miercuri, 23 noiembrie 2011

congratulations!!!

Succes fulminant la finalul celei de-a doua ediții a Festivalului Internațional de Film Experimental București – BIEFF 2011

Duminica, 20 noiembrie, s-a incheiat cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București – BIEFF 2011.



După o zi încărcată de filme bune și foarte bune, oferite publicului bucurestean in cadrul programelor speciale BIEFF 2011:



Dutch Experimental Film and Visual Art, realizat în parteneriat cu EYE Film Institute Netherlands şi Netherlands Media Art Institute, și prezentat de doamna Anna Abrahams, membru al juriului BIEFF 2011 și Project Leader Programming în cadrul EYE Film Institute Netherlands, si posibil datorita sprijinului generos oferit de Ambasada Regatului Tarilor de Jos in Romania.



și programul special al Festivalului Internațional de Scurtmetraj de la Tampere, prezentat tot de un membru al juriului BIEFF 2011, Director Executiv al Festivalului – domnul Juhani Alanen, si posibil datorita sprijinului generos oferit de Ambasada Finlandei si de Finish Film Foundation,



seara a început în forță cu Ceremonia de premiere, ce a avut loc la Cinema Pro. În fața unei săli arhipline, directorul Festivalului Internațional de Film Experimental București – BIEFF 2011, domnul Copel Moscu a anunțat palmaresul festivalului:



Marele Premiu al Festivalului International de Film Experimental București – Bieff 2011, oferit de Universitatea Nationala de Arta, a fost castigat de filmul OUT, al artistului vizual israelian Roee Rosen. Doamna Anna Abrahams, reprezentant al EYE Film Institute Netherlands, a motivat alegerea juriului din care a facut parte astfel: „Acordam Premiul BIEFF unei opere care exclude orice compromis. Filmul combină eroticul şi exorcismul cu critica politică, într-o strategie vizuală care atinge o coardă sensibilă în fiecare spectator. Vizionarea acestui film e o experienţă uimitoare şi dureroasă totodată. Cu ajutorul unui limbaj artistic extrem de original, autorul ia poziţie cu fermitate împotriva aripii de dreapta din politica israeliană, sub forma exorcizării unei tinere, din care e alungat diavolul – reprezentat de Ministrul israelian al afacerilor externe Avigdor Lieberman, în cadrul unui ritual sexual.”



Premiul pentru cea mai bună imagine, oferit de Kodak Cinelabs România, a fost castigat de impresionanta productie finlandeza HOW TO PICK BERRIES (regia Elina Talvensaari), “pentru abordarea curajoasă şi plină de imaginaţie a unui subiect de actualitate, intr-un exercitiu vizual remarcabil aflat la graniţa dintre documentar şi science-fiction, ce dezvaluie aspecte legate de impactul legilor economiei globale asupra relaţiilor interumane”, potrivit doamnei Roxana Calinescu, expert pe film la Institului Cultural Roman si membru al Juriului BIEFF 2011.



Premiul juriului, oferit de Abis Studio, a venit in intampinarea misiunii BIEFF de a promova tinerele talente din Romania, rasplatestind productia SI EU, in regia lui Vlad Constantin. Domnul Sergio Fant, selectioner de scurtmetraj al Festivalului de Film de la Venetia, a motivat astfel decizia juriului din care a facut parte: “În filmul studentului Vlad Constantin se distinge o abordare narativă şi o sensibilitate vizuală care trimit cu gândul la cele mai bune producţii actuale ale cinematografului de artă european. Autorul controlează într-un mod surprinzător încadratura, jocul actoricesc, scenografia şi montajul, ridicând semne de întrebare legat de percepţia relaţiilor inter-umane şi valorilor morale şi lansând o provocare formulelor regizorale întâlnite de obicei în scurtmetraj. Juriul a dorit ca premiul, care constă în servicii de postproducţie, să revină acestui tânăr cineast, ca un sprijin oferit dezvoltării personalităţii sale artistice, convinsi fiind că numele său se va alătura numelor sonore ale cinematografiei româneşti contemporane.”



Cele doua Menţiuni speciale BIEFF 2011 merg catre:



productia coreeana NIGHT FISHING, creaţia surprinzător de rafinată a celebrului Park Chan-wook şi a fratelui său, artistul vizual Park Chan-kyong. Domnul Juhani Alanen, directorul executiv al Festivalului de Scurtmetraj Tampere, a motivat astfel decizia juriului din care a facut parte: „Apreciem imaginea de o calitate impresionantă, realizată cu telefonul mobil şi abordarea surprinzătoare, care spune o poveste despre samanism, reusind sa atinga aspecte culturale fără a cădea în exotism.”



si creatia artistului vizual german Bjorn Melhus, I’M NOT THE ENEMY. Domnul Miguel Valverde, director al Festivalului International de Film Independent Lisabona, a motivat astfel decizia juriului din care a facut parte: „Alienare, confuzie, halucinaţie, toate sunt simptome ale sindromului PTS (stress post-traumatic), care îi afectează pe mulţi veterani de război. Autorul a creat mai multe personaje (toate interpretate de el însuşi, o dovadă în plus a convingerii cu care îşi susţine ideea), ale caror dialoguri preiau replici din filme hollywoodiene cu veterani de război, creand un univers profund alienant. ”



BIEFF 2011 a fost extrem de onorat de prezenta in Juriul BIEFF 2011 a profesioniștilor de prestigiu din domeniul cinema-ului de avantgardă contemporan mai sus mentionati, carora li s-au alaturat in componenta juriului si Marzena Moskal, selectioner al Quinzaine des Realisateurs Cannes 2011, si Hilke Doering, directorul Competiției Internaționale a Festivalului Internațional de Film Oberhausen.



În fine, seara s-a încheiat apoteotic – la propriu și la figurat, cu avanpremiera extraordinară a celui mai recent film al unuia dintre marii maeștri ai cinematografiei contemporane: FAUST, de Aleksandr Sokurov, câştigător al Leului de Aur la Veneţia 2011. Distribuit în România de Transilvania Film, avanpremiera a fost posibilă datorită sprijinului extrem de generos oferit de Jameson Romania.



Aclamat la scenă deschisă după premiera de la Veneția, FAUST a devenit imediat un favorit al iubitorilor de cinema de calitate din întreaga lume, lucru resimțit și aseară, grație minunatului public BIEFF care, umplând sala până la refuz, a rămas până la final la proiecția ce s-a terminat târziu, după miezul nopții.



Având o puternică orientare educaţională, BIEFF este primul şi singurul eveniment din România dedicat filmului de avangardă și artei vizuale și are drept scop promovarea creaţiilor inovatoare și a unor artişti cu viziuni profund personale asupra realităţii contemporane. Timp de patru zile, la Cinema Scala, publicul a avut acces gratuit la cele mai îndrăzneţe filme ale anului, atât din punct de vedere estetic, cât şi al conţinutului, filme unicat, adevărate “lecții” de cinema, care aduc în lumină posibilitățile nelimitate ale limbajului filmic.



Selecția BIEFF, realizată de curatorii Adina Pintilie –selecția internatională și Mihai Fulger – selecția românească, au prezentat publicului cinefil câteva dintre cele mai reprezentative titluri din ultimii ani din zona cinema-ului de avangardă și a artelor vizuale, filme multipremiate și difuzate în muzee și galerii prestigioase din întreaga lume, printre care, în premiera în România: Ursul de Aur pentru scurt metraj – Berlin 2011, Marele Premiu pentru mediu metraj – Venetia 2010, Palme d’Or-ul pentru Scurt Metraj – Cannes 2011, Discovery Award – Semaine de la Critique Cannes 2011, Marele Premiu Oberhausen 2011 sau Tiger Award Rotterdam 2011.



De asemenea, anul acesta, BIEFF a oferit publicului trei programe speciale realizate în parteneriat cu trei dintre festivalurile internaționale de referință în aria filmului de avangardă: Quinzaine des Realisateus, secțiune paralelă a Festivalului de la Cannes, legendarul Festival de Scurtmetraj de la Oberhausen și Festivalul de Scurtmetraj Tampere Finlanda, cel mai vechi festival de scurt metraj din țările nordice.

Ediţia a doua a Festivalului Internațional de Film Experimental București BIEFF s-a dovedit a fi un adevărat succes, complexitatea programului – proiecţii speciale, premiere naţionale și internaţionale, seminarii, Q&A-uri și lansări de carte – atragând un număr mare de spectatori, semn că, în fond, arta nu cunoaște bariere iar cinema-ul de avangardă si arta vizuala au toate datele să ocupe un loc bine definit în peisajul cinematografic românesc.



---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Festivalul International de Film Experimental Bucuresti BIEFF este organizat de Asociatia Cultura si Imagine.



Sustinut de: ARCUB, Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret, British Council, JTI.



Parteneri institutionali: UNATC, UNArte, Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporaines, Romania Film, Institutul Cultural Roman, Ambasada Finlandei, Centrul Ceh, Fundatia Konrad Adenauer, Ambasada Regatului Tarilor de Jos, Institutul Polonez, Delegatia Wallonie-Bruxelles, Finnish Film Foundation, Institutul Cervantes, Ambasada Republicii Koreea



Sponsori: Abis Studio, Jameson, DHL, Noumax, Illy, DACIA, SCPA Witzman & Asociatii, EVEREST Tipografie, Kodak CineLabs Romania, ALLTUR, Hotel Moxa, La Mama, Lente Cafe, Club Spice, Design Forge, Kulturhaus



Parteneri Media: TVR2, 24FUN, Radio Guerrilla, Cinemagia, anzisoft, Cinemarx, Modernism.ro, Filmreporter, Metropotam, Cinefan, Filmetari, HBO, Apropo.ro, Veiozaarte.ro, Art Act Magazine, Liternet.ro, tilllate.com, hipmag.ro, 121.ro, Studentie.ro, Zoom, Tataia, Raluk.ro, Hotcity.ro, Urban,ro, Port.ro, Kamikaze, aldmovieland.blogspot.com



BIEFF e pe facebook, youtube, vimeo, twitter, tumblr, mubi si pe multe alte canale social media:



https://www.facebook.com/bucharest.expiff

http://www.youtube.com/user/bieffromania

http://vimeo.com/bieffromania

https://twitter.com/bieff_romania

http://bieff.tumblr.com/

http://mubi.com/users/426525

Niciun comentariu: