Marius Theodor BARNA
Erotica 2000 sau Prima poveste de dragoste a mileniului
Editura Paralela 45, Colectia „Scena“, Pitesti-Bucuresti-Brasov-Cluj-Napoca-Constanta, 2002, 224 p., 45.000 lei
1. Adolescentul sub lupa
Marius
Theodor Barna, scenarist si regizor cunoscut, realizator a doua
lungmetraje – Fata in fata si Razboi in bucatarie, primul dupa un
scenariu propriu, al doilea dupa unul semnat de Rasvan Popescu –, dar si
a numeroase videoclipuri muzicale si spoturi publicitare, a publicat in
acest an, la Editura Paralela 45, un volum cuprinzind trei texte
dramatice provocatoare. Volumul poarta titlul primei piese, Erotica
2000, cea mai indrazneata, dar si cea mai „cu probleme“ din volum, dupa
cum vom argumenta.
Povestea de dragoste dintre doi adolescenti (16-17
ani, in orice caz minori) care decid sa isi inceapa impreuna viata
sexuala in „noaptea mileniului“ – iata un subiect tabu. In tara noastra,
adolescentii care fac sex probabil ca fumeaza, consuma alcool si se
drogheaza, se imbraca scandalos si cu siguranta nu invata nimic la
scoala. Este o imagine pe care o anumita parte a populatiei o impune cu
atita vehementa, incit a pretinde ca lucrurile nu stau chiar asa poate
sa para un atentat la sfintele valori morale ale comunitatii sau
inconstienta.
Adolescentii din Erotica 2000 fumeaza, sint
implicati in relatii sexuale, uneori la limita promiscuitatii, sau
cocheteaza cu ideea (povestea cu „trofeele“ Ginei, de exemplu, e trasa
de par si miroase a bravada), se imbata ocazional, dar in acelasi timp
incep sa aiba obiective precise, vizind o anumita cariera sau burse de
studii in strainatate – si pe buna dreptate: Adi este un programator
foarte bun (momentan implicat in rentabila, se pare, activitate de
productie de virusi), Dia citeste poezie contemporana si are o
intelegere a vietii care-i depaseste virsta, Gina vrea sa fie fotomodel
etc. E o lume, ce-i drept, nonconformista, pe alocuri vulgara, dar in
nici un caz in deriva; adolescentii lui Marius Barna exploreaza fara
a-si pierde identitatea printre tentatii.
Acesta este punctul de
rezistenta al textului, fixarea intr-o problematica strict contemporana,
abordind unui subiect sensibil, „noua generatie“, si bruscind
prejudecatile „atasate“. Acesta e insa, in acelasi timp, si punctul de
risc, pentru ca este foarte dificil de produs un fir epic, o serie de
scene-cheie si mai ales un limbaj care sa creeze, intr-o suta de pagini
de text, imaginea coerenta a unei generatii despre care se stiu foarte
putine si a unei virste care a reprezentat intotdeauna, pentru scriitori
si in general, o enigma. Pentru ca Marius Barna, sa precizam inca o
data, nu scrie despre propria adolescenta, intr-un trecut recuperat, ci
opereaza cu foarte tinere personaje ale zilelor noastre.
Pentru
creionarea contextului contemporan, Marius Barna foloseste ingenios
reclama. Piesa este presarata cu scene tip advertisement, jucate „in
direct“ de actori sau filmate in prealabil si proiectate pe un ecran.
Procedeul permite o foarte rapida procesare a informatiei de catre
cititor/spectator, evident prin apelul la background-ul cultural, dar nu
functioneaza intotdeauna impecabil. Exista scene de acestui tip foarte
reusite, de o bufonerie irezistibila, cu un strop de spirit critic la
adresa obiceiurilor contemporane, atit cit demersul sa nu para
moralizator, foarte bine lipite in text: de exemplu, scena sm din actul
I, in care ea il biciuieste pe el dupa cum urmeaza: „Aliajul din care au
fost realizate bilele este o structura speciala care combina metale
nobile realizate in vid, oferind subiectului o protectie igienica
perfecta! Procedeul testeaza capacitatea rezistentei la o actiune
violenta, dinamica si periodica. Ea, actiunea, natural, hm... ofera
pacientului posibilitatea de a-si balansa excesele printr-un supliciu cu
veleitati de penitenta. O combinatie de placere si durere doar pentru
cei... Instrumentele, la preturi diferite in functie de numarul de bile:
300, 600, 900 pe unitatea de snur, le puteti obtine comandind la
numarul 89-89-910!“. Structurile cliseizate ale teleshopping-ului sint
reproduse perfect, nelipsind nici gafa de traducere tipica acestui gen
de „productii“: „a-si balansa excesele“ (in loc de echilibra), pentru
englezescul balance. Nu intotdeauna, insa, autorul este atit de inspirat
in alegerea scenariilor si in... echilibrarea limbajului. Uneori apar
exclamatii in exces chiar si pentru textul publicitar, deraierea
discursului catre sugestia sexuala poate fi brutala si insuficient
pregatita de context, iar structurile-cliseu sint reproduse pur si
simplu, fara vreun indiciu textual al prezentei ironiei.
Limbajul
eroilor insisi ridica, spuneam, probleme destul de serioase, eroii
fiind adolescenti si aceasta fiind o piesa de teatru. Coordonatele sint
bune – elemente de argou, multe expresii englezesti, cautarea punctului
de echilibru dintre romantism si cinism etc., toate tipice acestei
generatii. Dar, ca de obicei in probleme de asemenea subtilitate,
detaliile ne omoara. Elementele de argou se intimpla sa fie uneori
suspecte (nu am auzit vreodata un adolescent folosind cuvintul „banoci“
pentru „bani“), iar engleza personajelor e catastrofala – la
reprezentanti totusi „de elita“ ai unei generatii care invata aceasta
limba la scoala din clasa a II-a si practic vorbeste, la modul curent,
intr-un soi de romgleza extrem de expresiva. Cuvintul specially nu
exista in limba engleza, nici femele, nici emploiet, se spune no problem
si nu without problems, iar daca ar fi totusi de crezut ca unui
adolescent i se intimpla uneori sa faca asemenea erori, cu siguranta nu i
se intimpla vreodata sa foloseasca suspect cuvintul fuck sau sa-i
incurce contextele de ocurenta cu ale lui fucking. Si exemplele pot
continua.
Folosirea de cuvinte si sintagme incorecte provenind din
limbi straine (cel mai des, din engleza) devine un obicei in literatura
ultimilor ani. Fraze, altfel, reusite sint aruncate in ridicol de
asemenea „scapari“ (fiind, in general, vorba de pure banalitati, nu de
cine stie ce subtilitati de limba) pe care mai intii autorul si apoi
redactorul de carte si le permit cu o inexplicabila seninatate.
Daca
tevatura din jurul pierderii virginitatii este condusa cu destula
ingeniozitate epica, adesea cu umor de calitate, finalul e ratat, cu
scena de amor peste care se aude tipatul copilului care, subinteles, se
va naste din relatia celor doi, totul pe fondul trecerii in „celalalt
mileniu“. Ce vrea cu orice pret sa demonstreze autorul e clar: ca noul
mileniu incepe sub semnul vietii (idee, de altfel, total fara legatura
cu restul textului). Dar una dintre bilele albe meritate de aceasta
piesa era ostentativa lipsa de miza simbolica – iar acest final strica
efectul, fiind artificial si discutabil, avind in vedere ca totusi
„parintii“ sint minori, iar tinerii din ziua de azi numai in telenovele
se poate intimpla sa mai aiba vocatia maternitatii, respectiv a
paternitatii, de la 16 ani.
Exaltarea si isteria personajelor
sint conforme cu o anumita viziune asupra adolescentei, care nu e
neaparat „de ultima ora“, dar e un progres in literatura noastra; iar
dialogurile „curg“, de cele mai multe ori, foarte bine. Repartizarea
rolurilor are un aer de serial american, exista hacker-ul (personaj nou
in productia literara romaneasca), iubita inteligenta (Dia), prietena
„crazy“ (Cita), „fosta“ frivola (Gina), „afaceristul“ (Ovi) si o
intreaga menajerie de personaje bizare din contactul cu care acestia pot
extrage lectii de viata: prostituate, un peste, indivizi implicati in
comertul cu programe de spart baze de date etc. La un moment dat intra
in scena citiva studenti, destul de reusit conturati, si mai exista
parintii „indragostitilor“, probabil personajele cel mai bine
individualizate din piesa, cu discursul cel mai autentic. Avem, deci, in
fata o piesa care ar putea foarte bine sa devina si un film, o piesa la
zi, curajoasa, singulara in spatiul romanesc si cu ceva „defecte“
inlaturabile la montare. Ramine de vazut in ce mod decide autorul sa o
„utilizeze“.
2. Iubirea si adevarul
Toate piesele
acestui volum au in centru un cuplu in criza. Daca in Erotica 2000
tensiunea era provocata de inceperea vietii sexuale, in Fata in fata,
text mai vechi (a stat la baza filmului cu acelasi nume), ce incheie
volumul lui Marius Barna, sursa problemelor este un amanunt important
din trecut, pe care unul dintre parteneri i-l ascunsese celuilalt.
Cuplul de intelectuali de prestigiu (ea: cariera universitara, el:
director al unui ziar important) care se afla in centrul acestei piese
este pe cale sa se dizolve atunci cind ea, dizidenta cunoscuta in
perioada comunista, afla din presa ca sotul ei a fost informator al
Securitatii. Povestea se desfasoara alert, cu acuzatii de ambele parti,
cu momente de isterie alternind cu altele de calm, cu o buna
„complicare“ a situatiei prin introducerea unor motivatii de natura
sentimentala, profesionala etc. Personajele sint bine construite, iar
dialogurile respira un patetism bine dozat, mai degraba potrivit pe o
scena de teatru, in orice caz, decit intr-un film.
Pentru utilizarile
ulterioare ale textului, de recomandat evitarea cuvintului de alint
„pusi“, de care se face uz si abuz in intregul volum, datorita
existentei unui cuvint englezesc extrem de bine cunoscut care inseamna
un lucru foarte precis si care poate compromite definitiv seriozitatea
unor scene de efuziune sentimentala familiala; daca in Erotica 2000 i se
putea banui o utilizare ironica, in Fata in fata contextul nu mai
permite asta si uneori all it takes e buturuga mica...
Din nou
foarte buna alternanta planurilor „viata reala“, reflectarea ei in presa
(pe mesajul de tip TV se merge de fapt, preponderent, aici). Implicarea
unui reporter de televiziune „luminat“ in conflict (Bogdan, care se
strecurase pe furis in casa celor doi) permite constituirea a inca unei
viziuni asupra intregii situatii, o viziune situata undeva la mijloc
intre realitate si ce se vede pe ecranul televizorului sau intre ce li
se spune oamenilor in presa si ce cred ei in forul interior.
Subtilitate, multitudine de fatete, deci, in prezentarea unei povesti,
din nou, contemporane. Zi de zi, oameni din Romania afla (cind reusesc
sa afle, caci lung e drumul...) ca rude apropiate sau prieteni de o
viata au informat Securitatea despre activitatile lor. Cazul lui Stelian
Tanase, „turnat“ de cel mai bun prieten, mult mediatizat in ultima
vreme si prezentat in amanunt in cartea Acasa se vorbeste in soapta,
aparuta anul acesta la Editura Compania, se incadreaza in aceasta
categorie. Subiectul este deci „fierbinte“ (cel putin in teorie, pentru
ca e clar ca traim intr-o tara in care toate lucrurile se petrec la
temperaturi reduse), iar faptul ca relatia „compromisa“ este una de
cuplu face din piesa lui Marius Barna una cu atit mai interesanta.
Insa,
ca si in cazul piesei despre care am discutat inainte, finalul este
absolut dezamagitor. Ar fi fost, e adevarat, oarecum in acord cu logica
de pina atunci a piesei ca Ioana sa-l ierte pe sotul ei Victor (cuplul
fiind unul extrem de bine cimentat si rezistent in timp, pina la aflarea
„micului detaliu“) – dar Ioana face mult mai mult decit atit. „...Toate
informatiile oferite de dl Petroni au avut acordul meu... De la cea mai
banala caracterizare si pina la strategia unor demersuri din zona
universitara, pe care sotul meu a fost provocat sa le ofere, eu am stiut
de acestea inainte...“, declara ea presei. Iertarea in sine era
dificila; acest accept de a participa la vina este insa absurd. De unde
aveam in piesele lui Marius Barna personaje feminine cu totul straine de
rolul de „anexa“ in viata unui barbat, cu viata profesionala si
obiective proprii, pentru care familia nu era singurul lucru existent
sub soare, iata ca in numai citeva rinduri personajul din Fata in fata e
dotat cu doza regulamentara de masochism si cu vocatia traditionala de
martir-a. Ca si cum nu era destul, fiica Ioanei se extaziaza: „Ce
puternica este mama!...“. Iar textul se incheie asa: „STOP-CADRU: Ioana
si Victor zimbind multumiti in poarta casei, in timpul transmisiei
live“. Cind se va termina, in literatura romana, cu personajele feminine
„proaste de bune“ nu putem sa nu ne intrebam; si cu bizara etica mereu
dispusa sa inchida un ochi si sa pretinda ca a lua, inocent fiind,
asupra ta vina altuia e o proba de tarie...
3. Dupa divort
Clara
cea stearpa este o piesa, intr-un fel, mai „cuminte“ decit celelalte
doua: nu alege un subiect „soc“, urmind mai degraba o tema „clasica“:
Mihai si Clara sint doi fosti soti care, dupa pronuntarea divortului,
petrec impreuna o ultima noapte. Intruziunile lirice nu foarte
inspirate, presarate din loc in loc si in celelalte texte, nu lipsesc
nici aici, dar piesa este bine condusa spre finalul deschis (Mihai
asteptind nervos in apartament, dupa plecarea Clarei, ca aceasta sa-l
sune), dialogurile sint in general bune, iar scenele, destul de usor de
montat (poate in afara celor de sex, mai curind explicite...).
Disponibilitatea personajelor de a tine discursuri pe diverse teme (nu
face exceptie nici chiar hacker-ul adolescent din Erotica 2000) lungeste
„contraproductiv“ unele scene, dar discutiile in contradictoriu sint
foarte bine conduse si trebuie spus ca Marius Barna are un stil original
si „identificabil“ de a regiza pasarea vinei de la unul la altul,
acumularea rautatilor, izbucnirea frustrarilor bine acoperite de pres cu
anii etc. Cind personajele se cearta, textul nu are decit de profitat,
din punct de vedere stilistic. Si in aceasta piesa, cum actiunea se
desfasoara dupa un divort, personajele se cearta pe destul de multe
pagini.
Trecind peste titlul nefericit, trauma care sta la baza
problemelor de cuplu ale celor doi soti divortati este intreruperea de
sarcina in urma careia Clara n-a mai putut avea copii. Obsesia
maternitatii, care „bintuie“ mai degraba accidental si prin celelalte
piese, este aici unul dintre motoarele esentiale ale textului dramatic,
nelipsind o anumita nuantare si subtilitate in tratare. Personajul de
tip „isteric“, cu emotii intense si rapid consumate, agitat si iritabil
caracterizeaza aceasta piesa, ca si pe celelalte din volum – lasind o
impresie de anxietate in fata vitezei cu care se desfasoara viata azi,
dar si de disponibilitate de a recupera ceea ce s-a pierdut in mers. Si,
important de asemenea, impresia ca intr-o situatie comunicationala
oricit de disperata se mai poate continua, inca, dialogul.
Semnul unei increderi in arta dramatica, in fond...
31 martie 2008, 11:02, OBSERVATORUL CULTURAL
Theatrum mundi
EROTICA 2000 SAU NUFĂRUL SI PREZERVATIVUL
Mircea
GHITULESCU
Dacã timpul nu ar fi mãsurat, Marius
Theodor Barna (n. la Oradea în 1960), nu ar fi fost atît de emotionat în
pragul anilor 2000 încît sã scrie acest bilant patetic de sfîrsit de
mileniu intitulat Erotica 2000. „Au mai rãmas 40 de zile. E un noiembrie
infect cu ploi apocaliptice, te furã tiganii prin autobuz, anul 2000 e
un banchet, nici vorbã de sfîrsitul lumii”. Scenarist, regizor, autor de
videoclipuri, Marius Barna descoperã cã tot literatura îi oferã cea mai
deplinã formã de exprimare. Si nu orice fel de literaturã, ci
literatura în dialog, care oferã omului posibilitatea de a vorbi citind.
Erotica 2000 este orice – scenariu cinematografic, piesã de teatru,
roman teatral – dar, înainte de orice, un manifest. Mileniul al treilea
va fi sexual sau nu va fi deloc, pare sã ne spunã Barna care, alãturi de
generatia sa, descoperã sexul cu bãrbãtie, denuntînd ipocriziile
literare care l-au romantat. Din fericire, la el, franchetea nu este
acelasi lucru cu brutalitatea, iar expresivitatea nu înseamnã limbaj
desuchiat, bun si el la nevoie. Gîndirea scepticã, în categorii
negative, exprimate în stilul neo-furios este bemolatã. Personajele,
aceiasi tineri care se zbat, se frãmîntã, se rãnesc, se automutileazã în
numele vietii depline, pretinzînd cu arogantã cã acesta si nu altul
este adevãrul, descoperind mizeriile corpului odatã cu vraja sexului au o
identitate nouã: nu-si mai condamnã pãrintii (care, oricum sînt de
condamnat de vreme ce ne aruncã fãrã sã ne întrebe în aceastã situatie
incertã care este viata), ci încearcã sã-i înteleagã. Relatia dintre
pãrinti si copii, cea mai grav afectatã de atitudinile si gustul literar
transmilenar se reduce, în fond, la a afla cã si ei au fost la fel.
Marile întrebãri ale vîrstei se simplificã. Dia este curioasã sã stie
dacã si mama ei l-a înselat pe tatãl sãu asa cum este ea înselatã de
iubitul ei. Apar, însã, alte elemente de recuzitã: internatul si
prezervativul. Toate amestecate cu o poezie violentã a iubirii. De fapt
este o poveste de dragoste între Dia si Adi (sau Ida si Dei sau cum s-o
mai putea învîrti aceastã anagramã) care se inflameazã. Adi furã un
nufãr de la Grãdina Botanicã sã i-l dãruiascã. Aleargã nebun cu
bicicleta sã ajungã la Dia, dar apare o altã idee. „Se opreste la o
cismea, scoate un prezervativ, îl umple cu apã si pune nufãrul deasupra.
Adi ridicã triumfãtor prezervativul cu apa pe care pluteste nufãrul.
Dia e stupefiatã. Adi îl agatã de lustra din camerã”. Ea, normal, este
rãvãsitã. „Pusi, esti senzational” Ce idee… E asa de provoca tor…
clar, ceva revolutionar… anarhist… am sã scriu ceva maxime… puah!”
Asistãm la renasterea metaforei marxiste a crinilor care cresc în
mlastini. Marx se referea la putreziciunea societãtii capitaliste pe
fondul cãreia înfloreste crinul comunismului, iar Barna ne explicã de ce
urîtul este sublim sau invers. Sã remarcãm cã simbolurile noului
mileniu sînt nufãrul si prezervativul. Este si o cronicã bucuresteanã a
ultimului deceniu exprimat argotic. Dar si iubirea la superlativ a doi
tineri genialoizi care se iubesc sîngeros si îsi fac declaratii de
dragoste crestîndu-si pielea cu lama. Adi este un hacker temut, care
vinde virusi electronici. Dia trãieste si scrie cum vorbeste: în mare
vitezã, sacadat. Îsi transcrie viata într-un jurnal prin dicteu automat,
de parcã viata însãsi ar fi un dicteu automat. Sînt fiintel2e fragile
cu o mare vocatie de a trãi poetic. Iatã o declaratie de dragoste
rostitã de Adi: „M-as ucide un rãu sã-ti fac. Nu vezi cum vorbele tale
inima mi-o vrãjesc! Ochii-mi ard în tîmple ca si cum ar fi crestati cu
jar, buzele tale mã magnetizeazã”. (Atentie la Caragiale, care ofileste
totul, cãci, zice Ricã Venturiano: Fruntea mea îmi arde, tîmplele-mi se
bat. Sufãr peste poate, parcã sînt turbat.) De unde porneste acest tip
de a scrie pasional, dacã nu de la Shakespeare. Altminteri frumoasã
scenã de dragoste, Scena 12, o nouã „scenã a balconului” retrãitã de doi
tineri care îsi închipuie cã în nebunie este adevãrul. Exact ca la
Shakespeare. Totul este foarte pasional. Si foarte ambitios: „Promo.
Imagini ale evolutiei umane. Isus. Cruciadele. Descoperirea Americii.
Revolutia francezã. Radioul. Automobilul. Mc. Donald’s. Societatea
informatizatã”. Aici, formatia de cineast a lui Marius Theodor Barna îsi
spune cuvîntul printr-un anume dispret al detaliilor lãsate pe seama
imaginii. Erotica 2000 este ceea ce a dorit sã fie: o sintezã
semi-violentã a perceptiei actuale asupra „problemelor tineretului”.
Nota zero la purtare a anului 2000. Care ar putea avea acelasi succes ca
si piesa lui Octavian Sava si Virgil Stoenescu (1956), dacã ar fi luatã
în seamã.
Cristina IONICA
Marius Theodor BARNA
Erotica 2000 sau Prima poveste de dragoste a mileniului
Editura Paralela 45, Colectia „Scena“, Pitesti-Bucuresti-Brasov-Cluj-Napoca-Constanta, 2002, 224 p., 45.000 lei
1. Adolescentul sub lupa
Marius Theodor Barna, scenarist si regizor cunoscut, realizator a doua lungmetraje – Fata in fata si Razboi in bucatarie, primul dupa un scenariu propriu, al doilea dupa unul semnat de Rasvan Popescu –, dar si a numeroase videoclipuri muzicale si spoturi publicitare, a publicat in acest an, la Editura Paralela 45, un volum cuprinzind trei texte dramatice provocatoare. Volumul poarta titlul primei piese, Erotica 2000, cea mai indrazneata, dar si cea mai „cu probleme“ din volum, dupa cum vom argumenta.
Povestea de dragoste dintre doi adolescenti (16-17 ani, in orice caz minori) care decid sa isi inceapa impreuna viata sexuala in „noaptea mileniului“ – iata un subiect tabu. In tara noastra, adolescentii care fac sex probabil ca fumeaza, consuma alcool si se drogheaza, se imbraca scandalos si cu siguranta nu invata nimic la scoala. Este o imagine pe care o anumita parte a populatiei o impune cu atita vehementa, incit a pretinde ca lucrurile nu stau chiar asa poate sa para un atentat la sfintele valori morale ale comunitatii sau inconstienta.
Adolescentii din Erotica 2000 fumeaza, sint implicati in relatii sexuale, uneori la limita promiscuitatii, sau cocheteaza cu ideea (povestea cu „trofeele“ Ginei, de exemplu, e trasa de par si miroase a bravada), se imbata ocazional, dar in acelasi timp incep sa aiba obiective precise, vizind o anumita cariera sau burse de studii in strainatate – si pe buna dreptate: Adi este un programator foarte bun (momentan implicat in rentabila, se pare, activitate de productie de virusi), Dia citeste poezie contemporana si are o intelegere a vietii care-i depaseste virsta, Gina vrea sa fie fotomodel etc. E o lume, ce-i drept, nonconformista, pe alocuri vulgara, dar in nici un caz in deriva; adolescentii lui Marius Barna exploreaza fara a-si pierde identitatea printre tentatii.
Acesta este punctul de rezistenta al textului, fixarea intr-o problematica strict contemporana, abordind unui subiect sensibil, „noua generatie“, si bruscind prejudecatile „atasate“. Acesta e insa, in acelasi timp, si punctul de risc, pentru ca este foarte dificil de produs un fir epic, o serie de scene-cheie si mai ales un limbaj care sa creeze, intr-o suta de pagini de text, imaginea coerenta a unei generatii despre care se stiu foarte putine si a unei virste care a reprezentat intotdeauna, pentru scriitori si in general, o enigma. Pentru ca Marius Barna, sa precizam inca o data, nu scrie despre propria adolescenta, intr-un trecut recuperat, ci opereaza cu foarte tinere personaje ale zilelor noastre.
Pentru creionarea contextului contemporan, Marius Barna foloseste ingenios reclama. Piesa este presarata cu scene tip advertisement, jucate „in direct“ de actori sau filmate in prealabil si proiectate pe un ecran. Procedeul permite o foarte rapida procesare a informatiei de catre cititor/spectator, evident prin apelul la background-ul cultural, dar nu functioneaza intotdeauna impecabil. Exista scene de acestui tip foarte reusite, de o bufonerie irezistibila, cu un strop de spirit critic la adresa obiceiurilor contemporane, atit cit demersul sa nu para moralizator, foarte bine lipite in text: de exemplu, scena sm din actul I, in care ea il biciuieste pe el dupa cum urmeaza: „Aliajul din care au fost realizate bilele este o structura speciala care combina metale nobile realizate in vid, oferind subiectului o protectie igienica perfecta! Procedeul testeaza capacitatea rezistentei la o actiune violenta, dinamica si periodica. Ea, actiunea, natural, hm... ofera pacientului posibilitatea de a-si balansa excesele printr-un supliciu cu veleitati de penitenta. O combinatie de placere si durere doar pentru cei... Instrumentele, la preturi diferite in functie de numarul de bile: 300, 600, 900 pe unitatea de snur, le puteti obtine comandind la numarul 89-89-910!“. Structurile cliseizate ale teleshopping-ului sint reproduse perfect, nelipsind nici gafa de traducere tipica acestui gen de „productii“: „a-si balansa excesele“ (in loc de echilibra), pentru englezescul balance. Nu intotdeauna, insa, autorul este atit de inspirat in alegerea scenariilor si in... echilibrarea limbajului. Uneori apar exclamatii in exces chiar si pentru textul publicitar, deraierea discursului catre sugestia sexuala poate fi brutala si insuficient pregatita de context, iar structurile-cliseu sint reproduse pur si simplu, fara vreun indiciu textual al prezentei ironiei.
Limbajul eroilor insisi ridica, spuneam, probleme destul de serioase, eroii fiind adolescenti si aceasta fiind o piesa de teatru. Coordonatele sint bune – elemente de argou, multe expresii englezesti, cautarea punctului de echilibru dintre romantism si cinism etc., toate tipice acestei generatii. Dar, ca de obicei in probleme de asemenea subtilitate, detaliile ne omoara. Elementele de argou se intimpla sa fie uneori suspecte (nu am auzit vreodata un adolescent folosind cuvintul „banoci“ pentru „bani“), iar engleza personajelor e catastrofala – la reprezentanti totusi „de elita“ ai unei generatii care invata aceasta limba la scoala din clasa a II-a si practic vorbeste, la modul curent, intr-un soi de romgleza extrem de expresiva. Cuvintul specially nu exista in limba engleza, nici femele, nici emploiet, se spune no problem si nu without problems, iar daca ar fi totusi de crezut ca unui adolescent i se intimpla uneori sa faca asemenea erori, cu siguranta nu i se intimpla vreodata sa foloseasca suspect cuvintul fuck sau sa-i incurce contextele de ocurenta cu ale lui fucking. Si exemplele pot continua.
Folosirea de cuvinte si sintagme incorecte provenind din limbi straine (cel mai des, din engleza) devine un obicei in literatura ultimilor ani. Fraze, altfel, reusite sint aruncate in ridicol de asemenea „scapari“ (fiind, in general, vorba de pure banalitati, nu de cine stie ce subtilitati de limba) pe care mai intii autorul si apoi redactorul de carte si le permit cu o inexplicabila seninatate.
Daca tevatura din jurul pierderii virginitatii este condusa cu destula ingeniozitate epica, adesea cu umor de calitate, finalul e ratat, cu scena de amor peste care se aude tipatul copilului care, subinteles, se va naste din relatia celor doi, totul pe fondul trecerii in „celalalt mileniu“. Ce vrea cu orice pret sa demonstreze autorul e clar: ca noul mileniu incepe sub semnul vietii (idee, de altfel, total fara legatura cu restul textului). Dar una dintre bilele albe meritate de aceasta piesa era ostentativa lipsa de miza simbolica – iar acest final strica efectul, fiind artificial si discutabil, avind in vedere ca totusi „parintii“ sint minori, iar tinerii din ziua de azi numai in telenovele se poate intimpla sa mai aiba vocatia maternitatii, respectiv a paternitatii, de la 16 ani.
Exaltarea si isteria personajelor sint conforme cu o anumita viziune asupra adolescentei, care nu e neaparat „de ultima ora“, dar e un progres in literatura noastra; iar dialogurile „curg“, de cele mai multe ori, foarte bine. Repartizarea rolurilor are un aer de serial american, exista hacker-ul (personaj nou in productia literara romaneasca), iubita inteligenta (Dia), prietena „crazy“ (Cita), „fosta“ frivola (Gina), „afaceristul“ (Ovi) si o intreaga menajerie de personaje bizare din contactul cu care acestia pot extrage lectii de viata: prostituate, un peste, indivizi implicati in comertul cu programe de spart baze de date etc. La un moment dat intra in scena citiva studenti, destul de reusit conturati, si mai exista parintii „indragostitilor“, probabil personajele cel mai bine individualizate din piesa, cu discursul cel mai autentic. Avem, deci, in fata o piesa care ar putea foarte bine sa devina si un film, o piesa la zi, curajoasa, singulara in spatiul romanesc si cu ceva „defecte“ inlaturabile la montare. Ramine de vazut in ce mod decide autorul sa o „utilizeze“.
2. Iubirea si adevarul
Toate piesele acestui volum au in centru un cuplu in criza. Daca in Erotica 2000 tensiunea era provocata de inceperea vietii sexuale, in Fata in fata, text mai vechi (a stat la baza filmului cu acelasi nume), ce incheie volumul lui Marius Barna, sursa problemelor este un amanunt important din trecut, pe care unul dintre parteneri i-l ascunsese celuilalt. Cuplul de intelectuali de prestigiu (ea: cariera universitara, el: director al unui ziar important) care se afla in centrul acestei piese este pe cale sa se dizolve atunci cind ea, dizidenta cunoscuta in perioada comunista, afla din presa ca sotul ei a fost informator al Securitatii. Povestea se desfasoara alert, cu acuzatii de ambele parti, cu momente de isterie alternind cu altele de calm, cu o buna „complicare“ a situatiei prin introducerea unor motivatii de natura sentimentala, profesionala etc. Personajele sint bine construite, iar dialogurile respira un patetism bine dozat, mai degraba potrivit pe o scena de teatru, in orice caz, decit intr-un film.
Pentru utilizarile ulterioare ale textului, de recomandat evitarea cuvintului de alint „pusi“, de care se face uz si abuz in intregul volum, datorita existentei unui cuvint englezesc extrem de bine cunoscut care inseamna un lucru foarte precis si care poate compromite definitiv seriozitatea unor scene de efuziune sentimentala familiala; daca in Erotica 2000 i se putea banui o utilizare ironica, in Fata in fata contextul nu mai permite asta si uneori all it takes e buturuga mica...
Din nou foarte buna alternanta planurilor „viata reala“, reflectarea ei in presa (pe mesajul de tip TV se merge de fapt, preponderent, aici). Implicarea unui reporter de televiziune „luminat“ in conflict (Bogdan, care se strecurase pe furis in casa celor doi) permite constituirea a inca unei viziuni asupra intregii situatii, o viziune situata undeva la mijloc intre realitate si ce se vede pe ecranul televizorului sau intre ce li se spune oamenilor in presa si ce cred ei in forul interior. Subtilitate, multitudine de fatete, deci, in prezentarea unei povesti, din nou, contemporane. Zi de zi, oameni din Romania afla (cind reusesc sa afle, caci lung e drumul...) ca rude apropiate sau prieteni de o viata au informat Securitatea despre activitatile lor. Cazul lui Stelian Tanase, „turnat“ de cel mai bun prieten, mult mediatizat in ultima vreme si prezentat in amanunt in cartea Acasa se vorbeste in soapta, aparuta anul acesta la Editura Compania, se incadreaza in aceasta categorie. Subiectul este deci „fierbinte“ (cel putin in teorie, pentru ca e clar ca traim intr-o tara in care toate lucrurile se petrec la temperaturi reduse), iar faptul ca relatia „compromisa“ este una de cuplu face din piesa lui Marius Barna una cu atit mai interesanta.
Insa, ca si in cazul piesei despre care am discutat inainte, finalul este absolut dezamagitor. Ar fi fost, e adevarat, oarecum in acord cu logica de pina atunci a piesei ca Ioana sa-l ierte pe sotul ei Victor (cuplul fiind unul extrem de bine cimentat si rezistent in timp, pina la aflarea „micului detaliu“) – dar Ioana face mult mai mult decit atit. „...Toate informatiile oferite de dl Petroni au avut acordul meu... De la cea mai banala caracterizare si pina la strategia unor demersuri din zona universitara, pe care sotul meu a fost provocat sa le ofere, eu am stiut de acestea inainte...“, declara ea presei. Iertarea in sine era dificila; acest accept de a participa la vina este insa absurd. De unde aveam in piesele lui Marius Barna personaje feminine cu totul straine de rolul de „anexa“ in viata unui barbat, cu viata profesionala si obiective proprii, pentru care familia nu era singurul lucru existent sub soare, iata ca in numai citeva rinduri personajul din Fata in fata e dotat cu doza regulamentara de masochism si cu vocatia traditionala de martir-a. Ca si cum nu era destul, fiica Ioanei se extaziaza: „Ce puternica este mama!...“. Iar textul se incheie asa: „STOP-CADRU: Ioana si Victor zimbind multumiti in poarta casei, in timpul transmisiei live“. Cind se va termina, in literatura romana, cu personajele feminine „proaste de bune“ nu putem sa nu ne intrebam; si cu bizara etica mereu dispusa sa inchida un ochi si sa pretinda ca a lua, inocent fiind, asupra ta vina altuia e o proba de tarie...
3. Dupa divort
Clara cea stearpa este o piesa, intr-un fel, mai „cuminte“ decit celelalte doua: nu alege un subiect „soc“, urmind mai degraba o tema „clasica“: Mihai si Clara sint doi fosti soti care, dupa pronuntarea divortului, petrec impreuna o ultima noapte. Intruziunile lirice nu foarte inspirate, presarate din loc in loc si in celelalte texte, nu lipsesc nici aici, dar piesa este bine condusa spre finalul deschis (Mihai asteptind nervos in apartament, dupa plecarea Clarei, ca aceasta sa-l sune), dialogurile sint in general bune, iar scenele, destul de usor de montat (poate in afara celor de sex, mai curind explicite...). Disponibilitatea personajelor de a tine discursuri pe diverse teme (nu face exceptie nici chiar hacker-ul adolescent din Erotica 2000) lungeste „contraproductiv“ unele scene, dar discutiile in contradictoriu sint foarte bine conduse si trebuie spus ca Marius Barna are un stil original si „identificabil“ de a regiza pasarea vinei de la unul la altul, acumularea rautatilor, izbucnirea frustrarilor bine acoperite de pres cu anii etc. Cind personajele se cearta, textul nu are decit de profitat, din punct de vedere stilistic. Si in aceasta piesa, cum actiunea se desfasoara dupa un divort, personajele se cearta pe destul de multe pagini.
Trecind peste titlul nefericit, trauma care sta la baza problemelor de cuplu ale celor doi soti divortati este intreruperea de sarcina in urma careia Clara n-a mai putut avea copii. Obsesia maternitatii, care „bintuie“ mai degraba accidental si prin celelalte piese, este aici unul dintre motoarele esentiale ale textului dramatic, nelipsind o anumita nuantare si subtilitate in tratare. Personajul de tip „isteric“, cu emotii intense si rapid consumate, agitat si iritabil caracterizeaza aceasta piesa, ca si pe celelalte din volum – lasind o impresie de anxietate in fata vitezei cu care se desfasoara viata azi, dar si de disponibilitate de a recupera ceea ce s-a pierdut in mers. Si, important de asemenea, impresia ca intr-o situatie comunicationala oricit de disperata se mai poate continua, inca, dialogul.
Semnul unei increderi in arta dramatica, in fond...
Theatrum mundi
EROTICA 2000 SAU NUFĂRUL SI PREZERVATIVUL
Mircea GHITULESCU
Dacã timpul nu ar fi mãsurat, Marius Theodor Barna (n. la Oradea în 1960), nu ar fi fost atît de emotionat în pragul anilor 2000 încît sã scrie acest bilant patetic de sfîrsit de mileniu intitulat Erotica 2000. „Au mai rãmas 40 de zile. E un noiembrie infect cu ploi apocaliptice, te furã tiganii prin autobuz, anul 2000 e un banchet, nici vorbã de sfîrsitul lumii”. Scenarist, regizor, autor de videoclipuri, Marius Barna descoperã cã tot literatura îi oferã cea mai deplinã formã de exprimare. Si nu orice fel de literaturã, ci literatura în dialog, care oferã omului posibilitatea de a vorbi citind. Erotica 2000 este orice – scenariu cinematografic, piesã de teatru, roman teatral – dar, înainte de orice, un manifest. Mileniul al treilea va fi sexual sau nu va fi deloc, pare sã ne spunã Barna care, alãturi de generatia sa, descoperã sexul cu bãrbãtie, denuntînd ipocriziile literare care l-au romantat. Din fericire, la el, franchetea nu este acelasi lucru cu brutalitatea, iar expresivitatea nu înseamnã limbaj desuchiat, bun si el la nevoie. Gîndirea scepticã, în categorii negative, exprimate în stilul neo-furios este bemolatã. Personajele, aceiasi tineri care se zbat, se frãmîntã, se rãnesc, se automutileazã în numele vietii depline, pretinzînd cu arogantã cã acesta si nu altul este adevãrul, descoperind mizeriile corpului odatã cu vraja sexului au o identitate nouã: nu-si mai condamnã pãrintii (care, oricum sînt de condamnat de vreme ce ne aruncã fãrã sã ne întrebe în aceastã situatie incertã care este viata), ci încearcã sã-i înteleagã. Relatia dintre pãrinti si copii, cea mai grav afectatã de atitudinile si gustul literar transmilenar se reduce, în fond, la a afla cã si ei au fost la fel. Marile întrebãri ale vîrstei se simplificã. Dia este curioasã sã stie dacã si mama ei l-a înselat pe tatãl sãu asa cum este ea înselatã de iubitul ei. Apar, însã, alte elemente de recuzitã: internatul si prezervativul. Toate amestecate cu o poezie violentã a iubirii. De fapt este o poveste de dragoste între Dia si Adi (sau Ida si Dei sau cum s-o mai putea învîrti aceastã anagramã) care se inflameazã. Adi furã un nufãr de la Grãdina Botanicã sã i-l dãruiascã. Aleargã nebun cu bicicleta sã ajungã la Dia, dar apare o altã idee. „Se opreste la o cismea, scoate un prezervativ, îl umple cu apã si pune nufãrul deasupra. Adi ridicã triumfãtor prezervativul cu apa pe care pluteste nufãrul. Dia e stupefiatã. Adi îl agatã de lustra din camerã”. Ea, normal, este rãvãsitã. „Pusi, esti senzational” Ce idee… E asa de provoca tor… clar, ceva revolutionar… anarhist… am sã scriu ceva maxime… puah!” Asistãm la renasterea metaforei marxiste a crinilor care cresc în mlastini. Marx se referea la putreziciunea societãtii capitaliste pe fondul cãreia înfloreste crinul comunismului, iar Barna ne explicã de ce urîtul este sublim sau invers. Sã remarcãm cã simbolurile noului mileniu sînt nufãrul si prezervativul. Este si o cronicã bucuresteanã a ultimului deceniu exprimat argotic. Dar si iubirea la superlativ a doi tineri genialoizi care se iubesc sîngeros si îsi fac declaratii de dragoste crestîndu-si pielea cu lama. Adi este un hacker temut, care vinde virusi electronici. Dia trãieste si scrie cum vorbeste: în mare vitezã, sacadat. Îsi transcrie viata într-un jurnal prin dicteu automat, de parcã viata însãsi ar fi un dicteu automat. Sînt fiintel2e fragile cu o mare vocatie de a trãi poetic. Iatã o declaratie de dragoste rostitã de Adi: „M-as ucide un rãu sã-ti fac. Nu vezi cum vorbele tale inima mi-o vrãjesc! Ochii-mi ard în tîmple ca si cum ar fi crestati cu jar, buzele tale mã magnetizeazã”. (Atentie la Caragiale, care ofileste totul, cãci, zice Ricã Venturiano: Fruntea mea îmi arde, tîmplele-mi se bat. Sufãr peste poate, parcã sînt turbat.) De unde porneste acest tip de a scrie pasional, dacã nu de la Shakespeare. Altminteri frumoasã scenã de dragoste, Scena 12, o nouã „scenã a balconului” retrãitã de doi tineri care îsi închipuie cã în nebunie este adevãrul. Exact ca la Shakespeare. Totul este foarte pasional. Si foarte ambitios: „Promo. Imagini ale evolutiei umane. Isus. Cruciadele. Descoperirea Americii. Revolutia francezã. Radioul. Automobilul. Mc. Donald’s. Societatea informatizatã”. Aici, formatia de cineast a lui Marius Theodor Barna îsi spune cuvîntul printr-un anume dispret al detaliilor lãsate pe seama imaginii. Erotica 2000 este ceea ce a dorit sã fie: o sintezã semi-violentã a perceptiei actuale asupra „problemelor tineretului”. Nota zero la purtare a anului 2000. Care ar putea avea acelasi succes ca si piesa lui Octavian Sava si Virgil Stoenescu (1956), dacã ar fi luatã în seamã.
www.elefant.ro