CUM AM FILMAT: RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE
A scrie despre un film pe care
l-ai realizat pare gratuit, tardiv , provocator , dar este de netaguit
ca randurile tale in alte dati, au şansa de a întâlni un lector deosebit
de curios…
Există câteva motivaţii care mă îndeamnă la travaliul
scrisului si încerc aceasta, mărturisesc , cu cât mai multă sinceritate
si obiectivitate, atât cât îmi stă in putinţă. Realizarea unui film ,
cel puţin de postura regizorului – una principală -, seamănă cu o
adevarată „ întreprindere” , căreia i te închini şi i te dedici , cel
puţin o bună perioadă de timp , un proiect cu „ componentă „ tructurală
notabilă , care la finele său îţi oferă şansa de a concluziţiona câte
ceva , măcar despre proporţia , evoluţia , şansa etc. împlinirii
artistice sau a lumii pe care o socoteşti că ai descoperit-o in traseul
tău …
Interesant cumse face un film , aproape de anul 2000, în România…
În
1997, sunt invitata la Studioul de film TVR , Domnul Dan Necşule îmi
pune în braţe scenariul literar Război în bucătărie , scris de Răsvan
Popescu, achiziţionat ulterior de studio , care era destinat a fi
realizat de Stere Gulea , devenit recent director general , deci într-o
imposibilitate de a-l face.Directorul Studioului îmi solicita o opţiune
regizorală , menită să-l convingă dacă îmi va încredinţa scenariul.
Proiectul îi făcuse să dea bir cu fugiţii pe unii… Am scris o concepţie
regizorală care poziţiona si dezvolta drama, ceea ce mi-a dat câştig de
cauză , şi a fost începutul colaborării mele cu Răsvan, un autor căruia
i-am administrat ambi’ia , talentul si efortul de a face ca proiectul
său să ajungă un film. O poveste de dragoste pe un fundal de adversitate
etnică , o poveste cu personaje puţine , dificil de filmat , o
distribuţie decisivă pentru care am călătorit de mai multe ori pe ruta
Cluj- Oradea- Targu-Mureş , astfel descoperind-o pe Imola Kezdi, o
poveste care trebuia sa fie filmată vara şi natural că aceasta s-a
întâmplat să fie iarna, care mi-a oferit posibilitatea de a lucra cu „
marele şi notabilul „ Gheorghe Dinică, un film realizat în condiţiile
pure – adevărate- tipice de fruste ale Europei de Est…
Dificultatea
primordială era de a face o poveste credibilă şi a ţine în balanţă un
conflict în care fiecare tabără ( în cazul nostru română şi maghiară )
îşi cere partea. Îmi plăcea povestea , mai ales că opera cu
individualităţi , în travaliul regizoral am putut să o dezvolt , iar
această problematică de conflict etnic, în care energiile negative se
dezvoltă exponenţial , obturând raţionalitatea , nu îmi era străină . Cu
mai mulţi ani în urmă am scris o proză , Dragoste şi ură , tot pe
această temă a evoluţiei paroxistice şi distrugătoare a energiilor
angajate dintr- o minimă stare de conflictualitate…
A fost una din
marile bucurii pe care filmul mi le-a adus, faptul că , din faza lui de
televiziune , am primit reacţii atât din zona maghiară , cât si din cea
română , despre cât de adevărat este în cruzimea şi evoluţia sa. Dinică ,
un actor care aproape nu scoate o vorbă tot filmul , dar juca ce gândea
ungurul , “ a fost exact ca tata” , mi-a spus o doamnă din Covasna ; un
prieten din studenţie , din Stei ( Apuseni), m-a sunat să mă felicite.
Au fost personalităţi la care ţineam, artişti de a căror forţă nu mă
îndoiam şi care au primit bine filmul: Mircea Nedelciu, Ştefan Câlţia ,
Alex. Leo Şerban etc.
Au fost şi reacţii deosebit de violente : „
…cum am putut eu , tată de fetiţă, să fac opoveste atât de îngrozitoare ,
în care un tânăr român făcea asemenea grozăvii” şi ta na na şi bla bla
bla . Unele, mărturisesc , m-au durut şi chiar întristat.
Pe de altă
parte , acel fel frust, simplu, direct de a filma o poveste, un stil pe
care , apoi, l-am descoperit (mergând cu alt film prin festivaluri) ca
fiind aparţinator unui spaţiu clar delimitat al Europei de Est, mi- a
dat încredere într-un fel de a exprima vizual un deziderat artistic…
Mă
simt aproape de acest film nu atât prin faptul că îmi aparţine, ci prin
acela , major, că descopăr o lume , câteva personaje antrenate în
conflict sub o viziune auctorială ţinând de contemporaneitatea propriei
lor existenţe …
După ce ai făcut un film, dacă te uiţi pe ciorne, pe
planurile de filmare , descoperi din nou evoluţia proiectului, uneori ,
te îngrozeşti constatând cum hazardul sau rizibilul au influenţat
planurile tale sau cu câtă inconştienţă ai mers înainte. Distribuţia a
fost căutată multe luni de zile ,dar apoi a fost schimbată cu o
săptămână înainte de filmare . Nici vorbă să o regret pe precedenta, dar
… Apoi , am umblat mai multe luni fără succes să descoperim un canton
părăsit, pentru ca în final să revenim şi să-l amenajăm pe cel
descoperit in prima zi de prospecţie împreună cu operatorul Doru
Mitran…În varianta de sală(lung metraj ) , filmul a fost gata din
noiembrie 1999 , dar când scriu aceste rânduri, în februarie 2001, având
toate acordurile luate , nu ştiu încă dacă premiera sa va fi în luna
aprilie. Filmul stă de paisprezece luni în cutie. Ca şi România ,
cinematografia navighează în haos neostenit. Să ne mai mirăm că Eugen
Ionesco , inventatorul absurdului, este originar din România?... El ,
filmul, e deja trecutul… Sunt absolut convins că va mai găsii un public
interesat sau televiziuni străine dispuse să-l difuzeze. Ar putea să
facă o figură frumoasă şi în câteva festivaluri internaţionale. Dar când
va fi aceasta?? Oficiul Naţional al Cinematografiei ne-a tăiat din
deviz copia subtitrată în limba engleză…
În perioada pregătirii, am
avut şansa de a câştiga un concurs de debut pentru lung metraj cu un alt
proiect: Faţă in faţă ( de data aceasta , după un scenariu propriu).
Cele două proiecte au ajuns să se intersecteze , rememorez multele
presiuni menite să mă determine să renunţ la unul dintre proiecte . Să
turnezi două filme unul după altul , o adevărată inconştienţă . În
anumite zile simţeam să nu-mi mai ţin capul pe umeri . Răsvan m-a
întrebat o singură dată dacaă pot să le duc la capăt pe amândouă , iar
eu , care cum aş fi putut să abandonez vreun proiect în care deja mă
implicasem major, am mers înainte…
În varianta primă deteleiziune ,
am filmat în exterior , multe zile , la aproape - 20˚C, ceea ce a
transmis de mai multe ori interpreţilor o tensiune interioară favorabilă
jocului , apoi, când am realizat completarea de peste 25 minute pentru
marele ecran , am filmat cantonul pe platou la televiziune, peste un an ,
introducând mai multe secvenţe , care intrau în film între finele uneia
şi începutul alteia, cu interpreţii, peste mai mult de 18 luni de la
primul turnaj , totul fără să se simtă . Nu a fost uşor , un rateu era
uşor posibil. Dar pentru filmarea de pe platou a decorului real , nu pot
să nu îi mulţumesc încă odată operatorului Doru Mitran …
Am ajuns să
văd filmul de mai multe ori în diferite proiecţii cu public. Momentele
povestirii de dragoste evident , emoţionează ,parcă îţi freamătă inima,
mi-a zic cineva . Eugenia Vodă , scriind o critică severă în România
Literară , remarca derularea spectaculoasă pe sinusoida sentimentală a
filmului. De mai multe ori am simţit cum îi cuprinde un junghi pe unii
spectatori când dezertorul ( interpretata de Ovidiu Niculescu) îl leagă
cu lanţul sau încearcă să-l facă să mănânce forţat pe bătrânul
cantonier. Finalul când tânărul îl descoperă pe cantonier mort , Dinică
joacă perfect moartea, îti taie răsuflarea , sala îngheaţă , este una
din secvenţele cele mai puternice realizate de mine. Poţi înţelege
atunci ce e cinema-ul, ce forţă maximă de expresie… În acele momente,
nimic din dificultăţi , probleme , adversităţi etc. nu mai contează.
Faptul că un film rămâne independent să „ navigheze” în lume, chiar şi
fără tine , să te exprime sau să vorbească în numele tău , face ca
efortul să nu fie gratuit. Altfel ar fi îngrozitor. Dar aşa , câte din
pasiuni , energii, acţiuni nu se risipesc şi se pierd , se duc,
lăsându-l pe acest „ object” artistic care este filmul, sau chiar o
carte acum , să-şi urmeze drumul…Marius Th. Barna
(Text aparut in
Observatorul Cultural, aprilie 2002, dar si in volumul cu acelasi titlu
al lui Razvan Popescu, publicat la PARALELA 54)
miercuri, 1 septembrie 2021
RAZBOI IN BUCATARIE, in 03 si 11 septembrie pe TVR 3, de la ora 23.00!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)