Viaţa ca un meteorit de seară
Nicoleta Milea,
Marius Th. Barna este creatorul unei proze scurte realiste, căreia
îi descoperă forme distincte de expresie, modalităţi de construcţie
aparte, în deplină consonanţă cu problematica propusă şi care pune un
accent deosebit pe viul autentic al relaţiilor interumane. Ilustrativ în
acest sens este volumul Viaţa ca un meteorit de seară – proză, Editura
Zorio, Bucureşti, 2014.
N-am putea înţelege corect fenomenul literar
pe care Marius Th. Barna îl propune cititorului fără a reaminti, chiar
şi sumar, realizările şi împlinirile sale ca regizor, scenarist şi
producător de film. Pentru filmul de absolvenţă a Facultăţii de
Regie-Film din cadrul ATF Bucureşti, în 1995, Mail life, a fost premiat
la Edinburgh, Montreal, Sankt-Petersburg , fiind achiziţionat de Canal
Plus. Din categoria lungmetrajelor de ficţiune, amintim: Faţă în faţă
(1999, selectat la Montreal, Helsinki, Alexandria, Los Angeles), Război
în bucătărie, 2001 (după un scenariu de Răzvan Popescu, prezentat la
Sarajevo, Geneva, Kiev, Albena), Sindromul Timişoara – Manipularea,
2004, Istoria petrolului din România, 2004, Carnetul de partid, Sexul şi
anticoncepţionalele, Frica de Securitate, 2007, Dincolo de America,
2008 (Cairo, Viena, Moscova), Casanova, identitate feminină, 2009. Este
regizorul şi producătorul lungmetrajului documentar Utopia impusă, 2010
(scenariu de Lucian Dan Teodorovici), reflectare a perioadei comuniste
prin cuvinte/ teme cult specifice. ...Mama ei de tranziţie, 2011,
imprimă un suflu inedit unei stări ce pare a nu mai lua sfârşit.
Ca
dramaturg, Marius Th. Barna este cunoscut prin volumul său de teatru
Erotica 2000, care a fost premiat de Ministerul Culturii şi Cultelor
pentru debut, în 2003.
Alături de Alexandru Iclozan, a produs mai
multe filme de ficţiune: Umilinţa (regia Cătălin Apostol, Cairo), Viaţa
mea sexuală (regia Cornel George Popa, Moscova), Ana (regia Alexa
Visarion, Salonic, New-York). În 2014, este producător la Paradox Film.
Volumul
de proză scurtă Viaţa ca un meteorit de seară cuprinde şapte creaţii:
Îmi tremurau picioarele ca la un cutremur, Dragoste şi ură, Căderea
primului guvern revoluţionar, Dacă aş bea o şampanie, O noapte
incendiară, Istoria unei zile pline de bani, Converse. Fiecare text
aduce în faţa cititorului felii de viaţă, dezvăluind dimensiunile
şocante ale personajelor: împătimite, revoluţionare, îndrăgostite,
reflexive, meditative, bolnave, selenare, bulversate, extremiste,
dilematice, inegale în comportare etc. Motivaţia artistcă se bazează, de
cele mai multe ori, pe subtile sugestii privind psihologia
personajului. El îşi canalizează toate energiile într-o singură
direcţie, toate gândurile sunt blocate de o singură problemă, fie că
este ea suspiciunea, neîncrederea, trădarea, gelozia etc. În
dezinvoltura lor comportamentală, au convingerea că nu lasă de bănuit că
fiecare ar ascunde câte ceva: un viciu, o slăbiciune, un trecut sau
chiar un prezent dubios, un păcat crucial nerecunoscut. Notaţiile sunt
lapidare, comparaţiile concretizatoare susţin o construcţie bine
motivată. Linia portretistică are la bază o latură de esenţă a
caracterului uman ilustrat. Este vorba despre un mod de viaţă care
exprimă respectarea unor valori instituite şi promovate în funcţie de
educaţia şi formaţia fiecărui individ, într-o realitate dură. Urmărirea
atentă a conflictului care declanşează acţiunea, punctată de scena/scene
semnificative, conferă compoziţiilor un echilibru deosebit. Sunt clare
calităţile cinematografice ale creatorului acestor proze în anticiparea
transformărilor suferite de personaj/personaje, în perspectiva relaţiei
dintre exterioritate şi interioritate, prin modul natural de comunicare.
Este
evident că ne aflăm într-un moment bun al prozei scurte realiste
contemporane, în care numitorul comun este omul de tranziţie între rău
şi bine, între minciună şi adevăr, între ură şi dragoste, conducând
către o armonie cotidiană a artelor, căci, aşa cum mărturiseşte un
personaj: „După ce ne naştem învăţăm ce e binele şi răul, dragostea şi
ura, Dumnezeu şi păcatul. Toate acestea trăiesc în noi, dar cei care ne
ţin de mână se simt îndatoraţi să ni le repete pentru a nu le confunda.
După ani, care nu rareori sunt mulţi, se naşte în tine o dorinţă căreia
ajungi să i te înrobeşti cu toată energia şi puterea ce o posezi şi,
condus de o voinţă oarbă, încerci cu o disperare vecină cu nebunia să
învingi tot ceea ce ţi se opune, chiar cu riscul de a te pierde pe tine
însuţi. Mintea este slabă faţă de ceea ce prin sânge vine de la
inimă...ˮ (pag. 17).
Am convingerea că această carte nu va trece
neobservată, cu atât mai mult cu cât ea ilustrează într-un fel şi
domeniul interferenţei dintre literatură, arta dramatică şi
cinematografică şi tot atâtea modalităţi artistice de realizare. (NICOLETA MILEA)