joi, 14 februarie 2008

EROTICA 2000 sau PRIMA POVESTE DE DRAGOSTE A MILENIULUI, text pentru teatru

Prima poveste de dragoste a mileniului!

-text dramatic-











EROTICA 2000, de Marius TH BARNA


Personaje:
Adi – un adolescent de 17 ani, iubitul lui Dia
Dia-o adolescentă de 17 ani, iubita lui Adi,
Stefan-tatăl lui Adi, funcţionar de bancă
Lia-mama lui Adi, inspector financiar
Mia-mama lui Dia, profesoară
Patru-tatăl lui Dia, medic stomatolog
Cita, Mihai, Gina, Ovi, Dumi, etc-colegi şi prieteni ai lui: Adi şi Dia
Mai apar: Colegi, prieteni, cunoştinţe de toto felul, etc ai celor doi.

Un decor multifuncţional, va permite schimbarea rapidă, prin coborărări sau aparaţii de obiecte, a scenelor. Spaţiile din exterior vor fi reprezentate prin căteva componente semnfivative. Pentru definirea atmosferei sau a unei scene se pot folosi diferite proiecţii. Toată libertatea regizorului.










ACTUL I


Scena 1
Dimineaţă. Camera lu Adi. El doarme toropit de visul său in ultimele clipe ale dimineţii. Interiuor in dezordine. Căteva zvărcoliri ale corpului. O oglindă reflectă televizorul ce prezintă, sau undeva sus, pe un perete se proiectează, visul lui: un ametec de pub-uri a cărui protagonist sunt: El şi Ea. Iată-l pe EL conducănd nud o maşină pe serpentine şi descoperind-o pe ea intr-o benzinărie. Iată-o pe ea prezentănd un tamponul SHE! Iată-l pe el bănd o cola la benzinărie. Iat-o pe ea curăţându-I parbrizul. Iată-l pe el fumănd PALL MALL şi America te aşteaptă. Iat-o pe ea rujăndu-se şi pictăndu-l apoi cu tot felul de inimoare pe el. Vocile lor se amestecă una cu celaltă.
VOCE-ADI: Acum in prag de 2000! Indrăzneste să fii in şuvoiul vitezei! Nimic nu-ţi rezista! Distanţele se pulverizează! Pătrunzi! Tumultos! Explodănd cu toată energia pentru că trăieşti clipa ce-o meriţi! Vei fi invingător! Trebuie să indrăzneşti! Lumea îţI va aparţine! Pentru tine noi am creat VOLVO 2000 te aşteaptă!
VOCE-DIA: Sport! Pompat cu violenţă de mişcări energice ale gambelor, săngele urcă in creier! Irigă tot invelişul nervos! O circulaţie sanguină bună este secretul unei zile excelente! Fii profi!! Explorează! Vizionar! Nu ezita! Lumea e la dispoziţia ta! Măine eşti in anul 2000!
VOCE-ADI: Ce zămbet sport-tonic-sexy ai! Eşti tănăra! Nu rata şansa ta! Trimite o fotografie color însoţită de povestea celei mai frumoase zi din viaţa ta la concursul
Modeling Night Show! O carieră de top-model te va arunca în lumea vip-urilor!
VOCE-DIA: Cu trei luni în urmă pe o căldură ucigătoare o familie cu o fetiţă de zece ani a ajuns împingănd maşina la orele prănzului la “benzi” unde lucram.
Le-am făcut plinul, i-am servit cu un juice super-fresh şi au plecat fericiţi. Se depărtaseră cu două sute de metri cănd am văzut că fetiţa uitase o păpuşă Barbie. Am alergat după maşină, căci break-ul meu avea o pană, am tot fugit, in urma lor, strigăndu-i, făcăndu-le semne, ţipănd după ei aproape o oră….nu voi uita niciodată privirea fericită a fetiţei cănd şi-a regăsit păpuşa!
VOCE ADI: DJ Bruno e din nou în direct cu dumneavoastră! O dedicaţie
ultra-noncormistă! Pentru Dani, cu muşchi de oţel şi inimă dulce ca o savarină, o melodie în această dimi-nu neaţă-ci beaţă! La mare sunt fetiţele adevărate!…
VOCE DIA:…(plângănd)…l-am strigat căci am văzut că se îndepărtase, inota, înota, înota uitănd de toate, ştiam că-i place să înoate, iar el tot înota, iar văntul doar îmi arunca ţipetele înapoi pe plajă, el înota, apoi l-am văzut pe el cum îl trăgea curentul, plaja era goala, era o zi infectă de început de septembrie, o lună cu ghinion…doar noi eram nebunii să stăm pe plajă cănd mai şi măcănea, am ţipat…nu mă auzea nimeni…nici nu ştiu dacă mă vădea EL, eu îl mai vedeam cănd îl ridica valul….îngrozitor…se tot ducea…ţipetele mele nu-l ajungeau…doar ochii aceia care ştiau că se pierd, duc, cad în valuri, blestemat să fie lumea această de nimeni…
El se ridică din pat. Formează un număr la telefon şI aşează receptorul pe casetofon. Revine la pat. A tras pătura. Pe cerceaf o pată mică albă a a rămas!...Este umilit de pată. Ca un soldat surprins de sergent în faţa plutonului cu cearceaful ud. Impachetează cerceaful şi-l aruncă intr-un dulap. Iată-l inviorăndu-se cu extensorul!. Sţ...Sţ...Sţ...Sapte genoflexiuni, treisprăzece flotări, zece secunde de stând in cap, cas-ul care merge without problems.

Scena 2
Camera lui Dia. Ceşca de ceai este lăsată pe noptieră. Buni impinge tocul gol de ochelari care stă deasupra unei cărţi. Din etui cade un prezervativ. Il citeşte eticheta bosumflată. S-a cam debusolat. Dia care doarme. Bunica încearcă să ascundă prezervativul. Renunţă şi-l aşează în etui.…Clipe lungi in care dimineaţa se lasă in cameră...Telefonul care sună, fata ridică din somn receptorul. Muzica care se aude firav în caameră. Iat-o pe buni, stănd cuminte pe scaun, răsucind o batistă in măini şI vorbindu-i fetei, proaspăt trezită.
BUNI: ....draga mea, nu ezita niciodată să-i spui lui buni dacă ai vreo problemă ...niciodată nu ştii ce se intămplă...nu ţi-am spus...bunul tău atâta m-a iubit şi a ţinut la mine, chit că mie mi se părea într-o dungă, doar ziceau şi fetele: Sandii îi dilii, dilii, multe numai el ştie! Numai după minge umbla, dar mă urau toate fetele din cartier, din Ioşia, că deşi era el nemaipomenit de ciufut, patru ani pănă m-am măritat şi-a pus mingea in cui, nu erau pe atunci banii de azi, patru ani la rănd, am fost regina balului de toamna, cănd se făcea vinul, cu trompete, flori, cercei auriţi....Sandii, ierte-l bunul Dumnezeu era cel mai bun stoper, nu intra pe teren pănă nu-i jura şeful galeriei că mă scrie toată tribuna pe bilete să fiu frumoasa balului...Patru ani la rănd am fost EU! Frumoasa balului! inţelegi?....de crăpau de ciudă toate fetele, m-ai văzut in poze...bărbaţii sunt nebuni, nişte cai zbuciumaţi! Trebuie să-i ţii atentă in hăţuri....Patru ani la rănd am fost măndra balului de toamnă!…Bei un ceai făcut de buni care te iubeşte!....
DIA: Buni, buni! Ce minunată eşti tu bunii!....
A coborăt din pat îmbrăţişănd-o pe pe bătrănă. Şi-a lăsat capul in poală. Din reponderul telefonului se aude o melodie. Aceiaşi ca şi la EL! Au rămas pe noptieră ceşca ei ceai, cartea şi etui-ul.....



Scena 3
In holul de lăngă baia, unde se spală tatăl ce vocalizează barbierindu-se, şi-i ghicim umbra figuriii prin geamul de sticlă, face căţiva paşi pe vărfurile picioarelor El. Măna lui extrage cu fineţe portmoneul dolbora de bani. Pachetul de bancnote fluturat profesionist.
ADI:…ce vănă e sâ-l furi pe tata! El omul ultracerebral-nerisipitorul-atotştiutorul..hm…ce grav îmi taie bugetul pe o săptămână cănd am buşit vreo teză….căte texte…el care e marele spanac, insensibil-inodor-inabordabil de solicitanţii de credite medii de la CEC-ul autohton…nu e genul pănă la câteva bancnote să se mire de portmoneul mai uşor…oare tata a crăpat de foame, cum imi zice Ovi de bătrănul lui cănd a fost acu’ un an pe liber…hm, tată, tată, tatăticul..nici nu-ţi dai seama ce bine îmi pică bănuţii tăi…rade-te, obrazul lins ca de căine e semnul disciplinei omului-emploiet-high standard, orice m-aş screme nu te-aş putea convinge să-mi acorzi în avans aceşti bănuţi pe care săptămânal îi negoceiez, de-mi vine să vomit ce greu e să te umpli de mangoţi pe căi civilizate într-o ţară atăt de nenorocită ca şi ţărişoara asta a noastră…poah, bogdaproste, am şters-o să incep o nouă zi care trebuie să fie dulcişoară, nenică….hai cu francii la Maradona…
Căteva bancnote sunt introduse in chilotul marca Maradona al lui Adi-EL. Dispare pe furiş in timp ce in baie tatăl fredonează O la, la, la...laaaa! LA!


Scena 4
Iat-o pe ea in toaleta şcolii. E sprijinită de perete, inconjurată de o colegă ce fumează, de altele cocoţate pe canatul ferestrei. Ca o roack-eriţă care se respectă, Carmencita îI căntă, apropiindu-se, parcă îI simte răsuflarea, sau depărtăndu-se insoţită de celelalte fumătoare. Totul dansat. ROCK. Carmencita este solista. O solistă care căntă, se intoarce, pozează, o vampă adevărată. O statuie este doar EA-Dia!
Carmencita: Fii atentă că bărbaţii mint!
Fii atentă cum trebuie să-i alinţi!
Dia: Eu il iubesc! Pur sI simplu!
Carmencita: Ca politica e amorul! Ai să-l minţi! Ai să-l spui!
Te urăsc!!!…(îI şuieră la ureche) Cănd ţi-o suspina inima după el!
Dia: Nu pot să-l rănesc!
Colegă: Durerea îI face pe oameni mai romantici!
Carmencita: NEVER SAY NEVER! Nu este iubire fără suferinţă!
Dia: Il voi pierde!...M-a ameninţat că mă lasă! Inţelegi! Fără milă!
Gina: Aşa sunt bărbăţii! Nişte porci!
Carmencita: Nu despera nici măcar la tablă! Ia o priză şI vei fi oablă!
Dia: Mă tulbură....
Colegă: Are buzele aşa de mişto!....
Gina: Ai mai slăbit in ultima vreme...
Carmencita: E clar! E idiot cum bănuiam! Il vei căştiga! Spunei doar pleacă!
Va reveni! Ignoră-l! Te va adora! Provoacă-l ! Va fi sclavul tău !!!
Dia: Eu nu mă joc cu dragostea cuiva!?!
Gina: După ce-ai pus laba pe el! După ce mi l-ai furat! Da, da, da!
Carmencita: Taci! (către Dia) Vai dispari!
A stins nervoasă ţigarea de canatul uşii arcănd-o intr-un closet. Clopoţelul le dă de ştire. Oh! La dracu, dar ce să-i faci cănd eşti la şcoală! Un pachet este ascuns
intr-un ciorap, o ţigare pe pipată-pe jumătate aşezată in sutien.....O spălare aromată şI rapidă a gurii cu un şpray şi caramba!
( Pe intreaga durată a scenei in partea superioară se va un afişa un text fosforecent: Tutunul este dăunător sănăţăţii! OSM 111 . 07.09.1999 )



Scena 5
Iată-l pe El-Adi aşezat pe banchetă, lăsăndu-şi capul pe geamul metroului care a pornit....Şinele parcurse in viteză de metroul care intră in tunel....Ochii lui inchişi....
Iat-o pe EA-Dia, puternic fardată şI machiată, in postura de prezentatoare a unui program de teleşhoping. Prezintă căteva obiecte de excentricităţi erotice. Se ocupă de un bici cu care biciuieşte spatele gol al băiatului, al lui EL aşezat pe
scaun-multifuncţional....
Dia : Aliajul din care au fost realizate bilele este o structură specială ce combină metale nobile realizate in vid oferind subiectului o protecţie igienică perfectă! Preocedeul testează capacitatea rezistenţei la o acţine violentă, dinamică şI periodică. Ea, acţiunea,natural, hm..., oferă pacientului posibilitatea de a-şi balansa excesele printr-un supliciu cu veleităţi de penitenţă. O combinaţie de plăcere şI durere doar pentru cei…..Instrumentele la preţuri diferite in funcţie de numărulul de bile: 300, 600, 900 pe unitatea de şnur puteţi obţine comandănd la numărul 3366399!
Pleosc pe spatel nud al lui. O lovitură, dou, trei!!! Vffff!!!!....îşi deschide el ochii. Metroul a intrat in staţie....



Scena 6
Ea e aşezată cu faţa spre noi la o şedinţă de tatuaj. Un cearceaf imens şI alb imaculat o acoperă lăsăndu-i umărul gol pe care lucrătorul-tatuor incrustează prin lipire un Săgetător-abţibilt, ce apoi e impregnat de aparatul electric. Flash-uri scurte iluminează violent imaginea!!!
VOCE-ADI: Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea şI gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor! Darul ei este jar de foc, o flacără a domnului!
Dia: Apele cele mai mari nu pot să stingă dragostea şi râurile n-ar putea s-o inece, de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, decăt dispreţul! (Căntarea Căntărilor)
Lucrător: Tatuaj: Săgetător; durata 7 zile: 31500 lei plus TVA....
Plăteşte in grabă, complet ignorăndu-l pe lucrător ce primeşte banii.
Dia: Vino repede, iubitule, ca o căprioară sau ca puiul de cerb de pe munţii plini de miresme!



Scena7
Terasă. El stă la o bere cu prietenu său cel mai bun, zis şI Ovi. Fumează amăndoi, cam mult, iar el Adi a cam depăşit limita berilor! Aproape că-i vine să plăngă.
Adi: Sunt o piele!....
Ovidiu: Easy, easy....Hai să vindem nişte “muşte” in complex că se iau bani grei!?!
Adi: Mi-e frică.....
Ovi: Nu trebuie să-ţi faci probleme! Nu scrie pe viruşi că-ţi aparţin....ai dat discheta
şi e ok! Hai că-mi ard degetele după bănoci...Să mai vezi de ce afaceri am dat!
Adi: Nu mă bag că-mi pierd libertatea de miscare..E unul mai isteţ mă reperează
că-i stilul meu.....de luni de zile aştept seara asta! O visez noaptea, am
somat-o...VREAU! Imi plesnesc ouăle, imi rup buzunarele! inţelegi...
OVI: Fii mai detaşat....Cred că prind o comandă să intrăm pe blat in nişte fişiere!
Adi: Explodez....mi-e inima ca plastelina....cheful ăsta e la ţanc....
A căzut cu capul pe tăblia de fier a mesei. Vio il ridică obligăndu-l să zămbescă, măcar să nu-i dea afară chelenerul că se fac de belea...
Ovi: Gacile apreciază mai mult siguranţa, poţi să fii mai dur, dar stăpăn....sunt bani grei!
Adi:....e atăt de gingaşă.....
Ovi : Incercă inainte o pipiţă! Să fii mai rodat!, una la două lozuri...nu te du aşa...numai la sentiment să nu ai surprize....uite mergem să vindem vreo trei viruşi de “anno” 2000 şi te duc la una brici...
Adi: O văd peste tot....
Ovi: Mai dihai ca Fecioara Maria!?! Hai mă nu fi idiot că se rezolvă!
Adi:..Mi se aburesc ochii...mi s-au inmuiat timpanele!
Ovi: Lasă că trece....treci Dunărea de cinci ori, ai să răzi de fiţele astea....ai să cauţi altceva....viaţa e mişcătoare, bani sunt ai dracului....de aia te tot inebunesc! Vinde când plănge piaţa după “muşte”! Ce n-aş da să le pot bunghi eu! Mamă!... ce de bani aş pune pe masă!?! Să vezi atunci distracţie! Iţi arată barosanuă!
Adi îşi stinge tigarea in podul palmei fără să aibă nici un rictus! E clar că e pulbere! Se ridică şI o ia din loc. Vio sare să-l ajute, dar e respins de indată!...Adi părăseşte terasa impleticindu-se. Cu o sticlă intr-o mănă, de mirare că nu a spart-o. Pleacă. Singur...

Scena 8
Cu găndul la el care e ca un curcubeu pe cerul otrăvit al oraşului, Dia trece strada ignorănd semaforul roşu, maşinile ce trec, bălţile de după ploaie. Inima îI freamătă după el. Bate, să-i spargă pieptul, cum să n-o oprescă cu firava-i palmă....
VOCE-DIA: Cum ar fi să dispar, să mă duc, sau să te văd cu alta trecând strada, mână de mănuţă…
DIA: Fereşte-mă Doamne de disperarea şi gelozia tămpă, ce mă fac dacă ajung să mă bat, să-mi suml părul sau să mă zgărîii cu vreo nebună pentru EL…vai fereşte-mă de riduculeţul de care e plină viaţa…las-o să fie pănâ una alta o boare de primăvară…veselă ca o şedinţă de permanent…Hap-ciu! Hai, noroc să fie, să trăiţi!
Doar căteva clipe şi se vor intălni... Pănă una alta o maşină frănează brusc, o depăşeşte milimetric ocolind-o, un geam este coborăt, o flecmă o pocneşte in obraz insoţită de injurătura!
SOFER: Beleşte ochii pe unde calci! Vrei să te plătesc ca nouă!?! Hai că măine, poimăinăine dai cu popoul şi e păcat să ţi-l accidenteze nenea!..
A rămas inţepenită de umilinţă! Greaţă!

Scena 9
Adi e lăngă o maşină de care sprijină intr-o parcare o cocotă. Se tot incurcă numărăndu-i nişte bani. Ei nu e prea clar ce vrea el...
Cocota: Eu pot şi aici, uite că n-are alarmă să strezez toată parcarea, te taxez la urgenţă, dacă te termini sub zece minute, dar nu cred eu că ţii mai mult de trei după cum arzi...îţi fac o reducere....că să nu zici că te curăţ de bani...hai puiule zi, ceva...nu-ţi fie frică că sunt curată ca un SPRITE din congelator!?!
El ezită, morfoleşte pe buze o ţigare, e vădit emoţionat, ea cucerită de această timiditate, dă să-i măngăie frizura bross. Il cheamă, el incă e incordat, ochii îI sunt roşii, stomacul dă să iasă in clocot. Cuvintele i se invărt pe buze.
Adi: Mă interesează care e traseul pe care e cel mai bine să pipăii o gagică cănd e...
Cocota: Nu e o lege, fiecărei femei îI trebuie un alt şpil...
Adi: Decartează....
Cocota: Puiule, mie-mi plac ăia care mă zgârăie pe spate, pe piele, pe ceafă, oriunde, imi vine să ţip, unora le plac cuvintele porcoase, altele să fie bătute, vezi şI tu dacă o străngi pe una si nu sughite pe nas, dă-i la oase că e semn că uită de ea...
Adi: O să fie prima oară....
Coco: Fii finuţ, că toate apreciază, pune suflet şi totul vine de la sine, o iubeşti?
Adi: Ca un nebun?
Coco: Ce cauţi aici?
Adi: Nu ştiu....
Coco: Ai şi băut...
Adi: Mi-e frică....
Coco: Ea te place?..
Adi: Cred că da?
Coco: Hmmmm...hai caramba! Dute la puicuţă, că e păcat să te consumi lăngă o babă ca mine...
Adi: Mi-e frică să nu-mi pierd capul!
Coca: Ha? Păi aia e tot farmecul!….Vai, dar nu ştii că cei mai libidinoşi, greţoşi,
ordinari sunt bărbaţii lucizi! Aia care nu-şi pierd capul şi se uită ca la microscop...
că eu îI ginesc imediat...pentru mine e muncă, nu plăcere, imediat mă prind, dar
cănd văd unul de asta care nu mă vrea, măcar aşa cu un pic din nebunie....hm...mă
enervez şI reduc motoarele...trec pe normal...il lasa pe el să tragă la rame pănă se
dezumflă!...Inţelegi că am şi eu amorul meu?!? Dă-mi o ţigare şI dispari că e păcat
să pierzi noaptea cu mine!
Adi îI aruncă pe capota maşinii căteva ţigări, cocotei îI scapă un: “măsa!?!, dar el o strănge, trupul ei e incă o provocare pentru Adi. O intoarce spre el, apucănd-o cu furie in braţe şI aplicăndu-i o sărutare-ventuză-arzătoare căreia Coco nu poate să nu-i răspundă, iar minima ei dexteriate il magnetizează pe Adi. El a redevenit bărbat! Trebuie să o chinuie. Fără milă! Ii intoarce desourile, dar cănd ea incepe să-l caute el simte că explodează! Acest corp mirosind a carne-carne-carne il sufocă! Adi o impinge cu violenţă. Ea cade in fund, mărăind ceva şI intorcănd-şi spre el nişte ochi sticloşi şI reci ce şi-au pierdut orice farmec. Puştiul e speriat. Unde să fugă? Se cocoaţă pe o maşină şI sărind de pe portieră pe alta părăseşte parcarea insoţit de avalanşa de alarme care pornesc instantaneu.

Scena 10
Sunt intinşi pe canapea cu capetele lipite unul de altul, cu privirea aţintită in plafon. In cealată parte a camerei se dansează pe muzica ce se aude in surdină. El se tot joacă cu o brichetă. Gina se apropie şi-şi aprinde o ţigară. Lui îI scapă un zămbet. Dia să-l mănance.
DIA: Vrei să mergi cu ea?
ADI:...Te rog.....
DIA: Eşti liber....
ADI: Mă urăsc!...Tu chiar nu înţelegi......
DIA: Intodeauna clipa aşteptată te plezneşte.....
ADI: Mă simt un armasar inaripat ce-şi zdreleşte penele de rolete!?!
DIA: Parcă sunt o vacă dusă la tăierea electrică! Cu electrozi care-mi zgărărie şoldurile! Dracul mi-a legat de picior o oală de noapte să-mi străngă săngele.....
ADI: Cănd ţâhneşte? E de inox?DIA: Oala? YES! It’s MADE IN USA!
ADI: Special for a virgin sange!
DIA: Nu râde vierne ce aştepţi să-mi sugi corpul cu poftele tale perverse!?!
Sunt în formă. Atât de aproape, atât de departe. Provocatori, vrând să sfideze tensiunea
clipelor cel puţin prin vorbe. Ea însăşi e surprinsă de de curajul ei, lui îi place joacă ce
vine. Porcărioare, pub-uri, ştiri tâmpite i-se amestecă în creier….
ADI: M-am spalat pe dinţi cu Colgate!Hm….am condomul ce-mi păstrează microbul! Sunt perfect pentru un execiţiu de 22000 de volţi....
DIA:...şi inima?
ADI: Ai să răzi, ai săăă....hm nechezi...
DIA:..poftimmmm...
ADI:...hmmffff...necheziiii
DIA: Mai zi o dată!
ADI: NECHEZIIIII!!
DIA: Pusssssiiii!!!,,,
ADI: Inima e vegetariană!
DIA: Cum ai zis?
ADI: DA!!! NU vreau carne! Vreau iubire! Sentiment, nenică, pielea s-o drapeze!
DIA: Eşti nebun! Hai să pipăm ceva
ADI:..vreau să beauuuu
DIA: Cu Gina?
ADI: Nu mai îmi adu aminte! A fost o ameţeală!
DIA: Te-ai incurcat cu ea! Te-a făcut să suferi!
ADI: Te iubesc de înnebunesc! Nu mă crezi! Beau că simt că clocotesc! Sufletul arde
ca un cazan de smoală!
DIA: Nu e prea mult.....
ADI: E mult, dar e bun....te iubesc.....ştii de căte ori te-am visat..
DIA:...hm...cummm?
ADI: CALÂRINDU-TE!
DIA: Ah! ce greţos!
ADI: Erai un înger cu aripi mov ca la un deltaplan, asta mă cam înspăimânta, ce plutea deasupra unei benzinării părăsite...cerul era roşu, nimeni, dar nimeni...stoluri de ciori inconjurau staţia, nu ştiam dacă vei coborî, te-am aşteptat mai multe ore, urlând, chiuind, nechezând!...
DIA: Cum?
ADI: Chiar aşa nechezănd spre nori..să cobori....Rămăsesem fără benzină, singur în pustietate...nu se vedea nici o maşină la orizont....mă găndeam că mă poţi lua să mă duci...şi m-ai luat intradevăr, iar eu purtat de tine, zburănd, realizam că te incalec
şi că pot să-ţi transmit dorinţele-ordin-pofte ale mele la care tu de indată să răspunzi....deveneam pilotul unui bolid care străbătea spaţiul descoperindu-te pe tine!!!
DIA: Vai ce confuz...Stilul ăsta masculin atotstăpănitor care presupune subjugarea partenerei, un fel de umilire a ei ingenunchetă, fără posibilităţi de ripostă, in faţa mascului care grohoie, mărăie, fonfăne si căruia ea angelica trebuie să i se supună de îndată..brrr
ADI: Eu NU! NICIODATĂ! Mă dedic total!...dacă imi spui să sar pănă in cer îţI aduc…ăăă…norii in braţe...uite!...
Excitat, Adi, incepe, să sară pe saltea incercănd să atingă tavanul. O pereche coboară scările, e observată de alta şI Gina, cea cu ţigarea, împreună cu un
bross-blond-1.89 urcă scările. Adi îI reperează. explodează.
ADI: Ole! O schimbare de ştafetă la camera de bulăneală! Urmează o pipăială de 20 de minute, de incălzire, căci frumoşii sunt in relaţie de doar zece zile! Programaţi-vă de urgenţă dacă aveţi poftă de nişte tăvăleală, nişte străngeri-termice-carnale!
DIA: Nu se poate! Ha! ha! Ha!
TIPUL GINEI: Porcule! Esti gelos că te-a lăsat!
GINA: Ce vrei dragă cu istericalele astea! Nu vrea prinţesa să-ţi dea fofo?!
DIA: Nu-ţi permit!
ADI: Obsedaţilor! Nu puteţi fără să vă frecaţi după programare! Please reserve our
sex-room! Când ai intrat ai înghiţit chewingoom-ul, eşti ca un călcător şi răsufli caasemeni unei locomotive. Pipăială, limbi, mozoale la comandă! Mi-e greaţă! Mă fuck!
TIPUL GINEI: E manga!
Gazdă: Incetează că vă dau afară!
ADI: Poftim! S-o văd şI pe asta! Poate mi se scoală la “mobilul”! Intrăm in “dialog”!?!
DIA: Linişteşte-te!
ADI: NU vreau! Vreau să urluuuUUU!
GINA: Ce băiat finuţ era când mă curta pe mine!...DIA: Ciocul mic!
GINA: Poftim!
DIA: Fără! lasă fiţele!....Adi! Hai să plecăm!
ADI: Dacă zici tu!
DIA: Doar odată şi am fugit!
ADI: Fac orice pentru tine! Sunt sclavul tău!
Printre ţipete, urlete, revolte verbale, tentative reciproce de agresare, Dia il scoate pe Adi. Cei doi pleacă.

Scena 11
Bulevard. Adi borăşte în mijlocul străzii. De pe trotuar, Dia il priveşte ingrozită. Mai trece o maşină in viteză. Adi revine lângă ea. Miroase îngrozitor.
ADI: Sunt terminat!
DIA: Puţi ca un porc!
ADI: Lasă că şi şosele sunt o mizerie!?!...Sunt revoltat!
DIA: Poftim? Eu ar trebui să fiu scandalizată! Mă faci de baftă!
Lui îI revine energia.Ţopăie într-una ţipându-şi revolta la tot oraşul. La maşini care-l claxonează, clădiri, puţinii trecători care-l fluieră vesel, la cer, la stele, la toată lumea care are urechi să-l audă, dar natural, în primul rând la Dia.
ADI: Toţi sunt innebuniţ! Bebeluşii au descoperit sexul de câteva săptămâni şi nu mai există nimic altceva decăt Playboy, prezervative, popouri, ţâţe!
DIA: Pardon!
ADI: Scuze! Toate găndurile care le colcăie creierii au aceiaşi origine! Pănă şI trigonometria sau geografia au devenit sexoase! Nu se mai face un buly fără camera de amoraş! Dacă merg la film imi ţiuie urechile de limbile din ultimul rănd!
Crede-mă sunt revoltat! Astă-noapte l-am descoperit pe babacul cu insomnii la Adult-Only!
DIA: Ei nu mă înnebuni!
ADI: DA! Nu degeabă sunt fecioară de septembrie! Mie mi se pare că trebuie să fie asfel! Poţi fi Elvis in anul 2000!
DIA: Eliade descoperise totul după un traseu iniţiatic...
ADI: Azi orice idiot sună la telefoanele fierbinţi!
DIA: Ai încercat?ADI: Fix pix!
DIA: Eu nici nu ştiu cum trebuie să fie că pare o competiţie! Cita a inaugurat topul celor ce i-a încercat! Le dă stele ca la hoteluri, notele sunt didactice!...Mă! să-i faci tu fiţe lui Gina! Erai “gelo”! Să le strici seara ca mărlanul!
ADI: Sunt poet!
DIA: Eşti beat!
ADI: Iartă-mă!
El a ingenuncheat. Ea asta nu mai vrea să vadă şi o ia din loc. Caramba. El după ea! În genunchi, prin bălţi, apă e vară-toamna, tot după ea! Işi aruncă cămaşa care pute, rămâne în maieu. Nişte poliţişti îl fluieră. Cei doi o iau din loc. Fug ca disperaţii! Fug! El a prins-o pe ea de mână şi o trage cu furie! Ea nu-i mai poate rezista. Chiar dacă in alergare incearcă să-l oprească...”Adi, iubi, nebunule.....linişteşte-te.....nu mai pot.....înţelege-mă, iubi...idiotule!...El a dus-o, transportată, aşezată pe borna Km ZERO! Iată-l cocoşel-Romeo-avăntat invărtindu-se in jurul ei, vorbindu-i ca pe scenă, Ea e undeva sus în lojă!!!
ADI: Iubit-o am şaipe ani de douăzeci de zile, te visez patru zile pe săptămână, am uitat de Pentium, viruşi, Vio e ruinat, dacă vreau sunt în semestrul următor primul pe şcoală, babacul mi-a promis maşina, eşti prima dragoste pur-şi-simplu-ADEVĂRATĂ! Am învăţat Grecia din prospecte ca să aranjez la vară un voiaj şcolar! Am propus o temă-mitologică-point! Geometria şI filozofia la originile sacrului!!! Să ne trimită Dira cu încă vreo trei! Important e să fim “togheder”, nu pot să exist fără să nu te visez de “dimi” până in noapte!
DIA: Hopa! STOP! Mă dai peste cap! nu mai înţeg nimic!
ADI: Iubi mi-eşti atât de dragă!
DIA: Easy! Stai deoparte!
ADI: Sufăr!
DIA: Puah! hm....nu ştiu dar vreau să fie astfel!....înţelegi...chiar dacă ne păcălim...
hm….aşa dezamăgim...nu vreau să fie...
ADI: Cum vrei?
DIA: Ştiu ce nu vreau!
ADI: Ti-e frică?
DIA: Mnn....uneori....
ADI: Nu te mai simţi atrasă...
DIA: Ba da...deşi nu tot timpul...uneori....
ADI: Uneori?
DIA: Uneori te uit....
ADI: Nu se poate....
DIA: BA DA!
ADI: Şi-mi spui asta!
DIA: TACI! Nu-nţelegi că mă gândesc cum să fac să...ăăă....elimin ce nu e bine! DA! Pur şi simplu! Pentru că nu-mi place să fie standard! Ca pe banda! Azi că ne-a venit rândul? NU! Niciodată! Nuuu! Ce e ca şi cum circulă tramvaiele, programul ştirilor tv, pe anotimp, după strugurii care se coc! Nu vrea! ASTA mă face să vomit! Vreau complet ALTCEVAAA! Inţelgi iubi!
ADI: Hmmm, mă pasezi!
DIA: NU fi idiot!
ADI: Nu sânt!
DIA: Ok!...hm....atunci.....
ADI: Daaa?…Da, da, da! Şi eu vreau să fie astfel!
DIA: Excelent! Atunci? Că suntem în septembrie, zodia ta!
ADI: Atunci?
DIA: Atunci!
ADI: Atunci s-o facem de revelul 2000!
DIA: Poftim?
ADI: Da, dea, da! La intrarea în mileniul ce vine! Asta poezie, iubito! Ne vom cunoaşte până atuncea bine! Hai să descoperim lumea şi pasiunea!
DIA: Eşti nemaipomenit!
ADI: Dacă e să fie amor carnal, să-l petrecem la intrarea in mileniul trei!
DIA: S-ar putea să fie o chestie....
ADI: Cum il descoperă lumea pe Dumnezeu, vom sfinţi a noastră îmbrăţişare...
DIA: Nu fi vulgar....
ADI: Simt că fac ceva marfa! Nu plesneală după ceafă! Mărfă, nene! Ca la Cărtărescu!
DIA: Chiar l-ai citit?
ADI: Ceva poezi cu peruci, femei cu sifoane şi o bulăneală am reţinut pe Stefan cel Mare, cu un bloc, să nu crezi, deşi răzi în ghionturi!
DIA: Iubi simt că sufletul e ca o elice, se invărte şi mă ridcă!
ADI: Nu poţi nici să râgâi!
DIA: Porcule!
ADI: Iubi! Crede-mă că iubesc privaţiunea! N-am treabă când simt că te înalţ urgent în nori! Inima mea colcăie ca un chewingoom-super-mentolat! Simt creierii cum mi se aerisesc! Plămânii mi se umflă cu pasiune! Amorul îmi plesneşte venele! Sunt al tău iubi! Ingenunchez! Aici la Km 0 şi-ţi spun că amorul începe cu noi doi! Un mileniul ne aşteaptă! Pregăteşte-ţi buzele! Ale mele crapă doar cănd îţi simt respiraţiaaa…a….a.
DIA: Ho! Ho! HOOO! Gata Home! Du-mă iubi acasă! Taci că strici visul!
Adi e incă in genunchi în faţa ei cocoţată pe borna Km O.Măinile largi bălănbănindu-se, corpul bătănd in aerul nopţii, vocea răguşită, încă e plin de energie! E dinamită!
ADI: Sunt regele de pică din cartier! Mă uit la lună cu jind! Cu a ei bronz fruntea mi-aş vopsi!
DIA: Taxiiii!......A luat-o la goană

























ACTUL II




Scena 1
Dimineaţa zilei imediat următoare. Dia conversează aprinsă la telefon cu Cita,
continându-şi operaţiunea de decupaj dintr-un teanc de reviste Avantaje-PRO-Cinema-Elle. Plutesc prin cameră articolaşe pe temele sexuale: higenă, drame, tăiate, unele făcute avioane etc...
DIA: Gina e o ticăloasă! Pur şI simplu!.....hmmm da! e chiar aşa.....iar de Adi şi-a bătut joc gratuit...hm...doar pentru orgoliul ei care se visează top model şI nu-şi poate începe cariera fără 30 de victime masculine....Da, Da, Da! mi-a plăcut de Adi chiar cu porcărioarele de aseară...cum să nu-l aprob total...ba chiar şI definitiv! nici nu ştii ce dulce e...şi-a scos limba “semnificativ”, hmm...nu cred, Cita nu eşti genul lui, e un SCUMP! Cita nici nu ştii ce-am hotărăt....ceva minunat, nu pot să-ţi spun la telefon....mă redescopăr pe mine şI lumea, ca la ieşirea din mare....trebuie să ne revedem la bazin, nu vii atunci deseară ! ok!...nu mă intereasează o revistă femină în şcoală...nu, nu, nuu! nu cred că numărul femeilor nefericite este mai mare decăt al bărbaţilor care beau de necaz, chestia cu ei porci-for ever îmi sună ca şI clişeu, iar în afaceri, m-ar tenta când voi fi “in bani-female-with job”, de ce nu? poate ajung VIP pe culoarul business-ului, e cel mai elegant! Lumea trebuie să uite că am fost copilă! Nu, nu fac mai nou versuri! Ciocul mic.....cum sunt colegii supăraţi, o să-i văd şi dacă fac mutre le vărs şI eu câteva….aşa să-i pişte-înţepe-atingă....nu mi-a spus vaca aia de Gina…nu n-am făcut fixaţie, aşa mi-a spus că sunt al dracului! ah...lumea asta mă face să vomit! Ai auzit de amorul gen-cinema: partenerii trebuie să fie atenţi unul cu altul, se recomandă cumpărarea de flori, servirea unor tonice, gin, etc , revistele de femei remarcă apetitul pentru dulciuri, tentaţia apre confesiune, shit! cum adică? îţi descarci sufletul numai dacă faci amor, e cum se spune?...hm pe numere....căsnicia se hotărăşte în pat, de ce nu pe o barcă pe lac!?! Inima nu freamătă ca si vântul? Eu îţi spun că da, daaa, DA!...te rog să mă crezi că vomit cănd aud de ceva ce e DECALOGUL iubirii pe care vi-l oferă suplimentul cotidianului Vocea
Bucureştiului!
Dia a închis. Convorbirea a obosit-o. Se aşează pe pat. O lacrimă îI apare în colţul ochilor.E singură. Doar cu EA! Un articol făcut ghemotoc aruncat într-un colţ. Cu un carioca gros, verde scrijeleşte peretele, cuvinte firave, unul după altul:
Voce-DIA: Cum poţi să zbori când inima ţi-e lespede
Sufletul nu are putere să ridice
Greaua carapace ce-l striveşte.
Sunt găndurile intortocheate
Ascunse de multe clipe în vine.
Sunt ţipetele corpului
Ce nu-şi află răspuns în creier!
Speranţa nu circulă cu metroul,
Alearga noaptea prin cartier
Batjocorită de toţi golanii!....
O săgeată face legătura intre text şI poza ei la clasă alături de EL! EU-toamna, with him, IUBI, septembrie, spre balanţă, aproape de 2000!.....

Scena 2
Sunt la masă.Adi şi tatăl său. Micul dejun servit în tăcere. Adi este cel ce venit dimineaţă. E o minune că e treaz. Taică-său rumegă un discurs ce trebuie să vină…
TATĂL: Da’ cum de v-aţi trezit aşa de dimineaţă, domnule junior?
ADI: Mă duc prin tărg……
TATĂL: E un ghişeft aşa bun că asfel nu se poate? Fi atent să nu dai de vreo belea!
ADI: Se vănd de toate! De la maşini la lame de ras, de la gagici la măsline verzi
sau indispensabili taiwanezi, manuale şi medalii comuniste pentru bancnote din perioada interbelică. Eu nu cumpăr droguri, fii liniştit, aragaze sau antene furate,
maşinile fără serie nu-l interesează pe Ovi, sunt mai blând decăt bănuieşti…
TATĂL: După cum răcneai azi noapte pe stradă…te-a auzit maică-ta, ea m-a trezit.
Fii atent că sunt delegat să-ţi frec ridichea, nu se poate să vii acasă înjurănd lumea.
Ce ai tu cu spiritul romănesc, ce nu mai poţi trăi fără să-l invoci pe Caragiale ca pe stadion, să-l înjuri pe Eminescu!?!… ai răbdare dacă vrei să pleci, obţine o bursă în State şi eu sunt primul care te susţin!
ADI: Totul mi se pare o balegă! O caricatură ambulantă! Politica, străzile murdare,
closetele care nu există, putoarea din metrou, discursurile profilor inaintea tezelor,
tu nu simţi că tu sufoci?
TATĂL: Puiule, ia-o mai moale pe pista asta…concentrează-te pe carte, că măine poimăine vin examenele, viaţa nu e aşa de neagră…vin şi clipe mai respirabile….
ADI: Crezi?
TATĂL: Ştii care e deviza mea! Nu desperi nici în faţa plutonului de execuţie!
ADI: Eşti un caraghios!
TATĂL: Uite aşa nu risc niciodată o internare la nebuni!
ADI: Eşti omul de cristal! Nu greşeşti odată! Un expert perfect de analiza solicitărilor de împrumut al investitorilor mijlocii. Hai sa trăiţi!
TATĂL: Nu fă mişto că job-ul meu prevede nervi tari, făre fiţe psihologice…
ADI: Stop! O întrebare! Cum ai cucerit-o pe mama! Ea e mai melo!
TATĂL:…hm…am fost un peţitor de cursă lungă…Nu am obosit niciodată…
Ea m-a luat!
ADI: Hai zi!….nu fac mişto….sunt şi eu îndrăgostit…de Dia!
TATĂL: Cred că e cea mai frumoasă perioadă a vieţii….restul e standard…pănă…
ADI: ..pănă?
TATĂL:..pănă vine bebe-ul pe lume….apoi e altceva…
ADI: Adică eu?….hai că-mi dau lacrimile….zi-mi de mama…
TATĂL: Ce mitocan eşti….
ADI: Hai bătrâne, zi-mi cum v-aţi cunoscut…cum ai cucerit-o….ai vrăjit-o?
TATĂL: Ea m-a vrăjit….
ADI: Şi tu?…
TATĂL: Eu?….eu am fost cel….nu se îmbată niciodată….cel ce nu fură abţibilduri la zece ani de pe maşini…cel nu ce vinde blugi în piaţă….nu copiază chiar dacă la toate tezele ia 7,8,9 dar nu ZECE sau TREI….nu face blatul…cel ce nu visează să treacă Dunărea îm Yugoslavia….care nu riscă cristiane în munţi pe ceaţă…
ADI:..poftim…ăm…mama a avut un iubit care a murit !?!
Tatăl aprobă încet din cap. Îşi toarnă o ţuică. Aprinde o ţigară.
TATĂL: Toate fetele erau nebune după el…Il uram….nu existam..…aşa e viaţa…
ADI:…mama…
TATĂL:…îi venea să urle…a suferit…eu am fost lângă ea…eram o moluscă pe lângă el care era cuceritorul …ce să-ţi mai spun
ADI….şi…
TATĂL:…toţi eram tineri…aşa pur şi simplu….EA…era o entuziastă…care visa să schimbe lumea aici…era fata medicului ginecolog al oraşului…bunicul tău visa un medic…nu un contabil bleg ca mine….
ADI: Tatii! Hai că bunu’ te iubea…
TATĂL: Că nu mai avea ce face…dar m-a mirosit că sunt bleg….
ADI: Ei na!
TATĂL: El a făcut trei case! Trei fete, trei case! Mie imi trebuie şapte ani să-mi iau maşină…ei, eiiiiii….
ADI:Hai, bătrăne că eşti măndria familiei!
TATĂL: Fsss! Cum spune tanti Jeni? Sfăntul Petru de la Banca Agricolă! Mama
e oţelul casei! E Dna de la garda financiară! Ea e arbitru! Eu sunt copil de mingi!
ADI: Tată! Lasă melodramatismele! Mama te iubeşte!
TATĂL: Asta e şansa mea!
Stau în tăcere. Minute lungi. Adi cu un ceai în faţă. Tatăl cu ţuica, ţigarea şi cafeaua. Clipe lungi şi albe. Apa de la robinet le plesneşte creierii. Pic,…pic…pic. Adi e după beţie. Ce poveşti au părinţii aştia. Trebuie să-l mai stoarcă pe padre. Ce stil are. Ochii îi lucesc curioşi. E dimineaţă. Ce buşită a fost noaptea. Gătul îi arde ca un reşou. Buzele dau să-i crape. Tatăl îi întinde ţigarea. O ia, fără să se uite la el. E tare padre. Cum îl ghiceşte. Nu degeaba l-a luat mama. E măndru de el, Adi….Telefonul sună. Lung. Mult. Taică-său ridică.
TATĂL: Alo…alo! Alo,alo….da, da domnişoară...îmi pare rău….Adi nu s-a trezit…Vreţi să vă sune? bine…
Adi e lăngă el. Ii face semne! Ai înnebunit!..e treaz…Psss! Îi şopteşte taică-său. Nu era
nimeni….Burzuluit, Adi se lasă pe scaun…Buff! Se deshide uşa şi apare mama. Ii citeşte.
MAMA: Ce e? Cineva a vrut să-mi ureze bună dimineaţa şi soţiorul meu nu vrut să mă deranjeze…hm…conspiraţi...iar încep telefoanele…
Se aşează la masă şi îşi toarnă o jumătate de păhărel. Tatălui nu-i prea convine, dar asta e. Adi se face că nu vede.
MAMA:….precis că erau ai antrepenorului Staicu, ai cărui contabili fac devize ca la varietăţi…să-mi dai telefonul că-i şi plesnesc cu vreo două, dacă nu vor să zică nimic sau numai să-mi livreze porcărioare!…e vesel…cum sunt pe terminate cu un control cum încep telefoanele! Iar eu, ce sunt Eliot Ness?!!!
ADI: Mamă!
MAMĂ: Tu să taci că mi-ai amărât inima astă noapte!
ADI: Mamiii…..
MAMĂ: Fii atent!…să nu mai urli la lună şi dacă bei învaţă să te opreşti, data viitoare pun furtunul de la duş pe tine! Ai înţeles! Că iară suferi din dragoste…
ADI: Ţţ! Dia mă place!
MAMA: ….dacă semeni cu tatăl, te prostesc fetele de nu te vezi!..şi nu ştii pe cine dai….
TATĂL: De-ar avea norocul meu!
MAMA: Serios!?!
Se imbrăţisează fericiţi. Adi îşi priveşte fericit părinţi mai tineri ca niciodată! Ce profi sunt! Ii creşte inima! Se ridică. Simte că zboară. O piruetă, două! Ţipă! Pur şi simplu!
ADI: I AM IN LOVE!IUBEESC! DA, daaa! DA! M-am cărat!
A ieşit, lăsăndu-i pe ai lui mască. Au rămas singuri să-şi bea cafeaua. Tot împreună, dar parcă revenindu-şi cu fiecare clipă în anii pe care îi au. Mama îl prinde pe tatăl de mână. Au rămas singuri la cafea. O cafea caldă de dimineaţă. Cum beau de ani de zile….
MAMA:…ce nebuni sunt copii acum…
TATA: Il învidiez!
MAMA:..trebuie să avem grijă de el…
TATĂL: E mare!
MAMA:..mi-e teamă să nu sufere…..
TATAL: I-am spus de accidentul de la schi a lui Dinu…
MAMA: Oh…nuu! Mai lasă-mă dragă! Nu l-ai uitat?…Eu DA! Inţelegi Da! Tu
Nu poţi dormi noaptea de el…îl duci la servici….la meting-urile unde eşti cuminte ca un bombonel!…de aia nu plesneşti la telefoanele care vorbesc doar când îmi aud mie vocea…Hm…ştii ce-mi spun….vrei să-ţi spun….nu ţi-am zis niciodată…te făceai că nu ştii…măcar dacă m-ai spus tu la o beţie…
TATĂL: Lia….
MAMA: Ştii ce mă intreabă? Stefane! ZI!
STEFAN:…lasă-mă….
LIA: ..hm…vocea de vineri, ora 21…Te mănâncă popoul, cucoană? Vrei să ne
regulezi?!!…Cauţi o sculă? O banana!…O pompă de desfundat wc-urile să-ţi cureţe gaura de s-o simţi şi-n măsele?…Hai, că dacă eşti fetiţă cuminte îţi trimitem un puşti să-l sugi de proaspăt şi parfurmat….
STEFAN: LIA!
LIA: Nu vezi că le ştiu pe de rost! Mă provocau! Nu puteam să las receptorul jos chiar dacă muream de frică!….Oh, nu! Ha, ha…ha!
Un răs isteric, amestecat cu lacrimi o răvăşeşte. Corpul îi tremură tot. Barbatul o prinde.Ea il loveşte fără vlagă, iar el o măngăie încercând s-o liniştească. Sughite, ochii îi sunt reci şi îndureraţi, ce departe îl simte ea pe bărbatul ce-o ţine în braţe.
LIA: Trebuia să fii mai dur cu mine, să mă baţi…din dragoste, din disperare, din nebunie….să mă ameţeşti….uite acum sunt eu bolnavă…
STEFAN: Sşşşş…
LIA:…să urlu…să-ţi cercesc milă…să mă simt eu de mine ruşinată…
STEFAN: Lia! Eu te iubesc ca acu’ douăzeci de ani!
LIA:..hm..ia-mă..aici! ha, ha, ha…Pe scaun, masă, chiuvetă! Imposibil să nu fi visat ceva pervers!
Ea-l acoperă cu săruturi, încălecăndu-l pe el care o ţine în braţe. El nu-i rezistă! Amândoi plâng. Obosiţi şi fericiţi.


Scena 3
Dia e acasă. După amiază de duminică. Se fâţâie de colo-colo. Adi nu mai sună, iar mama e la telenovele de duminică. Dia îi închide televizorul.
DIA: Mă ENERVEZI! Inţelegi!…De ce nu vrei să vorbeşti cu mine….
MAMA: Pentru că nu vreau! Nu am ce să-ţi spun….
DIA: Minţi!
MAMA: Dia! Nu-ţi permit….
DIA: Ba o să-mi permiţi! Nu mai eşti la catedră! Clar! Acum NU! Uite-l pe Luceagărul, pe Camil şi compania…acum discutăm despre chestii clare! SEX! Ai înţeles!
MAMA: Dragă, dar chiar nu te gândeşti că sunt lucruri de o intimitate….hm… absolută…tocmai de aceea…
DIA: Mamă! Nu filozofa! Cita e nebună! Cu dira nu pot să vorbesc decât de admiteri…aşa că nu mă mai trimite la plimbare şi decartează!
MAMA: Poftim?
DIA: Tu mă obligi să fiu dură! Apropo l-ai înşelat vreodată pe tata?….
Mama începe să plăngă încet şi umil. Dia se blochează. Nu se aştepta. Face ture prin cameră. E stupefiată Uite ce surprize îi face mama. Să vezi să nu crezi. Mama îi cere o ţigare.O fumează cu neîndemânare.
DIA: Ei, na! Chiar l-ai înşelat?…N-aş fi crezut cum te ştiu pe tine aşa placidă
şi romanţioasă...hm pe bune…cănd? ZI!
MAMA: Erai de trei ani….el îşi găsise o colegă…doctoriţa care-i anestezia pacienţi…vroia să divorţăm….să dau eu acţiune…nu ştiam ce să mai fac era oribil acasă…mă tortura…m-am trezit cu cineva in tranvai că-mi face avansuri…m-a urmărit după ce m-am dat jos…era un bişniţar….
DIA:…incredibil…
MAMA: ..şi-a dat seama că sunt o măgăriţă….nu ştiu nimic…
DIA: Nu-mi vine să cred…
MAMA: …am stat o oră la baie să mă dezbrac…el fumase nouă ţigări….nu mă stresa…
DIA: Cum le ţii minte pe toate şi mai zici că…
MAMA:..apoi….am stat…minute întregi….singură sub cearceaf…el era în faţa mea
…fuma şi-mi povestea de afaceri….ţigări…valută..ce crezi şi nu crezi…era nud..
brozat…îmi vorbea cum duceau marmură pentru morminte în Ungaria…benzină la sârbi…ştia de toate…nu mă puteam uita decăt în ochii lui…
DIA: …era tare…şi….
MAMA: Intr-un tărziu a venit lăngă mine…mă străngea în braţe…mă simţeam aşa
bine….ardeam toată…era aşa de tandru…Buff!!!….S-a spart dintr-o dată! Suna soneria! Bătăi în uşa! Scandal!
DIA: Ce vorbeşti…
MAMA: hm..hm…Ha, ha. Ha…şi acum răd când mă găndesc…
DIA: De ce?
MAMA: Lăsasem apa deschisă la baie şi-i inundasem pe cei de dedesupt! Hm….Ha! Ha! Tâmpită situaţie! In câteva ceasuri…Mi-am dat seama că soarta îmi spune că nu e de mine să-mi iau un amant…nu e pur şi simplu…a fost ultima oară….
DIA: I-ai spus la tata…
MAMA: Nu că ţineam la el…mi-era drag….îmi plăcea…am încercat să fiu şi eu mai focoasă…..mai tigroaică…să-l mai lipesc de mine…ştiam că mă iubea….
DIA: Ăhm…şi….
MAMA:..a renunţat la divorţ el singur…am fost aşa de dezamăgită…am aflat imediat…
DIA: Cum adică?!
MAMA:..s-au găsit imediat nişte vipere să mi-o toarne…se aflase de divorţ….
era înainte de Revoluţie…l-au chemat la partid că dacă vrea să ajungă chirurgul
maxilo-facial şef al oraşului să renunţe la aventuri…într-o săptămână au detaşat-o
pe asistentă ca să nu-i tulbure minţile…
DIA: Ce bâlci….
MAMA: Mie-mi spui....m-am simţit cel mai umilită! Partidul îmi salva căsnicia!
Să vezi şi să nu crezi….am rămas împreună….
DIA: Dar aţi fost fericiţi…Nu?
MAMA: Sigur….deşi eu niciodată nu ştiu să-l fi făcut fericit pe el…îmi tot spune că sunt ca o scăndură….de multe ori...noaptea, când sunt în braţele lui, îl văd furios…uitându-se la mine cu ură ca o la carie infectă…uneori e atât de afectuos…mă gâdilă când mă sărută pe ureche şi simt că nu pot fi decăt o pisică ….aşa că torc…torc…torc…ştiu că n-o fiu niciodată ca Bardot!…el…nu m-a dus acolo sus niciodată …niciodată …niciodată…fremătam când eram ca tine în braţele lui…era un dansator minunat…am fost fericită când eram studentă…era irezistibil..nu ştiu cum l-am păcălit…m-a văzut aşa mai “frenchie”..zicea el…când m-a cerut de soţie….ne-am mutat repede la căminul de familişti…nu mai mergeam la cenacluri…te născuseşi tu…ştiam că ţine la mine….apoi la tine…dar eu nu am fost acolo sus….pur si simplu…nu am ce să-ţi spun…dă-mi o ţigară.
Mama fumează încet căzută pe gănduri. Dia nu zice nimic. Ii aduce o cafea. Un nes rece făcut în grabă. Apare tata. Il aud păşind prin casă. Se privesc puţin speriate. Işi promit precipitat prin semne să-şi ţină gura. Paşii lui se aud din ce în ce mai aproape.
TATAL: Bună…ce faceţi? Complotaţi?
DIA: Plănuim o vacanţă de revelion la mare! Ce zici?
TATĂL: De douăzeci de ani tot zic o dată pe an cu maică-ta, cu mamam…pusi..
să mergem la mare iarna….şi tot pe pârtie ajungem…sunt frânt…I-am scos o măsea de minte…lui măria-sa dl Dima, vicele de la Senat…o oră m-am chinuit..nu vroia să ia iasă…măsea de ardeleam….căpos…o săptămănă o să fie mieluşel la cameră
gata, orice fel de interpelări, nu-i strică şi lui puţin relache…oral că şi aşa tot prost ies legile, oricum le întorci, zicea şi el, după ce le-ai votat, nu le mai recunoşti, sunt pe invers şi-ţi vine să le anulezi!
DIA: Tati! Lasă viziunea politică autohtonă că e merde! Pe bune! Ia-o pe mama
şi du-o la o plimbare pe mama! La şosea, pe lac…unde vrei numai să schimbaţi puţin aerul, cu puţină muzică şi o bere care nu vă strică! Zi-i şi nişte bancuri cu porcărioare, numai s-o înveseleşti!
MAMA: Dia!
DIA: Exact aşa! Tati! Pune şarmul la bătaie că e păcat! Pe bune! Am fugit! Nu
mă-ntrebaţi unde! Pa! Pa, pa, pa!
Cei doi rămân singuri în cameră. Culmea, puţin stingheri. Bulumbăciţi de energetica Dia!
MAMA: Vrei o cafea?
TATĂL: Să mergem la un film?!!
MAMA: Numai, dacă şofez eu!





Scena 4
Vio şi Adi sunt înghesuiţi cu Dumi şi Jeanu într-un tv. Diferite jocuri, piese, programe sunt încercate într-un computer manevrat de Dumi. Jeanu e în picioare, aplecat de tavanul ce nu-l încape al dubei. Vio şi Adi se servesc cu o bere, sunt aşezaţi pe banchetă alături de multe alte pachete, lăzi, din când în cănd se uită afară prin geamurile tv la târgul plin de lume. Târg de toate. Bucureşti. Spre prănz. Nebunie. Inghesuială. Lume cam murdară.Muzică, mici, maşini, computere, ţevi, robinete, ţoale, rujuri, ţuică la pahar, ţigănci,etc…
DUMI: Iţi dau modulul pe 50 de parai, Adişor că-mi eşti simpatic! Nu-i aşa, Ovi?
OVI: Eu mă ocup de el ca să-i mai câte o relaţie…
DUMI: Adişor, dischetele sunt o bijuterie!
OVI: E beton, puştiul…ia-mi zis să conceapă nişte programe de accelerare pe ieşire
ca să fii rapid după ce-ai pus măna pe informaţie. Strategic! Ca în parcare, când ieşi,
bagi în viteză..
DUMI: Imi trebuie nişte viruşi MDXXX3! Plănge piaţa după ei…
ADI: Nu prea vreau să mă bag cu ei..
OVI: Ce mă enervezi!
DUMI: Ce ai, Adişor?
ADI: Pot fi folosiţi să dopeze programele de contabilitate!…O firmă tare te poate dibui după stil…e dubios…
DUMI: Puiule, aşa mă ştii tu pe mine…eu le livrez la oameni serioşi nu la mitocani,
care aruncă cu biţii să buşeaşcă afacerile altora!
ADI: Ştiu eu?
DUMI: Cum adică? Bem împreună şi crezi că te prostesc de cap…Puiule…Aşa nu faci afaceri nici cu macaroane…
OVI: E speriat de bombe!…Lasă că-l mai educ eu că e încă crud…Ne-am cărat!
DUMI: Next week!..
Se salută zâmbind. Au coborât din dubă.
FLASH: (toată libertatea regizorului) Se amestecă în fuiorul plin de lume. Un cârnat care se tot întinde departe. Multă lume în piaţă. Undeva departe, umblă după ei cineva!…
Vănzătoare: Ia sutienul! Ia bikini! Eşti Madona cu cincizeci de lei!
CITA: La inaintarea mea, cum zice Teddy, nu port aşa ceva…ştii că Gina mi-a zis
că s-a prins că profa de istorie nu poartă desuuri…
DIA: O mai lasă-mă, e femeie serioasă…
CITA: Zic unii că şi-o trage cu cel de fizică…
DIA: Frecţie! Ţţţ….Am crezut că-l văd pe Ovi!
CITA: Eşti chiar sigură că Romeo vine în piaţă azi? Uite ce agrafe!
DIA: Tu ce zodie eşti?
CITA: Ce zici de blondul ăla?
DIA: Oh, nu-l văd decât pe el care ia-l de unde nu-i!
CITA: Ii fac semn poate îmi răspunde, hm…
DIA:Eşti nebună!
CITA: Are ochi verzi, uite ce melancolici, ştii cât visez un îndrăgostit care să sufere
aşa fiind felul său…sunt unii mai sensibili…pe care să-l văd aşa tulburat….dar şi cu probleme să nu aibă timp de mine….eu să-l strezes….să-l pisălogesc…hm…
dacă ar fi şi bărbat aşa puţin intrat, e o combinaţie…
DIA: O atâtea bazaconii…
CITA: Se uită după mine, fii atent ce umeri are şi cum îşi ţine capul…am poftă să mă prostesc….
DIA: Să n-o încurcăm, are ceva dubios…
CITA: Stai pe loc, nu mai fă un pas! Ce dubios, nu e un crimi, până şi Issus e hulit!
Hm….ş-apoi nu e mai interesant să mai schimbi o vorbă cu unul care mai mişcă ceva…o afacere….chiar dubioasă, e primejdia pe care dacă n-o trăieşti pe propia piele, hm…e un fâs să speri c-o descoperi în ziare sau la tv….nu ştii de câte ori îmi vine să mă promedanez noaptea….să pipez o ţigare cu unul care aduge maşini din Germania….
BLONDUL: Ce fac, fetele?
CITA: Ne plictism!
DIA: Pufff!…Pe plecare, haide Cita!
BLONDUL: Dorel, îmi zic amicii! Umblaţi cu mine şi cumpăraţi tot pe de gratis!
CITA: Stii lumea de aici?
DOREL: Ca pe buzunarul meu, hai zi ce vrei!
CITA: Un ruj mai special, un turcoaiz, strălucitor care nu se ia!
DOREL: Il încerci cu mine!
CITA: Mai vedem…
Diei i se pare că i-a văzut pe Adi şi Ovi. Sare pe loc şi o trage pe Cita după ea. Cita râde aiurea îi trimite un pupic lui Dorel şi o ia din loc. Dorel după ea…Dar băieţii uite nu-s….
DOREL: Eşti cam zdrenghea….
CITA: Ii căutăm gagiul, dă-mi un telefon şi te sun eu…
DOREL: Pur şi simplu?! Hai la schimb?
CITA: Nu schimb decât pijamale şi acasă!…
DOREL: Imi plac buzele tale!
CITA: Fii atent, că pot şi muşca! La sănge!
DOREL: Imi asum riscul!
CITA: Serios? Pa, pa paaaa!
Cita o trage pe Dia şi iar dispar în mulţime. S-au dus. Nu se mai văd….uită-le pe fete alergănd prin mulţime. Uite că se opresc deodată. Cita o lipeşte pe Dia l-a ureche şi-I şopteşte!
CITA: Să nu crezi că sunt o proată!…
DIA: Cita, tu ai farmec! Riscul te adoră!
CITA: Ei, pe dracul! Mă sperii de aiurelile pe care dau să le fac!


Scena 5
Adi şi Gina stau pe o bancă. Intre ei este aranjat ceasul lui, pe un spaţiu de trei palme vădit neocupat. O stare de tensiune e între ei care pare să explodeze făcând ţăndări banca.
GINA: Uite, nu pot! Mă blochezi cu idioţeniile astea! Cum adică stăm împreună 15 minute că apoi o suni pe Dia şi-i spui că eşti la un rendez-vous cu mine…hm…dacă discutăm e normal să nu ne punem limite aşa tâmpite…ce îţi mai stau pe măsea?!?
ADI: Gina, nu mă mai interesează!
GINA: Perfect! Dar, promite-mi, că dacă peste patru zile nu te mai înteresează Dia, mă suni şi-mi spui! E serios! M-ai uluit aseară….şi….pentru prima oară mi-am dat seama ce gâscă am fost că te-am făcut să suferi…şi să nu-mi dau seama ce comoara
dulce eşti!
ADI: Ţii minte cănd îţi băteam geamul cu pietre, la trei unde domiciliezi?..doar să cobori...când te-am aşteptat trei ore în ploaie…doar să dai un semn…acum sunt gol, m-am vidanjat…
GINA: Eşti brici!
ADI: Eu nu VÂ înţeleg!
GINA: O lasă-mă cu textele astea despre universul feminin….tu chiar nu crezi că şi noi sau EU…avem un suflet, o inimă care suferă măcar o părticică din căt ai suferit
tu atunci în caul meu…
ADI:..hm….nimeni, dar chiar nimeni nu o să-şi dea seama cât am suferit, cât mi-a
fost inima de tocată şi chiseliţă…de fapt e durererea mea…nu-mi pare răău de nimic..nu înjur sau blestem pe nici dracul, aşa am fost eu acu’..multe luni şi zile…
CITA: Adişor….dă-mi un pusi….
El zămbeşte trist, înţelegător, evident totul e de prisos. Işi ia ceasul. Un pa şi pusi din mână şi dispare pe alee. Gina rămâne pe bancă. Mestecă guma. O ia şi o lasă lipită de bancă, pe locul lui, cu mucul de ţigare împlântat. Se ridică şi pleacă în cealaltă direcţie…




Scena 6
Dia este acasă. Scrie de zor. Jurnalul. Găndurile ei se amestecă că ieşirile ei verbale sau cu cele scrise şi îngânate.Unele imagini pot fi proiectate pe perete sau prezentate prin diverse modalităţi. (Toată libertatea regizorului)
DIA-VOCE DIA:…fragmente cotidiene din viaţa roabei tale Dia, fostă Daniela, Dani…şcoală, ora de istorie, Adi era tulburător astăzi la şcoală, fermecător….toată clasă ştia că o face din nebunie pentru mine…era pajul, mascota mea dragă care mă făcea să mă simt prinţesa în faţa căreia nimeni nu poate să nu îngenunchez, in timp ce era la tabla, ascultat la istorie, el maimuţărindu-l pe Ţepes-Dracula-Romain-More big like Mac Donald, in luptă, sacrificat cu tragerea în ţeapă, privind la mine, nedezlipindu-şi ochii din ai mei…TOTAL, ca să fac pe nebuna nu l-am lăsat să mă conducă acasă, am plecat singură de la şcoală, cu o poftă de să mă plimb, pierd, uit de toate pe străzi şi uite aşa m-a prins ploaia, mi-am dat jos sandalele, mergănd desculţă prin oraş, pe asfaltul acela poros ca un burete…era minunat, ploaia, tălpile ce lipeau de murdăria trotuarului, ploaia care-mi bicuia faţaa, ce va fi cu mine, azi, mâine, poimăine, tot aşa…..voi ajunge oare bătrână să nu-mi mai pese de viaţă…să îmi spun că am trăit-o, de să uit de toate….că pot să fiu acum şi surdă, uscată, ştirbă, doar atentă dacă fumez o ţigare la flegmă, să nu-mi curgă şi rochia să nu mi-o păteze…regăsind aceea plăcere care îţi înflăcăreaza inima doar într-o prăjitură, un corp stupid ce a pierdut un mecanism botezat cică inteligenţă şi ros acum de virusul-ultrauniversal-ramilismenttilissimo…Doamne ce nebunie e să te plimbi prin ploaie desculţă prin oraş la şaptesprăzece, m-am oprit să mănănc o prăji la o cofe, unde un bărbat, pe care cert că l-am mai văzut undeva…ciudat, mă priveau atăt de insistent, cred că era bolnav, mi se făcuse frică, să vedem care o să clipescă primul, unde l-am mai văzut, îl ştiu...era cumva un obsedat, dar avea ochii atăt de trişti, iar mie arzăndu-mi obrajii…că vine la mine şi ce va fi doamne, căci doar satana, diavolul îmi susura de zor în ureche, …Buff, culmea a căzut jos de scaun, lumea adunată în jurul lui, vănzătoarele speriate…m-am cărat de indată şi l-am sunat pe IUBI, EL, Adişor să vină să mă ia, să scap de întămplarea aceea stupidă…Fugi, dispari! COBE!…ce bine e să fie iubitul tău lăngă tine, el dulcele cu ochi plin de gănduri de giu-giu, cu urechiuşele acelea care mă fac să răd, cu braţele pe care în tramvai îi tot desenam inimioare, săgetori, ţigarete o nebunie….uneori e totul aşa provocator, nu-i poţi rezista cum nici furtunii copacii cei mai puternici nu-i pot refuza să nu se aplece…oricât, troznindu-le crengile....aşa simt şi că se rupe în mine orice firavă tentativă de împotrivire…aş vrea să fug, oriunde unde nimeni nu ar ştii cine, cum, a cui sunt…sunt doar a nimănui, din oraşul nimănui, de nimeni ştiută, ci doar de El cu buzele roşii şi măini, obraznice şi curioase…fără stare, Dumnezeu să le trăiască…..uneori orasul rămâne în urmă, mâna lui e aproape, lipită de geamul murdar, a ţipat, dar n-am rezistat să nu-l zgărăii la sânge…semn rău, blestemul ce va veni!... după-amiază m-am cărat cu Cita la un aerobic, greţos gănd, dau peste o groază de “combatante”, de diferite vărste, pe care Cita mi le prezintă cu efervescenţâ, Iat-o pe femeia, care ţipă urlă, face bussines-uri cu măncare, are, de la Cita, citire, un amant ce-o ia de la sală, plin de fiţe, e un monstru ambulant de care e o eroare să te apropii….Bună ziua, dna Feli, agenţia de turism din staţia lui 223! …poartă Feli încă trei vănătăii, machiajul puternic nu ascunde ochiul vânăt, iar soţul a bâut prea mult, pe viaţă şi natural Feli s-a supărat….o v-am mai văzut dna Tina prin oraş îi zâmbeşte Cita, focii, măndră că s-a epilat…Dumnezeule, dar viaţa este tristă, ce de vise se aruncă la tomberon, ce de gogoşi ni se lipesc de creier…vai promit să fiu tare, o femeie modernă nu se minte, trebuie să îndrăzneşti şi ai să reuşeşti….un, doi, trei am dat jos 35 de grame, săptămâna viitoare nu mai sunt pe aici pe la salâ…Buff! A scăpat Cita în vestiar rucsacul dnei Luci, ea e încă la saună, iar ea, Dia de acest obiect s-a lovit. Uite poza asta stupidă, ce privire îi aruncă tata, dnul Petru, extractor de dinţi şi măsele, acestei roşcate obraznice, zisă Luci, un nume mai idiot nu este…e cam şi grăsuţă…hm…i-am lăsat o misiune Citei, să afle tot despre vulpiţă!….nu mai înţeleg nimic, din acest infern care este societatea…e peste puteri..
Dia îşi toarnă ultimele picături dintr-o sticlă de vin. Rucsacurile sunt răvăşite prin cameră.Patul e plin de mucuri de ţigări. Dia a plâns. Cita e încurcată.
DIA: Cine mama măsii, e curva asta de dna Luciana Tomescu, cu care s-a încurcat
tata!?! Tăticul meu, tăticuţul meu, dragul de el…tăticul meu drag!…
Buff! A căzut de pe canapea Dia. Cita o mângăie. Atâta durere…Îi dau şi ei lacrimile…
Dia sună la Adi acasă, ridică telefonul maică-sa, Dia tace încă surescitată de poza găsită la aerobic. Nu spune nimic. Speriată, ezitănd, o tăcere care îi face dnei Lia ochii reci şi goi…
Dna LIA:…nu-ţi place vocea mea, vrei să-ţi ascult eu răsuflarea? tremuri…e ca şi cum m-ai călări? Poate, nu!?!…o nouă ofertă….cu figuri….dacă termin verificarea
conturilor primare mi-o dai şi pe la spate…hm…hai grohăie ceva! IMPUŢITULE!
Dia plânge cu telefonul în mână. Intuneric. Noapte. In camerâ revine Buni.
BUNI: Dia, plec la Teiuş. Trebuie s-o văd pe soră-mea…o să stau vreo zece zile la ea…e slăbită după viroza din toamnă…
DIA: Buni, nu pleca…
BUNI:ssşşttt…treebuie..
DIA: O să am nevoie de tine…
BUNI: Te descurci…trebuie să merg să-mi văd neamurile….
DIA: Buni, ce gănduir negre ai?
BUNI: Oh, deloc….o să dau un tur prin Ardeal…hai că sun des..hm, şi dacă e ceva revin de îndată, dar sunt convinsă că nu o să-mi duci lipsa, ci doar te alinţi…
Scena 7
Dna Lia deschide uşa de la bucătărie. Stefan e la masă cu un pahar de cognac.O sticlă pe jumătate goală ne spune că ochii nu îi sunt degeaba roşii!
LIA: Ce faci, dragă? Bei singur?!?
STEFAN: Nu am voie?
LIA: Hm…ce ţi s-a întămplat….
STEFAN: Am primit un avertisment…cică sunt prea sentimental, punctajul pe
care-l acord tinerilor căsătoriţi este umflat….sunt prea sensibil!?! Nejustificat!
LIA: Ha, ha, ha! Mă umflă râsul!
STEFAN: Pe dracu’! Am buşit prima de sezon….
LIA: Iubiţelul meu sentimental! Hai să te pupe soţioara ta!…penalizatule, lasă că echilibrez eu prima ta…ştii….ţi-am luat trei cămăşi!
El le ia şi le aruncă pe jos. Ochii îi sunt răi. Dă să o lovească. Nu are putere decât pentru un pahar. Ura i-a rămas în priviri. Explodează după ce o apucă şi o aduce aproape de gura sa care-i şuieră!
STEFAN: Vaca dracului! Stii, căte îmi ridicau fusta şi-mi arătau cracii cănd veneau cu o cerere specială…iar eu mă făceam că nu văd…eu care te aveam pe tine în cap... …generoasa, care uitase o iubire pierdută şi mă luase pe mine blăndul şi cumintele ce nu vroia să te dezamăgească…
LIA: Stefan…
STEFAN: Taci!….hm…şi nu percutam la aceste pulpe şi tâţe care-mi încingeau creierii! Eu sunt barbatul refuzat de aventură, destinul e o cutie poştală, iar iubirea o donaţie generoasă!
LIA: Ţi-am spus să nu mai bei….
STEFAN: Mă cac! uite aşa!!!…unde-ţi sunt cămăşile…vomit, uite, pe iubirea ta!..
LIA: Ce viaţă…
STEFAN: De căcat!….Nu te mai uita la mine aşa că nu mai sunt de mulţi ani sfăntul-ilunimanatul-naivul de la cinşpe ani, vrei să ştii ceva?….îi urăsc pe toţi toţi săracii aceştia pe care trebuie să-i ascult de ani de zile cerşinduşi bani pentru o mică locuinţă confort pseudo-UNU-sporit, care vor să-şi deschidă o afacere falimentară, şomerii de ieri, pomanagii de mine într-o ţară ineptă şi ipotentă de inaniţie!
LIA: Ce ai cu ei?
STEFAN: Te faci că nu ştii!…Nenorocire, numele tău e Romănia, ţara unde-ţi mor visele, sărăcia e contagiaoasă, cei care împuşcă francul, nu mestecă poezia, patria, patria, azi în, 1999, e o boala ruşinoasă, bisericele sunt şpreiate cu MIRAJE-ETERNO-IMOBILE ….de funcţionari imbecili…spune-mi, iubire de acu’ douăzeci de ani, nu-i aşa că-ţi dau lacrimile?
LIA: Dacă vrei să mă baţi….
STEFAN: Hai să-ţi spun una bună, ştii ce inseamnă acest avertisment?...zi!..te faci că nu ştii…îţi spun eu, că m-am prins!
LIA: ..taci…
STEFAN: Peste lună imi dau preaviz! Inţelegi E exact!….am cerut până una alta un transfer la o fililială, dar am fost refuzat!
LIA: Ei, na…
STEFAN: Se uită toţi la mine ca la un ciumat!
LIA: Ştefane, dar că eşti în bancă de douăzeci de ani! Dă-I la dracu’…îţi găseşti altceva….
STEFAN: Sunt o legumă! Am ratat startul….Eu în viaţă te-am căştigat pe tine, doar după ce tu pieduseşi totul…EU eram ultima ta carte necâştigătoare….dar am realizat asta abia acum…scuipă-mă, dacă ţi-e cărbă de mine, nici o problemă…
LIA: Stefan, nu vorbi aşa, o să trecem şi peste asta…
STEFAN: Eu sunt unul care pierde până la final…
LIA:..eu….te iubesc de mulţi ani…
STEFAN: Ieşi că-ţi crăp capul!
Ea e oripilată. Părăseşte precipitată bucătăria. El se lasă pe scaun, cade cu capul pe masă, într-un târziu apare Adi. E surprins. Nu se prinde imediat ce-i cu taică-său.
ADI: Tatii, ţi-e rău?
TATĂL:..hm…sunt un nemernic….tatăl tău e un nemernic….un nemernic….





Scena 8
Ovi intră val-vărtej la Adi în casă, acesta e mai obosit. Ovi explodează de energie. E un general, Adişor e un recrut care nu ştie cu cine are de a face:
OVI: Gata! Drepti! Echiparea in 30 de secunde! Te-am, adică de ce nu şi pe mine, programat! Viorela, încă prospătură, te, ne, aşteaptă!
ADI: Ovi, du-te tu, eu nu am poftă…
OVI: Taci nu mă-mpotrivi….hai sus! Pune mâna pe ceva bănoci de la babacul că ne mai trebuie, nici nu ştii ce cărniţă are Vio, te învaţă mişcări, crede-mă, în viaţă, fără stil eşti pe nicăieri…
ADI: Mi-e nu ştiu cum s-o…înşel…pe Dia…
OVI: Eşti nebun, pentru ea e acest chin! Fură bani de la tata, hai că te duce nenea Ovi la o cameră termică să plesneşti…ba ai să mai şi vrei, te asigur, EU!
Adi se îmbracă într-o doară, Ovi tot îi mai face semn că mai are nevoie de biştari, e ok, confirmă Adi care dispare. Ovi rămăne singur. Stă câteva clipe şi pleacă după Adi. Il descoperă pe dl Stefan.
OVI: Să trăiţi!
Dl STEFAN: Ovi! Pentru mine Leul a fost ca o icoană! Sufăr când îl văd ca o maculatură…
OVI: Domnu’ Ştefan, dacă ar fi toţi ca dumneavoatră…
Dl. STEFAN: E ţara săracă şi fură mai toţi…
OVI: Om ca dumneavoastră….mai rar
Dna Lia: Hai să te culci că ai obosit…
OVI: Sărut-măna doamnă…
Dna Lia: La revedere!
Ovi revine in cameră. Adi e impacientat. Dau să plece cănd Ovi îşi mai aduce aminte de ceva, il întoarce pe amicul său din drum şi în baie îl bagă.
OVI: Hai, ia-te după nenea, că e trecut prin viaţă si le ştie pe toate. Nu te du aşa de prima oară că ai îţi uzi chiloţi, cănd te prinde de sliţ puicuţa!?!
Ovi s-a desfăcut la pantaloni. Se masturbează în wc-ul învitându-l pe Adi să-l urmeze. Adi e cam stupefiat. Umilit de acestă dimensiune masculină!
OVI: Nu este bărbat, fie puşcăriaş, fie bancher, să nu fi tras în viaţă o “lăbuţă”. Te mai cureţi, că şi aşa explodezi. S-o lucrezi pe Vio în linişte că, amicul ei, Gicu, peştele, fii sigur că banii tot ţi-I ia!
ADI: Mă simt ca pe balegă!
OVI: Nu-ţi fă probleme, ai să dai în viaţă de chestii şi mai buşite!….Te găndeşti de vrei la o vecină…eu îl am în cap pe primar şi taxele lui cele noi!…


Scena 9
Intr-o cameră deocheată, Adi şi Viorela sunt întinşi nuzi pe pat. El e cu privirea tristă undeva sus in tavan. Ea mai suflă dintr-o ţigară; din când în cănd îl acordă câteva măngăieri afrodisiace. Evident fără succes. Privirea sa “existenţială” o provoacă la dialog!
VIORELA: Eşti emoţionat…se simte, nu-ţi fă probleme…ştii…câţi bărbaţi, masculi, nu glumă am văzut eu, pe bune, cu steagul jos…incercănd marea cu degetul…alcool, înţepături…labe, nenică…filme, porcărioarele să le şoptesc la ureche, câte şi mai căte…hai relax…eşti îndrăgostit?
Tăcere. Lungă. Clipe multe.
VIORELA: Se simte…e foarte bine…şi frumos….
ADI: Nici nu-mi dau seama…dacă nu sunt ipotent?!?..sunt rece co o bere!
VIORELA: Sută mie! Hm…Un sfat?…Vrei de la mine?!?…Numai la asta nu te găndi!
ADI: Dacă se repetă!
VIORELA: Ia pusinel o pilulă, două de rezerve, iar la o adică dacă te iubeşte, nu?!?
ADI: Sper, ce?
VIORELA: Te înţelege…te ajută…hopa…e şi ea boboc…hm…puţină meserie, la activ, nu strică…
ADI: Ei, vezi….
VIORELA: Fără complexe, că astea sunt boala romănilor! Pe bune, câţi români deştepţi câştigă mai nimic faţă de un american de trei parale!?! Ha! Răspunzi?
ADI: Stiu eu, ce vrei să spui?…
VIORELA: Noi suntem o naţiune a suferinţei, a buşelii, asfel nu se poate, noi avem mai tare şi mai şi mai TARE: SUFLETUL! E ca albastru, ăla,de Voroneţ….umpli cerul şi mai tot visezi…Pasiune şi sentiment cu kilogramul! Ce crezi că apreciază o gagică la un bărbat?
ADI: BANI!…Sexul!
VIORELA: Hai că eşti golan! Un bărbat te poate înşela pe toate drumurile, dar când e în braţele tale trebuie să fie numai al tău, cu toată energia şi sentimentul şi, şi, şi ….hm….chiar conştinţa lui…astea sunt chestii care nu se mint…o femeie le simte şi e capabilă de orice sacrificiu….numai să creadă ea că le MERITĂ! Inţelegi, pusi?!?
ADI: Îhm…
VIORELA: Uite, asta e poanta mea cu bărbaţii mai stilaţi!…Îmi promiţi, ceva…
două, trei versuri de dragoste, amor ce eu aşa ca fiinţă ţi le provoc, dacă crezi?
Daaar! Să nu minţi! Ok?!?
ADI: Hmmm…Iubirea ce se născu prima / Iubirea ce zămisli apoi găndirea!..
VIORELA: Hm…mişto…dar exact ce vrea să zică?
ADI: Că mai întîi iubeşti şi apoi gândeşti de ce iubeşti!
VIORELA: E foarte adevărat! Cât îmi placi, dulceaţă mică!?!
Ea l-a încălecat, il sărută masculin, posesiv şi cu o dorinţă vădită de a-I transfera statul propiul ei sex, cel feminin pentru a putea ea însăţi să se masculinize! Devine pentru el, în mişcări calme hotarâte, ciudat înţelese de el din privirea directă şi enigmatică, un partener care îşi afirmă senzualitatea, pasiunea irupătoarea şi devastatoare…
VIORELA:…hai visează…pluteşte peste cerul roşu ca săngel ce-mi încălzeşte copasele, răzi ca un pui cănd te măngăi sub subsioară….giugiu mic şi bleguţ..ai să fii mare şi tare căci privirea te te trădează…dar n-ai să poţi uita de mine sclava ta de trei lei….Eu, curva cu săni fleşcăiţi voi fi o amintire mai trează ca Fram, ursul polar…mă vei căuta prin căte o cărciumă după o beţie…şi-o vei pune pe nevăstă-ta să facă tot felul de chestii ce-o să le mai vezi la mine…dacă ai să mai vii pe aici…oh, oh, oh, ai să mă blestemi, că voi fi ca şi ţigările fără filtru, nu poţi renunţa la ele nici cănd medicul zice că ai să crăpi…
El e încă răvăşit, cocoşelului îi trimite ea o bezea!…Consultă ceasul brătară agăţat de perete. E târziu….Nici nu şi-a îmbracat capotul şi Ovi intră în cameră. Ii priveşte radios, ca şi cum el ar fi, tocmai devenit, bărbat! Dar privirea dezamăgitor de blajină a lui Adi, zămbetul sincer de melodramatic al Viorelei îl face să înţeleagă totul. Ovi are soluţii la toate în cel mai spectaculos mod cu putinţă. Intr-un stil pur de operetă îl ia în braţe pe Adişor, îl aşează de fotoliul ordinar din colţ, se dezbracă fără nonşalanţă, exhibăndu-şi corpul şi umflându-şi muşchii ca la consursurile de culturism!
OVIDIU: It’s now for you THE ADULT ONLY TV SHOW! O strong, power, energical show presents for you by Ovidius anf VIORELA! This is love! Love is amore! Amore is now sexuality! Sex like Toyota! Sex like Madona! Sex like Tom Criuse! We are the angels o Pasion! The champions of fuck! Fuck in the night! Fuck at 100 temperature! Dolars Fuck! Imposibilies and unlimited fucks! To Adult Only Tv Show of Ovi!…
Din când în cănd, recitănd cu vocalize în timpul acestei partide de act sexual cu Vlorela, Ovi uită de ea pentru a se întoarce spre Adi. E un Ovi măndru, cu o privire indigenă aceluia care are pentru prima oară o bancnotă de un dolar! Ovi este bun de carte recordurilor! POC! Trosneşte uşa pe care intră peştele. Fulgerător, Ovi îngheaţă!
PESTELE: Gălăgia! Aţi clămpit! Vreţi să vină poliţia! Aveţi bani de aruncat!
Il descoperă pe Adi-spectator, hm, nu zice nimic şi se întoarce spre spre Vioriela şi-i cârpeşte o palmă să-i sune urechea. Ovi se scuză manierat. Adi e stupefiat!
PESTELE: Ce-i gagico ai trecut la excentricităţi pe tarif redus? Nu mai poţi fără asistenţă? Spectatori ca pe stadion! Ok! Hai goliţi buzunarele că vă arată nenea
figuri!
Adi şi Ovi încercă să protesteze.
OVI: E cam jaf! Am plătif tarif la oră…
PESTELE: Zât, că o sun pe dna dirigintă! Mucoşilor! Pă’ ce fetiţa mea e aşa de experienţe…avem şi noi mândria noastră!…Uite aşa nu-mi plac mie perverşii!
Le-a făcut semn cu obrazul, pozează moral în chip de victimă, îi astupă gura fetei care ar vrea să spună ceva şi cu măna intinsă agresiv îi aşteaptă pe cei doi să-şi golescă complet toate buzunarele. Cei doi se execută. Sunt faliţi. Trişti părăsesc camera…





Scena 10
Camera Diei. Ecranul computerului pe care apare un side-web construit de Adi. O invitaţie tuturor celor suferinzi din dragoste, nefericiţilor ce tremură de cum se va derula iubirea dificilă ce-o duc ca o povară…..traducerea în engleză se amestecă cu figuri celebre: Gioconda, Bardot, etc….Capul ei căzănd pe tastura computerului. Singură în cameră. Luna pe cerul albastru. Dia singură.
DIA-VOCE DIA: Unde eşti, iubitu-le? E seara, târziu, noaptea se umple de programe ordinare, luna plină pe cerul vânăt e ca semnalul din gară pentru hoţi, anul 2000 tot vine, unde să tot fugi, unde să începi viaţa de la zero, unde să alergi, un secol se naşte pe internet, viaţa e mai banală ca un jurnal, uneori îţi uit chipul. Nu-ţi mai recunosc vocea, sunt şi eu oare o EA?…. inima mi se pare rece ca piatra, nu ştiu ce e ăla destin, ceva mult mai puţin atrăgător ca o SPUMANT-Bleu-Visage, seara mă visez golănind pe la marginea oraşului, agresată, rănită şi terfelită pe un maidan, de căţiva golani, ultimele clipe la spitalul de urgenţă, ajungi tu în grabă, mi-e şi ruşine că pe ai mei nu-I urc în visul meu însăngerat, doar tu ajungi acolo pentru căteva secunde, căt să mai exist pe această lume, puţin înainte de a mă urca sus, la Doamne, Doamne, mi-e corpul plin de cusături, doar o mişcare să fac şi aţele subţiri îmi taie carnea, e totul atăt de alb ca şi dimineaţa care se apropie…
FLASH: Nuferi mulţi şi albi într-un din bazinele grădinii botanice. Adi privindu-I fix. Imobilizat. Uităndu-se într-o parte şi alta. Nimemi în jur . Se descalţă ultrarapid. Fură un nufăr. Il pune într-o pungă. Aleargă pe alee….Pedalează pe bicicletă în oraş….Umplând un prezervativ cu apă la o cişmea…
Dimineaţă. Adi sună la uşa Diei. Ea deschide uşa. Adi ridică triumfător prezervativul cu apa pe care pluteşte un nufăr! Dia e stupefiată! Adi il agaţă de lustra din cameră!
DIA: E TOTAL! Pusi, eşti senzaţional! Ce idee…e aşa de provocator….clar ceva revoluţionar…anarhist…am să scriu ceva maxime…puah! E o nebunie!
Adi e încântat că-i place. Nu ezită să se ţopăie, un pumn să tragă in perete, ce importă că mâna şi-o zdreleşte! O ridică pe Dia în braţe, ture face cu ea prin cameră până ce epuizat cade jos. Ea-l sărută cu pasiune. El o striveşte de covor, simte că ea nu mai respiră, se apropie anul 2000, nu ezită să o muşte de gât, a cam nebunit, buf! Dintr-odată se trezeşte EA şi-i împinge speriată şi bulumbăcită de această energie. Clipe lungi şi tensionate, cei doi stau privindu-se în ochi. Ea se ridică. E învărte în jurul prezervativului agăţat de lustră.
DIA: Ha, ha, ha…acesta e cuiul universului?…din pricina acestei mizerii mama îi suportă tatii toate fiţele?..hm…să vezi şi să nu crezi, oare nu mai putem exista
with-out this object? Aşa se uită filozofia, înebuneşte poezia, simţi că poţi pune măna pe un cuţit ca să il bagi sub şale…iată de ce profu’ de mate vine muşcat pe găt şi cu o privire măndră de licean prins la closet cu ţigări….unde este atunci pasiunea, durerea, suferinţa dacă un muşchi cambrat cu x-Newtoni-forţă, change the world?….te mai poţi uita la orizont, picta luna pe o pânză, asculta o vioară singură, când mintea nu-şi găseşte cele mai simple răspunsuri?
El simte că trebuie să-I mărturisească…
ADI:..trebuie să-ţi ceva…mă simt aşa de vinovat…..am fost la o curvă….
Dia e stupefiată! Face ture. Ia-te uită ce surpriză!
DIA: Poftiiiiim! Cum adică? Ai fost la o altă FEMEIE!
Adi realizează că şocul depăşeşte previziunea sa şi încearcă să o dea cotită.
ADI: Stai! Nu aşa…m-a luat Ovi la o cocotă de a lui…o japiţă dar bine instalată…
o chestie mai excentrică….eu eram in o altă cameră şi îi îi vedeam pe tv că ei puseseră o cameră video….
DIA: Gogoşi!
ADI:..pe cuvânt…
DIA: Oh, nu! I-ai spus lui Ovi de hotărearea nostră!
ADI: Nici vorbă!
DIA: Atunci ce-i veni lui să-ţi joace un film porno-life?
ADI: Se dă bine cu mine să-i fac nişte viruşi dubioşi…
DIA: Ce complicat….
ADI: Niste Frankie x 5000, cu variante, moartea unor programe de contabilitate, nenoroceşti o firmă in doi timpi şi trei mişcări…
DIA: Te încurci cu chestii dubioase, oh, eşti nebun, “divorţăm”!
ADI: Nu, iubi! Eu rămân pe jocuri….dar m-am dus că ştii şi tu cum e cu experienţa vieţii….mi se pare un spectacol ce era păcat să-l refuz….
Dia incepe să schimbe registrul redevenind iscoditoare, ispitoare, ameniţătoare, disimulând, suspectându-l şi natural încercănd să afle totul chiar dacă intră în jocul lui…
DIA: A fost….interesant…
ADI: Da….dar cam vulgar…
DIA: Te-a tentat..şi pe tine…
ADI: Hmm…gagica era cam vulgară…eu mă uitam pe tv….
DIA: Sunt aşa instalaţii?
ADI: O cameră video de la nunţi şi colo, un tv la mâna a doua….
DIA: Cum a fost?
ADI: Hmm…la început Ovi se strofoca…nu putea să conducă...era clar că era o diferenţă…ea însă era calma…nu se precipita…
DIA: Era o profesionistă….
ADI: hm…genul meseriaşă!
DIA: Meseriaşă?!?
ADI: Avea mişcări precise nu prea ezita…
DIA: Ţi-a plăcut?
ADI: Ei…
DIA: Se sărutau?
ADI: Puţin, la început
DIA: Aveau priviri, aşa, sticloase?!?
ADI:…hm….da…
DIA: ..iar respiraţia…îi tremura?
ADI: Ei…
DIA: te provoca….nu-I aşa…
ADI: DIA!
DIA: Puaf! Ce bestii sunteţi sunteţi voi bărbaţii!
Dia s-a ridicat, lovesţe prezervativul care se bălămbăne, ia te uită ce nebunie şi surprize viaţa îţi oferă, il priveşte curios pe Adi, se apleacă, il sărută şi buf! Adi se retrage muşcat de buze de ea! Se pregăteşte să-i spună ceva, se învărte de colo colo, Adi e încă pe jos, ea se apleacă şi pleasc! o palmă îi dă. Incă una. El nu reacţionează. Se apleacă umilit. Capul şi-l ascunde în palme. După căteva clipe ea realizează gestul produs. Se retrage pe gânduri la fereastră….El e singur pe pat, ea priveşte undeva în gol afară!
DIA:..iartă-mă, m-am înfuriat şi eu, nu din cauza poveştii asteia….mi se pare idioate...să nu-i zici la Ovi de noi, el e cam golan…deşi eu Citei i-am spus, duminică simţeam că zbor…dar e beton, secret că nu ştiu ce-i fac…oh! Fii atent, peste ce-am dat…tata cred are o amantă…
ADI:..poftim…
DIA:..am dat de ea la aerobic…e mişto, buuună!…ia-m dat temă lui Cita să afle tot ce se poate cu ea…nu vreau ca mama să se prindă…
ADI: E groasă…crezi că vrea să divorţeze?
DIA: Doamne fereşte, nu…e şefa unei case de schimb valutar de pe Moşilor…cum are papa boală pe verzi…nu stiu, sexul ăsta, cănd vine din interior, nu e şi ceva
sentimental-financiar? Am senzaţia că voi bărbaţii sunteţi nişte locomotive care explodează dacă nu le pui pe traseu…mama e aşa moale, habar nu are de situaţii de astea delicate, am mirosit-o!
ADI: Dacă vrei să te ajut…
DIA: Merci. Acum lasă-mă singură…trebuie să cuget…Te pup pentru floare. O păstrez, iartă-mi nervii, te sun.
A rămas ea singură la ferestră.
Scena 10-bis
Fragmente de jurnal…anul 1999, octombrie…
Camera Diei. Scrie la masă, privind din cănd în cănd la “objectul” nufăr!
DIA:….am stat toată seara singură. Il aşteptam pe el. A venit spre seară şi a intrat, bine dispus, pater familias, la mine să-şi vadă fata, mă uitam la el cu ură!
Tătăl Diei deschide uşa. Observă prezervativul. Tipă!
TATA: In zece minute să dispară!
DIA: Stiu tot!
Tatăl ei rămâne pentru o clipă descumpănit. Nu înţelege. Se bălbăie.
DIA: Da! Stiu de madam Luci, face aerobic in Floreasca, e sefa la o surclusala excange din Moşilor! Mai doreşti amănunte?
TATA: Prostii…Nu înţeleg…Îţi interzic să-mi faci tu mie morală! Eu te-am crescut!
Eu m-am luptat cu comuniştii…Nesimţit-o…
DIA:….te-ai plictist de mama…te visezi Romeo cu ţoapa aia…tată! ai înnebunit!..îţi dai seama ce se întâmplă cu mama dacă află cumva….taci..vai eşti şi laş, tatii, ce mă fac cu tine!?!
El iese fulgerător.
VOCE-DIA: Glonţ a părăsit camera. Dnul Petru are insomnii la ora aceasta, mama nu simte nimic. A văzut şi ea prezervativul. M-a intrebat dacă vrem să facem o glumă la şcoală. E profă din născare…Sunt singură. Mi-e teamă. Ce aiurea am fost cu Adi. Dar eram furiosă pe el…cred că a vrut să meargă la o cocotă şi nu i-a ieşit pasienţa. O s-o pun pe Cita să-l descoase pe Ovi. Ovi e mai tănanâna…Cita are aventura in sănge…Azi a fost pe Moşilor…
FLASH: Cita intră într-un oficiu de schimb valutar. Oferă o bancnotă. O sută de dolari.
Vănzătorul o verifică. O trage de margini. Bancnota se rupe. Cita mimează dezolarea. O consultă pe dna Luci, care imediat îşi face apariţia. Parlamentări cu Cita. Privirile care cercetează bancnota ruptă. I se numără lei schimbaţi. Părăseşte oficiul. Ne vorbeşte în faţa, de pe stradă, ca şi cum I-ar vorbi, Diei:
CITA: Ea e! Dar nu m-a recunoscut! E clar că e mioapă! Ar trebui să-i jucăm o
festă….ce zici…i-am văzut privirea, nu de alta, dar dacă ne-a pus pe drumuri-gânduri…
FLASH: Sală de clasă. Pe canatul ferestrei stau Cita şi Adi. Ea îi vorbeşte cu avânt. Apoi la un moment dat se apleacă şi-I culege un fir de păr de buze. Îl întinde şi Adi îl suflă.
DIA:….bestia şi câte scuze şi explicaţii că-i povestea despre ce înseamnă aşa
pur şi simplu pentru ea dansul, că ştia că EL se gândeşte la mine, ea neavănd nimic afectiv pentru el, parcă nu văd cum îl atinsese pe buze, ce surpriză, Cita, prietena cu care am fost atăt de sinceră recent…ce risc, în contact cu speţa umană, să fie totul pe faţă, merde, fata asta trebuie controlată, ea neamorezata-neinfricata-neadormita, Cita, cum nu poate ea concepe o legătură ca lumea dacă nu pulsează în pas de deux…dacă nu o gâdilă mirosul LUI…dacă nu-I simte puţinel muşchuileţii de la umăr….buff, ce zi de căcat!
FLASH: Oraş.Noaptea. Imaginea însoţeşte aceiaşi voce a Diei.(toată libertatea regizorului)
DIA-VOCE DIA...Azi, seara, Adi a fost o nebunie…pur şi simplu că nu se poate să nu “împrumute” un motor din parcarea de pe I Mai, mi-era frică. I-am zis că plec, el că să am răbdare, băusem o bere pe o terasă, cănd i-a dat drumul n-am rezistat şi am încălecat…BUFFF ce viteză, instinctiv m-am lipit de el, nu ştiam câ a mai condus, nu avea frică, era excelent, era iubitul meu, viaţa e un vis cu el, îi sîmţeam plămînii, coastele prin geacă, imi venea să-l străng de pulpele cu care ţinea motorul, totul era viteză, anul 2000 se apropia, am simţit cum va fi atunci, nu puteam aştepta, iubitule, lasă-mi sânii, iepuraşii tăi să-I lipesc de geaca ta de piele, sunt a ta, mâine plec cu TINE unde vrei, Australia, America....pe şosea….
FLASH: O cursă în noapte cu o motocicletă furată, Dia ridicăndu-şi tricoul şi strivindu-şi sănii de el. Cu opturi făcute de Adi pe şosea. Cu Adi întorcăndu-se şi căntându-I, din mers…
ADI: Nu sunt bărbat
Dacă nu sunt golan!
Fug, alerg, sunt robul tău!
Săngele meu e preţul parfumului tău!
Iubire! Trebuie să mă bat!
Nu pot aştepta! Nici pe un BINGO de 1 miliard!
FLASH: Diferite colege ale Diei se pozezează cu prezervativul cu nufăr. Autografe jurăminte, răsete, glume, o succesiune de stop-cadre.
DIA:..Cita vrea să se mărite cu un american, Anca cu un doctor de 1,80…Amalia cică o să facă trei copii, Delia a făcut dragoste cu iubitul ei Viorel şi a fost îngrozitor, trebuie să fiu atentă….madam Luci nu a fost astăzi Aerobic, iar papa era de negăsit în spital…profa de istorie a venit cu ochelari de soare azi la şcoala, pe o ploaie împuţită de octombrie, căci bărbatul ei e “gelo” şi i-a tras un machiaj de vânt turbat…al doilea caz, e mai des decât bănuiam, mama lui Adişor m-a invitat la o prăji! Atention! Se inscrie lumea la semnături!?! Pentru poze o să bag taxă dublă

Scena 11
Seară. Acasă la Cita. Chef în draci. Adi dansează pasional cu Dia. O poartă pe braţe prin cameră, o învârte, priviri şi buf! O scapă, Dia pluteşte şi pur şi simplu aterizează pe covor.
Adi o ridică. Cita apare puţin speriată. Il ceartă pe Adi din priviri.
CITA: Dia, eşti ok? Tipul tău nu e în toate minţile...
Se odihnesc alături de alţi pe o canapea. Uite-l şi pe Ovi. Se apleacă la urechea Diei.
OVI: Aş pipa o ţigare…mai retras….hm, ce zici?
CITA: După furiile lui Adiţă de la cheful Cameliei, că nu suportă camerele mai
secretoase, am decis, dacă i-am chemat pe îngeraşi, că totul e free!
OVI: Hm, vrei şi tu una?
CITA: Mai la miezul nopţii am chef de zbor…
Cita îl aşează pe Ovi cu capul în poală. Ii face cu ochiul Diei. Ceilalţi din trupă sporovăiesc de ţoale cu o bere în mână…Ovi e pe cale să “decoleze”…
CITA: Dacă aş vrea să cumpăr ceva parai, mulţi de pe piaţă, hm ?
OVI: Depinde..
CITA: De ce? hai că e treabă serioasă..
OVI: Până în zece mii ajungi la cinşepe mii pe verzişor...dar începe să fie periculos, trebuie să lucrezi cu trupă testată…să ai spatele aranjat…că altfel ţi se pot întâmpla multe, e tentaţia mare…aşa la câteva sutare îi dai o bezea la nenea Ovi şi ţi le aduce la cel mai bun preţ…
CITA: Fii pe fază!
OVI: Ia-te uită cine se bagă în afaceri…
Alături de ei băieţii ciocnesc. Pentru viitor şi ce s-o mai găsi! Doar Gina dansează singură.
MIHAI: Adi, umblă după o bursă pe internet că o să-ţi ia timp. Vară-mea a avut un gagiu care i-au trebuit cam şase luni să o dibuiască, scrie, testeze şi acum e în Philadelphia! Pricepi? Altă viaţă! I-a trimis vorbă să se care…El câştigă ceva de te doare capul…a şi zis că aici dacă rămânea se ramolea, România nu e decât pentru proşti…
ADI: Mai încolo o să încerc şi eu!…o berică? după vodculiţă? E brici!
MIHAI: Intră în contact!..serios…dacă eu aveam neurionii tăi!?! Nu stăteam aici să pipez…
OVI: Bă e aşa de albastru. Efectiv parcă înot în noapte…Dumnezeule….uneori mi se pare că-mi pierd organele…picioarele imi rămân în spate, le aştept şi vin..
MIHAI: Când tragi…parcă eşti cu metroul…
OVI: Fumuri mici…nu risipi plăcerea…palmele mi se umplu de stele…sângele e ultrapompat…cănd îmi bag mâna în păr, parcă şi-ar freca Madona obuzierele de tămple….Cita, hai şi tu cu noi! Ia-i şi pe îngeraşi…
DIA: Ţţ! E riscant…
OVI: Ce nu e riscant, ascultă, la nenea Ovi! E degeaba!..
MIHAI: Bătrâne, ce zici acţionezi? Pune-te pe treabă, îţi dau adresa din Philadelphia…mai vedem apoi, dacă iese ceva şi mă poţi ajuta şi pe mine…important e să o ia tare cineva dintre noi…aici e competiţie de handicapaţi!
ADI: Oh, mă plictiseşti…
MIHAI: Sunt chestii hard!
CITA: Vănă este viaţa pentru cine muşcă din ea!
OVI: Ce vrei să învârţi?
Cita îl ignoră. Dia îl recuperează pe Adi sătul de conversaţia cu Mihai. Acesta mai trage un fum de la Ovi, agasat de tupeul lui. Ovi pluteşte. Cita il ia pe Adi l-a dans. Mihai o trage pe Dia. S-au mai stins şi căteva lumini. Ochi unora plutesc prin cameră. Adi e evident a pierdut-o pe Dia. Muzica e infernală! Dintr-o dată se aud ţipetele Diei! Adi ţipă după ea. Lumina nu se aprinde. O brichetă s-a aprins, dar Dia nu a apărut! Adi îşi toarnă vodcă pe palmă.
BRFFF! Foc i-a dat mâinii de la brichetă! Mâna lui se învârte mesianic în salon de dans. Uite pe Dia! Cita ţipă speriată! Dia s-a lipit pe de Adi. Il reţine, căci acesta vrea să-l pocnescă pe Mihai!
MIHAI: Hai, bătrâne…doar e spre seară…
DIA: E aşa de insistent…
Adi: Vreţi sâ-ţi pârlesc faţa?
OVI: Hai, bă Adi, linişteşte-te!
GINA: Tipul ăsta e din ce în ce mai mişto!!
CITA: Ai să dai foc la casă!
ADI: Dia e a lu’ băiatu’…Este sufletul meu! Nimeni nu face mişto câ e de dracu’!
Mă f…în orişice! Parai! Future time! Detroit! Afaceri?! Nimic nu există fără EAAA!
A făcut şi nişte ture cu mâna arzănd. Fssrrr! Si-a băgat mâna în acvariu! E nebun. Unii sunt stupefiaţi, alţii încântaţi. Vrea să-l pocnească pe Mihai. Ceva îl opreşte. Fie ochii acestuia, rugători, chiar nu a vrut să i-o facă, fie Dia care-l trage. Adi îl urăşte pe Mihai cel a întors-o pe dos pe Dia! Vai I-ar rupe mâna cu atâta poftă! Noroc că Dia îl trage de colo colo, împiedicându-l să se deslănţuie…Il învârte prin cameră pe Adi cel furios pe toţi! Inclusiv pe Vio care face pe tăticu’, Gina care îi scoate limba provocator, Cita care plănge prosteşte.
ADI: Iubi!…îi şopteşte el ei…..sunt nebun după tine!
Adi o ia pe Dia şi afară!





Scena 12
Oraş. Merg aiurea pe străzile luminate ale oraşului. Dia plânge. Adi încearcă să o calmeze. Greu.
DIA:…hm…printre sughiţuri….sunt o proastă şi nu ştiu cred că eu îi provoc….nu ştiu ce mă apucă…şi ţip ca o proastă…Mihai e aşa blajin….poate m-a strâns…dar nu
s-a frecat cu ..hm….de mine…chestia asta cu tata m-a dat peste cap…şi tu trebuie să faci circ de fiecare dată…uite miroşi ca un porc ars…mă obligi să mă mint…
să te fac să urli la lună ca un viking…dar mi-e ruşine de cât tămbălău provocăm…
nici nu mă mir că până şi Gina e dată peste cap…iubi promite-mi să nu mai fii aşa….ordinar…te rog…
Aproape a îngenuncheat în faţa lui. Noroc că el nu o lasă. E murdar o ia în braţe şi aşa o duce pe străzile orbecăiate…
Dia: Stii ceva…
ADI:..ai peste 53 de kile…
DIA: Cita mă ajută la o chestie…
ADI:..nu spun la nimeni..
Merg pe stradă. Toamnă târzie, dar încă foarte cald. Se sărută, se privesc în ochi, iată-I promenadându-se mai departe. Trec pe lăngă o reclamă de Malboro.
DIA: Mă duci în Marlboro-COUNTRY!
ADI: …doar dacă ajung falit…
DIA: ….se cam uită după noi…e bărbat..
ADI: …îl pocnesc…
DIA:…cred că-mi face cu ochiul….
ADI:….ăsta-i stilul tău provocator…
DIA….serios…cică aştia care toată ziua sunt pe cal…ce zici iubi?
Adi e cam tămp. Dia flirtează cu omul-Marboro. Nu ezită să prelungească provocarea.
DIA:…pentru zece minute sunt curva ta…spune-mi că arzi…zgărâie-mă…
mi-a fost aşa de dor…
ADI: Iubi…
DIA:..taci….
Se sărută pasional. Deslăţuit. Ea trăgăndu-i şosetele, căutându-i umărul, ochii. El
strivind-o, invârtindu-se cu EA, sclavul ei ce-şi ascunde mâna. Avântaţi, dar şi oprindu-se clipe lungi, tremurând tot….
DIA:…au mai trecut vreo patru sute de secunde spre 2000…
El e încă încins. Se ridică. Iată-l alergănd spre podul din apropiere. Pleosc un plonjon în apă de pe balustradă. După el porneşte ea. Mai timorat. Se opreşte la balustradă. Ezită. Coboară malul. Se dezbracă.
Flash: Iat-o inotănd după el…
Luna pe cerul albastru. Amândoi întinşi pe iarbă. Tremurând în puţinele ei haine. Ale lui ude sunt intinse împrejur. Conversează. Ii vorbesc lunii, gata să-i asculte.
DIA: De ce bei aşa de multă tărie?
ADI: Uneori mi se face aşa o sete….uit de toate…
DIA: Eşti animal?
ADI: Nu vorbi aşa cu mine…
DIA: Ce-ţi place cel mai mult la o femeie?
ADI: Hmmm….
DIA: Eu nu am sânii mari…
ADI:…sunt ca doi iepuraşi….
Nici nu se privesc.
FLASH: Luna, enigmatică pe cerul albastru le este confesor.
O psihanaliză la trei noaptea e ceva cum nu se poate mai perfect….
DIA:…uneori mă tulburi aşa de mult…
ADI: SUNT O LOCOMOTIVĂ!
DIA: Mi-e groază..ştii după ce e totul aşa de mişto…să ne certăm, să ne urâm…
ADI: Never!
DIA: Dacă ceva nu merge…ne despărţim…instantaneu!
ADI: Iubiii!…Eşti prinţesa mea!…
DIA: ..nu vreau să te mai văd lovind…mi-e groaz că vreodată ai putea da în mine…
am auzit atâtea poveşti stupide…
ADI: Dia! Incetează! M-aş ucide un rău să-ţi fac! Nu vezi cum vorbele tale, inima mi-o vrăjesc! Ochi-mi ard în tămple ca şi cum ar fi crestaţi cu jar, buzele tale mă magnetizează!
DIA: Baţi cămpii!Minţi dulce şi pofticios!….jură-mi…
ADI:Pe ce vrei!
DIA: Taci….tu simţi cum vine aiureala asta de 2000?....parcă am fi la olimpiadă
….am văzut T-şhirt-uri la un preţ dublu….
ADI: E posibil să plesnească o mulţime de scule…se bagă nişte bani în programe…
DIA: Vom avea un Mac Donald 2000, preşedintele o să inaugureze o piaţă, ai să vezi ce de concursuri….hm…Miss Anul 2000…baluba…uneori îmi vine să-ţi zic să o dăm dracului…
ADI: Ei pe dracul! Noi suntem astfel…
DIA: Crezi?….luna mi se pare cel mai sinceră!
ADI: De ce?!?
DIA: Tace!
Tac şi ei. Acum. Doar într-un tărziu îşi intind măinile şi le străng lung. In faţa lunii

Scena 13
Părinţii lui Dia sunt în pat la un serial tv. Dna Lia corectănd nişte dosare, evident de contabilitate, el cu o bericică. Ea se opreşte din corectat. Işi aduce aminte de ceva.
LIA: Hm…dragă, o surpriză? Uite că suntem singuri acasă…
STEFAN:..hm…când eram junior, ce i-aş m-ai fi trimis pe ai mei de a casă…
cele mai grozave chestii le visam cu casa goală!
LIA: Dragă, dar ar trebui să-mi mai oferi şi tu câte o surpriză…
STEFAN: Ca de exemplu?
LIA: Uite, un pahar de şampanie…
STEFAN: La ora asta?… nu balonează…
LIA: O, ce tipicar eşti! Si mai închide odată tv-ul ăsta!
El execută. Semiobscuritate. Lumina din stradă. Linişte.
STEFAN:…hm…dormi…
LIA: Oh, nu!…
STEFAN:…mi-a zis,,madam Gina….că l-a auzit pe Boss că nu mă pot lăsa să plec că ştiu prea multe…
LIA: Oh….lasă-I dracului în pace….sunt toţi nişte porci…câte fiţe patentate…
STEFAN:..ai observat că nu-ţi mai vorbesc despre la viitor….acu’ de ani îţi spuneam că voi cuceri lumea cu tine alături….acu zece că Adi va fi geniul oraşului….acum că nu pot fi eliminat….ca să nu ciripesc…ce umilitor…asta după ce m-au auzit făcănd epigrame pe seama mochetei din biroul său care se asortează cu desourile noii inspectoare…
LIA:….ha, ha, ha…uită totul….măcar o oră….
STEFAN:…pe mine trebuie să mă vidanjez….
LIA: găndeşte-te doar la ţigarea care ţi-o veri aprinde dimineaţă….Adişor va întârzia iar, azi tinereţea înseamnă golăneală….ce cafea ai să-mi faci…o să te rog să laşi fereastra deschisă..dacă e toamna aceasta tărzie…

Scena 13 bis
Un alt dormitor, alţi protagonişti, dar aceiaşi situaţie. Soţii, seara, la tv.
ALINA: Vezi, tati, ce bine era să mai fi făcut un copil…
PETRU: De ce nu trei?
ALINA: Nu m-ar fi deranjat! Uite la americani, nu e mare scofală să creşti şi cinci!
PETRU: Altă viaţă….
ALINA: Fie fată, fie băiat…aş fi fost mai liniştită….mai ales când e Dia plecată!
PETRU: Daniela, e fată isteaţă!
ALINA: Şi puternică…o simt…dragă, ştii, să fii atent ce faci, că dacă te mai încurci cu cineva…să fiu eu iarăşi ca rufele murdare...te părăsesc!
PETRU: Poftim…
ALINA: Da! De ce nu?!?


Scena 14
Zi. In amiaza mare.Uite-i pe acoperiş. Hotel Intercontinetal. Dia mai curioasă, Adi tot agitat!
ADI: Uite, ăsta este punctul cel mai înalt! E oraşul tot! Zi!
DIA: Ce să zic!
ADI: Dacă vrei, o facem aici! Nu în lift! Nu pe acoperiş, deşi dacă n-o să fie deschis ar fi chiar provocator!…dar poate luăm o cameră la ultimul nivel!
DIA: E…spectaculos!
ADI: Ca şi tinerii căsătoriţi! Te trec pragul în braţe, nu o facem pe apucate…
…chiar îţi dai seama ce probleme ar fi acum cu casa dacă ne-am lua, unde am sta?
DIA:…nu ştiu, dar e clar că nu la mamica şi tăticu….
ADI: Nici nu vreau să mă gândesc!…Câţi parai îţi trebuie azi pe o casă, e un jaf…
Dia merge teleghidată, pe vârfuri, cu mâinele întinse, parcă ar fi pe bărnă, Adi e surprins, repede se lipeşte de ea, găndurile vrea să le citească. Cănd deschide ochii ea, el a şi sărit pe balustradă! Merge ca un inconştient! Urlănd la ea!
ADI: Zi că mă iubeşti! că mă doreşti! că-mi visezi sexul! Că nu mai poţi! Numai din cauza mea!…el ţipă într-una, nici vorbă să se dea jos!
Ea e tâmpă. Bălguie, după el!
DIA: Te iubesc…te doresc….noapte te visez….
ADI: Sexul…
DIA:..porcule!…
A sărit el jos, vuf se depărtează ea!
DIA: Ai înnebunit!..Gata!…Nu-mi place aici…e un loc cu mafioţi de trei lei…mi se pare că-mi sună în urechi zumzetul de jos…e un spaţiu cam pervers…
ADI: Oh! Ce filozofii!..Dragă! cu o cameră la ultimul nivel….poţi să ţipi, am văzut
în multe filme că se-ntâmplă aşa, este ca şi cum te-ar auzi cerul plin de stele…
DIA:…mi-e frică…e un spaţiu diavolicesc…
ADI: Ce-ţi veni cu poveştile astea tâmpite!
DIA: Nu ştiu….dar dacă nu-i place scandalul nostru la un boss sau deputat sau nu mai ştiu eu ce! Ne somează: ciocul mic!
ADI: Să mă pupe undeva!…ea se depărtează, privind undeva în zare….
DIA:Nu, nu, NU! Nu vreau aici!
El e iarăşi sus pe balustradă! Bucureştiul I-l aruncă la picioare! Să se hotărească!
ADI: Zi ce vrei! O mansardă în Victoriei sau în Ferentari? O spălătorie de bloc pe
Moşilor? Poate vrei la Foişorul de Foc!….
Ea stă încă mult pe gănduri. Caută şi ea ceva în cap. E furioasă că nu-I vine ceva, uite e atât de aproape! O vedere, aruncată printre câteva gunoaie dintr-o baltă e ce căuta! Da, asta e! Privirea i se luminează!
DIA: Vreau pe Babe!…La dracu’ cu oraşul ăsta infect…acolo este centrul lumii!?! Cât de cât, dacă chiar vrei, poţi “comunica cu astrele”, e mistic, “porno”, e ok
El o ia în braţe şi o ridică sus. Cât mai sus…



Scena 15
Casă Dia Ea lipeşte pe perete harta cu drumul spre Babele, prezervativul e încă în cameră, un calendar este însemnat, vocea ei care îşi scrie jurnalul….
DIA:…au mai rămas 40 de zile, e un noiembrie infect, cu ploi apocaliptice,
te fură ţiganii prin autobuz, anul 2000 e un banchet, nici vorbă de sfârşitul lumii!
Flash: Oraş. Dia îl aranjează printr-un uşor machiaj pe Ovi. Iată-l intrănd în oficiul de schimb valutar.Ovi discută în separeul dnei Luci. Se fac calcule, se bea cafea….
DIA…nu e prostie mai mare ca şi lăcomia, astăzi Ovi I-a tras-o dnei Luci,
un tupeu ce mă blochează, cică e în grabă, într-o vrie! I-a oferit vreao douăzeci şi cinci de mii de parai….la sub 20% sub preţul pieţei, el zice că e cam nouă în branşă, trebuie să piardă vreo 1 mie dolari, aranjăndu-i prin servietă…telefonul a sunat prin casă, l-am auzit pe babacu ceva de cont de său de la bancă…am ajuns să-mi fur tatăl prin intermediul fufei lui, mi-e de groză ce bătaie o să-i tragă, banii trebuie să-I duc eu…Ovi zice că aşa aratăm că suntem o reţea…Adi vrea să fie de şase, până una alta mi-a adus pistolul maică-si, dna garda financiară!
FLASH: Iat-o pe Dia urmărind cum împarte Ovi bani adevăraţi în servieta plină de dolari falşi. Ea îşi verifică în oglindă ochelarii fumurii, coafura schimbată, este Dia, tranzactoarea de valută. Uite-o urcându-se într-o maşină. La volan e dna Luci. O servietă cu lei o aşteaptă. Un gealat îi verifică în spate dolari prin trierea probată de Ovi. Dna Luci îşi aprinde o ţigară. Din tabacheră îi zâmbeşte poza tatii…
Bucătărie Dia, tatăl nervos aruncă farfuria de măncare, friptura care nu-i convine, îi face o scenă dnei Alina…
VOCE – DIA:…cică e prea sărată mâncarea, îţi creşte colesterolul, iar consumul excesiv de sare este cauza a 22% din cazurile nedetctabile de ulcere şi în afecţiunile pancreasului…E clar că i-a dat şi el bani ei! Căt om fi pierdut…Cum să-i returnez
lui papa!?!…
In comodă, lăngă plapumă, sunt teancurile de bancnote. Dia e pe gânduri…Notează pe prezervativul cu nufăr data, ziua loviturii!…
FLASH: TV Se anunţă Marele Concurs al Anului 2000. Fii împreună cu noi! Anul 2000
ne aşteaptă! Premii de miliarde cu ocazia Revelionului 2000. Pentru cei îndrăzneţi!
VOCE-DIA:…astăzi am fost la biblotecă la şulă să iau o culegere şi dnul Theodor, biblotecarul mi-a citit o poezie dintr-un poet, cică mare, cunoscut, eu nu auzisem de el…Cărtărescu, unul cu plete, mustăţi şi o figură lunguiaţă…am fost apoi in oraş şi l-am luat…
Biblotecar: Ningea pe Colentina şi erau steluţe în genele ei
Tramvaiul patru cotea înzăpezit la Sf. Dumitru
Şi erau steluţe, steluţe, steluţe în genele ei.
Dia se învărte singură prin cameră, cu ochii închişi pentru a-l mai vedea pe biblotecar…
Eram student, era studentă…
eram eminent, era iminentă
şi erau steluţe în genele ei.
Aerul rece, tranvaiele reci
Maxi-taxiurile abia înfinţate
Mergeau toate pe patru roate…şi erau steluţe în genele ei…
Clipe lungi, multe şi dese, seara, dimineaţa, se amestecă una după alta. Telefonul sună lung. Ea îl lasă. Îl apropie de inimă ca şi cum inima ar vrea să-i spună cine este la celălalt capăt al firului. E ok!
DIA: Primele 20 de secunde sunt gratuite!…..se uită la ceas…..
ADI: ăăăă….hm…..trei bezele lungi şi pasionale…şi hmm….cu iepuraşii…
DIA:….iepuraşilor le este frică de dvoastră….eşti un dur iubitule!
Vocea ei este cât se poate de languroasă! El acceptă jocul….
ADI: …îţi pregătesc o surpriză!….te aprinzi ca şi Columbia la lansare…
DIA:…sunt sclava ta…achiziţionată prin sistemul de creditare în 24 de rate lunare…
ADI:…du-te la fereastră….e un adorator nefericit al tău…ridică-ţi rochia…
DIA:….iubitu-le mă chinu-i!
ADI:..viaţa e un chin!…adoratorul tău e un fost securist pensionar….trist…fără familie…speriat de orice telefon…te urmăreşte în fiecare seara…
DIA:..nu e diavolul care făcea rapoarte, cu ce măncau seara mama şi tata…
ADI…sunt convins că este el e bestia… dar să te vadă pe tin, nu va şti ce să scrie… hm se va bloca, este ceva de neiertat…va fi concendiat!!!
DIA:..ce pervers eşti dragă…ca un inspector de sanepid…am să-i arăt tamponul PERFECT-ULTRA! E victoria împotriva societăţii hărtiei igienice raţionalizate!
ADI:Oh!…atunci se raţionaliza şi sexul, maşina, bătăile inimii…
DIA:…iubitu-le noi suntem liberi!…răsuflarea ta mă arde!….tu mă poţi suna cu o cartelă de pe stradă azi, în prag de anul 2000!….chiar şi de la Paris…ai avea
o comunicare erotico-orală mai performantă…îţi certific că eu chiar cu zece grade
va evolua! Ca în pagina şapte din ŞTIREA, cotidianul cu tirajul de 173 de mii!
ADI….eşti o bestie de Bucale!….fii atent la ce ţi-a pregătit nenicu-l tău!
DIA:…sunt numai urech! Ca şi cele tranşate natur la Sweet Home Market!
ADI:…am reţinut locuri pe Babe de Revel! TOP SECRET!
DIA: O iubitule! Ai vândut nişte “viruşi”!?!
ADI:….Nişte chestii mai excentrice! Astea se vând cel mai bine!
DIA: Nepărat să-mi faci o vizită! Un taxi, troleu 313, VINO!…
Ea a luat de pe uşa dulapului o rochie de mireasă de pe timpuri aşezată pe un umeraş. O învărteşte făcând-o să plutească prin cameră. A rămas singură prin cameră cântând cu rochia în braţe.
DIA: Când era bunica numai atâtica / A plecat la bal cu mămica / Si-a venit un cavaler / Si a intrebat-o pe bunica / Nu dansezi frumoasa mea?!…şi au dansat acest minunat tango…
Flash TV : PROMO Imagini ale evoluţiei umane. Issus. Cruciadele. Descoperirea Americii. Revoluţia Franceză. Omenirea îşi revede istoria. Radioul, automobilul, Mac Donald, Societatea informatizată! Secolul 20! Vine Anul 2000! Fii vizionar pe TELE 2000!
Cartea poştală TELE 2000. CONTEST! I-o întinde în faţe Cita care se tot fâţâie de colo-colo! Dia nu prea ştie ce să creadă. E cam bulversată.
CITA: Dragă, nu zi încă nimic! Doar ascultă! Este marele concurs de Revelion!
TELE 2000! V-am înscris că sunteţi mişto ! Sunt tot felul de secţiuni! Veţi putea participa: fie din studiouri, fie stănd acasă, fie pur şi simplu DE PE STRADĂ!
Premii gărlă! De milioane! Puncte trebie să faceţi! Cu isprava voastră! Cu ceva poezie, sentimentalisme, etc…eu v-am înscris şi la secţiunea intimităţi….sunteţi perechea 1735! E o nebunie! Toată lumea trăieşte intrarea în anul 2000! Important e să fii SPECIAL!
DIA: IEŞI!
Dia plănge intinsă pe pat….Unde e iubitul ei?…
A rămas singură. O vreme cam pietroasă. E decembrie, iarna dă să se apropie.
MAMA: Ce-i cu tine?
DIA: Nu ştiu! Pur şi simplu! Tu nu simţi că te sufoci?
MAMA: Oh, eu mă bucur mai mult de chestii mai mărunte…
DIA: Te-ai împăcat cu tata?
MAMA: E ok!
DIA:…serios?…Mama, simt că mă sufoc! Vreau să trăiesc! Să mişc lumea, să exist, nu să fiu o fiinţă care doar respiră! Lumea mi se pare mică, nu vreau să mă fac doctoriţă, să nu mă spui încă la tata, am un gănd că poate aş fi tentantă să scriu, sunt revoltată de toate femeile din literatura română, nişte proaste!?!…eu nu mă cunosc pe mine, ce să vorbesc despre alţii…mi se pare interesant să faci afaceri, să te mişti să pui oamenii la treabă, nu prea mulţi, maximun câteva zeci….Mamii vreau să fiu bogată, fericită, vreau atâtea şi nimic….m-am tâmpit…
MAMA: Oh, linişte-te! Ai să trăieşti, ai să iubeşti, ai să cunoşti viaţa…iar apoi vine un moment cănd toate îşi capată adevărata valoare…viaţa le aşează pe toate la locul lor…este bine doar s-o primeşti….
DIA: Mamii, nu filozofa!…nu sântem la şcoală…
MAMA: Oh, să ştii că am trecut prin multe lucruri dificil de cântărit…
DIA: Mamă, dă-mi un sfat aplicabil imediat!
MAMA: Oh! Aşa, deci? Nu mai fuma măcar pănă la primăvara, ciuguleşte măcar ceva dimineaţa, notează-ţi visele căci măcar au haz …
DIA: Stop! Chestia cu dimineaţa mi se pare, o să te surprindă, înţeleaptă! Aşa,bătrânească….Îţi dau o prăji!
Se depărtează.
Afară. Primii fulgi care ning. Oameni pregătindu-se de sărbători…
Dia se plimbă prin casă îmbrăcată în rochia de mireasă a bunicii. Adi încălzit de o sticluţă pe care-o poartă în mână povesteşte ultimele aventuri…
ADI:….Ovi m-a dus prin nişte locuri…totul ni se derulează prin faţă ca şi cum am fi martori…la nenea Dumi…căruia îi crăpau ochii după nişte programe de intrare pe Internet, chestii care pot exista şi cu imagini….preluând orice sursă: tv, tot ce vrei…nenea Dumi mi-a făcut cinste cu whischiuleţul ăsta…e tare, o să râzi da’ cică imi dă şi o gagică….am refuzat! Iubi, am rezolvat camera pe Babe! La cabana
Vârful cu dor!….
Dia se plimbă în continuare purtănd vălul de mireasă…
DIA: Fii atent ce mişto e rochia, ce dantelă fină…bunica mi-a spus că bunul ca să
i-o ia….căci a costat o groază de bani…şi-a văndut motocicleta…iar apoi ca să-şi ia alta, că nu rezista fără motor, s-a transferat, la o echipă din alt orăşel, ei stăteau la Războieni, el s-a dus la echipa din Teiuş, iar şefii de la CFR au vrut atunci să-l transfere la Megidia…ta, ra, ra, ra….se ducea dracului tot fotbalul, iar bunul s-a dus la Ministrul Căilor Ferate în audienţă, era imediat după război….primul, ta, raaa, ra, ra…şi i-a arătat o poză ce şi-o făcuse în lagăr cănd căzuse prizonier la ruşi, poză pe care i-o trimisese bunicii, unde bunul era păzit de un cazac furios, drept, imens, iar el stătea pur şi simplu pe un scaun…ministrului i-a plăcut poza şi l-a făcut şef de gară, iar bunul s-a lăsat de fotbal, că nu mai cădea cu condiţia de şef de gară şi s-a apucat de politică….ta, ra, ra, ra…treizeci şi de trei ani a fost şef de gară….până au venit comuniştii şi l-au dat jos trimiţându-l la canal…de unde…ta, ra, ra….nu s-a mai intors….buni zice că a presimţit că nu se mai întoarce…
ADI: Câţi ani are bunica?
DIA: 91 şi încă merge săptămânal la cosmetică!…e pleactă la Iaşi la nişte verii, călătoreşte, realizezii…..ta, ra, ra…Si au dansat acel minunat tango!
Ea se lasă purtată de el prin cameră. Adi se încălzeşte. O sărută. O dată, de două ori, îmbrăţişaţi, se rostogolesc….
ADI:…iubi, eşti sigură că nu a venit anul 2000…
DIA:…răbdare….pusi…
Adi e agitat. Parcă a înnebunit. Se dezbracă. Iată-l nud, defilând prin faţa ei. Ea s-a speriat. Se retrage în capul patului. Adi ţopăie prin cameră.
Adi: Uite! eu sunt Marele Mascul! Cuceritorul lumii! Fii atent ce călcătură am!
Ai mai văzut cineva aşa măndru să păşească! Vrei să-ţi spun ceva? E verificat!
Stalin numai dezbrăcat umbla prin casă cu un halat de mătase roşu şi cu o puşcă
Stătea aşa şi când ceaiul îl servea! Îi plăceau la nebunie puştile…Nu degeaba a omorât milioane!..hm…tot aşteptând anul 2000 m-am găndit, oare Ceaşcă-Ceauşescu cum o spăla pe Leana pe spate! Hm…Iţi spun eu că acolo hotărau….mai dărămân nişte sate şi le dăm apartamente la blocurile confort II…sunt mai sexi decât Rod Steward!….Mickel Jackson e nimic….ar trebui să dau un anunţ…tănăr răpitor şi atrăgător ofer companie doamnelor generoase! Tu cât eşti de generoasă! Ce-i oferi sclavului tău? Hm….aşa puţină cărniţă?!?…
DIA: Bestie!…asi înnebunit? Mi-e silă, mă sperii, realizezi? Pentru prima oară….eşti obsedat….Afară….
E nemiloasă, el realizează că a sărit calul, se scuză fără succes şi se retrage. O privire nu-i aruncă. A plecat. Ea plănge singură în cameră.






ACTUL III

Scena 1
Diriginta notează absenţele în catalog. Rumoare în clasă. Adi e plin de gănduri.
DIRIGINTĂ: Ce e cu Dia Brandabur? Cita?…
CITA..ăă…e răcită….
Adi nu spune nimic. Cei doi se privesc. Unii îi fac ocheade lui Adi. Profesoara trece la tablă. Ora continuă…Pauză. Coridor. Cita şi Adi stau de vorbă lăngă o fereastră.
CITA: M-a sunat maică-sa, dacă nu ştiu ceva că Dia a lăsat un bilet că dispare puţin să se mai aerisească…
ADI: M-au sunat şi pe mine…nu mi-a zis unde merge….
CITA:…eu îmi făceam probleme, că am supărat-o, v-am înscris într-un concurs, o prostie, ştiu, uite cartea poştală, voi decideaţi…s-a făcut foc şi pară, că am zis de povestea voastră, dar nu e aşa…
ADI: Ţţţ…cred că eu am jignit-o cu tâmpeniile mele….aştept de trei zile să dea o veste…
am sărit peste cal…începe să-mi fie teamă…şi ştii, Cita mă simt cu inima ca o pîine frământată, care cum o atingi suspină…
CITA: Ce romantic eşti….
ADI: Nu e de răs….
CITA: Lasă, că toate se rezolvă…No problems!


FLASH 1 bis
(proiecţie&joc pe scenă; toată liberatatea regizorului)
Dia este singură la un geam de pe culoar. Imbrăcată de iarnă. Peisaj montan…Cineva încearcă să intre în vorbă cu ea. Il ignoră. Rămâne singură în continuare. Fumează, citeşte un ziar….toate locurile din hotelurile de clasă a întîia din perioada revelionului 2000 au fost reţinute de circa doi ani….Trenul care şerpuieşte prin zăpadă. Peisajul…
DIA:..ce mişto este să pipezi stănd aşa în trenul care te duce….uite că am ajuns să o uşchesc de acasă, vorba lui Ovi, toată povestea asta cu Adişor a inceput să mă enerveze…EU trebuie să-mi iau vioaţa în mîini….trebuie să dau cu capul de perete, să merg de-a buşilea, everything..dar să încerc…iar ai mei…dira, etc nimeni nu poate ajuta…mai mult mă ajută acunm muntele ăsta pe care îl ocoleşte trenul, priveliştea lui serioasă şi măndră, felul cum îmi încarcă plămânii şi-mi primeneşte sufletul…sunt sigură de cum o să ia trenul cotul vom descoperi un vultur cum se ridică în suus plutind peste brazii plini de zăpadă….ai să vezi şi tu cel ce-mi asculţi găndurile inimioarei mele…

Scena 2
Soneria sună lung. Intr-un tărziu, Adi se ridică de pe pat, casa în penumbră, deschide uşa.
Dl PETRU: Bună seara, hm..tu eşti Adi?…nu ne-am cunoscut, Cita mi-a dat adresa, sunt tatăl Diei..hm…
Afară, aşteaptă mama Diei.
PETRU: Dia ne-a lăsat un mesaj că pleacă undeva în Nord…tu ştii ceva?
ADI: In nord?!..nu ştiu..
PETRU: Cănd v-aţi văzut ultima oară?
ADI: Aăă..
PETRU: Hai spune, mă!
ADI: Luni, seara…
PETRU:..a plecat marţi dimineaţa…s-a întămplat ceva mai deosebit? Intre voi?
ADI: ..hm….ăă…nu pot să vă spun…e o chestiune mai intimă…
PETRU: Poftim?! Vrei să te dau pe mâna poliţieie?! Ai tăi sunt a casă?
Tatăl Diei sună nervos în continuare. Ochii săi îl sfărtecă pe Adi. Apare mama lui Adi.
LIA: Bună seara…e vreo problemă….
PETRU: Brandabur Petru, sunt tatăl Diei, ăhm…fica noastră a dispărut…nu ştim nimic de ea…fiul dvoastră a văzut-o inainte de apleca…
LIA: Oh, imi pare rău…Adi, ce s-a intâmplat
ADI: Nu stiu! Lasaţi-mă in pace!…..Buff şi s-a cărat! Cei doi se privesc.
LIA: Imi pare rău….hm…imi dau seama…
Petru: Fiţi atenţi că pun pe voi poliţia!
Fără vreun răspuns. Petru pleacă înjurând printre dinţi,….vă dau foc la casă.
Adi stă pe pat. Mut, surd, fără idei. Cu o lamă îşi aplică taieturi pe braţe, , unicele autoflagerări, idei pe care le poate avea cu mintea rătăcită de dispariţia Diei. Computerul pe stand-by. Radioul cu programul muzical.
VOCE- DJ: …Dia pentru Adi! Dovedeşte cine eşti! Nu sunt la capătul pământului,
dar mă poţi găsi oare?!? Start 5, 4, 3, 2,1,0!…..muzică…
Adi a recepţionat mesajul şi se dă peste cap prin cameră. Asta e! Hopa!
VOCE-DJ: ….Dia, zisă şi Dani mai are un PS! Transmite-i stomatologului că nu m-a răpit nici un ozn, să-şi “recupereze erorile financiare” din şifonierul din camera mea, s-o mai scoată afară pe mama, să se mai privească în ochi că au de ce! Pa şi pusi!…Oh…ce post-scriptum lung….sperăm că Adiţă l-a recepţionat…Succes!
Adi, agitat, tocmai a scos telefonul de sub pat…


Scena 3
FLASH: Dia descoperă complexul studenţesc. Cămine, studenţi, maşini, atmosferă. E cu rucsac în spate, unii îi zămbesc, ei îi e culmea ruşine. O plimbare mai lungă prin complexul studenţesc. Multă tinereţe!
Iat-o pe Dia intr-o cafenea. Singură la o cafea. O ţigară. Evident figura ei e mult mai liniştită. Simte că a scăpat de tot stressul, nebunia cu Adi, ştie că se vor reîntâlni, deocamdată e perfect să stai la o ţigare şi cafea.
La masa ei se aşează o studentă. Mai în vărsta, genul intelectualist, cu o doză modernist-avangardist-intelectualist. Cele două fumează mult, in tăcere, îşi beau cafeaua deşi evident Dia este dornică să înceapă o conversaţie care pare că se aşează greu. Doar intr-un tărziu.
STUDENTA:..vrei să-mi spui ceva?
DIA: Hm…Dia…eşti studentă, nu?
STUDENTA: Dori! E ok!
DIA:..sunt in trecere, aveam o prietenă care e studentă la geologie, dar lipseşte
cică e într-o excursie de studii…
DORI: Tu ai venit, aşa pur şi simplu, fără să dai un telefon…să te anunţi?
DIA: ….am avut ceva probleme…
DORI: Te-ai certat cu iubiţelul…
DIA: Am un prieten, ne înţelegeam chiar mişto, dar a înnebunit….
DORI: E de vărsta ta?
DIA: Da, dar e astfel….
DORI: ..sigur….dar să ştii trebuie să eviţi întodeauna să-ţi pierzi independenţa…
trebuie să te poţi mişca cum vrei tu, without problems, hm….o femeie modernă…
DIA:..eu il iubesc…
DORI: Nimeni nu trebuie să-ţi spună: ba!
DIA: …culmea, acum mă simt mult mai liniştită…
DORI: …tu ai unde să dormi, poate o aştepţi pe “amică” ta!
DIA: E adevărat, pe bune!
DORI: Nici nu mă îndoiesc, dar dacă vrei să stai la mine? E ok!…
Iată-le ridicăndu-se de la masă, trecănd prin complex, ea arătându-i camera de studentă, pregătind ceva de potol. Dori machindu-se, Dia fumând şi citind ziarul ca la ea acasă.

Scena 4
Mama Diei este în bucătărie, intră tatăl ei cu plasa de bani din şifonier. Vrea să spună ceva, dar ezită. Ii aruncă pe masă. Alina e surprinsă. Petru se învărte de colo colo căutând o explicaţie.
PETRU:..Habar n-am ce-s cu banii aştia…nici nu ştiu dacă nu ar fi mai bine să
anunţăm poliţia….îl ştiu pe colonelul Diaconu, pot conta pe el….sunt milioane....hm…acu trei săptămâni, madam Luci care-mi schimbă la cel mai bun schimb valuta...mi-a cerut nişte bani că are o chestie avantajoasă…iar după aia a venit la mine că a ratat toaată chestia…că au tras-o în piept nişte excroci, o filieră întreagă…
ALINA: O fuţi mai nou pe dna Luci…sau te trage ea pe tine?
PETRU:....hm…Alina nu e chiar aşa….
ALINA: Dar cum E! O dă în bară curviştina şi vrei s-o torni la poliţie pe fică-MEA!
Asta NU!
PETRU: E şi fică-MEA!
ALINA: Şi dacă eşti aşa priceput la toate de ce dracu’ am ajuns să plece ea de acasă? Iar tu să faci istericale pe alte porţi! Porcăria dracului!
PETRU: Crezi că mie nu-mi vine să URLU!?!
ALINA: Nu ştiu ce-ţi vine să faci, dar fă se întoarcă fata mea că altfel le dau la dracu’ pe toate şi încep cu TINE!
PETRU: Dani e o fată deşteaptă!
ALINA: Da! Dar viaţa asta e tare ticăloasă! Inţelegi! Nu vreau să i se întămple ceva! Mă cac pe măsele oricărui parlamentar, pe afacerile şi casa ta…Imi vreau fata înapoi!
PETRU: Şi eu o vreau acasă! Acasă! Aici! Nimic nu mai are importanţă…toate, Alina, crede-mă că-mi vine şi mie să înnebunesc…
ALINA: Fă să vie înapoi….tu nu te simţi vinovat?….tu nu crezi că avem şi noi partea de vină….poate tocmai că i-a venit să fugă…nu să rămânâ….înţelegi?
PETRU: Dumnezeule, dar i-am dat de toate!
ALINA: TACI! Inţelegi, că acum nu i-am fost aproape, înţelegi că i-a venit să fugă….să plece…să caute răspunsuri în alte părţi, Dumnezeule, dar dacă nu ţi-e limpede înseamnă că eşti un mare dobitoc…îngrozitor…
PETRU: ..taci…taci…taci….
ALINA:..şi dacă va veni….hm…va pleaca din nou…
PETRU: Nu va mai pleca niciodată, crede-mă! Blestemat să-mi fie sufletul şovăelnic…dar o să fac să las dracului toate blestemăţiile...nu o să vă am decât pe voi, crede-mă…că la fel sunt singur şi gol…trebuie să se întoarcă…o să fac ORICE să vie înapoi acasă, aici la noi!….
.


Scena 5
Camreră studenţi. Joacă cărţi, Dia chibiţând-o pe Dori. Sunt în jurul mesei la o partidă de canastă: Dori, Eugen-Jeanu, Puiu, Viorica. Puiu, un tip mic şi îndesat o tot măsoară cu privirea pe Dia. Jeanu e mai detaşat.
PUIU: Ce zici, Dia, cum îţi dă viaţa? te faci studentă?
DIA: ăhm…Haioasă…
PUIU:..nu e grea?….cu cărţile astea…
DIA:..hm..da….chiar, voi nu prea mergeţi la şcoală?
PUIU: Mai mergem, dar acum iarna, e frig…
VIORICA: Stricaţi fata!
JEANU: oh, sweetie….
DIA: Nu am văzut pe nimeni învăţănd!
DORI:..După vacanţă, cănd vine sesiunea…
PUIU:…mai citim şi noi aşa din cănd în cănd, seminarii, la laboratoare…mi-e mi
se apleacă…şi apoi eu, sunt prea deşteptept pentru facultatea asta a mea de construcţii, nu am nimic cu ea, imi place, dar dacă mă interesează ceva sunt afacerile, relaţiile, prieteniile! Astea mişcă lumea! Cine buchiseşte zilnic este Jeanuţu că la ei la contabilitate, sunt mulţi şi multe, concurenţa brici, îţi trebuie numai note ultra-mari, aşa că el chiar face chestia aia cu carte, suferă, i-ar place chestii mai filozofice-poetico-stratergice, dar încă nu vrem,ea, sunt sigur că Jenuţu va ajunge ambasador……în rest, Dori la filo, vezi şi tu, amorul în floare…
DORI: Hai mă, nu fi mitocan că te dau pe uşă afară!
PUIU: Nu sunt! Fac si eu un banc!Dani?
DIA: Dia!
PUIU: Mi-e imi place mai mult Dani…hm…tu nu ai un iubiţel…
DIA: “Momental”, nu, l-am abandonat!
PUIU: Secolul XX! Totul se abandonează! Istoria, naţiunile, poezia…
JEANU:..Matematica şi copilaşu’, computeraşu’ e totul!
PUIU: Mă piş pe EA! Dacă nu e doxă, nimic nu e! Kaput!
VIORICA: Puiule, calmo, calmo, calmo!
PUIU: Hai să facem un chefuleţ sâmbătă, aşa că plecăm în vacanţa, vin sărbătorile,
vede şi Dia cum ne distrăm…
DORI: Tu vrei să dansezi cu Dia! Dia, tu vrei?…
DIA: hm…
JEANU: Te calcă pe picioare…
PUIU: Mă descalţ….
DORI: Ha, ha, ha….ce faci pe dobitocu’?!?
PUIU: De ce nu, e plină ţara! Se vinde bine! DobitociAAA!
JEANU: Ajungi departe!…Ce carieră, hărnicie, inspiraţie, dotaţie? Fii ascultător, tâmpiţel, idioţel, azi măine, ai ajuns, acolo sus!…
S-a ridicat de pe scaun, e la fereastră, Puiu il urmăreşte fascinat, hizlindu-se cu poftă, aşa e. Fete sunt gata să le dea lacrimile. Dia nu pricepe ce e cu bălciul ăsta!…
JEANU:…In senat să faci legi, ministru să le încurci pe toate…dacă eşti mai terchea-berchea poţi să te ajungi printr-o bancă! Furi mai legal ca niciodată!…ce să oboseşti, ce să fii inspirat, ca să nu mai zic artist….
Puiu sare, ca de pe jar, tocmai pe scaun! E în picioare. Urlă să-l audă tot căminul!
PUIU: Asta e curată prostie, pe cănd DOBITOCIA e strategie!
DORI: Ha, ha, ha! Puiu, eşti genial!
PUIU: Mai puţin decât ochii tăi cei verzi! Pusilici! Hai s-o punem lată de un chef
Senzaţional, e iarnă! Cum e chestia aia Dori? Unde sunt “nămeţii de altădată?”
Jeanu! Zi şii tu ceva, fii bărbat!
JEANU: Aş vrea să fiu golan/ Aş vreau o ţigare/ O sticlă cu ceva tare!
Sunt ok-ei, toţi de acord! Dia este fascinată de acestă stare euforică, relaxată, în care totul este lipsit de dramă, încrăncenare, nervi, etc…


Scena 6
Adi e la o masă cu un prezicător, e un guru de al lui Ovi care stă intins pe pat, lăsându-l pe Adi să fie intervievat. Pe masă sunt fotografia lui Dia, cartea poştală dată de Cita, înregistrarea de la radio, căteva rânduri scrise de Dia. Cu poza Diei în mâna, guru-ul încercă să capteze energiile magnetice ale acesteia. Circumspect, Adi il urmăreşte, fără a-i acorda prea mari şanse…
GURU: …eu sunt o persoană serioasă…nu-ţi spun când o să faci hepatită sau câţi copii o să ai…nici dacă te iubeşte şi nici nu încerc să o fac să-ţi ofere sentimentele, mi s-ar părea cam excraocă chestie…ceea ce pot să fac pentru tine, fiindcă te-a adus dl Ovi…hm…e să-ţi spun ce cred că ar putea încerca să facă dşoara aceasta….trebuie să fii sincer….nu te costă nimic…crezi că poţi…
ADI..hm…
GURU: …nu prea ai încredere în mine…
ADI: Nu! Cinci din şapte chestii ale lui Ovi sunt idioate…
GURU: Prostia te poate vizionar azi!…dacă ştii opera cu ea…
ADI: Numai asta îmi mai lipsea!
GURU: OK…zi-mi câte ceva fără importanţa….
E încă cu poza ei în mâna, Adi e exasperat…
ADI:…poartă 35 la pantofi, nu umblă cu sutien, îi plac poveştile din tinereţe ale bunicii, nu mănâncă prăjit...are oroare de glume obscene, grupa AII….îi place înotul, istoria evreilor, America…..nu poartă tatuaj mai mult de o săptămână…e fecioară, am zis că ne iubim de revel 2000, am avut o ceartă aiurea, dintr-o joacă…hm, oh, e totul atât de stupid, 1+1=2, dacă crezi că poţi să-mi zici ceva clar e ok, de-asta am dat banii şi stau aici, altfel…
GURU:..dacă nu crezi, nu are sens….cel mai greu sunt dispariţiile…mai ales despre cei care ştim totul…atunci descoperim că în fond nu ştim nimic…trebuie să încerci să apreciezi ce crezi că ştii cu adevărat că are anumită valoare pentru cel căutat….acela va fi drumul pe care trebuie să-l urmezi…
Gata!…I-a evacuat, Ovi sare în sus surprins de rapiditatea şi iritarea maestrului, dar acesta este fără replică. Adi se retrage, Ovi îl urmează, au uitat o poză a lui Dia la care revine apoi guru privind-o cu simpatie. Ce oameni umblă pe lumea asta şi noi nu ştim nimic de ei…
Flash: Adi şi Ovi merg în tăcere pe străzi. Adi e nervos, Ovi vrea să-I spună ceva, dar acesta îl opreşte. Merg in continuare. Adi caută un răspuns.
ADI: Eu trebuie să o găsesc….înţelegi…hai la Dumi!
Flash: O iau înainte amestecându-se în şuvoiul celor ce umplu străzile. Lumea se pregăteşte de sărbători. Anul 2000 e aproape ghicitori, tombole, objeuri metafizico-mesianice-norocoase se oferă pe străzi. Unul ţipă:..Va veni sfărşitul lumii! Rusia se va scufunda! America o să ardă! Etc!…Moartea Coca-Cola! Pocăiţi-vă! Păcătoşilor!….
Dumi se întoarce pe scaunul mobil, şi-i întinde mâna răspunzându-i lui Adi care tocmai a intrat. Radiază, parcă s-a mai îngrăşat, nedormit ca lumea de multă vreme.
DUMI: Ai venit la ţanc! Vroiam să-ţi dau de veste...îmi trebuie nişte jocuri…hm...
pe următoare schemă…o expediţie scurtă şi apocaliptică cu un prize de estimare
a destinului pe o bază căt de căt zodiacală şi apoi o intrare pe e-mail la flirt cu auto protecţie…protecţia trebuie să fie căt mai tare ca să nu dea peste tine, nu poliţia, că aştia sunt prea proşti, ci nişte şmecheri ca tine! De aici începe licitaţia şi preţul…îţi ofer şi procente! Hm?
ADI: Hm…se rezolvă, dar am eu o treabă în urgenţă….
DUMI:..ai călcat pe cineva cu maşina….
ADI: Pas!
DUMI: Atunci, că sper nu pentru Ovi…
Ovi e dezolat de acestă desconsiderare, se poate, dar Adi il ignoră.il ia pe Dumi şi-l duce
într-un colţ. E tensional. Si-a aprins şi o ţigare, bea din sticla întinsă de Dumi. Dumi râde.
ADI: Dumi, am nevoie de un sfat, să mă mişc cât mai repede, e groasă!
DUMI: Eazy…
ADI: Dia, amica mea a dispărut! Nu ştiu unde s-a cărat! Innebunesc, nu ştiu cum să fac ceva, pe detectivul, să dau de ea….imi trimte mesaje pe pegere, la radio, s-a cărat şi trebuie să dau de ea…
DUMI: a fugit dincolo?
ADI: Nu e aici în ţară! Mă pune la încercare…
Dumi e căzut pe gănduri. Nu prea ştie ce să spună. Chiar aş o fi?
DUMI: Hm…mi.a zis Ovi ceva….că vreţi să vă iubiţi de revel 2000!?
ADI: hm…dacă dau de ea, dar e un dobitoc că ţi-a zis…
DUMI: Hmmm….mi-a zis de două zile de cănd ţi-a fugit iubiţica, cred că a căutat-o şi el…
ADI: Serios?DUMI: Pe bune…
ADI: Dumi, zi-mi ceva, ştiu, am miros, nu mă întreba, e intuiţia, de asta sunt aici…
Dumi vrea să-l evite, dar privirea lui Adi e atăt de rugătoare, omul ăsta e disperat. E lucru mai nasol, simte şi el Dumi că i se face frică. Il apropie pe puşti şi-i şopteşte vorbindu-i la ureche, tremurând, grăbit, precipitat, speriat…
DUMI: …hm…Adişor, crede-mă, nu-mi cere sfaturi cu fata, orice dar la femei sunt botă! Nu le pricep mecanismul! Aşa e! Rămăne între noi! Ok?!?….Eu sunt tare la jocuri, “muşte”, vănzări fără tva, amănâri de impozite….aici e tata boss
ADI: Dumi, ştii ceva, ce ai face iîn locul meu…
DUMI:…Dacă nu vezi unde e….aşa să O VEZI CU MINTEA sau să-ţi dea ea de ştire…şi să vă întâlniţi….altfel,hm…nu ai decât două şanse…
ADI: ZI!
DUMI:..fără poliţie, că nu e cazul şi sunt idioţi….dar….ONE:..mai sunt tot felul de tipi, care ştiu de toate îţi găsesc orice, EI însă s-ar putea să-ţi ceară şi ei ceva, ceva interesant, dar nu ştiu dacă o să-ţi convină, s-ar putea…hmm să vrea…să fie spectatori…
ADI: Cum adică?
DUMI:..pur şi simplu, o să vă şi umpleţi de bani, dacă vreţi vă machiaţi, dar o să scadă tariful, nu ştiu, dar am auzit că se caută, chestii life, tipi cu power, transmisii life!…e o şansă….pot încerca să-i contactez….dacă imi cer tu…
ADI: Ingrozitor…
DUMI: Mai e ceva…TWO: Păstrează pagerul cu ultimul mesaj…sau dacă are telefonul cu ea….optează pe o variantă şi du-te la o companie de telecomunicaţii intră în contact cu un, ştii şi tu, “protection sistem ingineer”, fă un troc şi oferă-i căţiva viruşi mai răsăriţi, îţi spun ei unde e fătuca….dar ai ieşit din branşă, să-mi zici dacă faci asta să-ţi scot din comerţ toate “mustele” şi programele! Nu o să mai fii un pirăţel, liby şi necunoscut….cineva va ştii cum lucrezi, găndeşti, va trebui sa respecţi regulile, nu e o tragedie, vine o vreme, cănd te dai pe brazdă şi te laşi de golănisme…hm…rămânem amici, fără afaceri, amici!
ADI: E nasol….
DUMI: Depinde cum o iei….
Bea o gură de tărie, se duce şi-i oferă una şi lui Ovi. Adi se simte singur, îngrozit de ce decizie o să ia. Ce să facă, cum s-o întoarcă. Hm, ia să vedem, e imposibilul posibil?!?

Scena 7
Este noapte, sunt amândouă singure în căte un pat, de o parte şi alta a patului. Fumează căte o ţigară. Doar vărfurile ţigărilor strălucesc în noapte. Uneori, Dori se ridică şi mai trage un gât de bere. Cita o ascultă curioasă, numai ochi şi urechi…
DORI: Puiu, e puţin para, are stofă de şef! Cred că o să ajungă mare, când se îmbată la câte un chef, mestecă pahare…Jeanu e întradevăr aşa poeţel, finuţ, cu pretenţii,
Hm…nu e artist, nu îl doare să scrie, eu ştiu cum e asta, nu are treabă, dar are limba aleasă, vorba lui Puiu, că l-a mirosit, nu degeaba sunt prieteni…va ajunge ceva pe la ONU! Cred că o să aranjez să-i fac o vizită….eu vreau să intru în presă, să umblu , să călătoresc…
DIA: Dori, hai…hm… zi-mi care a fost cel mai mişto moment al unei legături de dragoste…
Dori tace. Dia se ridică şi se duce lângă ea în pat. Dori o acceptă. O măngăie. Dia e puţin speriată, tensionată, hm, ce să facă…
DORI: Stai liniştită, îmi plac bărbaţii…
DIA: E perfect!…şi mie!
DORI: Tu miroşi a fetiţă….hm eşti delicioasă…
DIA: Hai..zi….
DORI: Ştii odată mi-a venit să mă las sărutată de o femeie…era o profă, asistenta
de la linvistică…frumoasă, enigmatică, uluitoare…singură…evident fără macho. .hm…şi odată cănd i-am dat un text mai ciudat cu o topică schimbată, hm câteva pagini..ne-am intălnit la clasă, am băut o cafea şi-mi zicea de textul meu, de ce era mişto, ce aşa puţin nu mergea, ce o să mă critice cutare,..…era aşa mişto, imi dădeam seama că mă înţelegea...nimeni pănă atuci nu-mi vorbise aşa de limpede...nu-mi pătrunsese în suflet atât de calm şi atotştiutor….se făcuse seara…atunci am simţit că DA! Peste un an, doi, trei voi scrie…voi fi mai mult decât o profă o ziaristă, voi fi şi o scriitoare, un autor…avea nişte ochi aşa de căprăui, minunaţi…la un moment dat fuma…m-am aplecat să-I dau eu un foc..imi dădeam seama că-I place, îţi dai seam ce rafinat, eram “junele” care îi ofera un foc, care o privea în semiobscuritatea serii şi I-am simţit privirea pe coapsa dezvelită de rochia ce mi se ridicase…am simţit că vroia să mă mângăie…îmi doream…nu eram lesbi, eram pur şi simplu fascinată de mâna ei lungă şi albă…aş fi fost atăt de fericită…dar nu făcut-o…mi-am dat seama că înţelese, dar îi era frică să nu se joace cu mine…mă proteja…ştii nu voi uita nici o dată acele clipe…eu sunt cu Puiu, e mişto, pasional, dar aceasta e, pentru unii, chiar ca zgomotul valurilor în faţa cărora poţi sta o veşnicie…
DIA: Ce face, tipa? Te mai vezi cu ea?
DORI: S-a dus dincolo. In Olanda! Aici nu rezista. Cum, necum, periodic I se servea ceva măcar aşa un apropo, un mesaj la toaletă să o ştie toată Universitaea că e cu gagicile, că-i place, cică fofo….era clar că erau şi chestie aranjate, îmi venea să vomit, unele le-am şters eu….imi dădeam seama că erau măcar…. aşa să o indispună cănd venea un coloviu şi ar fi periclitat avansarea altora…ştii ce e fără limite…
DIA: Hm.ce?
DORI: Răutatea!
Stau aşa multe clipe. Dori mai fumează. Dia adormit. Dori o acoperă pretector. Ca o prietenă mai mare. Se lasă şi ea pe pernă. Cu privirea undeva departe…

Scena 8
Flash: Adi sofează cu viteză maşina familiei. In spate e dl Theodor, biblotecarul cam ameţit cu sticlă în mână. Adi conduce cam nebuneşte. Din când în când se întoarce să-I vorbească bătrânelului aşezat în spate…. Poate doar şoseaua străbătută de maşiă pe înserare…(toată liberatatea regizorului)
ADI: Vă duc la mare…dl Thedor...prindem răsăritul de soare…
DL THEODOR: Dia, ne aşteaptă?
ADI: Nu ştiu..hm…cred că o să-i fac o surpriză….cred că e la un schit…mi-a zis odată de mult că e ceva nemaipomenit…
Pe scaunul de lăngă el e un pager cu un mesaj simplu:VINO!
Bătrânul care a adormit.
Maşina gonind în noapte.
Răsăritul soarelui, maşina oprită pe şosea, dl Theodor admirând apariţia soarelui, e aşezat în fund pe plajă, pe nisip. Adi încercănd răceala apei.
ADI: Dl Theodor, ce zice-ţi, dacă dau de Dia, să nu fac să apar aşa din mare!“Cu un pager PROMTO 2000; poţi zbura ca şi găndul”…
Domnul Theodor nu-I răspunde, a rămas pe gănduri, Adi e în faţa sa pregătit să-şi punâ sufletul jos.
ADI: Zi, iubito, dacă nu sunt idiot/ Am călcat pe pioneze/ Ca să vin în faţa ta!/ Picioarele imi sunt roşii!/ Ca şi racii de pe plajă!/ Urlă tălpile arse de sare!…. Ziceţi-mi ceva din Ovidiu, de rezevă, dacă inspiraţia mea de Bucale n-o să fie ei pe plac!
Dl THEODOR: Adrian, nu cred că are rost să mai mergem…m-am tot gândit şi-ţi spun că Dia nu e pe undeva pe malul mării….dacă a plecat aşa pur şi simplu să ştii că e în lume…acolo trebuie să o cauţi, nu cred că ai s-o găseşti aici! Nu pierde vremea! Intoarce-te!
ADI: Pe bune? Dar dumneavoastră nu veniţi?!?
Dl Theodor: Nu!...am să rămân şi am să păzesc maşina…trimite pe cineva s-o ia!
ADI: Poftim?!
Dl. Theodor:…E foarte grav să şofezi o maşină fără permis!…
Biblotecarul priveşte marea. S-a trezit. E lucid. Nu l-ar lăsa pe Adi să facă o prostie!
Dl. Theodor: Trimite pe cineva după maşină. O să stau fără probleme...merci de drum, dar, du-te, ia un tren şi du-te! Dani e în lume! A plecat să o cunoască! STIU!
După scurtă ezitare, Adi o ia din loc. Aleargă singur pe marginea şoselii lăsăndu-l pe bătrăn biblotecar paznic la maşina abandonată.

Scena 9
Chef în camera Diei. Se ciocnesc pahare. Şampanie! Dori neapărat să bea!..Se aruncă borcane de la geam să se spargă toate ghinioanele!….Se dansează…Unii se prostesc. Puiu fumează înghiţind-o ţigarea aprinsă…Jeanu scrie pereţii cu versuri, a nenorocit trusa de farduri a lui Vio. Se joacă sticla…Se aleg bezele…Puiu se ameţeşte. Iată-l făcănd crize compatrioţilor! Tipă de la ferestră tuturor celor care trec pe stradă!
PUIU: Naţiune! Mă sufoc! Eu care am câştigat trei olimpiade de matematică
şi încă sunt la paralela 45, mă sufoc! Nu vă e frică de Dumnezeu! El e darnic! Uite ce fulgi şi ce lumină pe gratis vă dă! GRATIS! Vine Crăciunul 2000! Cine posteşte! Nimeni!….Degeaba! Asta e! Speranţa e lumina omului sărac! De ce-i laşi Doamne să fie aşa de harnici în prostie, lene, dobitocie! Mă sufoc! Vă urăsc din drag!..Sufăr…
Ţţţţţcccrrrr! A spart un pahar în dinţi….Gura i se umple de sănge. Dori reuşeşte
să-l imobilizeze.
Dia fuge speriată afară din cameră. Jeanu după ea. O ajunge pe terasa de la capătul culoarului. Ea e speriată. El o îmbrăţisează. O măngăie pe ea care tremură toată….
JEANU: Lasă…asta-i stilul lui…are exerciţiu…nu e prima oară.
DIA: Stiu….mi-a zis..…Dori…dar cănd auzi….dinţii pe sticlă….îngrozitor…
FLASH: Afară ninge cu fulgi mari şi graşi. El încă o măngăie pe ea. In faţa căminului îi strigă Dori şi compania ieşiţi să ia aer la o golăneală in nopate prin complexul studenţesc. Ei nu răspund de pe terasă.
Ea-l retrage in umbra terasei El îşi aprinde o ţigare. E ultima.O fumează împreună. Se sărută. Mult. Cu poftă. Ei îi place această gură mirosind a tutun.
Ea-l trage după ea. Sunt din nou în camera goala. Nu-l lasă să aprindă lumina. Precipitată ea-l trage pe el in pat.
DIA:..şă nu spui nimic..nimic…nimic…să nu-mi juri..promiţi…declari…doar taci….
acum ochii tăi sunt diamantele nopţii pentru mine….braţele tale sunt bucuria acestei nopţi căci pot să mă ţină în braţe…fii doar tandru, atent, bun şi delicat, ca şi o supă Knorr….poartă-mă..să plutesc…..să zbor….să înot..să mă afund….dă-mi buzele roşii care ard…lasă-mă să te ciupesc de coaste….muşcă, dar nu tare de umăr…eşti iubitul meu în secunda asta căt pentru un secoleţ..pusi…pusi..pusii…taci..doar găngure şi sfarmă-mă…
Cei doi se iubesc. Ea-l aduce pe el spre ea. Luna pe cerul albastru. O răză luminează grăbită chipul ei atentă să nu se trădeze. Uite că a trecut malul. Malul albastru. Il măngăie pe bărbatul care a rămas în braţele ei. A adormit.
FLASH: Ea se ridică. Se îmbracă. Işi ia bagajul. Iese pe uşa fără să se mai uite la el.
Grăbită trece Dia prin complexul studenţesc. Muzica, lumina de la multe ferestre, viaţa merge înainte. Dia aleargă singură pe alea pe care ninsoarea o umple de zăpadă…

Scena 10
Bucătărie.Adi îşi bea ceaiul. In bucătărie. Apare mama sa. E dimineaţă.
Lia: Neaţa, ceva noutăţi cu Dani?
ADI: E perfect, există, imi dă de veste că mă aşteaptă, dar nu ştiu unde! In căutări!
Lia: Ai ei, nimic?
Adi: Lor li s-a transmis să stea în banca lor…
Lia: Vezi că măine poimăine e Crăciunul!
PETRU: Neaţa, cred că mi-a dispărut maşina, dacă n-am uitat unde am lăsat-o!?
ADI: I-am dat eu lui Ovi să-l ducă o mătusă la ţara!..o aduce după-amiază
PETRU: Serios? E perfect!
Un schimb de priviri între părinţi. Nu mai înţelegem nimic, dar asta e!…Adi a părăsit bucătăria….
Telefonul sună în camera lui Adi. El îl ridcă în grabă.
REPORTER: Alo, 3445656….dnul Adi...Brandabur…hm…sunt Bogdan Ionescu de la Tele 2000! Concursul unde sunteţi înscris de Revelionul 2000, aveţi poziţia 1754….hm, s-a întâmplat ceva cu partenera dvoastră….vă putem oferi tot sprijinul…am putea organiza o emisiune specială! 2000 în căutarea Danielei! Unde se ascunde? La ţară? La Botoşani? La Predeal? La o prietenă….noi am mai organizat asfel de acţiuni, nu ştiu dacă ne-aţi urmărit in emisiunea Intălniri neaşteptate! S-au găsit vreo 37 de homeless…unii plecaţi cu lunile…părinţii dşoarei ne-au spus că nu ceva grav, dar am simţit eu că au ceva la ficat….hai să fim domnule împreună…am ceva organizat pe computer..intrăm în anul 2000, stabilim portretul psihlogic al dşoarei şi mergem aşa până in aprilie, până dăm de ea! Succes garantat!
Adi a închis. Ii vine să urle. Rupe calendarul.se îmbracă şi părăseşte în grabă casa….Bar. Adi se întălneşte cu Ovi şi Cita. La o cafea. Ovi s-a tuns scurt. Aceiaşi tunsoare. Cita chicoteşte într-una. Adi e cam terminat.
ADI: Zilele trec ca pe topogan!
OVI: Bătrâne am o soluţie…
ADI: Zi!
OVI: Fii atent….liniştit fără să explodezi….că am vorbit şi eu cu Dumi şi mi-a zis şi el de variantele lui…mi-a puşcat ceva…că am auzit şi eu de ăştia cu şhow-urile lor private…hm…Le dai semnal că o cauţi pe Dani…negociezi o figură…că e maximum 15 minute şi te înlocuiesc eu cu Cita intr-un travesti care nu te-ar deranja nici pe tine…
ADI: Poftim?
OVI: Da, mă’! Mă duc eu în locul tău, Cita nu are nici un fason! L-am şi pus pe Dumi să-i contacteze…acum negociază….dar sunt în principiu de acord…
ADI: Căcat! Nu! Dobitocule! Nu-nţelegi că eu trebuie să o găsesc sau tot Eu să plătesc!…dar nu să o amestec şi pe ea în porcăria asta ce mă face să mă doară capul numai cănd aud de ea!
CITA: Hai , măi Adi lasă romantismele, că pe mine chiar mă distrează să le iau banii şi să le mai şi arăt popoul…
ADI: Oh! Nu-nţelegeţi nimic! Dar nimic! Salut…
Adi s-a ridicat şi a plecat.
FLASH: Adi merge singur. Un oraş care se pregăteşte de sărbători. Vine Crăciunul şi anul 2000. Telvizoarele transmit din vitrine programe special.

Scena 10-bis
Căteva dischete sunt rulate într-un program video dezvăluind diferite jocuri, programe, viruşi-“muştele” comercializate de Adi pe filiera Ovi-Dumi. Inginerule mulţumit de cele găsite.
INGINER: Âsta e Jimmy X 5001...hm e mişto de trei luni umblăm după el….tipule,
eşti tare! Poate colaborăm….hm…ok! Te mai gândeşti….uite, ce spuneai că te interesează, poziţia emiţătorului mesajului din pagerul 3223340 int 35556! Rămâne intre noi! N-o dădeam nici FBI!..Dacă apare o modificare te anunţăm!
Adi ia un bilet pe care inginerul a trecut o adresă Se luminează E ok! S-a cărat în fugă!
FLASH: Adi e la o fereastră în acelaşi trenul cu care a plecat Dia. Fumează liniştit. Cu ochi larg deschişi inhalează acelaşi peisaj care se desface in faţa sa. Muntele, pe unde trece trenul.


























ACTUL IV
Scena 1
FLASH: Adi coboară în gara de munte plină de excursionişti. Undeva în zare se văd Babele. E ca şi sfinxul egiptean. Adi urcă pe potecă. Incearcă la diferite cabane. La o recepţie primeşte o informaţie.
Urcă sus la o cameră. Bate la uşă. Aşteaptă. Uşa care se deschide. E Dia. Cei doi se privesc. Ea-l invită înăuntru. El intră după ea. Intr-un colţ a fost făcut un mic pom de crăciun.
DIA: Mult ţi-a trebuit….
ADI:…dacă e atâta dragoste…
Se îmbrăţişează. Se rostogolesc prin cameră. Ea îi dă ceva de măncare. Beau un ness rece.
DIA:hm….vin sărbătorile....ce fac ai mei?
ADI:..s-au mai calmat….ar trebui să-i mai suni….
DIA: hmmm…hai să ne plimbăm….
Dani şi Adi urcă muntele admirând priveliiştea. Stânci înalte, nemărginirea spaţiului montan, uite mai încolo o mănăstire. Se opresc în poartă. Dia stă pe gânduri şi-l trage pe Adi după ea. Evită să intre. Se opresc pe un buştean în apropiere gardului de cărămidă.
DIA: ….hm…trebuie să-ţi spun ceva…..
ADI: Zi!
DIA: ..sunt păcătoasă…am făcut dragoste….cu cineva…..era un tip mai sensibil….ştiam că n-o să-ţi placă…taci nu spune nimic….mă gândeam că nu trebuie să te oblig…să te găndeşti că uite EA mi-a dat şi virginitatea, totul şi nimic….uite tot EU SUNT!….zi ceva…
ADI:..crezi că era nevoie…
DIA:..Iubi!…Crede-mă şi eu am nevoie de putere….trebuie să mă simt stăpână…
pe mine…pe viaţa mea…să fiu eu pe picioarele mele…
ADI:..l-ai putut ţine în braţe…
DIA: Crede-mă….uneori e altceva…uneori e ca o presiune...ca într-un balon…
Dacă nu te duci înainte, simţi că explodezi…
ADI: Vrăjeli, tu ştii că eu chiar dacă eram cu altcineva te vedeam numai pe tine….
DIA:..dacă iubeşti trebuie să iei pe acel cineva şi cu bune şi cu rele…cu de toate…
nu se poate împărţi viaţa….numai ce-ţi convine…dacă mă iubeşti trebuie să mă accepţi cu fiţe, cu prostiile mele, cu istericale..dar de fapt..nu atăt asta căt dovada că IUBIREA ta, aia de care tot spui e nemărginită este să fii alături de mine, să mă ţii în braţe, să mă alinţi..după ce eu ţi-am greşit cel mai îngrozitor…spune-mi că orgoliul tot e fix pix….că numai ai nici un fason….că mă iubeşti ca un disperat…curvă de aş fi fost în căminel cu arabi…fii liniştit nu e aşa dar trebuie să şi suferii, da suferi, da deavăratelea..şi să chiar vrei să-mi curăţi pacatele cu sufletul ameţit şi aiurit….
ADI: Taci! Mie îmi spui asta? Ştii ce am făcut? Ştii că mi-am văndut, nu “muştele”, viruşeii?!!!..ci creierii…am făcut un pact….am trecut dintr-o tabără într-alta…nu o să mai fiu singur de capul meu, m-am dat pe brazadă! Înţelegi?
DIA: da, iubi, am înţeles, mi-ai spus de trei ori….vrei să mai repeţi…e ok…Mergem sus în cabană şi ne futem! Cum vrei tu!
ADI: TACI!
DIA: Orice!…Dar dacă vrei să fie cum am stabilit trebuie să-mi spui acum că nimic nu ne va despărţi! Înţelegi! NIMIC!
ADI: Acum îmi dau seam ce spunea Dumi! Că nu înţelege femeile! Sunt un alt soi de aluat!..
DIA: Ei, pe dracul….acum îţi spun că voi fi a TA pentru totdeauna! Pricepi! Zi: DA! Nu e loc de întors! Mă iubeşti sau ba!
ADI:…păi de sunt aici?
DIA:hm…. nu ştiu…
ADI:…vrei să te cer de nevastă?…
DIA: Vreau să-mi spui că vom fi împreună întodeauna….înţelegi….trebuie să mă priveşti în ochi cum m-ai privit de atâtea ori….şi eu acum….după toate astea, ce ţi le-am făcut, ştiu că te DOARE…şi cred că aşa e bine, DRAGOSTEA nu e numai fericire…e şi SUFERINŢĂ….numai aşa îţi dai sema că e sentiment cu adevărat…priveşte-mă, să te cred…
Se privesc aşa în ochi. Multe clipe. Ochii lui sunt calzi şi buni…Se îmbrăţişează….

Scena 2
E seară în cameră. Lucrurile sale aruncate peste tot. Două, trei lumânări aprinse în bradul mic din caameră aranjat de Dia. Adi fumează o ţigare. Dia vorbeşte la mobil cu mama ei.
DIA: ….Mamii, stai liniştită...mi-e ok, e şi Adi aici şi rămânem până după revelion
Da,da, da! Il facem aici, ne vedem in 2000….ascultă-mă, fii liniştită, trebuia sâ fug să fac şi eu o escapadă că altfel degeaba aveam buletin! Punct! Stii ce? Pune-l pe tata să te ducă la o prăji, să amâne toate cariile şi protezele până după anul nou, fă ceva dragă să simţi că intinereşti! Nu mă întreba de bani! Ok? Du-te la patinaj!…BY, by…..
Gata. A închis telefonul. E exasperată.
DIA: GATA!
ADI: Serios? Nu ai uitat de mine?
DIA: Iubiţelule! Eşti supi?
El dă din cap. Aşa şi aşa. Ea înregistrează. Face căţiva paşi prin cameră gănditoare.
Cu mişcări calme, fără nimic afişat, jucat, pozat, ea începe să se dezbrace. E nudă. Se aşează ghemuluit în faţa lui. Privindu-l în faţă. Direct. Sincer. Total.
DIA: Cum era aia?
ADI: HM….
DIA: Ziceai că nu-nţelegi femeile?
ADI: Te iubesc…
DIA: Pe bune? UNU! Jur să nu te mai înşel niciodată! DOI! Jur să nu mai plec de lângă tine. TREI: Nu voi rea, făţarnică, rea ca viespea! PATRU: Iţi voi face întodeauna de papa! Nu te voi lăsa flămânzel!“Never”!…Numai ceapă şi usturoi să nu mă pui să-ţi curăţ. Aşişderi ciorbă de burtă să-ţi gătesc…CINCI: Te spăl pe spate toată viaţa!…
ŞASE: Nu-ţi fac crize, nu te scot la plimbare când eşti la computeraş, nu distrug bugetul cu o rochie specială, nu-mi iau bijuterii pe neve…ZECE: Nu voi aaabandooonaaa, ta, ra, ra! Amorul pasional! Tu vei zeul meu!…Oh! Iubi, tu ce-mi promiţi? Spune-mi ceva nou, fain, mişto! Un gând marfă! ASCULT!
ADI:HM…pusi…tu chiar vrei să te măriţi cu mine?
DIA: OH! M-ai mai cerut de cinci ori! Zi-mi ceva mai personal, mai special, iubi, ce-i cu tine, fă un efort! Unde-ţi sunt minţile!:…Hai, aştept!….
ADI: ..hm…mă enervează că a trebuit să predau dischetele acelea….întodeauna cineva va putea să dea de mine…şi e clar că Ovi, Dumi, compania nu o mai învărt afaceri…ştiu că va trebuie să schimb placa, că erau şi proşti, dar mie îmi plăcea de ei…oricum vine o vreme cănd te dai pe brazdă…ştii cum hoţul devine poliţist, bişniţarul se face vameş…iar hacker-ul predicator…
DIA: Iubi, mă înnebuneşti. Punct. Lasă-l pe Ovi şi toţi ceilalţi! Eşti cu mine! EU
sunt AICI!…Madona ta! Lasă vrăjelile şi zi-mi: nu-ţi ard palmele după iepuraşii mei!
ADI: Iubi!
DIA: Sărută-mă! Lung! Până la revel!…
Ea l-a încălecat. Il îmbrăţisează. Puţin jucăndu-se, vrănd să fie mai experimentată decât este, sărutându-l pe ochii, suflăndu-i o geană. Stând îmbrăţişaţi, imobilizaţi, faţa în faţa,
ascultându-l: iubi, mă vrei?…acum… şi bătăile inimii…
ADI….da, da, da…dar pot încă aştepta….
DIA:..eşti un scump!…iubi!….
Ea s-a învelit într-o pătură. Stau aşa. Noaptea s-a lăsat afară. Luna, zăpada de afară, focul care mai pâlpâie în sobă, ei doi care se privesc, mâna lui care îi mângăie buzele…
DIA: Când eram mică mi-era frică de prăsări….dacă mă iau şi te duc sus şi te lasă să cazi…
ADI:..eu nu înţelegeam chestia cu pământul…mi se parea că la capăt e un zid….
iar apoi sunt doar valurile mării…
DIA:…după ce am plecat te-am visat….erai aşa de lin…şi atent…uneori cănd te vedeam de departe, singur, undeva în pustiu….mergând, mergănd, mergănd…
mi se părea că sunt aşa de rea, ca o criminală…foarte egosită….
ADI:..l-am dus pe nenea Theodor la mare…e deştept….
DIA:..hm…
ADI: ..da, mi-a zis că precis eşti in lume…
DIA:..în lumea largă şi rea!?!…
ADI:..nu ţi-a fost dor….
DIA:…uneori da….uneori nu!
El o loveşte încet, aşa în surdină cu pumnul în ceafă. Sunt lovituri care o dor pe ea, dar le rabdă. Telefonul sună. Mult. El se întinde după receptor.
ADI:..hm..Bună Ovi!….ce faci, băăă!….Hai, mă, fii serios….Cum adică te solicită
….şi ce ai negociat…pe dracu’….lasă-I în pace….ce ţi-e frică…..şi lui Dumi…hm…nu ştiu…cum adică asta nu e prietenie….nu pot şi nu vreau şi nu am chef să mă mişc de aici, ce eşti aşa de speriat….prietenia…hai mă Ovi, ce să uit?….lasă berile şi gagicile…Ba da! Vreau să te ajut…şi ce să mânănc rahatul tău….uite îţi vănd un pont….trage de timp….înţelegi..căt mai mult…mai şi acceptă, dar trage de timp…cu Cita….vă faceţi că acceptaţi şi poţi exact la momentul ZERO să zici că BA! Să vezi dacă o să mai aibă cine să-ţi spună ceva…un mic pontuleţ….Strategia! Trage de timp….ca la pescuit!….Gata….la mulţi ani!
A lăsat telefonul jos. O regăseşte pe ea. E puţin speriată. Îi simte tensiune. Nici lui nu îi e pre bine….
DIA:..e nasol?
ADI: ..ştii ce mă bucur că suntem împreună…
DIA:….iubi, iubi, iubi…
Au adormit aşa. Firave raze ale lunii se lasă în camera. Sunt împreună….




Scena 3
Adi şi Dia dansează printre cei care sărbătoresc revelionul la cabană. Trei televizoare merg transmiţând diverse programe.
FLASH: Stiri, concursuri, divertisment. Două naşteri aşteptate în aceste momente, interviuri de pe stradă cu trecători, se lansează Şampania Mileniului şi Detergentul WHITE 2000! De două mii de ori mai alb, la Costeşti au fost descoperite câteva vase de pe la 1000 cu diverse înscripţionări, sectanţi ascunşi într-un buncăr, concursul TELE 2000 unde la numărul 1754, cei doi: Adi şi Dia se privesc în ochi, dar uite că apar Cita şi Ovi, care concurează la proba de dansuri.
DIA:…nu e de beleaa?!
ADI: Ovi e un tip care cade întodeauna în picioare!
DIA: Dacă zici tu…
Lui Adi îi face semn un tip. Un NOROC peste mese! Îi răspunde. O strânge pe fata:
ADI: E iubita mea! E cea mai naşpa!
DIA: Puaf! Crazy!
ADI: Să-mi spăl dinţii in alcol! Mai vreau o gură şi pot să mor!
DIA: Dă-ţi în petec şi voi scapa!
ADI: In noaptea asta! Astaaaa! Nu-mi scapă nici o muscă!
Ea îi răde. Provocator. Destrăbălator!
DIA: Spune-mi o vorbă dulce!
ADI: Pişcă-mă!
DIA: O porcăriooooaaaarăăăă!
ADI: Exploodeeeez la cocoşel! Explooodeeez! Iubireeea meeea!
FLASH: La televizor apar diverşi politicieni. Stărnesc dezaprobare. Exclamaţii de protest. Muzica acoperă vacarmul!
Un tip, aşa pe vreo ’50, care era alături de ei la masă şi se abţiguise se ridică pe scaun şi imitându-l, parodindu-l, cu vervă, pe Ceaşcă-Ceauşescu, îşi dă drumul la un mic discurs:
CEAŞCĂ-CEAUŞESCU: ..ăăîîă…stimaţi tovarăşi ….acum la intrarea în 2000, vă reamintesc lungul drum pe care l-aţi străbutut prin istoririle moderne şi unde PCR,
v-a fost far călăuzitor! Si mama, si tată, şi o locomotivă care nu a rămas fără cărbuni! Nu uitaţi la intrarea in 2000, că cu căte eforturirile, sunteţi aici! Noi, fără promisiunile electorale cu care vă înnebunesc unii, v-am plătit datoriile, v-am tăiat papa, v-am dat raţii, v-am oferit bucăţica de muncă…toţi aţi muncit şi o să mai munciţi! Nu uitaţi, stimaţi tovarăşi de noi! Munca şi iar muncă! Sunaţi la 9998877, primele 20 de scecunde le suportă organizaţia PRC-Bucureşti! Spuneţi cine este ultimul martir al partidului nostru şi un FORD CAPRI 2000 este la dispoziţia dvoastră pentru a-l şofa cu membri de elită ai organizaţiei….
Prin atâta rumoare care nu a putut să-l acopere, unul care este chiar Gyuri Pascu se ridică
PSEUDO-GYURI-PASCU: Ba sunaţi la 999887ŞASE! Primele 20 de secunde sunt FREE! Spuneţi in ce mileniul vom fi mâine şi un paşaport NATO pentru dvoastră şi toată familia va fi în treizeci de minute la dispoziţia dvoastră! Persoanele sub 30 de ani au prioritate! Prioritate către mileniul III!…
Urale, ţipete, pahare sparte de pereţi, doi tipi sub 30 urcă scara. Nu răspund apeluri. Ea e capul pe umărul lui. Jos toată lumea dansează. Carnavalul e în toi!











ACTUL V


Ei doi sunt sus. Intr-o cămăruţă mică.Doar o lumânare il lasă ea să aprindă. Soba duduie.Fereastra e deschisă.
Se privesc în ochi. Este noaptea pe care au aşteptat-o atâta! El îşi rupe hainele, ea şi le aruncă prin cameră. Un scaun, o noptieră sunt aruncate afară pe geam. Doar ei! Cu un sifon el se duşează. Pereţii îi stropeşte.
Se privesc in ochi. O cruciuliţă este atârnată de a pe perete. Cu un cuţit îşi crestează el umărul, cu o agrafă îşi zgărăie ea pielea de deasupra inimii.
Sunt nuzi. Doar ochi in ochi…drept în faţă….pentru câteva clipe îşi readuc aminte de tot: Flash: tatuajul dureros al ei, scandalul de la prima beţie a lui, nufărul furat şi atârnat în prezervativ, goana cu motocicleta, baia in lac, jurământuil făcut lunii, braţul lui arzând, drumul in noapte, autoflagerările, lovitura de la cursul valutar, el în faţa mării, cheful din complex, stăpânii oraşului pe Conti, reîntălnirea…Totul
…sunt împreună. Se iubesc. Inhalându-şi fiecare respiraţie, mirându-se unul de altul, temăndu-se de clipa imediat următoare, simţind că sunt stăpănii lumii! Au fost atăt de departe, sunt atât de aproape!
Ei doi, buzele lor, inima lor, pentru o viaţă!….

FLASH : Undeva, departe, un detaliu, un ceva macro, un cip-uleţ de al lui atacă un fişier, este virusul JIMMY-bis 2000 version: proDani!!!..cel ce sterge numele lui Adi dintr-un fisier, apoi pe cel lui Dani, continuă apoi să deleteze baze de date, una după alta. Răspunzănd la orice intrebare de genul: Did you want delete….prin YES! Se sterg unul după altul fisiere, viruşi, alte baze de date, telecomnicaţii, nume din concursul TELE 2000. In final JIMMY–bis 2000 version proDani cere o verificare….în FILE MANAGER…..ne se ştie nimic de Adi….Adi-cel care a redevenit o fiinţă neidentificabilă în viaţă-cel al lui Dia!

Dia, lângă care stă acum, el, Adi. Amăndoi îmbrăţişaţi. Luna de pe cerul albastru le mai pregăteşte ceva!

Sunt singuri. Unul în braţele celuilalt. Nu vor să coboare jos. Incet, încet îşi revin la viaţă. Ea reîmbracă rochia de mireasă a bunicii. Nu vor să coboare jos.Afară sus pe munte. Evadează pe fereastră, îmbrăcaţi sumar cu sacii de dormit, par nişte cosmonauţi. Intr-un minim echipament cară după ei: şampania, paharele de cristal.
Iată-i alergănd spre BABE. Spre platou. Acolo este Babele, asemeni sfinxului egipteaan!
Işi zdreslec degetele căţărăndu-se sus. Deasupra lor doar stele, un cămp magnetic ce îi înfioară, se ţin în braţe, minute lungi în şir, au băut şampania, paharele le-au aruncat jos, ei sunt împreună, stau aşa priviindu-se în ochi, realizănd că dimensiunea a tot ce a fost şi va fi!
ADI: IUBI!DIA: IUBI!
ADI: Suntem împreună….
DIA: Da, încă şi vom mai fi….
ADI:..eu te simţeam atăt de aproape şi când erai departe….
DIA:..şi eu…
ADI: …spune-mi că mă iubeşti….
DIA:..de ce? Nu mă crezi….ştii…
ADI: hmm?….
DIA:…a fost minunat!
ADI: MINUNAT!DIA: BESTIE!ADI: hm…pusi!
DIA::..ştii…îmi dau seam că parcă am făcut-o de nu ştiu căte ori….pănă acum….
ADI:….da, a fost minunat….. parcă acum te ţin în braaţe….la km 0!
DIA:….mai ţii minte jurământul făcut lunii?!?
ADI:…nufărul furat!
DIA: ai fost un dulce! Şiii..
ADI:şiiii…
DIA:Un cavaler, mai ales, atunci cănd mâna ţi-ai ars-o!
ADI: Tu eşti prinţesa mea! Prinţesa zăpezilor!
DIA: IUBIII!
ADI: Da.să fie să trăiţi!
DIA: hm…dacă…
ADI: ..dacă…
DIA: Dacă am avea un băieţel sau o fetiţă….dată de la Dumnezeu…hm….nu te-ai găndit?!
ADI: Nu…. eu sunt, ştii, cam idiot!
DIA: ştii….pare ceva greu, imposibil?!?
ADI: La noi imposibilul e mai posibil!
DIA: Eu cred că asta m-ar obliga să ştiu clar ce vreau….să mă decid ce voi face…
şi ştii că sunt puternică!
ADI: Taaaree ca piatraaa!
DIA: Aşa, braavo, nu ţi s-ar părea că e aşa o şansă!?!
ADI: hm….da, cred că ia-mi bloca pe mulţi, uneori mă întreb şi eu cum reuşesc aşa să fiu întodeauna pe invers….oricum un compagnion sunt convins că ne-ar fi un ceva ajutător!DIA: Eu simt că am pornit-o de a binelea in viaţă!
ADI: Exact!……
DIA:Nici nu ştiu ce ar fi bine….un băieţel…o fetiţă…
ADI: Să fie isteaţă ca tine….
DIA: Nu ai zice ba…
ADI: NON!
DIA:..hm…nu ai găndi că te leg de mine….
ADI: Nu mă lasa! E perfect!
DIA: Iubi!
ADI: For EVER!
Se îmbrăţisează. Rotind-o el pe ea în braţe. Vălul ei de mireasă pluteşte deasupra zăpezii! Nu simt răceala nopţii ce le îngheaţă lacrimile pe buzele ce ard…
&FLASH: (toată libertatea regizorului) In jurul lor aleargă ca în vis imaginile demonice de care au fugit: tonomatul televizionat, şoferul care a jignit-o pe stradă, mafioţii de la hotel, tipul cu tatuaj, etc, totul într-un dans indian in care figurile li se tot alungesc încercănd să se apropie, iar un foc aruncat parcă de părul Diei le arde feţele şi-I respinge. Nici Diavolul nu s-ar putea lipi de ei!….
Adi şi Dia sunt îmbrăţişaţi . Un sărut, fulgii care ning sub stele îi face să plutească ca la Chagall. Sunt împreună, nu i-ar doborî nici Niagara, s-ar întinde pe Masa Tăcerii a lui Brăcuşi ca să numere stele, pănâ una alta sunt aici ştiind că nu se vor despărţi niciodată!
Dragostea îi va duce în viaţă înainte!

Cerul plin de stele. Un albastru, să tot zbori!
Un ţipăt de copil, de bebeu nou-născut şi sănătos tun, se urcă sus, sus, sus, SUS!….
VOCE-NOU NĂSCUT: AaaaaaaAaaaaaaaaAAAAA!aaaaaaaaaaaaa….
Pănă la Dumnezeu!

BUCUREŞTI, 27.12.1999

5 comentarii:

Anonim spunea...

Bile mai degraba albe

Cristina IONICA

Marius Theodor BARNA
Erotica 2000 sau Prima poveste de dragoste a mileniului
Editura Paralela 45, Colectia „Scena“, Pitesti-Bucuresti-Brasov-Cluj-Napoca-Constanta, 2002, 224 p., 45.000 lei


1. Adolescentul sub lupa

Marius Theodor Barna, scenarist si regizor cunoscut, realizator a doua lungmetraje – Fata in fata si Razboi in bucatarie, primul dupa un scenariu propriu, al doilea dupa unul semnat de Rasvan Popescu –, dar si a numeroase videoclipuri muzicale si spoturi publicitare, a publicat in acest an, la Editura Paralela 45, un volum cuprinzind trei texte dramatice provocatoare. Volumul poarta titlul primei piese, Erotica 2000, cea mai indrazneata, dar si cea mai „cu probleme“ din volum, dupa cum vom argumenta.
Povestea de dragoste dintre doi adolescenti (16-17 ani, in orice caz minori) care decid sa isi inceapa impreuna viata sexuala in „noaptea mileniului“ – iata un subiect tabu. In tara noastra, adolescentii care fac sex probabil ca fumeaza, consuma alcool si se drogheaza, se imbraca scandalos si cu siguranta nu invata nimic la scoala. Este o imagine pe care o anumita parte a populatiei o impune cu atita vehementa, incit a pretinde ca lucrurile nu stau chiar asa poate sa para un atentat la sfintele valori morale ale comunitatii sau inconstienta.

Adolescentii din Erotica 2000 fumeaza, sint implicati in relatii sexuale, uneori la limita promiscuitatii, sau cocheteaza cu ideea (povestea cu „trofeele“ Ginei, de exemplu, e trasa de par si miroase a bravada), se imbata ocazional, dar in acelasi timp incep sa aiba obiective precise, vizind o anumita cariera sau burse de studii in strainatate – si pe buna dreptate: Adi este un programator foarte bun (momentan implicat in rentabila, se pare, activitate de productie de virusi), Dia citeste poezie contemporana si are o intelegere a vietii care-i depaseste virsta, Gina vrea sa fie fotomodel etc. E o lume, ce-i drept, nonconformista, pe alocuri vulgara, dar in nici un caz in deriva; adolescentii lui Marius Barna exploreaza fara a-si pierde identitatea printre tentatii.
Acesta este punctul de rezistenta al textului, fixarea intr-o problematica strict contemporana, abordind unui subiect sensibil, „noua generatie“, si bruscind prejudecatile „atasate“. Acesta e insa, in acelasi timp, si punctul de risc, pentru ca este foarte dificil de produs un fir epic, o serie de scene-cheie si mai ales un limbaj care sa creeze, intr-o suta de pagini de text, imaginea coerenta a unei generatii despre care se stiu foarte putine si a unei virste care a reprezentat intotdeauna, pentru scriitori si in general, o enigma. Pentru ca Marius Barna, sa precizam inca o data, nu scrie despre propria adolescenta, intr-un trecut recuperat, ci opereaza cu foarte tinere personaje ale zilelor noastre.

Pentru creionarea contextului contemporan, Marius Barna foloseste ingenios reclama. Piesa este presarata cu scene tip advertisement, jucate „in direct“ de actori sau filmate in prealabil si proiectate pe un ecran. Procedeul permite o foarte rapida procesare a informatiei de catre cititor/spectator, evident prin apelul la background-ul cultural, dar nu functioneaza intotdeauna impecabil. Exista scene de acestui tip foarte reusite, de o bufonerie irezistibila, cu un strop de spirit critic la adresa obiceiurilor contemporane, atit cit demersul sa nu para moralizator, foarte bine lipite in text: de exemplu, scena sm din actul I, in care ea il biciuieste pe el dupa cum urmeaza: „Aliajul din care au fost realizate bilele este o structura speciala care combina metale nobile realizate in vid, oferind subiectului o protectie igienica perfecta! Procedeul testeaza capacitatea rezistentei la o actiune violenta, dinamica si periodica. Ea, actiunea, natural, hm... ofera pacientului posibilitatea de a-si balansa excesele printr-un supliciu cu veleitati de penitenta. O combinatie de placere si durere doar pentru cei... Instrumentele, la preturi diferite in functie de numarul de bile: 300, 600, 900 pe unitatea de snur, le puteti obtine comandind la numarul 89-89-910!“. Structurile cliseizate ale teleshopping-ului sint reproduse perfect, nelipsind nici gafa de traducere tipica acestui gen de „productii“: „a-si balansa excesele“ (in loc de echilibra), pentru englezescul balance. Nu intotdeauna, insa, autorul este atit de inspirat in alegerea scenariilor si in... echilibrarea limbajului. Uneori apar exclamatii in exces chiar si pentru textul publicitar, deraierea discursului catre sugestia sexuala poate fi brutala si insuficient pregatita de context, iar structurile-cliseu sint reproduse pur si simplu, fara vreun indiciu textual al prezentei ironiei.

Limbajul eroilor insisi ridica, spuneam, probleme destul de serioase, eroii fiind adolescenti si aceasta fiind o piesa de teatru. Coordonatele sint bune – elemente de argou, multe expresii englezesti, cautarea punctului de echilibru dintre romantism si cinism etc., toate tipice acestei generatii. Dar, ca de obicei in probleme de asemenea subtilitate, detaliile ne omoara. Elementele de argou se intimpla sa fie uneori suspecte (nu am auzit vreodata un adolescent folosind cuvintul „banoci“ pentru „bani“), iar engleza personajelor e catastrofala – la reprezentanti totusi „de elita“ ai unei generatii care invata aceasta limba la scoala din clasa a II-a si practic vorbeste, la modul curent, intr-un soi de romgleza extrem de expresiva. Cuvintul specially nu exista in limba engleza, nici femele, nici emploiet, se spune no problem si nu without problems, iar daca ar fi totusi de crezut ca unui adolescent i se intimpla uneori sa faca asemenea erori, cu siguranta nu i se intimpla vreodata sa foloseasca suspect cuvintul fuck sau sa-i incurce contextele de ocurenta cu ale lui fucking. Si exemplele pot continua.
Folosirea de cuvinte si sintagme incorecte provenind din limbi straine (cel mai des, din engleza) devine un obicei in literatura ultimilor ani. Fraze, altfel, reusite sint aruncate in ridicol de asemenea „scapari“ (fiind, in general, vorba de pure banalitati, nu de cine stie ce subtilitati de limba) pe care mai intii autorul si apoi redactorul de carte si le permit cu o inexplicabila seninatate.

Daca tevatura din jurul pierderii virginitatii este condusa cu destula ingeniozitate epica, adesea cu umor de calitate, finalul e ratat, cu scena de amor peste care se aude tipatul copilului care, subinteles, se va naste din relatia celor doi, totul pe fondul trecerii in „celalalt mileniu“. Ce vrea cu orice pret sa demonstreze autorul e clar: ca noul mileniu incepe sub semnul vietii (idee, de altfel, total fara legatura cu restul textului). Dar una dintre bilele albe meritate de aceasta piesa era ostentativa lipsa de miza simbolica – iar acest final strica efectul, fiind artificial si discutabil, avind in vedere ca totusi „parintii“ sint minori, iar tinerii din ziua de azi numai in telenovele se poate intimpla sa mai aiba vocatia maternitatii, respectiv a paternitatii, de la 16 ani.

Exaltarea si isteria personajelor sint conforme cu o anumita viziune asupra adolescentei, care nu e neaparat „de ultima ora“, dar e un progres in literatura noastra; iar dialogurile „curg“, de cele mai multe ori, foarte bine. Repartizarea rolurilor are un aer de serial american, exista hacker-ul (personaj nou in productia literara romaneasca), iubita inteligenta (Dia), prietena „crazy“ (Cita), „fosta“ frivola (Gina), „afaceristul“ (Ovi) si o intreaga menajerie de personaje bizare din contactul cu care acestia pot extrage lectii de viata: prostituate, un peste, indivizi implicati in comertul cu programe de spart baze de date etc. La un moment dat intra in scena citiva studenti, destul de reusit conturati, si mai exista parintii „indragostitilor“, probabil personajele cel mai bine individualizate din piesa, cu discursul cel mai autentic. Avem, deci, in fata o piesa care ar putea foarte bine sa devina si un film, o piesa la zi, curajoasa, singulara in spatiul romanesc si cu ceva „defecte“ inlaturabile la montare. Ramine de vazut in ce mod decide autorul sa o „utilizeze“.


2. Iubirea si adevarul

Toate piesele acestui volum au in centru un cuplu in criza. Daca in Erotica 2000 tensiunea era provocata de inceperea vietii sexuale, in Fata in fata, text mai vechi (a stat la baza filmului cu acelasi nume), ce incheie volumul lui Marius Barna, sursa problemelor este un amanunt important din trecut, pe care unul dintre parteneri i-l ascunsese celuilalt. Cuplul de intelectuali de prestigiu (ea: cariera universitara, el: director al unui ziar important) care se afla in centrul acestei piese este pe cale sa se dizolve atunci cind ea, dizidenta cunoscuta in perioada comunista, afla din presa ca sotul ei a fost informator al Securitatii. Povestea se desfasoara alert, cu acuzatii de ambele parti, cu momente de isterie alternind cu altele de calm, cu o buna „complicare“ a situatiei prin introducerea unor motivatii de natura sentimentala, profesionala etc. Personajele sint bine construite, iar dialogurile respira un patetism bine dozat, mai degraba potrivit pe o scena de teatru, in orice caz, decit intr-un film.
Pentru utilizarile ulterioare ale textului, de recomandat evitarea cuvintului de alint „pusi“, de care se face uz si abuz in intregul volum, datorita existentei unui cuvint englezesc extrem de bine cunoscut care inseamna un lucru foarte precis si care poate compromite definitiv seriozitatea unor scene de efuziune sentimentala familiala; daca in Erotica 2000 i se putea banui o utilizare ironica, in Fata in fata contextul nu mai permite asta si uneori all it takes e buturuga mica...

Din nou foarte buna alternanta planurilor „viata reala“, reflectarea ei in presa (pe mesajul de tip TV se merge de fapt, preponderent, aici). Implicarea unui reporter de televiziune „luminat“ in conflict (Bogdan, care se strecurase pe furis in casa celor doi) permite constituirea a inca unei viziuni asupra intregii situatii, o viziune situata undeva la mijloc intre realitate si ce se vede pe ecranul televizorului sau intre ce li se spune oamenilor in presa si ce cred ei in forul interior. Subtilitate, multitudine de fatete, deci, in prezentarea unei povesti, din nou, contemporane. Zi de zi, oameni din Romania afla (cind reusesc sa afle, caci lung e drumul...) ca rude apropiate sau prieteni de o viata au informat Securitatea despre activitatile lor. Cazul lui Stelian Tanase, „turnat“ de cel mai bun prieten, mult mediatizat in ultima vreme si prezentat in amanunt in cartea Acasa se vorbeste in soapta, aparuta anul acesta la Editura Compania, se incadreaza in aceasta categorie. Subiectul este deci „fierbinte“ (cel putin in teorie, pentru ca e clar ca traim intr-o tara in care toate lucrurile se petrec la temperaturi reduse), iar faptul ca relatia „compromisa“ este una de cuplu face din piesa lui Marius Barna una cu atit mai interesanta.

Insa, ca si in cazul piesei despre care am discutat inainte, finalul este absolut dezamagitor. Ar fi fost, e adevarat, oarecum in acord cu logica de pina atunci a piesei ca Ioana sa-l ierte pe sotul ei Victor (cuplul fiind unul extrem de bine cimentat si rezistent in timp, pina la aflarea „micului detaliu“) – dar Ioana face mult mai mult decit atit. „...Toate informatiile oferite de dl Petroni au avut acordul meu... De la cea mai banala caracterizare si pina la strategia unor demersuri din zona universitara, pe care sotul meu a fost provocat sa le ofere, eu am stiut de acestea inainte...“, declara ea presei. Iertarea in sine era dificila; acest accept de a participa la vina este insa absurd. De unde aveam in piesele lui Marius Barna personaje feminine cu totul straine de rolul de „anexa“ in viata unui barbat, cu viata profesionala si obiective proprii, pentru care familia nu era singurul lucru existent sub soare, iata ca in numai citeva rinduri personajul din Fata in fata e dotat cu doza regulamentara de masochism si cu vocatia traditionala de martir-a. Ca si cum nu era destul, fiica Ioanei se extaziaza: „Ce puternica este mama!...“. Iar textul se incheie asa: „STOP-CADRU: Ioana si Victor zimbind multumiti in poarta casei, in timpul transmisiei live“. Cind se va termina, in literatura romana, cu personajele feminine „proaste de bune“ nu putem sa nu ne intrebam; si cu bizara etica mereu dispusa sa inchida un ochi si sa pretinda ca a lua, inocent fiind, asupra ta vina altuia e o proba de tarie...


3. Dupa divort

Clara cea stearpa este o piesa, intr-un fel, mai „cuminte“ decit celelalte doua: nu alege un subiect „soc“, urmind mai degraba o tema „clasica“: Mihai si Clara sint doi fosti soti care, dupa pronuntarea divortului, petrec impreuna o ultima noapte. Intruziunile lirice nu foarte inspirate, presarate din loc in loc si in celelalte texte, nu lipsesc nici aici, dar piesa este bine condusa spre finalul deschis (Mihai asteptind nervos in apartament, dupa plecarea Clarei, ca aceasta sa-l sune), dialogurile sint in general bune, iar scenele, destul de usor de montat (poate in afara celor de sex, mai curind explicite...). Disponibilitatea personajelor de a tine discursuri pe diverse teme (nu face exceptie nici chiar hacker-ul adolescent din Erotica 2000) lungeste „contraproductiv“ unele scene, dar discutiile in contradictoriu sint foarte bine conduse si trebuie spus ca Marius Barna are un stil original si „identificabil“ de a regiza pasarea vinei de la unul la altul, acumularea rautatilor, izbucnirea frustrarilor bine acoperite de pres cu anii etc. Cind personajele se cearta, textul nu are decit de profitat, din punct de vedere stilistic. Si in aceasta piesa, cum actiunea se desfasoara dupa un divort, personajele se cearta pe destul de multe pagini.

Trecind peste titlul nefericit, trauma care sta la baza problemelor de cuplu ale celor doi soti divortati este intreruperea de sarcina in urma careia Clara n-a mai putut avea copii. Obsesia maternitatii, care „bintuie“ mai degraba accidental si prin celelalte piese, este aici unul dintre motoarele esentiale ale textului dramatic, nelipsind o anumita nuantare si subtilitate in tratare. Personajul de tip „isteric“, cu emotii intense si rapid consumate, agitat si iritabil caracterizeaza aceasta piesa, ca si pe celelalte din volum – lasind o impresie de anxietate in fata vitezei cu care se desfasoara viata azi, dar si de disponibilitate de a recupera ceea ce s-a pierdut in mers. Si, important de asemenea, impresia ca intr-o situatie comunicationala oricit de disperata se mai poate continua, inca, dialogul.
Semnul unei increderi in arta dramatica, in fond...

Anonim spunea...

Theatrum mundi

EROTICA 2000 SAU NUFĂRUL SI PREZERVATIVUL
Mircea GHITULESCU



Dacã timpul nu ar fi mãsurat, Marius Theodor Barna (n. la Oradea în 1960), nu ar fi fost atît de emotionat în pragul anilor 2000 încît sã scrie acest bilant patetic de sfîrsit de mileniu intitulat Erotica 2000. „Au mai rãmas 40 de zile. E un noiembrie infect cu ploi apocaliptice, te furã tiganii prin autobuz, anul 2000 e un banchet, nici vorbã de sfîrsitul lumii”. Scenarist, regizor, autor de videoclipuri, Marius Barna descoperã cã tot literatura îi oferã cea mai deplinã formã de exprimare. Si nu orice fel de literaturã, ci literatura în dialog, care oferã omului posibilitatea de a vorbi citind. Erotica 2000 este orice – scenariu cinematografic, piesã de teatru, roman teatral – dar, înainte de orice, un manifest. Mileniul al treilea va fi sexual sau nu va fi deloc, pare sã ne spunã Barna care, alãturi de generatia sa, descoperã sexul cu bãrbãtie, denuntînd ipocriziile literare care l-au romantat. Din fericire, la el, franchetea nu este acelasi lucru cu brutalitatea, iar expresivitatea nu înseamnã limbaj desuchiat, bun si el la nevoie. Gîndirea scepticã, în categorii negative, exprimate în stilul neo-furios este bemolatã. Personajele, aceiasi tineri care se zbat, se frãmîntã, se rãnesc, se automutileazã în numele vietii depline, pretinzînd cu arogantã cã acesta si nu altul este adevãrul, descoperind mizeriile corpului odatã cu vraja sexului au o identitate nouã: nu-si mai condamnã pãrintii (care, oricum sînt de condamnat de vreme ce ne aruncã fãrã sã ne întrebe în aceastã situatie incertã care este viata), ci încearcã sã-i înteleagã. Relatia dintre pãrinti si copii, cea mai grav afectatã de atitudinile si gustul literar transmilenar se reduce, în fond, la a afla cã si ei au fost la fel. Marile întrebãri ale vîrstei se simplificã. Dia este curioasã sã stie dacã si mama ei l-a înselat pe tatãl sãu asa cum este ea înselatã de iubitul ei. Apar, însã, alte elemente de recuzitã: internatul si prezervativul. Toate amestecate cu o poezie violentã a iubirii. De fapt este o poveste de dragoste între Dia si Adi (sau Ida si Dei sau cum s-o mai putea învîrti aceastã anagramã) care se inflameazã. Adi furã un nufãr de la Grãdina Botanicã sã i-l dãruiascã. Aleargã nebun cu bicicleta sã ajungã la Dia, dar apare o altã idee. „Se opreste la o cismea, scoate un prezervativ, îl umple cu apã si pune nufãrul deasupra. Adi ridicã triumfãtor prezervativul cu apa pe care pluteste nufãrul. Dia e stupefiatã. Adi îl agatã de lustra din camerã”. Ea, normal, este rãvãsitã. „Pusi, esti senzational” Ce idee… E asa de provoca tor… clar, ceva revolutionar… anarhist… am sã scriu ceva maxime… puah!” Asistãm la renasterea metaforei marxiste a crinilor care cresc în mlastini. Marx se referea la putreziciunea societãtii capitaliste pe fondul cãreia înfloreste crinul comunismului, iar Barna ne explicã de ce urîtul este sublim sau invers. Sã remarcãm cã simbolurile noului mileniu sînt nufãrul si prezervativul. Este si o cronicã bucuresteanã a ultimului deceniu exprimat argotic. Dar si iubirea la superlativ a doi tineri genialoizi care se iubesc sîngeros si îsi fac declaratii de dragoste crestîndu-si pielea cu lama. Adi este un hacker temut, care vinde virusi electronici. Dia trãieste si scrie cum vorbeste: în mare vitezã, sacadat. Îsi transcrie viata într-un jurnal prin dicteu automat, de parcã viata însãsi ar fi un dicteu automat. Sînt fiintel2e fragile cu o mare vocatie de a trãi poetic. Iatã o declaratie de dragoste rostitã de Adi: „M-as ucide un rãu sã-ti fac. Nu vezi cum vorbele tale inima mi-o vrãjesc! Ochii-mi ard în tîmple ca si cum ar fi crestati cu jar, buzele tale mã magnetizeazã”. (Atentie la Caragiale, care ofileste totul, cãci, zice Ricã Venturiano: Fruntea mea îmi arde, tîmplele-mi se bat. Sufãr peste poate, parcã sînt turbat.) De unde porneste acest tip de a scrie pasional, dacã nu de la Shakespeare. Altminteri frumoasã scenã de dragoste, Scena 12, o nouã „scenã a balconului” retrãitã de doi tineri care îsi închipuie cã în nebunie este adevãrul. Exact ca la Shakespeare. Totul este foarte pasional. Si foarte ambitios: „Promo. Imagini ale evolutiei umane. Isus. Cruciadele. Descoperirea Americii. Revolutia francezã. Radioul. Automobilul. Mc. Donald’s. Societatea informatizatã”. Aici, formatia de cineast a lui Marius Theodor Barna îsi spune cuvîntul printr-un anume dispret al detaliilor lãsate pe seama imaginii. Erotica 2000 este ceea ce a dorit sã fie: o sintezã semi-violentã a perceptiei actuale asupra „problemelor tineretului”. Nota zero la purtare a anului 2000. Care ar putea avea acelasi succes ca si piesa lui Octavian Sava si Virgil Stoenescu (1956), dacã ar fi luatã în seamã.

Anonim spunea...

Literatura romana
Literatura romana
Literatura straina
Literatura straina

Enciclopedii, dictionare, antologii
Enciclopedii, dictionare, antologii
Filosofie, religie, antropologie
Filosofie, religie, antropologie
Diverse
Diverse

Biografii celebre
Biografii celebre
Spiritualitate
Spiritualitate
Sport
Sport
Diverse
Diverse
Naturism, sexualitate
Naturism, sexualitate

Beletristica
Beletristica
Informare
Informare
Divertisment
Divertisment

Beletristica
Beletristica
Informare
Informare
Divertisment
Divertisment

Beletristica
Beletristica
Informare
Informare
Divertisment
Divertisment

Inregistrare
Inregistrare
Login
Login
Editare cont
Editare cont
Argument
Argument

Istoric
Istoric
Echipa
Echipa
Presa
Presa
Joburi
Joburi
Ghidul autorului
Ghidul autorului


Home Titluri Autori Noutati Bestseller Evenimente Club Editura Linkuri Contact Harta Site


Titlu
Autor

Cautare avansata
Ajutor cautare


Vezi cosul
Comanda
Ajutor cumparare
Download



Email
Ma abonez
Renunt la abonament


Detalii despre carte
EROTICA 2000 SAU PRIMA POVESTE DE DRAGOSTE A MILENIULUI

Prin volumul Erotica 2000, regizorul Marius Theodor Barna debuteaza ca dramaturg de actualitate. Cartea contine trei piese. Prima, Clara cea stearpa, urmareste ultimele ore ale unui cuplu aflat in pragul despartirii. Protagonistii refac intr-un dialog tensionat traiectul legaturii lor, scotand indirect in evidenta mentalitati individuale specifice, ireconciliabile. Erotica 2000 prezinta doi adolescenti care se hotarasc sa aiba prima lor noapte de dragoste cu ocazia revelionului dintre milenii. Dialogul si gesturile celor doi reflecta psihologia unei societati hipersexualizate. Ultima piesa a volumului, Fata in fata, are ca subiect tot o relatie de cuplu: o scriitoare protestatara afla ca sotul ei, un director de ziar, a fost informator al securitatii. Cum cei doi sunt persoane publice, televiziunea aseaza povestea lor in topul stirilor, iar televizorul devine al treilea personaj al dramei.
Carte disponibilă

Numar exemplare:
Autorul: BARNA, Marius Theodor
Domeniul: Literatura beletristica
Subdomeniul: Literatura romana
Aria tematica: Fictiune
Colectia: SCENA
Genul: Teatru
Prefata: Runcan, Miruna
Formatul: 14 x 20
ISBN: 973-593-543-0
Nr. volume: 1
Nr. pagini: 224
Anul aparitiei: 2002
Pret: 49.000 ROL (4,90 RON)
Price: 2.71 EUR (3.34 USD)

Inapoi

Sus
Realizat de SoftPage Internet
Editura Paralela 45 ©2005
Termeni si conditii legale

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
Grafica de Andrei Manescu

Anonim spunea...

Prima pagină
Prima pagină
Agenda LiterNet
Agenda LiterNet
Atelier LiterNet
Atelier LiterNet
Bloguri LiterNet
Bloguri LiterNet
Editura LiterNet
Editura LiterNet
Galeria LiterNet
Galeria LiterNet
Destinaţii culturale
Destinaţii culturale

Notificare editura
Notificare editura
Programul cultural
Programul cultural
Revista LiterNet
Revista LiterNet

Despre sit
Despre sit
Asociaţia LiterNet
Asociaţia LiterNet
Redacţia
Redacţia
Contact
Contact








Prima pagină
Autori publicaţi
Rubrici arhivate

Fragmentarium

Comentarii si vot cititori Anuntati un prieten Versiune imprimabila

Tragicul & alte note subiective

Constantin-Cristian Buricea-Mlinarcic
09.11.2005



Constantin-Cristian Buricea-Mlinarcic
Tragicul & alte note subiective
Editura EIKON, 2005



Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****

Intro



Constantin-Cristian Buricea-Mlinarcic, membru al UNITER şi al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT), doctor în teatrologie al Universităţii de Artă teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti, licenţiat în filologie al Universităţii clujene Babeş-Bolyai predă cursul de Teatrologie. Tehnica tratării şi prelucrării textului de spectacol, la Facultatea de Teatru şi Televiziune a aceleiaşi Universităţi.

A publicat cărţile 5 divane ad-hoc (în colaborare cu Miruna Runcan), Editura Unitext, 1994, Leonid Andreev şi dubla cădere a filosofiei, Editura Allfa, 1999, Tragicul & alte note subiective, Editura Eikon (Biblioteca Teatrului Imposibil), 2004, 14 lucrări traduse, unele reprezentate pe scenă, 16 cursuri, conferinţe şi articole ştiinţifice.

A scris 3 piese de teatru, reprezentate: Penitenciar - scenariu realizat după povestirea Însemnările mele de Leonid Andreev - Teatrul Naţional Cluj (2001) - regia Gelu Badea, scenografia: Constantin Ciubotariu, muzica Adrian Borza, Bordel - scenariu realizat după povestirea Bezna de Leonid Andreev - Teatrul Naţional Cluj (2002) regia: C.C.Buricea-Mlinarcic, muzica: Peter Venczel, efecte video - Cătălin Ştefănescu şi Iulian Florea şi Împăratul muştelor - musical - versiune scenică după romanul lui William Golding, Uniunea Teatrală din România (în colaborare cu Miruna Runcan) - data premierei 11 iunie 2003. regia Alexandru Berceanu.

*****

Teatrul şi literatura

I. Literatura dramatică



Despărţindu-se de oamenii de teatru români la ediţia din 2001 a Festivalului naţional de teatru I.L.Caragiale, criticul britanic Ian Herbert, preşedintele Asociaţiei internaţionale a criticilor de teatru (AICT), îşi exprima dorinţa de a-i revedea pe confraţii de la porţile Orientului la o nouă ediţie a aceluiaşi festival în care să vadă, încerc să citez din memorie, "noi succese ale dramaturgiei autohtone precum Pirandello, Ibsen ori Cehov". Efectele acestei remarci ironice, definitorie pentru umorul elegant dar nu tocmai lipsit de maliţiozitate a locuitorilor din perfidul Albion, nu s-a lăsat aşteptate prea multă vreme: la următoarea ediţie, cea din 2002, dramaturgiei contemporane, română ori de aiurea, i s-a oferit un spaţiu destul de generos în secţiunea Teatrul de la miezul nopţii, formulă ce instituţionaliza un soi de off oficializat în care texte precum Ziua în care nu s-a întîmplat nimic de Antoaneta Zaharia ori Sex, droguri şi rock and roll al americanului Eric Bogosian şi-au putut găsi alături de texte demult clasicizate precum Regele moare al lui Eugen Ionescu ori Revizorul lui Gogol. E drept că dramaturgiei contemporane i s-a şi un loc de onoare în secţiunea oficială prin prezentarea piesei Îngerul electric de Radu Macrinici, un spectacol regizat de Radu Afrim şi produs de o companie independentă, deja binecunoscutul teatru ACT. În pofida acestei ameliorări mai mult decît evidente a problemelor de repertoriu, dublată de iniţiativa cîtorva teatre cu program bine definit, precum Odeonul bucureştean, ironia lui Ian Herbert pare să rămînă încă în actualitate, cel puţin pentru o vreme. Nu e nevoie să apelăm la concluziile unui studiu statistic pentru a remarca dezechilibrul dintre dramaturgia clasică şi cea contemporană care se degajă de pe afişele teatrelor instituţionalizate din România. Dezechilibru ce nu poate fi justificat de prejudecata transmisă oral prin mediile teatrale că pe plaiurile mioritice nu s-ar scrie teatru de calitate, demn de a fi reprezentat pe scenele oficiale, atîta vreme cît texte dramatice semnate de Radu Macrinici ori de Vlad Zografi şi-au găsit relativ repede şi fără eforturi deosebite - menite să satisfacă doar orgoliul autorilor - traducătorii care să le echivaleze textele în franceză, engleză maghiară ori suedeză. Şi nici de pasivitatea teatrelor în faţa noutăţilor dramaturgice venite din Europa deja federalizată ori de dincolo de Ocean, pasivitate dublată de cea a editurilor care rămîn indiferente la un fenomen mai mult decît vizibil mediatizat de spectacolele-lectură Teatrului ACT ori ale celor organizate de Teatrul Imposibil în Cluj. Situaţie devenise previzibilă încă de la începutul anilor 90, cînd în pofida abolirii tuturor restricţiilor de natură politică, religioasă ori de altă natură, texte contemporane importante precum Evangheliştii Alinei Mungiu nu au văzut niciodată lumina scenei în ţara lor de baştină, premiera lor absolută consumîndu-se în ţări limitrofe. Iar pentru ca paradoxul să fie şi mai evident, deşi piesele lui Marcel Tohatan au figurat în proiectele unor teatre ca certe premiere montate de regizori importanţi ai momentului, Victor Ioan Frunză [1] de exemplu, scenariul Demonstraţie a sfîrşit prin a fi montat pe scena Odeonului, dar în regia regizorului britanic Dominic Dromgoole, pe atunci directorul Teatrului Bush din Londra. Desigur că exemplele pot continua la nesfîrşit, dar se pare că a sosit momentul să depăşim stadiul subiectivităţii angajate şi să găsim o explicaţie argumentată logic, obiectiv deci, a divorţului mai mult decît evident dintre dramaturgia contemporană şi vîrfurile regiei româneşti. Ne vom rezuma pentru început la trei nivele ale acestui fenomen românesc cronic care tinde, pe măsură ce înaintăm în mileniul al treilea, să se acutizeze. Vom supune atenţiei statutul teatral, social şi axiologic ale textului dramatic contemporan şi clasic.

1.


Într-un mod de-a dreptul paradoxal într-un secol şi jumătate aprope că s-a uitat că regia s-a dezvoltat ca artă de sine stătătoare ca urmare a necesităţii de a rezolva problemele pe care noua dramaturgie le ridica încălcînd poeticile teatrale tradiţionale. André Antoine şi dramatugii naturalişti, Stanislavski şi dramaturgia lui Cehov, Adolphe Appia şi structura dramelor wagneriene sînt tot atîtea exemple care atestă una dintre rădăcinile din care regia s-a născut ca artă.

Pe de altă parte regia a fost definită experimental ca artă a variaţiei şi a interpretării şi a variaţiei care a devenit pe deplin funcţională în momentul în care s-a axat pe montarea unor piese vechi care erau în general bine cunoscute publicului elevat, dar care trebuiau redescoperite de către marele public [2]. E cazul Hamlet - ului lui Gordon Craig montat în 1908 la Moscova, de pildă, care a creat o tradiţie care se prelungeşte pînă în zilele noastre. Acest fenomen de (re)interpretare a unei poate fi definit drept un soi de postmodernism avant la lettre în plină modernitate şi reprezintă reversul primei motivaţii a apariţiei regiei ca artă în care modernitatea se confrunta cu academismul literaturii dramatice semnalat cu disperare de August Strindberg.

Opţiunea regiei româneşti pentru cea de-a doua definiţie a regiei pare să reprezinte cheia prăpastiei dintre vîrfurile artei regizorale şi cele ale dramaturgiei contemporane, pentru simplul fapt că un text dramatic nou, necunoscut deci publicului, chiar dacă este supus unui act de reinterpretare are şanse minime de a reprezenta un succes de public pentru simplul motiv că spectatorul, receptorul într-un cuvînt, nu are la dispoziţie referentul pentru a aprecia subtilitatea demersului intelectual prin care textul de bază, cel conceput de autorul dramatic, a fost tratat de regizor în vederea realizării spectacolului. Ca atare produsul finit, spectacolul, nu mai este destinat unei componente fără de care teatrul nu poate exista - publicul, şi rămîne în zona unei receptări "asociative" [3] destinate unui grup de cunoscători, unui club de fani. Nici de această dată exemplele nu lipsesc, dimpotrivă. Ne vom limita la doar cîteva. Petru sau Petele din soare, piesa lui Vlad Zografi, după cea a trecut aproape neobservată la un concurs naţional de dramaturgie, a început să-şi croiască drum spre scenă de abia după publicarea sa în volum şi a beneficiat de două montări care s-au succedat la scurt timp - una la Teatrul Bulandra, în regia Cătălinei Buzoianu, alta la Teatrul de Nord din Satu Mare. Din păcate şansa piesei de a fi prezentată pe o scenă din capitală a fost umbrită de faptul că tratamentul textului realizat de realizat de regizor a făcut ininteligibil miza teleologică a piesei, stîrnind chiar nedumerire printre cei avizaţi prin soluţia travestiului adoptată pentru personajul Zotov. Din fericire pentru autor şi pentru textul acestuia, în subtila sa intuiţie actoricească, Victor Rebenciuc, interpretul rolului Pierre de La Manque, îşi construieşte partitura pe coordonatele propuse de autor, însă fără şansa de a salva spectacolul, întinderea rolului său fiind relativ mică. Surprinzător, spectacolul lui Cristian Ioan se plasa mult mai aproape de obiectivele autorului, tarat fiind în schimb de absenţa unei trupe care să poată duce pînă la capăt un text de mare anvergură. După două spectacole care nu au fost tocmai un succes, în mod firesc, cariera lui Petru s-a încheiat, cel puţin deocamdată.

Chiar dacă opţiunile regizorilor din prima linie se îndreaptă spre un nou tip se scriitură dramatică, cum este cazul lui Alexandru Dabija, demersurile lor sînt tratate cu scepticism, ba chiar cu suspiciune de către confraţi şi chiar de către critici. Îmi amintesc că după premiera spectacolului Colonelul şi păsările de Hristo Boicev de la Teatrul Naţional din Cluj, un mai tînăr coleg de breaslă al lui Dabija, intrigat de soluţiile spectacologice ale regizorului bucureştean, dar mai ales de afirmaţiile teoretice ale acestuia cu privire la statutul artei regizorale, m-a întrebat pe un ton patetic: "chiar moare o meserie?". Şi pentru ca tabloul acestei stări de spirit să fie şi mai complex la scurt timp după aceea un reprezentant marcant al eseisticii clujene se plîngea că nu vede în spectacolul de la Naţionalul clujean regia, iar un jurnalist mă întreba la un talk-show cu o inflexiune insidioasă în glas: "ce se întîmplă cu Alexandru Dabija?". "Nimic!" - am răspuns cu gîndul la faptul că arta ceasornicăriei nu a murit în pofida faptului că piesele mecanică fină au fost înlocuite de elemente microelectronice. Desigur că meseria se practică acum altfel, dar scopul a rămas acelaşi - măsurarea timpului.

Revenind la arta teatrului şi la regie, secretul se pare că nu constă în termenul de epocă postregizorală, sintagmă lansată de amatorii de sisteme escatologice, ci în faptul că şi teatrul îşi modifică şi îşi redefineşte poziţia ca orice alt component social al umanităţii.

2


Modificarea statutului tradiţional al componentelor sociale s-a produs fără nici o îndoială sub presiunea sub presiunea expansiunii universului media, iar teatrul ca artă eminamente socială cum ne sugerează de mai bine de un secol Adolphe Appia nu poate face excepţie. Extinderea universului media a produs în primul rînd o modificare a structurilor verticale, paradigmatice, ale umanităţii şi ca atare o reierahizare a valorilor culturale. Dacă ar fi să ne rezumăm doar la poziţia operei literare în sine vom constata fără prea mare greutate că circulaţia acestora este vehiculată pe alte canale decît tradiţionalele ediţii pe suport de hîrtie. Operele cele mai cunoscute ale lui Shakespeare spre exemplu sînt cele pe care iniţial filmul, apoi televiziunea, le-au făcut să circule în cele mai diverse medii culturale. Ca atare cel mai frecventate piese shakespeariene sînt Hamlet, Richard III şi nicidecum Măsură pentru măsură, Zadarnicele chinuri ale dragostei, ca să nu mai vorbim de Henric VIII. Producţiile cinematografice de tipul celor realizate de Laurence Olivier, Grigori Kozînţev ori Franco Zeffirelli oferă, chiar dacă subconştient, unei întregi generaţii de regizori prilejul să de a-şi demonstra virtuozitatea în arta de a reinterpreta şi şi de a produce variantele unor texte de bază devenite celebre pe canale mediatice. Desigur că fenomenul nu se rezumă la lucrările lui Shakespeare, Cehov ori Caragiale, ci poate fi remarcat şi în cazul unor autori dramatici mai recenţi. Timiditatea Teatrului Naţional din Cluj faţă de dramaturgia contemporană a fost de pildă înfrîntă de propunerea lui Sorin Misirianţu de a monta Trainspoting de Irvin Welsh într-o perioadă în care filmul lui Danny Boyle a plasat romanul britanic undeva în proximitatea lucrărilor consacrate drept capodopere clasice ale literaturii dramatice [4].

3


Obsesia capodoperei poate fi detectată, la rîndul ei, de asemenea în fenomenul de expansiune a universului media, care pare să ameninţe cu mijloacele sale din ce în ce mai sofisticate o artă străveche cum e teatrul şi ale cărui baze sînt fără nici o îndoială de-a dreptul arhaice. Ca atare opera clasică este investită cu statutul de obiect natural care încearcă să facă rezistenţă în faţa unei lumi reale, cu minusurile şi plusurile sale. Şi asta în pofida faptului că se ştie de foarte multă vreme că teatrul e o artă sincretică şi că orice element nou e oricînd bine venit în concertul artelor pe cate îl realizează actul teatral, cu condiţia ca noul venit să fie integrat în proporţii echilibrate în ansamblul spectacular. Acelaşi Sorin Misirianţu realizează în mai sus citatul Trainspoting raport mai mult decît corect între partea video şi cea tradiţional teatrală a spectacolului, ceea ce nu se poate afirma şi despre Radu Afrim în cazul spectacolului cu piesa lui Radu Macrinici Îngerul electric de la Teatrul ACT în care elementele video, destul de modest realizate, înghit pur şi simplu ansamblul întregului spectacol.

* * *



Obsesia capodoperei nu e însă reperabilă însă doar în opţiunile regizorale, ci şi în cele ale dramaturgilor, după cum se poate remarca din piesele Regele şi cadavrul a lui Vlad Zografi, o reinterpretare a unui capitol din cartea lui Henrik Zimmer, ori din Întoarcerea lui Espinoza (Evanghelia după Toma) de Radu Macrinici, piesă inspirată de povestirea lui Borges Evanghelia după Marcu, ori şi mai nou Santiago el Campeon de Ştefan Caraman, adaptare liberă după Ernes Hemingway.

II. Adaptările



Regele şi cadavrul, Întoarcerea lui Espinoza ori Santiago el Campeon nu sînt desigur singurele texte prin care Henrik Zimmer, Jorje Luis Borges şi Ernst Hemingway, autori ce nu s-au plasat niciodată în centrul fenomenului teatral, ajung pe scenă prin intermediul unor autori dramatici consacraţi ca atare precum Vlad Zografi, Radu Macrinici ori Ştefan Caraman. Şirul exemplelor ar putea continua la nesfîrşit, ba chiar ar putea fi completat în mod substanţial de altele, la fel de relevante pentru o radiografie a repertoriului teatral contemporan. Putem menţiona aici şi De ce fierbe copilul în mămăligă, transpunere scenică a romanului Aglajei Veterany realizată de regizorul Radu Afrim, şi Levant, poemul lui Mircea Cărtărescu ipostaziat scenic de Cătălina Buzoianu, dar şi Pilafuri şi parfum de măgar, spectacol orchestrat de Silviu Purcărete după străvechea Carte celor o mie şi una de nopţi, şi Saragosa, 666 de zile, spectacol de Alexandru Dabija după celebrul roman al lui Jan Potocki, ori La drum cu mătuşa mea al lui Petre Bokor după nu mai puţin celebra carte a lui Graham Greene. Cele două serii de exemple la care am apelat au un element comun, acela de a reuni opţiuni repertoriale care se plasează în afara aşa zisei literaturi dramatice originale, dar se şi diferenţiază, mai mult decît evident prin natura şi statutul textului-sursă în ansamblul cultural al epocii, dar mai ales prin faptul că autorul spectacolului, regizorul, devine şi propriul său dramaturg, în tradiţia craigiană a regizorului ca autor total. Prezenţa acestor spectacole bazate pe texte nedestinate iniţial actului teatral în peisajul teatrului românesc îşi găseşte explicaţia, ca şi prezenţa ori absenţa dramaturgiei contemporane de pe scenele autohtone, într-o serie de fenomene care domină climatul cultural general şi care pot fi depistate cu uşurinţă păstrînd grila propusă iniţial pentru literatura dramatică originală [5].

Desigur că obsesia capodoperei, a textului literar perceput ca obiect natural, este cea dintîi dintre explicaţiile în care se regăseşte motivaţia opţiunilor regizorale pentru lucrări aparţinînd epicului literar. Considerate drept infailibile prin statutul lor confirmat de nenumărate şi voluminoase tomuri de critică literară, romane, nuvele ori povestiri celebre par să conţină prin însăşi celebritatea lor germenii succesului în faţa criticii teatrale avizate, ba chiar şi la public. Ceea ce în mare parte este şi adevărat dacă luăm în calcul faptul că adesea proza, ritmată ori ba, conţine de cele mai multe ori idei cu mult mai profunde şi mai bine articulate estetic decît multe dintre piesele contemporane pe care piaţa literară românească le poate oferi teatrului spre montare. Descurajaţi de lipsa de apetenţă a teatrelor şi a editurilor specializate de a oferi un viitor palpabil lucrărilor lor dramatice dramaturgi importanţi precum Vlad Zografi ori Saviana Stănescu, se retrag blazaţi ori se refugiază pe alte meleaguri, lăsînd în urma lor un gol ce nu poate constitui nici concurenţa, nici provocarea la competiţie pentru deja clasicizaţii şi tenacii Radu Macrinici ori Ştefan Caraman şi făcînd totodată loc unui soi de eşalon doi anost şi veleitar care nu poate nicicum umple golul format şi nici nu poate o constitui o provocare [6]. Numai că de foarte multe ori un titlu ori un autor celebru nu sînt decît capătul unui drum spre succes care nu se încheie uneori niciodată pentru că majoritatea adaptărilor realizate de autorii spectacolului cad într-o serie de capcane întinse fără voia nimănui de abisul ce continuă să persiste între arta literară şi cea teatrală:

1


În primul rînd persistă în rîndul oamenilor de teatru prejudecata, vehiculată chiar şi în cîteva lucrări de dedicate acestei probleme că dramatizarea, termenul prin care este desemnat în spaţiul cultural românesc procesul de adaptare al unui text în proză pentru teatru, este o simplificare a textului-sursă, invocîndu-se drept argument corespondentul italian al noţiunii, riduzione drammatico, o simplă reducere cantitativă, o amputare, a textului iniţial şi care îşi găseşte o legitimare cutumiară într-o vorbă de duh a teatrelor periferice: "Ce se taie nu se fluieră". Şi asta în pofida faptului că termenul italian implică mai curînd sensul de reducere la dramatic, în ideea în care matematica operează cu conceptul de reducere la absurd ca metodă şi nicidecum ca absurd ori reducere în sine. Din această definire rezultă şi o a doua capcană pe care practica dramatizării nefundamentată teoretic o întinde creatorului de teatru.

2


E un mai mult decît un truism faptul că discursul dramaturgic are două componente distincte care interferează într-un tot unitar: avem de a face cu un discurs dramaturgic şi de un discurs didascalic care este pînă la un punct echivalentul vocii auctoriale din proză. Operaţiunea de îndepărtare, de reducere, a vocii auctoriale implică în mod automat o sărăcire a textului sursă care prin tradiţie este suplinită regizoral de obicei prin imagini şi acţiuni scenice extra-textuale. În cîteva cuvinte, vocea auctorială din textul - sursă este decodificată de autorul spectacolului şi recodificată pentru spectator dintr-un sistem de semne verbale ale unei limbi naturale, în cazul nostru româna, în alt sistem de semne nonverbale. Şi mai exact, autorul spectacolului apelează la o traducere intersemiotică care la urma urmelor nu e decît definiţia cît se poate de exactă a regiei ca artă în accepţiunea ei de artă a variaţiei şi a interpretării. Nimic nou pînă acum, numai că uneori în absenţa unui referent accesibil receptorului, publicului deci, procedeul traducerii intersemiotice devine mai curînd o piedică, un zgomot perturbator, în calea receptării exacte a ideii spectacolului, decît un canal de comunicare.

Cele două impedimente semnalate pînă acum pot fi lesne depăşite fără nici un fel de dificultăţi prin supunerea textului - sursă şi la un alt fel de tratament textual ce poate fi definit ca o traducere intra linguală prin care textul - sursă poate fi reinterpretat cu ajutorul unui material verbal, mai mult sau mai puţin sinonim în aceeaşi limbă. În acest fel vocea auctorială, cea formulată la persoana a treia, poate deveni diverse procedee, de la rescriere la parafrazare, un discurs dramatic propriu-zis formulat la persoana a doua. Totul se poate rezolva foarte simplu cu o singură condiţie: să existe în complicatul mecanism de producere a actului teatral, alături de scenograf, coregraf ori compozitor, şi persoana avizată care să opereze cu har şi ştiinţă modificările reclamate de structura compoziţiei dramatice. Dramaturgul, în definiţia lui propusă de Lessing, nu este un model ce trebuie importat din teatrul anglo - saxon ori din cel german atîta vreme cît proiectele lui Haig Acterian de dinainte de cel de-al doilea Război Mondial îi reclamă prezenţa şi în teatrele româneşti, iar în perioada postbelică echipele de regizor - dramaturg de tipul Cătălina Buzoianu - Michalela Toniza-Iordache ori Dan Micu - Horia Lovinescu şi-au făcut cu prisosinţă datori în spectacole precum Maestrul şi Margareta de la Teatrul Mic sau Fraţii Karamazov de la Nottara. Asta pentru că nu întotdeauna performanţa regizorală se suprapune pe un real talent regizoral. O dovedesc exemple mai mult decît elocvente: nici Cometa de Konstantin Stanislavski, nici Nodul gordian al lui Gordon Craig nu au intrat vreodată ca piese de rezistenţă ale dramaturgiei universale, rămînînd undeva în umbră, eclipsate de creaţia scenică a celor doi mari regizori. Desigur că şi aiurea, şi la noi există şi excepţii care confirmă regula. Erotica 2000 şi Clara cea stearpă ale lui Marius Theodor Barna, ori Şchiopul binemirositor şi Doi pinguri de Mircea Daneliuc cumulează în aceeaşi persoană şi autorul dramatic şi potenţialul regizor. Dar în faţa propunerilor lor directorii de teatru din România au un atu aparent infailibil: cei doi autori sînt regizori de film. De parcă Rainer Werner Fassbinder sau Orson Welles, ca să nu mai vorbim de Laurence Olivier şi de Liviu Ciulei ori Lucian Pintilie la noi, nu s-ar fi ocupat în egală măsură şi de teatru şi de film.

În altă ordine de idei prezenţa prozei transfigurate scenic se datorează şi metamorfozelor pe care proza contemporană, postmodernă, le-a suferit în ultimele decenii şi prin care forma narativă tradiţională este înlocuită de produse textuale organizate pe principiile dramaturgice ale etalării artificiului, sau dacă doriţi a convenţiei, ori a multiplicităţii limbajului [7]. E cazul romanului De ce fierbe copilul în mămăligă de Aglaja Veterany, textul - sursă al spectacolului realizat de Radu Afrim, dar, printre altele, şi al Alchimistului lui Paulo Coelho dramatizat de Radu Macrinici pentru un spectacol realizat la Teatrul Odeon din Bucureşti.

Dar şi în acest caz se al prozei postmoderne ca generatoare de text de spectacol se simte de cele mai multe ori acut prezenţa unui dramaturg, chiar dacă el nu e în acelaşi timp şi autor dramatic consacrat. Chiar dacă acelaşi Radu Afrim afirmă cu superbie "nu vreau să fiu funcţionarul nici unui dramaturg [8]", pesemne că prezenţa unui scenarist profesionist ar fi binevenită oricînd în echipa de creatori ai unui spectacol. Cu condiţia ca instituţiile de învăţămînt vocaţional să includă în mod serios studiul acestei discipline teatrale alături de specializările actorie, regie ori scenografie.

Desigur că practica demonstrează că se poate face teatru şi fără dramaturg, numai că absenţa sa implică anumite riscuri generate de un fenomen semnalat cîndva de Harold Bloom şi botezat misreading, lectură eronată, şi care provine din inadecvarea codurilor folosite de creatorul emiţător şi cele aflate la dispoziţia spectatorului receptor, ceea ce provoacă cel mai adesea o ruptură între sens şi semn. Ruptură pe care apelul la opera literar-dramatică evaluată ca o capodoperă, ca obiect natural în sine, nu o poate reînnoda în pofida oricăror superstiţii culturale. Nume şi titluri celebre, de la Divina commedia a lui Dante şi pînă la Împăratul muştelor al lui William Golding nu pot garanta prin ele însele reuşita unui spectacol în absenţa unui tratament dramaturgic de text adecvat epocii noastre.

Situaţia descrisă în paginile de mai sus îmi aminteşte de un incident relatat de un mai tînăr coleg de breaslă, beneficiar al unei burse de studii în Germania. Undeva la graniţa dintre Germania şi Polonia se făcea trafic ilegal cu nişte pungi de plastic cu un conţinut suspect. Alertate, autorităţile au constatat că nu drogurile, ci găinaţul provenit din fermele avicole poloneze devenise marfă de contrabandă pentru Germania. El era folosit pentru a cosmetiza ouăle din fermele avicole germane care erau apoi vîndute consumatorilor, adică receptorilor de artă culinară de înaltă clasă, drept ouă ecologice. În pofida autenticităţii incontestabile excrementelor, interior nu mai putea păcăli pe nimeni: albuşul nu avea gust, iar gălbenuşul era lipsit de culoare.

Teatrul nostru se confruntă şi el cu acceaşi situaţie. Cosmetizarea nu însemnă totul. Autenticitatea ambalajului nu rezolvă de la sine toate celelalte probleme pe care contemporaneitatea le ridică în faţa teatrului.

* * *



Înainte de a deveni o forţă a schimbării (sintagma reprezintă sloganul Congresului internaţional al criticilor de teatru din luna noiembrie 2003 de la Bucureşti), teatrul românesc ar trebui să se schimbe, vorba patronului spiritual al Festivalului naţional de teatru, pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale.

Tragicul.
Schiţă pentru o fenomenologie a paradoxului moral

1. Despre imitaţie


Afirmam cîndva, la începutul acestui mileniu, într-un eseu ce se subintitula Schiţă pentru o posibilă istorie a tragicului şi a tragediei contemporane [9], că revelarea fenomenului tragic contemporan în teatru este de-a dreptul imposibilă în absenţa unui proces de ipostaziere a realităţii. Ipostaziere care în epoca noastră, epocă a multiplicării tehnologice a actului artistic şi informaţional nu mai are datele referitoare la mimesis avansate în Antichitate de Aristotel. Fapt relevat, spre exemplu, încă din 1954 de Hans-Georg Gadamer într-o conferinţă publicată în volum doar peste aproape cinci decenii. "Trebuie să lămurim ce fel de capcană ascunde cuvîntul "imitaţie" spunea atunci gînditorul german avertizîndu-ne că "anticul mimesis şi mimica (sic!) modernă sînt cu totul altceva decît înţelegem , de cele mai multe ori, prin "imitaţie" [10]. Imitaţia în adevăratul sens al cuvîntului este în viziunea autorului un act de transformare şi nicidecum Noch-einmal-Daseinlassen (un act de-a-face-să-existe-încă-o-dată) a ceea ce este deja prezent într-o formă, ci "o existenţă schimbată în aşa fel încît ceea ce este transformat tot ne mai trimite (...) la realitatea din care provine [11]. Ca atare am folosit şi vom folosi în continuare termenul de ipostaziere nu dintr-un impuls gongorico - academic, ci pentru a evita ambiguitatea creată în limbile contemporane de termenul imitaţie care conduce adesea la ideea de imitare, de copiere mai mult sau mai puţin fidelă a originalului, ba chiar la cea de comitere a unui fals flagrant. Să nu uităm de exemplu că expresia imitaţie de piele sugerează existenţa unui fals unanim acceptat şi de producătorul şi de utilizatorii virtuali ai genţii ori perechii de pantofi în cauză. Ori, e mai mult decît evident faptul că în teatru, cel puţin, mimesisul poeticilor antice se rederă la procesul de transferare a unor elemente constitutive ale fondului narativ general specific civilizaţiei date - fond pe care îl numim astăzi eufemistic, la două milenii distanţă, mitosferă - într-un act spectacular obiectiv, cu alte cuvinte de a transforma o entitate fictivă într-un act imediat şi obiectivat. Distanţa dintre fondul narativ general folosit şi contextul istoric în care tragedia este reprezentată în contemporaneitate l-au făcut fără îndoială pe George Steiner să considere în lucrarea sa Moartea tragediei că tentativele literare şi regizorale de a conserva tragedia în forma sa tradiţională are aspectul unei profanări de morminte ori caracterul unei şedinţe de spiritism [12]. Convinşi fiind, la urma urmelor, de justeţea afirmaţiei lui Radu Stanca conform căreia "tragedia este o chestiune de conţinut, nu una de formă [13]", ceea ce coincide cu una din supoziţiile aceluiaşi George Steiner [14], ar trebui să inventariem oferta plajei de conţinuturi a literaturii dramatice de factură tragică în general, şi a celei contemporane în special. Într-un cuvînt fondul narativ general aflat la dispoziţia teatrului.

2. Eroii


E mai mult decît un truism faptul că de la Aristotel încoace elementul cel mai vizibil din fondul narativ general supus procesului de ipostaziere este eroul. Dacă Antichitatea greacă şi cea romană s-a folosit de modelele oferite de eposul homeric, Renaşterea europeană a preluat, livresc, e drept, moştenirea Antichităţii, înbogăţind-o treptat cu elementele unei mitosfere funcţionale derivate din eposurile medievale. Astfel Cidul lui Pierre Corneille inspirat dintr-un chanson de geste şi totodată contemporan cu o altă tragedie scrisă de spaniolul Guilhem de Castro - Mocedades del Cid -, spre exemplu, coexistă în ansamblul creaţiei aceluiaşi autor, alături de Andromeda, Medeea ori Oedip. Dramele shakespeariene ipostaziată, dincolo de pretextele lumii antice, personaje redescoperite, din spiritul de profund respect al Renaşterii pentru istorie, personaje consemnate de cronicile lui Raphael Holinshed ori Saxo Grammaticus. Romantismul, la rîndul lui, va păstra pînă tîrziu în arsenalul său dramatic eroul ipostaziat din surse istorice mai mult sau mai puţin recente, de la Boris Godunov pînă la Oliver Cromwell. Proveniţi din mitosfere aparent diferite eroii tragediei antice, renascentiste ori clasice îşi consumă destinul scenic sub semnul unui paradox pe care l-am semnalat în studiul nostru citat cu cîteva rînduri mai sus, sub semnul răului radical, al răului ca atitudine etică, paradox ce conferă calitatea de sublim personajului tragic [15]. Sublimul, coordonată indispensabilă a tragediei care, departe de a fi o categorie estetică, se plasează undeva în zona unei sinteze ratate dintre Frumuseţe şi Scop, sau cum se exprima cîndva extrem de plastic Slavoj Zizek comentîndu-l pe Kant, în "prăpastia subiectivităţii pure (...) care ascunde Frunuseţea şi Teleologia sub aparenţa Armoniei [16]". În această definiţie mai mult decît originală a sublimului propusă de gînditorul sloven putem repera şi datele obiective ale hybrisului tragic. Cu alte cuvinte ţinta teleologică a personajului tragic, scopul actelor sale stă sub semnul frumuseţii morale, dar mijloacele înfăptuirii actului în sine scuză mijloacele folosite. Personajul tragic, antic sau nu, se află sub imperiul legii morale chiar dacă faptele sale ţin mai curînd de domeniul Răului. Şi actele lui Oreste şi ale Electrei, ori cele ale lui Hamlet se pot lesne înscrie în categoria "foetida et horibilis" cum spun poeticile antice, dar motorul gesturilor lor îşi găsesc motivaţia în statutul privilegiat al primogenetului statutat de dreptul cutumiar antic ori medieval. Susan Sontag, comentînd lucrarea lui Lionel Abel Metatheatre: A View of Dramatic Form, se întreba pe bună dreptate acre sînt valorile moarte implacabile ale tragediei clasice şi răspundea fără ezitare "curajul, statutul (social), curajul personal - valorile unei clase militare aristocratice" [17]. Deplasare accentului etic din tragedie spre metafizică prin propulsarea conceptului de vină tragică propusă cîndva de Hegel şi promovată de vulgarizatorii operei sale, urmată de impunerea valorilor morale ale creştin democraţiei, dar şi de simbolizarea promovată de avangarda artistică europeană par să rupă definitiv puntea de legătură dintre mitosfera funcţională a lumii contemporane şi tragedie. Ca atare eroului tragic îi este sortit iasă atît din scena istoriei cît şi din cea a teatrului. Eroii istoriei recente, de la McArthur şi Paton la Erwin Rommel, rămîn undeva în umbra unor sumare manuale de istorie dominate de political correctness care prin însăşi definiţia sa amendează orice exces moral. Locul lor e luat de urmaşii lui Woyzeck, personajul piesei lui Georg Bûchner, "cel mai sărac dintre săraci", ce anunţă intrarea în teatru a unei noi ordini morale şi sociale, în care patosul moral e înlocuit de tristeţe, melancolie şi autocompătimire. Din componentele clasice ale catharsisului tragic - groaza şi mila - rămîne doar mila, iar ierarhia valorilor morale se retrage în faţa unei heterarhii care pune semnul egalităţii între entităţile morale adesea contradictorii. Eroul, în accepţiunea sa clasică, se retrage în ficţiunea atopică a tentativelor livreşti de a construi, artificial, o mitosferă a mileniului III. Întoarcerea cavalerilor Jedi din Războiul stelelor a lui George Lukas ori personajele lui J.R.R. Tolkien din The Lord of the Rings sînt tot atîtea tentative de a-l menţine pe eroul supramoral în memoria culturală a umanităţii. Erou care se confruntă cu lumea în plină expansiune a elementului primar, subuman şi, prin urmare amoral. Orcii lui Tolkien, ca şi fiinţele extragalactice ce populează filmele lui Lucas, par să fie desprinse din previziunile H.G. Welles din Maşina timpului în care lumea se împarte după dezastrul provocat de propria ei entropie în eloi, continuatori ai valorilor morale umane şi morloci, entităţi subumane. De altfel parabola lui Welles e folosită cu succes de Ron Howard în filmul său Ransom, o peliculă catalogată de critică drept un simplu thriller, dar al cărei personaj evoluează pe coordonatele clasice ale hybrisului, în care Răul nu este decît vehiculul ce duce spre atingerea Scopului moral.

3. Destinul


Ceea ce-i face odioşi şi pe orcii lui Tolkien, şi pe morlocii lui H.G. Welles, nu e condiţia lor subumană care dintr-un impuls umanitar nu ar trebui să stîrnească decît milă, ci forţa primară cu care se străduiesc să-şi construiască un destin uman. Destinul, moira ori fatum -ul antic, concept întreţinut de lumea europeană pînă în zorii modernităţii, semnifica mai mult decît nişte simple repere între data naşterii şi cea a morţii, el era cel care îţi definea statutul social şi implicit obligaţiile morale în faţa arbitrarului ce defineşte dinamica unei lumi în perpetuă schimbare. Legenda tebană a lui Oedip, la care apelează nu numai Sofocle, ci şi Eschil şi Euripide, amendează în felul ei tentaţia omului de a transforma destinul dintr-un dat conferit prin naştere într-un construct ce transformă predestinarea într-un proiect existenţial mai mult sau mai puţin utopic. Odată deschis drumul construcţiei de destin problema morală începe să să facă loc în teatru, ca şi în viaţă, unor alte probleme a căror legătură cu morala devine din ce în ce mai firavă. Fatumul reconvertit în proiect existenţial face să străbată spre actualitate o serie de fenomene colaterale ce par să fie mai curînd de factură patologică decît de natură morală. Ca orice proiect, conform binecunoscutei vorbe de duh despre socoteala de acasă care nu se potriveşte cu cea din tîrg, proiectul de destin provoacă prin neatingerea Scopului propus o serie de neîmpliniri ce frizează adesea dramatismul, dramatism fructificat de altfel din plin de la Cehov încoace de dramaturgia ultimului secol. Neîmpliniri ce iau adesa forma unor maladii de destin. Lenea, ratarea şi bovarismul sînt doar cîteva din fenomenele semnalate ca maladii de destin, spre exemplu, de Gabriel Liiceanu în analiza procesul de construcţie a proiectului existenţial [18]. Reluînd şi el mitul lui Oedip, Vlad Zografi în piesa sa Oedip la Delphi pune în evidenţă tentaţia omului de a se cantona în structurile sitagmatice, orizontale ordonate heterarhic, ale lumii în plin proces de construcţie a destinului. Structuri care-i oferă iluzia împlinirii absolute [19], dar care-i închide totodată drumul spre valorile morale aflate undeva în paradigmatic, în structurile verticale ordonate ierarhic. Oedipul lui Zografi rămîne, cel puţin pînă în prezent, un semn evident al ieşirii eroului din sfera tragicului şi pătrunderea lui într-o lume pentru care tragedia nu mai poate însemna, eventual, decît hedonism pur estetic, ori o formă de cinism ce frizează mai curînd patologicul. În pofida acestei sumbre consideraţii, de evidentă sorginte post steineriană, aminteam un scenariu montat de Ron Howard cu cîţiva ani în urmă şi căruia îi atribuiam, dincolo de evaluările critice de care a beneficiat filmul, valenţe tragice. Dar unde e eroul vă veţi întreba, omul de afaceri cu veleităţi cavaler fără teamă şi prihană poate înlocui casus virorum ilustrum reprezentaţi cîndva de Agamemnon, Macbeth ori de Cid, ba chiar şi de atît de virtuoasa Antigonă? Da. Unul dintre conceptele fundamentale impuse de şcoala formală rusă a fost cel de insolitare, procedeu artistic ce poate fi rezumat prin banala formulă matematică a= -a [20].

Scos la pensie înainte de vreme din capriciile unor birocraţi ori condamnat la uitare de învingători ce nu au generozitatea lui Fortimbras, eroul mitosferei contemporane tinde să fie înlocuit, prin insolitare, de marginalii sistemului social pentru simplul motiv că îşi asumă cu seninătate şi implicare morală destinul. Teroristul, prostituata ori incendiatorul pătrund începînd cu Savva lui Leonid Andreev ori Cei drepţi de Albert Camus cu demnitate în lumea tragediei contemporane definită prin paradoxul moral al Răului ca atitudine etică.

Afirmaţiile din rîndurile de faţă par să frizeze exoticul, dar o legendă spune că în faţa elevului lui Aristotel, a lui Alexandru Macedon, a fost adus spre judecată un pirat. Admonestat de marele strateg pentru faptele sale se spune că temerarul aventurier ar fi răspuns:" Sînt pirat pentru că am o singură corabie. Dacă aş fi avut o flotă, aş fi un cuceritor ca tine". Da, uneori a poate deveni egal cu - a.

4. Hamlet, prinţ al piraţilor?


Pînă în clipa în care teroriştii Kaciaev, personajul lui Camus din Cei drepţi, şi Savva, eroul piesei omonime a lui Leonid Andreev, aveau să devină, prin insolitare, personaje cu evidente valenţe tragice şi să-i substituie pe regi şi pe eroi, tradiţionalii actanţi ai tragediei clasice, metamorfozele eroului tragic au luat adesea forma unui hibrid. S-a acreditat de multă vreme ideea că Hamlet al lui Shakespeare, spre exemplu, marchează momentul în care pe scena tragediei europene urcă un nou personaj: intelectualul. Hamlet, studentul de la Wittenberg, e în viziunea multor comentatori ai dramei shakespeariene e întruparea scenică a omului Renaşterii ce se înfruntă cu melancolică seninătate un Ev Mediu întîrziat şi dominat încă de legile brutale şi vetuste ale unei caste războinice ce contrazic noile principii morale ale Umanismului. Ceea ce în mare parte e adevărat, numai că focalizarea excesivă asupra statului intelectual al protagonistului piesei shakespeariene îl pune adesea în umbră pe antagonistul structurii dramatice şi transformă putreda Curte a Danemarcei într-o metaforă dominată de o excesivă simbolizare. Ori aşa cum aminteam, Sublimul, categorie definitorie a tragicului, nu are funcţie de simbol [21]. Înainte de a fi un mare prinţ al al gîndirii şi al existenţei cum e catalogat de către unii comentatori [22], Hamlet e înainte de toate prinţ al Danemarcei, aşa cum ne precizează însăşi titlul versiunii acreditate a piesei shakespeariene. Deşi îndepărtat de la tronul ce i se cuvine prin naştere, Hamlet rămîne moştenitorul unei lumi ale cărei valori morale sînt certificate de legile onoarei militare. Confruntarea armată dintre bătrînul Fortinbras şi Hamlet-Tatăl precum şi victoria acestuia din urmă e ratificată de ambele părţi şi, cum spune Horatio încă din scena întîi a primului act, în baza legilor onoarei cavalereşti [23]. Desigur că asasinatul politic realizat cu complicitatea consoartei adultere nu e o noutate într-o lume guvernată de lege şi heraldică, să mărturie despre asta destinul lui Agamemnon, dar uzurpatorul Claudius se distanţează considerabil soluţiile radicale ale lui Richard Gloucester, viitorul rege Richard III, ori ale lui Macbeth, confraţii săi din ansamblul dramaturgiei elisabetane. Dovadă e Hamlet însuşi care nu e nici victima unui carnagiu ce ar fi trebuit să-i asigure lui Claudius o domnie ferită de ameninţarea unui pretendent legitim la coroană, nici nu e obligat în mod brutal să ia calea exilului. Tolerat la Elsinore, Hamlet e garanţia legitimităţii noului cuplu regal, un ostatic de lux care certifică prin simpla sa prezenţă, nu atît nevinovăţia lui Claudius, cît mai ales noile valori morale ale curţii Danemarcii la care vechea lege a herbului e înlocuită de toleranţa specifică Umanismului. Chiar dacă exilul ori asasinatul îl pîndesc în orice clipă pe Hamlet, fiecare tentativă a lui Claudius de a-l îndepărta discret pe prinţ de tronul de la Elinsore au la bază cîte un pretext situat întotdeauna mai presus de orice bănuială: continuarea studiilor de la Wittenberg ori o banală misiune diplomatică în Anglia. Neagresat în mod vizibil de uzurpator, care nu-şi asumă în nici un fel faptele, Hamlet recurge la rîndul lui la o serie de manevre aflate undeva la limita manevrei militare permisă din punct de vedere moral. Odată eşuată încercare de a-l face pe Claudius să se deconspire public prin înscenarea unui adevărate psihodrame, Hamlet recurge mai mult decît vizibil la legea talionului, dar întîmplarea face ca după draperia vizată să se afle lordul şambelan al curţii şi nicidecum unchiul incestuos şi uzurpator. E drept că înainte de toate acestea, în scena a treia celui de-al treilea act, Hamlet şovăie să-l elimine fizic pe Claudius, dar lipsa sa de fermitate îşi găseşte rădăcinile mai curînd în noile norme morale ce guvernează lumea, decît melancolica sa abulie acreditată de studiile modernităţii. Ca şi Claudius, Hamlet îşi consumă drama undeva în abisul dintre existenţa sa publică şi intenţionalităţile sale dictate de deja vetusta lege a heraldicii şi a onoarei cavalereşti. "Omenirea e plină de oameni care nu pot împlini ceea ce gîndesc" spunea Paulescu, un personaj al lui Marin Preda din drama Martin Borman [24], iar pentru Hamlet lumea întreagă e o închisoare ale cărei simbolice îngrădiri prohibesc răzbunarea, cîndva semn al onoarei, în numele valorilor umanismului renascentist. Ce altceva e nebunia lui Hamlet ori atitudinea plină de solicitudine a lui Claudius decît nişte măşti mai mult sau mai puţin elegante ce se străduiesc să cosmetizeze în parametrii umanişti realele lor intenţii. Nici Polonius, nici Claudius nu cred în nebunia lui Hamlet, după cum nici Hamlet nu crede nici o clipă în amabilităţile lui Claudius, dar amîndoi acceptă fără să crîcnească rolul propus de celălalt. Rol după care se ascund adevăratele lor intenţii. Versiunile scenice recente ocolesc cu prudenţă momentul întoarcerii lui Hamlet, anunţate de nişte bizari mesageri la sfîrşitul actului patru. Mesageri ce îl conduc pe Horaţio la discreta întîlnire cu Hamlet şi cărora prinţul Danemarcii, îi scrie el prietenului său, le-a promis ceva. Ce promisiune îl leagă oare pe tînărul vlăstar regal de nişte piraţi care, ce-i drept, respectă vechile valori ale lumii în care s-a născut Hamlet - curajul, statutul social şi onoarea? Să fie vorba de acele lettres de marque întîlnite frecvent în epoca elisabetană, brevete pe care capetele încoronate le acordau piraţilor, iertîndu-i pentru fărădelegile lor în schimbul unor servicii militare oficiale? Posibil. Versiuni ale cronicii lui Sakse, cunoscut de noi sub numele de Saxo Grammaticus, afirmă că Hamlet se întoarce din Britannia în fruntea unor piraţi şi îl ucide pe uzurpatorul Frenge, prototipul lui Claudius, personajul imaginat de Shakespeare [25]. Să fie înmormîntarea Ofeliei un moment de răgaz ce nu-i permite lui Hamlet să dea ordinul de atac şi, să-i lase lui Claudius timp să regizeze un nou scenariu menit să-l elimine discret, dînd aparenţa unui accident, pe moştenitorul de drept al tronului de la Elisinore, fără a-i mai da şansa prinţului danez să-şi pregătească mişcarea următoare? Dacă acceptăm această ipoteză, Polonius, Rosencrantz, Guildenstern şi Ofelia rămîn doar nişte biete victime colaterale în confruntarea dintre protagonistul şi antagonistul fabulei shakespeariene, nişte victime ale Răului care e ridicat cu seninătate la rang de atitudine etică. Modernitatea a ales din personalitatea hibridă a lui Hamlet - aristocrat, cărturar şi căpitan de corsari în acelaşi timp - dominanta lui intelectuală sugerată de studiile sale la Wittenberg.

Cărţile lui Hamlet


În tradiţia unui Hamlet perceput ca un spirit ce se revoltă împotriva vulgarităţii lumii, aşa cum l-a imaginat, de pildă, în 1908 Gordon Craig într-un spectacol antologic de la Moscova şi prin care regizorul englez încerca să sugereze personalitatea lui Shelley [26], Jan Kott remarca cîndva că Hamlet ţine în mînă o carte care e de fapt cheia tragediei shakespeariene [27]. Se pare că Hamletul perioadei elisabetane ar fi trebuit să ţină în mînă Eseurile lui Montaigne ori Principele lui Machiavelli, manuale de strategie ce impun prezenţa unui eu public bazat pe construirea unui rol a cărui menire e manipularea adversarului. Să fie cărţile lui Monatigne şi Machiavelli doar lecturile preferate ale lui Hamlet? Atitudinea lui Claudius de pe întreg parcursul piesei demonstrează că ideile vehiculate în ele circulă dincolo de lectorul lor ideal. Tensionată ca o partidă de şah, confruntarea Hamlet - Claudius se reduce la urma urmelor la duelul dintre doi actori ce-şi interpretează cu acribie rolurile concepute în maniera umanismului tolerant al Renaşterii. Dacă prin Hamlet - tatăl şi Fortimbras cel bătrîn aristocraţia şi valorile ei morale ies de pe scena tragediei şi a istoriei, prin Hamlet cel tînăr şi Claudius urcă teatrocraţia, concept teoretizat la începutul secolului XX de către regizorul rus Nikolai Evreinov şi aplicat astăzi cu relativă timiditate în sfera antropologiei politice [28]. Dacă Hamlet şi indirect Claudius, adăugăm noi, folosesc Eseurile lui Montaigne şi Principele lui Machiavelli drept îndreptar, oare ce carte citeşte Hamletul moden? Aceasta-i întrebarea pe care Jan Kott o adresează, mai curînd retoric, contemporaneităţii. Ca ipostază a omului epocii elisabetane Hamlet va citi întotdeauna aceleaşi cărţi, altfel riscul de a ne îndepărta de esenţa piesei poate fi cu greu evitat. Cît despre Hamletul modern, el ar trebui căutat în altă parte decît în textul shakespearian - în ipostazele sale, în hipertext. Îl putem regăsi, simulîndu-şi cu minuţiozitate nebunia şi concentrîndu-se totodată asupra scopului moral, în Henric IV al lui Luigi Pirandello ori în Gîndirea lui Leonid Andreev. Ne vom opri asupra piesei dramaturgului rus din două motive: în primul rînd pentru că textul andreevian se subintituează O tragedie contemporană dar şi pentru faptul că autorul dezvoltă în jurul dramei sale o întreagă poetică a tragicului specific modernităţii. Autocomentîndu-şi personajul, pe savantul - criminal Kerjenţev, Andreev afirmă că "lumea s-a mai îmbogăţit cu un om autentic (sublinierea noastră) - Anton Ignatievici Kerjenţev. Consider că ăsta e cel mai mare succes al meu [29]". Conceput, deci, de către autor ca o ipostază a omului secolului XX, Kerjenţev aparţine unei meritocraţii intelectuale ce simte îndepărtată de drepturile ei de mediocritatea subumană a scriitorului Savelov care-şi construieşte cu tenacitate proiectul existenţial în pofida maladiei sale de destin dominată de lene şi ratare. Crima lui Kerjenţev are în subiectivitatea ei o puternică motivaţie etică a eului privat frustat în drepturile sale. Dar care sînt argumentele culturale ale demersului violent al eroului andreevian, care este cartea fundamentală care îi îndrumă paşii spre eliminarea fizică a adversarului? "Într-o bună zi omul va deveni un zeu, iar soclul lui o carte! [30]" - îi strigă patetic Kerjenţev lui Savelov cu cîteva clipe înainte de lovitura fatală în prezenţa unei asistenţe stupefiate. Sugestiile referitoare la cartea de căpătîi a lui Kerjenţev. Contemporanii lui Andreev le puteau depista încă din primul tablou al primului act, în care eroul andreevian parafrazează amplu în faţa unui personaj protatic, Kraft, afirmaţiile lui Neitzsche din Aşa grăit-a Zarathustra. După cum ceva mai tîrziu va enunţa în faţa altui personaj aparent lipsit de importanţă, Tatiana, principiile de bază ale gestului său, fundamentate pe criteriile teatrocraţiei. "De ce să scrii povestiri dacă le poţi face?" spune Kerjenţev considerînd totodată că "teatrul e prea strîmt [31]" pentru idealurile sale morale. Hamletul începutului de secol XX citeşte fără îndoială Aşa grăit-a Zarathustra, evenimentele deceniilor de mijloc au demonstrat-o cu prisosinţă lăsînd în urma lor personaje tragice din rîndul cărora nu le putem exclude nici pe cele din piesa Martin Borman a lui Marin Preda, nici pe Hess din piesa ononimă a Alinei Nelega, dacă ar fi să ne restrîngem doar la dramaturgia autohtonă mai mult sau mai puţin recentă.

Şi totuşi Hamletul zilelor noastre ce texte frecventează, care sînt armele lui ideologice? John Herzfeld a imaginat într-un film scris şi regizat de el la început de secol XXI, 15 minute, povestea a doi imigranţi ilegali din estul Europei, un ceh şi un rus - Emil şi Oleg - , care terorizează cu incendii minuţios organizate, în numele discrepanţei economice dintre Estul în veşnică tranziţie şi Vestul opulent, un New York hedonist. Actele lor, aflate sub ameninţarea legii penale, impun o doză considerabilă de discreţie ce elimină prin definiţie o teatralitate afişată. Şi totuşi cele două personaje ce au optat pentru calea Răului ca atitudine etică nu ratează şansa oferită de canalele media de a-şi revendica faptele. Teatrocraţia, teoretizată cîndva de Evreinov, se transformă încet - încet într-o TVcraţie. Arestat în în ultimul moment de justiţiarul ofiţer de pompieri Jordy Warsow, Emil îndepărtează cu un zîmbet umbra ameninţătoare a scaunului electric afirmînd că folosi în instanţă argumentul bolii psihice şi elemente imaginare ale unei copilării traumatizate. Textele fundamentale ale personajului lui Herfeld, armele sale, sînt fără îndoială Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului promulgate la sfîrşitul secolului XVIII de revoluţia franceză şi corespondentul ei de peste Ocean, Constituţia americană. Numai că în spatele acestor acte fundamentale ce permit folosirea abuzivă a prezumţiei de nevinovăţie, răzbat accentele unei noi ordini morale desprinse din teoriile sociale ale Capitalului lui Marx.

Apropierea filmului lui Herzfeld de Hamletul lui Shakespeare s-ar putea să oripileze bunul simţ academic, dar trebuie să recunoaştem că el reface în mare structura scenariului originar, chiar dacă, spre exemplu, fastuoasa psihodramă organizată de prinţul danez la Elsinore nu se regăseşte decît sub forma unei odioase pelicule snuff difuzată pe canalele de televiziune.

Teatrul şi tragicul.
Tragedia: idee sau formă?

Obsesia tragediei


În pofida sumbrelor predicţii formulate de eschatologiile moderne, de la Moartea tragediei a lui George Steiner şi pînă la Metateatrul lui Lionel Abel [32], tragedia, în forma ei contemporană, continuă să rămînă una din obsesiile culturii de sorginte europeană. Fie că o regăsim comentată în lucrări academice ce-i surprind fenomenologic prezenţa ca în Întoarcerea tragicului a lui Jean-Marie Domenach, fie că o percepem în lumea obiectivă a scenei, însoţită adesea de argumente explicite expuse în manifestele teatrale ale tragediografilor contemporani ca în cazul dramaturgului britanic Howard Barker, tragedia şi, implicit, tragicul se constituie într-o permanenţa mai mult decît evidentă a teatrului european. Şi asta în ciuda faptului că una din direcţiile dominante ale culturii postmoderne se constituie în mod evident pe axa parodiei, frizînd prin ironie, şi adesea prin autoironie, principiile comicului şi ale comediei. Cu toate că, cel puţin numeric, comedia şi, implicit parodia, par să deţină hegemonia fenomenului teatral contemporan, discursul teoretic referitor la coordonatele estetice şi etice ale ironiei şi ale comicului au, cu excepţiile de rigoare, o pondere relativ modestă în comparaţie cu metatextele ce vizează tragicul şi tragedia. Dearte de a împărtăşi perspectiva esteticilor posthegeliene care tratează ironia drept o artă a distrugerii universale [33] ori de a defini comedia drept o formă inferioară de artă dintr-un impuls desprins din citirea eronată a consideraţiilor succinte referitoare la comic ale lui Aristotel din capitolul cinci al Poeticii, vom încerca să pătrundem în intimitatea mecanismului ce creează acest dezechilibru flagrant dintre artefactul de sorginte ironică şi artele poetice ce-l secondează. În volumul său Argumente pentru un anume fel de teatru [34] Howard Barker, autor dramatic ce şi-a structurat opera pe o poetică a tragicului intitulată emblematic The Teatrul Catastrofei / Theatre of Catastophe - afirma că "rîsul pare să fie o manifestare a solidarităţii, dar e tot atît de adesea un semn al supunerii [35]". Afirmaţie oarecum ambiguă şi aparent hazardată, dar care îşi găseşte argumentele în eseul Tre' să rîzi [36], unde Barker notează textual că sarcina de "a convinge un public că un personaj e rău e o sarcină uşoară" şi că "un teatru moral nu este acela care desparte oile de capre (exploataţi, exploatatori, ...), ci tocmai acela care îl acuză pe exploatat [37]". Trimiterea de-a dreptul explicită la doctrina creştină sugerată de parabola biblică a separării oilor şi caprelor, ori cea făcută la ideologia marxistă prin utilizarea termenilor definitorii pentru teoria antagonismului social - exploatatori şi exploataţi - sesizează mai mult decît evident ideologizarea, adesea involuntară a demersului comic ori parodic. O succintă, dar atentă trecere în revistă a inventarului comediei şi parodiei universale nu pot voala, dincolo de valoarea estetică a operelor, nici socialismul lui Bernard Shaw, nici disidenţa anticomunistă a lui Vaclav Havel, ori feminismul hard practicat de Leni Drew. Desigur că exemplele pot continua la nesfîrşit, dar cert e faptul că ironia şi, implicit, comedia şi parodia şi pot găsi cu greu un principiu unificator avînd în vedere paleta extrem de diversificată a tendinţelor ideologice de care se serveşte, cele mai multe dintre ele determinate de un anume context psihosocial, şi care cu greu poate îşi poate transgresa epoca marcată de referenţi în perpetuă schimbare. Tragediei, în schimb îi revine, după cuvintele aceluiaşi Haward Barker, sarcina "de a convinge publicul de participarea sa potenţială ori efectivă la rău [38]. Transpare aici, chiar dacă nu explicit, vectorul de forţă al textelor sale dramatice Victorie ori Scene dintr-o execuţie - singurele accesibile cititorului şi, accidental, spectatorului român, şi principiul paradoxului moral ce stă la baza tragediei, dincolo de periodizarea ei istorică mai mult sau mai puţin arbitrară: Răul ca atitudine etică.

Formele tragediei


Principiul unificator al Răului ca atitudine etică, definiţie mai mult decît exactă a hybrisului originar desprinsă de Slavoj Zizek din sistemul de gîndire kantian, poate crea iluzia că tragedia, fie ea antică, renascentistă ori clasică, devine o formă dramatică trans-temporală al cărei fenomen de receptare îşi păstrează parametrii iniţiali indiferent de momentul elaborării şi al reprezentării. Mai mult decît atît, tentativele de a menţine tragedia în actualitate - pesemne în numele superiorităţii sale în faţa altor forme de artă sugerate de mult-citata Poetică a lui Aristotel - se bazează pe elementarul procedeu al imitaţie al formelor consacrate de istoria literaturii. Precedînd cu peste un secol diagnosticul lui George Steiner care considera că majoritatea tragediografilor moderni nu fac altceva decît "exerciţii de arheologie şi încercări de a aprinde focul în cenuşa rece [39]", Friedrich Schlegel atrăgea şi el atenţia, în eseul intitulat Supliment la operele dramatice ale lui Shakespeare, că "pentru scenă dorinţa de a imita forme străine este sterilă [40]". La fel de tranşant ca şi George Steiner, ce avertizează încă de la începutul lucrării sale despre moartea tragediei că aceasta nu implică formele dramatice [41], Peter Brook afirma şi el, spre exemplu, că "un nou teatru elisabethan bazat pe versuri şi pe platforme ar fi o monstruozitate [42]. Operele dramatice ale lui T.S.Elliot, Paul Claudel ori Valeriu Anania rămîn adesea, în pofida pretenţiilor de perenitate estetică ale autorilor lor, efemeride ale fenomenului teatral, calităţile lor rezidînd mai curînd din valoarea lor pur literară, decît din impactul reprezentării lor scenice. Nu intenţionăm să respingem nici pe departe literatura ca parte componentă a actului sincretic teatral situîndu-n pe poziţiile unui sceno-centrism exacerbat, dar trebuie să recunoaştem că valoarea unui text dramatic este definită de capacitatea acestuia de a genera extra-textul indispensabil actului scenic. Ca atare istoria teatrului nu e întotdeauna egală cu istoria dramaturgiei văzută ca totalitate a textelor dramatice scrise într-un interval temporal dat. Istoria teatrului e mai curînd egală cu istoria publicurilor văzută în dinamica transformărilor lor obiective generate de condiţii extraestetice. În 1908 dramaturgul rus Aleksandr Blok sesiza cu o oarecare stupoare că membrii Partidului muncitoresc-democrat întruniţi în congres la Breslau au avut obiecţii la adresa"beletriştilor socialişti de a-i hrăni cu imaginea extenuării şi a sărăciei lor [43]" şi că îl preferă în continuare pe vechiul Schiller. Stupefacţia lui Blok se risipeşte în clipa în care, disecînd problema conştientizează faptul că dramele romantice alee lui Schiller, dincolo de intenţia declarată de a servi interese clasei de mijloc în plină ascensiune, conţin o doză considerabilă de melodramă. Prin structura sa primară, am adăuga noi, melodrama favorizează cel dintîi nivel al identificării interactive a spectatorului cu personajul dramatic, cel al identificării simpatetice. Caracterizată prin compasiune şi printr-un soi de solidaritate cu un anume fel de a acţiona al eroului, identificarea simpatetică generează totuşi un plus de interes moral care conduce adesea spre identificare kathartică specifică tragediei din toate vremurile [44]. Respingînd în mare măsură tipul de identificare eminamente estetic care prezintă adesea pericolul de a neutraliza tocmai din punct de vedere estetic produsul cultural care riscă să devină doar rezultatul unui simplu mecanism de imitaţie, identificarea simpatetică prezintă totuşi dezavantajul de a se transforma într-un formă de masochism cultural a cărui principală coordonată ar putea fi definită drept o patologică plăcere a suferinţei. Comoţia tragică, catharsisul, revelarea mecanismului paradoxal al Răului ca atitudine etică se află mai curînd în proximitatea identificării simpatetice, decît al celei ironice, care se caracterizează adesea prin solipsism ori printr-un plictis rafinat. Melodrama, forma propusă acum un secol de Aleksand Blok drept veşmînt pentru tragedie are şi ea, la rîndul ei, o varietate extrem de bogată de forme impuse de dinamica ofertei culturale a vremii, iar inventarul lor poate face obiectul un studiu amplu şi documentat.

Cu Dogma pre dogmă călcînd


Am utilizat adesea în demonstraţia noastră de exemple venind nu neapărat din lumea teatrului, ci şi din cea a filmului, ceea ce a atras ironice observaţii că teatrul şi filmul sînt două arte diferite, chiar dacă congenere, ceea ce în mare parte e adevărat. Totuşi la un moment dat ne-a atras atenţia una din afirmaţiile lui Peter Sloterdijk aflată într-o notă de subsol al opuscului său Reguli pentru parcul uman, în care gînditorul german afirma că "în Antichitate cartea a pierdut în lupta împotriva teatrului [45]". Parafrazîndu-l fără reţineri putem afirma că în a doua jumătate a secolului XX teatrul a pierdut în bătălia sa cu cinematograful, iar mai nou filmul pierde din ce în ce mai mult teren în faţa televiziunii şi a Internetului. Dacă considerăm drept adevărată afirmaţia lui Sloterdijk, putem afirma totuşi că o mare parte a literaturii antice s-a salvat şi conservat tocmai graţie învingătorului - teatrul. Extrapolînd, o mare parte din moştenirea teatrală a omenirii s-a conservat şi, adesea s-a salvat, prin opere cinematografice a ultimelor decenii, iar exemplele relevante, de la Fellini la Lars von Trier - ca să ne limităm doar la spaţiul bătrînului continent pentru nu a fi suspectat de excesivă simpatie pentru industria hollywoodiană, nu lipsesc. Constrîns, ca şi teatrul pe vremuri, să se refugieze în săli din ce mai mici filmul recurge din ce în ce mai frecvent la forme spectaculare ce aparţin mai curînd presupuşilor lor adversari. Nu vom apela la deja clasicele exemple ale Matrix-ul fraţilor Wakowski, nici la J.F.K.-ul lui Oliver Stone ci ne vom limita la fenomenul artistic provocat de manifestul Dogma 95. Manifestul evident inspirat din tradiţia manifestelor artistice ale avangardei europene de la începutul secolului XX este secondat de un aşa zis Jurămînt de castitate "impus" membrilor grupării de cineaşti de la Copenhaga. Ce stipulează Jurămîntul de castitate? În primul rînd impune ca filmările să se facă doar în decor natural, prohibeşte travelingul şi cere operatorului să mînuiască exclusiv manual camera de filmat, interzice efectele speciale - optice, sonore ori de altă natură [46]. Cumulînd principiile estetice enunţate de Jurămîntul de castitate al Dogmei 95 nu vom redescoperi decît principiile de bază, pur tehnice, ale reportajului de televiziune. Audienţa de care s-a bucurat Dancer in the Dark, filmul lui Lars von Trier, unul intre semnatari manifestului de la Copenhaga, transcede în mare măsură consideraţiile estetice ale criticii de film şi îşi găseşte mai curînd explicaţia într-un fenomen de masă ce poate fi sesizat fără mare dificultate în zilele noastre. Clasica melodramă a celor două orfeline a fost de mult înlocuită de o melodramă a vieţii cotidiene proliferată de emisiunile TV, indiferent de natura lor, de la emisiunile de ştiri şi pînă la anchetele sociale, şi susţinută, în baza aceleiaşi receptări simpatetice, de emisiuni ce simulează compasiune şi obiectivul moral de tipul produselor autohtone Surprize, surprize..., Din dragoste şi multe altele. Departe de a fi o simplă şi ieftină melodramă, filmul lui Lars von Trier dedicat mai curînd iluziilor morale generate de ideologia vremii, îmbracă fără reţinere hainele melodramei ce supravieţuieşte şi se conservă pe canalele mediatice sub masca realului nemijlocit şi necosmetizat, transgresînd fără efort dogmele moştenite de teatrul contemporan de la poeticile teatrale şi cinematografice ale altor vremuri.

Şi cum teatrul, conform definiţiei lui Hans-Georg Gadamer, este "exclusiv prezenţă [47]" şi că adesea, atunci cînd apelează la un demers istoric, abdică de la "suveranitate lui propriu-zisă [48]", ar trebui să urmeze într-un fel drumul deschis printre alţii de manifestul Dogmei 95. Dar poate oare teatrul concura cu mijloacele tehnice ale "adversarilor" lui tradiţionali, filmul şi televiziune. În vremurile noastre descrise de Peter Sloterdijk ca o plută în derivă pe care supravieţuiesc fără şansa de a se despărţi irevocabil limbaje artistice, dar nu numai, mai mult decît ireconciliabil contradictorii [49] un răspuns e mai mult dificil de găsit. Vizionarea unui spectacol de genul Teatru sport după un text de Keith Johnstone, realizat în parametrii unei emisiuni-concurs de televiziune, ne demonstrează că dincolo de cantitatea considerabilă de divertisment, principiile televiziunii pot fi transpuse cu destulă uşurinţă pe scenă. Deocamdată un simplu experiment de receptare, formula lui Keith Johnstone ar putea fi un început de drum. Sau, cel puţin, unul dintre ele!

Dar tragedia? Radiografiind starea teatrului contemporan, a celui românesc în special, nu putem să nu-i dăm dreptate lui George Steiner, dar încurajaţi de căutările ultimului deceniu că exclamăm cu sumbru optimism al celor care cred în continuitate, dar nu şi în încremenirea în proiect: Tragedia a murit! Trăiască tragedia!

Note:
[1] vezi Miruna Runcan şi C.C.Buricea-Mlinarcic, Cinci divane ad-hoc, Editura Unitext, 1994, pag. 50.
[2] vezi George Banu în Andrei Strihan, Leone De'Sommi, precursor al regiei moderne, Editura Cartea românească, 2001, pag. 130
[3] vezi Hans Robert Jauss, Experienţă estetică şi hermeneutică literară, Editura Univers, 1983, pag. 257.
[4] vezi Mihail Solianiţki, Proza i sţena în Moskovski nabliudatel, nr. 1 - 2, 1996, pag. 8 - 11
[5] vezi articolul nostru Teatrul şi literatura. I.Literatura dramatică în man_in_fest, nr.4, octombrie 2003, pag. 3 - 4.
[6] vezi în acest sens şi articolul lui m.chris. nedeea Cronica unui proiect ratat: 9 titluri 9 dramaturgi 9 spectacole virtuale în man_in_fest, nr.4, octombrie 2003, pag. 14
[7] Vezi în acest sens şi Mihaela Constantinescu, Forme în mişcare. Postmodernismul, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999.
[8] vezi Nu vreau să fiu funcţionarul nici unui dramaturg, interviu realizat de Claudiu Groza în man_in_fest, nr.4, octombrie 2003, pag. 8.
[9] vezi C.C.Buricea-Mlinarcic - Supraomul şi supramarioneta. Schiţă pentru o posibilă istorie a tragicului şi tragediei contemporane în ultimaT, 3, 2000, pag.45 - 52.
[10] vezi Hans-Georg Gadamer - Despre caracterul festiv al teatrului în volumul Actualitatea frumosului, Polirom, 2000, pag185.
[11] Idem.
[12] Grave - robbers, conjurers of ghosts în original. Vezi în acest sens şi lucrarea lui Gabriel Liiceanu Tragicul. O fenomenologie a limitei şi a depăşirii, Humanitas 1993, pag.276.
[13] Vezi Radu Stanca - Resurecţia tragicului. Tragedia şi modalitatea ei scenică în perspectiva actualităţii în volumul Acquarium, Biblioteca Apostrof, 2000, pag. 175.
[14] Referindu-se la conţinutul tragediilor clasice Steiner afirmă că "there is no implication of dramatic form". Vezi The Death of Tragedy, Faber and Faber, 1961, pag. 11.
[15] vezi C.C.Buricea-Mlinarcic - Supraomul şi supramarioneta. Schiţă pentru o posibilă istorie a tragicului şi tragediei contemporane în ultimaT, 3, 2000, pag.45 - 52.
[16] vezi Slavoj Zizek - Zăbovind în negativ. Kant, Hegel şi critica ideologiei, Traducere de Irina - Marta Costea, Editura All, 2001, pag. 45.
[17] vezi Susan Sontag - Împotriva interpretării, Editura Univers, 2000, pag.158.
[18] vezi Gabriel Liiceanu - Despre limită, Editura Humanitas, 1994, pag. 77 - 94.
[19] vezi Vlad Zografi - Oedip la Delphi, Editura Humanitas, 1997.
[20] vezi în acest sens lucrarea lui Leonida Teodorescu Catharsis, Editura Dacia, 1981, pag. 194 - 209.
[21] Vezi în acest sens Slavoj Zizek - Zăbovind în negativ. Kant, Hegel şi critica ideologiei, Editura All, 2001, pag. 45, precum şi C.C.Buricea-Mlinarcic - Supraomul şi supramarioneta. Schiţă pentru o posibilă istorie a tragicului şi tragediei contemporane în ultimaT, 3, 2000, pag.45 - 52.
[22] vezi în acest sens spre exemplu lucrarea Ilenei Mălăncioiu Vina tragică, Editura Polirom, 2001, pag. 30 - 85.
[23] "Prin scris pecetluit şi întărit de legea herbului" în echivalarea românească a replicii facută de Leon Leviţchi şi Dan Duţescu a originalul englezesc "ratified by law and heraldry.
[24] vezi Marin Preda, Martin Borman, dramă în trei acte, Editura pentru literatură, 1968, pag.10
[25] vezi în acest sens Horia Matei, Piraţi şi corsari, Editura Albatros, 1974, pag. 55 - 56.
[26] vezi C.C.Buricea-Mlinarcic, Leonid Andreev şi dubla cădere a filosofiei, Editura Allfa, 1999, pag.44-46.
[27] vezi Jan Kott, Shakespeare, contemporanul nostru, pag.71
[28] vezi în acest sens Georges Ballandier, Scena puterii, Editura Aion, 2000.
[29] f. Реквием. Сборник памяти Леонида Андреева, Москва, 1930, pag. 243.
[30] Leonid Andreev, Gîndirea, Editura All, 1998, pag. 41.
[31] Idem pag. 26 şi respectiv 39.
[32] Lionel Abel, Metatheatre: A New Wiew of Dramatic Form, New York, Holl & Wang.
[33] vezi în acest sens şi lucrarea Danei Puiu Parodia în teatrul modern şi postmodern, Editura Paralela 45, 2002, pag. 19.
[34] Howard Barker, Arguments for a theatre, John Calder Publishers Ltd., 1989.
[35] Citatele sînt reproduse din ediţia a doua a volumului Arguments for a theatre, apărut în 1993 la Manchaster University Press.
[36] Ye gotta laugh, în ediţia a doua a volumului Arguments for a theatre, pag. 20 - 24.
[37] Idem, pag. 23 - 24.
[38] Idem, pag. 23.
[39] vezi în acest sens Gabriel Liiceanu, Tragicul. O fenomenologie a limitei şi a depăşirii, Editura Humanitas, 1993, pag. 276.
[40] vezi August Wilhelm şi Friedrich Schliler, Despre literatură, Editura Univers, 1983, pag. 606.
[41] "There is no implication of dramatic form" cf. George Steiner, The Death of Tragedy, Faber and Faber, 1961, pag. 11.
[42] Peter Brook, Spaţiul gol, Editura Unitext, 1997, pag. 39.
[43] vezi Александр Блок, О театре în lucrarea Собрание сочиний, volumul 4, pag. 58 - 91.
[44] vezi în acest sens Hans Robert Jauss, Experienţă estetică şi hermeneutică literară, Editura Univers, 1983, pag. 248.
[45] vezi Peter Sloterdijk, Reguli pentru parcul
[46] vezi Manifestul Dogma 95 în Secolul 21, 2001, nr. 10 - 12, pag. 138 - 140.
[47] vezi Hans-Georg Gadamer, Actualitatea frumosului, Editura Polirom, 20000, pag. 184.
[48] Idem.
[49] vezi Peter Sloterdijk, În aceeaşi barcă, Editura Design & Print, 2002.

Comentarii si vot cititori Comentarii şi vot cititori Acest articol nu a primit inca note
Adăugare comentariu/notă


Arhiva rubricii

Călătorul de serviciu, Radu-Ilarion Munteanu | 19.03.2008
Calcanul, Günter Grass, traducere de Corneliu Papadopol | 12.03.2008
Legea melcului, Andrei Kurkov, traducere de Antoaneta Olteanu | 05.03.2008
Ceauşescu, critic literar - Nicolae Ceauşescu la Casa Scriitorului, Liviu Maliţa | 27.02.2008
Regulile artei, Pierre Bourdieu, traducere de Laura Albulescu, Bogdan Ghiu | 20.02.2008
Toate articolele din această rubrică


L, 31 mar. 2008
Rubricile zilei
Fragmentarium
Cronici de atelier
Semnal editorial
Fotografia de miercuri
Carte de Humanitas



Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti
© 2001-2008 Asociaţia LiterNet®. Toate drepturile rezervate.
Termeni legali | Declaraţie de confidenţialitate | Contact | Oferta de publicitate

Feed XML

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.