sâmbătă, 26 martie 2011

ISTORIA UNEI ZILE PLINE DE BANI (IV)

Tiponuţ păşeşte singur prin sera-laborator. E goală. Lucrătorii parcă au dispărut. Tiponuţ se joacă cu câte o frunză. Aranjează câte un cip-beculeţ care pâlpâie, semn că instalaţia funcţionează. E singur cu valiza în mână. Trist. Îngrozitor. Cât Marea Neagră pe furtună, toamna…
A deschis o uşă a unei săli anexe. În jurul unei mese imense, lungi, o placă de lemn, “ecologică” pe patru picioare simple din inox, stau lucrătorii care dorm năclăiţi pe duşumea sau scaune în cele mai imposibile situaţii. Ţârâitul greierilor e năucitor. Mirosul de tei irezistibil îl îmbată pe Tiponuţ care, inspirat, începe să valseze o piruetă, două, fără să-i atingă pe pacienţii-lucrători-somnolenţi. Ce miros de tei, ce pădure şi foşnetul frunzelor care răzbate din masă,
scurte fragmente de timp ultrasolarizate îl descoperă pe Tiponuţ alergând printr-o pădure în pijamaua de dimineaţă urmărind-o pe Doina cu o rachetă de tenis în mână… sunt singuri… doar un sărut cast într-o poiană… privirea radioasă a Boss-ului care radios se îndreaptă spre el călcând peste nenorociţii care dorm, dorm, dorm imposibil să fie sculaţi. Ochii Boss-ului radiază.
BOSS: Am câştigat! Negrea mi-a confirmat. Eşti un dulceee!
Dă să-l pupe. Şi-a lipit lung buzele de obrajii lui Tipo! Pleosc1 Tiponuţ îl pocneşte cu diplomatul. Privirea sa este ucigătoare, neînduplecată, oţel!
TIPONUŢ: Nemernicule!
Zdup, trosc, pleosc! Boss-ul se retrage debusolat! Fuge prin seră. Tiponuţ e după el. Nu îl împiedică alonja Boss-ului, care se împiedică, cade, se ascunde după un arbust să scape de ploaia de lovituri ale lui Tiponuţ. Cu o săpăligă, un fir electric de la o instalaţie sau chiar o creangă pe care şeful o rupe din greşeală alimentând furia lui Tiponuţ, care plesneşte peste mâini şi faţă fără reţinere.
TIPONUŢ: Ticălosule! Ţi-am dat cele mai frumoase gânduri, cele mai inedite viziuni, ideile de aur şi tu ţi-ai bătut joc de mine!
BOSS: Tipo! Te respect! Jur!
TIPONUŢ: M-ai pus să fac cele mai nenorocite şi infame fapte…
BOSS: Nu se poate trăi altfel!
TIPONUŢ: Nu vreau să mint, să fur, să umble poliţia şi chinezii după mine! Ticălosule!
Pleosc, vinovat, Boss-ul nu reacţionează, e doar o gâlmă, iar Tipo orbit de furie îl pocneşte în continuare…



Iată-l pe Tiponuţ apărând la un capăt al unei pasarele peste liniile de cale ferată. Cu diplomatul în mână. De la celălalt capăt apare Doina grăbită şi precipitată.
DOINA: Tiponuţ, ce sunt misterele astea?
TIPONUŢ: Ce-ai făcut astăzi?
DOINA: Aaaa…
TIPONUŢ: Tu ştii ce zi am?
DOINA: Tipoooo!
TIPONUŢ: Tu crezi că toate sunt ca la tribunal? Paragraf, aliniament… modificare… apel, intervenţie, totul este posibil? Hm, nu crezi că am şi eu dreptul să respir… nu să fiu sufocat de efuziunile erotice ultrarapide ale tale care nu mă lasă să-mi fac şi eu poeziile?!? Crezi că gladiolele polare au un singur preţ în valută şi că eu sunt mai de râs decât Seinfeld pentru Hanibal?!?
DOINA: Tipo, te ador!
Ea e gata să îngenuncheze!
TIPONUŢ: Serios?
DOINA: Eşti totul pentru mine! Din depărtare apar câţiva chinezi!!! Tipo o urcă pe balustrada de cale ferată uitându-se disperat după chinezi sau un tren care se târâie spre ei!
TIPO: Hanibal ce face?
DOINA: L-am lăsat să-şi facă temele… are poimâine teză la română…
TIPO: Te ştii cu verbele şi conjugările…azi ori dau lovitura… ori mă fac grădinar la Jilava, te-am iubit…
DOINA: Tipo, ce ascunzi?
TIPONUŢ: Mi-e creierul o maşină automată de spălat înfundată cu dolari?
DOINA: Dolari? Ce ai tu cu dolarii?!…
Chinezii sunt mai aproape, trenul se târâie…
TIPONUŢ: Cum ai auzit de bani îţi rezonează timpanele! Fugi! Marş acasă!…
Tipo a sărit pe platforma unui tren. Coboară din mers în triaj. A urcat la volanul maşinii sale. Chinezii sunt pe pod, Doina a dispărut în staţia de Metrou…


Tiponuţ şofează în continuare. Din când în când îşi revarsă furia asupra valizelor! Fără succes. I se face sete. Opreşte. Intră intr-un bar. Caută pe cineva. Iată-l în altă parte. O redescoperă pe Felicia! O sărută. Surpriză! O ia în braţe şi dansează cu ea atârnată de gâtul lui şi cu valizele în ambele mâini...
FELICIA: Ce-ai în ele?
TIPONUŢ: Lei în stânga, dolari în dreapta!
FELICIA: Ce nebun eşti! Cum m-ai descoperit?
TIPONUŢ: Şpilul meu! Îţi spun după!
FELICIA: După ce? Oh, eşti pervers?!?
TIPONUŢ: Numai în timpul liber! Hai să bem ceva, nu la asta te-ai gândit ?
FELICIA: Ne vede lumea!
TIPONUŢ: Asta şi vreau!!!
FELICIA: Hai la mine acasă!
TIPONUŢ: Nu am slipul la mine!
FELICIA: Oh, te-ai stricat!...
Iată-i stăbătând o mulţime de coridoare dintr-un bloch-house imens. Tiponuţ o urmăreşte cuminte pe Felicia care o ia înaintea lui! “E hoceagul meu secret!”... El se maimuţăreşte, bate pe la uşile pe lângă care trece, cu valizele după el...
Felicia intră în budoarul ei urmată de Tiponuţ. El deschide o şampanie. Se pătează! Nu are probleme! Îi toarnă lui Feli. O duşează cu şampanie. Ea-l respinge! El scoate banii şi-i bagă în sâni un teanc, două! Vrea şi în chiloţi? Nici o problemă!!!
FELICIA: Tiponuţ, ce-i cu tine!
TIPONUŢ: Vreau cărniţă!...
FELICIA: Vai, ce porc te-ai făcut!
TIPONUŢ: Oriunde, dar nu în pat!
FELICIA: Toderaş, tu mă sperii!!!
TIPONUŢ: Pe calorifer, pe chiuvetă, în bucătărie...
FELICIA: Nu pe chiuvetă, că se sparge şi-i scumpă!...
El atâta aşteaptă. Un alt teanc de bani aruncat prin cameră...
TIPONUŢ: Dezbracă-mă! Îţi ordon!!!
Urmează cele mai voluptoase clipe pe care le trăieşte Tiponuţ. Felicia se dezlănţuie asupra sa! Trebuie să stingă lumina. Încins. Rămân împreună în semiobscuriatea camerei. Fumează. El încearcă un trabuc şi se îneacă în tuse.
FELICIA: Spune-mi vorbe dulci!
TIPONUŢ: Sunt un porc... (o muşcă de umăr)!
FELICIA: Eşti delicios...
TIPONUŢ: Ca un fund roz cu viermişori... (îşi toarnă şampanie în pantoful ei).
FELICIA: Vrei să-l părăsesc pe Negrişor?!!!
TIPONUŢ: Nu!… Dar poate te împrumută... (a pus mâna pe mobil).
FELICIA: Oh, ce bestie eşti!...
TIPONUŢ: Uite, facem o excapadă în Mediterana... lipseşti trei zile... te plătesc,... cu reducere că nenea Negrea e la prima ofertă cred…
Apasă tastele telefonului!
FELICIA: Dragă, dar eu nu-i dau raportul!
TIPONUŢ: Îi trimit o vedere!...”Vă salut cu drag! Fiţi liniştit! Zilnic, de dimineaţa, de la primele raze de soare, până în noapte când doar glasul mării se mai aude, muncesc ca un rob, ca la galere, ca un sclav servind răvăşitoarea pasiune a iubitei dvoastre amante arse de soare...”
FELICIA: Ha, ha, haaa, ah! Am ştiut eu că eşti poet!...
TIPONUŢ: Serios?...
Nud face câţiva paşi prin camera plină de idioţenii! Feli îi sare în spate! El cu pistolul trage!
TIPONUŢ: Să cucerim lumea! O lume plină de sclavi! Căcănarilor!...
Ţipă, urlă ca un dement. Cineva le bate în ţeavă. Tiponuţ scoate psitolul. “Idiotule!” Feli încercă să-l liniştească. El a obosit şi cade jos. Feli îl înveleşte cu o pătură.
TIPONUŢ: Sunt un nemernic... un nemernic... un nemernic....




Sunt într-o tavernă nenorocită. La o ciorbă de burtă. Verzea şi Paula vorbesc în şoaptă. Paula face vădite eforturi pentru a mânca acestă mâncare care-l încântă pe poliţist. E lividă, dar are o treabă urgentă cu el!...
PAULA:... nu mai ştiu nimic de el…
VERZEA: Am fost la primar...
PAULA: L-ai dat în gât pe Negrea? Să-ţi pregătesc negativele?...
Ca şi în povestea anterioară, aceea povestită în 313 de Paula lui Tiponuţ: Îl observăm în imagini pe Negrea, însoţit de trei şoferi şi secretara descinzând la circ şi vrând să pornescă camioanele. Se trezesc înconjuraţi de ţigani. Săbii, ţipete. Negrea e total şi sigur pe situaţie până se deschid uşile şi descoperă camioanele pline cu sticle de oţet. Se isterizează faţă de draconiţa! Sunt toţi puşi pe fugă din circul de ţigani!
VERZEA: Dobitocul a luat trei şoferi de la primărie să ridice camioanele,
ca să nu-mi dea mie nimic, ştiam că-i zgârcit... ţi-e rău?...
PAULA: Şi?!?
VERZEA: Au sărit ţiganii să-i taie... e scandal mare...
PAULA: Primarul?
VERZEA: N-avea timp!... Aştepta nişte fotbalişti!... M-a întrebat de Tiponuţ!!!
PAULA:... i-auzi...Vrea mobilă de salcâm?... Fii atent că ştie tunata!...
În biroul primarului unde anterior fusese Verzea, iată-l intrând pe Bălăşoiu cu echipa sa după el, fotografi dar şi sposorii Metalmob. Poze! Primarului i se oferă un tricou cadou! Jucătorii îi dau autografe. E sportiv. Ce păcat că este gras! Bulimia este boala secolului XX! Sponsorii-patroni îi oferă cadou o rachetă de tenis! Excelent! Pe cântar deschide un capac de la cutia de tenis! Aceiaşi încercată anterior de Negrea, săracul, acum i se pune o cămaşă de forţă...
PAULA: Iar ai ajuns în căcat! Ai fost complice peste tot!
VERZEA: Mă dau idiot!... au întrebat nişte suedezi de el... nu e cam nebun...
PAULA: E mai melancolic... dar, ai văzut şi tu că e deştept...
VERZEA: Păi de aia îţi zic...
PAULA: Moşule, trebuie să dăm înainte de chinezi! L-am căutat acasă!
VERZEA: Acasă? La nevastă! Eşti tunată!
PAULA:… E groasă!... Unde e... nimeni nu mai ştie nimic de el!
Un tuciuriu îi tot stresează. “Ia lozul, ia maşina, ia casa! Ia norocul! Că odată mori, şi rămâi în curul gol!!”... Pe Paula o dau lacrimile! Unde o fi?
Iată-l pe Tiponuţ dansând în draci în jurul mesei pe care a urcat-o pe Felicia. Muzica ţigănească dă să spargă pereţii, dar pe Tiponuţ nu-l interesează nimic! Îi curge sudoarea! E apă. Urlă într-una. Nici nu ştie când s-a trezit cu vecinii peste ei! Mobila răsturnată! Placa zgâriată! Tiponuţ explodează! Muşcă discul! Sare la ei să-i bată! Îi şi pocneşte! Afară cu ei! Cum poate Feli să-l liniştească? E o minune! S-a săturat de casă! Iată-l din nou în maşină! Cu servietele în spate! I-e acum rău, fără să vrea decartează pe una din ele! Noroc cu Feli la volan! Au oprit într-un loc! Trei rochii i-a luat! Pantofi, ca la Cenuşăreasa... Are bani, e fără probleme! E mare şi tare! Trece el la volan! Dar tot ea-l dirijează pe unde să o ia...
PAULA: Ce băiat bun era! Eu l-am nenorocit!…
VERZEA: Hai că-l găseşte taica!...
Cu duioşie îi şterge colonelul Paulei lacrimile...



Plimbându-se cu telefonul la ureche, de la cuptor la frigider, pregătind cina, etc., Doina îi dă raportul prietenei ei Rodica.
DOINA:… nu m-a sunat toată după-amiaza… înţelegi… cinci ore şi patruzeci
de minute... Hanibal mi-a spus că l-a văzut în maşină cu o ziaristă... o figură ştii dragă cum sunt astea, Doruţu e un timid... îmi spune Hanibal... că aia
cică va scrie despre el ceva în ziar… şi-ţi dai seama... şi el îmi ascunde ceva, mie!... care azi… l-am strivit psihologic... pe Casanova... mă gândeam la el...
Mâine-poimâine mă trezesc că apare o carte, o să văd în librării despre el şi stupizeniile alea,... eu nu aveam nimic cu ele, până acum,... dacă din asta câştigă banii,... erau banii, dar să dau eu bani... că ce?!?... să cumpăr o carte care să îmi explice cine este el... cum îi transpiră picioarele... cum sforăie...
ce pămpălău e... ce mofturos... cum adică să-mi facă o surpriză... mie care îl aştept, i-am lăsat mesaje… tu ştii ce delicată am fost azi cu el pentru că
mi-a spus că are o zi mai grea... nimic... nimic… e un mister, îţi dai seama, Tiponuţ e un mister... şi eu care mă gândeam că abia pe la toamnă să-mi iau un amant… da, dragă când vin ploile... pentru că totul este atât de insuportabil... eu nu-mi permit să mai mănânc cu piper, am eliminat muştarul observând că totul îi produce o sumă de convulsii care-i distrug echilibrul erotic... tot ceea ce mie îmi este pur şi simplu!... înţelegi... Îţi confirm! absolut Rekomandabil...
În toată acestă convorbire periplu, Doina a ucis doi gândaci, a început salata, a subliniat o dată în calendarul bisericesc, s-a cântărit tot de două ori, a închis radioul, a şters o pată de pe faţa de masă, a mâncat o felie de brânză, a deschis o bere pe care acum singură o bea. Singură.



Iarăşi pe coridoarele unui block-house. Uşi una după alta fără nici un semn. Ajung pe un coridor! Felicia fluieră un semnal melodios. Tiponuţ dă să-l repete, dar ea-l calcă pe picior. O uşă se deschide. Felicia îl trage pe Tiponuţ după ea. Nu e nimeni. Doar Feli. Tipo vrea s-o sărute, dar ea îi bagă un trabuc în gură! Îl aprinde! Când să tuşească, îi scapă din dragoste un pumnişor în coaste care-l linişteşte. Îl leagă la ochi. I-a luat o servietă din mână. Iată-l conducăndu-l pe alte coridoare. Un holişor. Doi mascaţi: à la Stan, care o pipăie pe ea, à la Bran, dar cu un zâmbet fioros, care-l pipăie pe el... Scapă. Trec mai departe. Ultimul hol! Pe un perete diferite măşti, ce acoperă partea superioară a feţei, suficient ca să te transforme în: Stalin, Travolta, chiar Ceauşescu, Hagi, Clinton... pentru care optează Tiponuţ. Felicia mai mult se dezbracă, păstrăndu-şi dessous-urile şi aranjându-şi o mască infimă. Radiază, mândră de locul unde l-a adus pe Tiponuţ.
FELICIA: Ce spui? High-class... Aici se fac afacerile...
TIPONUŢ: De azi-dimineaţă trebuia să fiu aici!… HOPA!
A descoperit-o pe Paula-rusnac cu ochelari-cook-eri la ochi. Tipo se aşează la masa ei, iar pe Feli o urcă pe masă!
TIPONUŢ: Oceharaşon! Căutaţi ceva prospătură!
PAULA: Umblu după dine de ceasuri întregi!
TIPONUŢ: După mine sau după cei verzi?
PAULA: Fii atent că ai intrat într-o chestie imposibilă! Danger!
TIPONUŢ: Sictir! Ce mai face dl. Kolonel?!
FELICIA: (insinuant) O, chiar colonel, nici măcar maior? Să trăiţi!
Felicia a înţepenit în poziţie de drepţi şi în faţa presupusului cadru
militar-incognito face câţiva paşi de defilare stânga-dreapta, în timp ce Tiponuţ lansează câteva avioane-bancnote!
TIPONUŢ: TU144 model 1999, fuselaj 100 USD!?!…
Paula nu mai apucă să protesteze căci presupusa apartenenţă poliţienească fiind divulgată, Stan şi Bran o evacuează, însoţiţi de Feli care parcă bănuie ceva ce e peste puterile ei de înţelegere…
TIPONUŢ: Să cânte muzica! De ce am venit aici?!?
FELICIA: Niciodată nu-i prea târziu... faci o carte?
Sunt la masă Tiponuţ, cu Felicia în spate care-l chibiţează şi diplomatul cu bani alături. Joacă cu Iliescu, Stalin şi Gyuri Pascu, cu o gagicuţă: Geta pe genunchi. Tiponuţ e aburit de şampanie, dar câştigă într-una!
FELICIA: Dragă, câştigi prea mult!
TIPONUŢ: Nu mă mai iubeşti! Vezi ce-mi faci?!?
GETA: Dar, chiar numai de astăzi vă cunosteţi?...
STALIN: Face-ţi afaceri pe la Mitropolie...
TIPONUŢ: Vrem să reclicăm şi noi niste deşeuri... dar sunteţi chiar Gyuri
Pascu?
GYURI : Numai dl. Iliescu este chiar el insuşi..., înainte de miezul nopţii...
FELICIA: Ce zici Ivan Vissaronovici?...
STALIN: Parcă nu vedem şi noi cu cine avem de-a face...
Felicia se bagă sub masă. Tiponuţ uită să liciteze... Reapare cu pantofii lui Tiponuţ. Îl stângeau picioarele... Stalin pune un pistol pe masă. Tiponuţ vrea să-l încerce, dar sar toţi pe el. Îl ia din nou rusul, roteşte încărcătorul, îl pune la tâmplă şi trage. Nimic. E tare. Geta îl gratulează cu o îmbrăţişare. Jocul de cărţi continuă...
ILIESCU: Cu ce vă ocupaţi dl...
TIPONUŢ: Aer, aer, aer...
Cum e desculţ, nu ezită să culeagă o carte de jos cu degetele de la picior, pe care apoi ca şi un maestru să şi-o însuşească! Feli îl pişcă de şale. Ei joacă concentraţi, vorbind printre dinţi, căci masa e plină de bani...
GYURI PASCU : Vă pricepeţi!?!
ILIESCU: Ban la ban trage... ne mai spală minţile cu ceva sex...
GYURI: Mă doare sufletul!?!
STALIN: Vorbiţi prea multe!
GYURI: Lasă, nene, personajul şi joacă cartea!
GETA: Cine are carte are parte...
FELICIA: Ha, ha, ha... sunteţi delicioşi astăzi!!! Ce zici Toderaş unde te-am adus?
TIPONUŢ: Sunt un dobitoc! Nici nu ştiam de chestia asta!... Uite carée-ul! Tiponuţ i-a cam curăţat de bani. Geta s-a cam făcut lividă. O ia deoparte pe Feli să-i mai dea ceva bani. Se înserează şi sunt lefteri. Bruno şi Gicu schimbă privirile cu subînţeles, şi-au dat jos măştile. Lumea s-a cam cărat. Bruno îl boţeşte pe Stalin şi-l aruncă într-un colţ. Gicu se joacă cu un ghiul! Nu lipseşte mult s-o pocnească pe Geta, de nervi, e clar. Feli îl abordează pe Tiponuţ.
FELICIA: Hai, măi că a fost o joacă!… mai lasă şi tu bani de taxi...
TIPONUŢ: Numai la masă!… Să joace!
FELICIA: Hai să ne iubim!
TIPONUŢ: Dă-mi-o pe Geta!?! Azi cumpăr tot!
FELICIA: Eşti nebun! Te-aude Gicu că nu ştie multe!
TIPONUŢ: Păi dacă e totul pe bani!
FELICIA: Toderaş, fii atent că curge sânge!...
Într-adevăr Gicu sare la el să-l bată dar îl apără atât Feli, cât şi Bruno. Ultimul le oferă soluţia. Oricum şi ei vor, şi aşa e normal să le dea revanşa.
BRUNO: Am un amic ce poate să ne aducă nişte bani! Îmi permiteţi să-l sun...
TIPONUŢ: Numai să vină cu bani!,... că eu sunt sătul de minciunile mele!…
Feli a devenit neagră la faţă. ”Ies să iau puţin aer!...” Geta o însoţeşte!
Tiponuţ a rămas singur cu cei trei bărbaţi. Valiza diplomat plină cu bani este deschisă pe masă!… Sună cineva la uşă. Bruno deschide uşa...”Ha ma-ra pa!” Ha ma-ra pa”. Au intrat în cameră chinezii! Tiponuţ răstoarnă masa! Casa întreagă se
răstoarnă în nebunia ce urmează prin camera în care îşi dau în cap toţi, lumina pocneşte, a fost şansa lui Tiponuţ care a pus mâna pe diplomat şi, incredibil, Felicia îl trage într-un dulap de unde-l evacueză pe un coridor!
FELICIA: Tuţu mic, nu am ştiut nimic, acuma mi-a spus Geta că Bruno are nişte legături cu chinezii aştia, mă ştii doar, nu mă-ncurc cu toţi mărlanii!... Fugi că te ador!... i-a aruncat şi cealaltă valiză cu bani..
Tiponuţ fuge în timp ce în spate pe urmele sale ţipă chinezii. Coridoare, locatari, nervi, ascensorul blocat, scara de serviciu şi totuşi a reuşit să iasă în stradă! Uf! Sare în maşină! Accelerează!
VERZEA: Domnu’ Tiponuţ, te ştiam om serios!...
În spate, pe banchetă, colonelul, tocmai a închis diplomatul cu dolari, lăsându-l alături. Încet, calm, îl încheie la cămaşă pe Tiponuţ. Îi sopteşte la ureche, scârbit de parfumul acestuia...
VERZEA: Hai, domnule, că mi-a dat ordin primarul să i te găsesc că au întrebat, nişte suedezi de tine!... şi tu umbli… zi-i la tata dacă vrei nebunii că te duce el, n-o lua aşa pe arătură...
Verzea s-a lăsat pe spatele banchetei şi savureză oraşul văzut din maşină. “Ce lume domnule... nu te lasă moşu’... până nu vin galbenii!!”... Alături de el valiza cu dolari a chinezilor!



Tiponuţ încă puţin răvăşit este într-o sală de oaspeţi a primăriei împreună cu Verzea. Îi întâmpină primarul însoţit de fotbaliştii lui Balăşoiu care râde
într-una. Negrea, mic cât o furnică, imploră iertare peste tot. Dintr-un grup de suedezi, toţi blonzi, se desprinde Paula. Toţi îl înconjoară.
NEGREA: Ce rău îmi pare că nu-i aici şi patronul dvs. Toată ziua a sunat!
PRIMARUL: Măcar le-ai dat fax-ul că i-am ales?
NEGREA: De trei ore!
PRIMARUL: Excelent!... Au fost pe la mine şi cei de la Metalmob... ar trebui să vedem dacă nu avem şi pentru ei ceva... o ofertă interesantă... un spital…
NEGREA:... Pe la o şcolă, terenurile de fotbal...
Pentru o clipă, puţin mai lungă se privesc toţi în ochi: Verzea, Tipo, Paula, Negrea care o cunoaşte de undeva pe ziaristă, primarul care se tot uita când la valiza lui Tiponuţ, când la cea pe care o ţine Verzea... Asta e!... Paula îl prezintă pe Tiponuţ suedezilor! Încântaţi de el! Cine e?... De unde a apărut?... Unde a studiat?... Lumea insistă. Primarul îi confirmă că oaspeţii vor să-i finanţeze cercetările... Tiponuţ se destăinuie!...
TIPONUŢ:...am cinci plombe... material special de import... sunt soţul unei avocate specializate în divorţuri... excelentă gospodină... un băiat pasionat de peşti... pe Tipo îl doare sufletul când un copac se taie... aleargă mult toată ziua... niciodată nu bea... nu lucrează duminica din principiu... îi e frică de zborurile cu avionul... e timid... bea numai bere caldă şi neagră...
SUEDEZ: Sperăm să începem o colaborare cu societatea dvs....
În sală îşi fac apariţia cei trei chinezi, conduşi de Felicia cu ochelari de soare:
şi-a învineţit un ochi! Verzea care se pare că are în mână diplomatul lor, reacţionează. Se retrage într-o sală urmat de Tiponuţ şi Paula. Valizele sunt aşezate în centrul sălii. Chinezul îi ucide cu privirea. Verzea explică şi Paula traduce în timpul acestei conversaţii în care toţi se rotesc în cerc în jurul valizelor!
VERZEA (rom) /PAULA (eng) : Încurcătura s-a produs la filtru!.. (Îl prezintă pe Tiponuţ)... He is from KGB! Maior! Reprezintă departamentul de protecţie a mediului-filiala România... Danger… Nu recomand complicaţii!!!...
CHINEZ: (eng-tot aşa) Încântat... Societate comercială ce pregăteşte un transport de jucării finanţat de UNICEF pentru România! S-a făcut o coletă pentru Europa de Est... pentru copii, jucării colorate şi cu motor din China!!!...
O motocicletă este pornită să se învârte în jurul unei valize, un motociclist care tot dă identic din cap!...
VERZEA: Oh! Unicef?...We work for ONU! În acest proiect!… Excelent!
CHINEZ: Am lăsat trei covoare înfăşurate pe strada Pacificului, la etaj 5...
VERZEA: Pacificului?… Ok… Le dăm la curăţat…
CHINEZ: Wonderful!!! Voi nu aveţi jucării care fac dum, dum!
VERZEA: Pe când trebuie?
CHINEZ: Vin sărbătorile… e drum mult cu multe vameşi...
VERZEA: Avem depozit în Yugoslavia, trimitem de acolo! Unde vreţi, dar plata corect!
CHINEZ: Nu mai există Yugoslavia!?!
VERZEA: Cine a spus că există?! Depozit există! Trimit cu avion! Orice rută!
New-York, Istanbul, ce vrei, clientul stăpân!
CHINEZ: Poţi trimite la Tibet?...
VERZEA: Numai cu tarif de excepţie!...
Au schimbat valizele. Verzea le oferă o carte de vizită cu numarul său...
Paula îl ia pe Tiponuţ, complet aiurit. Ies în fugă prin sala festivă. Sunt salutaţi cu zâmbete! Pa, pa, pa!



Afară este seară şi senin. Încep să apară stelele. Paula l-a tras pe o terasă pe Tiponuţ. Încet, lin, până la balustradă, de unde se vede tot oraşul! El e tot cu servieta cu banii!
PAULA: O zi-mi că m-ai iertat! Ştii cât m-am bucurat când am auzit că te
caută suedezii!... Spune-mi că ai uitat ce ţi-am spus! Aş face orice pentru tine!... Nu-mi trebuie bani! Te ador!... Dacă ai vrea, aş fugi in America cu tine!... Îţi mai plac ochii mei!?!... Hai acolo, că-i mai cald! În Suedia e frig!
TIPONUŢ: Mi-e frică să zbor cu avionul!…
PAULA: Sărută-mă!
Tiponuţ depune cu graţie un sărut pe buzele ei!
PAULA: Gândeşte-te, dacă spui că inima începe să-ţi bată!
Tâmp el se uită la ceasul la care secundele curg una după alta! Meditează: 1, 2, 3… 13 secunde... este ora 21!...
TIPONUŢ: Infectă oră!...
PAULA: Oh, ce nebună sunt, tu ai un băieţel, o soţie minunată, nu zănatecă ca mine, uită ce ţi-am spus, mă cuprinde uneori disperarea... Ce destin! Nu ştii tu că o femeie singură, tot proastă se chemă... iartă-mă… o să scriu sâmbătă o pagină despre tine, salcâmi şi gladiole... Te mai pup o dată! Fug la ziar că trebuie să dau ceva pentru mâine!... ARDE!!!
Tiponuţ a rămas singur pe terasă. Îşi priveşte ceasul, diplomatul, l-ar arunca, dar cum e un om slab, renunţă. Telefonul îi tot ţârâie. Îl închide fără a-i răspunde! Ce zi!!! Îşi încheie un şiret! Pleacă!...



Sunt aşezaţi în jurul mesei din salon, în faţa televizorului care transmite ştiri după ştiri. Manâncă toţi fulgi de porumb cu lapte. Croncăne într-una. Diplomatul cu bani e închis pe masă în faţa lui Tiponuţ! Claudiu e cu căştile la urechi.
DOINA: Te-am sunat toată ziua!
TIPONUŢ: Am alergat tot timpul...
DOINA: Te-a căutat o ziaristă...
TIPONUŢ: Am refuzat interviul...
DOINA:…Zicea…ceva…..de…..nişte………..chinezoaice?!?
TIPONUŢ: Azi am sărutat o altă femeie...
DOINA: Îngrozitor!
TIPONUŢ: Tulbutător! M-a păcălit!... Mi-e ruşine...
DOINA: Mai bine...
ŞTIRE TV: Boss-ul este prezentat în finalul ştirilor. Cunoscutul om de afaceri a făcut un preinfarct fiind descoperit înţepenit, la birou cu un telefon la ureche,... circa patruzeci de minute... s-au chinuit să-l desfacă... câteva imagini ne prezintă de îndată, de la plan general, la plan detaliu, pe boss-ul înţepenit la birou, cei trei bodyguarzi încercând să-l descleşteze, iată-l transportat pe targă, e greu, iată-l în rezerva de spital, în continuare cu telefonul ţinut strâns la ureche, înconjurat de tuburi multe colorate, înfipte în el... diagnosticul medicului: o semiparalizie, se pare definitivă!!! Concernul Leorom, pregăteşte un nou concept de mobile: ecologică...
TIPONUŢ: Oh... boss-ul!
HANIBAL :… Tati, ai să fii şef!
TIPONUŢ: Îmbătrănesc...
HANIBAL: Tata va conduce compania!
DOINA: Dumnezeule… Ce zi ! Ce oraş!... Un infern! Trebuie să revenim în natură!!!
TIPONU: Trebuie să revenim în natură!
Valiza închisă cu bani. Doina şi Tiponuţ se privesc lung în ochi! Imposibil şi totuşi adevărat înţelege Tiponuţ! Ea acum pricepe uitându-se la aceea servietă diplomat, pe care pe măsură ce o priveşte devine mai trasparentă, lăsând să se vadă teancurile de bancnote: suplimentarea de la proces. Ce încurcătură. El îşi dă seama că ea s-a prins. Ea înţelege că el a înţeles. Lui Tiponuţ îi trec prin faţă fragmente din toată această zi nebună şi plină de bani! Nici o explicaţie nu îşi are rostul!
DOINA:... Iubitule... Te iubesc... Nu fi necugetat... Adoratule... E un comision... Nu te-am minţit niciodată... Nu te enerva... Divorţul a fost de operetă….A fost un amant fals... Şi unchişorul şi el e fals... Dragostea mea... Gândeşte-te la cercetările tale... Gladiolele alea polare... Hanibal o să meargă la liceu... Îi trebuie un pc... Iubitule, fii, tu însuţi...
Împotriva tuturor rugăminţilor ei, care l-a prins de mână, cu cealaltă rămasă liberă el apucă servieta şi o aruncă, pur şi simplu pe geam, urlând din rărunchi:
TIPONUŢ: TU! Nu-ţi dai seama cât te iubesc!...
În timp ce servieta zboară pe fereastră, în sfârşit, la finele acestei zile plină de bani, cei doi cad unul în braţele celuilalt!!! Stop-cadru: Cu ei doi şi servieta zburând, se umple de grafica ce ne anunţă cum au evoluat apoi toate aceste DESTINE! (CUT)

O hârtie de 1 USD umedă este ridicată de jos. O netezeşte în palmă
Tiponuţ-lucrător curăţător de bazine. Este pe fundul unei piscine golită de apă. La câţiva metri mai încolo, într-un halat similar cu al lui Tiponuţ, Doina-lucrător întinde detergentul pe podeaua bazinului. Două mogâldeţe care spală bazinul în ştrandul gol… Apare Boss-ul, un fel de şef al celor doi… şi se opreşte lângă minusculul cactus şi câteva nimicuri, pe care le aruncă oamenii în piscină, toate aşezate pe marginea bazinului…
BOSS-UL: Tiponuţ, la treabă! Lasă visele, că imediat deschidem! Întinde detergentul cum face Doinicica!?!… Sfarmă bulgări, Tipo!… Doini! Haide că am o treabă cu tine…
În timp ce Doina-lucrător părăseşte bazinul, Tipo îl urmăreşte pe Boss într-una din obişnuitele cuvântări. Cu o privire tâmpă, Tipo, aruncă o ocheadă la poza udă a Paulei dintr-un ziar şi care este lipită de peretele bazinului şi din care apa se prelinge…
BOSS: Perfect trebuie să iasă! Chiar dacă noi spălăm bazinul zilnic!… Fă din detergent un praf cât mai fin! Aşa curăţă de jeg, câtă mizerie lasă zece mii de persoane care se scaldă zilnic aici numai tata ştie… dar noi trebuie să facem bec, beculeţ… ia praful cât mai fin… ştii bine că de patru ani îţi explic… se dizolvă cât mai total în apa care rămâne pură!… Asta caută oamenii! Marfă a’ntâia şi puritate! De aia omenirea se reîntoarce în natură!!!… Vine anul 2000 şi caramba în natură!…
O pişcă pe Doinicica, o ia de braţ şi pleacă cu ea, urmăriţi de privirea caldă-tâmpiţică ameţită de soare, a lui Tipo. Picăturile de apă îi ţiuie timpanele!… A rămas singur pe fundul piscinei… Cactus în care înfinge o bancnotă, poza din ziar a Paulei, grafitti cu porcărioare de peretele Tiponuţ, revine la treabă… Singur, minuscul, curăţă piscina! El, Tiponuţ!


Desene de grafitti pe o hârtie, o piscină cu mogâldeaţă, tuşind, Tiponuţ se ridică de la masă în timpul unei şedinţe de maximă importanţă a companiei, în aceiaşi sală şi la aceeaşi masă unde l-a bătut pe Boss… urmărit de privirile tuturor celor de la masă: Boss-ul, Paula, Verzea, Doina, etc…
TIPONUŢ: …Esenţa vieţii ţine de elementele simple! DECISIVE!… Aţi putut uita vreodată foşnetul pădurii unde v-aţi plimbat ultima oară cu iubita înainte de a vă părăsi…Filosofia vieţii este la fel de simplă ca şi a apei! Oamenii nu sunt decât nişte corpuri care azi se scufundă, mâine sar la suprafaţă şi zile întregi doar plutesc… dacă vom înţelege această filosofie… compania LEOROM şi mobilierul ecologic va fi întotdeauna un vis al tuturor… un vis care va aduce dividente, prosperitate. Ne va propulsa destinele… doar să înţelegem…
Îl ascultă toţi, fascinanţi, cu respiraţia întretăiată pe acest guru al companiei…
TIPONUŢ: …această filosofie simplă şi esenţială a vieţii care începe de la un foşnet de pădure seara când păsările se culcă, unele jivine ies din scorbură şi peste tot pluteşte foşnetul pădurii…
Ochii calzi şi buni ai lui Tiponuţ sună cea mai simplă dovadă a sincerităţii sale!!!
Stop cadru.

Niciun comentariu: