Adesori, scriem dupa...
Am tot vrut sa scriu aceste randuri in ianuarie. Dar nu a fost sa fie. Eram foarte prins cu diverse treburi cotidiene-casnice-uzuale-personale...
E dificil, intradevar nu poti uita ce fost Piata Universitatii, in perioada apilie-iunie 2000, o tribuna a unui masiv protest public impotriva regimului Iliescu. O tribuna atat populara, cat si intelectula sau civica. Venind in septembrie ’90 in Bucuresti am regasit-o in diverse manifestatii, aureolata de un aer martiraj, dar si
entuziasm popular si uman.
Apoi in timp o redescoperi in oras, inclusa in city, hulita, demititizata, blamata, pestrita, plina de tot felul de personaje, spatiu de proteste publice sau colectari de semnaturi pe diferite petitii, adeseori plina de cersetori, intinerita si incalzita de fluviul young care circula zilnic spre Universitate, aflat in vecinatatea Teatrului National, o intersectie urbana densa, unde pe un palc de iarba sunt cateva cruci din piatra aduse cu mult tam-tam, mai ales contra de niste tineri credinciosi. Un spatiu cu o istorie propie. Un spatiu foarte spectaculos, unde Nationala de fotbal e sarbatorita, Becali se urca pe masina, si adesori sperenta, pentru a se ‘regasi vine aici’.
Nu putem sa nu ii remarcam acestui spatiu forta de tribuna civica regasita in ianuarie 2012 cu ocazia protestelor populare legate de actuala putere si pornite urmare demiterii medicului Raed Arafat, dar si a unor nemultumir colective legate de exitenta cotidiana in Romania lui ‘sa traiti, bine!’. Pe frig, ger, vreme cumplita, roamanii au dovedit aici ca raman barbati, oameni, ca isi pot regasi demnitatea de spune NU!, clar, nu doar de a apaluda, pupa-Piata Independetei, etc.
Indrasnesc sa afirm ca Piata Universitatii este un spatiu mitic, emblematic a recuperarii si afimarii demnitatii romanilor. In istorie existi nu numai aplecandu-te ca si trestia ci si stand drept, demn, de neclintit in bataia vantului sau vitregiilor soartei. E demers ‘a la long’. Dar in care confirmarea, mai les in mentalul colectiv, survine implacabil!
duminică, 11 martie 2012
DRAGOSTE SI URA, proza
Dragoste si ura, o proza scrisa cu mai multi ani in urma, inspirata din realitate, o republic, mai ales ca e martie si ruleaza (motivat, dar si pe aceiasi temA) Razboi in bucatarie (in 11 martie, pe TVRM, LA ORA 21.30), pe diverse canale de televizune(http://www.barnathmarius.blogspot.com/2008/03/note-de-lucrula-razboi-in-bucatariedupa.html.
După ce ne naştem învăţăm ce e binele şi răul, dragostea şi ura, Dumnezeu şi păcatul. Toate acestea trăiesc în noi, dar cei care ne ţin de mână se simt îndatoraţi să ni le repete pentru a nu le confunda. După ani, care nu rareori sunt mulţi, se naşte în tine o dorinţă căreia ajungi să i te înrobeşti cu toată energia şi puterea ce o posezi şi, condus de o voinţă oarbă, încerci cu o disperare vecină cu nebunia să învingi tot ceea ce ţi se opune, chiar cu riscul de a te pierde pe tine însăţi. Mintea este slabă faţă de ceea ce prin sânge vine de la inimă...
Sunt întinsă în pat. Simt că mă prinde somnul. Aş fuma. Mi-e atât de lene să mă ridic. Tac. Dar nu pot să-mi abandonez gândurile...
Iubi ar fi trebuit să fi venit. Mi-e atât de drag. Visurile unuia sunt şi ale celuilalt. Şi, deşi trăim într-o ţară de cacat, cu o lume nenorocită şi o viaţă mizeră, eu şi el suntem fericiţi...Ce e dragostea în stare...
Vorbind, mă aprind. Îmi dau seama că devin mai pătimaşă, mai impulsivă şi că pot părea lesne o exaltată. Cei care m-ar asculta sau m-ar citi dacă aş scrie, şi ce păcat că n-am această înzestrare căci ce pagini ar ieşi, cu aventuri, pasiuni şi ce mai viaţă, vai, vai, vai...dar pe bună dreptate, ar putea spune oricine că sunt prea pulsională şi aşa...deloc chibzuită...Hm… că pledez fără a dezvălui, că invoc fără să cer şi că, deşi tot vorbesc, mă agit, ţip sau alerg fără ca ceva concret să se poată observa sau intui...Totuşi realizez că şi eu şi oricine şi de oriunde şi oricând, înapoi aici se va întoarce, va descoperi totul aşa cum a fost cu dragostea şi ura ce dau oamenilor nebănuite forţe...Sunt lucruri de care nu mă îndoiesc.
Întotdeauna după masa de prânz stau întinsă în pat. Intimităţi. Chiar şi sexuale. Incălzesc. Cum ar spune el : mă promedanez prin menajeria proprie... Celelalte colcăie între ele legănându-şi paturile...Arcuri, praf şi poate plictis...
Iar el nu mai vine...O bătaie, două în uşă...Uite-i pe ai mei. Tata şi mama cum îi ştiam de nouasprezece ani. Zâmbete, bezele, agitaţie ca-ntr-o cameră de patru unde sunt şase persoane în picioare. Toată lumea s-a aşezat pe scaune şi a început să discute despre : şcoală, vreme, oraş, şcoală, repartiţie, sănătate, fără Europa Liberă că era totuşi prea multă lume în cameră, iarăşi despre şcoală, de două ori despre mozodromul din complex, Timişara, cantină, vreme, penticostali şi baptişti, poluarea din România ’80 că atât era, trenuri care întârzie, zahărul de pe cartelă, acumulatorul de la maşina alor mei cu care veniseră de la Oradea şi din nou şcoală şi, natural, toate celelalte din cameră au plecat lăsându-ne singuri cu ai mei. Eu şi ei. Ei nu mai erau mami şi tati...Erau Şerifu’ şi Scorpia ! El îi botezase aşa. Fără supărare ! De când reuzaseră să-l vadă. Cu mine ! Dar ţine-te bine ! Căci nici el nu mai era iubi...
Nu, nu, nuuu ! Doar un oltean împuţit şi puturos ca toţi ceilalţi, iar aici le-aş fi dat dreptate deşi nu mai aveam când s-o fac, căci pe ei îi interesa numai el, cel care le întorcea viaţa, gândurile şi natural ţi mai ales, nelipsita sănătate, pe dos. Că nu vroia să mă lase pe mine în pace bună. Iar eu, fiica cea bună şi scumpă şi dulce, nu vroiam, dar de fapt ca întotdeauna în viaţă, să fac astfel de cum îmi doreau ei binele meu şi al lor. Şi, în loc ca eu, bozgoriţa cum precis mă pomenea maică-sa, să mă duc şi să mă şi fut, culc, da’ de toate dacă chiar vreau, da’ cu unul de-al nostru, nealcoş dar curat, eu cea frumoasă şi sensibilă şi educată, am înnebunit.
Cum diavolul intrase în mine, tata a început să facă tumbe. Mama-şi rupea nasturii blestemându-mă. Se loveau în cameră de o cămasă a lui, de ţigările din scrumieră sau de versurile cu care îmi tapetase peretele de deasupra patului. Tipau ! Îi imploram...Îşi făceau semne. Fiecare era pe drumul lui. Reproşurile curgeau. Nimeni nu-l înţelegea pe celălalt...Şi atunci ştiam şi ştiu şi voi şti toată viaţa că sunt momente pe care le reţii pentru totdeauna. Explozia, însă, mi-a scăpat ! Totul până la a patra palmă. Primele trei le-am primit repede. Refuzasem să le cred. Deşi fuseseră, nu le-am luat în seamă. Dar următoarea mi-a fost scârboasă ! Ea m-a făcut să cad pe pat. Şi niciodată nu mi s-a părut o pătură mai păroasă, degetele tatii mai unsuroase, iar mama mai umflată. Nu puteam decât să mugesc. Ca o vită. Plânsul care mi se zbătea în piept îmi făcea greaţă! Da! Greaţă,greaţă,greaţă ! ...Vai, aş fi vomitat dar parcă mi se lipise stomacul. Nările nu mai aveau aer. Sângele îmi plesnea în degete.
Nu le-a trebuit nici 10 minute ca să-şi dea seama câtă lenjerie îşi lăsase el la mine la spălat, ce cursuri le scriam împreună pe indigo şi câţi bani aveam...Cum m-am spălat pe faţă, cum ne-am târât pe coridoare şi cum ne-am blocat într-o cameră de hotel, mi se pare de prisos să mai repet. Noaptea am încercat să-mi fac planuri şi planuri şi alte planuri, doar ca să pot să-mi revin. Incă îmi era frică. Tăceam. Din voia mea. Abia dimineaţă am început să vorbesc. Fără rost şi cu cât effort. Cât eram de atentă, cum încercam să nu-mi scape nimic, să mă concentrez, să intuiesc şi să prevăd ce vor. Pentru ce? Că ce? Şi ce! Într-o cameră de hotel, cică de lux, unde gândacii urcau pe pereţi, mi se scurgea pe creier urinatul tatii de la baie, iar ochii galbeni ai mamei mă provocau să-l scuip. Nu mai era în ei decât răutate, ură şi negreală. Nu mai era tata care mă conducea pe tricicletă...Nu mai era mama cu care chiţcăiam în bucătărie lângă aluatul cald… La revedere familie care făcea bezele fotografului pe plajă...Erau nişte nemernici care nu puteau suporta să iubesc pe cineva, pe care ei, în aversiunea lor neputincioasă şi nenorocită, nu-l puteau accepta. Înfiorător!...Trei zile. Eu, Scorpia şi Şerifu’.
În acele zile am ascultat din nou, de zeci de ori, povestea vieţii părinţilor mei. Uneori şi suferinţa îţi provoacă silă şi dispreţ. Nu mă mai interesa nici bunicul care venise de la ruşi o epavă. Când îi auzeam bocind de cât efort se mutaseră la oraş ca să mă dea la o şcoală severă, mie îmi venea să râd. Renunţasem şi la casa pentru care îşi nenorociseră şi sănătatea ! Să o dea toată soră-mii ! Gata! Că vreau şi eu să-mi fac viaţa!...
Ca să spun că era ca-n filme, că nu ieşeam din cameră decât câteva minute la aer pe o terasă, că serveam cina urmărindu-ne reciproc, că nu aveam cate dar le-am cerut poşeta, nu ştiu de ce dar mi se pare stupid.
În a treia noapte l-am văzut în stradă. În cameră, întunericul plesnea de sforăituri. El era jos !...Am coborât în fugă, desculţă şi cu sandalele în mână. Bâlciul abia începea...Între etajele trei şi patru, un beţiv mi-a zâmbit; voi avea noroc! Să fie ! ...Când l-am strâns în braţe pe iubi tremuram, tremura, tremuram…
Nu mai aveam ce căuta în oraş. Din gară am sunat-o pe soră-mea şi am anunţat-o de plecarea mea la Craiova. I-am dat adresa părinţilor lui. Ea urma să-I sune pe ai mei la hotel. Noi ne-am urcat în primul tren spre sudul cel atât şi atât de iubit. Mi se cam făcea lehamite. Nu aveam nici un pic de încredere. Zaibăr, lene şi o boală după decoraţii – toate îmi provocau frisoane. O familie extaziată de cel care mă ţinea în braţe, mă punea pe gânduri. Cum îi ştiam pe ai mei, bănuiam că vor veni după noi. Ne vom mai bate ! Nu va fi uşor...Ce bine că eram cu el !...Iubi, iubi, iubi...
Iubi ! Aşa-i spuneam. Tudor, numele său de botez, mi se părea umflat ca un pepene. Toată fanfaronada alor lui, ce-l trompetau de parcă vedeau moaştele străbunei eroine, mie mi se părea deplasată. Eram decisă să schimb o pagină de istorie în una de dragoste.
Iubito, uneori reuşesc să ning nefiind decât un fulg de nea...Puiule...Mă săruta. Eu îl ţineam de curea. Eram pe culoar. Doi blatişti. Uneori îl pişcam de şold. Acolo unde avea puţină cărniţă. Mai moale şi mai caldă. Când în palmă ţi se lasă...Prunci mulţi eu ţi-aş face...Era noapte şi trenul gonea. Uneori soşeaua se lua după noi...Te-am căutat ca un disperat. Zic din gară să mergem la biserică. Ne-om lua şi nimeni nu ne-o împiedica...Dar eu nu sunt o slută ori o ţoapă ori o nimenea ! Nu ! Nu,nu,nuuuu ! Vreau să-i văd pe toţi în spate când voi spune DAAA !...Da !Să fie! Să trăiţi !...Nu fi prost...Poate vin ai tăi degrabă, căci e noaptea lungă şi albastră...Sunt după noi, dar ţine-mă de mână...căci în tren mi-e frig şi o ureche îmi vâjâie ! Lasă-te pe umărul meu ! Mândru, falnic sta-voi noaptea-ntreagă treaz...Brrr ! N-a fost decât o sclipire ! Când pe Scorpie o vazui călare ! Pe mătură zbura şi trenul ajungea ! Îşi întinse mâna. Rubinia piatra geamul îl zgâria...Nu mi-e teamă de viaţă, cât de greu să ne fie. Bani şi şpagă vom da ! Împreună într-o cameră ne-om muta ! ...Iubi ! DOI ANI mai sunt până când vom termina şcoala ! Mi-e cam frică ! Hai să fugim în lumea largă! …Lasă tu, că ne-o da bani babacu’ ! Tot la el în garnizoană ne-om întoarce ! … Crezi c-o să-i placă ? Fără zestre şi cu dispreţ? Căci e rea lumea şi de ureche bună! Repede te află ! De cine ? De Şerif mi-e mai teamă ! Tare aprig e ! Multe nu prea ştie! Poate e la barieră ! Uită-te la maşini ! Multe sunt...Dacii-s toate şi pocite !…Lasă asta! Casa ne-om aranja...doar un an doi, poate trei, copil n-om face ! CAR, rate, împrumuturi cu curaj şi îndrăzneală ! Ai să vezi cum vor veni în casă ! Rând pe rând. Alb imaculat şi înalt! El frigiderul Fram!...Voi fi harnică şi gospodină! O maşină de spălat e bună şi pentru îmbăiat! Voi fi tandru şi pentru vecini impunător! Niciodată nu voi intra beat în dormitor ! Să te cred ? Eu îţi jur ! Că de zaibăr o să iut ! Te voi ţine ca pe o regină ! Eva, Evi, Evichea ! Toată lumea ne-o invidia!
Când îl auzeam cât pălăvrăgea şi vedeam cât se hizlea şi simţeam cum se avântă ca un ameţit, mă întrebam cum puteam fi atât de senină. Nici ai lui nu erau prea încântaţi de noi. Dintre cei care ne cunoşteau, ne încurajau, realizam eu, datorită unei simpatii faţă de exotismul legăturii noastre. In afară de câţiva prieteni de-ai săi, dar pe care nu puteam conta, nimeni nu s-a oferit să ne ajute astfel decât cu sfaturi, încurajări şi bezele.
Am ajuns la ai lui a doua zi pe la amiază. Sudul cel iubit !… La marginea oraşului ţiganii au tras semnalul de alarmă ca să poată coborî mai convenabil. Trenul a icnit şi a rămas acolo patru ceasuri. Am fi putut să o luăm pe jos dar am rămas aşteptând clipa imediată a plecării. Ne pregăteam să-i găsim pe Şeriful şi Scorpia la masă...În casă nu era decât soţul soră-sii, ce fugise de la slujbă cu trei amici să bage o ciorbă de burtă şi acum completau lozul de duminică. Unsuroşi la faţă, mi-au zâmbit cu drag. Au început telefoanele. Într-un sfert de ceas a apărut colonelul anunţând mobilizare generală. Eu eram murdară şi prăfuită. Mi se părea că put. Am intrat la baie. I-am lăsat pe bărbaţi să pună lumea la cale. Radio-ul urla ! Cincinale, pace, arăturile de primăvară, va cânta peste un ceas Florica Calotă ! Apa caldă nu curgea ! Am făcut un duş rece, rece, rece ! Ghiaţă! Dar mi-am revenit...De dincolo se auzeau vocalizele casei. Apăruseră précis femeile! Toate ! ...Băiatu’ mamii, mamii şi dă-i cu bocete şi ţipete şi lacrimi. Lângă ea, un glas mai subţire. Ah, ce pălărie mov ! E a ei, a Evei mai precis ! De slăbit a mai slăbit ?!?...Auzi care erau problemele noastre ? Îmi venea deci să vărs. Scroafele!...M-am aşezat pe marginea vanei, lângă uşă şi am început să mă şterg uşor, uşor, uşor, auzind şi duşul care mai şiroia şi ameţeala de-afară. Iar oboseam. Mă simţeam străină...Mi se făcuse dor de casă. Dar dor, dor, dooor. E aşa greu să-ţi faci viaţa ta? Eu şi el. Noi doi ! Dacă chiar vrem asta.
Dincolo, explicaţiile curgeau una după alta. Cum e tata gospodar şi mama distinsă...Ei ne iubesc, nu se opun, dar să ştim cât de greu o să ne fie...Nimeni să nu se mire când şi alţii au principii. Drepte strâmbe, fiecare singur şi le judecă. Mai de dispreţuit sunt cei fără un gând...Tot oraşul îl respectă ca pe un general. Numai bine făcut. Domn aşa, mai rar, au spus multe doamne...Lasă mamă, că ştii bine cum mi-ai spus să nu mă-ncurc cu orice mâţă ?!? Moldovencele sunt puturoase, regăţencele mincinoase, iar cele din Banat prea fudule !...Multe-s şmechere şi închipuite. Repede te prostesc, fără să ştii ciu îi spui : te iubesc! ...Colonelul spunea că sunt fată bună ! El în ochii mei credea ! Nu sunt verzi ca şi marea, ci albaştri ca şi cerul...Voi fi o nevastă iubitoare ! Ştie asta ginerele său ! Unguroaicele sunt şi aprige ! Sângele îl au şi roşu...Ba sunt chiar curve, zicea nevastă-sa ! Tudorică să fii grijuliu ! Precis să ştii câţi drăguţi a mai avut !...Că cu ea în casă degrabă vrei să vii...Vai, văleu, dar ce au bozgorii cu noi ?!? Din valahi împuţiţi nu ne scot !...Ce, noi n-avem un nume ?!? O tradiţie şi o istorie milenară ?...Domnitori şi oameni de ştiinţă ?...Că pe Coandă şi Brâncuşi îi ştie şi America toată !!!…Lasă, mamă, ne-om împăca… sunt şi harnici şi strângători. Mult face, ei ţi-l dau ! Trebuie să ne împăcăm cu toţii ! O familie să facem împreună. Voi cu ei. Eu cu ea.
M-am privit în oglindă. Doar mi-am rujat buzele. Cu acel baton vişiniu, păstos şi lipsit de luciu. Când am ajuns în cameră, toţi m-au complimentat. Mama lui radia. Iubi să mă sărute...Dar a sunat soneria ! Lung şi scurt...Ştiam cine e la uşă.
Toţi s-au repezit la uşă, dar nimeni n-a îndrăznit să deschidă. Am ajuns eu. Mi-era frică. Am închis ochii, doar pentru o clipă...
Şeriful mi-a zâmbit. Iubi mă ţinea de braţ. Mama se prezenta. El a vorbit primul. Vocea lui sigură, clară şi directă, i-a încovrigat pe toţi. Nimeni n-a îndrăznit să-l contrazică. Ba mai mult, se uitau la el cu respect pentru lovitura ce le-o dase. Chipurile lor zâmbeau anemic şi-mi stârneau dispreţ. Il uram pe tata ! Pentru ce-mi spusese...Niciodată nu mi s-a părut binele mai slab şi răul mai puternic. Nicidată nu am văzut vrăjmăţia crescând mai repede şi mai impunător. Iar speranţa mai bleagă...Niciodată nu mi s-a părut mai nemernică viaţa !...Eram umilită. Neputincioasă şi chiar mânjită. Atunci eu nu eram acolo decât dovada celor spuse de el !
- Aşa cum a fugit de la noi, o să vă părăsească şi pe voi !...
Peste trei ani, într-un oraş nenorocit din acel sud imposibil, un tribunal pronunţa fără complicaţii divorţul dintre noi doi. Nici unul dintre noi nu s-a luptat să schimbe hotărârea celuilalt. Ce, poate, ne-ar fi putut împiedica, copilul nu exista...
După ce ne naştem învăţăm ce e binele şi răul, dragostea şi ura, Dumnezeu şi păcatul. Toate acestea trăiesc în noi, dar cei care ne ţin de mână se simt îndatoraţi să ni le repete pentru a nu le confunda. După ani, care nu rareori sunt mulţi, se naşte în tine o dorinţă căreia ajungi să i te înrobeşti cu toată energia şi puterea ce o posezi şi, condus de o voinţă oarbă, încerci cu o disperare vecină cu nebunia să învingi tot ceea ce ţi se opune, chiar cu riscul de a te pierde pe tine însăţi. Mintea este slabă faţă de ceea ce prin sânge vine de la inimă...
Sunt întinsă în pat. Simt că mă prinde somnul. Aş fuma. Mi-e atât de lene să mă ridic. Tac. Dar nu pot să-mi abandonez gândurile...
Iubi ar fi trebuit să fi venit. Mi-e atât de drag. Visurile unuia sunt şi ale celuilalt. Şi, deşi trăim într-o ţară de cacat, cu o lume nenorocită şi o viaţă mizeră, eu şi el suntem fericiţi...Ce e dragostea în stare...
Vorbind, mă aprind. Îmi dau seama că devin mai pătimaşă, mai impulsivă şi că pot părea lesne o exaltată. Cei care m-ar asculta sau m-ar citi dacă aş scrie, şi ce păcat că n-am această înzestrare căci ce pagini ar ieşi, cu aventuri, pasiuni şi ce mai viaţă, vai, vai, vai...dar pe bună dreptate, ar putea spune oricine că sunt prea pulsională şi aşa...deloc chibzuită...Hm… că pledez fără a dezvălui, că invoc fără să cer şi că, deşi tot vorbesc, mă agit, ţip sau alerg fără ca ceva concret să se poată observa sau intui...Totuşi realizez că şi eu şi oricine şi de oriunde şi oricând, înapoi aici se va întoarce, va descoperi totul aşa cum a fost cu dragostea şi ura ce dau oamenilor nebănuite forţe...Sunt lucruri de care nu mă îndoiesc.
Întotdeauna după masa de prânz stau întinsă în pat. Intimităţi. Chiar şi sexuale. Incălzesc. Cum ar spune el : mă promedanez prin menajeria proprie... Celelalte colcăie între ele legănându-şi paturile...Arcuri, praf şi poate plictis...
Iar el nu mai vine...O bătaie, două în uşă...Uite-i pe ai mei. Tata şi mama cum îi ştiam de nouasprezece ani. Zâmbete, bezele, agitaţie ca-ntr-o cameră de patru unde sunt şase persoane în picioare. Toată lumea s-a aşezat pe scaune şi a început să discute despre : şcoală, vreme, oraş, şcoală, repartiţie, sănătate, fără Europa Liberă că era totuşi prea multă lume în cameră, iarăşi despre şcoală, de două ori despre mozodromul din complex, Timişara, cantină, vreme, penticostali şi baptişti, poluarea din România ’80 că atât era, trenuri care întârzie, zahărul de pe cartelă, acumulatorul de la maşina alor mei cu care veniseră de la Oradea şi din nou şcoală şi, natural, toate celelalte din cameră au plecat lăsându-ne singuri cu ai mei. Eu şi ei. Ei nu mai erau mami şi tati...Erau Şerifu’ şi Scorpia ! El îi botezase aşa. Fără supărare ! De când reuzaseră să-l vadă. Cu mine ! Dar ţine-te bine ! Căci nici el nu mai era iubi...
Nu, nu, nuuu ! Doar un oltean împuţit şi puturos ca toţi ceilalţi, iar aici le-aş fi dat dreptate deşi nu mai aveam când s-o fac, căci pe ei îi interesa numai el, cel care le întorcea viaţa, gândurile şi natural ţi mai ales, nelipsita sănătate, pe dos. Că nu vroia să mă lase pe mine în pace bună. Iar eu, fiica cea bună şi scumpă şi dulce, nu vroiam, dar de fapt ca întotdeauna în viaţă, să fac astfel de cum îmi doreau ei binele meu şi al lor. Şi, în loc ca eu, bozgoriţa cum precis mă pomenea maică-sa, să mă duc şi să mă şi fut, culc, da’ de toate dacă chiar vreau, da’ cu unul de-al nostru, nealcoş dar curat, eu cea frumoasă şi sensibilă şi educată, am înnebunit.
Cum diavolul intrase în mine, tata a început să facă tumbe. Mama-şi rupea nasturii blestemându-mă. Se loveau în cameră de o cămasă a lui, de ţigările din scrumieră sau de versurile cu care îmi tapetase peretele de deasupra patului. Tipau ! Îi imploram...Îşi făceau semne. Fiecare era pe drumul lui. Reproşurile curgeau. Nimeni nu-l înţelegea pe celălalt...Şi atunci ştiam şi ştiu şi voi şti toată viaţa că sunt momente pe care le reţii pentru totdeauna. Explozia, însă, mi-a scăpat ! Totul până la a patra palmă. Primele trei le-am primit repede. Refuzasem să le cred. Deşi fuseseră, nu le-am luat în seamă. Dar următoarea mi-a fost scârboasă ! Ea m-a făcut să cad pe pat. Şi niciodată nu mi s-a părut o pătură mai păroasă, degetele tatii mai unsuroase, iar mama mai umflată. Nu puteam decât să mugesc. Ca o vită. Plânsul care mi se zbătea în piept îmi făcea greaţă! Da! Greaţă,greaţă,greaţă ! ...Vai, aş fi vomitat dar parcă mi se lipise stomacul. Nările nu mai aveau aer. Sângele îmi plesnea în degete.
Nu le-a trebuit nici 10 minute ca să-şi dea seama câtă lenjerie îşi lăsase el la mine la spălat, ce cursuri le scriam împreună pe indigo şi câţi bani aveam...Cum m-am spălat pe faţă, cum ne-am târât pe coridoare şi cum ne-am blocat într-o cameră de hotel, mi se pare de prisos să mai repet. Noaptea am încercat să-mi fac planuri şi planuri şi alte planuri, doar ca să pot să-mi revin. Incă îmi era frică. Tăceam. Din voia mea. Abia dimineaţă am început să vorbesc. Fără rost şi cu cât effort. Cât eram de atentă, cum încercam să nu-mi scape nimic, să mă concentrez, să intuiesc şi să prevăd ce vor. Pentru ce? Că ce? Şi ce! Într-o cameră de hotel, cică de lux, unde gândacii urcau pe pereţi, mi se scurgea pe creier urinatul tatii de la baie, iar ochii galbeni ai mamei mă provocau să-l scuip. Nu mai era în ei decât răutate, ură şi negreală. Nu mai era tata care mă conducea pe tricicletă...Nu mai era mama cu care chiţcăiam în bucătărie lângă aluatul cald… La revedere familie care făcea bezele fotografului pe plajă...Erau nişte nemernici care nu puteau suporta să iubesc pe cineva, pe care ei, în aversiunea lor neputincioasă şi nenorocită, nu-l puteau accepta. Înfiorător!...Trei zile. Eu, Scorpia şi Şerifu’.
În acele zile am ascultat din nou, de zeci de ori, povestea vieţii părinţilor mei. Uneori şi suferinţa îţi provoacă silă şi dispreţ. Nu mă mai interesa nici bunicul care venise de la ruşi o epavă. Când îi auzeam bocind de cât efort se mutaseră la oraş ca să mă dea la o şcoală severă, mie îmi venea să râd. Renunţasem şi la casa pentru care îşi nenorociseră şi sănătatea ! Să o dea toată soră-mii ! Gata! Că vreau şi eu să-mi fac viaţa!...
Ca să spun că era ca-n filme, că nu ieşeam din cameră decât câteva minute la aer pe o terasă, că serveam cina urmărindu-ne reciproc, că nu aveam cate dar le-am cerut poşeta, nu ştiu de ce dar mi se pare stupid.
În a treia noapte l-am văzut în stradă. În cameră, întunericul plesnea de sforăituri. El era jos !...Am coborât în fugă, desculţă şi cu sandalele în mână. Bâlciul abia începea...Între etajele trei şi patru, un beţiv mi-a zâmbit; voi avea noroc! Să fie ! ...Când l-am strâns în braţe pe iubi tremuram, tremura, tremuram…
Nu mai aveam ce căuta în oraş. Din gară am sunat-o pe soră-mea şi am anunţat-o de plecarea mea la Craiova. I-am dat adresa părinţilor lui. Ea urma să-I sune pe ai mei la hotel. Noi ne-am urcat în primul tren spre sudul cel atât şi atât de iubit. Mi se cam făcea lehamite. Nu aveam nici un pic de încredere. Zaibăr, lene şi o boală după decoraţii – toate îmi provocau frisoane. O familie extaziată de cel care mă ţinea în braţe, mă punea pe gânduri. Cum îi ştiam pe ai mei, bănuiam că vor veni după noi. Ne vom mai bate ! Nu va fi uşor...Ce bine că eram cu el !...Iubi, iubi, iubi...
Iubi ! Aşa-i spuneam. Tudor, numele său de botez, mi se părea umflat ca un pepene. Toată fanfaronada alor lui, ce-l trompetau de parcă vedeau moaştele străbunei eroine, mie mi se părea deplasată. Eram decisă să schimb o pagină de istorie în una de dragoste.
Iubito, uneori reuşesc să ning nefiind decât un fulg de nea...Puiule...Mă săruta. Eu îl ţineam de curea. Eram pe culoar. Doi blatişti. Uneori îl pişcam de şold. Acolo unde avea puţină cărniţă. Mai moale şi mai caldă. Când în palmă ţi se lasă...Prunci mulţi eu ţi-aş face...Era noapte şi trenul gonea. Uneori soşeaua se lua după noi...Te-am căutat ca un disperat. Zic din gară să mergem la biserică. Ne-om lua şi nimeni nu ne-o împiedica...Dar eu nu sunt o slută ori o ţoapă ori o nimenea ! Nu ! Nu,nu,nuuuu ! Vreau să-i văd pe toţi în spate când voi spune DAAA !...Da !Să fie! Să trăiţi !...Nu fi prost...Poate vin ai tăi degrabă, căci e noaptea lungă şi albastră...Sunt după noi, dar ţine-mă de mână...căci în tren mi-e frig şi o ureche îmi vâjâie ! Lasă-te pe umărul meu ! Mândru, falnic sta-voi noaptea-ntreagă treaz...Brrr ! N-a fost decât o sclipire ! Când pe Scorpie o vazui călare ! Pe mătură zbura şi trenul ajungea ! Îşi întinse mâna. Rubinia piatra geamul îl zgâria...Nu mi-e teamă de viaţă, cât de greu să ne fie. Bani şi şpagă vom da ! Împreună într-o cameră ne-om muta ! ...Iubi ! DOI ANI mai sunt până când vom termina şcoala ! Mi-e cam frică ! Hai să fugim în lumea largă! …Lasă tu, că ne-o da bani babacu’ ! Tot la el în garnizoană ne-om întoarce ! … Crezi c-o să-i placă ? Fără zestre şi cu dispreţ? Căci e rea lumea şi de ureche bună! Repede te află ! De cine ? De Şerif mi-e mai teamă ! Tare aprig e ! Multe nu prea ştie! Poate e la barieră ! Uită-te la maşini ! Multe sunt...Dacii-s toate şi pocite !…Lasă asta! Casa ne-om aranja...doar un an doi, poate trei, copil n-om face ! CAR, rate, împrumuturi cu curaj şi îndrăzneală ! Ai să vezi cum vor veni în casă ! Rând pe rând. Alb imaculat şi înalt! El frigiderul Fram!...Voi fi harnică şi gospodină! O maşină de spălat e bună şi pentru îmbăiat! Voi fi tandru şi pentru vecini impunător! Niciodată nu voi intra beat în dormitor ! Să te cred ? Eu îţi jur ! Că de zaibăr o să iut ! Te voi ţine ca pe o regină ! Eva, Evi, Evichea ! Toată lumea ne-o invidia!
Când îl auzeam cât pălăvrăgea şi vedeam cât se hizlea şi simţeam cum se avântă ca un ameţit, mă întrebam cum puteam fi atât de senină. Nici ai lui nu erau prea încântaţi de noi. Dintre cei care ne cunoşteau, ne încurajau, realizam eu, datorită unei simpatii faţă de exotismul legăturii noastre. In afară de câţiva prieteni de-ai săi, dar pe care nu puteam conta, nimeni nu s-a oferit să ne ajute astfel decât cu sfaturi, încurajări şi bezele.
Am ajuns la ai lui a doua zi pe la amiază. Sudul cel iubit !… La marginea oraşului ţiganii au tras semnalul de alarmă ca să poată coborî mai convenabil. Trenul a icnit şi a rămas acolo patru ceasuri. Am fi putut să o luăm pe jos dar am rămas aşteptând clipa imediată a plecării. Ne pregăteam să-i găsim pe Şeriful şi Scorpia la masă...În casă nu era decât soţul soră-sii, ce fugise de la slujbă cu trei amici să bage o ciorbă de burtă şi acum completau lozul de duminică. Unsuroşi la faţă, mi-au zâmbit cu drag. Au început telefoanele. Într-un sfert de ceas a apărut colonelul anunţând mobilizare generală. Eu eram murdară şi prăfuită. Mi se părea că put. Am intrat la baie. I-am lăsat pe bărbaţi să pună lumea la cale. Radio-ul urla ! Cincinale, pace, arăturile de primăvară, va cânta peste un ceas Florica Calotă ! Apa caldă nu curgea ! Am făcut un duş rece, rece, rece ! Ghiaţă! Dar mi-am revenit...De dincolo se auzeau vocalizele casei. Apăruseră précis femeile! Toate ! ...Băiatu’ mamii, mamii şi dă-i cu bocete şi ţipete şi lacrimi. Lângă ea, un glas mai subţire. Ah, ce pălărie mov ! E a ei, a Evei mai precis ! De slăbit a mai slăbit ?!?...Auzi care erau problemele noastre ? Îmi venea deci să vărs. Scroafele!...M-am aşezat pe marginea vanei, lângă uşă şi am început să mă şterg uşor, uşor, uşor, auzind şi duşul care mai şiroia şi ameţeala de-afară. Iar oboseam. Mă simţeam străină...Mi se făcuse dor de casă. Dar dor, dor, dooor. E aşa greu să-ţi faci viaţa ta? Eu şi el. Noi doi ! Dacă chiar vrem asta.
Dincolo, explicaţiile curgeau una după alta. Cum e tata gospodar şi mama distinsă...Ei ne iubesc, nu se opun, dar să ştim cât de greu o să ne fie...Nimeni să nu se mire când şi alţii au principii. Drepte strâmbe, fiecare singur şi le judecă. Mai de dispreţuit sunt cei fără un gând...Tot oraşul îl respectă ca pe un general. Numai bine făcut. Domn aşa, mai rar, au spus multe doamne...Lasă mamă, că ştii bine cum mi-ai spus să nu mă-ncurc cu orice mâţă ?!? Moldovencele sunt puturoase, regăţencele mincinoase, iar cele din Banat prea fudule !...Multe-s şmechere şi închipuite. Repede te prostesc, fără să ştii ciu îi spui : te iubesc! ...Colonelul spunea că sunt fată bună ! El în ochii mei credea ! Nu sunt verzi ca şi marea, ci albaştri ca şi cerul...Voi fi o nevastă iubitoare ! Ştie asta ginerele său ! Unguroaicele sunt şi aprige ! Sângele îl au şi roşu...Ba sunt chiar curve, zicea nevastă-sa ! Tudorică să fii grijuliu ! Precis să ştii câţi drăguţi a mai avut !...Că cu ea în casă degrabă vrei să vii...Vai, văleu, dar ce au bozgorii cu noi ?!? Din valahi împuţiţi nu ne scot !...Ce, noi n-avem un nume ?!? O tradiţie şi o istorie milenară ?...Domnitori şi oameni de ştiinţă ?...Că pe Coandă şi Brâncuşi îi ştie şi America toată !!!…Lasă, mamă, ne-om împăca… sunt şi harnici şi strângători. Mult face, ei ţi-l dau ! Trebuie să ne împăcăm cu toţii ! O familie să facem împreună. Voi cu ei. Eu cu ea.
M-am privit în oglindă. Doar mi-am rujat buzele. Cu acel baton vişiniu, păstos şi lipsit de luciu. Când am ajuns în cameră, toţi m-au complimentat. Mama lui radia. Iubi să mă sărute...Dar a sunat soneria ! Lung şi scurt...Ştiam cine e la uşă.
Toţi s-au repezit la uşă, dar nimeni n-a îndrăznit să deschidă. Am ajuns eu. Mi-era frică. Am închis ochii, doar pentru o clipă...
Şeriful mi-a zâmbit. Iubi mă ţinea de braţ. Mama se prezenta. El a vorbit primul. Vocea lui sigură, clară şi directă, i-a încovrigat pe toţi. Nimeni n-a îndrăznit să-l contrazică. Ba mai mult, se uitau la el cu respect pentru lovitura ce le-o dase. Chipurile lor zâmbeau anemic şi-mi stârneau dispreţ. Il uram pe tata ! Pentru ce-mi spusese...Niciodată nu mi s-a părut binele mai slab şi răul mai puternic. Nicidată nu am văzut vrăjmăţia crescând mai repede şi mai impunător. Iar speranţa mai bleagă...Niciodată nu mi s-a părut mai nemernică viaţa !...Eram umilită. Neputincioasă şi chiar mânjită. Atunci eu nu eram acolo decât dovada celor spuse de el !
- Aşa cum a fugit de la noi, o să vă părăsească şi pe voi !...
Peste trei ani, într-un oraş nenorocit din acel sud imposibil, un tribunal pronunţa fără complicaţii divorţul dintre noi doi. Nici unul dintre noi nu s-a luptat să schimbe hotărârea celuilalt. Ce, poate, ne-ar fi putut împiedica, copilul nu exista...
sâmbătă, 3 martie 2012
RAZBOI IN BUCATARIE, duminica 04.03.2012 la 21.30, pe N24plus
CUM AM FILMAT: RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE
A scrie despre un film pe care l-ai realizat pare gratuit, tardiv , provocator , dar este de netaguit ca randurile tale in alte dati, au şansa de a întâlni un lector deosebit de curios…
Există câteva motivaţii care mă îndeamnă la travaliul scrisului si încerc aceasta, mărturisesc , cu cât mai multă sinceritate si obiectivitate, atât cât îmi stă in putinţă. Realizarea unui film , cel puţin de postura regizorului – una principală -, seamănă cu o adevarată „ întreprindere” , căreia i te închini şi i te dedici , cel puţin o bună perioadă de timp , un proiect cu „ componentă „ tructurală notabilă , care la finele său îţi oferă şansa de a concluziţiona câte ceva , măcar despre proporţia , evoluţia , şansa etc. împlinirii artistice sau a lumii pe care o socoteşti că ai descoperit-o in traseul tău …
Interesant cumse face un film , aproape de anul 2000, în România…
În 1997, sunt invitata la Studioul de film TVR , Domnul Dan Necşule îmi pune în braţe scenariul literar Război în bucătărie , scris de Răsvan Popescu, achiziţionat ulterior de studio , care era destinat a fi realizat de Stere Gulea , devenit recent director general , deci într-o imposibilitate de a-l face.Directorul Studioului îmi solicita o opţiune regizorală , menită să-l convingă dacă îmi va încredinţa scenariul. Proiectul îi făcuse să dea bir cu fugiţii pe unii… Am scris o concepţie regizorală care poziţiona si dezvolta drama, ceea ce mi-a dat câştig de cauză , şi a fost începutul colaborării mele cu Răsvan, un autor căruia i-am administrat ambi’ia , talentul si efortul de a face ca proiectul său să ajungă un film. O poveste de dragoste pe un fundal de adversitate etnică , o poveste cu personaje puţine , dificil de filmat , o distribuţie decisivă pentru care am călătorit de mai multe ori pe ruta Cluj- Oradea- Targu-Mureş , astfel descoperind-o pe Imola Kezdi, o poveste care trebuia sa fie filmată vara şi natural că aceasta s-a întâmplat să fie iarna, care mi-a oferit posibilitatea de a lucra cu „ marele şi notabilul „ Gheorghe Dinică, un film realizat în condiţiile pure – adevărate- tipice de fruste ale Europei de Est…
Dificultatea primordială era de a face o poveste credibilă şi a ţine în balanţă un conflict în care fiecare tabără ( în cazul nostru română şi maghiară ) îşi cere partea. Îmi plăcea povestea , mai ales că opera cu individualităţi , în travaliul regizoral am putut să o dezvolt , iar această problematică de conflict etnic, în care energiile negative se dezvoltă exponenţial , obturând raţionalitatea , nu îmi era străină . Cu mai mulţi ani în urmă am scris o proză , Dragoste şi ură , tot pe această temă a evoluţiei paroxistice şi distrugătoare a energiilor angajate dintr- o minimă stare de conflictualitate…
A fost una din marile bucurii pe care filmul mi le-a adus, faptul că , din faza lui de televiziune , am primit reacţii atât din zona maghiară , cât si din cea română , despre cât de adevărat este în cruzimea şi evoluţia sa. Dinică , un actor care aproape nu scoate o vorbă tot filmul , dar juca ce gândea ungurul , “ a fost exact ca tata” , mi-a spus o doamnă din Covasna ; un prieten din studenţie , din Stei ( Apuseni), m-a sunat să mă felicite. Au fost personalităţi la care ţineam, artişti de a căror forţă nu mă îndoiam şi care au primit bine filmul: Mircea Nedelciu, Ştefan Câlţia , Alex. Leo Şerban etc.
Au fost şi reacţii deosebit de violente : „ …cum am putut eu , tată de fetiţă, să fac opoveste atât de îngrozitoare , în care un tânăr român făcea asemenea grozăvii” şi ta na na şi bla bla bla . Unele, mărturisesc , m-au durut şi chiar întristat.
Pe de altă parte , acel fel frust, simplu, direct de a filma o poveste, un stil pe care , apoi, l-am descoperit (mergând cu alt film prin festivaluri) ca fiind aparţinator unui spaţiu clar delimitat al Europei de Est, mi- a dat încredere într-un fel de a exprima vizual un deziderat artistic…
Mă simt aproape de acest film nu atât prin faptul că îmi aparţine, ci prin acela , major, că descopăr o lume , câteva personaje antrenate în conflict sub o viziune auctorială ţinând de contemporaneitatea propriei lor existenţe …
După ce ai făcut un film, dacă te uiţi pe ciorne, pe planurile de filmare , descoperi din nou evoluţia proiectului, uneori , te îngrozeşti constatând cum hazardul sau rizibilul au influenţat planurile tale sau cu câtă inconştienţă ai mers înainte. Distribuţia a fost căutată multe luni de zile ,dar apoi a fost schimbată cu o săptămână înainte de filmare . Nici vorbă să o regret pe precedenta, dar … Apoi , am umblat mai multe luni fără succes să descoperim un canton părăsit, pentru ca în final să revenim şi să-l amenajăm pe cel descoperit in prima zi de prospecţie împreună cu operatorul Doru Mitran…În varianta de sală(lung metraj ) , filmul a fost gata din noiembrie 1999 , dar când scriu aceste rânduri, în februarie 2001, având toate acordurile luate , nu ştiu încă dacă premiera sa va fi în luna aprilie. Filmul stă de paisprezece luni în cutie. Ca şi România , cinematografia navighează în haos neostenit. Să ne mai mirăm că Eugen Ionesco , inventatorul absurdului, este originar din România?... El , filmul, e deja trecutul… Sunt absolut convins că va mai găsii un public interesat sau televiziuni străine dispuse să-l difuzeze. Ar putea să facă o figură frumoasă şi în câteva festivaluri internaţionale. Dar când va fi aceasta?? Oficiul Naţional al Cinematografiei ne-a tăiat din deviz copia subtitrată în limba engleză…
În perioada pregătirii, am avut şansa de a câştiga un concurs de debut pentru lung metraj cu un alt proiect: Faţă in faţă ( de data aceasta , după un scenariu propriu). Cele două proiecte au ajuns să se intersecteze , rememorez multele presiuni menite să mă determine să renunţ la unul dintre proiecte . Să turnezi două filme unul după altul , o adevărată inconştienţă . În anumite zile simţeam să nu-mi mai ţin capul pe umeri . Răsvan m-a întrebat o singură dată dacaă pot să le duc la capăt pe amândouă , iar eu , care cum aş fi putut să abandonez vreun proiect în care deja mă implicasem major, am mers înainte…
În varianta primă deteleiziune , am filmat în exterior , multe zile , la aproape - 20˚C, ceea ce a transmis de mai multe ori interpreţilor o tensiune interioară favorabilă jocului , apoi, când am realizat completarea de peste 25 minute pentru marele ecran , am filmat cantonul pe platou la televiziune, peste un an , introducând mai multe secvenţe , care intrau în film între finele uneia şi începutul alteia, cu interpreţii, peste mai mult de 18 luni de la primul turnaj , totul fără să se simtă . Nu a fost uşor , un rateu era uşor posibil. Dar pentru filmarea de pe platou a decorului real , nu pot să nu îi mulţumesc încă odată operatorului Doru Mitran …
Am ajuns să văd filmul de mai multe ori în diferite proiecţii cu public. Momentele povestirii de dragoste evident , emoţionează ,parcă îţi freamătă inima, mi-a zic cineva . Eugenia Vodă , scriind o critică severă în România Literară , remarca derularea spectaculoasă pe sinusoida sentimentală a filmului. De mai multe ori am simţit cum îi cuprinde un junghi pe unii spectatori când dezertorul ( interpretata de Ovidiu Niculescu) îl leagă cu lanţul sau încearcă să-l facă să mănânce forţat pe bătrânul cantonier. Finalul când tânărul îl descoperă pe cantonier mort , Dinică joacă perfect moartea, îti taie răsuflarea , sala îngheaţă , este una din secvenţele cele mai puternice realizate de mine. Poţi înţelege atunci ce e cinema-ul, ce forţă maximă de expresie… În acele momente, nimic din dificultăţi , probleme , adversităţi etc. nu mai contează. Faptul că un film rămâne independent să „ navigheze” în lume, chiar şi fără tine , să te exprime sau să vorbească în numele tău , face ca efortul să nu fie gratuit. Altfel ar fi îngrozitor. Dar aşa , câte din pasiuni , energii, acţiuni nu se risipesc şi se pierd , se duc, lăsându-l pe acest „ object” artistic care este filmul, sau chiar o carte acum , să-şi urmeze drumul…Marius Th. Barna
(Text aparut in Observatorul Cultural, aprilie 2002, dar si in volumul cu acelasi titlu al lui Razvan Popescu, publicat la PARALELA 54)
A scrie despre un film pe care l-ai realizat pare gratuit, tardiv , provocator , dar este de netaguit ca randurile tale in alte dati, au şansa de a întâlni un lector deosebit de curios…
Există câteva motivaţii care mă îndeamnă la travaliul scrisului si încerc aceasta, mărturisesc , cu cât mai multă sinceritate si obiectivitate, atât cât îmi stă in putinţă. Realizarea unui film , cel puţin de postura regizorului – una principală -, seamănă cu o adevarată „ întreprindere” , căreia i te închini şi i te dedici , cel puţin o bună perioadă de timp , un proiect cu „ componentă „ tructurală notabilă , care la finele său îţi oferă şansa de a concluziţiona câte ceva , măcar despre proporţia , evoluţia , şansa etc. împlinirii artistice sau a lumii pe care o socoteşti că ai descoperit-o in traseul tău …
Interesant cumse face un film , aproape de anul 2000, în România…
În 1997, sunt invitata la Studioul de film TVR , Domnul Dan Necşule îmi pune în braţe scenariul literar Război în bucătărie , scris de Răsvan Popescu, achiziţionat ulterior de studio , care era destinat a fi realizat de Stere Gulea , devenit recent director general , deci într-o imposibilitate de a-l face.Directorul Studioului îmi solicita o opţiune regizorală , menită să-l convingă dacă îmi va încredinţa scenariul. Proiectul îi făcuse să dea bir cu fugiţii pe unii… Am scris o concepţie regizorală care poziţiona si dezvolta drama, ceea ce mi-a dat câştig de cauză , şi a fost începutul colaborării mele cu Răsvan, un autor căruia i-am administrat ambi’ia , talentul si efortul de a face ca proiectul său să ajungă un film. O poveste de dragoste pe un fundal de adversitate etnică , o poveste cu personaje puţine , dificil de filmat , o distribuţie decisivă pentru care am călătorit de mai multe ori pe ruta Cluj- Oradea- Targu-Mureş , astfel descoperind-o pe Imola Kezdi, o poveste care trebuia sa fie filmată vara şi natural că aceasta s-a întâmplat să fie iarna, care mi-a oferit posibilitatea de a lucra cu „ marele şi notabilul „ Gheorghe Dinică, un film realizat în condiţiile pure – adevărate- tipice de fruste ale Europei de Est…
Dificultatea primordială era de a face o poveste credibilă şi a ţine în balanţă un conflict în care fiecare tabără ( în cazul nostru română şi maghiară ) îşi cere partea. Îmi plăcea povestea , mai ales că opera cu individualităţi , în travaliul regizoral am putut să o dezvolt , iar această problematică de conflict etnic, în care energiile negative se dezvoltă exponenţial , obturând raţionalitatea , nu îmi era străină . Cu mai mulţi ani în urmă am scris o proză , Dragoste şi ură , tot pe această temă a evoluţiei paroxistice şi distrugătoare a energiilor angajate dintr- o minimă stare de conflictualitate…
A fost una din marile bucurii pe care filmul mi le-a adus, faptul că , din faza lui de televiziune , am primit reacţii atât din zona maghiară , cât si din cea română , despre cât de adevărat este în cruzimea şi evoluţia sa. Dinică , un actor care aproape nu scoate o vorbă tot filmul , dar juca ce gândea ungurul , “ a fost exact ca tata” , mi-a spus o doamnă din Covasna ; un prieten din studenţie , din Stei ( Apuseni), m-a sunat să mă felicite. Au fost personalităţi la care ţineam, artişti de a căror forţă nu mă îndoiam şi care au primit bine filmul: Mircea Nedelciu, Ştefan Câlţia , Alex. Leo Şerban etc.
Au fost şi reacţii deosebit de violente : „ …cum am putut eu , tată de fetiţă, să fac opoveste atât de îngrozitoare , în care un tânăr român făcea asemenea grozăvii” şi ta na na şi bla bla bla . Unele, mărturisesc , m-au durut şi chiar întristat.
Pe de altă parte , acel fel frust, simplu, direct de a filma o poveste, un stil pe care , apoi, l-am descoperit (mergând cu alt film prin festivaluri) ca fiind aparţinator unui spaţiu clar delimitat al Europei de Est, mi- a dat încredere într-un fel de a exprima vizual un deziderat artistic…
Mă simt aproape de acest film nu atât prin faptul că îmi aparţine, ci prin acela , major, că descopăr o lume , câteva personaje antrenate în conflict sub o viziune auctorială ţinând de contemporaneitatea propriei lor existenţe …
După ce ai făcut un film, dacă te uiţi pe ciorne, pe planurile de filmare , descoperi din nou evoluţia proiectului, uneori , te îngrozeşti constatând cum hazardul sau rizibilul au influenţat planurile tale sau cu câtă inconştienţă ai mers înainte. Distribuţia a fost căutată multe luni de zile ,dar apoi a fost schimbată cu o săptămână înainte de filmare . Nici vorbă să o regret pe precedenta, dar … Apoi , am umblat mai multe luni fără succes să descoperim un canton părăsit, pentru ca în final să revenim şi să-l amenajăm pe cel descoperit in prima zi de prospecţie împreună cu operatorul Doru Mitran…În varianta de sală(lung metraj ) , filmul a fost gata din noiembrie 1999 , dar când scriu aceste rânduri, în februarie 2001, având toate acordurile luate , nu ştiu încă dacă premiera sa va fi în luna aprilie. Filmul stă de paisprezece luni în cutie. Ca şi România , cinematografia navighează în haos neostenit. Să ne mai mirăm că Eugen Ionesco , inventatorul absurdului, este originar din România?... El , filmul, e deja trecutul… Sunt absolut convins că va mai găsii un public interesat sau televiziuni străine dispuse să-l difuzeze. Ar putea să facă o figură frumoasă şi în câteva festivaluri internaţionale. Dar când va fi aceasta?? Oficiul Naţional al Cinematografiei ne-a tăiat din deviz copia subtitrată în limba engleză…
În perioada pregătirii, am avut şansa de a câştiga un concurs de debut pentru lung metraj cu un alt proiect: Faţă in faţă ( de data aceasta , după un scenariu propriu). Cele două proiecte au ajuns să se intersecteze , rememorez multele presiuni menite să mă determine să renunţ la unul dintre proiecte . Să turnezi două filme unul după altul , o adevărată inconştienţă . În anumite zile simţeam să nu-mi mai ţin capul pe umeri . Răsvan m-a întrebat o singură dată dacaă pot să le duc la capăt pe amândouă , iar eu , care cum aş fi putut să abandonez vreun proiect în care deja mă implicasem major, am mers înainte…
În varianta primă deteleiziune , am filmat în exterior , multe zile , la aproape - 20˚C, ceea ce a transmis de mai multe ori interpreţilor o tensiune interioară favorabilă jocului , apoi, când am realizat completarea de peste 25 minute pentru marele ecran , am filmat cantonul pe platou la televiziune, peste un an , introducând mai multe secvenţe , care intrau în film între finele uneia şi începutul alteia, cu interpreţii, peste mai mult de 18 luni de la primul turnaj , totul fără să se simtă . Nu a fost uşor , un rateu era uşor posibil. Dar pentru filmarea de pe platou a decorului real , nu pot să nu îi mulţumesc încă odată operatorului Doru Mitran …
Am ajuns să văd filmul de mai multe ori în diferite proiecţii cu public. Momentele povestirii de dragoste evident , emoţionează ,parcă îţi freamătă inima, mi-a zic cineva . Eugenia Vodă , scriind o critică severă în România Literară , remarca derularea spectaculoasă pe sinusoida sentimentală a filmului. De mai multe ori am simţit cum îi cuprinde un junghi pe unii spectatori când dezertorul ( interpretata de Ovidiu Niculescu) îl leagă cu lanţul sau încearcă să-l facă să mănânce forţat pe bătrânul cantonier. Finalul când tânărul îl descoperă pe cantonier mort , Dinică joacă perfect moartea, îti taie răsuflarea , sala îngheaţă , este una din secvenţele cele mai puternice realizate de mine. Poţi înţelege atunci ce e cinema-ul, ce forţă maximă de expresie… În acele momente, nimic din dificultăţi , probleme , adversităţi etc. nu mai contează. Faptul că un film rămâne independent să „ navigheze” în lume, chiar şi fără tine , să te exprime sau să vorbească în numele tău , face ca efortul să nu fie gratuit. Altfel ar fi îngrozitor. Dar aşa , câte din pasiuni , energii, acţiuni nu se risipesc şi se pierd , se duc, lăsându-l pe acest „ object” artistic care este filmul, sau chiar o carte acum , să-şi urmeze drumul…Marius Th. Barna
(Text aparut in Observatorul Cultural, aprilie 2002, dar si in volumul cu acelasi titlu al lui Razvan Popescu, publicat la PARALELA 54)
marți, 21 februarie 2012
...MAMA EI DE TRANZITIE!?!, din 24 februarie pe ecrane!
Un Bucureşti toropit de căldură,într-o zi de vară caniculară…,
străbătut din zori şi până-n miez de noapte, în lung şi-n lat, de la cartier high-life la mahala, de la vamă la sală de sport, prin şantiere de blocuri în reabilitare, de coana Geta, patroana unei firme de termopane, care aleargă în goana, în propria-i masină, vorbind la telefoane, în disperata încercare de a-şi aduna banii, banii ei în această plină criză…
O comedie amarăsi vesela despre tranziţie…, cu magnaţi, bodygarzi şi pseudo-racheţi, ori întreprinzători faliţi şi prieteni de şpriţ , în permanentă căutare de afaceri eşuate…de la o vila de lux, la un apartament de bloc muncitoresc, de la vânzatoarea de la buticul din colţ , la Nelu- caloriferistul şi omul de la Radet, ori la terasa dintre blocuri, unde se odihnesc la o halbă de bere, înainte de şpriţul recişor cei trei prieteni: Bazil - naşul, fost sindicalist, acum pus pe liber, Marcel - fost boxer, ex-soţul Getei, şi Silviu - un pictor necunoscut… o lume în tranziţie, cu personaje, cupluri şi prieteni de tranziţie, o tranziţie abulică, cu apucături şi obiceiuri ce conduc către „întâlnirea explozivă” din final...
DUPA UN SCENARIU DE BOGDAN FICEAC, scriitorul, jurnalistul şi cineastul Bogdan Ficeac (n. la 31 martie 1958) a scris scenarii pentru filme de lung metraj: Magnatul, în regia lui Şerban Marinescu, şi Mama ei de tranziţie!?!, în regia Cristinei Nichituş, pentru documentare de lung metraj: Testamentul roşu, regizat de regretatul Andrei Blaier şi Părintele Boca, omul lui Dumnezeu, în regia lui Nicolae Mărgineanu, precum şi pentru seriale produse şi difuzate de TVR precum Martorii, în regia lui Dan Piţa şi Şerban Marinescu (serial câştigător al Marelui Premiu şi al altor opt premii APTR 2002) şi Tehnici de manipulare, în regia Luciei Hossu Longin şi a lui Dominic Dembinski. Bogdan Ficeac a scris 11 cărţi (România captivă, De ce se ucid oamenii, Tehnici de manipulare, Cenzura comunistă şi formarea "omului nou", Noaptea fantasmelor, Oameni de rezervă etc.) şi peste 2000 de articole ca jurnalist, a realizat emisiuni TV şi este invitat frecvent ca analist politic şi comentator la posturile de televiziune. Este lector la Institutul Diplomatic Român şi profesor asociat la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Hyperion.
IN REGIA CRISTINEI NICHITUS, regizare matura si implinita care a debutat in in filmul de fictinue 1986 cu un film solid: Padurea de fagi, realizand ulterior Liliacul infloreste a doua oara (1988), iar in 2002 un documentar impresioant 'M.B – Doamna cu trandafiri'. Este profesor la Universitatea de Arta Cinematografica din Bucuresti, multi regizori tineri s-au bucurat de indrumarea sa. O mana de fier, care pastreaza in imagine intodeauna sensibilitatea feminina, alaturi de o minte limpede si creativa. Ultimul ei film dovedeste fara tagada preocuparea responsabila pentru contemporanietate.
Cu o distributie spumoasa.
…MAMA EI DE TRANZITIE!?!
Productie: Paradox Film
SCENARIU: BOGDAN FICEAC
REGIA: CRISTINA NICHITUS
PRODUCATORI:
ALEXANDRU ICLOZAN
MARIUS TH BARNA
PRODUCATOR EXECUTIV
ALEXANDRIU ICLOZAN
IMAGINEA:
MARIAN STANCIU
DECORURI:
MIHNEA TAUTU
COSTUME
CARMEN PUSCARIU
MUZICA:
CRISTI LOLEA
SUNET:
MIHAI ORASANU
DISTRIBUTIE:
CECEILIA BARBORA
MIHAI BISERICANU
VALI MIHALI
VASILE MURARU
GABREIL SPAHIU
LAURA VASILIU
VALENTIN TEODOSIU
ANDREEA MACELARU
GEORGE ALEXANDRU
(PELICULA: 35mm, KODAK)
Sunet dolby stereo
Locatii:
(Bucuresti)
duminică, 1 ianuarie 2012
LA MULTI ANI! UN 2012 ULTRABUN!
LA MULTI ANI!
FIE SA VA FIE 2012
UN AN ULTRABUN SI PROSPER
PENTRU FIECARE DIN VOI
SI CEI DRAGI VOUA!
SA AVETI PACE SI LINISTE IN SUFLET
BUCURII GARLA
SANATATE DE FIER
IAR NOROC BETON!
SA NU TREACA ZIUA FARA SA NU ZAMBITI
DARUITI CACI DIN DAR IN DAR
SE FACE VIATA CALDA!
SA AVETI CURAJ SI INDRAZNEALA
IAR DAC CICA E ANUL DRAGONULUI
SA VA INTRE PROPERITATEA IN CASA.
CU MULT DRAG TUTUROR
CE COLINDA ACEST BLOG
ATAT DIN TARA CAT SI DIN STRAINEZIA!
LA MULTIIIIIIIII ANIIIIII!
UN 2012 TRAZNET!
FIE SA VA FIE 2012
UN AN ULTRABUN SI PROSPER
PENTRU FIECARE DIN VOI
SI CEI DRAGI VOUA!
SA AVETI PACE SI LINISTE IN SUFLET
BUCURII GARLA
SANATATE DE FIER
IAR NOROC BETON!
SA NU TREACA ZIUA FARA SA NU ZAMBITI
DARUITI CACI DIN DAR IN DAR
SE FACE VIATA CALDA!
SA AVETI CURAJ SI INDRAZNEALA
IAR DAC CICA E ANUL DRAGONULUI
SA VA INTRE PROPERITATEA IN CASA.
CU MULT DRAG TUTUROR
CE COLINDA ACEST BLOG
ATAT DIN TARA CAT SI DIN STRAINEZIA!
LA MULTIIIIIIIII ANIIIIII!
UN 2012 TRAZNET!
marți, 27 decembrie 2011
DE CA FIM MAI BUNI DOAR DE CRACIUN?..........de prin blogosfera....
De ce sa fim mai buni doar de Craciun?...de pe www.optimalmedia.ro
Pe dumneavoastra nu va derajneaza sintagma: “sa fim mai buni de Craciun” sau sa fim “mai buni in Saptamana Luminata”? OK, sunt de acord ca trebuie sa fim mai buni in preajma acestor sarbatori crestine, in timpul lor, dar de ce sa nu fim buni, drepti, umani, solidari cu cei slabi si dupa ce trec sarbatorile?
De ce sa mimam bunatatea, sa ne inchinam evlaviosi la icoane, sa pupam drapta popii, sa umplem de bani cutia milei de la biserica, sa dam de pomana la toti copiii si batranii strazii numai in aceste zile? De ce sa simtim “spiritul Craciunului” numai intre, sa zicem, 22 si 26 decembrie, dupa care sa revenim la rautatile noastre?
Cui foloseste tot acest fariseism aproape egal cu o impostura? Celorlalti nu le foloseste, iar noua nici atat! Este ca si cum am locui 364 de zile intr-o vila de lux, cu jacuzzi, aer conditionat, cocktail-uri sofisticate si sclave atente la toate poftele noastre, iar in acea zi de sarbatoare ne-am muta intr-o chilie de calugar sihastru. Evident, cu cartea de credit in buzunar si cu telefonul mobil deschis pe contul de Facebook, pentru a posta poze “din sihastrie” pe care sa dea like prietenii care nu au atata “curaj” ca noi.
Nu acesta este spiritul Craciunului, nu parantezele de acest fel rezolva relatia noastra cu lumea si cu divinitatea. Nu gesturile de imagine conteaza, nu teancul de bani pe care il impart pseudo-colindatorilor personagii precum cel numit de presa latifundiarul din Pipera, este important. Care este legatura intre Craciun si teancul de bancnote?
“O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor”. Cuvintele ii apartin marelui ganditor roman Petre Tutea, de la moartea caruia s-au implinit recent 20 de ani. Cata dreptatea avea…
Craciunul a trecut. Ne reintoarcem in jungla noastra sau pastram hainele lui Mos Craciun pe sub costumul de haine?
Petre Craciun
Pe dumneavoastra nu va derajneaza sintagma: “sa fim mai buni de Craciun” sau sa fim “mai buni in Saptamana Luminata”? OK, sunt de acord ca trebuie sa fim mai buni in preajma acestor sarbatori crestine, in timpul lor, dar de ce sa nu fim buni, drepti, umani, solidari cu cei slabi si dupa ce trec sarbatorile?
De ce sa mimam bunatatea, sa ne inchinam evlaviosi la icoane, sa pupam drapta popii, sa umplem de bani cutia milei de la biserica, sa dam de pomana la toti copiii si batranii strazii numai in aceste zile? De ce sa simtim “spiritul Craciunului” numai intre, sa zicem, 22 si 26 decembrie, dupa care sa revenim la rautatile noastre?
Cui foloseste tot acest fariseism aproape egal cu o impostura? Celorlalti nu le foloseste, iar noua nici atat! Este ca si cum am locui 364 de zile intr-o vila de lux, cu jacuzzi, aer conditionat, cocktail-uri sofisticate si sclave atente la toate poftele noastre, iar in acea zi de sarbatoare ne-am muta intr-o chilie de calugar sihastru. Evident, cu cartea de credit in buzunar si cu telefonul mobil deschis pe contul de Facebook, pentru a posta poze “din sihastrie” pe care sa dea like prietenii care nu au atata “curaj” ca noi.
Nu acesta este spiritul Craciunului, nu parantezele de acest fel rezolva relatia noastra cu lumea si cu divinitatea. Nu gesturile de imagine conteaza, nu teancul de bani pe care il impart pseudo-colindatorilor personagii precum cel numit de presa latifundiarul din Pipera, este important. Care este legatura intre Craciun si teancul de bancnote?
“O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor”. Cuvintele ii apartin marelui ganditor roman Petre Tutea, de la moartea caruia s-au implinit recent 20 de ani. Cata dreptatea avea…
Craciunul a trecut. Ne reintoarcem in jungla noastra sau pastram hainele lui Mos Craciun pe sub costumul de haine?
Petre Craciun
sâmbătă, 24 decembrie 2011
CRACIUN FERICIT
Fie ca aceste zile binecuvantate
Sa va aduca in suflet si inima
Bucurii una si una
Liniste si pace
Sanatate garla
Dar si daruri pentru cei dragi
Fie sa va bucurati de clipe
Cu adevarat minuante alaturi de cei dragi
Iar cu cei care desi departe
In inima va sunt aproape
Sa reverberati si sa ii aveti
Mai mult aproape.
Mosul e plin de sarcini, ocupat
Cu treburi multe
Cu ce va veni, va fi din drag de drag
Tuturor ce colinda acest blog
Le spun cu simpatie
CRACIUN FERICIT!
Sa va aduca in suflet si inima
Bucurii una si una
Liniste si pace
Sanatate garla
Dar si daruri pentru cei dragi
Fie sa va bucurati de clipe
Cu adevarat minuante alaturi de cei dragi
Iar cu cei care desi departe
In inima va sunt aproape
Sa reverberati si sa ii aveti
Mai mult aproape.
Mosul e plin de sarcini, ocupat
Cu treburi multe
Cu ce va veni, va fi din drag de drag
Tuturor ce colinda acest blog
Le spun cu simpatie
CRACIUN FERICIT!
cu mai multi ani in urma...
CĂDEREA PRIMULUI GUVERN REVOLUŢIONAR
I
Când a apărut Dinescu la televizor, Ceauşescu îi mai speria doar pe fraieri… A fost un uruit în oraş. Un vuiet de telefoane, maşini, tramvaie, voci şi câte mai câte. Pentru multe minute, Dinescu a fost Dumnezeul multora.
Lazăr Tornel a fost primul care i-a rupt lui Nae portretul, în curtea goală a fabricii. Îl porecliseră aşa pentru că era omul directorului şi îi turna pe toţi. Nu era un om rău. Era curat şi pedant. Funcţionar. Avea umor şi la cei 50 şi ceva de ani era un mare fante. Dumnezeu îi dăduse o fată. Il înţepa întrebându-l de viitorul ginere, încă necunoscut, Dinicu, un mare palavragiu. Lazăr tăcea dar maxilarele îi tremurau continuu. Cică, iubitului fetei îi era sortit să toace averea bătrânului. Bătrânul scăpase cu vârsta ; nimeni nu l-a scuipat în obraz. In jurul lui s-au strâns mulţi.
Au început să vorbească între ei, să ţipe şi să chiuie. Se tot pupau. S-au oprit toate presele şi strungurile, iar oamenii [nu-şi găseau locul. Unii au deschis o sticlă de palincă pe care o aveau în raftul de scule. Cam într-o oră s-a golit toată fabrica.
Unii au plecat acasă şi s-au lipit de televizoare. Alţii s-au dus în centru la Primărie. Aici, din cinci în cinci minute, se anunţa un nou primar sau o altă otrăvire a apei. Spre seară, au început să se audă şi de teroriştii de la aeroport. Intre timp căzuseră multe guverne locale. In multe erau băieţi tineri, de mare nădejde, dar apăreau tot felul de directori. Mulţimea îi huiduia pe ştabi cu consecvenţă.
II
Când Gyuszi s-a întors acasă, Ceauşescu fusese prins, iar Caramitru urca pe tanc, îi impălora pe terorişti să nu mai tragă. Maria îşi frângea mâinile cu disperare. Gyuszi a vrut să sune la telefon pe o vară de-a lui din capitală dar n-a reuşit ca receptorul ţiuia într-un fel miterios.
Nevastă-sa a făcut repede masa în sufragerie unde erau strânşi cu toţii. El, ea şi Cornel; socru-su’ Ion se culcase de cum apăruse Nicolaescu la televizor. Puştiu’ ţipa într-una; Ole, ole, ole şi iar ole. Gyuszi era răguşit. Maria care îl tot deochia pe Petrică, că era frumos şi deştept şi tânăr, îl blagoslovea pe taică-su’. Că cum poate să doarmă când ţara se chinuie. Ea se uita cu drag la Cornel care era tânăr şi n-o să mai prindă o viaţă de câine. Lui Gyuszi îi era tare foame. Maria s-a dus la vecini să schimbe butelia că se şi terminase. N-a reuşit. Le-a făcut o papară pe reşou. Mâncau cu toţii şi se uitau la televizor.
Cuvintele veneau de la televizor.
CARAMITRU: Nu mai trageţi! Nu mai trageţi!
MARIA: Gyuszi, Gyuszi…
GYUSZI: Sss,ssss, fi-ţi atenţi…
MARIA: Doamne, doamne, ţţ…
CORNEL: Mama!
MARIA: Gyuszi, spune şi tu ce vor ăia?!?
GYUSZI: Vor pe dracu!
CARAMITRU: Dictatorul Ceauşescu a fost prins! Dictatura
comunistă….
CORNEL: Trebe’ să curgă sânge….
MARIA : Morţii de la Timişoara...
GYUSZI: Ce-i cu ei?
MARIA: Nu-i lăsa!
CARAMITRU: Armata e cu noi...
CORNEL: N-am stare...
GYUSZI: Gata, gata! Că s-au dus.
CORNEL: Secu e secu...
MARIA: Aşa e!
UN REVOLUŢIONAR: Nu mai trageţi, nu mai trageţi, predaţi-vă!
GYUSZI: Ţi-ai găsit?!?
CORNEL: Măi, măi, nu ştiu cum stau acolo!
MARIA: Aşa în faţă.
GYUSZI: Îi poate împuşca imediat! Măi! Da’ nu-i joacă!
UN REVOLUŢIONAR: De-aici din studioul patru!
MARIA: Oi! Oi, oi, oiioi!
GYUSZI: Ia să-l chemi pe tatu-tău! Că el era mare
luptător în munţi!
MARIA: De cum a apărut Nicolaescu a zis că-i şarlatanie!
Că nu se face revoluţie cu artiştii!
CORNEL: L-am sculat eu să-i zic de Iliescu că le anunţa
în conducerea nouă pe Blandiana şi doamna Cornea
şi Brucan...
MARIA: Au fost toţi la televizor. Şi Petre Roman şi vreo
trei generali iar tata, ca şi Toma, le sforăie. Da
săracul a umblat toată dimineaţa cu căruciorul
după butelie.
MAZILIU: Fac un apel la trupele Ministerului de Interne!
CORNEL: Mă da’ ăsta n-a fost securist?
GYUSZI: A fost! Da’ a protestat la Geneva.
MARIA: Eu când îi văd pe copii ăştia...că dacă era peste
un an când era Cornel în armată...
CORNEL: Fără milă, trăgeam!
MAZILU: Am fost conducătorul unităţii militare de elită...
GYUSZI: Le are.
MARIA: Tati, uite că nemernicii ăştia nu se lasă...
GYUSZI: Le e frică!
CORNEL: Trebuie făcută curăţenie în ţară!
GYUSZI: Hm, mintenaş...
MARIA: Doamne da’ de nu i-ar mai ierta Dumnezeu...
CORNEL: Hai să dăm pe unguri.
GYUSZI: Lasă-l aici că-i mai cald...
PETRE POPESCU: Revenim în studioul...
MARIA: Dă-l în acolo că ei ştiu mai multe!
Televiziunea maghiară transmitea programul de actualităţi de
la francezi.
ANTHENE2: Bucharest paye du sang sa liberte. Tout le
monde regarde attentivement les Roumains qui luttent
contre Dracula comuniste!
GYUSZI: S-au dus, mă! S-au dus! Hai mă la noi să-l văd pe
Caramitru!
Cornel s-a ridicat de la masă şi a schimbat din nou postul. A ieşit
pe balcon şi a început să ţipe de zor.
Ole, ole, ole! Ceauşescu nu mai e!
Jos, în curtea blocului, era toată gaşca. La parter, în blocul familiei sale, Laurenţiu instalase un televizor. Aveau vin şi lumânări. Se pupau. L-au fluierat şi pe Cornel care a coborât de grabă. Au stat toată noaptea. Nimeni nu le-a spus nimic. Puţini s-au culcat şi lumini era pe la aproape toate ferestrele. Televizoarele duduiau. Cerul era plin de stele. Spre dimineaţă, Cornel s-a reîntors acasă.
Gyuszi şi Maria erau tot în faţa televizorului. Cornel s-a aşezat la masă.
Gyuszi a început să se îmbrace. Maria i-a făcut pachetul. Gyuszi îşi făcea pantofii când a apărut socrul său în cameră. Era voios şi zăngănea sticlele de lapte. Şi-a şi aprins o ţigară.
-Gyuszi, voi lucraţi astăzi?
Gyuszi a fost puţin mirat. A băjmăjit ceva. S-a ridicat şi a sunat la fabrică.
-Alo, alo, alo! Poarta! Poarta!...
Ai lui aţipeau la televizor. Gyuszi s-a aşezat la masă. I-a turnat lui socru-său o palincă.
Au ciocnit.
-E liber pînă de Crăciun.
-Lăudat fie Iisus!
III
Două zile nu s-au mişcat din faţa televizorului. Mâncau cu poftă şi oalele se adunau pe masă. Au trecut pe la ei şi vecini şi colegi de-ai lui Gyuszi dar l-au găsit ameţit şi au discutat cu Maria. Maria ştia ce se întâmplă în Bucureşti. La masa din sufragerie s-a bărbierit Cornel, iar la televizor apăruseră: Iliescu, Roman şi unul cu barbă. Cornel n-a mai plecat de acasă. A sunat-o pe iubita lui şi a venit ea la el. Mariei nu-i plăcea de Diana că i se părea fandosită. Gyuszi i-a simţit privirea de regret când fata s-a aşezat la masă şi s-a bucurat când a văzut că trece peste asta. A apărut la televizor doamna Doina Cornea. Ei, toţi, au început să ţipe într-un glas: ’’Ura! Ura! Ura!’’.
Bătrânul intrase în cameră cu o farfurie de sarmale şi s-a speriat. Le-a scăpat pe covor. Dar Maria s-a ridicat de la masă şi l-a luat în braţe.
-Tătiţu’, tătiţu’! Lasă-le în acolo de sarmale!...Uite că am apucat să ajungem şi ziua asta!... Tătiţu’, tătiţu’...
IV
A sunat soneria. Maria a ieşit să deschidă uşa. Cei trei bărbaţi ciocneau în faţa televizorului. Maria l-a chemat pe Gyuszi în bucătărie. Acolo era Nelu Dobre şi învârtea între degete un bileţel. Şedea pe un scaun. Gyuszi s-a aşezat şi el.
-Ce-i tov. Dobre?...Trăieşti?!?
-Mă,Gyuszi, mă,...Tu mă şti pe mine, mă...
-Parcă te alergau ăia prin fabrică...
-Mă, tu mă şti pe mine...că n-am supărat pe nimeni...şi n-am făcut rău nimănui...Că pe cine am putut am ajutat...c-o casă...c-o butelie...sau un bilet de tratament...Aşa au fost indicaţiile.
-No şi ce! I-auzi! ai să mă faci să-mi dea lacrimile...Dobre...ai fost tu om mare şi greu !GREU!O ştii şi matale...
-Mă, Gyuszi...
-Gata, te-ai dus! Ce te agăţi?
-Nu mă agăţ. Gata!...Predau! Tot!
-Aşa, mă! Şi-atunci?!?
-Gata, gata!...M-am apucat să fac ordine! Oi plimba şi eu nepoţii! Numai’ că uite am găsit într-un sertar câteva bonuri de ridicat butelii.
-Şi?!?
-Mă, ca să le ia cine s-o nimeri?!? Eşti tu! Mai e şi Letea! Şi Indianu şi Ivan şi câţiva care staţi în fruntea listei de ani de zile să luaţi o butelie...
-I-auzi?!?
-Da!mă’ Gyuszi! Nu te iuta aşa la mine că ştiu eu cine e om bun şi necăjit...Sindicatu’ a avut şi el păcatele lui...Că şti că partidu’ ne călărea pe toţi...
Gyuszi se smuci într-o parte şi Dobre crezu că vrea să-l pocnească. Dar el îşi puse o ţigară între buze. Ieşi din bucătărie lăsându-l pe celălalt singur. În hol se lovi de Maria care se ştergea cu un ştergar pe mâini.
-Ce faci?
Îl auzi pe porcu’ şela!
-Da! da’ ce faci?!? Ca să nu-mi spui c-o fi şi că n-o fi şi n-o ieşi că înnebunesc!
-Maria!
-Gyuszi!
-Tu eşti nebună!
Nu sunt şi şti bine că iar ni s-a terminat gazu’! Că aştepţi butelia de ani de zile! Că pe asta am dat cinci mii! Nu trei sute!
-Mă compromit!
Da’ de ce? Nu e revoluţie?!? Pentru cine?! Pentru ei? Pentru ştabi? Pentru secretaru’...pentru tov. Ilisie?!?...pentru tov. Director?!?
-Taci tu!
-Ce să tac?!? Taci tu! Ia bonu’ şi du-te şi scoate butelia! Om avea una de rezervă pe care o s-o încărcăm şi oi găti şi eu liniştită că nu mă lasă gazu’!
-Mă acesta-i şerpos?!?
-Îi pe dracu’ că i s-a dus vremea!
V
Când Gyuszi a ajuns în secţie, de macaraua de la podul rulant era agăţată o mătură întoarsă. Toate strungurile duduiau dar nimeni nu lucra. Băieţii erau deoparte şi discutau de „odiosu” ce fusese împuşcat. Mătura se rotea şi Gyuszi observă acum tava de colectare a deşeurilor aşezată dedesubt. Era plină de murdării şi excremente; rămăşiţe ala diferitelor materiale de propaganda sindicală sau politica plutea alături de câteva sticle şi un şobolan. Într-o poză, Gyuszi îi observă pe cei „doi”! Putea! Un fum uşor şi palid se răspândea. Cineva aruncase un pumn de vaselină care ardea mocnit. Gyuszi scuipa cu poftă. Apoi se adresă celorlalţi:
-Noroc, bă?!?...Ole?
-OLE! OLE!
-Cum aţi dormit?
-Ce somn tov. Maistru?! PROCESUL!!!
-Ce, bă! Da’ acela a fost proces?!?
-A fost pe pizda-măsii!
-N-a prea fost...da’ trebuia împuşcat să le taie avântul la terorişti!
-Toţi ar trebui jugăniţi!
-Să le ia mau’!
-Eu credeam că „piticu” fuge la arabi...
-L-au lăsat de izbelişte ai lui!
-El nu s-a lăsat!
-Bă! Da’ ce voce avea acela!
-Procurorul!
-Nu, mă! era judecătoru’
-Ce ţi-l mai pizduia...
-Avocaţii lui erau pe nicăieri...
-Erau înţeleşi!
-El se ţinea tare!
-Ea era mai slabă dar el: Nu şi NU!!!
-Numa’ în faţa poporului!
-Le avea, măi...
-Era tare Nae!
-Se tot uita la ceas...
-Bă, îţi dai seama dacă scăpa...
-Îi termina!
-Ne termina!
Gyuszi îi lăsa să vorbească şi o lua prin secţie. Era mulţumit.Nu atât că-l împuşcase pe Nae, el sincer nu se aşteptase la asta niciodata, ci că nimeni nu avea nimic cu el. „ Uite. Ce bine că fusese om şi nu se legase de nimeni şi-şi văzuse de treabă, că nu-l înjură nimeni şi băieţii liniştiţi...” . Toată lumea se plimba şi stătea de vorbă. Radioul transmitea ştiri după ştiri. Se amestecă printre alţii. Urcă sus la birouri. Multe uşi erau mânjite cu catran sau rahat. Lunga centrală telefonică era biroul securistului uzinei. Pe uşa acestuia a fost agăţată o cutie poştală. O cutie pe care nu era niciodată scris nimic. Biroul era răvăşit. Printre cei câţiva dinăuntru, îl recunoscu pe Dinicu.
- Aţi găsit ceva???
Dinicu clătină din cap. Îi arată o cutie de ciocolată plină cu delegaţi şi biroul şi fişetul pe care erau numai bilete de tren. Bilete şi iar bilete; peste tot, numai bilete.
- Îşi bat şi acum joc de noi! Păi de ce îţi spun eu să-i
futem pe toţi şefii.Adică, nu dosare ! nu scrisori! nu liste! Numa’ bilete de tren???
Gyuszi n-a spus nimic. A ieşit cu Dinicu după el. A luat cutia poştală de pe uşă, a deschis un geam de pe coridor şi a aruncat-o drept în mijlocul curţii .
-Mă, Gyuszi, mă…
Gata, mă! La vot! Să vedem cine rămîne şi cine pleacă!
Toată conducerea, fiecare şef sau şefuleţ să fie ales!
- S-au făcut tot felul de liste, de bilete, de cupoane. Înainte de votarea finală, Gyuszi care era şi el în poziţia a patra, a tot stat şi cugetat. De multe ori s-a trezit în mînă cu bonul de butelie.Ofta. Câţi trecuseră pînă să-şi poată şi el cumpăra o butelie fără să nenorocească bugetul familiei. Când îi spunea el lui Cornel cât trebuie să icneşti în viaţa asta! Şi lui i se făcuse lehamite de vorbele sale; d-apoi băiatului. Măcar de-ar duce-o el mai bine. Ei, ei, ei... Cum zicea Cornel, acu trei ani, până l-a pocnit peste gură Maria:
- Sunt sătul de minciunile mele!…A votat toată lumea. De la muncitori până la ingineri; de la director până la femeia de serviciu, pompier sau portar…Toată conducerea a fost demisia!…
VI
Gyuszi a lăsat căruciorul pentru butelii la intrarea în magazin. Vânzătorul l-a chemat la casă. I-a dat restul. Gyuszi nu scotea o vorbă. Vânzătorul l-a chemat pe şeful său. Şeful a apărut în magazin. A cercetat cu atenţie bonul şi a dispărut pe uşa care intrase. Gyuszi nu se lasă şi-l urmează. După ce-au trecut prin vreo trei coridoare întunecoase, grasul s-a oprit în faţa unei uşi . Nu i-a spus nimic lui Gyuszi. S-au privit lung. Au intrat înăuntru dar după ce uşa a fost descuiată cu mare atenţie. Pe mai multe rafturi erau numai şi numai butelii. Lui Gyuszi i s-a tăiat respiraţia. Şefu’ s-a dus după o tejghea. Gyuszi n-a mai făcut nici un pas. Într-un dosar au trecute mai multe detalii de pe bonul adus de Gyuszi. El număra în şoaptă buteliile şi se gândea… „Doamne, doamne,… câte butelii şi câţi bani sunt aici… dacă aş mai avea una i-aş da-o lu’ socru’ meu s-o ţină în garaj unde are el sculele şi beţele de pescuit că ar putea să facă o lampă cu gaz şi câte ar mai putea el face… el care e cel mai cel mai „eszer-meşter” ….dacă ar avea cinci le-ar vinde şi şi-ar lua motocicletă…ţţ ţţ ţţ…cu 20 de butelii şi-ar rezolva toate problemele… şi pe cele de acum şi pe cele din următorii trei ani! …Doamne, doamne, doamne… Era himnotizat de rafturile de butelii! Şeful s-a dus la fereastră şi a cercetat din nou bonul. Gyuszi îl privea cu răutate. Celălalt a tuşit semnificativ. S-a dus şi a luat o butelie din raft. A aşezat-o pe masă. Gyuszi nu schiţa nici un gest. Grasul s-a aplecat şi a luat o cârpă dintr-un sertar . Gyuszi îl urmărea cu atenţie. A şters butelia de praf. Se uitau unul la celălalt. Grasul parcă se blegise de tot. Gyuszi începuse să-şi revină …A scos un pachet de ţigări. Carpaţi- ieftine şi tari! Pe una a umezit-o. În privirea lui, buna şi caldă, grasul l-a citit! Grasul s-a oprit din ştersul buteliei. A privit un anunţ de pe perete. „PERICOL DE EXPLOZIE”. Gyuszi a lut butelia şi după un gest scurt în loc de salut a ieşit. A aşezat butelia în cărucior şi a plecat pierzîndu-se printre trecători.
VII
Gyuszi trăgea voios căruciorul de butelii. Deşi iarnă, afară era vreme frumoasă. Gyuszi simţea că zboară. Fredona. Treceau câteva maşini cu ajutoare . Erau străine. El se opri şi le salută cu bucurie. Pe străzi era o veselie generală. Revoluţie, sărbători, toţi oameni se iubeau.
Gyuszi s-a oprit în faţa unui birt. Pe terasa de beton, oamenii stăteau în faţa unor mese de tablă. Gyuszi a intrat cu căruciorul după el. Când să comande berea, s-a trezit cu Abrudan în spatele său.
- Noroc, nea Gyuszi!
- Noroc!
S-au privit. Au ajuns la masă, au ciocnit şi au băut. Iarăşi s-au privit. Şi Abrudan era vesel!
- E bine?!? OLE!!!
- OLE!!! Olele!!!
Abrudan îşi desface servieta murdară şi veche. O deschide şi o întoarse. Se rostogolesc portocale.
- Vrei, nea Gyuszi? Pentru doamna…
- Avem şi noi c-a luat ieri fecioru’ din centru…
Abrudan descoperă butelia.
- Aţi rămas fără butelie?!?
- No, no, no, no,…ţţ… ţţ … Hai că dau o bere.
- Păi?!?
- E NOUĂ! Acum am luat-o!
- Bravo,bravo!!! …cum aşa?!?…De unde?
- DOUĂ SUTE ŞAPTEZECI ŞI DOI DE LEI ŞI PATRUZECI ŞI CINCI DE BANI!!!
Abrudan radiază. Gyuszi se duce la ghereta metalică şi revine cu două beri. Râgâie cu poftă.
- Ei, ei, ei. Eu am cinci mii pe una acu’ trei ani…
O mângâie ca pe un prunc. Îl priveşte cu mare bucurie pe Abrudan. Se uită apoi cu modestie în jos la butelie.
- Acu’ chiar că nu mai ai probleme…
- Bă, Abrudane! Ştii cum era? Când ţi-era lumea mai dragă…De SĂRBĂTORI, în CONCEDIU,CÂND AVEAM ŞI EU O TREABĂ!!!
- Întotdeauna se întâmpla aţa...
- Şi ţine-te şi aleargă după maşină prin oraş, dă telefoane la cunoştinţe… Uneori MARIA era cu MÂNCAREA CALDĂ pe aragaz!!!
- Acu’ trei ani la soacră-mea în cartier s-au bătut ca chiorii când a venit maşina care nu mai trecuse de trei săptâmâni…
Mai beau cu poftă, fiecare, câte o gură de bere. Abrudeanu se freca pe bărbie. Un beţiv ridică sticla în sus şi răcneşte:
- Trăiască MAREA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Ce l-a pus la zid pe cel mai ticălos dictator!
- I-auzi puradelu’ !
- Anul 1989 ! Nu se mai putea! Polonia! Cehoslovacia! Germania! Ungaria! Şi acu’ România!
- De unde a-ţi luat-o!
- Mă, e, …ps, ps…
- Hai, nea Gyuszi, zi-mi şi mie că doar n-o fi groasă!
- Lasă… Acu’ să vezi c-o să fie pe toate drumurile...
- Mă duc duc acu’ s-o cumpăr!
Gyuszi ezită. Abrudan insistă. Se privesc.
- Mai, Abrudan, mai …
- Hai, nea Gyuszi! Se poate?!?
Se mai privesc odată. Iarăşi beau. Şi se mai privesc.
- Mi-a dat Dobre un bon de scos butelia… Un bon în regulă!
- Cum dracu’ ?!? DE FRICĂ!
- A fost el de capul lui la mine!
- Ei, ei?!?
- Nu eu l-am chemat!
- Te cred! Îs nişte curve ăşti…
- C-o fi, c-o păţi… că i-au mai rămas nişte bonuri…
- Ei, na?!?
- Era oricum printre primii pe tabel…De cinşpe ani m-am înscris… Nu poţi cu una în casă…
- Fără eşti chiar pe nicăieri.
- Aşa…a fost…
- Măi…măi…
- Am luat-o că doar nu era s-o las să se piardă. Hai noroc!
- Beau şi iarăşi se privesc. Veselie mare pe terasă. Radioul continuă să funcţioneze. Mai apare lângă ei beţivul. Se clatină.
- Ole! Ole! Ole! A murit împuşcat marele dictator Ceauşescu de MAREA ŞI VITEJASCA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Trăiască prietenia dintre popoarele române şi ungureşti!
- Uite… Abia am apucat s-o scot…
- Nu trebuia, nea Gyuszi, nu trebuia…serios… eu nu ştiu dacă trebuia s-o scoţi.
- Mie îmi venea rândul s-o iau. De patru ani sunt pe locul trei!
- Te cred . Da’…
- Şi n-am apucat s-o iau…. Că i-o dam lui acesta care are copii, că eu degeaba aveam… că-i ăstălalt care e rudă cu cutare… eu nu eram… iar ăstălalt e tânăr şi e… membru… de viitor… în care ne punem speranţele şi vrem să-l păstrăm…că pe mine ştiau că nu mă apucă strechea şi stau liniştit în banca mea…
- Da, măi nea Gyuszi, dar nu e revoluţia…
- Oleeee! Trăiască Marea Revoluţie ROMÂNĂ!
VIII
În bucătărie, Gyuszi şi Maria stau la masă. Aragazul funcţionează cu toate ochiurile. Maria îşi priveşte fericită bărbatul. Acesta se uită la butelie. Apoi îşi toarnă o ţuică . O dă pe gât. Se privesc. Sunt obosiţi. Ea e fericită.
- Măi, Gyuszi… Mâine ,poimâine te trezeşti c-o ia Cornel pe Diana…
- Da’ ţie parcă nu-ţi prea plăcea…
- Mă ştii că nu te întrebă. Da’ eu ca mamă îi spun că am obligaţia asta. O am şi i-o spun… Că în ce pot eu îl ajut…
Gyuszi o aprobă fără a-i desprinde privirea de la ea.
- Şi când se aşează la casa lui îi dau şi eu…o butelie şi…una alta…
- Numai de nu s-ar chinui… numai… numai…
Se mai privesc o dată în ochi. Aragazul merge în continuare cu toate ochiurile. Gyuszi o mângîie pe mână pe Maria.
IX
În club se ţine o şedinţă condusă de Frontul Salvării Naţionale „Mecanica”. Vacarm. Mulţi vor să vorbească în acelaşi timp. Pe podium se află comitetul. Printre ei e şi Gyuszi. Dinicu, aflat în picioare, ţipă:
- DOMNILOR!!! Linişte! Linişte! Linişte! …Noi nu putem satisface şi răspunde tuturor întrebărilor şi dorinţelor dumneavoastră! Ce vreţi?!? Nici la ale mele nu putem. Asta e! Dar cum bine ştiţi, noi ne-am constituit prin votul dumneavoastră ca să reglementăm câteva probleme! NOI ne-am constituit şi organizat după cum am văzut la televizor pe prototipul! Aşa! Nu după cum a vrut unul sau altul… că trebe o autoritate! TREBE! Aşa temporar dar trebuie să conducă cineva. Noi suntem în slujba Dumneavoastră Atât cât e nevoie…Aşa că şi Frontul cel de la Bucureşti !?!
Unii îl aproba. Se face puţină linişte. Dinicu e încă nemulţumit. Îi face un semn lui Abrudan care se ridică în picioare. El se aşeză.
-Eu am cerut cuvântul pentru că vreau să vă întreb ceva. Am aflat că domnul Vişan a primit o butelie…şi a primit cică şi domnu Ivan şi…îl indică pe Gyuszi…toţi de la tovarăşul Dobre…
Stupoare! Fluierături!… Abrudan revine:
-Eu le cer să spună dacă e sau nu aşa! E sau BA!!!
Huiduieli! Ţipete! Vânzoleală!
X
Pe uşa clubului uzinei ies cei de la prezidiu. Se mai aud vociferări. Dinicu le arată pumnul celor din incintă. Cei de afară sunt tare aprinşi. Gyuszi o ia de capul lui şi pleacă. Vreo doi îl strigă. El tot merge. Fără a întoarce capul le schiţează un salut.
Iarăşi îl strigă.
- Gyuszi! Gyuszi !
Dar el merge; singur şi năuc de supărare. Îi vâjâie urechile. E negru de supărare.
XI
Gyuszi, Mariaşi tatăl ei stau la masă. E noaptea de Anul Nou. Mănâncă cu poftă. Televizorul funcţionează. Maria gustă un pahar de vin alb. Gyuszi remarcă mulţumit şi naiv murăturile.
- Îţi place, tatiţu’ cârnatul’ ?!?
- Da! Da’ mai vreau hrean…
Îl serveşte pe bătrân . Gyuszi gustă şi el din vin. Se înveseleşte.
- Hai noroc, Marie! C-am mai îmbătrânit un an…
- Păi nu desfaci şampania?!?
Gyuszi zâmbeşte. Se uită la bătrân şi vrea să se ridice de la masă dar cel din faţă i-o ia înainte. Sună şi telefonul.
Maria ridică receptorul.
- Alo?!? Da?!?
- E Corneluş!
Apare din hol bătrânul cu sticle de şampanie. Uşile rămân deschise larg în urma-i. El radiază.
- E rece ca ghiaţă! GHIAŢĂ!
Maria se învârte pe loc fără a se putea opri în timp ce vorbeşte la telefon.
- Te pup băiatul mamii! Şi noi îţi dorim numai bine! Gata! …s-au dus, Ceauşescu, comunismul şi dictatura! Vrei să vorbeşti cu tata?… Şi noi îţi dorim numai bine! Vă pupăm pe amândoi!… Vă distraţi bine? La mulţi ani! şi noi o să ciocnim! O să ne gândim şi la voi! Oh…o…o… Numai de nu va-ţi mai chinui voi dar… lasă că vine vremea voastră! La mulţi ani! Ţi-l dau pe tata!
- Gyuszi tocmai aşeza paharele de şampanie pe masă iar bătrânul încerca să deschidă sticla şi era atent să nu lovească ceva.
- Ne transmite: „La mulţi ani!” Şi el şi Diana.! Hai că vrea să vorbească şi cu tine… E de la sindrofia lor…
Gyuszi duce receptorul la ureche. Bătrânul deschide sticla şi toarnă şampania în pahare. Maria gesticulează vorbindu-i tatălui.
- Să ciocnim EXACT la miezul nopţii! Un pahar pentru ei! Oh, băiatul mamii… Atunci trebuie să ciocnim!!!
- Mai repede! Mai repede!…
Se întoarce. Gyuszi lasă receptorul telefonului în furcă. Se serveşte şi el cu un pahar. Îl observă şi el pe Iliescu. Un rictus al feţei. Bătrânul îl atenţionează.
- Vezi că v-a încălecat…
- Lasă tatiţu’ … şi Maria reduce volumul televizorului. Se întoarce spre cei doi bărbaţi. Aceştia vor să ducă paharele la gură şi să bea. Gyuszio e chiar nervos. Bătrânul se hizleşte. Maria e precipitată în faţa televizorului.
- Să vină ceasurile!
Şi ceasurile apar pe ecran. Ele licăie şi invadează ecranul. Sunt din ce în ce mai multe. „ La mulţi ani!”. Cei din cameră se pupa şi se felicita! Maria radiază.!
-Pentru băiatul mamii! LA MULŢI ANI !
Îşi priveşte cu dragoste tatăl şi bărbatul. Gyuszi o priveşte cu căldură. Cu ochii săi mari şi trişti…
I
Când a apărut Dinescu la televizor, Ceauşescu îi mai speria doar pe fraieri… A fost un uruit în oraş. Un vuiet de telefoane, maşini, tramvaie, voci şi câte mai câte. Pentru multe minute, Dinescu a fost Dumnezeul multora.
Lazăr Tornel a fost primul care i-a rupt lui Nae portretul, în curtea goală a fabricii. Îl porecliseră aşa pentru că era omul directorului şi îi turna pe toţi. Nu era un om rău. Era curat şi pedant. Funcţionar. Avea umor şi la cei 50 şi ceva de ani era un mare fante. Dumnezeu îi dăduse o fată. Il înţepa întrebându-l de viitorul ginere, încă necunoscut, Dinicu, un mare palavragiu. Lazăr tăcea dar maxilarele îi tremurau continuu. Cică, iubitului fetei îi era sortit să toace averea bătrânului. Bătrânul scăpase cu vârsta ; nimeni nu l-a scuipat în obraz. In jurul lui s-au strâns mulţi.
Au început să vorbească între ei, să ţipe şi să chiuie. Se tot pupau. S-au oprit toate presele şi strungurile, iar oamenii [nu-şi găseau locul. Unii au deschis o sticlă de palincă pe care o aveau în raftul de scule. Cam într-o oră s-a golit toată fabrica.
Unii au plecat acasă şi s-au lipit de televizoare. Alţii s-au dus în centru la Primărie. Aici, din cinci în cinci minute, se anunţa un nou primar sau o altă otrăvire a apei. Spre seară, au început să se audă şi de teroriştii de la aeroport. Intre timp căzuseră multe guverne locale. In multe erau băieţi tineri, de mare nădejde, dar apăreau tot felul de directori. Mulţimea îi huiduia pe ştabi cu consecvenţă.
II
Când Gyuszi s-a întors acasă, Ceauşescu fusese prins, iar Caramitru urca pe tanc, îi impălora pe terorişti să nu mai tragă. Maria îşi frângea mâinile cu disperare. Gyuszi a vrut să sune la telefon pe o vară de-a lui din capitală dar n-a reuşit ca receptorul ţiuia într-un fel miterios.
Nevastă-sa a făcut repede masa în sufragerie unde erau strânşi cu toţii. El, ea şi Cornel; socru-su’ Ion se culcase de cum apăruse Nicolaescu la televizor. Puştiu’ ţipa într-una; Ole, ole, ole şi iar ole. Gyuszi era răguşit. Maria care îl tot deochia pe Petrică, că era frumos şi deştept şi tânăr, îl blagoslovea pe taică-su’. Că cum poate să doarmă când ţara se chinuie. Ea se uita cu drag la Cornel care era tânăr şi n-o să mai prindă o viaţă de câine. Lui Gyuszi îi era tare foame. Maria s-a dus la vecini să schimbe butelia că se şi terminase. N-a reuşit. Le-a făcut o papară pe reşou. Mâncau cu toţii şi se uitau la televizor.
Cuvintele veneau de la televizor.
CARAMITRU: Nu mai trageţi! Nu mai trageţi!
MARIA: Gyuszi, Gyuszi…
GYUSZI: Sss,ssss, fi-ţi atenţi…
MARIA: Doamne, doamne, ţţ…
CORNEL: Mama!
MARIA: Gyuszi, spune şi tu ce vor ăia?!?
GYUSZI: Vor pe dracu!
CARAMITRU: Dictatorul Ceauşescu a fost prins! Dictatura
comunistă….
CORNEL: Trebe’ să curgă sânge….
MARIA : Morţii de la Timişoara...
GYUSZI: Ce-i cu ei?
MARIA: Nu-i lăsa!
CARAMITRU: Armata e cu noi...
CORNEL: N-am stare...
GYUSZI: Gata, gata! Că s-au dus.
CORNEL: Secu e secu...
MARIA: Aşa e!
UN REVOLUŢIONAR: Nu mai trageţi, nu mai trageţi, predaţi-vă!
GYUSZI: Ţi-ai găsit?!?
CORNEL: Măi, măi, nu ştiu cum stau acolo!
MARIA: Aşa în faţă.
GYUSZI: Îi poate împuşca imediat! Măi! Da’ nu-i joacă!
UN REVOLUŢIONAR: De-aici din studioul patru!
MARIA: Oi! Oi, oi, oiioi!
GYUSZI: Ia să-l chemi pe tatu-tău! Că el era mare
luptător în munţi!
MARIA: De cum a apărut Nicolaescu a zis că-i şarlatanie!
Că nu se face revoluţie cu artiştii!
CORNEL: L-am sculat eu să-i zic de Iliescu că le anunţa
în conducerea nouă pe Blandiana şi doamna Cornea
şi Brucan...
MARIA: Au fost toţi la televizor. Şi Petre Roman şi vreo
trei generali iar tata, ca şi Toma, le sforăie. Da
săracul a umblat toată dimineaţa cu căruciorul
după butelie.
MAZILIU: Fac un apel la trupele Ministerului de Interne!
CORNEL: Mă da’ ăsta n-a fost securist?
GYUSZI: A fost! Da’ a protestat la Geneva.
MARIA: Eu când îi văd pe copii ăştia...că dacă era peste
un an când era Cornel în armată...
CORNEL: Fără milă, trăgeam!
MAZILU: Am fost conducătorul unităţii militare de elită...
GYUSZI: Le are.
MARIA: Tati, uite că nemernicii ăştia nu se lasă...
GYUSZI: Le e frică!
CORNEL: Trebuie făcută curăţenie în ţară!
GYUSZI: Hm, mintenaş...
MARIA: Doamne da’ de nu i-ar mai ierta Dumnezeu...
CORNEL: Hai să dăm pe unguri.
GYUSZI: Lasă-l aici că-i mai cald...
PETRE POPESCU: Revenim în studioul...
MARIA: Dă-l în acolo că ei ştiu mai multe!
Televiziunea maghiară transmitea programul de actualităţi de
la francezi.
ANTHENE2: Bucharest paye du sang sa liberte. Tout le
monde regarde attentivement les Roumains qui luttent
contre Dracula comuniste!
GYUSZI: S-au dus, mă! S-au dus! Hai mă la noi să-l văd pe
Caramitru!
Cornel s-a ridicat de la masă şi a schimbat din nou postul. A ieşit
pe balcon şi a început să ţipe de zor.
Ole, ole, ole! Ceauşescu nu mai e!
Jos, în curtea blocului, era toată gaşca. La parter, în blocul familiei sale, Laurenţiu instalase un televizor. Aveau vin şi lumânări. Se pupau. L-au fluierat şi pe Cornel care a coborât de grabă. Au stat toată noaptea. Nimeni nu le-a spus nimic. Puţini s-au culcat şi lumini era pe la aproape toate ferestrele. Televizoarele duduiau. Cerul era plin de stele. Spre dimineaţă, Cornel s-a reîntors acasă.
Gyuszi şi Maria erau tot în faţa televizorului. Cornel s-a aşezat la masă.
Gyuszi a început să se îmbrace. Maria i-a făcut pachetul. Gyuszi îşi făcea pantofii când a apărut socrul său în cameră. Era voios şi zăngănea sticlele de lapte. Şi-a şi aprins o ţigară.
-Gyuszi, voi lucraţi astăzi?
Gyuszi a fost puţin mirat. A băjmăjit ceva. S-a ridicat şi a sunat la fabrică.
-Alo, alo, alo! Poarta! Poarta!...
Ai lui aţipeau la televizor. Gyuszi s-a aşezat la masă. I-a turnat lui socru-său o palincă.
Au ciocnit.
-E liber pînă de Crăciun.
-Lăudat fie Iisus!
III
Două zile nu s-au mişcat din faţa televizorului. Mâncau cu poftă şi oalele se adunau pe masă. Au trecut pe la ei şi vecini şi colegi de-ai lui Gyuszi dar l-au găsit ameţit şi au discutat cu Maria. Maria ştia ce se întâmplă în Bucureşti. La masa din sufragerie s-a bărbierit Cornel, iar la televizor apăruseră: Iliescu, Roman şi unul cu barbă. Cornel n-a mai plecat de acasă. A sunat-o pe iubita lui şi a venit ea la el. Mariei nu-i plăcea de Diana că i se părea fandosită. Gyuszi i-a simţit privirea de regret când fata s-a aşezat la masă şi s-a bucurat când a văzut că trece peste asta. A apărut la televizor doamna Doina Cornea. Ei, toţi, au început să ţipe într-un glas: ’’Ura! Ura! Ura!’’.
Bătrânul intrase în cameră cu o farfurie de sarmale şi s-a speriat. Le-a scăpat pe covor. Dar Maria s-a ridicat de la masă şi l-a luat în braţe.
-Tătiţu’, tătiţu’! Lasă-le în acolo de sarmale!...Uite că am apucat să ajungem şi ziua asta!... Tătiţu’, tătiţu’...
IV
A sunat soneria. Maria a ieşit să deschidă uşa. Cei trei bărbaţi ciocneau în faţa televizorului. Maria l-a chemat pe Gyuszi în bucătărie. Acolo era Nelu Dobre şi învârtea între degete un bileţel. Şedea pe un scaun. Gyuszi s-a aşezat şi el.
-Ce-i tov. Dobre?...Trăieşti?!?
-Mă,Gyuszi, mă,...Tu mă şti pe mine, mă...
-Parcă te alergau ăia prin fabrică...
-Mă, tu mă şti pe mine...că n-am supărat pe nimeni...şi n-am făcut rău nimănui...Că pe cine am putut am ajutat...c-o casă...c-o butelie...sau un bilet de tratament...Aşa au fost indicaţiile.
-No şi ce! I-auzi! ai să mă faci să-mi dea lacrimile...Dobre...ai fost tu om mare şi greu !GREU!O ştii şi matale...
-Mă, Gyuszi...
-Gata, te-ai dus! Ce te agăţi?
-Nu mă agăţ. Gata!...Predau! Tot!
-Aşa, mă! Şi-atunci?!?
-Gata, gata!...M-am apucat să fac ordine! Oi plimba şi eu nepoţii! Numai’ că uite am găsit într-un sertar câteva bonuri de ridicat butelii.
-Şi?!?
-Mă, ca să le ia cine s-o nimeri?!? Eşti tu! Mai e şi Letea! Şi Indianu şi Ivan şi câţiva care staţi în fruntea listei de ani de zile să luaţi o butelie...
-I-auzi?!?
-Da!mă’ Gyuszi! Nu te iuta aşa la mine că ştiu eu cine e om bun şi necăjit...Sindicatu’ a avut şi el păcatele lui...Că şti că partidu’ ne călărea pe toţi...
Gyuszi se smuci într-o parte şi Dobre crezu că vrea să-l pocnească. Dar el îşi puse o ţigară între buze. Ieşi din bucătărie lăsându-l pe celălalt singur. În hol se lovi de Maria care se ştergea cu un ştergar pe mâini.
-Ce faci?
Îl auzi pe porcu’ şela!
-Da! da’ ce faci?!? Ca să nu-mi spui c-o fi şi că n-o fi şi n-o ieşi că înnebunesc!
-Maria!
-Gyuszi!
-Tu eşti nebună!
Nu sunt şi şti bine că iar ni s-a terminat gazu’! Că aştepţi butelia de ani de zile! Că pe asta am dat cinci mii! Nu trei sute!
-Mă compromit!
Da’ de ce? Nu e revoluţie?!? Pentru cine?! Pentru ei? Pentru ştabi? Pentru secretaru’...pentru tov. Ilisie?!?...pentru tov. Director?!?
-Taci tu!
-Ce să tac?!? Taci tu! Ia bonu’ şi du-te şi scoate butelia! Om avea una de rezervă pe care o s-o încărcăm şi oi găti şi eu liniştită că nu mă lasă gazu’!
-Mă acesta-i şerpos?!?
-Îi pe dracu’ că i s-a dus vremea!
V
Când Gyuszi a ajuns în secţie, de macaraua de la podul rulant era agăţată o mătură întoarsă. Toate strungurile duduiau dar nimeni nu lucra. Băieţii erau deoparte şi discutau de „odiosu” ce fusese împuşcat. Mătura se rotea şi Gyuszi observă acum tava de colectare a deşeurilor aşezată dedesubt. Era plină de murdării şi excremente; rămăşiţe ala diferitelor materiale de propaganda sindicală sau politica plutea alături de câteva sticle şi un şobolan. Într-o poză, Gyuszi îi observă pe cei „doi”! Putea! Un fum uşor şi palid se răspândea. Cineva aruncase un pumn de vaselină care ardea mocnit. Gyuszi scuipa cu poftă. Apoi se adresă celorlalţi:
-Noroc, bă?!?...Ole?
-OLE! OLE!
-Cum aţi dormit?
-Ce somn tov. Maistru?! PROCESUL!!!
-Ce, bă! Da’ acela a fost proces?!?
-A fost pe pizda-măsii!
-N-a prea fost...da’ trebuia împuşcat să le taie avântul la terorişti!
-Toţi ar trebui jugăniţi!
-Să le ia mau’!
-Eu credeam că „piticu” fuge la arabi...
-L-au lăsat de izbelişte ai lui!
-El nu s-a lăsat!
-Bă! Da’ ce voce avea acela!
-Procurorul!
-Nu, mă! era judecătoru’
-Ce ţi-l mai pizduia...
-Avocaţii lui erau pe nicăieri...
-Erau înţeleşi!
-El se ţinea tare!
-Ea era mai slabă dar el: Nu şi NU!!!
-Numa’ în faţa poporului!
-Le avea, măi...
-Era tare Nae!
-Se tot uita la ceas...
-Bă, îţi dai seama dacă scăpa...
-Îi termina!
-Ne termina!
Gyuszi îi lăsa să vorbească şi o lua prin secţie. Era mulţumit.Nu atât că-l împuşcase pe Nae, el sincer nu se aşteptase la asta niciodata, ci că nimeni nu avea nimic cu el. „ Uite. Ce bine că fusese om şi nu se legase de nimeni şi-şi văzuse de treabă, că nu-l înjură nimeni şi băieţii liniştiţi...” . Toată lumea se plimba şi stătea de vorbă. Radioul transmitea ştiri după ştiri. Se amestecă printre alţii. Urcă sus la birouri. Multe uşi erau mânjite cu catran sau rahat. Lunga centrală telefonică era biroul securistului uzinei. Pe uşa acestuia a fost agăţată o cutie poştală. O cutie pe care nu era niciodată scris nimic. Biroul era răvăşit. Printre cei câţiva dinăuntru, îl recunoscu pe Dinicu.
- Aţi găsit ceva???
Dinicu clătină din cap. Îi arată o cutie de ciocolată plină cu delegaţi şi biroul şi fişetul pe care erau numai bilete de tren. Bilete şi iar bilete; peste tot, numai bilete.
- Îşi bat şi acum joc de noi! Păi de ce îţi spun eu să-i
futem pe toţi şefii.Adică, nu dosare ! nu scrisori! nu liste! Numa’ bilete de tren???
Gyuszi n-a spus nimic. A ieşit cu Dinicu după el. A luat cutia poştală de pe uşă, a deschis un geam de pe coridor şi a aruncat-o drept în mijlocul curţii .
-Mă, Gyuszi, mă…
Gata, mă! La vot! Să vedem cine rămîne şi cine pleacă!
Toată conducerea, fiecare şef sau şefuleţ să fie ales!
- S-au făcut tot felul de liste, de bilete, de cupoane. Înainte de votarea finală, Gyuszi care era şi el în poziţia a patra, a tot stat şi cugetat. De multe ori s-a trezit în mînă cu bonul de butelie.Ofta. Câţi trecuseră pînă să-şi poată şi el cumpăra o butelie fără să nenorocească bugetul familiei. Când îi spunea el lui Cornel cât trebuie să icneşti în viaţa asta! Şi lui i se făcuse lehamite de vorbele sale; d-apoi băiatului. Măcar de-ar duce-o el mai bine. Ei, ei, ei... Cum zicea Cornel, acu trei ani, până l-a pocnit peste gură Maria:
- Sunt sătul de minciunile mele!…A votat toată lumea. De la muncitori până la ingineri; de la director până la femeia de serviciu, pompier sau portar…Toată conducerea a fost demisia!…
VI
Gyuszi a lăsat căruciorul pentru butelii la intrarea în magazin. Vânzătorul l-a chemat la casă. I-a dat restul. Gyuszi nu scotea o vorbă. Vânzătorul l-a chemat pe şeful său. Şeful a apărut în magazin. A cercetat cu atenţie bonul şi a dispărut pe uşa care intrase. Gyuszi nu se lasă şi-l urmează. După ce-au trecut prin vreo trei coridoare întunecoase, grasul s-a oprit în faţa unei uşi . Nu i-a spus nimic lui Gyuszi. S-au privit lung. Au intrat înăuntru dar după ce uşa a fost descuiată cu mare atenţie. Pe mai multe rafturi erau numai şi numai butelii. Lui Gyuszi i s-a tăiat respiraţia. Şefu’ s-a dus după o tejghea. Gyuszi n-a mai făcut nici un pas. Într-un dosar au trecute mai multe detalii de pe bonul adus de Gyuszi. El număra în şoaptă buteliile şi se gândea… „Doamne, doamne,… câte butelii şi câţi bani sunt aici… dacă aş mai avea una i-aş da-o lu’ socru’ meu s-o ţină în garaj unde are el sculele şi beţele de pescuit că ar putea să facă o lampă cu gaz şi câte ar mai putea el face… el care e cel mai cel mai „eszer-meşter” ….dacă ar avea cinci le-ar vinde şi şi-ar lua motocicletă…ţţ ţţ ţţ…cu 20 de butelii şi-ar rezolva toate problemele… şi pe cele de acum şi pe cele din următorii trei ani! …Doamne, doamne, doamne… Era himnotizat de rafturile de butelii! Şeful s-a dus la fereastră şi a cercetat din nou bonul. Gyuszi îl privea cu răutate. Celălalt a tuşit semnificativ. S-a dus şi a luat o butelie din raft. A aşezat-o pe masă. Gyuszi nu schiţa nici un gest. Grasul s-a aplecat şi a luat o cârpă dintr-un sertar . Gyuszi îl urmărea cu atenţie. A şters butelia de praf. Se uitau unul la celălalt. Grasul parcă se blegise de tot. Gyuszi începuse să-şi revină …A scos un pachet de ţigări. Carpaţi- ieftine şi tari! Pe una a umezit-o. În privirea lui, buna şi caldă, grasul l-a citit! Grasul s-a oprit din ştersul buteliei. A privit un anunţ de pe perete. „PERICOL DE EXPLOZIE”. Gyuszi a lut butelia şi după un gest scurt în loc de salut a ieşit. A aşezat butelia în cărucior şi a plecat pierzîndu-se printre trecători.
VII
Gyuszi trăgea voios căruciorul de butelii. Deşi iarnă, afară era vreme frumoasă. Gyuszi simţea că zboară. Fredona. Treceau câteva maşini cu ajutoare . Erau străine. El se opri şi le salută cu bucurie. Pe străzi era o veselie generală. Revoluţie, sărbători, toţi oameni se iubeau.
Gyuszi s-a oprit în faţa unui birt. Pe terasa de beton, oamenii stăteau în faţa unor mese de tablă. Gyuszi a intrat cu căruciorul după el. Când să comande berea, s-a trezit cu Abrudan în spatele său.
- Noroc, nea Gyuszi!
- Noroc!
S-au privit. Au ajuns la masă, au ciocnit şi au băut. Iarăşi s-au privit. Şi Abrudan era vesel!
- E bine?!? OLE!!!
- OLE!!! Olele!!!
Abrudan îşi desface servieta murdară şi veche. O deschide şi o întoarse. Se rostogolesc portocale.
- Vrei, nea Gyuszi? Pentru doamna…
- Avem şi noi c-a luat ieri fecioru’ din centru…
Abrudan descoperă butelia.
- Aţi rămas fără butelie?!?
- No, no, no, no,…ţţ… ţţ … Hai că dau o bere.
- Păi?!?
- E NOUĂ! Acum am luat-o!
- Bravo,bravo!!! …cum aşa?!?…De unde?
- DOUĂ SUTE ŞAPTEZECI ŞI DOI DE LEI ŞI PATRUZECI ŞI CINCI DE BANI!!!
Abrudan radiază. Gyuszi se duce la ghereta metalică şi revine cu două beri. Râgâie cu poftă.
- Ei, ei, ei. Eu am cinci mii pe una acu’ trei ani…
O mângâie ca pe un prunc. Îl priveşte cu mare bucurie pe Abrudan. Se uită apoi cu modestie în jos la butelie.
- Acu’ chiar că nu mai ai probleme…
- Bă, Abrudane! Ştii cum era? Când ţi-era lumea mai dragă…De SĂRBĂTORI, în CONCEDIU,CÂND AVEAM ŞI EU O TREABĂ!!!
- Întotdeauna se întâmpla aţa...
- Şi ţine-te şi aleargă după maşină prin oraş, dă telefoane la cunoştinţe… Uneori MARIA era cu MÂNCAREA CALDĂ pe aragaz!!!
- Acu’ trei ani la soacră-mea în cartier s-au bătut ca chiorii când a venit maşina care nu mai trecuse de trei săptâmâni…
Mai beau cu poftă, fiecare, câte o gură de bere. Abrudeanu se freca pe bărbie. Un beţiv ridică sticla în sus şi răcneşte:
- Trăiască MAREA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Ce l-a pus la zid pe cel mai ticălos dictator!
- I-auzi puradelu’ !
- Anul 1989 ! Nu se mai putea! Polonia! Cehoslovacia! Germania! Ungaria! Şi acu’ România!
- De unde a-ţi luat-o!
- Mă, e, …ps, ps…
- Hai, nea Gyuszi, zi-mi şi mie că doar n-o fi groasă!
- Lasă… Acu’ să vezi c-o să fie pe toate drumurile...
- Mă duc duc acu’ s-o cumpăr!
Gyuszi ezită. Abrudan insistă. Se privesc.
- Mai, Abrudan, mai …
- Hai, nea Gyuszi! Se poate?!?
Se mai privesc odată. Iarăşi beau. Şi se mai privesc.
- Mi-a dat Dobre un bon de scos butelia… Un bon în regulă!
- Cum dracu’ ?!? DE FRICĂ!
- A fost el de capul lui la mine!
- Ei, ei?!?
- Nu eu l-am chemat!
- Te cred! Îs nişte curve ăşti…
- C-o fi, c-o păţi… că i-au mai rămas nişte bonuri…
- Ei, na?!?
- Era oricum printre primii pe tabel…De cinşpe ani m-am înscris… Nu poţi cu una în casă…
- Fără eşti chiar pe nicăieri.
- Aşa…a fost…
- Măi…măi…
- Am luat-o că doar nu era s-o las să se piardă. Hai noroc!
- Beau şi iarăşi se privesc. Veselie mare pe terasă. Radioul continuă să funcţioneze. Mai apare lângă ei beţivul. Se clatină.
- Ole! Ole! Ole! A murit împuşcat marele dictator Ceauşescu de MAREA ŞI VITEJASCA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Trăiască prietenia dintre popoarele române şi ungureşti!
- Uite… Abia am apucat s-o scot…
- Nu trebuia, nea Gyuszi, nu trebuia…serios… eu nu ştiu dacă trebuia s-o scoţi.
- Mie îmi venea rândul s-o iau. De patru ani sunt pe locul trei!
- Te cred . Da’…
- Şi n-am apucat s-o iau…. Că i-o dam lui acesta care are copii, că eu degeaba aveam… că-i ăstălalt care e rudă cu cutare… eu nu eram… iar ăstălalt e tânăr şi e… membru… de viitor… în care ne punem speranţele şi vrem să-l păstrăm…că pe mine ştiau că nu mă apucă strechea şi stau liniştit în banca mea…
- Da, măi nea Gyuszi, dar nu e revoluţia…
- Oleeee! Trăiască Marea Revoluţie ROMÂNĂ!
VIII
În bucătărie, Gyuszi şi Maria stau la masă. Aragazul funcţionează cu toate ochiurile. Maria îşi priveşte fericită bărbatul. Acesta se uită la butelie. Apoi îşi toarnă o ţuică . O dă pe gât. Se privesc. Sunt obosiţi. Ea e fericită.
- Măi, Gyuszi… Mâine ,poimâine te trezeşti c-o ia Cornel pe Diana…
- Da’ ţie parcă nu-ţi prea plăcea…
- Mă ştii că nu te întrebă. Da’ eu ca mamă îi spun că am obligaţia asta. O am şi i-o spun… Că în ce pot eu îl ajut…
Gyuszi o aprobă fără a-i desprinde privirea de la ea.
- Şi când se aşează la casa lui îi dau şi eu…o butelie şi…una alta…
- Numai de nu s-ar chinui… numai… numai…
Se mai privesc o dată în ochi. Aragazul merge în continuare cu toate ochiurile. Gyuszi o mângîie pe mână pe Maria.
IX
În club se ţine o şedinţă condusă de Frontul Salvării Naţionale „Mecanica”. Vacarm. Mulţi vor să vorbească în acelaşi timp. Pe podium se află comitetul. Printre ei e şi Gyuszi. Dinicu, aflat în picioare, ţipă:
- DOMNILOR!!! Linişte! Linişte! Linişte! …Noi nu putem satisface şi răspunde tuturor întrebărilor şi dorinţelor dumneavoastră! Ce vreţi?!? Nici la ale mele nu putem. Asta e! Dar cum bine ştiţi, noi ne-am constituit prin votul dumneavoastră ca să reglementăm câteva probleme! NOI ne-am constituit şi organizat după cum am văzut la televizor pe prototipul! Aşa! Nu după cum a vrut unul sau altul… că trebe o autoritate! TREBE! Aşa temporar dar trebuie să conducă cineva. Noi suntem în slujba Dumneavoastră Atât cât e nevoie…Aşa că şi Frontul cel de la Bucureşti !?!
Unii îl aproba. Se face puţină linişte. Dinicu e încă nemulţumit. Îi face un semn lui Abrudan care se ridică în picioare. El se aşeză.
-Eu am cerut cuvântul pentru că vreau să vă întreb ceva. Am aflat că domnul Vişan a primit o butelie…şi a primit cică şi domnu Ivan şi…îl indică pe Gyuszi…toţi de la tovarăşul Dobre…
Stupoare! Fluierături!… Abrudan revine:
-Eu le cer să spună dacă e sau nu aşa! E sau BA!!!
Huiduieli! Ţipete! Vânzoleală!
X
Pe uşa clubului uzinei ies cei de la prezidiu. Se mai aud vociferări. Dinicu le arată pumnul celor din incintă. Cei de afară sunt tare aprinşi. Gyuszi o ia de capul lui şi pleacă. Vreo doi îl strigă. El tot merge. Fără a întoarce capul le schiţează un salut.
Iarăşi îl strigă.
- Gyuszi! Gyuszi !
Dar el merge; singur şi năuc de supărare. Îi vâjâie urechile. E negru de supărare.
XI
Gyuszi, Mariaşi tatăl ei stau la masă. E noaptea de Anul Nou. Mănâncă cu poftă. Televizorul funcţionează. Maria gustă un pahar de vin alb. Gyuszi remarcă mulţumit şi naiv murăturile.
- Îţi place, tatiţu’ cârnatul’ ?!?
- Da! Da’ mai vreau hrean…
Îl serveşte pe bătrân . Gyuszi gustă şi el din vin. Se înveseleşte.
- Hai noroc, Marie! C-am mai îmbătrânit un an…
- Păi nu desfaci şampania?!?
Gyuszi zâmbeşte. Se uită la bătrân şi vrea să se ridice de la masă dar cel din faţă i-o ia înainte. Sună şi telefonul.
Maria ridică receptorul.
- Alo?!? Da?!?
- E Corneluş!
Apare din hol bătrânul cu sticle de şampanie. Uşile rămân deschise larg în urma-i. El radiază.
- E rece ca ghiaţă! GHIAŢĂ!
Maria se învârte pe loc fără a se putea opri în timp ce vorbeşte la telefon.
- Te pup băiatul mamii! Şi noi îţi dorim numai bine! Gata! …s-au dus, Ceauşescu, comunismul şi dictatura! Vrei să vorbeşti cu tata?… Şi noi îţi dorim numai bine! Vă pupăm pe amândoi!… Vă distraţi bine? La mulţi ani! şi noi o să ciocnim! O să ne gândim şi la voi! Oh…o…o… Numai de nu va-ţi mai chinui voi dar… lasă că vine vremea voastră! La mulţi ani! Ţi-l dau pe tata!
- Gyuszi tocmai aşeza paharele de şampanie pe masă iar bătrânul încerca să deschidă sticla şi era atent să nu lovească ceva.
- Ne transmite: „La mulţi ani!” Şi el şi Diana.! Hai că vrea să vorbească şi cu tine… E de la sindrofia lor…
Gyuszi duce receptorul la ureche. Bătrânul deschide sticla şi toarnă şampania în pahare. Maria gesticulează vorbindu-i tatălui.
- Să ciocnim EXACT la miezul nopţii! Un pahar pentru ei! Oh, băiatul mamii… Atunci trebuie să ciocnim!!!
- Mai repede! Mai repede!…
Se întoarce. Gyuszi lasă receptorul telefonului în furcă. Se serveşte şi el cu un pahar. Îl observă şi el pe Iliescu. Un rictus al feţei. Bătrânul îl atenţionează.
- Vezi că v-a încălecat…
- Lasă tatiţu’ … şi Maria reduce volumul televizorului. Se întoarce spre cei doi bărbaţi. Aceştia vor să ducă paharele la gură şi să bea. Gyuszio e chiar nervos. Bătrânul se hizleşte. Maria e precipitată în faţa televizorului.
- Să vină ceasurile!
Şi ceasurile apar pe ecran. Ele licăie şi invadează ecranul. Sunt din ce în ce mai multe. „ La mulţi ani!”. Cei din cameră se pupa şi se felicita! Maria radiază.!
-Pentru băiatul mamii! LA MULŢI ANI !
Îşi priveşte cu dragoste tatăl şi bărbatul. Gyuszi o priveşte cu căldură. Cu ochii săi mari şi trişti…
vineri, 2 decembrie 2011
ARSENIE BOCA, in memorian....
Teatrul Naţional Radiofonic organizează marţi, 6 decembrie 2011, de la ora 18.30, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, str. Kiseleff nr. 3, sector 1, Studioul Horia Bernea – evenimentul cultural „Părintele Arsenie Boca – Apostol şi profet al neamului românesc”.
Sub acest generic, va avea loc în premieră, audiţia cu public a spectacolului radiofonic „Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii” şi vizionarea filmului documentar „Părintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” – ambele producţii purtând semnătura reputatului regizor Nicolae Mărgineanu.
Zian Boca s-a născut la 29 septembrie 1910, în satul Vaţa de Sus din Ţara Zarandului. A studiat la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paştile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic şi stareţ, cu putere şi duh apostolesc şi chiar prorocesc, a inspirat mişcarea unică de la Sâmbăta, de redeşteptare religioasă şi morală a românilor.
A trecut la Domnul pe 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, se perindă zilnic sute de pelerini. Anual, pe 28 noiembrie, peste 10.000 de oameni sunt prezenţi la slujba sa de pomenire. Mii şi mii de oameni îl cinstesc ca pe un sfânt.
Spectacolul radiofonic de teatru-document „Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii” este o producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, realizată în cadrul proiectului „Biografii, memorii”, difuzată în premieră la Radio România Actualităţi, pe 13 decembrie 2011, de la ora 21.05.
Scenariul radiofonic: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu.
În distribuţie: Mihai Bica, Dorin Andone, Eusebiu Ştefănescu, Dan Săndulescu, Oana Mărgineanu, Magda Duţu, Alexandru Nedelcu. Cântările bisericeşti: Diaconul protopsalt Mihail Bucă şi isonarii Ionuţ Dima, Ştefan Voicu şi Ioan Hangu.
Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela
Georgescu. Producător: Magda Duţu.
La audiţie vor participa actorii care au jucat în acest spectacol şi echipa de realizatori.
Scenariul radiofonic „Părintele Arsenie Boca – Taina Iubirii” porneşte de la însemnările colegului său de şcoală, preotul Petru Boldor, născut în satul Cib din Munţii Apuseni. A învăţat la Liceul „Aurel Vlaicu” din Orăştie şi la Liceul „Avram Iancu” din Brad, unde a fost coleg de bancă cu Părintele Arsenie Boca. A studiat „Teologia” la Sibiu şi Arad. A fost preot la multe parohii. A cunoscut calvarul închisorilor comuniste. L-a revăzut pe Părintele Arsenie în 1966 la Bucureşti, în 1969 la Brad, cu prilejul centenarului Liceului „Avram Iancu” şi din nou la Brad, în 1979, la sărbătorirea celor 50 de ani la la absolvirea liceului. A scris despre aceste întâlniri într-un caiet pe care l-a dăruit profesorului Romulus Neag de la Brad, care ni l-a pus cu generozitate la dispoziţie.
I-a dedicat Părintelui Arsenie poezia Sfântul.
A trăit în ultima parte a vieţii pământeşti la un cămin de bătrâni din Sibiu.
Părintele Petru Boldor a trecut la Domnul la mijlocul anilor `90 ai veacului XX.
Filmul documentar „Părintele Arsenie Boca – Omul lui Dumnezeu” urmăreşte evoluţia tânărului Zian Boca până la măsura unei personalităţi de statură filocalică. Aduc mărturii despre Părintele Arsenie: IPS Laurenţiu Streza - Mitropolitul Ardealului, PS Daniil Stoenescu – Episcopul Daciei Felix, preoţii Nicolae Streza, Ioan Sofonea, Oprea Crăciun, Nicolae Bordaşiu, Simion Todoran, Viorel Trifa, Dionisie Ignat, Ioan Gavrilă, Ciprian Negreanu şi Aspazia Oţel Petrescu din Roman, Nicolae Streza din Făgăraş, Vasilica Niculescu din Drăgănescu.
Comentariul: Bogdan Ficeac şi Ion-Costin Manoliu. Voce comentariu: Maria Ploae. Documentaţia: Ion-Costin Manoliu. Muzica: Petru Mărgineanu, Diaconul Mihail Bucă, Ieromonahul Daniel Mih. Regia artistică: Nicolae Mărgineanu.
joi, 1 decembrie 2011
DE SF NICOLAE
Targ de Sfantul Nicolae
2 – 4 decembrie
De vineri, 2 decembrie pana duminica, 4 decembrie, de la 10 dimineata la 6 dupa-amiaza, va asteptam la marele Targ de Sfantul Nicolae de la Muzeul National al Taranului Roman.
Mesteresc, vand si se tocmesc:
olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, tesatoare, cusatorese, impletitoare, pielari, rudari, iconari...
La targul de la oras mesterii aduc:
sorcove, linguri, tuica, vin, turta dulce, cozonaci, miere, placinte, cofeturi, suc de mere, kürtõs kalács, masti, fluiere, ocarine, impletituri din panuse, oale, scaunase, ii, podoabe, opinci, cergi, scoarte, cosuri de nuiele, cauce, strachini, oale de sarmale, jucarii, icoane, pristolnice, blide, marame, ibrice, mobilier pictat, carafe, chimire, curele, genti, alambicuri, blidare, copaite, sararite, furci, pipernite, gavane, lingurare, cavale, paretare, laicere, stergare, lazi de zestre, catrinte, camasi, fote, cahle, clopotei, zurgalai
si cate si mai cate.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)