vineri, 30 martie 2012

FATA IN FATA, vineri, 30.03.2012, pe TVRI

http://www.barnathmarius.blogspot.com/2008/03/face-to-facefragmente.html FATA IN FATA...cu Maia Morgestern, Serban Ionescu, Mircea Diaconu, Magda Catone, Horatiu Malaele....un subiect dificil si nefacil.....bine primit la Cottbus, Alexandria, Montreal, Sarajevo, Kiev. A mers bine pe TVR, B1. Reactii interesante in media...

joi, 29 martie 2012

O CARTEA PENTRU VALEA PLOPULUI

Gabriela Necula, din Comarnic, vrea sa doneze mai multe carti frumoase de povesti din copilaria sa pentru copiii din Valea Plopului. Vezi cine mai doneaza Nici nu a avut loc conferinta de lansare a camaniei “O carte pentru valea Plopului” si gesturile frumoase au inceput sa apara. Doamna Gabriela Necula, din Comarnic, are “56 ani si are carti frumoase de povesti din copilaria sa”. Vrea sa le doneze pe toate pentru copiii de la Valea Plopului. Un gest extraordinar pe care il apreciem foarte mult. Si nu este singurul. In acest moment mai multe personalitati ale vietii publice, profesori, editori, presedinti de ONG-uri etc. aduna carti pentru copiii din asezamantul parintelui Nicolae Tanase, sprijinind Campania initiate de Optimal Media, portalul Literatura copii si Asociatia Pro-Vita Valea Plopului. Iata cateva nume: Maria Coman (Antena 3), Tudor Musat (Realitatea TV), scriitorul Stefan Mitroi, editorul Firita Carp, prof. univ. dr. Paul Marinescu, regizorul Marius Barna, Aurora Martin, Petar Nenov, cantareata Andreea Banica si multi altii. Le multumim tuturor si ii asiguram ca gestul lor va umple de bucurie inima micutilor. Petre Craciun

vineri, 23 martie 2012

MOARTEA UNUI SEF DE STAT

(un text la care tin...)

Atat de mult a plouat in acea zi
nenorocita si trista
cand eram la gradi
si mama, mamica mea nu mai venea.....
ploua intr-una...
si nu venea....
tantile educatoare ne impingeau in colturi
noi cu jucariile nu ne mai jucam
ploaia lovea la ferestre intr-una
si mama nu venea
era un plicits intr-una
si o suparare imensa ca ea si altele mamici tot intarziau
iar noi nimica nu stiam
pana intr-un tarziu
dupa mai multe ore
cand a venit sa ma ia
si am aflat ca murise dej
si-l ingropasera in tristete si plansete
si nu mai stiu pe unde i-au carat pe toti...
si nu stiu pe unde de la institut pe mama o plimbasera
in ploaie de la dimineata pana seara
si ea si altele abia intr-un tarziu...
ajunsera sa ma ia acasa
ploua enorm
si din travai ploua si era trist
tare m-am supara pe dej
ce viata ce chin si pe ce ploaia mama umblase
iar pe tata cand santul il asculta si injura
si pe dej si pe ceasca, mai abitir
de indata il intelegeam....

DINCOLO DE AMERICA, sambata 24.03.2012, pe TVRM (h2.0 restart)ora 21.30


http://www.barnathmarius.blogspot.com/2008/09/dincolo-de-americabeyond-americaviena.html
http://www.barnathmarius.blogspot.com/2008/12/beyond-americala-cairo.html
http://www.barnathmarius.blogspot.com/2008/08/dincolo-de-americapremiera-in.html

miercuri, 21 martie 2012

Mama ei de tranzitie!?! , premiera pe 26.03.2012, ora 18.30 la Craiova




Premiera luni 26.03.2012 la Craiova cu participarea actorilor: Vasile Muraru, Mihai Bisericanu, Vasile Mihali, Nae Lazarescu, Vasile Popa si a regizoarei Cristina Nichitus.


http://barnathmarius.blogspot.com/2012/02/mama-ei-de-tranzitie-din-24-februarie.html

pe la MTR, copilarie si icoane....





Pana pe 15 aprilie 2012, Sala Irina Nicolau
Muzeul copilariei
Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh
Prima expozitie, prima sala

Proiectul european Childhood. Remains and Heritage / Copilaria. Ramasite si patrimoniu, coordonat de Muzeul National al Taranului Roman, va ofera ocazia rara de a urmari, ba chiar si de a participa (cu idei, obiecte si povesti) la realizarea unui muzeu virtual al copilariei. Dupa aproape un an de documentare si cercetari de teren, incepem! Celor interesati de tema le amintim ca ambitia noastra este sa prezentam in acest muzeu nu numai traditiile rurale, dar si pe cele urbane, nu numai trecutul indepartat, ci si pe cel recent, precum si prezentul in plina schimbare, sperand sa punem in valoare nu doar diferentele locale, ci si perceptia comuna in timp si spatiu asupra copilariei.

Incepem cu deschiderea primei viitoare sali de muzeu, intitulata Ivirea. Dinspre duhuri spre Duh. De la intrebarea de unde vin copiii? pana la ce se petrece cu ei dupa moarte, de la practici magice de intampinare si menire pana la ceremonia botezului, de la cautari incitante – cum ar fi cea a unui echivalent rural al biberonului, pana la descoperiri nesperate – cum ar fi cele cateva vechi marturii de botez boieresc-urbane, parcursul expozitiei va fi cu siguranta palpitant, atat pentru copii (care se vor bucura si de un atelier surpriza), cat si pentru parinti, educatori, etnologi si bunici.

Intrarea este libera.







25 – 29 martie 2012, Sala Acvariu
Icoane traditionale
Expozitie de Radu Dinca

Vernisaj: duminica, 25 martie, ora 12.00, Sala Acvariu

Desi realizate in secolul al XXI-lea, icoanele prezente in expozitie isi doresc a fi marturia perpetuarii unui mestesug artistic izvorat in Transilvania inceputului de secol XVIII.
In Romania, inceputurile picturii pe sticla se pierd in nordul Transilvaniei, in micul sat Nicula, aflat la cativa kilometri de orasul Gherla. Data se leaga de o intamplare neobisnuita, petrecuta, se pare, la 15 februarie 1694, cand icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus in brate (aflata in bisericuta din lemn) a inceput sa lacrimeze. Aceasta minune a facut din Nicula, peste noapte, loc de pelerinaj si a ajutat la dezvoltarea comertului cu icoane. Primele icoane pe sticla au fost aduse de negustori si mesteri din Boemia, Austria si Slovacia, care desfaceau si la noi in tara marfa produsa acolo. Se pare ca acest negot, facut de straini in satul lor, a fost repede preluat de niculeni, care au deprins si mestesugul picturii, copiind la inceput icoane straine si gravuri ortodoxe, pentru ca mai apoi sa creeze o adevarata scoala de pictura pe sticla.
Astfel, este incontestabil ca satul Nicula a fost primul centru romanesc unde s-a pictat pe sticla si de unde fenomenul acesta s-a raspandit mai apoi in zone precum Brasov, Tara Fagarasului, Tara Oltului, Sibiu s.a.m.d. Taranul roman din Transilvania - o Transilvanie aflata sub dominatie straina pana la inceputul secolului al XX-lea - a stiut si a reusit, prin icoana, sa sustina atat ortodoxia, cat si continuitatea traditiei romanesti.
Lucrarile prezente in expozitie isi doresc sa poarte toata aceasta incarcatura si sa fie ferestre deschise spre intalnirea dintre om si Dumnezeu, o creatie in care intregul limbaj artistic este in mod firesc in slujba comunicarii. Prin aceste icoane, artistul propune publicului o trecere prin diverse zone ale picturii traditionale romanesti (Nicula, Arpas, Scheii Brasovului, Fagaras s.a.m.d.), pastrand tematica, tehnica si cromatica specifice, bineinteles, intr-o abordare personala. Radu Dinca isi doreste ca icoanele sale sa aiba duh si har, sa fie oglinda unei lumi nepamantene, sa fie fereastra catre dumnezeire. El incearca sa construiasca o frantura din Imparatia Cereasca, asemenea taranului roman, care a stiut sa alature simplitatea si grandoarea, modestia si spontaneitatea, traditia si credinta.
Iconarul incearca sa ramana cat mai aproape de tehnica secolului al XVIII-lea (tempera cu emulsie de ou), de ornamentica si de cromatica fiecarei zone si perioade care ii serveste drept sursa de inspiratie, folosind cu precadere culori minerale si pigmenti naturali, care au o mare transparenta si creeaza un cu totul alt aspect vizual decat cel obtinut cu culori moderne (ce sunt mai opace, intense si saturate). Rama joaca si ea un rol important, este o parte integranta a icoanei, intregind lucrarea. Radu Dinca realizeaza singur ramele si apoi le ceruieste cu ceara de albine – o tehnica veche, de asemenea traditionala si verificata in timp.

marți, 20 martie 2012

INCA NU...........

Eram golan, turbat, uschit prin discoteci
Cand ingineria la Timi o teminai
Ma si mir cum reusii sa nu bifez un an
Cu sarbii in camera pe tv, restante ghiotura, bisnita niema
Nu vroiam sa ma risc sa sifonez,
La secu de prin complex...
Si invatat pe burta in sesiuni...
In mare disperare, fara cartela la cantina
Luai un post acasa si dupa un chef monstru plecai
Sa ma inrolez pe doua sapatamni la tancuri, tot la Lipova
Iar un plutonier ma intreba de mama, tata,
Scoala, rude dincolo, nimic
O cerere de plecare in strainezia?!?
INCA NU !!!
L-am blocat pe plutonier, era sa imi dea o palma lataaaaaaaaaaaaaaaa
cat eram inginer de trei zile, dar probabil a zis ca nu merit…
Apoi mai multe iubite unguroice, nemtoice, sarboaice
Trageau de mine
Hai iubi sa fugim, plecam, definitv si irevocabil
era pe vream lui Ceasca!
DINCOLO
Si eu tampitel ziceam…inca nuuuuuuuuuuu!
Am mai fost in strainezia.
E beautiful Parisul, prin Canada se vorbeste si franceza,
Ventia e plina de ape, ca si Dunarea de pesti…
Iar eu spre dezoalarea alor mei ma reintorceam
Aici, unde sunt si azi,
Ca si voi mai mult sau mai putin hapyy
La marginea imperiului, unde euro suna
In sol bi mebol…departe
De lumea dezalantuita
Aici unde te hranesti cu vise si truda
Si munca pentru tampiti, boi si fraieri
Care intodeauna zic
Inca nu!?!

vineri, 16 martie 2012

IFF, festival de film, prin Bucuresti si MTR


Un eveniment special ce va avea loc în cadrul Festivalului International de Film Bucuresti este Weekend-ul copiilor – cei mai mici dintre pasionatii de cinema vor putea urmari patru filme ce le sunt destinate: Fiica nimanui (1976), o drama sfasietoare despre abandonul familial, regizata de Judit Elek si László Ranódy; Pere salbatice (2002), in regia lui Judit Felvidéki, o comedie de aventuri ce anunta, practic, vacanta care se apropie cu pasi repezi; Vuk (1979), în regia lui Attila Dargay, un delicios film de animatie ce combina traditia est-europeana de gen cu o poveste foarte iubita a literaturii pentru copii; si clasicul Baietii din strada Pal (1969), regizat de Endre Bohem&Zoltán Fábri si nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain.













MARTI, 20 MARTIE

19:00 Detectivul Dee si misterul flacarii fantoma / Detective Dee and the Mystery of the Phantom Flame
Regia Tsui Hark, 122 min.

MIERCURI, 21 MARTIE

19:00 Uriasii / Les geants
Regia Bouli Lanners, 84 min.

21:00 Ochii Juliei / Los ojos de Julia
Regia Guillem Morales, 117 min.

JOI, 22 MARTIE

19:00 Frumoasa adormita / Sleeping Beauty
Regia Julia Leigh, 101 min.

21:00 Hotelul Marigold / The Best Exotic Marigold Hotel
Regia John Madden, 124 min.

VINERI, 23 MARTIE

16:00 Detectivul Dee si misterul flacarii fantoma / Detective Dee and the Mystery of the Phantom Flame
Regia Tsui Hark, 122 min.

19:00 Presupus vinovat / Presume coupable
Regia Vincent Garenq, 101 min.

21:00 Ucigasul / The Murderer
Regia Na Hong-jin, 140 min.

SAMBATA, 24 MARTIE

12:00 Baietii din strada Pal
Regia Endre Bohem & Zoltan Fabri, 110 min
Pere salbatice
Regia Judit Felvideki, 75 min

16:00 Toata lumea din familia noastra
Regia Radu Jude, 108 min.

18:00 Tinutul insangerat / Red State
Regia Kevin Smith, 86 min.

20:00 Crimele din Snowtown
Regia Justin Kurzel, 120 min.

DUMINICA, 25 MARTIE

12:00 Fiica nimanui
Regia Judit Elek & Laszlo Ranody, 75 min
Vuk
Regia Attila Dargay, 79 min

15:00 Tyrannosaur
Regia Paddy Considine, 91 min.

17:00 Vanatorii de "Capete" / Headhunters
Regia Morten Tyldum, 100 min.

19:00 Submarine
Regia Richard Ayoade, 97 min.

21:00 Rusine / Shame
Regia Steve McQueen, 101 min.

marți, 13 martie 2012

UTOPIA IMPUSA, la FABRICA!

Profilul lui YouthBank Bucuresti

YouthBank Bucuresti
Maine mergem la film in Club Fabrica! :)
Si unde mai pui ca prin cumpararea unui bilet vom contribui la finantarea de proiecte realizate de liceeni din Bucuresti.

...

CLUB FABRICA gazduieste duminica aceasta evenimentul - Fabrica de Filme, un eveniment de strangere de fonduri pentru liceenii din Bucuresti.
Asadar, te asteptam la Utopia Impusa (regia Marius Th. Barna) si la alte filme faine!
....

YouthBank te cheama la Fabrica De Filme!
Vino la cel mai tare maraton de filme!

... Duminica, 19 februarie, ora 16:00, in Club Fabrica (strada 11 Iunie nr.50)!

Nu vrei doar filme de lung metraj?
E ok! Maratonul cuprinde 6 filme dintre care 4 sunt de scurt metraj :)

Filmele vor fi:
1.Utopia Impusa (Lm)
2.Ce sunt drepturile omului? (Sm)
3.O nunta buna incepe cu lacrimi (Lm)
4.Bicicletele din Bristol (Sm)
5.Stakeistan (Sm)
6.Mirage (Sm)

INTRARE : 20 LEI

See you there!

Echipa YouthBank

BANII REZULTATI DIN VANZAREA BILETELOR VOF FI FOLOSITI PENTRU FINANTAREA PROIECTELOR LICEENILOR DIN BUCURESTI.

Filmele sunt oferite de Cluburile de Film One World si British Council!!!
Îmi place · Comentează · 18 februarie la 03:21 ·
Lui Alexandra Cheiu îi place asta.

duminică, 11 martie 2012

PIATA UNIVERSITATII, UN SPATIU AL DEMNITATII ROMANILOR...

Adesori, scriem dupa...

Am tot vrut sa scriu aceste randuri in ianuarie. Dar nu a fost sa fie. Eram foarte prins cu diverse treburi cotidiene-casnice-uzuale-personale...

E dificil, intradevar nu poti uita ce fost Piata Universitatii, in perioada apilie-iunie 2000, o tribuna a unui masiv protest public impotriva regimului Iliescu. O tribuna atat populara, cat si intelectula sau civica. Venind in septembrie ’90 in Bucuresti am regasit-o in diverse manifestatii, aureolata de un aer martiraj, dar si
entuziasm popular si uman.

Apoi in timp o redescoperi in oras, inclusa in city, hulita, demititizata, blamata, pestrita, plina de tot felul de personaje, spatiu de proteste publice sau colectari de semnaturi pe diferite petitii, adeseori plina de cersetori, intinerita si incalzita de fluviul young care circula zilnic spre Universitate, aflat in vecinatatea Teatrului National, o intersectie urbana densa, unde pe un palc de iarba sunt cateva cruci din piatra aduse cu mult tam-tam, mai ales contra de niste tineri credinciosi. Un spatiu cu o istorie propie. Un spatiu foarte spectaculos, unde Nationala de fotbal e sarbatorita, Becali se urca pe masina, si adesori sperenta, pentru a se ‘regasi vine aici’.

Nu putem sa nu ii remarcam acestui spatiu forta de tribuna civica regasita in ianuarie 2012 cu ocazia protestelor populare legate de actuala putere si pornite urmare demiterii medicului Raed Arafat, dar si a unor nemultumir colective legate de exitenta cotidiana in Romania lui ‘sa traiti, bine!’. Pe frig, ger, vreme cumplita, roamanii au dovedit aici ca raman barbati, oameni, ca isi pot regasi demnitatea de spune NU!, clar, nu doar de a apaluda, pupa-Piata Independetei, etc.

Indrasnesc sa afirm ca Piata Universitatii este un spatiu mitic, emblematic a recuperarii si afimarii demnitatii romanilor. In istorie existi nu numai aplecandu-te ca si trestia ci si stand drept, demn, de neclintit in bataia vantului sau vitregiilor soartei. E demers ‘a la long’. Dar in care confirmarea, mai les in mentalul colectiv, survine implacabil!

DRAGOSTE SI URA, proza

Dragoste si ura, o proza scrisa cu mai multi ani in urma, inspirata din realitate, o republic, mai ales ca e martie si ruleaza (motivat, dar si pe aceiasi temA) Razboi in bucatarie (in 11 martie, pe TVRM, LA ORA 21.30), pe diverse canale de televizune(http://www.barnathmarius.blogspot.com/2008/03/note-de-lucrula-razboi-in-bucatariedupa.html.





După ce ne naştem învăţăm ce e binele şi răul, dragostea şi ura, Dumnezeu şi păcatul. Toate acestea trăiesc în noi, dar cei care ne ţin de mână se simt îndatoraţi să ni le repete pentru a nu le confunda. După ani, care nu rareori sunt mulţi, se naşte în tine o dorinţă căreia ajungi să i te înrobeşti cu toată energia şi puterea ce o posezi şi, condus de o voinţă oarbă, încerci cu o disperare vecină cu nebunia să învingi tot ceea ce ţi se opune, chiar cu riscul de a te pierde pe tine însăţi. Mintea este slabă faţă de ceea ce prin sânge vine de la inimă...
Sunt întinsă în pat. Simt că mă prinde somnul. Aş fuma. Mi-e atât de lene să mă ridic. Tac. Dar nu pot să-mi abandonez gândurile...
Iubi ar fi trebuit să fi venit. Mi-e atât de drag. Visurile unuia sunt şi ale celuilalt. Şi, deşi trăim într-o ţară de cacat, cu o lume nenorocită şi o viaţă mizeră, eu şi el suntem fericiţi...Ce e dragostea în stare...
Vorbind, mă aprind. Îmi dau seama că devin mai pătimaşă, mai impulsivă şi că pot părea lesne o exaltată. Cei care m-ar asculta sau m-ar citi dacă aş scrie, şi ce păcat că n-am această înzestrare căci ce pagini ar ieşi, cu aventuri, pasiuni şi ce mai viaţă, vai, vai, vai...dar pe bună dreptate, ar putea spune oricine că sunt prea pulsională şi aşa...deloc chibzuită...Hm… că pledez fără a dezvălui, că invoc fără să cer şi că, deşi tot vorbesc, mă agit, ţip sau alerg fără ca ceva concret să se poată observa sau intui...Totuşi realizez că şi eu şi oricine şi de oriunde şi oricând, înapoi aici se va întoarce, va descoperi totul aşa cum a fost cu dragostea şi ura ce dau oamenilor nebănuite forţe...Sunt lucruri de care nu mă îndoiesc.
Întotdeauna după masa de prânz stau întinsă în pat. Intimităţi. Chiar şi sexuale. Incălzesc. Cum ar spune el : mă promedanez prin menajeria proprie... Celelalte colcăie între ele legănându-şi paturile...Arcuri, praf şi poate plictis...
Iar el nu mai vine...O bătaie, două în uşă...Uite-i pe ai mei. Tata şi mama cum îi ştiam de nouasprezece ani. Zâmbete, bezele, agitaţie ca-ntr-o cameră de patru unde sunt şase persoane în picioare. Toată lumea s-a aşezat pe scaune şi a început să discute despre : şcoală, vreme, oraş, şcoală, repartiţie, sănătate, fără Europa Liberă că era totuşi prea multă lume în cameră, iarăşi despre şcoală, de două ori despre mozodromul din complex, Timişara, cantină, vreme, penticostali şi baptişti, poluarea din România ’80 că atât era, trenuri care întârzie, zahărul de pe cartelă, acumulatorul de la maşina alor mei cu care veniseră de la Oradea şi din nou şcoală şi, natural, toate celelalte din cameră au plecat lăsându-ne singuri cu ai mei. Eu şi ei. Ei nu mai erau mami şi tati...Erau Şerifu’ şi Scorpia ! El îi botezase aşa. Fără supărare ! De când reuzaseră să-l vadă. Cu mine ! Dar ţine-te bine ! Căci nici el nu mai era iubi...
Nu, nu, nuuu ! Doar un oltean împuţit şi puturos ca toţi ceilalţi, iar aici le-aş fi dat dreptate deşi nu mai aveam când s-o fac, căci pe ei îi interesa numai el, cel care le întorcea viaţa, gândurile şi natural ţi mai ales, nelipsita sănătate, pe dos. Că nu vroia să mă lase pe mine în pace bună. Iar eu, fiica cea bună şi scumpă şi dulce, nu vroiam, dar de fapt ca întotdeauna în viaţă, să fac astfel de cum îmi doreau ei binele meu şi al lor. Şi, în loc ca eu, bozgoriţa cum precis mă pomenea maică-sa, să mă duc şi să mă şi fut, culc, da’ de toate dacă chiar vreau, da’ cu unul de-al nostru, nealcoş dar curat, eu cea frumoasă şi sensibilă şi educată, am înnebunit.
Cum diavolul intrase în mine, tata a început să facă tumbe. Mama-şi rupea nasturii blestemându-mă. Se loveau în cameră de o cămasă a lui, de ţigările din scrumieră sau de versurile cu care îmi tapetase peretele de deasupra patului. Tipau ! Îi imploram...Îşi făceau semne. Fiecare era pe drumul lui. Reproşurile curgeau. Nimeni nu-l înţelegea pe celălalt...Şi atunci ştiam şi ştiu şi voi şti toată viaţa că sunt momente pe care le reţii pentru totdeauna. Explozia, însă, mi-a scăpat ! Totul până la a patra palmă. Primele trei le-am primit repede. Refuzasem să le cred. Deşi fuseseră, nu le-am luat în seamă. Dar următoarea mi-a fost scârboasă ! Ea m-a făcut să cad pe pat. Şi niciodată nu mi s-a părut o pătură mai păroasă, degetele tatii mai unsuroase, iar mama mai umflată. Nu puteam decât să mugesc. Ca o vită. Plânsul care mi se zbătea în piept îmi făcea greaţă! Da! Greaţă,greaţă,greaţă ! ...Vai, aş fi vomitat dar parcă mi se lipise stomacul. Nările nu mai aveau aer. Sângele îmi plesnea în degete.
Nu le-a trebuit nici 10 minute ca să-şi dea seama câtă lenjerie îşi lăsase el la mine la spălat, ce cursuri le scriam împreună pe indigo şi câţi bani aveam...Cum m-am spălat pe faţă, cum ne-am târât pe coridoare şi cum ne-am blocat într-o cameră de hotel, mi se pare de prisos să mai repet. Noaptea am încercat să-mi fac planuri şi planuri şi alte planuri, doar ca să pot să-mi revin. Incă îmi era frică. Tăceam. Din voia mea. Abia dimineaţă am început să vorbesc. Fără rost şi cu cât effort. Cât eram de atentă, cum încercam să nu-mi scape nimic, să mă concentrez, să intuiesc şi să prevăd ce vor. Pentru ce? Că ce? Şi ce! Într-o cameră de hotel, cică de lux, unde gândacii urcau pe pereţi, mi se scurgea pe creier urinatul tatii de la baie, iar ochii galbeni ai mamei mă provocau să-l scuip. Nu mai era în ei decât răutate, ură şi negreală. Nu mai era tata care mă conducea pe tricicletă...Nu mai era mama cu care chiţcăiam în bucătărie lângă aluatul cald… La revedere familie care făcea bezele fotografului pe plajă...Erau nişte nemernici care nu puteau suporta să iubesc pe cineva, pe care ei, în aversiunea lor neputincioasă şi nenorocită, nu-l puteau accepta. Înfiorător!...Trei zile. Eu, Scorpia şi Şerifu’.
În acele zile am ascultat din nou, de zeci de ori, povestea vieţii părinţilor mei. Uneori şi suferinţa îţi provoacă silă şi dispreţ. Nu mă mai interesa nici bunicul care venise de la ruşi o epavă. Când îi auzeam bocind de cât efort se mutaseră la oraş ca să mă dea la o şcoală severă, mie îmi venea să râd. Renunţasem şi la casa pentru care îşi nenorociseră şi sănătatea ! Să o dea toată soră-mii ! Gata! Că vreau şi eu să-mi fac viaţa!...
Ca să spun că era ca-n filme, că nu ieşeam din cameră decât câteva minute la aer pe o terasă, că serveam cina urmărindu-ne reciproc, că nu aveam cate dar le-am cerut poşeta, nu ştiu de ce dar mi se pare stupid.
În a treia noapte l-am văzut în stradă. În cameră, întunericul plesnea de sforăituri. El era jos !...Am coborât în fugă, desculţă şi cu sandalele în mână. Bâlciul abia începea...Între etajele trei şi patru, un beţiv mi-a zâmbit; voi avea noroc! Să fie ! ...Când l-am strâns în braţe pe iubi tremuram, tremura, tremuram…
Nu mai aveam ce căuta în oraş. Din gară am sunat-o pe soră-mea şi am anunţat-o de plecarea mea la Craiova. I-am dat adresa părinţilor lui. Ea urma să-I sune pe ai mei la hotel. Noi ne-am urcat în primul tren spre sudul cel atât şi atât de iubit. Mi se cam făcea lehamite. Nu aveam nici un pic de încredere. Zaibăr, lene şi o boală după decoraţii – toate îmi provocau frisoane. O familie extaziată de cel care mă ţinea în braţe, mă punea pe gânduri. Cum îi ştiam pe ai mei, bănuiam că vor veni după noi. Ne vom mai bate ! Nu va fi uşor...Ce bine că eram cu el !...Iubi, iubi, iubi...
Iubi ! Aşa-i spuneam. Tudor, numele său de botez, mi se părea umflat ca un pepene. Toată fanfaronada alor lui, ce-l trompetau de parcă vedeau moaştele străbunei eroine, mie mi se părea deplasată. Eram decisă să schimb o pagină de istorie în una de dragoste.
Iubito, uneori reuşesc să ning nefiind decât un fulg de nea...Puiule...Mă săruta. Eu îl ţineam de curea. Eram pe culoar. Doi blatişti. Uneori îl pişcam de şold. Acolo unde avea puţină cărniţă. Mai moale şi mai caldă. Când în palmă ţi se lasă...Prunci mulţi eu ţi-aş face...Era noapte şi trenul gonea. Uneori soşeaua se lua după noi...Te-am căutat ca un disperat. Zic din gară să mergem la biserică. Ne-om lua şi nimeni nu ne-o împiedica...Dar eu nu sunt o slută ori o ţoapă ori o nimenea ! Nu ! Nu,nu,nuuuu ! Vreau să-i văd pe toţi în spate când voi spune DAAA !...Da !Să fie! Să trăiţi !...Nu fi prost...Poate vin ai tăi degrabă, căci e noaptea lungă şi albastră...Sunt după noi, dar ţine-mă de mână...căci în tren mi-e frig şi o ureche îmi vâjâie ! Lasă-te pe umărul meu ! Mândru, falnic sta-voi noaptea-ntreagă treaz...Brrr ! N-a fost decât o sclipire ! Când pe Scorpie o vazui călare ! Pe mătură zbura şi trenul ajungea ! Îşi întinse mâna. Rubinia piatra geamul îl zgâria...Nu mi-e teamă de viaţă, cât de greu să ne fie. Bani şi şpagă vom da ! Împreună într-o cameră ne-om muta ! ...Iubi ! DOI ANI mai sunt până când vom termina şcoala ! Mi-e cam frică ! Hai să fugim în lumea largă! …Lasă tu, că ne-o da bani babacu’ ! Tot la el în garnizoană ne-om întoarce ! … Crezi c-o să-i placă ? Fără zestre şi cu dispreţ? Căci e rea lumea şi de ureche bună! Repede te află ! De cine ? De Şerif mi-e mai teamă ! Tare aprig e ! Multe nu prea ştie! Poate e la barieră ! Uită-te la maşini ! Multe sunt...Dacii-s toate şi pocite !…Lasă asta! Casa ne-om aranja...doar un an doi, poate trei, copil n-om face ! CAR, rate, împrumuturi cu curaj şi îndrăzneală ! Ai să vezi cum vor veni în casă ! Rând pe rând. Alb imaculat şi înalt! El frigiderul Fram!...Voi fi harnică şi gospodină! O maşină de spălat e bună şi pentru îmbăiat! Voi fi tandru şi pentru vecini impunător! Niciodată nu voi intra beat în dormitor ! Să te cred ? Eu îţi jur ! Că de zaibăr o să iut ! Te voi ţine ca pe o regină ! Eva, Evi, Evichea ! Toată lumea ne-o invidia!
Când îl auzeam cât pălăvrăgea şi vedeam cât se hizlea şi simţeam cum se avântă ca un ameţit, mă întrebam cum puteam fi atât de senină. Nici ai lui nu erau prea încântaţi de noi. Dintre cei care ne cunoşteau, ne încurajau, realizam eu, datorită unei simpatii faţă de exotismul legăturii noastre. In afară de câţiva prieteni de-ai săi, dar pe care nu puteam conta, nimeni nu s-a oferit să ne ajute astfel decât cu sfaturi, încurajări şi bezele.
Am ajuns la ai lui a doua zi pe la amiază. Sudul cel iubit !… La marginea oraşului ţiganii au tras semnalul de alarmă ca să poată coborî mai convenabil. Trenul a icnit şi a rămas acolo patru ceasuri. Am fi putut să o luăm pe jos dar am rămas aşteptând clipa imediată a plecării. Ne pregăteam să-i găsim pe Şeriful şi Scorpia la masă...În casă nu era decât soţul soră-sii, ce fugise de la slujbă cu trei amici să bage o ciorbă de burtă şi acum completau lozul de duminică. Unsuroşi la faţă, mi-au zâmbit cu drag. Au început telefoanele. Într-un sfert de ceas a apărut colonelul anunţând mobilizare generală. Eu eram murdară şi prăfuită. Mi se părea că put. Am intrat la baie. I-am lăsat pe bărbaţi să pună lumea la cale. Radio-ul urla ! Cincinale, pace, arăturile de primăvară, va cânta peste un ceas Florica Calotă ! Apa caldă nu curgea ! Am făcut un duş rece, rece, rece ! Ghiaţă! Dar mi-am revenit...De dincolo se auzeau vocalizele casei. Apăruseră précis femeile! Toate ! ...Băiatu’ mamii, mamii şi dă-i cu bocete şi ţipete şi lacrimi. Lângă ea, un glas mai subţire. Ah, ce pălărie mov ! E a ei, a Evei mai precis ! De slăbit a mai slăbit ?!?...Auzi care erau problemele noastre ? Îmi venea deci să vărs. Scroafele!...M-am aşezat pe marginea vanei, lângă uşă şi am început să mă şterg uşor, uşor, uşor, auzind şi duşul care mai şiroia şi ameţeala de-afară. Iar oboseam. Mă simţeam străină...Mi se făcuse dor de casă. Dar dor, dor, dooor. E aşa greu să-ţi faci viaţa ta? Eu şi el. Noi doi ! Dacă chiar vrem asta.
Dincolo, explicaţiile curgeau una după alta. Cum e tata gospodar şi mama distinsă...Ei ne iubesc, nu se opun, dar să ştim cât de greu o să ne fie...Nimeni să nu se mire când şi alţii au principii. Drepte strâmbe, fiecare singur şi le judecă. Mai de dispreţuit sunt cei fără un gând...Tot oraşul îl respectă ca pe un general. Numai bine făcut. Domn aşa, mai rar, au spus multe doamne...Lasă mamă, că ştii bine cum mi-ai spus să nu mă-ncurc cu orice mâţă ?!? Moldovencele sunt puturoase, regăţencele mincinoase, iar cele din Banat prea fudule !...Multe-s şmechere şi închipuite. Repede te prostesc, fără să ştii ciu îi spui : te iubesc! ...Colonelul spunea că sunt fată bună ! El în ochii mei credea ! Nu sunt verzi ca şi marea, ci albaştri ca şi cerul...Voi fi o nevastă iubitoare ! Ştie asta ginerele său ! Unguroaicele sunt şi aprige ! Sângele îl au şi roşu...Ba sunt chiar curve, zicea nevastă-sa ! Tudorică să fii grijuliu ! Precis să ştii câţi drăguţi a mai avut !...Că cu ea în casă degrabă vrei să vii...Vai, văleu, dar ce au bozgorii cu noi ?!? Din valahi împuţiţi nu ne scot !...Ce, noi n-avem un nume ?!? O tradiţie şi o istorie milenară ?...Domnitori şi oameni de ştiinţă ?...Că pe Coandă şi Brâncuşi îi ştie şi America toată !!!…Lasă, mamă, ne-om împăca… sunt şi harnici şi strângători. Mult face, ei ţi-l dau ! Trebuie să ne împăcăm cu toţii ! O familie să facem împreună. Voi cu ei. Eu cu ea.
M-am privit în oglindă. Doar mi-am rujat buzele. Cu acel baton vişiniu, păstos şi lipsit de luciu. Când am ajuns în cameră, toţi m-au complimentat. Mama lui radia. Iubi să mă sărute...Dar a sunat soneria ! Lung şi scurt...Ştiam cine e la uşă.
Toţi s-au repezit la uşă, dar nimeni n-a îndrăznit să deschidă. Am ajuns eu. Mi-era frică. Am închis ochii, doar pentru o clipă...
Şeriful mi-a zâmbit. Iubi mă ţinea de braţ. Mama se prezenta. El a vorbit primul. Vocea lui sigură, clară şi directă, i-a încovrigat pe toţi. Nimeni n-a îndrăznit să-l contrazică. Ba mai mult, se uitau la el cu respect pentru lovitura ce le-o dase. Chipurile lor zâmbeau anemic şi-mi stârneau dispreţ. Il uram pe tata ! Pentru ce-mi spusese...Niciodată nu mi s-a părut binele mai slab şi răul mai puternic. Nicidată nu am văzut vrăjmăţia crescând mai repede şi mai impunător. Iar speranţa mai bleagă...Niciodată nu mi s-a părut mai nemernică viaţa !...Eram umilită. Neputincioasă şi chiar mânjită. Atunci eu nu eram acolo decât dovada celor spuse de el !
- Aşa cum a fugit de la noi, o să vă părăsească şi pe voi !...
Peste trei ani, într-un oraş nenorocit din acel sud imposibil, un tribunal pronunţa fără complicaţii divorţul dintre noi doi. Nici unul dintre noi nu s-a luptat să schimbe hotărârea celuilalt. Ce, poate, ne-ar fi putut împiedica, copilul nu exista...

sâmbătă, 3 martie 2012

RAZBOI IN BUCATARIE, duminica 04.03.2012 la 21.30, pe N24plus

CUM AM FILMAT: RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE
A scrie despre un film pe care l-ai realizat pare gratuit, tardiv , provocator , dar este de netaguit ca randurile tale in alte dati, au şansa de a întâlni un lector deosebit de curios…
Există câteva motivaţii care mă îndeamnă la travaliul scrisului si încerc aceasta, mărturisesc , cu cât mai multă sinceritate si obiectivitate, atât cât îmi stă in putinţă. Realizarea unui film , cel puţin de postura regizorului – una principală -, seamănă cu o adevarată „ întreprindere” , căreia i te închini şi i te dedici , cel puţin o bună perioadă de timp , un proiect cu „ componentă „ tructurală notabilă , care la finele său îţi oferă şansa de a concluziţiona câte ceva , măcar despre proporţia , evoluţia , şansa etc. împlinirii artistice sau a lumii pe care o socoteşti că ai descoperit-o in traseul tău …
Interesant cumse face un film , aproape de anul 2000, în România…
În 1997, sunt invitata la Studioul de film TVR , Domnul Dan Necşule îmi pune în braţe scenariul literar Război în bucătărie , scris de Răsvan Popescu, achiziţionat ulterior de studio , care era destinat a fi realizat de Stere Gulea , devenit recent director general , deci într-o imposibilitate de a-l face.Directorul Studioului îmi solicita o opţiune regizorală , menită să-l convingă dacă îmi va încredinţa scenariul. Proiectul îi făcuse să dea bir cu fugiţii pe unii… Am scris o concepţie regizorală care poziţiona si dezvolta drama, ceea ce mi-a dat câştig de cauză , şi a fost începutul colaborării mele cu Răsvan, un autor căruia i-am administrat ambi’ia , talentul si efortul de a face ca proiectul său să ajungă un film. O poveste de dragoste pe un fundal de adversitate etnică , o poveste cu personaje puţine , dificil de filmat , o distribuţie decisivă pentru care am călătorit de mai multe ori pe ruta Cluj- Oradea- Targu-Mureş , astfel descoperind-o pe Imola Kezdi, o poveste care trebuia sa fie filmată vara şi natural că aceasta s-a întâmplat să fie iarna, care mi-a oferit posibilitatea de a lucra cu „ marele şi notabilul „ Gheorghe Dinică, un film realizat în condiţiile pure – adevărate- tipice de fruste ale Europei de Est…
Dificultatea primordială era de a face o poveste credibilă şi a ţine în balanţă un conflict în care fiecare tabără ( în cazul nostru română şi maghiară ) îşi cere partea. Îmi plăcea povestea , mai ales că opera cu individualităţi , în travaliul regizoral am putut să o dezvolt , iar această problematică de conflict etnic, în care energiile negative se dezvoltă exponenţial , obturând raţionalitatea , nu îmi era străină . Cu mai mulţi ani în urmă am scris o proză , Dragoste şi ură , tot pe această temă a evoluţiei paroxistice şi distrugătoare a energiilor angajate dintr- o minimă stare de conflictualitate…
A fost una din marile bucurii pe care filmul mi le-a adus, faptul că , din faza lui de televiziune , am primit reacţii atât din zona maghiară , cât si din cea română , despre cât de adevărat este în cruzimea şi evoluţia sa. Dinică , un actor care aproape nu scoate o vorbă tot filmul , dar juca ce gândea ungurul , “ a fost exact ca tata” , mi-a spus o doamnă din Covasna ; un prieten din studenţie , din Stei ( Apuseni), m-a sunat să mă felicite. Au fost personalităţi la care ţineam, artişti de a căror forţă nu mă îndoiam şi care au primit bine filmul: Mircea Nedelciu, Ştefan Câlţia , Alex. Leo Şerban etc.
Au fost şi reacţii deosebit de violente : „ …cum am putut eu , tată de fetiţă, să fac opoveste atât de îngrozitoare , în care un tânăr român făcea asemenea grozăvii” şi ta na na şi bla bla bla . Unele, mărturisesc , m-au durut şi chiar întristat.
Pe de altă parte , acel fel frust, simplu, direct de a filma o poveste, un stil pe care , apoi, l-am descoperit (mergând cu alt film prin festivaluri) ca fiind aparţinator unui spaţiu clar delimitat al Europei de Est, mi- a dat încredere într-un fel de a exprima vizual un deziderat artistic…
Mă simt aproape de acest film nu atât prin faptul că îmi aparţine, ci prin acela , major, că descopăr o lume , câteva personaje antrenate în conflict sub o viziune auctorială ţinând de contemporaneitatea propriei lor existenţe …
După ce ai făcut un film, dacă te uiţi pe ciorne, pe planurile de filmare , descoperi din nou evoluţia proiectului, uneori , te îngrozeşti constatând cum hazardul sau rizibilul au influenţat planurile tale sau cu câtă inconştienţă ai mers înainte. Distribuţia a fost căutată multe luni de zile ,dar apoi a fost schimbată cu o săptămână înainte de filmare . Nici vorbă să o regret pe precedenta, dar … Apoi , am umblat mai multe luni fără succes să descoperim un canton părăsit, pentru ca în final să revenim şi să-l amenajăm pe cel descoperit in prima zi de prospecţie împreună cu operatorul Doru Mitran…În varianta de sală(lung metraj ) , filmul a fost gata din noiembrie 1999 , dar când scriu aceste rânduri, în februarie 2001, având toate acordurile luate , nu ştiu încă dacă premiera sa va fi în luna aprilie. Filmul stă de paisprezece luni în cutie. Ca şi România , cinematografia navighează în haos neostenit. Să ne mai mirăm că Eugen Ionesco , inventatorul absurdului, este originar din România?... El , filmul, e deja trecutul… Sunt absolut convins că va mai găsii un public interesat sau televiziuni străine dispuse să-l difuzeze. Ar putea să facă o figură frumoasă şi în câteva festivaluri internaţionale. Dar când va fi aceasta?? Oficiul Naţional al Cinematografiei ne-a tăiat din deviz copia subtitrată în limba engleză…
În perioada pregătirii, am avut şansa de a câştiga un concurs de debut pentru lung metraj cu un alt proiect: Faţă in faţă ( de data aceasta , după un scenariu propriu). Cele două proiecte au ajuns să se intersecteze , rememorez multele presiuni menite să mă determine să renunţ la unul dintre proiecte . Să turnezi două filme unul după altul , o adevărată inconştienţă . În anumite zile simţeam să nu-mi mai ţin capul pe umeri . Răsvan m-a întrebat o singură dată dacaă pot să le duc la capăt pe amândouă , iar eu , care cum aş fi putut să abandonez vreun proiect în care deja mă implicasem major, am mers înainte…
În varianta primă deteleiziune , am filmat în exterior , multe zile , la aproape - 20˚C, ceea ce a transmis de mai multe ori interpreţilor o tensiune interioară favorabilă jocului , apoi, când am realizat completarea de peste 25 minute pentru marele ecran , am filmat cantonul pe platou la televiziune, peste un an , introducând mai multe secvenţe , care intrau în film între finele uneia şi începutul alteia, cu interpreţii, peste mai mult de 18 luni de la primul turnaj , totul fără să se simtă . Nu a fost uşor , un rateu era uşor posibil. Dar pentru filmarea de pe platou a decorului real , nu pot să nu îi mulţumesc încă odată operatorului Doru Mitran …
Am ajuns să văd filmul de mai multe ori în diferite proiecţii cu public. Momentele povestirii de dragoste evident , emoţionează ,parcă îţi freamătă inima, mi-a zic cineva . Eugenia Vodă , scriind o critică severă în România Literară , remarca derularea spectaculoasă pe sinusoida sentimentală a filmului. De mai multe ori am simţit cum îi cuprinde un junghi pe unii spectatori când dezertorul ( interpretata de Ovidiu Niculescu) îl leagă cu lanţul sau încearcă să-l facă să mănânce forţat pe bătrânul cantonier. Finalul când tânărul îl descoperă pe cantonier mort , Dinică joacă perfect moartea, îti taie răsuflarea , sala îngheaţă , este una din secvenţele cele mai puternice realizate de mine. Poţi înţelege atunci ce e cinema-ul, ce forţă maximă de expresie… În acele momente, nimic din dificultăţi , probleme , adversităţi etc. nu mai contează. Faptul că un film rămâne independent să „ navigheze” în lume, chiar şi fără tine , să te exprime sau să vorbească în numele tău , face ca efortul să nu fie gratuit. Altfel ar fi îngrozitor. Dar aşa , câte din pasiuni , energii, acţiuni nu se risipesc şi se pierd , se duc, lăsându-l pe acest „ object” artistic care este filmul, sau chiar o carte acum , să-şi urmeze drumul…Marius Th. Barna
(Text aparut in Observatorul Cultural, aprilie 2002, dar si in volumul cu acelasi titlu al lui Razvan Popescu, publicat la PARALELA 54)