duminică, 13 martie 2011

ALTCEVA.............

BALCANIAN XXI (reciclare si mestereala)
La Muzeul National al Taranului Roman si la Galeria Recycle Nest, Bucuresti

Un proiect de Teodor Graur
Curator: Erwin Kessler

Vernisaj:
MTR – 17 martie, orele 18.00, sala Acvariu
Recycle Nest – 22 martie, orele 18.00


Revenirea in forta a lui Teodor Graur, ca protagonist pe scena artei romanesti actuale, este un fenomen ce tine nu doar de metabolismul creator al artistului insusi, ci si de criza de crestere a culturii si civilizatiei contemporane.

Directia recuperatoare a ansamblurilor tehno-ideologice, a politicilor vizuale si a idealurilor stilistice inspirate de utopia modernista, inceputa anul trecut cu expozitia Remodern, este continuata in prezent prin Balcanianul, pe fondul deziluziei actuale in raport cu promisiunile si tentatiile civilizatiei abundentei, care i-a fost parca doar aratata Romaniei, pentru cativa ani, pentru ca apoi sa fie retrasa de pe raft pentru o durata nedefinita, pe motiv de recesiune, inadecvare, exagerare.

Balcanianul este produsul SF al unei civilizatii post-industriale neo-primitiviste, distopic rural-citadina, in care deprinderea centrala este aceea de a te descurca cu lucruri putine si in general stricate, de a te descurca in esenta cu lipsa, cea care indeamna mereu la solutii ingenioase atat ca manualitate, cat si ca speculatie inteligibila. Balcanianul nu putea sa apara decat in epoca de fier vechi actuala, nu in epoca de fier forjat a marilor proiecte primordiale. Acum, in perioada marii carpeli universale, Balcanianul deapana povestea - finalmente optimista - a unei figuri patriarhale (creatorul ca reparator general), intens activ intr-o lume in care abundenta este un reziduu, iar reziduul abunda, si in care idealitatea o reprezinta supravietuirea. Incisiv, activ, ludic, lucid, acesta este mitul de etapa al lui Teodor Graur.

Erwin Kessler, Balcanianul in epoca fierului vechi




Expozitia va putea fi vizitata la Muzeul National al Taranului Roman pana pe 3 aprilie inclusiv.

Niciun comentariu: