Cu multi ani in urma, imediat dupa ‚90, intr-un documentar de mare calitate, realizat de Gabriel Liiceanu si Sorin Iliesiu, despre Cioran si Tutea, era analizata ideea, ‚ultimei carti’ care ii apartine individului a o juca si trai. Se referea la actul sinuciderii, iar ideei lui Cioran se argumenta, ca atunci cand totul tie este potrivinic iti mai ramane acesta optiune, tragica, dureroasa, nefericita, dar care e la dispozitia ta. Decizia iti apartine....
Sincer, nu impartaseam nici atunci, nici acum ideea. Mai ales cand nu esti singur sau ai un ‚har’. De judecat in afara instantele o face o singura persoana. Cineva acolo sus....
Dar viata e adeseori nemiloasa. Madalina Manole a fost evident o fiinta depresiva care s-a confrunta cu multe din obstacolele, dificultatile, situatiile existentei unui artist in Romania, tara de multe ori nimanui. Trebuie sa fii tare, mai ales cand esti ignorat, blamat sau daca te-ai ridicat observi cum apare o mana imaginara care te scufunda. Din pacate nu avut putere sa depaseasca cotidinele si uzualele situatii ale existentei unui artist, care a si cunsocut glorie, in Romania. Era o voce, un artist, o personaliate care trebuia sa suporte sa fie ignorata, marginalizata, neintelesa, fie de marele public, fie de apropiati. Acesta incercare a fost prea dificila pentru ea.
Nu i-a ramas, ca fiinta mai firava, dacat sansa ‚ultimei carti!
A devenit o stire! Filmul mortii ei un subiect de media extrem de power. Cum putea sa piarda media autohtona acesta sansa de rating. Ce conteaza ca profitam de apropiati, prieteni, impostori. Rating-ul sa creasca. Ultima ironie a viatii vietii ei este acesta tipic autohtona exploatare mediatica a gestului ei. In media decenta nu se conjuga cu ratingul.
Daca nu ai nervi de otel, stomac de cangur, pielea gros tabacita, in contemporanietatea autohtona nu iti ramane decat sansa, la propiu sau figurat, a ,ultimei carti’!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu