UN SF REAL

O noua zi. Corona-day, un sf real ne cutreieră viața, 24 de ore din 24. Salvări, elicoptere, spitale, militari, bolnavi, au devenit, cotidiene. Școli inchise. Străzile sunt goale, orașele aproape moarte. Fake-urile inundă tembelizunile si spațiul virtual. Nu stim ce va urma. Țari, continente , planeta ticăie in incertitudine. Viitorul pare o mare necunscută. Toate direcțiile politice administrative sau politicile autohtone ale ultimelor luni, câte mai câte au fost uitate sau pur si simlu abandonate. De la WW2 civilizația nu a fost așa provocata.

Suntem inchiși in casă. Net-ul ne unește Spațiul virtual ne oferă existențî si comunicare. Aprovizonarea e dificilă. la magazine cozile sunt afara, ciudate, cu oameni la 2 m distanța. Oamenii par sa iți iși fi recuperat o disciplină care nu o aveau. Existența pare asemeni unei replici celebre. A fi sau a nu fi! La firmă, proiectele s-au inghetat, lucrăm de la distanta, sper sa evităm un caz, what-up ne este meeting-room. Doamne-doamne este des invocat. Nimeni nu isi doreste un caz. Fiecare are o familie, Unii sunt tatici de bebelusi de cateva luni, altii in vârsta, desi au o fragilitate a propiei conditii, dovedesc ințelepciunea anilor prin care au trecut. Intodeauna viata merge inante.

Probabil dupa decreței vor aparea generatii de coranieni. Se vor schimba mentalitați de muncă, comunicare. Corporatile vor functiona de at home. On va voire. Nu știm. Nici eu, nimeni. Cred ca civilizatiile vor avea evolutii diferite. Cu mai multi ani in urma, cand incepusesm sa calătoresc, mi-am spus ca sunt pe Terra mai multe lumi. Complet diferite. Una cea europeana, alta asiatica, alta musulmama, alta anglo-saxona, alta Americii de nord. Foarte posibil sa aiba evoluțiii complet diferite in viitor.

Acasa, lecturile, vizionarile unor titluri, legate de proiecte in lucru, imi dau aer. Manușa de Aur, a lui Fatih Akim, un film plin sange, violenta, o patologie incredibila, alcool. A Widden Life a lui Terrence Malik, o poetică auctorilă, dar in si un simplu Holiday de Isabella Eklof. Ele reflecta natura umană. Intr- o perioada dificilă, reflexia e cu atat mai mult de dorit...

Adeseori, o stiu, hazardul conduce destinul. Viata este viata, non-stop. Cu bune, dar mai ales triste, triste, triste. Ne-au părăsit recent Paul Goma, a cărui carte Culorile Curcubeului 77, m-a

răscolit, Vintila Mihăilescu, care s-a luptat zile multe cu o boala cumplita. Dânsul ne-a lasat un raft de cărti, ultima despre boala, un jurmal, este ultramemorabila. S-au dus Costică Dragănescu si Ștefan Sileanu, doi soldații ai artei, care si-au facut pe deplin datoria fata de scenă si ecran.

Cred, sper, ca vom trece peste aceste zile care ne-au aratat si invațat multe. Cum e sa fii singur, solitar, îngrijorat, debusolat, pentru tine, cei dragi, apopiații. Nu ne va fi usor. Dar cert vom descoperi ca e mai bine, ca nu putem trăi fara a fi mai solidari. Existența contemporana cultivase competitia si eficiciența exponential. Viata mai insemana si altceva. Von descoepri ca e mai bine a fi mai solidari, mai atenți cu celalalt, ca sunt valori pe care nu le poți ignora, fie ca par mai gratuite, banale, sentimentale. Sper ca vom realiza ca unele noțiuni de morala, simțire, grijă pentru apropele tău, nu doar biblice, ne vor fi cotiene și absolut necesare. Asfel nu vom reuși, iar izbanda noastrâ va fi trecatoare. Oricând o vom putea lua de capat.

Oamenii au o putere mare. Cât timp pot trai macar pentru a-ți plimba cainele, zapa la tembelizor politicenii, redescoperii mersul pe jos, farmecul metrolui, discurile cu vilin, cartile copilariei, șansele sunt mari...

29.03.2020, București