duminică, 11 martie 2012

PIATA UNIVERSITATII, UN SPATIU AL DEMNITATII ROMANILOR...

Adesori, scriem dupa...

Am tot vrut sa scriu aceste randuri in ianuarie. Dar nu a fost sa fie. Eram foarte prins cu diverse treburi cotidiene-casnice-uzuale-personale...

E dificil, intradevar nu poti uita ce fost Piata Universitatii, in perioada apilie-iunie 2000, o tribuna a unui masiv protest public impotriva regimului Iliescu. O tribuna atat populara, cat si intelectula sau civica. Venind in septembrie ’90 in Bucuresti am regasit-o in diverse manifestatii, aureolata de un aer martiraj, dar si
entuziasm popular si uman.

Apoi in timp o redescoperi in oras, inclusa in city, hulita, demititizata, blamata, pestrita, plina de tot felul de personaje, spatiu de proteste publice sau colectari de semnaturi pe diferite petitii, adeseori plina de cersetori, intinerita si incalzita de fluviul young care circula zilnic spre Universitate, aflat in vecinatatea Teatrului National, o intersectie urbana densa, unde pe un palc de iarba sunt cateva cruci din piatra aduse cu mult tam-tam, mai ales contra de niste tineri credinciosi. Un spatiu cu o istorie propie. Un spatiu foarte spectaculos, unde Nationala de fotbal e sarbatorita, Becali se urca pe masina, si adesori sperenta, pentru a se ‘regasi vine aici’.

Nu putem sa nu ii remarcam acestui spatiu forta de tribuna civica regasita in ianuarie 2012 cu ocazia protestelor populare legate de actuala putere si pornite urmare demiterii medicului Raed Arafat, dar si a unor nemultumir colective legate de exitenta cotidiana in Romania lui ‘sa traiti, bine!’. Pe frig, ger, vreme cumplita, roamanii au dovedit aici ca raman barbati, oameni, ca isi pot regasi demnitatea de spune NU!, clar, nu doar de a apaluda, pupa-Piata Independetei, etc.

Indrasnesc sa afirm ca Piata Universitatii este un spatiu mitic, emblematic a recuperarii si afimarii demnitatii romanilor. In istorie existi nu numai aplecandu-te ca si trestia ci si stand drept, demn, de neclintit in bataia vantului sau vitregiilor soartei. E demers ‘a la long’. Dar in care confirmarea, mai les in mentalul colectiv, survine implacabil!

Un comentariu:

danvlaiculescu spunea...

Niciodată nu e prea târziu...
Am scris în perioada aia...am transmis mai departe clipuri şi momente pe care le-am considerat importante.
Am ajuns la concluzia că trebuie să-mi fac un alt blog....cu această temă , aşa a apărut : http://desprestareanaiunii.blogspot.com/
Dacă consideri că merită ...transmite-l mai departe la cei care vor să ştie...