joi, 31 martie 2011

ROMANII MERITA MAI MULT

'ROMANII MERITA MAI MULT' este titlul unei campanii initiata in 1 Aprilie de Agentia Nationala pentru Protectia Vietii Private, o structura mobila infintata la inceputul anului de guvern.
Campanii va incepe pe 1 Aprilie cu o promotie nationala pe multiple paliere ale existentei cotidiene ale cetateanului autohton. Presedintele agentiei Ion Pacalescu a declarat 'vrem sa oferim mai mult, pentru ca ceteanul sa simta ca exitenta sa in spatiul Danubiano-Pontic este mai mult decat benefica!
Destul cu frustrarile, restritiile, reducerile, campania va avea ca si cuvinte de oridine: PRIMESTI! Anvelopa actualei agentii este sustenabila sa sustina proiectul in difeiritele paliere ale societatii. Sectorul achiziitii, shoping-ul atat de drag romanii va fi sustinul in aprope toate domeniile: de la IT (la un pc achitionat ai si un leptop), la make-ul (urmaresti emisiunile cu Oana Zavaranu si primesti postal rujul vedetei), de la alimentar (produsele ecologice de trei ori mai ieftine decat cele traditionale), la cel vestimentar (produsele marcilor de top vor avea reduceri de 30% suportate de importator), inclusiv in benzinarii, unde un sofer din doi va face un plin la 50% reducere, dar is in cel bancar unde in zile pare bancile vor suporta dobanda la credite.
Agentia considera ca programul este menit sa vectorializeze decisiv si definitiv economia autohtona spre iesirea din platforma europeana de criza, programul avand la baza evolutia spectaculoasa a monedei autohtone cotata la 4,25 euro, reprezentatntul guvernul in agentie asumandu-si fata de delegatia Fondului Bancar International sa nu depaseasca acest prag psihic. O consecita a acestor rezerve va fi programul ultraminutios pregatit: ROMANII MERITA MAI MULT!

www.optimalmediasolutions.ro

prin AMERICAAAAAAAAAA!


Reply to the sender Forward to a friend

Coming up in April at the Lark!

MY SECRET LANGUAGE OF WISHES
by Cori Thomas
and
TWO POINT OH
by Jeffrey Jackson

plus check out a Lark-developed play at The Flea
.
Cori Thomas

Cori Thomas

MY SECRET LANGUAGE
OF WISHES
by Cori Thomas
directed by May Adrales

Jo, a lawyer, explores the meaning of unconditional love as she engages in a legal dispute between a young white woman and a black business woman over the custody of Rose, who is disabled and seventeen.

Wednesday, April 20
Thursday, April 21
@ 7:30pm

readings are FREE!
RSVP HERE

at our new BareBones® Studio
(see details below)
.
Jeffrey Jackson
Jeffrey Jackson

TWO POINT OH
by Jeffrey Jackson
directed by Michael Unger

Software mogul Elliot Leeds is dead. Or is he? After his tragic accident, his grieving widow learns that his last, great invention was a software simulation of himself that now lives on in the systems of their
high-tech home and perhaps beyond.

Thursday, April 28
Friday, April 29
@7:30pm

readings are FREE
RSVP HERE

at our new BareBones® Studio
311 West 43rd Street, 5th Floor (bet. 8th & 9th Aves)

transportation
A, C, & E to 42nd Street/Port Authority
1, 2, 3, S,& 7 to 42nd Street/Times Square

for more information
w w w . l a r k t h e a t r e . o r g
Studio Retreats are presented as part of "Thursdays at the Lark" and are supported in part with funds from the New York State Council for the Arts, a state agency.

From our friends at The Flea...

BANKRUPT AMERICANS SOLD TO CHINA
IN ORDER TO REBUILD HONG KONG?!

See The Flea's World Premiere Farce FUTURE ANXIETY for only $20!

The Flea Theater's presents Future Anxiety, a wildly conceivable vision of the apocalypse, written by Laurel Haines, directed by Jim Simpson, and starring The Bats.

Runs April 15 - May 26.

In this fiercely intelligent dark comedy, our present-day news headlines run amok in the not-too-distant future, as a new generation tries to make sense of how to live on a planet with increasingly drained resources and suspect inhabitants.

Iuliana Valsan expune!





MERITA!

Merita sa retineneti expozitia - IULIANA VILSAN – a carui vernisaj va avea loc in ziua de joi 7 aprilie ora 19:00, in strada Regina Maria nr.18, langa Dealul Patriarhiei.

Iuliana Valsan
Pictura 2009-2011 desene 2007-2011

Despre ea, Radu Boroianu noteaza in invitatia remisa noua.

'Pictand la Messina, la Bucuresti si la Paris – in toate cele trei locuri are ateiere si galeristi care o expun, o urmaresc si o coteaza - , Iuliana Vilsan i-a atras pe iubitorii de arta romani in ultima perioada cu precadere prin ingenioasele, mult discutatele si foarte apreciatele sale scenografii de teatru. Ca si in pictura, Iulian Vilsan provoaca, nu te lasa indiferent si se supune doar unei rigori impuse de cate un demers ideatic precis. Exista intotdeauna o prim abordare, o a doua, o a treia, si ele se pot multiplica. In pictura ei se adauga profunzimile spatiale, semn, alaturi de iluminari diferite, de influenta inca pozitiva a teatrului. Personajele sau obiectele-personaj capata prin toate aceste metode o existenta complexa sugestiva, incarcata. Si totusi, intre toate aceste semne si coduri, Iuliana Vilsan nu plcitiseste, nu oboseste, o anume, cand exuberanta, cand grava decorativitate, atrage si ochiul mai grabit. Suprarealismul ei devine de astazi, stergand influentele trecute si cateodata evidente, contemporan noua. Fara sa supralicitez deloc relatia ei cu teatrul, (dimpotriva, sfatul meu ramanand acelasi, de a nu repeta experienta daunatoare si a altora, a caii duble, unicul exemplu de urmat in acest sens nefiind decat cel al lui Marc Chagall, definitv si pretutindeni pictor), trebuie totusi sa remarc incarcatura dramatugica: conflicte, caractere, poveste, suspans, al noului sau ciclu creativ.
Fara a fi o ’’descarcare’’ de teme sau o pregatire a picturii, desenul ramane pentru Iuliana Vilsan o preocupare constanta, o respiratie aproape cotidiana. Mie personal imi creaza senzatia ca nu mai este un exercitiu necesar al artistului, ca pana acum vreo zece ani, ci o necesitate de exprimare, de comunicare mai directa a temelor ce o bantuie. Teme cand ironice cand meditative.
Cu aceasta expozitie, cred ca Iuliana Vilsan poate in sfarsit exclama, alaturi de cei ce nu vor rezista tentatiei de a putea pleca sub brat cu un tablou sau un desen al sau – desigur, platindu-le pretul! – ’’iata, m-am gasit si v-am gasit, sunt in sfarsit linistita!’’.
Desigur pana cand se va nelinisti din nou. E in firea artistului si Iuliana Vilsan este evident un artist contemporan important. La Messina, la Bucuresti, la Paris.'
Radu Boroianu

Cu acelasi prilej veti asista la relansarea volumelor cunoscutilor critici de arta Pavel Susara: ''Univesrul din cusca'' si Miron Manega ''De ce uram femeile''.

video

fotografii: Lucian Munteanu, de pe www.modernism.ro

luni, 28 martie 2011

UMILINTA...din aprilie la MTR



Din aprilie UMILINTA de Catalin Apostol, productie Paradox Film va rula la Muzeul Taranului Roman.

http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/filmul-de-la-care-cinematografia-noastra-poate-reincepe-ii-de-constantin-stan-8052163

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/umilinta-sau-locul-unde-1?xg_source=activity

http://www.ploiesteanca.ro/party-time/evenimente/item/567-premieră-la-ploieşti-”umilinţă”-de-cătălin-apostol-o-lecție-de-viață

http://www.telegrafuldeprahova.ro/ploiesti/social/film-de-referinta-umilinta-cutremura-cinematografia-romaneasca-08847
video

sâmbătă, 26 martie 2011

ISTORIA UNEI ZILE PLINE DE BANI (IV)

Tiponuţ păşeşte singur prin sera-laborator. E goală. Lucrătorii parcă au dispărut. Tiponuţ se joacă cu câte o frunză. Aranjează câte un cip-beculeţ care pâlpâie, semn că instalaţia funcţionează. E singur cu valiza în mână. Trist. Îngrozitor. Cât Marea Neagră pe furtună, toamna…
A deschis o uşă a unei săli anexe. În jurul unei mese imense, lungi, o placă de lemn, “ecologică” pe patru picioare simple din inox, stau lucrătorii care dorm năclăiţi pe duşumea sau scaune în cele mai imposibile situaţii. Ţârâitul greierilor e năucitor. Mirosul de tei irezistibil îl îmbată pe Tiponuţ care, inspirat, începe să valseze o piruetă, două, fără să-i atingă pe pacienţii-lucrători-somnolenţi. Ce miros de tei, ce pădure şi foşnetul frunzelor care răzbate din masă,
scurte fragmente de timp ultrasolarizate îl descoperă pe Tiponuţ alergând printr-o pădure în pijamaua de dimineaţă urmărind-o pe Doina cu o rachetă de tenis în mână… sunt singuri… doar un sărut cast într-o poiană… privirea radioasă a Boss-ului care radios se îndreaptă spre el călcând peste nenorociţii care dorm, dorm, dorm imposibil să fie sculaţi. Ochii Boss-ului radiază.
BOSS: Am câştigat! Negrea mi-a confirmat. Eşti un dulceee!
Dă să-l pupe. Şi-a lipit lung buzele de obrajii lui Tipo! Pleosc1 Tiponuţ îl pocneşte cu diplomatul. Privirea sa este ucigătoare, neînduplecată, oţel!
TIPONUŢ: Nemernicule!
Zdup, trosc, pleosc! Boss-ul se retrage debusolat! Fuge prin seră. Tiponuţ e după el. Nu îl împiedică alonja Boss-ului, care se împiedică, cade, se ascunde după un arbust să scape de ploaia de lovituri ale lui Tiponuţ. Cu o săpăligă, un fir electric de la o instalaţie sau chiar o creangă pe care şeful o rupe din greşeală alimentând furia lui Tiponuţ, care plesneşte peste mâini şi faţă fără reţinere.
TIPONUŢ: Ticălosule! Ţi-am dat cele mai frumoase gânduri, cele mai inedite viziuni, ideile de aur şi tu ţi-ai bătut joc de mine!
BOSS: Tipo! Te respect! Jur!
TIPONUŢ: M-ai pus să fac cele mai nenorocite şi infame fapte…
BOSS: Nu se poate trăi altfel!
TIPONUŢ: Nu vreau să mint, să fur, să umble poliţia şi chinezii după mine! Ticălosule!
Pleosc, vinovat, Boss-ul nu reacţionează, e doar o gâlmă, iar Tipo orbit de furie îl pocneşte în continuare…



Iată-l pe Tiponuţ apărând la un capăt al unei pasarele peste liniile de cale ferată. Cu diplomatul în mână. De la celălalt capăt apare Doina grăbită şi precipitată.
DOINA: Tiponuţ, ce sunt misterele astea?
TIPONUŢ: Ce-ai făcut astăzi?
DOINA: Aaaa…
TIPONUŢ: Tu ştii ce zi am?
DOINA: Tipoooo!
TIPONUŢ: Tu crezi că toate sunt ca la tribunal? Paragraf, aliniament… modificare… apel, intervenţie, totul este posibil? Hm, nu crezi că am şi eu dreptul să respir… nu să fiu sufocat de efuziunile erotice ultrarapide ale tale care nu mă lasă să-mi fac şi eu poeziile?!? Crezi că gladiolele polare au un singur preţ în valută şi că eu sunt mai de râs decât Seinfeld pentru Hanibal?!?
DOINA: Tipo, te ador!
Ea e gata să îngenuncheze!
TIPONUŢ: Serios?
DOINA: Eşti totul pentru mine! Din depărtare apar câţiva chinezi!!! Tipo o urcă pe balustrada de cale ferată uitându-se disperat după chinezi sau un tren care se târâie spre ei!
TIPO: Hanibal ce face?
DOINA: L-am lăsat să-şi facă temele… are poimâine teză la română…
TIPO: Te ştii cu verbele şi conjugările…azi ori dau lovitura… ori mă fac grădinar la Jilava, te-am iubit…
DOINA: Tipo, ce ascunzi?
TIPONUŢ: Mi-e creierul o maşină automată de spălat înfundată cu dolari?
DOINA: Dolari? Ce ai tu cu dolarii?!…
Chinezii sunt mai aproape, trenul se târâie…
TIPONUŢ: Cum ai auzit de bani îţi rezonează timpanele! Fugi! Marş acasă!…
Tipo a sărit pe platforma unui tren. Coboară din mers în triaj. A urcat la volanul maşinii sale. Chinezii sunt pe pod, Doina a dispărut în staţia de Metrou…


Tiponuţ şofează în continuare. Din când în când îşi revarsă furia asupra valizelor! Fără succes. I se face sete. Opreşte. Intră intr-un bar. Caută pe cineva. Iată-l în altă parte. O redescoperă pe Felicia! O sărută. Surpriză! O ia în braţe şi dansează cu ea atârnată de gâtul lui şi cu valizele în ambele mâini...
FELICIA: Ce-ai în ele?
TIPONUŢ: Lei în stânga, dolari în dreapta!
FELICIA: Ce nebun eşti! Cum m-ai descoperit?
TIPONUŢ: Şpilul meu! Îţi spun după!
FELICIA: După ce? Oh, eşti pervers?!?
TIPONUŢ: Numai în timpul liber! Hai să bem ceva, nu la asta te-ai gândit ?
FELICIA: Ne vede lumea!
TIPONUŢ: Asta şi vreau!!!
FELICIA: Hai la mine acasă!
TIPONUŢ: Nu am slipul la mine!
FELICIA: Oh, te-ai stricat!...
Iată-i stăbătând o mulţime de coridoare dintr-un bloch-house imens. Tiponuţ o urmăreşte cuminte pe Felicia care o ia înaintea lui! “E hoceagul meu secret!”... El se maimuţăreşte, bate pe la uşile pe lângă care trece, cu valizele după el...
Felicia intră în budoarul ei urmată de Tiponuţ. El deschide o şampanie. Se pătează! Nu are probleme! Îi toarnă lui Feli. O duşează cu şampanie. Ea-l respinge! El scoate banii şi-i bagă în sâni un teanc, două! Vrea şi în chiloţi? Nici o problemă!!!
FELICIA: Tiponuţ, ce-i cu tine!
TIPONUŢ: Vreau cărniţă!...
FELICIA: Vai, ce porc te-ai făcut!
TIPONUŢ: Oriunde, dar nu în pat!
FELICIA: Toderaş, tu mă sperii!!!
TIPONUŢ: Pe calorifer, pe chiuvetă, în bucătărie...
FELICIA: Nu pe chiuvetă, că se sparge şi-i scumpă!...
El atâta aşteaptă. Un alt teanc de bani aruncat prin cameră...
TIPONUŢ: Dezbracă-mă! Îţi ordon!!!
Urmează cele mai voluptoase clipe pe care le trăieşte Tiponuţ. Felicia se dezlănţuie asupra sa! Trebuie să stingă lumina. Încins. Rămân împreună în semiobscuriatea camerei. Fumează. El încearcă un trabuc şi se îneacă în tuse.
FELICIA: Spune-mi vorbe dulci!
TIPONUŢ: Sunt un porc... (o muşcă de umăr)!
FELICIA: Eşti delicios...
TIPONUŢ: Ca un fund roz cu viermişori... (îşi toarnă şampanie în pantoful ei).
FELICIA: Vrei să-l părăsesc pe Negrişor?!!!
TIPONUŢ: Nu!… Dar poate te împrumută... (a pus mâna pe mobil).
FELICIA: Oh, ce bestie eşti!...
TIPONUŢ: Uite, facem o excapadă în Mediterana... lipseşti trei zile... te plătesc,... cu reducere că nenea Negrea e la prima ofertă cred…
Apasă tastele telefonului!
FELICIA: Dragă, dar eu nu-i dau raportul!
TIPONUŢ: Îi trimit o vedere!...”Vă salut cu drag! Fiţi liniştit! Zilnic, de dimineaţa, de la primele raze de soare, până în noapte când doar glasul mării se mai aude, muncesc ca un rob, ca la galere, ca un sclav servind răvăşitoarea pasiune a iubitei dvoastre amante arse de soare...”
FELICIA: Ha, ha, haaa, ah! Am ştiut eu că eşti poet!...
TIPONUŢ: Serios?...
Nud face câţiva paşi prin camera plină de idioţenii! Feli îi sare în spate! El cu pistolul trage!
TIPONUŢ: Să cucerim lumea! O lume plină de sclavi! Căcănarilor!...
Ţipă, urlă ca un dement. Cineva le bate în ţeavă. Tiponuţ scoate psitolul. “Idiotule!” Feli încercă să-l liniştească. El a obosit şi cade jos. Feli îl înveleşte cu o pătură.
TIPONUŢ: Sunt un nemernic... un nemernic... un nemernic....




Sunt într-o tavernă nenorocită. La o ciorbă de burtă. Verzea şi Paula vorbesc în şoaptă. Paula face vădite eforturi pentru a mânca acestă mâncare care-l încântă pe poliţist. E lividă, dar are o treabă urgentă cu el!...
PAULA:... nu mai ştiu nimic de el…
VERZEA: Am fost la primar...
PAULA: L-ai dat în gât pe Negrea? Să-ţi pregătesc negativele?...
Ca şi în povestea anterioară, aceea povestită în 313 de Paula lui Tiponuţ: Îl observăm în imagini pe Negrea, însoţit de trei şoferi şi secretara descinzând la circ şi vrând să pornescă camioanele. Se trezesc înconjuraţi de ţigani. Săbii, ţipete. Negrea e total şi sigur pe situaţie până se deschid uşile şi descoperă camioanele pline cu sticle de oţet. Se isterizează faţă de draconiţa! Sunt toţi puşi pe fugă din circul de ţigani!
VERZEA: Dobitocul a luat trei şoferi de la primărie să ridice camioanele,
ca să nu-mi dea mie nimic, ştiam că-i zgârcit... ţi-e rău?...
PAULA: Şi?!?
VERZEA: Au sărit ţiganii să-i taie... e scandal mare...
PAULA: Primarul?
VERZEA: N-avea timp!... Aştepta nişte fotbalişti!... M-a întrebat de Tiponuţ!!!
PAULA:... i-auzi...Vrea mobilă de salcâm?... Fii atent că ştie tunata!...
În biroul primarului unde anterior fusese Verzea, iată-l intrând pe Bălăşoiu cu echipa sa după el, fotografi dar şi sposorii Metalmob. Poze! Primarului i se oferă un tricou cadou! Jucătorii îi dau autografe. E sportiv. Ce păcat că este gras! Bulimia este boala secolului XX! Sponsorii-patroni îi oferă cadou o rachetă de tenis! Excelent! Pe cântar deschide un capac de la cutia de tenis! Aceiaşi încercată anterior de Negrea, săracul, acum i se pune o cămaşă de forţă...
PAULA: Iar ai ajuns în căcat! Ai fost complice peste tot!
VERZEA: Mă dau idiot!... au întrebat nişte suedezi de el... nu e cam nebun...
PAULA: E mai melancolic... dar, ai văzut şi tu că e deştept...
VERZEA: Păi de aia îţi zic...
PAULA: Moşule, trebuie să dăm înainte de chinezi! L-am căutat acasă!
VERZEA: Acasă? La nevastă! Eşti tunată!
PAULA:… E groasă!... Unde e... nimeni nu mai ştie nimic de el!
Un tuciuriu îi tot stresează. “Ia lozul, ia maşina, ia casa! Ia norocul! Că odată mori, şi rămâi în curul gol!!”... Pe Paula o dau lacrimile! Unde o fi?
Iată-l pe Tiponuţ dansând în draci în jurul mesei pe care a urcat-o pe Felicia. Muzica ţigănească dă să spargă pereţii, dar pe Tiponuţ nu-l interesează nimic! Îi curge sudoarea! E apă. Urlă într-una. Nici nu ştie când s-a trezit cu vecinii peste ei! Mobila răsturnată! Placa zgâriată! Tiponuţ explodează! Muşcă discul! Sare la ei să-i bată! Îi şi pocneşte! Afară cu ei! Cum poate Feli să-l liniştească? E o minune! S-a săturat de casă! Iată-l din nou în maşină! Cu servietele în spate! I-e acum rău, fără să vrea decartează pe una din ele! Noroc cu Feli la volan! Au oprit într-un loc! Trei rochii i-a luat! Pantofi, ca la Cenuşăreasa... Are bani, e fără probleme! E mare şi tare! Trece el la volan! Dar tot ea-l dirijează pe unde să o ia...
PAULA: Ce băiat bun era! Eu l-am nenorocit!…
VERZEA: Hai că-l găseşte taica!...
Cu duioşie îi şterge colonelul Paulei lacrimile...



Plimbându-se cu telefonul la ureche, de la cuptor la frigider, pregătind cina, etc., Doina îi dă raportul prietenei ei Rodica.
DOINA:… nu m-a sunat toată după-amiaza… înţelegi… cinci ore şi patruzeci
de minute... Hanibal mi-a spus că l-a văzut în maşină cu o ziaristă... o figură ştii dragă cum sunt astea, Doruţu e un timid... îmi spune Hanibal... că aia
cică va scrie despre el ceva în ziar… şi-ţi dai seama... şi el îmi ascunde ceva, mie!... care azi… l-am strivit psihologic... pe Casanova... mă gândeam la el...
Mâine-poimâine mă trezesc că apare o carte, o să văd în librării despre el şi stupizeniile alea,... eu nu aveam nimic cu ele, până acum,... dacă din asta câştigă banii,... erau banii, dar să dau eu bani... că ce?!?... să cumpăr o carte care să îmi explice cine este el... cum îi transpiră picioarele... cum sforăie...
ce pămpălău e... ce mofturos... cum adică să-mi facă o surpriză... mie care îl aştept, i-am lăsat mesaje… tu ştii ce delicată am fost azi cu el pentru că
mi-a spus că are o zi mai grea... nimic... nimic… e un mister, îţi dai seama, Tiponuţ e un mister... şi eu care mă gândeam că abia pe la toamnă să-mi iau un amant… da, dragă când vin ploile... pentru că totul este atât de insuportabil... eu nu-mi permit să mai mănânc cu piper, am eliminat muştarul observând că totul îi produce o sumă de convulsii care-i distrug echilibrul erotic... tot ceea ce mie îmi este pur şi simplu!... înţelegi... Îţi confirm! absolut Rekomandabil...
În toată acestă convorbire periplu, Doina a ucis doi gândaci, a început salata, a subliniat o dată în calendarul bisericesc, s-a cântărit tot de două ori, a închis radioul, a şters o pată de pe faţa de masă, a mâncat o felie de brânză, a deschis o bere pe care acum singură o bea. Singură.



Iarăşi pe coridoarele unui block-house. Uşi una după alta fără nici un semn. Ajung pe un coridor! Felicia fluieră un semnal melodios. Tiponuţ dă să-l repete, dar ea-l calcă pe picior. O uşă se deschide. Felicia îl trage pe Tiponuţ după ea. Nu e nimeni. Doar Feli. Tipo vrea s-o sărute, dar ea îi bagă un trabuc în gură! Îl aprinde! Când să tuşească, îi scapă din dragoste un pumnişor în coaste care-l linişteşte. Îl leagă la ochi. I-a luat o servietă din mână. Iată-l conducăndu-l pe alte coridoare. Un holişor. Doi mascaţi: à la Stan, care o pipăie pe ea, à la Bran, dar cu un zâmbet fioros, care-l pipăie pe el... Scapă. Trec mai departe. Ultimul hol! Pe un perete diferite măşti, ce acoperă partea superioară a feţei, suficient ca să te transforme în: Stalin, Travolta, chiar Ceauşescu, Hagi, Clinton... pentru care optează Tiponuţ. Felicia mai mult se dezbracă, păstrăndu-şi dessous-urile şi aranjându-şi o mască infimă. Radiază, mândră de locul unde l-a adus pe Tiponuţ.
FELICIA: Ce spui? High-class... Aici se fac afacerile...
TIPONUŢ: De azi-dimineaţă trebuia să fiu aici!… HOPA!
A descoperit-o pe Paula-rusnac cu ochelari-cook-eri la ochi. Tipo se aşează la masa ei, iar pe Feli o urcă pe masă!
TIPONUŢ: Oceharaşon! Căutaţi ceva prospătură!
PAULA: Umblu după dine de ceasuri întregi!
TIPONUŢ: După mine sau după cei verzi?
PAULA: Fii atent că ai intrat într-o chestie imposibilă! Danger!
TIPONUŢ: Sictir! Ce mai face dl. Kolonel?!
FELICIA: (insinuant) O, chiar colonel, nici măcar maior? Să trăiţi!
Felicia a înţepenit în poziţie de drepţi şi în faţa presupusului cadru
militar-incognito face câţiva paşi de defilare stânga-dreapta, în timp ce Tiponuţ lansează câteva avioane-bancnote!
TIPONUŢ: TU144 model 1999, fuselaj 100 USD!?!…
Paula nu mai apucă să protesteze căci presupusa apartenenţă poliţienească fiind divulgată, Stan şi Bran o evacuează, însoţiţi de Feli care parcă bănuie ceva ce e peste puterile ei de înţelegere…
TIPONUŢ: Să cânte muzica! De ce am venit aici?!?
FELICIA: Niciodată nu-i prea târziu... faci o carte?
Sunt la masă Tiponuţ, cu Felicia în spate care-l chibiţează şi diplomatul cu bani alături. Joacă cu Iliescu, Stalin şi Gyuri Pascu, cu o gagicuţă: Geta pe genunchi. Tiponuţ e aburit de şampanie, dar câştigă într-una!
FELICIA: Dragă, câştigi prea mult!
TIPONUŢ: Nu mă mai iubeşti! Vezi ce-mi faci?!?
GETA: Dar, chiar numai de astăzi vă cunosteţi?...
STALIN: Face-ţi afaceri pe la Mitropolie...
TIPONUŢ: Vrem să reclicăm şi noi niste deşeuri... dar sunteţi chiar Gyuri
Pascu?
GYURI : Numai dl. Iliescu este chiar el insuşi..., înainte de miezul nopţii...
FELICIA: Ce zici Ivan Vissaronovici?...
STALIN: Parcă nu vedem şi noi cu cine avem de-a face...
Felicia se bagă sub masă. Tiponuţ uită să liciteze... Reapare cu pantofii lui Tiponuţ. Îl stângeau picioarele... Stalin pune un pistol pe masă. Tiponuţ vrea să-l încerce, dar sar toţi pe el. Îl ia din nou rusul, roteşte încărcătorul, îl pune la tâmplă şi trage. Nimic. E tare. Geta îl gratulează cu o îmbrăţişare. Jocul de cărţi continuă...
ILIESCU: Cu ce vă ocupaţi dl...
TIPONUŢ: Aer, aer, aer...
Cum e desculţ, nu ezită să culeagă o carte de jos cu degetele de la picior, pe care apoi ca şi un maestru să şi-o însuşească! Feli îl pişcă de şale. Ei joacă concentraţi, vorbind printre dinţi, căci masa e plină de bani...
GYURI PASCU : Vă pricepeţi!?!
ILIESCU: Ban la ban trage... ne mai spală minţile cu ceva sex...
GYURI: Mă doare sufletul!?!
STALIN: Vorbiţi prea multe!
GYURI: Lasă, nene, personajul şi joacă cartea!
GETA: Cine are carte are parte...
FELICIA: Ha, ha, ha... sunteţi delicioşi astăzi!!! Ce zici Toderaş unde te-am adus?
TIPONUŢ: Sunt un dobitoc! Nici nu ştiam de chestia asta!... Uite carée-ul! Tiponuţ i-a cam curăţat de bani. Geta s-a cam făcut lividă. O ia deoparte pe Feli să-i mai dea ceva bani. Se înserează şi sunt lefteri. Bruno şi Gicu schimbă privirile cu subînţeles, şi-au dat jos măştile. Lumea s-a cam cărat. Bruno îl boţeşte pe Stalin şi-l aruncă într-un colţ. Gicu se joacă cu un ghiul! Nu lipseşte mult s-o pocnească pe Geta, de nervi, e clar. Feli îl abordează pe Tiponuţ.
FELICIA: Hai, măi că a fost o joacă!… mai lasă şi tu bani de taxi...
TIPONUŢ: Numai la masă!… Să joace!
FELICIA: Hai să ne iubim!
TIPONUŢ: Dă-mi-o pe Geta!?! Azi cumpăr tot!
FELICIA: Eşti nebun! Te-aude Gicu că nu ştie multe!
TIPONUŢ: Păi dacă e totul pe bani!
FELICIA: Toderaş, fii atent că curge sânge!...
Într-adevăr Gicu sare la el să-l bată dar îl apără atât Feli, cât şi Bruno. Ultimul le oferă soluţia. Oricum şi ei vor, şi aşa e normal să le dea revanşa.
BRUNO: Am un amic ce poate să ne aducă nişte bani! Îmi permiteţi să-l sun...
TIPONUŢ: Numai să vină cu bani!,... că eu sunt sătul de minciunile mele!…
Feli a devenit neagră la faţă. ”Ies să iau puţin aer!...” Geta o însoţeşte!
Tiponuţ a rămas singur cu cei trei bărbaţi. Valiza diplomat plină cu bani este deschisă pe masă!… Sună cineva la uşă. Bruno deschide uşa...”Ha ma-ra pa!” Ha ma-ra pa”. Au intrat în cameră chinezii! Tiponuţ răstoarnă masa! Casa întreagă se
răstoarnă în nebunia ce urmează prin camera în care îşi dau în cap toţi, lumina pocneşte, a fost şansa lui Tiponuţ care a pus mâna pe diplomat şi, incredibil, Felicia îl trage într-un dulap de unde-l evacueză pe un coridor!
FELICIA: Tuţu mic, nu am ştiut nimic, acuma mi-a spus Geta că Bruno are nişte legături cu chinezii aştia, mă ştii doar, nu mă-ncurc cu toţi mărlanii!... Fugi că te ador!... i-a aruncat şi cealaltă valiză cu bani..
Tiponuţ fuge în timp ce în spate pe urmele sale ţipă chinezii. Coridoare, locatari, nervi, ascensorul blocat, scara de serviciu şi totuşi a reuşit să iasă în stradă! Uf! Sare în maşină! Accelerează!
VERZEA: Domnu’ Tiponuţ, te ştiam om serios!...
În spate, pe banchetă, colonelul, tocmai a închis diplomatul cu dolari, lăsându-l alături. Încet, calm, îl încheie la cămaşă pe Tiponuţ. Îi sopteşte la ureche, scârbit de parfumul acestuia...
VERZEA: Hai, domnule, că mi-a dat ordin primarul să i te găsesc că au întrebat, nişte suedezi de tine!... şi tu umbli… zi-i la tata dacă vrei nebunii că te duce el, n-o lua aşa pe arătură...
Verzea s-a lăsat pe spatele banchetei şi savureză oraşul văzut din maşină. “Ce lume domnule... nu te lasă moşu’... până nu vin galbenii!!”... Alături de el valiza cu dolari a chinezilor!



Tiponuţ încă puţin răvăşit este într-o sală de oaspeţi a primăriei împreună cu Verzea. Îi întâmpină primarul însoţit de fotbaliştii lui Balăşoiu care râde
într-una. Negrea, mic cât o furnică, imploră iertare peste tot. Dintr-un grup de suedezi, toţi blonzi, se desprinde Paula. Toţi îl înconjoară.
NEGREA: Ce rău îmi pare că nu-i aici şi patronul dvs. Toată ziua a sunat!
PRIMARUL: Măcar le-ai dat fax-ul că i-am ales?
NEGREA: De trei ore!
PRIMARUL: Excelent!... Au fost pe la mine şi cei de la Metalmob... ar trebui să vedem dacă nu avem şi pentru ei ceva... o ofertă interesantă... un spital…
NEGREA:... Pe la o şcolă, terenurile de fotbal...
Pentru o clipă, puţin mai lungă se privesc toţi în ochi: Verzea, Tipo, Paula, Negrea care o cunoaşte de undeva pe ziaristă, primarul care se tot uita când la valiza lui Tiponuţ, când la cea pe care o ţine Verzea... Asta e!... Paula îl prezintă pe Tiponuţ suedezilor! Încântaţi de el! Cine e?... De unde a apărut?... Unde a studiat?... Lumea insistă. Primarul îi confirmă că oaspeţii vor să-i finanţeze cercetările... Tiponuţ se destăinuie!...
TIPONUŢ:...am cinci plombe... material special de import... sunt soţul unei avocate specializate în divorţuri... excelentă gospodină... un băiat pasionat de peşti... pe Tipo îl doare sufletul când un copac se taie... aleargă mult toată ziua... niciodată nu bea... nu lucrează duminica din principiu... îi e frică de zborurile cu avionul... e timid... bea numai bere caldă şi neagră...
SUEDEZ: Sperăm să începem o colaborare cu societatea dvs....
În sală îşi fac apariţia cei trei chinezi, conduşi de Felicia cu ochelari de soare:
şi-a învineţit un ochi! Verzea care se pare că are în mână diplomatul lor, reacţionează. Se retrage într-o sală urmat de Tiponuţ şi Paula. Valizele sunt aşezate în centrul sălii. Chinezul îi ucide cu privirea. Verzea explică şi Paula traduce în timpul acestei conversaţii în care toţi se rotesc în cerc în jurul valizelor!
VERZEA (rom) /PAULA (eng) : Încurcătura s-a produs la filtru!.. (Îl prezintă pe Tiponuţ)... He is from KGB! Maior! Reprezintă departamentul de protecţie a mediului-filiala România... Danger… Nu recomand complicaţii!!!...
CHINEZ: (eng-tot aşa) Încântat... Societate comercială ce pregăteşte un transport de jucării finanţat de UNICEF pentru România! S-a făcut o coletă pentru Europa de Est... pentru copii, jucării colorate şi cu motor din China!!!...
O motocicletă este pornită să se învârte în jurul unei valize, un motociclist care tot dă identic din cap!...
VERZEA: Oh! Unicef?...We work for ONU! În acest proiect!… Excelent!
CHINEZ: Am lăsat trei covoare înfăşurate pe strada Pacificului, la etaj 5...
VERZEA: Pacificului?… Ok… Le dăm la curăţat…
CHINEZ: Wonderful!!! Voi nu aveţi jucării care fac dum, dum!
VERZEA: Pe când trebuie?
CHINEZ: Vin sărbătorile… e drum mult cu multe vameşi...
VERZEA: Avem depozit în Yugoslavia, trimitem de acolo! Unde vreţi, dar plata corect!
CHINEZ: Nu mai există Yugoslavia!?!
VERZEA: Cine a spus că există?! Depozit există! Trimit cu avion! Orice rută!
New-York, Istanbul, ce vrei, clientul stăpân!
CHINEZ: Poţi trimite la Tibet?...
VERZEA: Numai cu tarif de excepţie!...
Au schimbat valizele. Verzea le oferă o carte de vizită cu numarul său...
Paula îl ia pe Tiponuţ, complet aiurit. Ies în fugă prin sala festivă. Sunt salutaţi cu zâmbete! Pa, pa, pa!



Afară este seară şi senin. Încep să apară stelele. Paula l-a tras pe o terasă pe Tiponuţ. Încet, lin, până la balustradă, de unde se vede tot oraşul! El e tot cu servieta cu banii!
PAULA: O zi-mi că m-ai iertat! Ştii cât m-am bucurat când am auzit că te
caută suedezii!... Spune-mi că ai uitat ce ţi-am spus! Aş face orice pentru tine!... Nu-mi trebuie bani! Te ador!... Dacă ai vrea, aş fugi in America cu tine!... Îţi mai plac ochii mei!?!... Hai acolo, că-i mai cald! În Suedia e frig!
TIPONUŢ: Mi-e frică să zbor cu avionul!…
PAULA: Sărută-mă!
Tiponuţ depune cu graţie un sărut pe buzele ei!
PAULA: Gândeşte-te, dacă spui că inima începe să-ţi bată!
Tâmp el se uită la ceasul la care secundele curg una după alta! Meditează: 1, 2, 3… 13 secunde... este ora 21!...
TIPONUŢ: Infectă oră!...
PAULA: Oh, ce nebună sunt, tu ai un băieţel, o soţie minunată, nu zănatecă ca mine, uită ce ţi-am spus, mă cuprinde uneori disperarea... Ce destin! Nu ştii tu că o femeie singură, tot proastă se chemă... iartă-mă… o să scriu sâmbătă o pagină despre tine, salcâmi şi gladiole... Te mai pup o dată! Fug la ziar că trebuie să dau ceva pentru mâine!... ARDE!!!
Tiponuţ a rămas singur pe terasă. Îşi priveşte ceasul, diplomatul, l-ar arunca, dar cum e un om slab, renunţă. Telefonul îi tot ţârâie. Îl închide fără a-i răspunde! Ce zi!!! Îşi încheie un şiret! Pleacă!...



Sunt aşezaţi în jurul mesei din salon, în faţa televizorului care transmite ştiri după ştiri. Manâncă toţi fulgi de porumb cu lapte. Croncăne într-una. Diplomatul cu bani e închis pe masă în faţa lui Tiponuţ! Claudiu e cu căştile la urechi.
DOINA: Te-am sunat toată ziua!
TIPONUŢ: Am alergat tot timpul...
DOINA: Te-a căutat o ziaristă...
TIPONUŢ: Am refuzat interviul...
DOINA:…Zicea…ceva…..de…..nişte………..chinezoaice?!?
TIPONUŢ: Azi am sărutat o altă femeie...
DOINA: Îngrozitor!
TIPONUŢ: Tulbutător! M-a păcălit!... Mi-e ruşine...
DOINA: Mai bine...
ŞTIRE TV: Boss-ul este prezentat în finalul ştirilor. Cunoscutul om de afaceri a făcut un preinfarct fiind descoperit înţepenit, la birou cu un telefon la ureche,... circa patruzeci de minute... s-au chinuit să-l desfacă... câteva imagini ne prezintă de îndată, de la plan general, la plan detaliu, pe boss-ul înţepenit la birou, cei trei bodyguarzi încercând să-l descleşteze, iată-l transportat pe targă, e greu, iată-l în rezerva de spital, în continuare cu telefonul ţinut strâns la ureche, înconjurat de tuburi multe colorate, înfipte în el... diagnosticul medicului: o semiparalizie, se pare definitivă!!! Concernul Leorom, pregăteşte un nou concept de mobile: ecologică...
TIPONUŢ: Oh... boss-ul!
HANIBAL :… Tati, ai să fii şef!
TIPONUŢ: Îmbătrănesc...
HANIBAL: Tata va conduce compania!
DOINA: Dumnezeule… Ce zi ! Ce oraş!... Un infern! Trebuie să revenim în natură!!!
TIPONU: Trebuie să revenim în natură!
Valiza închisă cu bani. Doina şi Tiponuţ se privesc lung în ochi! Imposibil şi totuşi adevărat înţelege Tiponuţ! Ea acum pricepe uitându-se la aceea servietă diplomat, pe care pe măsură ce o priveşte devine mai trasparentă, lăsând să se vadă teancurile de bancnote: suplimentarea de la proces. Ce încurcătură. El îşi dă seama că ea s-a prins. Ea înţelege că el a înţeles. Lui Tiponuţ îi trec prin faţă fragmente din toată această zi nebună şi plină de bani! Nici o explicaţie nu îşi are rostul!
DOINA:... Iubitule... Te iubesc... Nu fi necugetat... Adoratule... E un comision... Nu te-am minţit niciodată... Nu te enerva... Divorţul a fost de operetă….A fost un amant fals... Şi unchişorul şi el e fals... Dragostea mea... Gândeşte-te la cercetările tale... Gladiolele alea polare... Hanibal o să meargă la liceu... Îi trebuie un pc... Iubitule, fii, tu însuţi...
Împotriva tuturor rugăminţilor ei, care l-a prins de mână, cu cealaltă rămasă liberă el apucă servieta şi o aruncă, pur şi simplu pe geam, urlând din rărunchi:
TIPONUŢ: TU! Nu-ţi dai seama cât te iubesc!...
În timp ce servieta zboară pe fereastră, în sfârşit, la finele acestei zile plină de bani, cei doi cad unul în braţele celuilalt!!! Stop-cadru: Cu ei doi şi servieta zburând, se umple de grafica ce ne anunţă cum au evoluat apoi toate aceste DESTINE! (CUT)

O hârtie de 1 USD umedă este ridicată de jos. O netezeşte în palmă
Tiponuţ-lucrător curăţător de bazine. Este pe fundul unei piscine golită de apă. La câţiva metri mai încolo, într-un halat similar cu al lui Tiponuţ, Doina-lucrător întinde detergentul pe podeaua bazinului. Două mogâldeţe care spală bazinul în ştrandul gol… Apare Boss-ul, un fel de şef al celor doi… şi se opreşte lângă minusculul cactus şi câteva nimicuri, pe care le aruncă oamenii în piscină, toate aşezate pe marginea bazinului…
BOSS-UL: Tiponuţ, la treabă! Lasă visele, că imediat deschidem! Întinde detergentul cum face Doinicica!?!… Sfarmă bulgări, Tipo!… Doini! Haide că am o treabă cu tine…
În timp ce Doina-lucrător părăseşte bazinul, Tipo îl urmăreşte pe Boss într-una din obişnuitele cuvântări. Cu o privire tâmpă, Tipo, aruncă o ocheadă la poza udă a Paulei dintr-un ziar şi care este lipită de peretele bazinului şi din care apa se prelinge…
BOSS: Perfect trebuie să iasă! Chiar dacă noi spălăm bazinul zilnic!… Fă din detergent un praf cât mai fin! Aşa curăţă de jeg, câtă mizerie lasă zece mii de persoane care se scaldă zilnic aici numai tata ştie… dar noi trebuie să facem bec, beculeţ… ia praful cât mai fin… ştii bine că de patru ani îţi explic… se dizolvă cât mai total în apa care rămâne pură!… Asta caută oamenii! Marfă a’ntâia şi puritate! De aia omenirea se reîntoarce în natură!!!… Vine anul 2000 şi caramba în natură!…
O pişcă pe Doinicica, o ia de braţ şi pleacă cu ea, urmăriţi de privirea caldă-tâmpiţică ameţită de soare, a lui Tipo. Picăturile de apă îi ţiuie timpanele!… A rămas singur pe fundul piscinei… Cactus în care înfinge o bancnotă, poza din ziar a Paulei, grafitti cu porcărioare de peretele Tiponuţ, revine la treabă… Singur, minuscul, curăţă piscina! El, Tiponuţ!


Desene de grafitti pe o hârtie, o piscină cu mogâldeaţă, tuşind, Tiponuţ se ridică de la masă în timpul unei şedinţe de maximă importanţă a companiei, în aceiaşi sală şi la aceeaşi masă unde l-a bătut pe Boss… urmărit de privirile tuturor celor de la masă: Boss-ul, Paula, Verzea, Doina, etc…
TIPONUŢ: …Esenţa vieţii ţine de elementele simple! DECISIVE!… Aţi putut uita vreodată foşnetul pădurii unde v-aţi plimbat ultima oară cu iubita înainte de a vă părăsi…Filosofia vieţii este la fel de simplă ca şi a apei! Oamenii nu sunt decât nişte corpuri care azi se scufundă, mâine sar la suprafaţă şi zile întregi doar plutesc… dacă vom înţelege această filosofie… compania LEOROM şi mobilierul ecologic va fi întotdeauna un vis al tuturor… un vis care va aduce dividente, prosperitate. Ne va propulsa destinele… doar să înţelegem…
Îl ascultă toţi, fascinanţi, cu respiraţia întretăiată pe acest guru al companiei…
TIPONUŢ: …această filosofie simplă şi esenţială a vieţii care începe de la un foşnet de pădure seara când păsările se culcă, unele jivine ies din scorbură şi peste tot pluteşte foşnetul pădurii…
Ochii calzi şi buni ai lui Tiponuţ sună cea mai simplă dovadă a sincerităţii sale!!!
Stop cadru.

miercuri, 16 martie 2011

NU UITA!



Secolul precedent ne invatat ca MEMORIA NU POATE FI ABANDONATA! Anularea ei poate avea efecte nefaste....

Anii ‘ 70 – ’80. Tinereţea noastră

Ai fost şoim al patriei, pionier sau UTC-ist? Ai prestat muncă patriotică la cules de struguri, mere sau ai scos cartofi? Te trimitea mama să cumperi pâine pe cartelă? Ai stat cu tata la coadă la jucării chinezeşti în Orăşelul Copiilor? Intonai în fiecare dimineaţă la şcoală imnul Republicii Socialiste România – „Trei culori”? Îţi făceai temele la lumina lămpii cu gaz şi aşteptai să se încheie cele două ore în care se întrerupea curentul electric? Participai la manifestările de 23 August? Te uitai la desenele animate cu Mihaela sau Miaunel şi Bălănel? Jucai cu prietenii de la bloc „Nu te supăra frate”? Mergeai în vizită cu şcoala în fabrici şi uzine?

Dacă ai astfel de amintiri din anii ‘70 – ’80, te aşteptăm în expoziţia-eveniment Anii ‘ 70 – ’80. Tinereţea noastră de la Muzeul Naţional de Istorie a României, unde îţi va sta la dispoziţie un Oracol – Caiet de amintiri (îţi aminteşti de el?) în care te invităm să scrii toate amintirile tale din perioada acelor ani (’70 – ’80).

Dacă nu ai amintiri din acea perioadă sau te-ai născut după ‘89 sau poate ţi-a povestit un bunic de acele vremuri, te aşteptăm şi pe tine la muzeu să ne spui părerea despre expoziţie. Îţi punem la dispoziţie Cartea de impresii a expoziţiei noastre.

Expoziţia- eveniment Anii ’70 – ’80. Tinereţea noastră din 17 martie la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Organizatori: Muzeul Naţional de Istorie a României şi Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii.

www.mnir.ro
www.comunismulinromania.ro
www.cnsas.ro

marți, 15 martie 2011

ISTORIA UNEI ZILE PLINE DE BANI (III)

Tiponuţ şi Paula urcă cu liftul până la etajul cinci şi coboară două nivele. Pentru a-şi deruta posibilii urmăritori fac o scurtă plimbare pe la etajul patru. Un domn elegant cu ochelari negri îşi fereşte faţa de a fi observat de Paula. Ei nu-i scapă. “Bună ziua, dl. deputat!”. Revin la trei. Intră în cameră. Tiponuţ se aşează obosit pe pat! Dacă m-ar vedea Doina!?!... Paula cercetează camera, baia, verifică prevăzătoare balconul.
PAULA: Îţi spun sigur că o să mai stăm o vreme aici! Dacă nu fac un duş înnebunesc, îmi intră cimentul în măsele!...
A intrat la baie. Stă suficiente clipe ca Tiponuţ să fabuleze lui însuşi şi nouă privindu-ne în faţă, stând pe pat, ţinând matern o pernă în braţe...
TIPONUŢ: (off)… Toată viaţa ai fost un ameţit! Avea dreptate mama! Nu poţi tu să faci o treabă ca lumea! De ce nu faci şi tu o şcoală ca lumea? Ai putea să fii un contabil serios ca tata care toată viaţa şi-a văzut de treabă!... Sau măcar un inginer de electronică sau construcţii ca toţi colegii tăi care acum sunt la casa lor... Tu nici o dată nu poţi să faci ceva ca lumea... Niciodată nu ţi-ai făcut pantofii ca lumea, l-ai lasat toată viaţa pe taică-tău să ţi-i facă... Te duci la faculatea de păduri... Să umbli lelea prin pădure... Ai stat doi ani... Ai plecat... Că-ţi plac florile... Păi astea plac la fete, iar eu pe tine o dată nu te-am văzut cu o floare... Te-ai însurat cu isterica aia care mai e şi curvă, că dacă nu era, nu putea să-i plece aşa bărbatul... chiar fără să-i spună nimic...
Iat-o pe Paula ieşind din baie înfăşurată într-un prosop, servindu-se cu un pahar de cognac şi punându-se să numere banii. Dolarii! O dată, de două ori, încurcându-se, obosind, renunţând... Sunt prea mulţi. Tiponuţ e consternat de siguranţa ei...
PAULA: Easy! Tu nu ai văzut cum am intrat aici? Fără să zică nimeni nimic!
Lui îi vine să caute microfoanele, iar când deschide un sertar descoperă un pistol! O fi tot cu apă!?! Pleosc face oglinda spre care a tras un cartuş!...Telefonul sună:
RECEPŢIA: Aveţi ceva probleme?...
PAULA: Ah, nu, am deschis o şampanie!... Mici stricăciuni… Hn… nu, nu
lăsaţi... A încheiat convorbirea! Vezi! Îi arată lui Tipo! NO PROBLEM!
TIPONUŢ: Dar de ce nu ne dă nimeni un semnal! GATA! Vreau acasă!!!
PAULA: Totul era pregătit la marele fix! Am apărut eu, o mică rotiţă care nu se ştie ce caută aici, aşa că la ora asta dl. colonel Verzea discută amical
cu şeful meu... Ca-ntr-un film de epocă îl vedem pe Verzea ţinându-l agăţat pe geam la unul din etajele superioare ale Casei Scânteii pe redactorul-şef, un individ mic şi gras,…reamintindu-i de depozitele pe care i le poate controla... şi şeful promiţându-i că-l va informa întotdeauna... Verzea i-a băgat un articol făcut cocoloş în gură! Un altul, un altul!... Pe de altă parte cred că şi tu i-ai cam înnebunit! Negrea va mai avea o întâlnire cu adversarii voştri, de la Metalmob, ca să vadă dacă nu i se oferă mai mult de către ei!….Negrea joacă o partidă de
tenis cu unul din delegaţia Metalmob. Acesta aruncă o minge în afara terenului. Negrea, serviabil, se duce să ia alta din geantă. Tubul de mingi de tenis este plin cu dolari, pe care concentrat şi expert, Negrea, îi numără de îndată. Dezolare căci nu este suficient. Închide tubul. Din priviri întreabă dacă nu mai este un alt tub. Doar atât, dar ce mingi! I le laudă adversarul! Nemulţumit, Negrea abandonează tubul şi se duce după mingea din afara terenului! Revine cu ea, deşi roasă în teren... Abia după ce se vor convinge de asta ne vor da semnalul!... Reîncepe meciul, dar simulează de îndată o întindere musculară şi părăseşte terenul!
TIPONUŢ: Aş putea s-o văd până atunci pe Doina?!?
PAULA: Va trebui să aştepţi cu mine aici, singur-singurel cu mine, ca toate acestea să se întămple!!!
TIPONUŢ: Dumnezeule! De azi dimineaţă o ignor pe Doina!
PAULA: Ai răbdare! Ai să te reîntâlneşti cu ea cât de curând!
TIPONUŢ: Cu cătuşe! Tu ştii ce premoniţie am avut? De groază!
PAULA: Să nu-mi spui că te împuşcă careva că înnebunesc!
TIPONUŢ: Te urăsc!... Înnebunesc! Mi-e sufletul rece ca un sloi şi inimii mele împietrite îi cer în van curaj să-mi dea să fug la ea! La Doina!..




Ca două mici insecte, sunt Doina şi clienta în biroul primei. Un birou “kafkian”. Înfiorător de înalt, unde dosarele urcă până sus în tavan! Doina e întinsă, terminată, după pledoaria pe care tocmai a terminat-o, în fotoliul de piele. Şi-a aruncat pantofii care-i strâng picoarele. Clienta este încă entuziasmată de succesul repurtat anterior de Doina, care acum sună un aprod. Apare unul mic de îndată la uşă.
DOINA: Două ouă!...
Clienta e surprinsă... Răbdare... Reapare aprodul cu un dosar şi un tub! Tubul este deschis şi două beri alunecă în jos. Doina semnează în dosar confirmând. Aprodul desface berile şi le toarnă în pahare...
DOINA: “Mi-e gura ca Sahara!... Un ou, o bere, 300 de calorii!...
Două femei bând bere, liniştite... Telefonul mobil sună. Răstoarnă fără să vrea farfurioara cu lăptic a pisicii. Pisi îi va linge peste câteva clipe picăturile de lapte.
DOINA: Oh! Bună ziua! Ce onoare... Sunteţi unchişorul... Nu a fost uşor că doamna are o imaginaţie, dar am icnit şi noi, bla, bla, bla... cred că am rezolvat... o surpriză?.... pentru dulciuri...OK, aştept provincia! ..hm..şi nattura!…rămân în familie!…Edenic, într-adevăr... poţi căuta zile multe paradisul pierdut şi să ajungi doar pe o plajă de nudişti... Drăguţ... V-o dau la telefon. Unchiul!
CLIENTA: Unchişorule, micule, ce bucurie îmi faci... Am câştigat... Sunt cu doamna Tiponuţ, servim un ou!?!... ha, ha! gigoluţul a plecat, era de rezervă?... acum o să-i putem spune doamnei... e de-a noastră...
Vorbind, clienta va lua unul din cei doi mici cactuşi aflaţi pe birou şi sub privirile stupefiate ale dnei Tiponuţ îşi masează încet şi lin: atât gamba, cât şi pulpa!...
CLIENTA: … ce idee curajoasă şi modernă! Să susţii cu atât aplomb că femeii nu i se poate refuza recunoaşterea propriei condiţii sexuale indiferent de limitele în care impulsurile fie, sado, fie masochiste evolueză!... Păi, da şi babalâcul!
După ce i-am dat zece ani fofo pe tavă, şi seara, şi dimineaţa, acuma vrea să mă lase în curul gol că nu-i ud florile sau spăl vana... măsa… şi eu s-o iau de la capăt... ca una venită de crudă în Bucale!?
Doina o urmăreşte rece şi obosită...
DOINA: Ieşi!!





Tiponuţ este întins pe spate pe pat. Paula îl veghează. Ea îl iscodeşte. El i se confesează...
TIPONUŢ:... o ştiam pe Doina încă din şcoală...
PAULA: ... îi scriai versuri...
TIPONUŢ: ... pe liniare, echere... eram la un liceu realist...
PAULA:... ce dulce...
TIPONUŢ:... albe… “sunt doar un fulg de nea/ Ce-aş vrea să ning încet în poala ta”.
PAULA: Mă tulburi...
TIPONUŢ: Era tot frumoasă... Nu mă plăcea...
PAULA: Nu te cred...
TIPONU: Eram cel mai slab din clasă... toţi mă băteau...
PAULA: Îngrozitor...
TIPONUŢ: Era cea mai deşteaptă din clasă! Eu eram cam idiot! Ea a intrat la
drept. S-a măritat cu un asistent de la medicină!... Erau fericiţi! El a fugit în Germania... a trecut Dunărea... eu nu ştiu să înot... Mama nu o iubea... Am trecut de la silvicultură... Mi-era frică noaptea...
PAULA:... În pădure…asta e...
TIPONUŢ:... Silvicultura, da,... apoi la horticultură... cu florile, serele...
PAULA: Cum v-aţi reîntâlnit?
TIPONUŢ :… Stătea în gazdă la o babă surdă... i-am dus într-o seară două ghivece cu flori... am stat toată seara fără să ne spunem nimic... apoi ne-am iubit… s-a născut Claudiu, am cerut-o de nevasta a 18-a oară şi a acceptat...
Tiponuţ se ridică în picioare şi se urcă pe un scaun de unde îi vorbeşte Paulei ca şi cum ar vorbi lumii întregi!
TIPONUŢ: Ea mi-a eliberat creierii şi mi-a dat curaj! Am construit primele sere digitale! La Râşnov! Nu avea nimeni nevoie de ele! Ţiganii le-au spart geamurile... Am descoperit trei soiuri de gladiole! Acum am conceput mobila ecologică! Este mobila ce-ţi aduce în casă pădurea unde te-ai plimbat aseară! Îţi dai seama de asta?... Am o familie! În care eu sunt capul! Nu am curajul tău! Am citit de tine în ziare! Anchete! Presiuni! Intransigenţă!... Zii şi mie
cum faci?... Să nu mor ca un iepure?!?
PAULA: Întotdeauna să strângi din dinţi! Înţelegi? Că doar ai făcut un băiat!
TIPONUŢ: Până la proba contrarie!
PAULA: Poftim? Ce vrei să spui?
TIPONUŢ: Dragă! Eu nu am avut până acum decât pretenţia că îl cresc!...
PAULA: Dragă, tu eşti nebun!
El râde în hohote! O ia în braţe! A uitat şi de dolari, de chinezi, de Verzea...
PAULA: Spune-mi... sst…
TIPONUŢ: Tot ce vrei...
PAULA: Tu ai avut o amantă?..
TIPONUŢ: Azi am sărutat prima oară o altă femeie decât pe Doina...
PAULA: Nu se poate!… Hm...Oh… nu! Pe Felicia?... vai, te urăsc!... ce porci sunteţi voi bărbaţii!!!
TIPONUŢ:… Da... şi mie mi-e ruşine!
Trist, Tiponuţ se îndreaptă spre ferestră. Ea-l urmăreşte realmente fremătând!
Şi-ar arunca prosopul. Se apropie de el. Se privesc în ochi. Clipe lungi. Ceva îi apropie. Ceva îi desparte. Pentru el clipele sunt mai greu de trecut... Se apleacă să-şi lege şiretul la pantofi... Ea încă este uluită de el! În clipele acestea, poate pentru unica oară în viaţă, este o divă... Se roteşte prin cameră:
PAULA: Oh Cuceritorule! Casanovaaaaaaa!
Trrr...Trrr...Trrr... sună telefonul care-i îngheaţă pe amândoi!...Tiponuţ ridică receptorul.
TIPONUŢ:... Ne reîntoarcem în natura!?! OK! Boss-ule! În zece minute am plecat! Servieta rămâne pe noptieră!...
Val-vârtej, călcându-se pe piciore, cei doi se îmbracă. Tiponuţ a luat diplomatul cu dolari, cel cu lei rămâne pe noptieră, Paula ia şi pistolul, poşeta devine rucsac, un mic aparat de fotografiat este pregătit, amândoi se retrag pe balcon, de o parte şi alta a ferestrei! Cât mai retras! Sunt deasupra golului imens ce se cască dedesubtul balconului. Camera rămâne goală. Cei doi aşteaptă. Minute în şir. Cineva trebuie să vină să ia valiza cu bani! Îl aşteaptă!!!




Sunt în parc amândoi. Doina se odihneşte pe o bancă. Claudiu se joacă.
A scăpat de privirea mamei şi cu o sfoară lungă şi un portmoneu pe o alee păcăleşte diferiţi bătrâni care trec pe alee. Doina îi lasă un mesaj lui Tiponuţ.
DOINA: Doruţule, unde eşti tu la ora asta?!? Ai lăsat tu copacii tăi singuri?
Te pup şi aştept de grabă un semnal de la tine! Îl duc pe Claudiu la bazin!
Poate treci tu să-l iei... DOINICICA!!!
Se ridică, dar unde e copilul? Aleargă prin parc. Unde o fi Claudiul? Îl strigă.
Claudiu e cu ochii într-un minuscul aparat de fotografiat de plastic. Câteva dame ordinare îi trec prin faţă pe măsură ce el roteşte butonul aparatului. Nu poate răsufla. Transpiră! “Ce femei...!” Jos pe bancă e portmoneul legat cu sfoară pe care un copil îl cercetează. Cei doi negociatori se privesc în faţă. Portmoneul este evident de calitate, probabil julit dintr-un dulap de Claudiu! Mama care-l strigă de undeva din spate!
DOINA: Claudiu!?!...
Claudiu trebuie să se decidă. Portmoneul sau aparatul! Pozele încă îi dau emoţie! Îi priveşte şmechereşte pe ce care asistă (off) “Hm, de mâine îl închiriez. Asta e! Aparatul? Da! Aparatul! Gagicile! Îl strânge în palmă şi o ia la goană. Fuge. Pe alee în sus. Până la mama care îl prinde în braţe.
Mama şi copilul părăsesc parcul îndreptându-se spre maşina ei.
MAMA: Dacă şi azi îmi spune antrenorul că te ceri la toaletă când trebuie
să intri în apa adâncă...
HANIBAL: Mă paralizează gândul că nu ajung la mal...
DOINA: Of! Nu filozofa! Înoată!...





Camera goală de hotel. Valiza de pe noptieră. Perdeaua pe care o bate vântul. Balconul pe care sunt Tiponuţ şi Paula. Linişte... Încet, încet, încet uşa camerei se deschide. Cineva intră. Paşii săi călcând pe cioburile de oglindă. Se opreşte în dreptul ferestrei. Doar umbra care se observă pe cimentul balconului. Paşi. A revenit în cameră. Încuietorile de valiză deschise. Banii aşezaţi ordonat în valiză. Încuietorile care se închid. Paşii celui care ar vrea să iasă din cameră. Buff! Asta e! Paula intră în cameră făcând căteva clişee cu aparatul de fotografiat. Cu pistolul îl ţine la distanţă pe musafir, dar şi pe Tiponuţ care a urmat-o în cameră. În faţa lor este Verzea cu diplomatul în mână.
VERZEA: Ce căutaţi aici?
PAULA: Asta pot să te întreb eu în primul rând!
TIPONUŢ: Nu avem nimic personal cu dvs!
VERZEA: Nemernicilor! Vă aranjez eu!
Vrea să sară la Paula, ea-i pune pistolul în piept! Tiponuţ vrea să întervină dar şi el este stopat!...
PAULA: De acum va trebui să devii omul nostru!
VERZEA: Eu? Niciodată! Tu nu ai auzit de onoarea unui poliţist?
TIPONUŢ: Intenţiile Paulei sunt doar de a restabili un anumit fair-play!...
VERZEA: O să înfundaţi puşcăria! Eu doar am venit să vă opresc, căci noi poliţiştii avem şi un important rol în prevenirea, infracţiunilor...
PAULA: Ha, ha, ha... mă umpli de sânge!
TIPONUŢ: Eu cred că trebuie să-l abordăm civilizat pe dl. colonel, în primul rând explicându-i...
Verzea aruncă diplomatul. Vrea să iasă!
PAULA: Stai pe loc...
Îi aruncă poşeta lui Tiponuţ care extrage din ea dirijat de ea... casetofonul cu înregistrarea, constatând dezolat că a funcţionat tot timpul... ”Aşa e jocul”, îi confirmă ea..., un dispozitiv de fixare sub braţe, etc!!!...
VERZEA: Nu!...nu, nu... eu nu mă bag!
PAULA: Cum vei explica clişeele fotografice!
VERZEA: O provocare, un fals, o ilegalitate!
PAULA: Într-o săptămână o să fii în rezervă!
VERZEA: Bine copiilor, explicaţi-mi şi mie ce vreţi să faceţi? Că înnebunesc!
Verzea se dă cu capul de pereţi, cei doi se privesc surprinşi, diplomatul cu bani este răsturnat, sistemul de ascultare aruncat! Îşi pune pieptul în faţa pistolului. Nu ezită să se desfacă la cămaşă. Calcă pe cioburile oglinzii! Ce porcărie! Revoltă, furie şi implorare!
VERZEA: Împuşcaţi-mă, dar dacă nu-mi spuneţi clar ce vreţi, nu mişc nimic!
Vă ajut, credeţi-mă, dar ziceţi-mi ce mama-măsii vreţi să faceţi?
PAULA: El vrea să câştige licitaţia, dar să se întoarcă acasă cu bani!
VERZEA: De ce? Că şeful lui îi dă şi e de acord!
TIPONUŢ: De unde ştiţi?
VERZEA: Hm, profesia...
PAULA: Aşa că te vei duce cu banii, îţi voi înregistra convorbirea, iar eu voi interveni apoi, somându-l pe Negrea....
VERZEA: Santajându-l... ca pe mine...
PAULA: Exact! Să-mi dea banii pe care îi voi returna acestui domn,
sacrificându-mi campania mea în presă, evitând să te mai bag la apă... ca să nu-i încurc lansarea, nebuniei alea de, hm,...”mobilă ecologică”!
TIPONUŢ: Nu, Nu, Nu! N-ai înţeles nimic că tot mituire se cheamă dacă câştig dând bani! ASTA NU VREAU! ÎNŢELEGI TUNATO?!!
VERZEA: Mă ce complicaţii! Păi ăla o să pună buldozerele pe tine, mafia
adevărată, tu crezi că e de joacă... Eu sunt aici că aştia sunt înţeleşi, că altfel... Mă! Tu te-ai amorezat de ăsta? Hai, Paula, că te ştiu fată ţapănă!?!
PAULA: Nu-ţi permit!
VERZEA: Păi, dacă baţi câmpii...
TIPONUŢ: Ce propuneţi, dl. colonel?...
VERZEA: Mai ştie careva din voi ruseşte?...
Au rămas mască amândoi!…



Negrea este la birou discutând în engleză, traducerea i-o face secretara cu dragonul, cu cei trei chinezi. Unul i-a pus cartea de vizită pe care a luat-o de la boss, şeful acestora îi ascultă amabil, cel de al treilea cu o lamă lungă taie florile uscate ale unui filodendron.
NEGREA / DACTILOGRAFA : Am avut doar o discuţie generală cu dl. Tiponuţ, un reprezentant al domniei sale, căruia natural nu i-am dat nici un răspuns, hotărârea primăriei nefiind încă luată... Nu ştiu unde este domnul
Tipo… Nu ştiu dacă va reveni... ţi-a lăsat ţie o vorbă? Dar secretara îi infirmă.
În continuare unul din chinezi o străpunge cu privrea, plimbându-şi-o pe rochie acolo unde are dragonul în timp ce celălalt continuă să cureţe cu gesturi precise imensul filodendron de uscăciuni...
SECRETARA: Bă, ăştia nu pleacă aşa cu una cu două... dl. consilier, vă implor..
CHINEZ: (în engleză) Nu aţi mai periat de multă vreme floarea...
NEGREA: Spunea că rămâne peste zi la hotelul... scrie pe o cameră 313...
Le-a aruncat un pliant cu care aceştia dispar... Secretara îl îmbrăţişează! Îi bagă mâna în sân.
SECRETARA: Uitaţi cum îmi bate inima!
NEGREA: Las’ că-i aranjează Verzea!...
Sună telefonul. Răspunde Negrea. Vorbeşte în ruseşte. Instantaneu se ridică în picioare şi o expediază pe secretară!





Verzea îşi instalează pe pieptul păros minicasetofonul Paulei. Sunt în baie toţi trei unde Paula, în faţa oglinzii, a îmbrăcat o parte din costumul lui Tiponuţ
şi-şi pune o mustaţă, pregătindu-şi travestiul de mafiot rus! Verzea continuă s-o instruiască! Tiponuţ o ajută să-şi desăvârşească machiajul. Încă îl terorizeză arma.
VERZEA: Uite ce poate face tata Verzea pe loc!Mici intervenţii...un microfon mai sesibilos….Fii atentă! Nu refuzi vodcă! Bei trei pahare!… Faci politică!
PAULA: O să mă îmbăt!
VERZEA: Pe dracu’! Mănânci nişte peşte înainte... vezi ce bine să umble
taica Verzea cu trusa după el, ai un şperaclu, o mustaţă...
TIPONUŢ: Nu ar trebui să-şi facă pomeţii dacă bea atâta?!?
VERZEA: Exact! Ce deştept sunteţi domnu’ Tiponuţ! Trebuia să vă faceţi poliţist... fii atentă duduia Paula că aştia au şcoala de cadre de la Moscova!
TIPONUŢ: Eu nu pot să dau în nimeni...
PAULA: E sensibil...
VERZEA: Păi vezi, când spun eu că avem meserie grea... fii atentă... nu promiţi niciodată nimic, doar ceri! Când nu ţi se dă, pui pistolul!
PAULA: Dacă face pe nebunul? Poate te cheamă pe tine!
VERZEA: Hm... O să am şi eu rolul meu dar asta e surpriză!!
PAULA:... Păi şi ce faci?...
VERZEA: Eu o să-l bag în gura primarului! Să nu-mi dai tu negativele până nu-i demis! Păi crezi că ne jucăm?
PAULA: Ce te-a apucat?
VERZEA: Păi se poate face treabă cu toată bulibăşeala asta? Eu o să-l aranjez! Păi ce sunt eu, codoşul Feliciei?
TIPONUŢ: Cum puteţi să le ţineţi minte pe toate?
VERZEA: Profesionist! În trei zile e dat afară şi merită că-i hahaleră!...
(Tiponuţ e tot fără pantaloni)... ”Grabiţi-vă că o să răcesc!”




Verzea, cu un diplomat cu bani, însoţit de Paula-mafiot rus, în travesti, se pregătesc să părăsească camera conduşi de Tiponuţ, încă fără pantaloni, cam dezbrăcat. Paula mai face câteva ture exersând un mers de bărbat! Se joacă cu pistolul.
VERZEA: Hai să mergem, că te duc eu cu maşina!... Vă place joaca!...
PAULA: Las’ că o am pe a lui! Îi arată cheile lui Tiponuţ...
TIPONUŢ: Dă-le încoace şi ia un taxi!
PAULA: Mă ce dur eşti!
TIPONUŢ: Mai trebuie şi aşa să fie bărbaţii! Că şi aşa nu mai ascultă nimeni de nimeni!... Cheile! La treabă!...
Au dispărut şi Tiponuţ a rămas singur în cameră. A aruncat cheile pe masă. Scoate de sub pat valiza chinezilor. O deschide. Se înfăşoară cu o pătură. Se serveşte cu un cognac. Gustă melancolic băutura cu gândurile aiurea! Banii sunt chiar ochiul dracului!
TIPONUŢ(off)... banii nu aduc fericirea… hm… dar când sunt aşa de mulţi... s-o iau pe Doina, cu Claudiu, ceva ca-n filme... la noapte să trecem graniţa... a doua zi treci prin Yugoslavia sau ce-a mai rămas din ea… Italia... vreo două luni… într-un orăşel... apoi mai vedem, Australia, Canada, nişte ţări mai spălate... fără mobilă ecologică... adevărată! Nu căcăneală! Mă lansez cu florile! Unde sunt bani se cumpără!... Toţi cumpără! Star-urile care zilnic dau petreceri, mafioţii la înmormântări... soţii, că nu sunt aşa stressaţi...
Tiponuţ şi-a aprins o ţigară din care lansează fumuri. Cerculeţe pe care le prinde fie cu paharul de cognac, fie cu laba piciorului... Cognacul îl încălzeşte!
TIPONUŢ:...Să-mi iau o amantă?!? (în engleză) O negresă înaltă cu ochii verzi ca dolarii! Sunt ucigătoare! Nu e greu! Sunt peste tot! E plin Parisul!... De ce
numai să tot visezi! Trebuie să muşti în viaţă! Învingătorii iau totul!... Măcar o mulatră!...
Un fum, un pahar de cognac, cerculeţul pe care încearcă să-l agaţe! O mişcare greşită. Buff! S-a rostogolit pe jos!... Tusea îl îneacă.



Doina păşeşte tiptil pe coridorul gol. Ridică o cheie de pe canatul uşii şi intră!
Pătrunde într-un apartament străin pe care-l descoperă pentru prima oară. Încet, cu puţină teamă, în holul imens descoperă un bărbat îmbrăcat într-un halat, fumând liniştit şi calm. Muzică suavă arăbească. Apa susurând într-o fântână artizanală.
DOINA: Ce faci, bestie? Te câştig la bară şi o trimiţi pe Gina să mă implore să te distrez... Uite am venit! Sunt aici, dar nu dau fofo cu una cu două!…
MACHO: Tu ştii ce-i aia dorinţă? De cinci ani te curtez!
S-a ridicat impunător. Se apropie de ea cu mişcări senzuale! Ea-l imită căţărându-se în pat, stingând-aprinzând lumina, dând muzica mai tare, mai şi spărgând ceva...răzănd prosteşte…
DOINA: Nu e poate! Cum? Hai să ne tăvalim?!? Repede! În maşină, metrou, lift?!?…
MACHO: Mă obsedezi! 24 din 24! Zi şi noapte...
DOINA: Rudotel şi programarea la nebuni!!… Aha! Avem şi tatuaje?!
MACHO: De ce? Sunt cel mai bine bărbat din tot tribunalul! Vrei să ştii ceva?
O înnebunesc pe Gina de şase luni cu chestia asta!... Zi! Acum! Eşti fericită? Cu ardeleanu’?… şi m-am cărat!… Te las cu gladilolele polare şi ecologia!
DOINA: Ştii ceva? Ocupă-te de cocoşelul tău!
Ea s-a aşezat în locul lui. El îşi aruncă halatul! E nud! În semiobscuritatea camerei, ea e cam dată peste cap. Face eforturi şi redevine puternică.
DOINA: Eşti sănătos? Ceva genoflexiuni, flotări?
MACHO: Tot ce vrei!... Perfect! Rezist cât vrei! De zece zile mă păstrez!...
DOINA: Nu ai SIDA?!?... Buletinul!
MACHO: Eşti nebună!
DOINA: Am familie! Nu mă joc, fără prezervativ! S-a înteles?…
Fără ezitare îi cercetează buletinul pe care el i l-a întins îndată. Îl trimite la baie să-şi pună prezervativul! I-a aruncat portmoneul şi actele în fântâna arteziană. El a revenit de la baie. Ea îi strigă din uşă în timp ce iese:
DOINA: Ai grupa sanguină 01! Banal! 60% din bărbaţi! Plictiseală! Adio!





Paula şi-a pus revolverul pe biroul lui Negrea. El îi toarnă o vodcă. Ea o dă pe gât de îndată. Îngrozitor, dar asta e... El o imită, iar paharele se umplu din nou de îndată! Ea-i vorbeşte în ruseşte, neuitând din când în când să ochească un
candelabru, un glob, etc.... Nu şi-a dat jos pălăria. Negrea e îngrijorat. (off) Dobitocul ăsta îmi împuşcă o raţă!
PAULA: Ivan Ivanovici Porov... se prezintă Paula... Perioada, asta, dificilă, perestroica, a cam blocat legături între cele două ţări...
NEGREA: Eu sunt numai regrete, întotdeauna am iubit teatrul, opera,
literatura rusă... Dostoievski, Tolstoi, Cehov…
PAULA: Balşoi opera! Legătura trebuie refăcută... România şi Europa are nevoie de Rusia...
Ciocnesc un alt pahar de vodcă. Paula se ridică şi începe să facă ture în faţa biroului lui Negrea. Negrea îl (o) urmăreşte speriat. (off) “Cam calcă a poponar!” Paula se duce la globul pământesc aşezat în colţul biroului şi-i va ţine consilierului o mică lecţie de actualitate politică:
PAULA: Rusia o mare ţara, o mare putere! Aici (roteşte regulat globul pământesc)... Dacă cade puterea, rămâne ţara! Aici gol! Se scufundă pământul! Kaput! (a scos globul din lagăre şi-l aruncă lui Negrea care-l prinde speriat). Voi tot kaput! Meteorit! Kaput!
Negrea s-a ascuns după glob. Reapare speriat. Paula, cu pistolul în mână îi face semn să-i arunce globul. Timid, Negrea reuşeşte. Paula-rusnac mimează că-l scapă! Râde mulţumit(ă).
NEGREA: Nu am abandonat legăturile culturale, comerciale... (off) Bă, ce vrea?
PAULA: De ce dacă sunt ţigări străine să nu vină şi din Rusia? Tot american ţigări dar, taxele mai mici... plătim noi taxe… ca în trecut.
NEGREA: (off) Plătiţi pe dracu’! Dacă vreţi nişte depozite?...
PAULA: Exact! Acum cumpăr ceva case mai mari... Am adus trei camioane.
NEGREA: Vreţi să le vindeţi?
PAULA: Le dau şi daţi banii la mine!... (A pus iară mâna pe pistol)... Să cumpăr antrepriza...
După o scurtă socoteală: “Să-l rog pe Verzea să verifice maşinile, şi să bat palma... ce curg afacerile mai nou pe Dâmboviţa”... În semn de ok, mai dau pe gât o vodcă...
Negrea îl reţine pe Ivan Ivanovici să-i arate colecţia sa de medalii printre care sunt şi câteva ruseşti!
NEGREA:... M-am încurcat cu o rusoică la mare!... aprigă femeie, îmi trimitea de sărbători de la taică-su’... eu iubesc Rusia, eu... şi înainte am muncit, îmi vedeam de treabă, de plan... eram apreciat... Niciodată nu zicea tov. prim...”Mă, ce se întămplă la Negrea!... La mine era ordine şi disciplină...”… că ştiam că oamenii trebuie să-şi ia salariile, să facă planu’… uite că se făcea şi atunci treabă şi nu era nevoie de atâta politică!... ce şantiere erau... ce manifestări cu poezii... nu se mai fac astea azi...
PAULA: Politika... Kurva... şi minte...
NEGREA: Fără banii... Kaput...
PAULA: Exakt! Trebuie bani! Punem politika în buzunar, cum spune la voi!
NEGREA: Hai să te pup!... Numai la frate îi dau asta!
Negrea îi prinde de reverul hainei o decoraţie. Îl îmbrăţişează. Se duce după paharul de vodcă. Se întorce pe loc, a cam ameţit, fredonând:
Negrea: Rusia, Rusia, iubire roşie ca focul!/ Rusia, Rusia focul tău îmi încinge inima...



Chinezii întră în camera goală de hotel. Au deschis uşa cu un şperaclu. Încet, paharul gol de cognac, cioburile de sticlă pe care le ocolesc, dar camera este goală.
Cu niste săbii pe care le scot de sub braţ taie tot într-o rapidă şi neîndurătoare căutare. Şeful lor priveşte oraşul de sus: un tip înfăşurat în prosoape se urcă în maşină. Maşina iese din parcare, şoferul uitându-se spre chinezul care-i zâmbeşte amabil. E Tiponuţ, dar în acestă ipostază nu-i acordă atenţie... Revine în cameră. Realizează lipsa prosoapelor!
CHINEZ: Ka rama pro ka!!…
Au ieşit val-vărtej pe uşă toţi!....Iată-i pe chinezi în masină. Şeful aflat în spate, vorbeşte la telefon.
CHINEZ: Informations! Informations!...
Iată-i urcând scările block house-ului în care a fost Doina. Uşa apartamentului, tocmai deschizându-se, semn că macho se pregăteşte să plece. Îl opresc. Câteva clipe mai târziu, în cada cu apă, băgat cu capul sub apă, un pai cu care este lăsat să respire este strâns între degete. Minute în şir. Când este scos afară,
arătăndu-i-se prezervativul murdar cules din coşul de gunoi, macho urlă:
MACHO: N-am tras-o! Cu mâna, ad labam, HAND! Că-mi plesneau ouăle!...
Vfff… Şi l-au băgat iară sub apă. Când îl scot din nou, plânge, ca un ţânc:
MACHO: Nu mai fac...


Gino, un “figaro” local, tocmai tunde un patruped într-o casă onorabilă. Telefonul mobil sună. Gino răspunde. Recunoaşte vocea “dragoniţei”! Abandonează căţelul.
GINO: Spune iubire, că mai nou mă chemaţi săptămânal!... Să-i schimbăm coafura lui Lizzie!… Imediat!... ce mai vinde nenea Negrea: un garaj, un butic? O autorizaţie?... Mă înnebuniţi cu specialele... poate îmi faceţi carte de muncă la primărie... Uite că sunt pline străzile de câini!... Camioane? Trei?... La circ?...
Dezolat, speriat, “ce greu e să faci o carieră în ţara asta!?!...” Gino se retrage în grabă. Cei de ai casei, doi bătrânei sunt dezolaţi:
BATRÂNICA: Cum îl mai scoatem afară pe Jimmy!?!?
GINO: Vin mâine şi-l termin, hai că mă cheamă o chestie pe bani adevăraţi...
Gino îşi încarcă în diplomatul său foarfecile, toate ustensilele de tuns câini, aruncă halatul. Caniche-ul, pe jumătate tuns plânge fericit!
Iată-l pe Gino coborând dintr-o maşină, la circ. Camioane, tir-uri, dughene.
Gino ciocăne în câte o prelată sau într-o incintă pe roţi de unde îi răspund pe rând: fie un leu, fie nişte capre. Găseşte camionul cu numar rusesc. Nişte câini se învârt pe lângă el. Sunt mai mârlani şi Gino nu prea are şanse la ei. Cum mişcă un pas cum sar la el. A dat-o în bară. O sună pe “dragoniţa”.
GINO: Iubire, am găsit. Sunt trei camioane ruseşti... sst.... să fie nişte clienţi dar mai mârli... cam vor să mă buzunărească... Ce-i în camion?... Stai să văd... Fără succes încearcă Gino să se apropie de camionul în jurul căruia se încarcă câinii.
În mobil “dragoniţa” ţipă la el. Ce face? Nu acţionează? Noroc că apare o creatură de la circ, un bărbat pitic şi cam tana-na-na, pe care de îndată îl abordează Gino indicându-i camionul! Piticul nu ştie decât una şi bună: mimează în draci o ţigare imaginară. Precis ar fuma.
GINO: Iubire! Ţigări sunt! E bine? Excelent! Şi eu sunt mulţumit... un periaj la Lizzie... e ceva în sertarul de la noptieră? I pup you!... Se depărtează Gino.



În biroul unde au înţepenit minute în şir: Negrea la birou, Verzea drepţi în faţa sa, Paula-rusnac mâncând o conservă de peşte care-l “gâdilă la nări” pe consilier şi-i răstoarnă stomacul, aici în birou intră maiestuos secretara care străbate cu paşi aprope de defilare, cu privire lucitoare, semn că a descoperit ceea ce a căutat.
Aplecându-se lângă consilier, nu ezită să-şi mai ridice puţin fustiţa, măcar pentru a-i oferi rusului imaginea dragonului, care-l bagă în boală şi pe colonel. Secretara îi şopteşte la ureche consilierului:
DRAGONIŢA: Am verificat! E ok! L-am trimis pe Gino la Lizzie!...
Instantaneu, Negrea sare din fotoliu!
NEGREA: Şampanie! Bravo! E ok!...
Imediat şampania curge, iar Negrea îi face semn lui Verzea să-i livreze diplomatul rusului. Verzea admiră încântat câteva decoraţii care strălucesc pe pieptul Paulei.
Rusnacul-mafiot verifică valiza cu bani. Pistolul e încă pe masă. Se conversează încă în ruseşte, Verzea mimează că nu înţelege nimic... Din când în când îi mai traduce Negrea care-l şi informează.
NEGREA-RUS: :... Când îl vedeam pe Ivan Ivanovici cum se fâţâie mă punea pe gânduri... să nu fie poponar, că ăştia sunt şi turnători... tot timpul cu pistolul pe masă... mai dă-l dracului că nici eu nu sunt câştigat la loz în plic... dar
l-am văzut cum mănâncă peşte... ce să mai zic decât că e clar că e de al nostru... te rog să mă crezi că asta e psihologie... uite-o şi pe curva asta cum se uită la el, ruşii au pe vino-ncoace, orice ai zice… fii atent că te schimb colonele, am rezervă! Te trimit la circulaţie, nu te mai ţin pe lângă mine! Trebuie să fi spirt...
PAULA-RUS: Busines to busines! Vodka!
Secretara revine cu vodka în pahare! Chicoteşte! Cum vrea să-l pipăie pe rus pe la şliţ, cum Paula-mafiot percutează şi-i bagă pistolul în fese. Dragoniţei îi dau lacrimile.
PAULA: Vedeţi afacere rusescă! Vinde ţigara amerikana!
NEGREA: Trei tiruri de ţigări pe nimic... asta a fost marea greaşeală a comuniştilor că nu le-a plăcut economia de piată...
PAULA: Lasa-ţi că facem noi să placă!
VERZEA: Democraţia?
PAULA: Numai cu demokraţia! Norok...
Dau pe gât un alt pahar. Rusul a luat servieta, revolverul, salută, Verzea a îngheţat, şi Paula iese. Negrea îl urmăreşte cu încântare. Către Verzea: “Se mai finisează şi ei, nenică! E primul ştab rusnac care mă salută el când pleacă!... Naţiune mare eh… eh… ei... DemoKraţia!!!...


Tiponuţ îl aşteaptă în maşină în faţa bazinului unde-şi face antrenamentele Claudiu. E la volan, de unde nu se dă jos căci e încă în prosoape. Uite şi pe Paula care apare cu valiza de bani, cea cu leişorii! O aruncă în spate, alături de cea de dolărei! Intră în spate. Se dezbracă să-i dea pantalonii lui Tiponuţ.
TIPONUŢ: Hai, mai repede, că imediat vine Claudiu
PAULA: Oh! dacă ştiam că ai aşa şale nu scăpai din 313!
TIPONUŢ: Măi, ca tunată eşti! Hai să te pup!
PAULA: Vai dar ce-ţi veni?
TIPONUŢ: M-a sunat boss-ul c-a primit fax de la Negrea că am câştigat licitaţia! Mă aşteaptă la şampanie! Te iau cu mine! Să vezi ce mutră o să facă când îi dau banii!!!...
În sfârşit s-au îmbrăcat. Tocmai la ţanc. A apărut Claudiu. Surprins s-o descopere pe Paula în maşină! Tiponuţ sesizează şi reacţionează atent.
TIPONUŢ: D’şoara Paula este ziaristă şi se interesează de mobilierul ecologic...
PAULA: Vreau să scriu un articol despre tatăl tău!
HANIBAL: Mama ştie?
Întrebarea rămâne fără răspuns. Paula perorează despre anul 2000, Tipo şofează. Îl lasă pe Claudiu acasă.
Claudiu: Să te grăbeşti tată!...
TIPONUŢ: Se execută!!!...
Şofează în continuare.
TIPONUŢ: Nu mai dăm de chinezii aştia?
PAULA: Oh, eşti chiar în formă! Nu-ţi mai e frică?
TIPONUŢ: Nu ! Deloc! am devenit bărbat!
PAULA: Serios? Când?
TIPONUŢ: Pe balcon! Hai la şampanie!!!...
Au conversat cei doi, cântând veseli nevoie mare!!! Paula totuşi îşi aduce aminte că are să-i spună ceva! Hm, ezită, îşi aprinde o ţigare, acum s-a prins şi el.
TIPONUŢ: Hm… ce-i cu tine?...
E vesel!... O pişcă de pulpe!...
PAULA: Hm… fii atent… Ai înnebunit? Hm... tu vrei să-i dai toţi banii
boss-ului?
TIPONUŢ: Sigur! Ce-ţi veni?
PAULA: Hm… Mi-ar prinde bine jumătate… Stai nu exploda! Fii atent ce vreau să fac... Îmi fac şi eu o fiţuică să nu mai fiu la discreţia oricui… nu spune nimic... dar gândeşte-te... am fost toată ziua alături de tine! Fără să am asta în cap! Mi-a venit când am plecat de la idiotul ăla de Negrea... cred că a fost de vină ţuica aia... fii atent… dacă vrei vorbesc eu cu boss-ul tău… deşi nu văd de ce nu am face noi doi pe din două?!? O merităm... Înţelegi? Şi vreau să fiu şi eu liberă! Altfel nu aş face-o... Înţelegi?… Mai am nişte bani... Hai zi ceva... Nu merită ăla!!!
El doar şofează fără să poată zice ceva, a deschis un chewingum, şofează, e trist, până când explodează!!!
TIPONUŢ: Nu se poate! Te-am crezut o Ioana d’Arc! Aproape că m-am îndrăgostit de ochii tăi! Azi! În ziua asta blestemată când s-au întămplat toate! Când am sărutat-o pe Felicia!... Când Doina se gândeşte altfel la mine!… Ţi-am admirat curajul! Şi tu!... Tu! Care mi-ai dat curaj acolo pe balcon!... Mie îmi spui asta?... Strici tot!... Înţeleg?... Oh! Mi-e greaţă! Dă-te jos!…
A dat-o jos din maşină. Ea a rămas fără să spună ceva! El şofează în continuare prin oraşul murdar. Îi vene să urle. Aproape că-i dau lacrimile! Se întoarce, dar ea nu mai e acolo... Şofează în continuare singur...

CASANOVA, IDENTITATE FEMININA....azi de la 22.05 pe B1TV

video

Un film din contemporanietate, cu Maria Dinulescu, Mimi Branescu, Petrica Nicolae, Costel Cascaval, Magda Catone, Monica Ghiuta, Avram Iclozan, etc


CASANOVA FEMININE IDENTITY

Script and directed by:
Marius Th Barna


Ioana (MARIA DINULESCU), a young woman appears in an advertisment addressed to teenagers,
and causes a great anger to her family. She leaves home and starts living an independent life. She realizes that she cannot ignore the erotical loading she took upon herself after shooting the advertisment Casanova.
She goes a somewhat special road trying to recover her identity.
A pimp, Gino (COSTEL CASCAVAL) offers her the possibility to appear in several private shows, a temptation she cannot refuse, discovering an unusual but also dangerous human universe.
Cristian (MIMI BRANESCU), the creative director who shot the advertisment, accepts her in the election campaign of the entrepreneur Ionescu (PETRICA NICOLAE). Ioana, considered as a voice of openness charms many people, inclusively the entrepreneur. She invents the Casanova video-boxes, by which Ionescu, Cristian scrutinizes and discovers an authentic collective psychology , which the entrepreneur will use during the voting campaign.
Ioana’s evolution in life is typical for a young woman in today’s life,
Both her ambitions as well as her disappointments , both energies and strong will, as well as the impossibility of entirely cutting loose from the past ...


Produced by
PARADOX FILM



Reconfortant, dupa ce ieri seara, a fost DINCOLO DE AMERICA.
video

luni, 14 martie 2011

razboi in bucatarie...remember fata de niste zile 'negre' ale noastre

video
CUM AM FILMAT: RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE
A scrie despre un film pe care l-ai realizat pare gratuit, tardiv , provocator , dar este de netaguit ca randurile tale in alte dati, au şansa de a întâlni un lector deosebit de curios…
Există câteva motivaţii care mă îndeamnă la travaliul scrisului si încerc aceasta, mărturisesc , cu cât mai multă sinceritate si obiectivitate, atât cât îmi stă in putinţă. Realizarea unui film , cel puţin de postura regizorului – una principală -, seamănă cu o adevarată „ întreprindere” , căreia i te închini şi i te dedici , cel puţin o bună perioadă de timp , un proiect cu „ componentă „ tructurală notabilă , care la finele său îţi oferă şansa de a concluziţiona câte ceva , măcar despre proporţia , evoluţia , şansa etc. împlinirii artistice sau a lumii pe care o socoteşti că ai descoperit-o in traseul tău …
Interesant cumse face un film , aproape de anul 2000, în România…
În 1997, sunt invitata la Studioul de film TVR , Domnul Dan Necşule îmi pune în braţe scenariul literar Război în bucătărie , scris de Răsvan Popescu, achiziţionat ulterior de studio , care era destinat a fi realizat de Stere Gulea , devenit recent director general , deci într-o imposibilitate de a-l face.Directorul Studioului îmi solicita o opţiune regizorală , menită să-l convingă dacă îmi va încredinţa scenariul. Proiectul îi făcuse să dea bir cu fugiţii pe unii… Am scris o concepţie regizorală care poziţiona si dezvolta drama, ceea ce mi-a dat câştig de cauză , şi a fost începutul colaborării mele cu Răsvan, un autor căruia i-am administrat ambi’ia , talentul si efortul de a face ca proiectul său să ajungă un film. O poveste de dragoste pe un fundal de adversitate etnică , o poveste cu personaje puţine , dificil de filmat , o distribuţie decisivă pentru care am călătorit de mai multe ori pe ruta Cluj- Oradea- Targu-Mureş , astfel descoperind-o pe Imola Kezdi, o poveste care trebuia sa fie filmată vara şi natural că aceasta s-a întâmplat să fie iarna, care mi-a oferit posibilitatea de a lucra cu „ marele şi notabilul „ Gheorghe Dinică, un film realizat în condiţiile pure – adevărate- tipice de fruste ale Europei de Est…
Dificultatea primordială era de a face o poveste credibilă şi a ţine în balanţă un conflict în care fiecare tabără ( în cazul nostru română şi maghiară ) îşi cere partea. Îmi plăcea povestea , mai ales că opera cu individualităţi , în travaliul regizoral am putut să o dezvolt , iar această problematică de conflict etnic, în care energiile negative se dezvoltă exponenţial , obturând raţionalitatea , nu îmi era străină . Cu mai mulţi ani în urmă am scris o proză , Dragoste şi ură , tot pe această temă a evoluţiei paroxistice şi distrugătoare a energiilor angajate dintr- o minimă stare de conflictualitate…
A fost una din marile bucurii pe care filmul mi le-a adus, faptul că , din faza lui de televiziune , am primit reacţii atât din zona maghiară , cât si din cea română , despre cât de adevărat este în cruzimea şi evoluţia sa. Dinică , un actor care aproape nu scoate o vorbă tot filmul , dar juca ce gândea ungurul , “ a fost exact ca tata” , mi-a spus o doamnă din Covasna ; un prieten din studenţie , din Stei ( Apuseni), m-a sunat să mă felicite. Au fost personalităţi la care ţineam, artişti de a căror forţă nu mă îndoiam şi care au primit bine filmul: Mircea Nedelciu, Ştefan Câlţia , Alex. Leo Şerban etc.
Au fost şi reacţii deosebit de violente : „ …cum am putut eu , tată de fetiţă, să fac opoveste atât de îngrozitoare , în care un tânăr român făcea asemenea grozăvii” şi ta na na şi bla bla bla . Unele, mărturisesc , m-au durut şi chiar întristat.
Pe de altă parte , acel fel frust, simplu, direct de a filma o poveste, un stil pe care , apoi, l-am descoperit (mergând cu alt film prin festivaluri) ca fiind aparţinator unui spaţiu clar delimitat al Europei de Est, mi- a dat încredere într-un fel de a exprima vizual un deziderat artistic…
Mă simt aproape de acest film nu atât prin faptul că îmi aparţine, ci prin acela , major, că descopăr o lume , câteva personaje antrenate în conflict sub o viziune auctorială ţinând de contemporaneitatea propriei lor existenţe …
După ce ai făcut un film, dacă te uiţi pe ciorne, pe planurile de filmare , descoperi din nou evoluţia proiectului, uneori , te îngrozeşti constatând cum hazardul sau rizibilul au influenţat planurile tale sau cu câtă inconştienţă ai mers înainte. Distribuţia a fost căutată multe luni de zile ,dar apoi a fost schimbată cu o săptămână înainte de filmare . Nici vorbă să o regret pe precedenta, dar … Apoi , am umblat mai multe luni fără succes să descoperim un canton părăsit, pentru ca în final să revenim şi să-l amenajăm pe cel descoperit in prima zi de prospecţie împreună cu operatorul Doru Mitran…În varianta de sală(lung metraj ) , filmul a fost gata din noiembrie 1999 , dar când scriu aceste rânduri, în februarie 2001, având toate acordurile luate , nu ştiu încă dacă premiera sa va fi în luna aprilie. Filmul stă de paisprezece luni în cutie. Ca şi România , cinematografia navighează în haos neostenit. Să ne mai mirăm că Eugen Ionesco , inventatorul absurdului, este originar din România?... El , filmul, e deja trecutul… Sunt absolut convins că va mai găsii un public interesat sau televiziuni străine dispuse să-l difuzeze. Ar putea să facă o figură frumoasă şi în câteva festivaluri internaţionale. Dar când va fi aceasta?? Oficiul Naţional al Cinematografiei ne-a tăiat din deviz copia subtitrată în limba engleză…
În perioada pregătirii, am avut şansa de a câştiga un concurs de debut pentru lung metraj cu un alt proiect: Faţă in faţă ( de data aceasta , după un scenariu propriu). Cele două proiecte au ajuns să se intersecteze , rememorez multele presiuni menite să mă determine să renunţ la unul dintre proiecte . Să turnezi două filme unul după altul , o adevărată inconştienţă . În anumite zile simţeam să nu-mi mai ţin capul pe umeri . Răsvan m-a întrebat o singură dată dacaă pot să le duc la capăt pe amândouă , iar eu , care cum aş fi putut să abandonez vreun proiect în care deja mă implicasem major, am mers înainte…
În varianta primă deteleiziune , am filmat în exterior , multe zile , la aproape - 20˚C, ceea ce a transmis de mai multe ori interpreţilor o tensiune interioară favorabilă jocului , apoi, când am realizat completarea de peste 25 minute pentru marele ecran , am filmat cantonul pe platou la televiziune, peste un an , introducând mai multe secvenţe , care intrau în film între finele uneia şi începutul alteia, cu interpreţii, peste mai mult de 18 luni de la primul turnaj , totul fără să se simtă . Nu a fost uşor , un rateu era uşor posibil. Dar pentru filmarea de pe platou a decorului real , nu pot să nu îi mulţumesc încă odată operatorului Doru Mitran …
Am ajuns să văd filmul de mai multe ori în diferite proiecţii cu public. Momentele povestirii de dragoste evident , emoţionează ,parcă îţi freamătă inima, mi-a zic cineva . Eugenia Vodă , scriind o critică severă în România Literară , remarca derularea spectaculoasă pe sinusoida sentimentală a filmului. De mai multe ori am simţit cum îi cuprinde un junghi pe unii spectatori când dezertorul ( interpretata de Ovidiu Niculescu) îl leagă cu lanţul sau încearcă să-l facă să mănânce forţat pe bătrânul cantonier. Finalul când tânărul îl descoperă pe cantonier mort , Dinică joacă perfect moartea, îti taie răsuflarea , sala îngheaţă , este una din secvenţele cele mai puternice realizate de mine. Poţi înţelege atunci ce e cinema-ul, ce forţă maximă de expresie… În acele momente, nimic din dificultăţi , probleme , adversităţi etc. nu mai contează. Faptul că un film rămâne independent să „ navigheze” în lume, chiar şi fără tine , să te exprime sau să vorbească în numele tău , face ca efortul să nu fie gratuit. Altfel ar fi îngrozitor. Dar aşa , câte din pasiuni , energii, acţiuni nu se risipesc şi se pierd , se duc, lăsându-l pe acest „ object” artistic care este filmul, sau chiar o carte acum , să-şi urmeze drumul…Marius Th. Barna
(Text aparut in Observatorul Cultural, aprilie 2002, dar si in volumul cu acelasi titlu al lui Razvan Popescu, publicat la PARALELA 54)

duminică, 13 martie 2011

UMILINTA de CATALIN APOSTOL, o premiera la Ploiesti








video



Filmul UMILINTA, sc si regia Catalin Apostol , a avut vineri, 11.04.2011, o premiera reusita la Ploiesti la Teatrul "TOMA CARAGIU'.

Filmul a fost prezentat elogios de directorul teatrului Lucian Sabados si de prozatorul si eseistul Ioan Mihai Cochinescu. Daca pe primul il cunsoteam, pe cel de al doilea l-am descoperit acum 'face to face', remarcandu-i verticalitatea, exausvitatea si cuprinderea discursului lipsit de orice gratuitate sau emfaza.

Au fost prezenti: actorii Valentin Teodosiu, Costel Cascaval, Vasile Popa, scenograful Mihnea Tautu, subsemntul si natural regizorul filmului.
O sala calda, a urmarit fara respiratie sau zumzet, un film care explora si reprezenta cu sensibilitate un mediu dificil si adeseori ignorat: cel rural, intr-o poveste care isi depasea contemporanietatea si devenea perena.

Dupa premiera cu susces de la Vaslui, din 10.03.2010, cea de aici ne-a o ferit o noua bucurie.

Iata cateva notatii din blogul dlui Ioan Mihai Cochinecsu.




Filmul “Umilinţă” – premiera de la Ploieşti
March 14th, 2011

Filmul “Umilinţă” scris şi regizat de Cătălin Apostol se aşează, cu-ncetul, în vârful topului peliculelor realizate în România ultimilor ani. Producători sunt Alexandru Iclozan şi Marius Th. Barna de la Paradox Film, cu sprijinul CNC şi TVR. A beneficiat de semnătura unor artişti autentici ai imaginii, scenografiei, decorului, machiajului, montajului, sunetului, muzicii, fotografiei: Marian Stanciu, Mihnea Tăutu, Cristina Ilie, Costel Buteica, Mădălin Cristescu, Vlad Stoicescu, Mihai Gheorghe. A fost interpretat de actori remarcabili ai scenei teatrale şi cinematografice româneşti, alături de câţiva foarte tineri debutanţi: Şerban Ionescu, Valentin Teodosiu, Cristi Oleser, Mitică Popescu, Costel Caşcaval, Ion Grosu, Vasile Popa, Mircea Nicola, Nicodim Ungureanu, Gabriela Crişu, Ecaterina Nazare, Ana Pasti, Vanina Pirşan, Avram Iclozan, Vasile Calofir, Paraschiv Constantin, Afrodita Andone, Gabriel Muşat, Magda Catone, George Petcu, Mircea Constantinescu, Monica Ghiuţă, Eugenia Bosânceanu, Aristiţa Diamandi, Tănase Alexandrescu, Edi Epure, Elena Popa, Magdalena Condurache.

După premiera filmului de la cinematograful Scala din Bucureşti, unde s-a bucurat de un răsunător succes (cu aproape o mie de spectatori în sală şi o prezentare excepţională datorată lui Dan Puric), Cătălin Apostol şi-a adus creaţia la Ploieşti, oraşul său de adopţiune dar şi oraşul câtorva dintre colaboratorii săi importanţi: Vlad Stoicescu (muzică), Ştefan Canurschi (makink off), Mihai Gheorghe (fotograf) şi, nu în ultimului rând, al regizorului şi prietenului său Mihai Vasile, la şcoala căruia s-a format în anii ’80. Proiecţia s-a desfăşurat în cocheta sală a teatrului “Toma Caragiu” (director: Lucian Sabados), cu ajutorul unui proiector adus de la Călăraşi (aparat vechi, care a adus din nefericire şi unicul deserviciu proiecţiei, prin calitatea slabă a sunetului). Mie mi s-a încredinţat prezentarea filmului din punct de vedere estetic, după un amănunţit preambul al regizorului Lucian Sabados. Seara a fost caldă, spectatorii au aplaudat îndelung, impresionaţi, iar realizatorii s-au întreţinut cu aceştia după proiecţie în foaierul teatrului. Pe scurt, cam aceasta a fost povestea premierei ploieştene.

Ce ar fi de spus despre acest film? Ce îl face atât de deosebit? Am încercat şi în prezentarea mea să

Pentru continuarea textului şi mai multe imagini apăsaţi pe Continue reading

http://mihai.cochinescu.com/2011/03/14/filmul-umilinta-premiera-de-la-ploiesti/


spun: nu este doar un film despre România tristă a anilor pe care tocmai îi traversăm, nu este doar povestea tragică a câtorva personaje, nu sunt doar fapte găsite de Cătălin Apostol în realitate, ca reporter. Este metafizica destinului unui neam, care pare a fi osândit de mii de ani la veşnică tristeţe şi suferinţă. Structura estetică a scenariului filmului aşează Secţiunea de aur (Divina Proportione) exact în locul catastrofei (aşa cum o vedeau autorii tragediilor antice greceşti). Pentagonul, figura divină care compune dodecaedrul tuturor esenţelor (Platon, Timeu), conţine de cinci ori triunghiul divin, adică de cinci ori Sfânta Treime. Iar filmul “Umilinţă” conţine, la rândul său, cele cinci proprietăţi ale acestora, toate. El este unic (ca şi Dumnezeu), are trei termeni (Umilinţă, copilul şi obştea satului), e ocult şi secret (nu înţelegem din prima clipă mesajul necesităţii evenimentelor), este egal cu el însuşi (precum termenii unei ecuaţii), conţine pentagonul. Ar fi de vorbit, în egală măsură şi despre efectele acestor proprietăţi: esenţial, singular, inefabil, admirabil, inexprimabil, inestimabil, excesiv, suprem, excelentisim, incomprehensibil, sublim şi dignisim, aşa cum ar sta bine unei temeinice analize estetic-metafizice (aici suntem însă pe un blog, nu într-o prelegere savantă). O suită de evenimente par a prevesti tragicul final. Iar întrebarea permanentă ar putea fi aceasta: de ce tocmai lui, personajului Umilinţă, i se întâmplă toate acestea? De ce moare în final acel copil nevinovat? Ce ar fi de plătit, în rău, pentru ca toate acestea să se fi întâmplat? Care ar fi păcatele? De ce le plătesc ei şi nu sătenii locului? Tragedia antică greacă declanşa spre final şirul ororilor, care, stârnind la rândul lor spaima, mila, greaţa şi chiar voma, conduceau la katharsis (purificare). Personajul filmului nu duce în spate, ca pe o osândă, destinul unui om pedepsit pentru cine ştie ce fapte reprobabile. El este, asemenea Mântuitorului, doar cel care ia asupra sa păcatele celorlalţi (oamenii satului) iar jertfa supremă (moartea copilului) rotunjeşte această idee luminoasă. Filmul este trist, din perspectiva realităţii unei Românii părăsite de noroc, dar este izbăvitor, ca mântuire. Prin simplitatea, limpezimea şi concizia conceptuală, Cătălin Apostol deschide cu “Umilinţă” un nou drum cinematografiei româneşti contemporane. Este un film religios dar nu dogmatic, un film metaforic dar nu manierist. Un film cinstit, nesofisticat, realizat cu stăpânirea deplină a acestei arte şi înţelegerea profundă a rostului ei. Un cuvânt special se cuvine partiturii muzicale semnate de tânărul compozitor Vlad Stoicescu, care a abordat sunetul cu convingerea că mesajul vine de foarte departe, din straturi arhaice, a folosit microstructuri prepentatonice, a creat leit-motive sau teme care amintesc neamintitul, adică acea muzică a celor de demult, care deşi nu ne-a parvenit prin dovezi istorice scrise, sălăşuieşte în tot ceea ce ne compune, ca neam al aceleiaşi patrii. Expresia “umilinţă” cu sensul de batjocură revine, spre finalul filmului, la sensul ei profund ortodox. Umilinţă înseamnă smerenie. Iar smerenia deschide calea spre lumină. “Umilinţa din inimă, spunea Antoine de Saint-Exupéry, nu-ţi cere ca într-adevăr să te umileşti, ci să fii deschis; numai aşa poţi da şi poţi primi. Mama este umilă în faţa copilului şi grădinarul în faţa trandafirului.”