O noua zi. Corona-day, un sf real ne cutreieră viața, 24 de ore din
24. Salvări, elicoptere, spitale, militari,
bolnavi, au devenit, cotidiene. Școli inchise. Străzile sunt goale,
orașele aproape moarte. Fake-urile inundă tembelizunile si spațiul virtual. Nu
stim ce va urma. Țari, continente , planeta ticăie in
incertitudine. Viitorul pare o mare necunscută. Toate direcțiile
politice administrative sau politicile autohtone ale ultimelor luni, câte
mai câte au fost uitate sau pur si simlu abandonate. De la WW2
civilizația nu a fost așa provocata.
Suntem inchiși in casă. Net-ul ne unește Spațiul virtual ne oferă
existențî si comunicare. Aprovizonarea e dificilă. la magazine
cozile sunt afara, ciudate, cu oameni la 2 m distanța. Oamenii par
sa iți iși fi recuperat o disciplină care nu o aveau. Existența
pare asemeni unei replici celebre. A fi sau a nu fi! La firmă, proiectele s-au inghetat, lucrăm de la distanta, sper sa
evităm un caz, what-up ne este meeting-room. Doamne-doamne este des invocat. Nimeni nu isi doreste
un caz. Fiecare are o familie, Unii sunt tatici de bebelusi de cateva
luni, altii in vârsta, desi au o fragilitate a propiei
conditii, dovedesc ințelepciunea anilor prin care au trecut.
Intodeauna viata merge inante.
Probabil dupa decreței vor aparea generatii de coranieni. Se vor
schimba mentalitați de muncă, comunicare. Corporatile vor functiona
de at home. On va voire. Nu știm. Nici eu, nimeni. Cred ca
civilizatiile vor avea evolutii diferite. Cu mai multi ani in urma,
cand incepusesm sa calătoresc, mi-am spus ca sunt pe Terra mai multe
lumi. Complet diferite. Una cea europeana, alta asiatica, alta
musulmama, alta anglo-saxona, alta Americii de nord. Foarte posibil
sa aiba evoluțiii complet diferite in viitor.
Acasa, lecturile, vizionarile unor titluri, legate de proiecte in
lucru, imi dau aer. Manușa de Aur, a lui Fatih Akim, un film plin
sange, violenta, o patologie incredibila, alcool. A Widden Life a lui
Terrence Malik, o poetică auctorilă, dar in si un simplu Holiday de
Isabella Eklof. Ele reflecta natura umană. Intr- o perioada
dificilă, reflexia e cu atat mai mult de dorit...
Adeseori, o stiu, hazardul conduce destinul. Viata este viata,
non-stop. Cu bune, dar mai ales triste, triste, triste. Ne-au părăsit
recent Paul Goma, a cărui carte Culorile Curcubeului 77, m-a
răscolit, Vintila Mihăilescu, care s-a luptat zile multe cu o boala
cumplita. Dânsul ne-a lasat un raft de cărti, ultima despre boala,
un jurmal, este ultramemorabila. S-au dus Costică Dragănescu si
Ștefan Sileanu, doi soldații ai artei, care si-au facut pe deplin
datoria fata de scenă si ecran.
Cred, sper, ca vom trece peste aceste zile care ne-au aratat si
invațat multe. Cum e sa fii singur, solitar, îngrijorat, debusolat,
pentru tine, cei dragi, apopiații. Nu ne va fi usor. Dar cert vom
descoperi ca e mai bine, ca nu putem trăi fara a fi mai solidari.
Existența contemporana cultivase competitia si eficiciența
exponential. Viata mai insemana si altceva. Von descoepri ca e mai
bine a fi mai solidari, mai atenți cu celalalt, ca sunt valori pe
care nu le poți ignora, fie ca par mai gratuite, banale,
sentimentale. Sper ca vom realiza ca unele noțiuni de morala,
simțire, grijă pentru apropele tău, nu doar biblice, ne vor fi
cotiene și absolut necesare. Asfel nu vom reuși, iar izbanda
noastrâ va fi trecatoare. Oricând o vom putea lua de capat.
Oamenii au o putere mare. Cât timp pot trai macar pentru a-ți
plimba cainele, zapa la tembelizor politicenii, redescoperii mersul
pe jos, farmecul metrolui, discurile cu vilin, cartile copilariei,
șansele sunt mari...
