sâmbătă, 21 noiembrie 2015

RAZBOI IN BUCATARIE, pe N24plus, sambata 21.11.2015, ora 20.



CUM AM FILMAT: RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE
A scrie despre un film pe care l-ai realizat pare gratuit, tardiv , provocator , dar este de netaguit ca randurile tale in alte dati, au şansa de a întâlni un lector deosebit de curios…
Există câteva motivaţii care mă îndeamnă la travaliul scrisului si încerc aceasta, mărturisesc , cu cât mai multă sinceritate si obiectivitate, atât cât îmi stă in putinţă. Realizarea unui film , cel puţin de postura regizorului – una principală -, seamănă cu o adevarată „ întreprindere” , căreia i te închini şi i te dedici , cel puţin o bună perioadă de timp , un proiect cu „ componentă „ tructurală notabilă , care la finele său îţi oferă şansa de a concluziţiona câte ceva , măcar despre proporţia , evoluţia , şansa etc. împlinirii artistice sau a lumii pe care o socoteşti că ai descoperit-o in traseul tău …
Interesant cumse face un film , aproape de anul 2000, în România…
În 1997, sunt invitata la Studioul de film TVR , Domnul Dan Necşule îmi pune în braţe scenariul literar Război în bucătărie , scris de Răsvan Popescu, achiziţionat ulterior de studio , care era destinat a fi realizat de Stere Gulea , devenit recent director general , deci într-o imposibilitate de a-l face.Directorul Studioului îmi solicita o opţiune regizorală , menită să-l convingă dacă îmi va încredinţa scenariul. Proiectul îi făcuse să dea bir cu fugiţii pe unii… Am scris o concepţie regizorală care poziţiona si dezvolta drama, ceea ce mi-a dat câştig de cauză , şi a fost începutul colaborării mele cu Răsvan, un autor căruia i-am administrat ambi’ia , talentul si efortul de a face ca proiectul său să ajungă un film. O poveste de dragoste pe un fundal de adversitate etnică , o poveste cu personaje puţine , dificil de filmat , o distribuţie decisivă pentru care am călătorit de mai multe ori pe ruta Cluj- Oradea- Targu-Mureş , astfel descoperind-o pe Imola Kezdi, o poveste care trebuia sa fie filmată vara şi natural că aceasta s-a întâmplat să fie iarna, care mi-a oferit posibilitatea de a lucra cu „ marele şi notabilul „ Gheorghe Dinică, un film realizat în condiţiile pure – adevărate- tipice de fruste ale Europei de Est…
Dificultatea primordială era de a face o poveste credibilă şi a ţine în balanţă un conflict în care fiecare tabără ( în cazul nostru română şi maghiară ) îşi cere partea. Îmi plăcea povestea , mai ales că opera cu individualităţi , în travaliul regizoral am putut să o dezvolt , iar această problematică de conflict etnic, în care energiile negative se dezvoltă exponenţial , obturând raţionalitatea , nu îmi era străină . Cu mai mulţi ani în urmă am scris o proză , Dragoste şi ură , tot pe această temă a evoluţiei paroxistice şi distrugătoare a energiilor angajate dintr- o minimă stare de conflictualitate…
A fost una din marile bucurii pe care filmul mi le-a adus, faptul că , din faza lui de televiziune , am primit reacţii atât din zona maghiară , cât si din cea română , despre cât de adevărat este în cruzimea şi evoluţia sa. Dinică , un actor care aproape nu scoate o vorbă tot filmul , dar juca ce gândea ungurul , “ a fost exact ca tata” , mi-a spus o doamnă din Covasna ; un prieten din studenţie , din Stei ( Apuseni), m-a sunat să mă felicite. Au fost personalităţi la care ţineam, artişti de a căror forţă nu mă îndoiam şi care au primit bine filmul: Mircea Nedelciu, Ştefan Câlţia , Alex. Leo Şerban etc.
Au fost şi reacţii deosebit de violente : „ …cum am putut eu , tată de fetiţă, să fac opoveste atât de îngrozitoare , în care un tânăr român făcea asemenea grozăvii şi ta na na şi bla bla bla . Unele, mărturisesc , m-au durut şi chiar întristat.
Pe de altă parte , acel fel frust, simplu, direct de a filma o poveste, un stil pe care , apoi, l-am descoperit (mergând cu alt film prin festivaluri) ca fiind aparţinator unui spaţiu clar delimitat al Europei de Est, mi- a dat încredere într-un fel de a exprima vizual un deziderat artistic…
Mă simt aproape de acest film nu atât prin faptul că îmi aparţine, ci prin acela , major, că descopăr o lume , câteva personaje antrenate în conflict sub o viziune auctorială ţinând de contemporaneitatea propriei lor existenţe …
După ce ai făcut un film, dacă te uiţi pe ciorne, pe planurile de filmare , descoperi din nou evoluţia proiectului, uneori , te îngrozeşti constatând cum hazardul sau rizibilul au influenţat planurile tale sau cu câtă inconştienţă ai mers înainte. Distribuţia a fost căutată multe luni de zile ,dar apoi a fost schimbată cu o săptămână înainte de filmare . Nici vorbă să o regret pe precedenta, dar … Apoi , am umblat mai multe luni fără succes să descoperim un canton părăsit, pentru ca în final să revenim şi să-l amenajăm pe cel descoperit in prima zi de prospecţie împreună cu operatorul Doru Mitran…În varianta de sală(lung metraj ) , filmul a fost gata din noiembrie 1999 , dar când scriu aceste rânduri, în februarie 2001, având toate acordurile luate , nu ştiu încă dacă premiera sa va fi în luna aprilie. Filmul stă de paisprezece luni în cutie. Ca şi România , cinematografia navighează în haos neostenit. Să ne mai mirăm că Eugen Ionesco , inventatorul absurdului, este originar din România?... El , filmul, e deja trecutul… Sunt absolut convins că va mai găsii un public interesat sau televiziuni străine dispuse să-l difuzeze. Ar putea să facă o figură frumoasă şi în câteva festivaluri internaţionale. Dar când va fi aceasta?? Oficiul Naţional al Cinematografiei ne-a tăiat din deviz copia subtitrată în limba engleză…
În perioada pregătirii, am avut şansa de a câştiga un concurs de debut pentru lung metraj cu un alt proiect: Faţă in faţă ( de data aceasta , după un scenariu propriu). Cele două proiecte au ajuns să se intersecteze , rememorez multele presiuni menite să mă determine să renunţ la unul dintre proiecte . Să turnezi două filme unul după altul , o adevărată inconştienţă . În anumite zile simţeam să nu-mi mai ţin capul pe umeri . Răsvan m-a întrebat o singură dată dacaă pot să le duc la capăt pe amândouă , iar eu , care cum aş fi putut să abandonez vreun proiect în care deja mă implicasem major, am mers înainte…
În varianta primă deteleiziune , am filmat în exterior , multe zile , la aproape - 20˚C, ceea ce a transmis de mai multe ori interpreţilor o tensiune interioară favorabilă jocului , apoi, când am realizat completarea de peste 25 minute pentru marele ecran , am filmat cantonul pe platou la televiziune, peste un an , introducând mai multe secvenţe , care intrau în film între finele uneia şi începutul alteia, cu interpreţii, peste mai mult de 18 luni de la primul turnaj , totul fără să se simtă . Nu a fost uşor , un rateu era uşor posibil. Dar pentru filmarea de pe platou a decorului real , nu pot să nu îi mulţumesc încă odată operatorului Doru Mitran …
Am ajuns să văd filmul de mai multe ori în diferite proiecţii cu public. Momentele povestirii de dragoste evident , emoţionează ,parcă îţi freamătă inima, mi-a zic cineva . Eugenia Vodă , scriind o critică severă în România Literară , remarca derularea spectaculoasă pe sinusoida sentimentală a filmului. De mai multe ori am simţit cum îi cuprinde un junghi pe unii spectatori când dezertorul ( interpretata de Ovidiu Niculescu) îl leagă cu lanţul sau încearcă să-l facă să mănânce forţat pe bătrânul cantonier. Finalul când tânărul îl descoperă pe cantonier mort , Dinică joacă perfect moartea, îti taie răsuflarea , sala îngheaţă , este una din secvenţele cele mai puternice realizate de mine. Poţi înţelege atunci ce e cinema-ul, ce forţă maximă de expresie… În acele momente, nimic din dificultăţi , probleme , adversităţi etc. nu mai contează. Faptul că un film rămâne independent să „ navigheze” în lume, chiar şi fără tine , să te exprime sau să vorbească în numele tău , face ca efortul să nu fie gratuit. Altfel ar fi îngrozitor. Dar aşa , câte din pasiuni , energii, acţiuni nu se risipesc şi se pierd , se duc, lăsându-l pe acest „ object” artistic care este filmul, sau chiar o carte acum , să-şi urmeze drumul…Marius Th. Barna
(Text aparut in Observatorul Cultural, aprilie 2002, dar si in volumul cu acelasi titlu al lui Razvan Popescu, publicat la PARALELA 45, in 2004)

Da la GAUDEAMUS 2015



Criticul Paul Cernat despre volum, pe coperta patru: Scrise din perspective multiple, prozele lui Marius Teodor Barna au certe calități cinematografice: ritm, naturalețe a dialogurilor, decupaje situaționale eficiente. Experiența de regizor și dramaturg se simte la tot pasul: nu doar la nivel de construcție, ci și în calitatea privirii. De remarcat robustețea realistă, o anume franchețe bărbăteasca a "scenelor de viață urbană". Ceea ce particularizează aceste scurtmetraje narative este naturalețea și, asa-zicând, simplitatea complexă cu care autorul surprinde pe viu dinamica relațiilor interumane.
Fotografia copertei a fost realizată de artistul giurgiuvean Daniel Grecu.
Marius Th Barna, regizor, scenarist și producator de film s-a născut la Oradea, la 7 septembrie 1960. Este absolvent al Facultății de Regie Film din cadrul ATF București în 1995. Filmul de absolvență MAIL LIFE a fost premiat la Edinburgh, Montreal, Sankt-Petersburgh, fiind achiziționat de Canal Plus.
A realizat mai multe lung metraje de ficțiune. Față în față (1999, selectat la Montreal, Helsinki, Alexandria, Los Angeles) Război în bucătarie, (după un scenariu de Răsvan Popescu, prezentat la Sarajevo, Geneva, Kiev, Albena etc.), Dincolo de America (Cairo, Viena, Moscova), Casanova Identitate Femină. Este regizorul și producatorului lung metrajului documentar UTOPIA IMPUSA (după un scenariu de Lucian Dan Teodorovici) ce reflecta perioada comunistă prin câteva cuvinte - teme cult.
Volumul său de teatru - Erotica 2000 - fost premiat de Ministerul Culturii si Cultelor pentru debut în 2003.
A produs, alături de Alexandru Iclozan, mai multe filme de ficțiune: Umilința (regia: Catalin Apostol - Cairo), Viata mea sexuală (Cornel George Popa - Moscova), Ana (regie: Alexa Visarion - Salonic, New-York). În prezent este producator la Paradox Film. (Editura Zorio)

La targul GAUDEAMUS  EDITURA ZORIO, INEL  3. 20 stand 111.
 https://www.youtube.com/watch?v=OlFCtx-je8w
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html…
http://www.bihon.ro/o-carte-care-lasa-amprente-viat…/1578284...

luni, 2 noiembrie 2015

COLECTIV 2015







REVOLTA MUTA VA EXPLODA!

Colectiv_2015., Cu un nume izvorit din lexic-ulul ante’89, o tragedie de la un club din Bucuresti a intepenit-indurerat-blocat o natiune si a fost sursa de stiri pe mapamond!

Dincolo de soc, intrebari, cum a fost posibil, in fond `why not` imposibil in spatial bucuretean  unde sunt ,nu unul, ci zeci de cluburi-baruri-subsoluri care lucreaza fara factura-ca si o bomba-Doamne  Fereste sa te prinda, dar si intr-o precaritate inimaginabila…tipical ca la Bucale! Totusi….au murit se pare 30 de oameni, pana la aceste randuri, alti 160 sunt in tratament, extrem de dificil si dureros…familii, parinti, prieteni…disperati.

Nu poti sa nu remarci, nici un preot, nici o reactie a bisericii natioanale ortodoxe?!?  De ce?... ca or fi rock-eri, heahy-metal?...te doare capul…..

Daca e  la poze intepenesti….Atata durere in viata, stiri, etc…Nemeritata. Stupida….Dar un limbric care e la ca conducerea unui partid crestin-democrat, oldies si  goldies, cica nu merita doliu national. E mama in mama, ca si mental cu Becali, care stie el ca sunt cu satana!...Dementii  umplu stirile si media.

La 24 de ore sau mai multe,  ia foc un club din Constanta, dar toti 50 scapa, nimeni din autoritate nu are curajul sa ia o decizie. Sa zica, le inchidem, verificam, certificam, apoi le dam iarasi deschidem. Deocamdata nu a mai murit nimeni.  Cand se  mai intampla, vedem.  E Romania 2015, nu inventive, doar banala realitate.

Totul e show. Pana cand tacerea ca irupe. Pana cand revolta nu va fi muta, ci cu sentinte! Revolta muta nu dureaza, ci va exploda!