CONVERSE, proza

CONVERSE
proza scurta


Cartier de blocuri. Cutii de chibrite. Vio trece printre alei.
O alee, o ia pe la stanga. Apoi la dreapta. Intra in scara unui
bloc.

Usa se deschide si Vio intra in micul hol al apartamentului. Isi lasa rucsacul in hol si intra la bucatarie unde mama, Dorina, 47 de ani, mai plinuta, gateste de zor. Un miros de manacare. Ardei umpluti sunt pe terminate.
-Buna, mama!
-Te pupa mama...Stai jos sa manaci.
-Mama ma nenorocesti. Ardei astia, grasimi...se pun imediat.
De ce crezi ca fug seara. Nu stiu..si asa unsurosi...fain, dar grasi...atata carne mananca oamenii si sarbatorile care au trecut...
-Ceva teste?
-Inca nu. Saptamana viitoare. Dar la mate sunt sigura ca e de bine,
iar emotiile ce le am la romana sunt mici...
-Simularea asta o sa intre in calcul la admitere nu?
-Asa se zice, dar inca nu e clar...
-Nu pot sa inteleg.
-Asa e pentru toata lumea. Mama fa-mi repede niste paste,
ceva cu parmezan usor...ca nu mananc carne...Mami, iubire...stii de excursia de vineri de la Sinaia...
-Sa nu spui ca mai trebuie platit ceva. Tata iti da maine banii de
buzunar...1 milion...sa nu te rogi de unii...
-Mama...e primavara, munte o sa fie superb. Asculata-ma. As vrea sa imi i-au niste CONVERSI!
-Ce tu? Ce conserve?!
-Mama esti o gospodina perfecta! ConversE! Marca!!!Tenisi cooli
sunt la UNIREA, albi cu verde, 1 milion si saptesute te implor...stii cat te iubesc....
-Iubirea mea...eu iau bani peste zece zile...tata peste o sapatamana...s-a imprumtat sa iti dea bani 2 milione excursia si
milionul de cheltuiala...am inteles ca stai trei zile..
-Mami...nu pot sa merg la munte fara CONVERSI..si asa umblu
cum umblu imbracata...
-Ma eu te inteleg...dar ce sa fac..
-Fa ceva...suna-l pe tata, dar fa ceva...Asa e moda..asa e filmul...decat fara mai bine stau acasa...deschide ferestra ca e un abur

Nu mai asteapta multe se ridica, cu o farfurie, cu un sanwich minuscul si paraseste camera. Dorina a ramas singura. Lasa mancarea pe foc .Sta pe ganduri. Deschide ferestra. Isi ia un mobil ordinar si o suna pe prietena ei Felicia. Bipeaza numarul ingadurata.
-Feli...sunt eu Dorina. Ce faci la spital de garda? Poti vorbi..asa o leaca...mai trebuie sa iti mai dau cinci sute...tu cum mai stai...inteleg...pana saptamana viitoare...am inteles..pleaca fata la munte si stii sa nu se ude...

Nu prea a rezolvat mare lucru. Iese din bucatarie.
Bate la usa camerei Vioricai. Deschide. Acesta vorbeste la telefon. O vede ii face semn sa o lase singura, dar de indata se ridica, o retine si ii arata pe ecranul computerului unde sunt niste tenisi CONVERSE, verzi si cu dungi albe care troneaza ecranul, Dorina se uita mirata, nu zice nimic, apoi Vio ii arata ca vorbeste la telefon si nu poate vorbi cu ea de fata si Dorina retrage inchizand cu grija usa.. Se duce in sufragerie. Sta acolo singura. Clipe lungi nestiind ce sa faca. Apare Vio.
-Ai gasit ceva, mami?
-Ce sa gasesc..uite am sunat-o pe Felicia..
-Si pe tata?
-Ce sa-l mai sun pe tata? Sa-l mai intorc pe dos, uiti ca a avut doua luni libere....ca iarna nu pune nimeni termopane....
-Sa-i zici ca sunt ca si o tiganca in clasa...ca mai bine ma lasati
la orfelinat...nu sa ma luati degeaba.....sa vede ca nu esti mama mea
-Vio....Vio incepe sa faca ture prin sufragerie. Gesticuleaza aproape plangand.
-Se vede ca nu esti mama mea..ci asa de rezerva si eu de umplutura.... sa ai si un un copil...suna-l... sa-i zici ca
stiu ca mi-au zis cinci luni unii...si se vede ca nu semanam...da de ce dracu' v-ati pus sa ma luati ca nu aveam treaba ...ma
luau altii nu niste nenorociti ca voi...
-Vio! Nu stii ce vorbesti...
-Stii ca sunt a nimanui..nu asa face o mama adevarata...cauta, gaseste solutii da tu ce stii, ce te doare pe tine ca o sa fiu ca si o calica...o pereche obisnuiti de CONVERSI!Sa fiu ca si tine...
Dar eu vreau si altceva...De aia invat ca sa ajung la ASE! Si nu la tejghea. Intelegi?...Si daca o data pe semestru. Merg si eu intr-o excursie...O data mama, ca nu merg saptamanal...Am zis eu ceva ca nu aveti vila la Sinaia? sa alerg sa ma catar pe munte, sa rad, sa dansez seara si nu sa fiu crispata si disperata...Fericirea e simpla...o pereche de CONVERSI, albi cu verde...
-Vio imi impietresti inima...
-O lasa-ma, mai bine eram la orfelinat, imi gaseam unul sa
mi-i faca cadou....Lasa-ma...lasa-ma.

Vio a iesit si a fugit in camera ei. Usa ca s-a inchis in forta, cheia rotita in clanta. Dorina este stana de piatra. Nu zice nimic. Se imbraca mecanic. Paraseste apartamentul. In tacere.

Dorina iese din bloc si o ia pe aleea. Trece de pe o alee pe alta. E micuta as cum o vedem din departare. Afara parca picura, ea isi strage fasul in jurul copului sa se protejeze de frig. Intra intr-un mic chiosc de cartier. Un mic magazin cum sunt pline cartierele. Dorina intra in chiosc. E magazinul in care lucreza ea ca si vanzatoarea. Colega ei de schimb tocmai toarna cafea macinata
-Ce faci Dori. Iti lipsim? Ai ramas fara ulei.
-Sefa nu e aici?
-E prin zona. Revine intr-o juma’ de ceas...
-O astept...
S-a asezat pe un scaun intr-un colt langa o sobita ce da o caldura mica. E asa obosita de griji si nu prea in apele ei. Colega ei continua sa serveasca diferiti clienti. Timpul trece incet. Colega ii face o cafea si i-o da printre alte treburi sau clienti care ii serveste intr-un. Sunt amandoua plictisite. Nu prea isi vorbesc.

Apare sefa. A parcat anterior masina, observata de Dorina care se ridica de pe scaun si o astepta in picioare intr-o pozitie docila.
-Buna fetelor!
-Ce faci, Dori nu ai fost de dimineata?
-Ba da, dna Camelia. Aveam o mica problema...
-Orice numai bani nu!
-Merge micuta mea in excursie la Sinaia si mai trebuie sa ii iau una-alta...stiti cum sunt copii.
-Stiu ca si eu am doi si sunt si la facultate. Nu vor sa mearga la cursuri ca mie bine si iau ceva partime sa fac bani, parca poti sa faci si bani si scoala...Nu POT Dori ca imi vin distribuitori
si am plati de facut, iar incasarile stii si voi ca au fost mici...
-2 milioane sefa.
-LUNI! Nu mai insista. Iti dau luni in avans.Ca azi intr-o ora vin aia de la COCA COLA si stii si tu daca nu le platesc 75 milioane imi taie discount-urile...Dorina a intepenit. Sefa e clara in vorbe. Dorina. Nu mai zice nimic. Paraseste chisocul trista rau.

Iata-o trecand printre alei. O vedem trecand prin fata scarii de bloc de unde iesit. Trece de colo colo, plimbandu-se asa fara rost si pe ganduri. Mai trec vecini cu care se saluta mecanic. Dupa vreo doua ture intra in bloc. Asteapta liftul. Urca in cabina de lift. Observam becurilor palpind pana la sase, apoi liftul se opreste si din nou becurile palpaie si liftul coboara la etajul trei.

Dorina iese din lift,asa muncita de ganduri, suna la un apartament. Apare Vasile, administratorul blocului, 55 de ani, inalt, matalos, imbracat de casa cu un sfeter tricotat. Cand o descopera pe Dorina se si uita asa ciudat in jur.
-Ce e? La sapte, fac incasari.Jos in administratie...
-Aveam ceva...nu sunteti singur?
-Ba da. Intra....Ii face loc sa intre si inchide usa grabit dupa ea.
O bucatarie miniscula de bloc. E luna. Vasile e singur. Dar curatenie e bec. El se aseaza pe un scaun la o masa unde sunt cateva dosare, stampila si cutia pentru bani.
-Ce e Dorina?...Vocea sa a devenit mai blanda. Ea se aseaza obosita pe scaun de langa el. Trista si abatuta.
-Sunt terminata. Imi trebuie urgent 2 milioane.
-Si mie pensia imi vine peste doua saptamani. Iara vrei sa iau
din casa?!? Vine un control si ma face de bacanie. Stii ca ma tot reclama Teodorescu!?!
-Ti-i dau luni, cel tarziu marti. Ca iau un avans de la butic.
-Tu stii ca eu tin la tine. De cate ori nu te-am ajutat.
Nu ne-am mai vazut de mult...O priveste mai amabil, cu ganduri, mana sa ii mangaie incet palma femeii. Ea nu pare a reactiona. E plina de tristetile ei. Sfarsita si obosita de discutiile cu Vio, de plimbarile prin ceata, prin chiosc si de una alta.
-Ma asteapta Viorica nevoie-mare.Sunt terminata si fara nci un chef.Dar mai trec eu pe la tine. Stii ca nu te aburesc...
Vasile da aprobator din cap. Se ridica bolovanos si o inconjoara pe Dorina. Se lipeste de ea si o prinde de la spate de sani. O ridica in picioare si o saruta cu pofta. Ea nu prea e in forma, mai flasca. El o pipaie intr-un asa mai primitiv. Ea nu il respinge, il accepta tacit si obosita. Trupul ei pietros nu reactioneaza. Isi lasa capul pe pieptul lui solid si obosita murmura.
-Vin poimaine, poimaine, poimaine.Bem o cafea pe dupa pranz cand ies.
El da aprobator din cap, dar nu se poate retine sa nu o mai tina in brate cateva minute si sa o pipaie intr-una. Cum ea e asa intepenita o lasa sa se scurga pe scaun. Se aseaza si el pe scaun, asa incalzit si putin obosit de acesta mica inflacareala erotica.
Deschide cutia de bani, marunti, dar si niste sute si zeci de lei.
Ii socoteste douazeci de bancnote de o suta de mii lei, asa cu degetele sale groase cu care invarte meserias banii. Ii numara banii. Ea ii ia banii, aproape sa ii pupe mana, il saruta zgomotos pe obraz. Isi baga banii in buzunar.
-Multam fain. Fug.Ma asteapta Viorica.
Iese in fuga din bucatarie si paraseste in graba apartamentul.

Pe aragaz e o oala de manacare. Dorina sta obosita pe scaun. De cealalta parte a mesei e Dumitru sotul ei care mananca cu pofta o ciorba.
-Fii atenta ca poate ne cheama si sambata. Nu e rau ca platesc...
Macar sa fie...Am facut si un ciubuc ca da aia am intarziat...
Viorica?
-Mi-a cerut niste bani si a plecat sa isi ia niste tenisi.
-Ai avut?
-Am cerut de la sefa...si i-am dat sa ii fac o bucurie...
-Bine ai facut. Ca e fata buna. Felul doi?
Ea se ridica si pune ardeii umpluti in farfurie. El scoate din buzunarul de la piept o chitanta si o pune sprijinita de fereastra
-Era la caserie jos deschis si am intrat sa platesc intretinerea, ca nu imi place sa raman scris acolo pe panou cu restante. Si stii ceva?
-Ce?
-Nea Vasile e salon. Mi-a zis ca imi trece un milion din fondul de
rulment, sa il dau restulla inceputul lunii urmatoare. Sa pui chitanta in sertar....Ea ia chitanta si o pune in vitrina dulapului de la bucutarie. revine la masa si se aseaza privindu-si barbatul cum manancu cu pofta mancarea.
-Ce viata...
-Si vremea asta ploiasa. Abia astept sa vina fata...
Mananca in tacere. O tacere blanda se lasa in bucatarie in care cei doi sunt la masa. Clipe lungi si calme se scurg incet. Se aude usa de la intrare. Ochii lui Dumitru se umplu de bucurie. Usa de la bucatarie se deschide si intra Viorica cu plasa in mana.
E vesela nevoie mare. Scoate niste tenisi CONVERSE, verde cu alb, pe care ii arata elor doi care zambesc cu drag.
-Cadou de la mama DRAGUTA! Dar pupici la amandoi!...Ii pupa pe amandoi parintii.
-Bravo! Sa ii porti sanatoasa.
-Promit note mari la teste.
-Asa sa fie.
Ea se invarte vesela cu tenisi prin mica bucatarie. Se aseaza pe un scaun si ii incalta. Rapid. Se invarte prin bucatarie. Vesela fredonand. Isi scoate din geaca un telefon Il bipeaza.
-Il sun pe Dinu sa ne vedem jos sa ma admire. Ca zbor. Pupici.
Fug pana jos o jumatate de ora....Le trimite o bezea din usa bucatariei si iese in graba vorbind la telefon. E toata un zambet.
Cei doi raman la masa privindu-se cu drag.

2011

DRAGOSTE SI URA, proza....

După ce ne naştem învăţăm ce e binele şi răul, dragostea şi ura, Dumnezeu şi păcatul. Toate acestea trăiesc în noi, dar cei care ne ţin de mână se simt îndatoraţi să ni le repete pentru a nu le confunda. După ani, care nu rareori sunt mulţi, se naşte în tine o dorinţă căreia ajungi să i te înrobeşti cu toată energia şi puterea ce o posezi şi, condus de o voinţă oarbă, încerci cu o disperare vecină cu nebunia să învingi tot ceea ce ţi se opune, chiar cu riscul de a te pierde pe tine însăţi. Mintea este slabă faţă de ceea ce prin sânge vine de la inimă...
Sunt întinsă în pat. Simt că mă prinde somnul. Aş fuma. Mi-e atât de lene să mă ridic. Tac. Dar nu pot să-mi abandonez gândurile...
Iubi ar fi trebuit să fi venit. Mi-e atât de drag. Visurile unuia sunt şi ale celuilalt. Şi, deşi trăim într-o ţară de cacat, cu o lume nenorocită şi o viaţă mizeră, eu şi el suntem fericiţi...Ce e dragostea în stare...
Vorbind, mă aprind. Îmi dau seama că devin mai pătimaşă, mai impulsivă şi că pot părea lesne o exaltată. Cei care m-ar asculta sau m-ar citi dacă aş scrie, şi ce păcat că n-am această înzestrare căci ce pagini ar ieşi, cu aventuri, pasiuni şi ce mai viaţă, vai, vai, vai...dar pe bună dreptate, ar putea spune oricine că sunt prea pulsională şi aşa...deloc chibzuită...Hm… că pledez fără a dezvălui, că invoc fără să cer şi că, deşi tot vorbesc, mă agit, ţip sau alerg fără ca ceva concret să se poată observa sau intui...Totuşi realizez că şi eu şi oricine şi de oriunde şi oricând, înapoi aici se va întoarce, va descoperi totul aşa cum a fost cu dragostea şi ura ce dau oamenilor nebănuite forţe...Sunt lucruri de care nu mă îndoiesc.
Întotdeauna după masa de prânz stau întinsă în pat. Intimităţi. Chiar şi sexuale. Incălzesc. Cum ar spune el : mă promedanez prin menajeria proprie... Celelalte colcăie între ele legănându-şi paturile...Arcuri, praf şi poate plictis...
Iar el nu mai vine...O bătaie, două în uşă...Uite-i pe ai mei. Tata şi mama cum îi ştiam de nouasprezece ani. Zâmbete, bezele, agitaţie ca-ntr-o cameră de patru unde sunt şase persoane în picioare. Toată lumea s-a aşezat pe scaune şi a început să discute despre : şcoală, vreme, oraş, şcoală, repartiţie, sănătate, fără Europa Liberă că era totuşi prea multă lume în cameră, iarăşi despre şcoală, de două ori despre mozodromul din complex, Timişara, cantină, vreme, penticostali şi baptişti, poluarea din România ’80 că atât era, trenuri care întârzie, zahărul de pe cartelă, acumulatorul de la maşina alor mei cu care veniseră de la Oradea şi din nou şcoală şi, natural, toate celelalte din cameră au plecat lăsându-ne singuri cu ai mei. Eu şi ei. Ei nu mai erau mami şi tati...Erau Şerifu’ şi Scorpia ! El îi botezase aşa. Fără supărare ! De când reuzaseră să-l vadă. Cu mine ! Dar ţine-te bine ! Căci nici el nu mai era iubi...
Nu, nu, nuuu ! Doar un oltean împuţit şi puturos ca toţi ceilalţi, iar aici le-aş fi dat dreptate deşi nu mai aveam când s-o fac, căci pe ei îi interesa numai el, cel care le întorcea viaţa, gândurile şi natural ţi mai ales, nelipsita sănătate, pe dos. Că nu vroia să mă lase pe mine în pace bună. Iar eu, fiica cea bună şi scumpă şi dulce, nu vroiam, dar de fapt ca întotdeauna în viaţă, să fac astfel de cum îmi doreau ei binele meu şi al lor. Şi, în loc ca eu, bozgoriţa cum precis mă pomenea maică-sa, să mă duc şi să mă şi fut, culc, da’ de toate dacă chiar vreau, da’ cu unul de-al nostru, nealcoş dar curat, eu cea frumoasă şi sensibilă şi educată, am înnebunit.
Cum diavolul intrase în mine, tata a început să facă tumbe. Mama-şi rupea nasturii blestemându-mă. Se loveau în cameră de o cămasă a lui, de ţigările din scrumieră sau de versurile cu care îmi tapetase peretele de deasupra patului. Tipau ! Îi imploram...Îşi făceau semne. Fiecare era pe drumul lui. Reproşurile curgeau. Nimeni nu-l înţelegea pe celălalt...Şi atunci ştiam şi ştiu şi voi şti toată viaţa că sunt momente pe care le reţii pentru totdeauna. Explozia, însă, mi-a scăpat ! Totul până la a patra palmă. Primele trei le-am primit repede. Refuzasem să le cred. Deşi fuseseră, nu le-am luat în seamă. Dar următoarea mi-a fost scârboasă ! Ea m-a făcut să cad pe pat. Şi niciodată nu mi s-a părut o pătură mai păroasă, degetele tatii mai unsuroase, iar mama mai umflată. Nu puteam decât să mugesc. Ca o vită. Plânsul care mi se zbătea în piept îmi făcea greaţă! Da! Greaţă,greaţă,greaţă ! ...Vai, aş fi vomitat dar parcă mi se lipise stomacul. Nările nu mai aveau aer. Sângele îmi plesnea în degete.
Nu le-a trebuit nici 10 minute ca să-şi dea seama câtă lenjerie îşi lăsase el la mine la spălat, ce cursuri le scriam împreună pe indigo şi câţi bani aveam...Cum m-am spălat pe faţă, cum ne-am târât pe coridoare şi cum ne-am blocat într-o cameră de hotel, mi se pare de prisos să mai repet. Noaptea am încercat să-mi fac planuri şi planuri şi alte planuri, doar ca să pot să-mi revin. Incă îmi era frică. Tăceam. Din voia mea. Abia dimineaţă am început să vorbesc. Fără rost şi cu cât effort. Cât eram de atentă, cum încercam să nu-mi scape nimic, să mă concentrez, să intuiesc şi să prevăd ce vor. Pentru ce? Că ce? Şi ce! Într-o cameră de hotel, cică de lux, unde gândacii urcau pe pereţi, mi se scurgea pe creier urinatul tatii de la baie, iar ochii galbeni ai mamei mă provocau să-l scuip. Nu mai era în ei decât răutate, ură şi negreală. Nu mai era tata care mă conducea pe tricicletă...Nu mai era mama cu care chiţcăiam în bucătărie lângă aluatul cald… La revedere familie care făcea bezele fotografului pe plajă...Erau nişte nemernici care nu puteau suporta să iubesc pe cineva, pe care ei, în aversiunea lor neputincioasă şi nenorocită, nu-l puteau accepta. Înfiorător!...Trei zile. Eu, Scorpia şi Şerifu’.
În acele zile am ascultat din nou, de zeci de ori, povestea vieţii părinţilor mei. Uneori şi suferinţa îţi provoacă silă şi dispreţ. Nu mă mai interesa nici bunicul care venise de la ruşi o epavă. Când îi auzeam bocind de cât efort se mutaseră la oraş ca să mă dea la o şcoală severă, mie îmi venea să râd. Renunţasem şi la casa pentru care îşi nenorociseră şi sănătatea ! Să o dea toată soră-mii ! Gata! Că vreau şi eu să-mi fac viaţa!...
Ca să spun că era ca-n filme, că nu ieşeam din cameră decât câteva minute la aer pe o terasă, că serveam cina urmărindu-ne reciproc, că nu aveam cate dar le-am cerut poşeta, nu ştiu de ce dar mi se pare stupid.
În a treia noapte l-am văzut în stradă. În cameră, întunericul plesnea de sforăituri. El era jos !...Am coborât în fugă, desculţă şi cu sandalele în mână. Bâlciul abia începea...Între etajele trei şi patru, un beţiv mi-a zâmbit; voi avea noroc! Să fie ! ...Când l-am strâns în braţe pe iubi tremuram, tremura, tremuram…
Nu mai aveam ce căuta în oraş. Din gară am sunat-o pe soră-mea şi am anunţat-o de plecarea mea la Craiova. I-am dat adresa părinţilor lui. Ea urma să-I sune pe ai mei la hotel. Noi ne-am urcat în primul tren spre sudul cel atât şi atât de iubit. Mi se cam făcea lehamite. Nu aveam nici un pic de încredere. Zaibăr, lene şi o boală după decoraţii – toate îmi provocau frisoane. O familie extaziată de cel care mă ţinea în braţe, mă punea pe gânduri. Cum îi ştiam pe ai mei, bănuiam că vor veni după noi. Ne vom mai bate ! Nu va fi uşor...Ce bine că eram cu el !...Iubi, iubi, iubi...
Iubi ! Aşa-i spuneam. Tudor, numele său de botez, mi se părea umflat ca un pepene. Toată fanfaronada alor lui, ce-l trompetau de parcă vedeau moaştele străbunei eroine, mie mi se părea deplasată. Eram decisă să schimb o pagină de istorie în una de dragoste.
Iubito, uneori reuşesc să ning nefiind decât un fulg de nea...Puiule...Mă săruta. Eu îl ţineam de curea. Eram pe culoar. Doi blatişti. Uneori îl pişcam de şold. Acolo unde avea puţină cărniţă. Mai moale şi mai caldă. Când în palmă ţi se lasă...Prunci mulţi eu ţi-aş face...Era noapte şi trenul gonea. Uneori soşeaua se lua după noi...Te-am căutat ca un disperat. Zic din gară să mergem la biserică. Ne-om lua şi nimeni nu ne-o împiedica...Dar eu nu sunt o slută ori o ţoapă ori o nimenea ! Nu ! Nu,nu,nuuuu ! Vreau să-i văd pe toţi în spate când voi spune DAAA !...Da !Să fie! Să trăiţi !...Nu fi prost...Poate vin ai tăi degrabă, căci e noaptea lungă şi albastră...Sunt după noi, dar ţine-mă de mână...căci în tren mi-e frig şi o ureche îmi vâjâie ! Lasă-te pe umărul meu ! Mândru, falnic sta-voi noaptea-ntreagă treaz...Brrr ! N-a fost decât o sclipire ! Când pe Scorpie o vazui călare ! Pe mătură zbura şi trenul ajungea ! Îşi întinse mâna. Rubinia piatra geamul îl zgâria...Nu mi-e teamă de viaţă, cât de greu să ne fie. Bani şi şpagă vom da ! Împreună într-o cameră ne-om muta ! ...Iubi ! DOI ANI mai sunt până când vom termina şcoala ! Mi-e cam frică ! Hai să fugim în lumea largă! …Lasă tu, că ne-o da bani babacu’ ! Tot la el în garnizoană ne-om întoarce ! … Crezi c-o să-i placă ? Fără zestre şi cu dispreţ? Căci e rea lumea şi de ureche bună! Repede te află ! De cine ? De Şerif mi-e mai teamă ! Tare aprig e ! Multe nu prea ştie! Poate e la barieră ! Uită-te la maşini ! Multe sunt...Dacii-s toate şi pocite !…Lasă asta! Casa ne-om aranja...doar un an doi, poate trei, copil n-om face ! CAR, rate, împrumuturi cu curaj şi îndrăzneală ! Ai să vezi cum vor veni în casă ! Rând pe rând. Alb imaculat şi înalt! El frigiderul Fram!...Voi fi harnică şi gospodină! O maşină de spălat e bună şi pentru îmbăiat! Voi fi tandru şi pentru vecini impunător! Niciodată nu voi intra beat în dormitor ! Să te cred ? Eu îţi jur ! Că de zaibăr o să iut ! Te voi ţine ca pe o regină ! Eva, Evi, Evichea ! Toată lumea ne-o invidia!
Când îl auzeam cât pălăvrăgea şi vedeam cât se hizlea şi simţeam cum se avântă ca un ameţit, mă întrebam cum puteam fi atât de senină. Nici ai lui nu erau prea încântaţi de noi. Dintre cei care ne cunoşteau, ne încurajau, realizam eu, datorită unei simpatii faţă de exotismul legăturii noastre. In afară de câţiva prieteni de-ai săi, dar pe care nu puteam conta, nimeni nu s-a oferit să ne ajute astfel decât cu sfaturi, încurajări şi bezele.
Am ajuns la ai lui a doua zi pe la amiază. Sudul cel iubit !… La marginea oraşului ţiganii au tras semnalul de alarmă ca să poată coborî mai convenabil. Trenul a icnit şi a rămas acolo patru ceasuri. Am fi putut să o luăm pe jos dar am rămas aşteptând clipa imediată a plecării. Ne pregăteam să-i găsim pe Şeriful şi Scorpia la masă...În casă nu era decât soţul soră-sii, ce fugise de la slujbă cu trei amici să bage o ciorbă de burtă şi acum completau lozul de duminică. Unsuroşi la faţă, mi-au zâmbit cu drag. Au început telefoanele. Într-un sfert de ceas a apărut colonelul anunţând mobilizare generală. Eu eram murdară şi prăfuită. Mi se părea că put. Am intrat la baie. I-am lăsat pe bărbaţi să pună lumea la cale. Radio-ul urla ! Cincinale, pace, arăturile de primăvară, va cânta peste un ceas Florica Calotă ! Apa caldă nu curgea ! Am făcut un duş rece, rece, rece ! Ghiaţă! Dar mi-am revenit...De dincolo se auzeau vocalizele casei. Apăruseră précis femeile! Toate ! ...Băiatu’ mamii, mamii şi dă-i cu bocete şi ţipete şi lacrimi. Lângă ea, un glas mai subţire. Ah, ce pălărie mov ! E a ei, a Evei mai precis ! De slăbit a mai slăbit ?!?...Auzi care erau problemele noastre ? Îmi venea deci să vărs. Scroafele!...M-am aşezat pe marginea vanei, lângă uşă şi am început să mă şterg uşor, uşor, uşor, auzind şi duşul care mai şiroia şi ameţeala de-afară. Iar oboseam. Mă simţeam străină...Mi se făcuse dor de casă. Dar dor, dor, dooor. E aşa greu să-ţi faci viaţa ta? Eu şi el. Noi doi ! Dacă chiar vrem asta.
Dincolo, explicaţiile curgeau una după alta. Cum e tata gospodar şi mama distinsă...Ei ne iubesc, nu se opun, dar să ştim cât de greu o să ne fie...Nimeni să nu se mire când şi alţii au principii. Drepte strâmbe, fiecare singur şi le judecă. Mai de dispreţuit sunt cei fără un gând...Tot oraşul îl respectă ca pe un general. Numai bine făcut. Domn aşa, mai rar, au spus multe doamne...Lasă mamă, că ştii bine cum mi-ai spus să nu mă-ncurc cu orice mâţă ?!? Moldovencele sunt puturoase, regăţencele mincinoase, iar cele din Banat prea fudule !...Multe-s şmechere şi închipuite. Repede te prostesc, fără să ştii ciu îi spui : te iubesc! ...Colonelul spunea că sunt fată bună ! El în ochii mei credea ! Nu sunt verzi ca şi marea, ci albaştri ca şi cerul...Voi fi o nevastă iubitoare ! Ştie asta ginerele său ! Unguroaicele sunt şi aprige ! Sângele îl au şi roşu...Ba sunt chiar curve, zicea nevastă-sa ! Tudorică să fii grijuliu ! Precis să ştii câţi drăguţi a mai avut !...Că cu ea în casă degrabă vrei să vii...Vai, văleu, dar ce au bozgorii cu noi ?!? Din valahi împuţiţi nu ne scot !...Ce, noi n-avem un nume ?!? O tradiţie şi o istorie milenară ?...Domnitori şi oameni de ştiinţă ?...Că pe Coandă şi Brâncuşi îi ştie şi America toată !!!…Lasă, mamă, ne-om împăca… sunt şi harnici şi strângători. Mult face, ei ţi-l dau ! Trebuie să ne împăcăm cu toţii ! O familie să facem împreună. Voi cu ei. Eu cu ea.
M-am privit în oglindă. Doar mi-am rujat buzele. Cu acel baton vişiniu, păstos şi lipsit de luciu. Când am ajuns în cameră, toţi m-au complimentat. Mama lui radia. Iubi să mă sărute...Dar a sunat soneria ! Lung şi scurt...Ştiam cine e la uşă.
Toţi s-au repezit la uşă, dar nimeni n-a îndrăznit să deschidă. Am ajuns eu. Mi-era frică. Am închis ochii, doar pentru o clipă...
Şeriful mi-a zâmbit. Iubi mă ţinea de braţ. Mama se prezenta. El a vorbit primul. Vocea lui sigură, clară şi directă, i-a încovrigat pe toţi. Nimeni n-a îndrăznit să-l contrazică. Ba mai mult, se uitau la el cu respect pentru lovitura ce le-o dase. Chipurile lor zâmbeau anemic şi-mi stârneau dispreţ. Il uram pe tata ! Pentru ce-mi spusese...Niciodată nu mi s-a părut binele mai slab şi răul mai puternic. Nicidată nu am văzut vrăjmăţia crescând mai repede şi mai impunător. Iar speranţa mai bleagă...Niciodată nu mi s-a părut mai nemernică viaţa !...Eram umilită. Neputincioasă şi chiar mânjită. Atunci eu nu eram acolo decât dovada celor spuse de el !
Aşa cum a fugit de la noi, o să vă părăsească şi pe voi !...
Peste trei ani, într-un oraş nenorocit din acel sud imposibil, un tribunal pronunţa fără complicaţii divorţul dintre noi doi. Nici unul dintre noi nu s-a luptat să schimbe hotărârea celuilalt. Ce, poate, ne-ar fi putut împiedica, copilul nu exista...

STAPANUL PODULUI!....poezie urbana

eram kinder pe strada 1 mai
in anii cica faini ai lui ceasca
si zilnic ne caram in parcul cu trandafiri
sa culegem dupa ploaie
pe zece lei o punga de ciuperci
mai si pescuiam pe crisul alaturat
unde in fiecare vara se inecau la baraj vreo doi, trei...
vara era foarte fain
si intr-un an a aparut unul vincze
baiat bun si blond si ungur
taica-su facuse ceva puscarie
cred ca asa de-a moaca
dar vincze era smecher mare si ne vrajise intr-una
de strangeam bani
multi vreo 25 lei
pentru ca vincze sa sara de pe pod in cris
de la vreo cinci metri fehes
in marea nostra admiratie
noi aliniati unul langa altul pe malul crisului
cu inima cat un purice
ne uitam la el cum mergea pe balustrada podului
el stapanul podului!
mergea pana la mijlocul crisului unde in apa sarea
era un rege, tarzan, tare nu gluma!
nebunia lui si obsesia
era sara cand trecea tranvaiul!
isi regla mersul incet, ca o felina, cand tranvaiul pe pod intra
iar vatmanul care il observa
si de indata frana, incetinea si oprea
exact in centrul podului
iar abia atunci vincze sarea in marele cris
natural pe banii nostri cei 25 de lei!
Dar era vedeta, tarzan, rege!
Nimeni nu comenta,
sincer nu prea imi placea de el ca ne trombea cam mult
nu citea nimic era plin de ghisesturi
totusi cand peste ani si el la bulau a ajuns
am fost oleaca trist
caci eu niciodata nu fusesem tarzan ca si el!
sa opresc tranvaiul pe pod!
Sa fiu Stapanul Podului!

CLARA CEA STEARPA....text pentru teatru

MARIUS THEODOR BARNA


Personaje:
EL: MIHAI, soţul ei, aprox. 37-39 ani
EA: CLARA, soţia lui, aprox. 35 ani
















Un apartament cu mai multe camere care dau un alta. S-ar părea că sunt patru sau cinci, un hol larg în jurul căruia este atât bucătăria, dar şi baia. O porţie de ficat a fost uitată pe masă. Cărti, haine, cosmetice, într-un colţ sunt câteva valize pregătite de plecare. Pachete prin diferite colţuri ale camerelor, computerul dintr-o încăpere de lucru, căci nu este un birou standard, duduie intr-una. Pe stand-by, câţiva peşti repetă aceleaşi mişcări de balans in înotul lor marin....


ACTUL I

Scena 1
Clara intră in apartament aruncându-şi poşeta şI dezbrăcându-se din mers. Ajunge in furou. Telefonul sună. Ea nu răspunde. Se opreşte in faţa aparatului ascultănd mesajul pe care-l înregistrează robotul:
ROBOT: Aţi format 7891387! Eu nu sunt Mihai, ci doar vocea robotului
care-i preia mesajul! Nu vă demoralizaţi! Data viitoare s-ar putea să aveţi
mai multă baftă! Până una alta, după bip, aveţi un minut, să vă lasaţi
mesajul dvs! Succes!......
ELISABETA (OFF) Clara! Aştept telefonul tău, unchiul Toni te aşteaptă la noapte in gară! Nu ştim vagonul la care vei fi....
Nu răspunde. Işi aprinde o ţigară. Face căţiva paşi prin cameră....A luat acum receptorul şI cu el la ureche se deplasează formănd numărul in timp ce-şi toarnă un vermut. Un alt robot îI răspunde ei.
ROBOT (OFF) Ati format 7777785 Nu vă pot răspunde momentan. Lăsaţi mesajul după semnalul sonor.....iar Clara plesneşte:
CLARA: Cicişor! unde te ascunzi!....Am câştigat! Sunt liberă! Dânsul nu a venit! Cred că i-a fost frică!....Unchiul Alecu îl ăştepta să-l dărâme pentru toată gargariseala îndurată 9 ani de zile la toate petrecerile de familie! Nici dacă aş fi fost fică-sa nu m-ar fi apărat cu atât aplomb....o să spui că exagerez, dar ”a împachetat” , am învăţat cuvăntul pe sălile tribunalului, tot completul ăla de judecată. Bâlbâiţii şI grupul ăla de stupizi care se hrănesc zilnic cu: partaje, hoţii, violurii, tâmpiţii ăia care intrau în mobilierul sălii, îi inhalau cuvintele! Judecătorul a decis astăzi, la ora 11.43, m-am uitat la ceas, presimţind că va fi o oră fericită pentru mine, eram singură,....el nu a apărut! Nu ştiu pe unde bea la ora asta...Am câştigat!...înţelegi?....uite îţI ţin un discurs!...rezistă banda?...volubilităţile partajului!?! Casa de la Arad a tuşii Caranda va fi a mea!...In sfărşit, Dumneze-ule, ce reconfortant e sentimentul ăsta de propietate, ca un plonjon în bazin după ce-ai ieşit din saună, înoţi, înoţi, înoţi, lungime după lungime, o iei de la capăt, simţi că-ţi explodează plămânii...dar niciodată, nu deraiezi, dacă te opreşti îţIsimţi piciorele libere, muşchii zvăcnind, orincând vrei hăul fuge şI tu regăseşti pămăntul sub tălpi, ţapăn, fără grijă că te scufunzi...că te afunzi... că te duci, in abis...hm, mişto,....lui îI rămănea ghiveciul asta de unde te sun!..Nu poate să zică că sunt scroafă, şi-l las în izmene! Nu-l urăsc! dar GATA!.... vreau să dispar câteva luni din oraşul ăsta......să vezi ce-o să mă învrt! Mă pun pe afaceri!..Ah...imi vine să ţip, să urlu...să ţopăi...deşi uite stau pe loc...sună-mă am poftă să sărbătoresc! Să fiu lăudată! Poate dăm o raită prin oraş....puţină golăneală....hai că mîine, poimăine suntem babe ! |ie nu ti-e frică?!?...de când n-am mai fost ?..de ani de zile...hai să golănim, cum vrei tu, să te destrăbălezi....cum ziceai, de atătea ori?.....poate agăţăm nişte hăndrălăi...măcar aşa de distracţie....Hai să benchetuim ! Te aştept! . Pusi!....Sună!!!
Acum îşI toarnă un cognac. E tare. Evident că-i face plăcere şI nu se poate opri să nu plescăie! Işi aruncă furoul intr-o altă cameră. A rămas in chiloţi. Se priveşte in oglindă. Ingrijorată de şolduri, de firişoarele de pe pulpe şI chiar de cearcănele care poate îi arată vârsta. E evident în jur de 35....Şi sânii aceştia care uite chiar se lasă...Deşi n-a purtat o sarcină...Uite păntecul sau abdomenul. Se joacă....Se invârte pe loc.....
CLARA: Trebuie să te mişti! Aşa! Un, doi trei, un doi trei...suge burta... îngrozitor... de ce trebuie să îmbătrânesc....şi nu mă cumpără nimeni! ce să mai vănd.....sufletul? inimioara?!!! oribil!...trebuie să revin la bazin....măcar de două ori pe săptămână...alfel n-am nici o şansa...nu, nuu, nu! nimic! Cu discoteca aia de babe care se cheamă AEROBIC! nu rezolv nimic! Doar că alerg pe muzică şI ascult toate spanacurile melodramatice...
Se opreste in faţa ceasului-pendulă a cărui mers il compară cu Seiko-ul pe care-l poartă la incheietura mîinii. Mai înghite o gură de cognac.:
CLARA: Cumpăraţi timpul pe care vi-l oferă firma SEIKO! Fără erori!Certitudinea
în viaţa dumneavoastră! Precizie, onorabilitate, dignitatea! In aer, apă, sub pământ! Nu ezitaţi! Tehnologie de vărf! Intraţi in anul 2000 cu Seiko!....
E din nou în faţa telefonului, dar cu un ziar în mănă!...
CLARA: Da! Alo sunteti?...OK! Mă interesează un împrumut de circa 30000
de mii de dolari...pot gira cu o casă....da, da.... pentru afaceri...antichităţi...
nu! doresc, o dobândă de maximun 8%...da, da...că altfel mă duc la
bancă...eh, şI acolo se mai pot grăbi lucrurile, nu durează pentru toată lumea....Da, da...girez cu un imobil.....o casă in provincie...două nivele....da, peste sumă...a fost evaluată recent...multumesc! Nu, nu! vă sun eu mâine dimineaţă, după zece, OK!...
Stă aşa bleagă pe un scaun. A lasat paharul deoparte...Ocheşte cu măna intinsă ceasul pendulă! Paaak!...Si Seiko patinează spre bucătărie....Singură, singură, singură...minute în şir...Un clipocit de apa umple camerele una după alta...o trezeşte din abureală...Işi trage un tricou pe ea. Se lipeşte de uşa băii....Ascultă, clipe lungi, ezită până să apese...incet, incet, incet....

Scena 2
In baie în cadă plină cu apă, Mihai. Se spală. Atent. Meticulos. I-a scăpat o privire, doar momăie câte ceva.
CLARA: Ce faci tipule?...
MIHAI: Hm,mm...
CLARA: Bănuieşti?
MIHAI: mh....
CLARA: Nu aveai nici o şansă!
MIHAI: Hm, hm, hm..
CLARA: Nu râde, că ai să şI plăngi...
MIHAI: pfff...
CLARA: Am căştigat!
MIHAI: Psss...
CLARA: DA! Da!Daaa! Casa mătuşii e a mea....ştiii cine eşti?
MIHAI: Mai greu..
CLARA: Ex-soţul doamnei, înţelegi...hm..spune ceva...nu prea ai curiozităţi
...cănd erai mai tănăr erai mai iscoditor...nu, nu?...ce mormăi, te ustură? ţi-a intrat apă în ochi? nu-i nimic...nu-ţi strică, aşa puţintică..nuu?...să mai şI plângi, puţină durere, nu?!...taci, taci, nu spui nimic, dar chiar nimic...?....mă urăşti?...deja?
MIHAI....hmm...
CLARA: Nu prea, nu eşti sigur?...te îndoieşti, tu?....hai dragă, că nu te tai!
MIHAI: Puhhhr....
CLARA: Hm, îmmm...să te spele tanti pe spate, căt măi ştiu şI n-am uitat... Nu?....Hai dragă, nu mai mârîi că sunt bucuroasă, urlu! ţip?!? nu am greţuri, ce-i înţepeneala asta! S-a fini!....poate ne mai luăm peste zece ani... s-a mai văzut!...Am câştigat! Casa mătuşii Clara este a mea!
MIHAI: Bravo!
CLARA: Aşa, hai să te pup! nu mai fi mitocam că te-am iubit! Măcar de asta
vreau casa...înţelegi, pentru amintiri...tu nu ai fost, dar eu te-am dus acolo...
de atâtea ori, te scoteam din scrisorile pe care mi le trimiteai, te aşezam, pe bâncuţa din grădină....înţelegi...pe marginea patului, pe pernă, înţelegi
eram o domnisoară romantică, cu inima ca o piersică, nu râde! porcule...mă
înnebuniseşi cu poveştile tale, doamne cât te-am iubit, înţelegi...mâ asculţi...puturel?!!
MIHAI: De paişpe ani încerc...
CLARA: Lasă dragă fiţele, ai slăbit!...Vezi că nu-ngraşă!
MIHAI: Imbătânesc....
CLARA: Aici cam ai dreptate...Voi face căteva investiţii...
MIHAI: Mă duc...încet...dar sigur....
CLARA:...mă înspăimânţi! Vai ce melancolisme....îmi dau lacrimile...
o să mai repar un etaj şI neapărat instalaţia sanitară care e putredă...
MIHAI: Exact!...Dar să ştii că nici nu-mi pare rău, deloc! C’est la vie....Se mai duce un biceps, un pectoral...dinţii ştii că ajungi să-i înghiţi fără să mai ştii de ei..... am observat alaltăieri, nu ţi-am mai spus, să nu te întristez, că mâine poimâine, o să-mi trebuiască ochelari, aşa că, ghinion, înţelegi?
CLARA: Dragă, ai înnebunit, parcă te-ai pensiona...
MIHAI: Numai, zece minute înainte de a ieşi din cadă....
CLARA: Ha! ha! ha!...te pup
MIHAI: Merci!... De trei luni nu am mai observat o gagică să-mi arunce o privire, mică, în fugă, o provocare, fie, ce-o fi...te pup, zi-mi că te tulbur
şi-am renunţat la toate!...
CLARA: Târziu!
MIHAI: De ce, chiar nu mai simţi, aşa, un ceva, nu ştu ce...mai tulburător...
CLARA: Parcă...
MIHAI: Serios....
CLARA: Hm..mi s-a cam făcut foame....aş bea o bere...
MIHAI: Ce crudă eşti! Dumnezeu! Ar trebuie să te pocnesc!
CLARA: Poftim?
MIHAI: Da! Nu te mira! Nu mişca!....he, he, eee! Că nu ştiu multe!
CLARA: Te-ai sonat?
MIHAI: Fii atentă că asta nu-i nimic! Hai masează-mă!
CLARA: Cine?.... Eu?..... Cum ?
MIHAI: Cu tandreţe şI atenţie!
CLARA: poftim....ce vrei?
MIHAI: Ca o sclavă! Cu mişcări energice pe muşchi,... pulpe,.... gambe...
CLARA: Cum!?!
MIHAI: Urmate de treceri line mângăietoare care să calmeze pielea...fii şi tu generoasă!
CLARA: Eşti nebun!?!
MIHAI: Sexus-imperator ! Auras magnum dictatorium!
CLARA: Demenţial!....
MIHAI: Spune-mi că încă porţi în plămâni răsuflarea-mi vicleană! În nări mirosul
sudori mele de mascul în pofte....până şI retina îţI plesneşte ocularul cu amintirea
muşchiului de oţel!
CLARA: Vrei să mă provoci...
MIHAI: Mi-ar fi greu...mă ştii bine!....
CLARA: M-ai ignorat de atăta vreme...
MIHAI: Aşa sunt bărbaţii...idioţi...
CLARA: Sărută-mă...Hm ah....Nu mă uda!!! Linişteşte-te...Să nu pun de cafea?....Un ness?,nu?!
MIHAI: Ah!...
Buff!... a făcut el in cada, împins de ea. Ea a fugit. L-a lăsat singur. El s-a înfundat în vană. Cu prosopul pe cap. O mogăldeaţă în apă care şansonetează:
MIHAI: La..la...lalalala......la, la la la laaaaa...la!....
şI vocea lui care bulbucă apa:
Nu fac decăt să mă afund
Incet,
Alene,
Scurgându-mă
Asemeni gândurilor ce vor să fie
Asemeni sângelui ce pulsează
Inima ce freamătă carnea,
Inima în care sufletul zvăcneşte
Corpul acesta slăbit de lovituri
Corpul acesta dezonorat
Corpul acesta înecat
De plăcerea lichidului în care murdăria se lipeşte de cadă,
Căruia niciodată nu-i va fi dat să se desfete
In nuferi albi carnivori
Ci doar în carnea albă a păcatului provocator
De femeia în care dai cu pietre
Ziua în amiază
La mijlocul drumului
Unde picăturile de ploaie se amestecă
Cu urina cailor ce vin din depărtarea asfinţitului
Vânăt!
Doar clipocitul apei clipe lungi umple tăcerea băii....

Scena 3
Ea umblă prin casă pregătind cafea. Energică, haiosă, făcănd mutre, descoperind zaharniţa în frigider, încurcându-se cu firul de la preso, care scoate o scânteie, ptiu drace!
CLARA: Când m-a invitat prima oară la cafea mi-era inima ca un purice. Îmi venea să plesnesc! O simţeam ca un iepure care se ascunde sub iarba umedă înainte de a ţâşni pe cămp, atunci cănd aşteaptă pasul vânătorului ce călcă pe brazdă. Îmi plăcea, chiuleam de la un curs, ştiam de la Gexi că e un semn, că şI cum ţi-ar scoate chiloţii...ce mai şI dacă spui... e ca şI OK!...am plecat într-o vrie la un birt, ploua îngrozitor, ca-n filmele proaste, în care plângi, ce bine fac uneori lacrimile... o linguriţă, două, hm, iar dănsul o bea tot amară...am băut patru ore cafea, i -am spus tot despre mine...de la jocurile de-a doctorul cănd eram un boţ...ce infectă e apa în oraşul asta..el, nu! să mă psihanalizeze, să desenez, nişte râme, o casă, mă gândeam să fac...un...sex....i-am spus ca nu sunt virgină, mai avusesem, încă trei, trei în cap, nu unul, numai unul pe care să-l fi iubit şI el părăsit...iar el era cam coanci, mi-a explicat apoi că în mod normal astea se spun după prima noapte...eu eram plină de poveştile Gexi, de lumina chioară din taverna cu fum, unde frigul se lingea pe pereţi să scape de târia proastă care te făcea să borăşti, unde mă aşteptam să-mi bage mâna între pulpe...parcă eram pe reşou...îi ascultam poveştile, patru ore....aş fi putut ajunge la Constanţa, pe malul mării, ce dacă era iarna, toată viaţa am visat să mă plimb pe malul mării iarna, câte visuri ne storc creierii fără rost, ce idioată e viaţa...atunci l-am ascultat în draci, parcă mergeam cu trenul, cu un bec chior pe culoar, într-un compartiment unde el, un bărbat pur simplu, doar vocea i-o auzi...te farmecă, nu mai înregistrezi nimic, doar îţI reînventariezi visele, e exact cum ai sperat, e iubitul tău pe care l-ai aşteptat, uite-l lăngă tine, psihanalizează,..., ce animal preferi, ce insemană marea, desenează un copac, un echivalent pentru cafea, ochii verzii ai lui, amar, pasiune, roşu, gelozie..., visuri gri, dimineaţa sub cearceaf, aţi putea sta in chirie la început...îi plac ţigările fără filtru...eşti sigură că nu sforăie noaptea...veţi fi de revelion împreună! Oh! sigur că da! De ce dracu’ nu am putut lua o cameră singuri...mă enerva, eram iară cu idioata de Dia, cu ciclurile ei deraiate de avorturi, care tot timpul făcea socoteală, Dumnezeule!...căt pot să bea bărbaţii împreună cănd sunt în doi, cum nu mai contăm noi femeile...poţi să-ţi spargi nuci între buci, că nu reacţionează, mai ales dacă i-a prins flama: politică, Europa Liberă!...cum să fugi pe la Giarmata, 2500 de mărci...să nu te prindă nimeni pe graniţă că-ţi fac chisăţită rinichii...s-o las să se răcească...puţin, căt i-a plăcut să bea...în lunile acelea de golăneală....toate trec, dar greu ca autobuzele în staţie, aici, aproape de marea aceia plină de Jiii, hi, hi, hi...ce bine că sunt nimicuri, şI plescăie la soare iarna?!?....visele....adolescentine ce le mai porţi încă ani mulţi după tine... ultimele lucruri care le ucizi, nimicurile pentru care nu dai doi bani, pe care le-ai urăt atâta cănd ţi-era frig, cănd nu aveai bani de mâncare, cănd îţi crăpa buza după un contract....şi erai pe liber....nimeni nu dădea doi bani pe tine...

Scena 4
Ea a revenit. Cu un tonic, un sifon, ceva rece. Energică!
CLARA: Vrei o ţigare?
MIHAI: Ai pus zahăr?
CLARA: Ah! Nu am încurcat ceştile! Ce nebună sunt!
MIHAI: Hmm..
CLARA: Dragă, dar nu mai lua mutra asta de înmormântare...că trăiesc!
MIHAI: Văd!
CLARA: Păi da, dar până acum, nu ai făcut nimic...
MIHAI: Poftim?
CLARA: Da, sigur, nu te mira!
MIHAI: Adică, ce vrei să spui?
CLARA: Că e ok! Nu? Nu e nimeni nemulţumit...
MIHAI: M-a sunat Teo.... au redus contractul la jumătate, au decalat termenele....
CLARA: Cât pierzi...
MIHAI: Nu pot să spun că înţepenesc...
CLARA: De asta erai aşa de negru?...eu care credeam că?....
MIHAI: Profită de mine....sunt complet vidanjat...
CLARA: Refuză...
MIHAI Sunt lefter, nu ştii?
CLARA: Adică ce vrei să insinuezi...
MIHAI: Nimic, decăt că pierd cam mult...
CLARA: Lasă, dragă că nu e aşa de negru dracu’!
MIHAI: E atât de dezagreabil....
CLARA: Chiar aşa? Mă bucur!....
MIHAI: Ei şI tu....
CLARA: Păi, da! e chiar aşa de simplu?
MIHAI: Ştiu eu?
CLARA: Fii sincer? Nu-ţi pare rău...
MIHAI: Uneori....
CLARA: Nu-i aşa? o lacrimă?....
MIHAI: Ei şi tu! puah!
CLARA: Nu, dar şopteşte-mi....că poate...
MIHAI: ....crezi....
CLARA:.......poate un regret....
MIHAI:..mă înnebuneşti...
CLARA:.....că ai să-mi simţi lipsa...zi-mi că-ţi pare rău...hai tu, fă un efort, de
nu? înţelegi, a trecut totul.....s-a dus, dar fost frumos....nu?
MIHAI: Gata! că plesnesc! Alba, neagra! Nu! nu, nu!
CLARA: Oh, eşti oribil! Voi bărbaţii!
A ieşit. El a rămăs singur. Incet, încet, încet iese din cadă! Singur cu el.
MIHAI: Da, sigur, ce importanţa mai are, toate se duc....nu, dar mă cuprinde o lehamite...sunt obosit....parcă eu nu aş vrea să mai iubesc,...să mă mai
îndrăgostesc ca la nouăsprăzece ani, să iubesc, să freamăt...să sper,...când imi vine să vomit de gura-mi colcăie ca smoala din pricina tutunului...de mintea lucidă şI meticuloasă ca un contabil idiot... corpul ăsta care nu se încinge....ce e primăvara, asta, decât un anotimp ce nu-ţi aparţine!?!
Mihai a aruncat prospopul. Scurte exerciţii de mişcare prin baie. Nişte paşi caraghioşi de balet.
MIHAI: Un, doi, trei! Un, doi...genoflexiuni....hm..rotaţii...hm încheietura...
ce face femeia asta?..câtă energie....are..hm...oribil....deşi ce bine e să fii liber...ce posesivă...după atâţia ani, când o femeie nu-ţi mai spune nimic...
Când o înşeli zilnic, cel puţin în gănd...când visezi pe oricine alcineva, că doar, doar va veni...ca să se schimb ceva...cum să nu-ţi vină să urli de bucurie, să te simţi dintr-o dată atât de tănăr...şi să-ţi pui arareori intrebarea...nu e prea târziu?...un, doi, ce-mi scârţîie încheietura, pic, pic...d’, porcăria asta de robinet, am plătit trei instalatori să-l schimbe, pic, pic...toate se duc, după ce-ai dat o grămadă de bani....se duc dracului toate...te poţi căca pe tehnica asta...imi vine să pun barosu’
...ah...arde...ţţ..uite o băşică....păi e de la apa caldă..linişteşte-te puiule..vezi-ţi de mouse-ul tău care-ţi aduce bani...hm..păstrează-ţi înjurăturile pentru cei ce-ţi taie din deviz...trebuia să-l bag în pizda măsii...dar, în măsa...dacă nu te maisolicită?...îi fuţi...şi tu nu-ţi poţi pune un robinet în baie care să nu se pişe pe tine...ce viaţă căcăciaoasă!Hmm...un, doi, trei...hm...paişpe...ţţ îţI cade rău părul...niciodată nu ai avut mai mult de zece fire lipite de vană, căcat... îngrozitor...ar trebui să faci nişte frecţii cu oţet, mămânci prost, ce e aia alimentaţie... un SF! în zona asta balcanică!




Scena 5
El intră pe vărfuri, o urmăreşte, fără ca ea să realizeze. E bănuitor. Sună o sonerie. Ea se apropie de uşă. El o urmează. Ea nu îl sesizează pe el. Ea ascultă pe cinva din spatele uşii. El o ascultă pe ea aflată în hol. Uşa rămăne închisă. Ea se retrage. El aşişderi, repede, dar, buff, ceva s-a lovit! Ea l-a reperat! Vijelios se apropie de el.
CLARA: Ce faci?
MIHAI: Nimic....
CLARA: Mă urmăreşti?
MIHAI: Pe dracu’...
CLARA: Păi da’...nu spui nimic!?!
MIHAI: Ce să spun?
CLARA: Sunt aici! Deschide uşa!...e poştaşul...sau poate o curvă, căci credeam că stai toată ziua în oraş!
MIHAI: Eşti nebună?....
CLARA: Poate...e prima oară?
MIHAI: Sictir!
CLARA: Vroiai să mă strângi de găt...
MIHAI: Ai înnebunit!
CLARA: Adică tu faci mistere de doi lei şI eu sunt bună de dus la 9!
MIHAI: Mă oboseşti...
CLARA: Mie-mi spui...
MIHAI: Scuteşte-mă....
CLARA: Imediat....hai să semnezi astea...
MIHAI: Nu citesc inainte de masă hărtii ştampilate...
CLARA: Un exemplar îţI aparţine...
MIHAI: Aruncă-l la gunoi!
CLARA: Nu pot! E VIA|A ta! Buletinul tău sentimental!
MIHAI: Căcat!
CLARA: E o realitate! Trebuie să o priveşti în faţă!
MIHAI Nu dau doi bani pe ea!Scrie-i necrologul!
CLARA: Nu pot!
MIHAI: Pot eu!...Se caută acte de divorţ, presupuse, arse, deteriorate, în zona centrală a oraşului!...a cuplului Mihai şI Clara. Se oferă recompensă indiferent de stare...
CLARA: Idiotule! mîine, poimâine o să ai nevoie de ele, ce-s adolescentismele astea...
MIHAI: Am şI eu dreptul să refuz!
CLARA: Semnează!
MIHAI: NU vreau!
CLARA: Mă faci să răd!
MIHAI: Potim, eşti mulţumită!
CLARA: Lasă dragă, anarhismele, că măine le xeroxezi! Le afişezI cu mănuţa ta!
MIHAI: O să le lipesc pe hol! Le pun pe curve să le înveţe!
CLARA: It’s your buiness....poftim cafeaua...
MIHAI: Te pup!
CLARA: Pe popou?
MIHAI: Sunt bătrăn, nu pot să ma aplec....spondiloza...
CLARA: Excrocule!...vrei să-ţi sar în braţe!
MIHAI: Mi-e şI mai greu să te ţin....
CLARA:....am mai slăbit...iubi!
MIHAI:...e o iluzie!..
CLARA: Nemernicule! Te ador!
MIHAI: Degeaba!
CLARA: De ce?..hai....ai curaj...lasă-ţi anii...mizeria....uită totul treizeci de secunde....ultima provocare....
MIHAI: Oh, ce iluzii..
CLARA: Ultima oară!
MiHAI: Ce plăteşti!
CLARA: Ha, bravo! Ce vrei?
MIHAI: Ghici!
CLARA: Perversităţi, bani...dezvăluiri..
MIHAI:...Numai noutăţi!
CLARA: Imposibil în viaţa asta!
MIHAI: Infectă!
CLARA: Oaf! |ip, urlul, fac scandal!
MIHAI: Te pocnesc!
CLARA: Nu cred!
Pleosc! O palmă care face linişte în casă! Au înţepenit!
CLARA: Nemernicule!
MIHAI: Dragă, dar nu mai pleci?
CLARA: Nu vreau! Mai am şapte ore!
MIHAI: Aşa de mult!....
CLARA: Nesimţitule!
MIHAI: Scuteşte-mă!
CLARA: Uite nu vreau! Aşa crezi tu că eşti bărbat!
MIHAI: A fost din dragoste!
CLARA: Imi scoţi măsele din iubire? Acum te-ai găsit!
MIHAI: Dacă rezultatul acţiunii este terapeutic, metoda poate fi înregistrată şI reţinută pentru efectul curativ!
CLARA: Bestie!
El dispare ignorănd-o...Ea singură mută o valiză, un pachet, de colo colo, e totul atăt de trist să pleci, să te duci, să laşi casa goală...o cameră, a doua, alta,....nimeni.....

Scena 6
Mihai cotrăbăie prin frigider. Culege câte ceva de măncare. Are apetit. Papiţând îi mai aruncă căte o vorbă.
MIHAI: Tu nu mănănci?
CLARA: Mai tărziu...
MIHAI: |i-e frică...
CLARA: Sunt în limite!
MIHAI:...vezi să fii atentă..
CLARA...merci
MIHAI: Păi, da’, mâine, poimâine, te văd cu pulpiţe, o guşiţă, nişte şolduri..
CLARA: Poate lui o să-i placă!
MIHAI:..o să-ţi dispară privirea de lupoaică...
CLARA: Să mai lăsăm romantismele, revoluţiile...
MIHAI: Păi, nu e viaţa o luptă?
CLARA: Se poate, dar de dimineaţa până seara, ruleta rusească...
MIHAI: E cam istovitor...
CLARA: |i se încleştează încheietura...
MIHAI:..şi cursa începe fără tine...realizezi ce existenţă de şoarece ducem? ce e aia gustul aventurii....moartea, unica certitudine a vieţii...destinul, o cacialma pe care o joci mai degrabă la pronosport!?
CLARA:..vai divaghezi?!?...
MIHAI: Mi-e foame....
CLARA: Ia-ţi o bucătăresă!...
MIHAI:..ei, nu mi-am luat nici măcar un avocat...
CLARA: Un reproş?
MIHAI: Hm, un parti-pris!
CLARA: Uite ce! Nu am chef să o iau de la început!
MIHAI: Păi sigur, dacă m-ai terminat!
CLARA: Adică ce vrei să spui?
MIHAI: Sunt bleg?
CLARA: Eşti cam moale....
MIHAI: Mi-am pierdut energia?..
CLARA: Ti-ai păstrat visele!...
MIHAI: Care nu fac doi bani....
CLARA: Iniţiativă! Fără ea nu se poate!...
MIHAI: Pe dracu’...noaptea te irită!
CLARA: Eşti acelaşi...
MIHAI: Minţi...
CLARA: Nu mă mai provoci!?!...Inţelegi...
MIHAI: Ce egosită eşti!...
CLARA: Am învăţat să vreau...
MIHAI: Orice!
CLARA: Totul!
MIHAI: In afară de un singur lucru!
CLARA: oh, nu....înnebunesc...
MIHAI: Păi, da’ sigur..
CLARA:..ce ordinar eşti!
MIHAI: EU? TU! Vezi cum recunoşti!
CLARA: Şi iarăşi tu....tocmai tu!
MIHAI: De ce nu!
CLARA: Ce porcărie, tot timpul îmi vei scoate ochii cu asta! Eu...care.... porcule ....parcă nu ai ştii...înţelegi că....nu pot!
MIHAI: Nu vrei....
CLARA: Nu am chef..uite...pur şI simplu să am un copil...după ce odată eu ţi-am făcut unul!...pe care tu...te-ai pişat pe tine de frică...şi mai silit să-l scuip...să alerg, să beau ceaiuri, ţuici, prişniţe, numai să scăpăm de el, să-mi bag tubul ăla de plastic verde, ca să mi se scurgă totul...să se ducă...să rămănă doar puroiul, murdăria, râia...să trebuiască să alerg, să mă umilesc de un doctor idiot să mă cureţe cu linguriţa care îmi ia pielea, carnea, strat cu strat....pentru ca totul să se ducă dracului....şi să mă mai fută... la creier...ştii cum m-ai aud noaptea în creier scrăşnetul pielii tăiate....
MIHAI: Istoria o fac cei vii!
CLARA: Lasă cinismele, că te fac idiot!
MIHAI: Păi da, că mă enervezi!
CLARA: EU? De ce?
MIHAI: Imi dai un picior în fund!
CLARA: Niciodată!
MIHAI: Păi ce e despărţirea asta?
CLARA: Rămânem amici...
MIHAI: Nu ASTA vreau!
CLARA: Dar ce vrei?
MIHAI: Să suferi! Ca o nenorocită...să mă suni...să ne mai vedem...în fugă...in grabă, dar cu dorinţă....
CLARA:....nu se mai poate...
MIHAI: Fix pix!...
CLARA: Uită-mă!
MIHAI: Mi-e greu...
CLARA: Suferi?...
MIHAI:..mai mult decăt crezi..
CLARA:....mă tulburi...
MIHAI: E târziu....
CLARA: Am fost fericiţî...
MIHAI: Ieri,...nu azi...
CLARA:....nu se ştie niciodată...
MIHAI:....puţin probabil mâine...
CLARA: Te-am admirat...
MIHAI:...n-ai de ce, de multe ori....nu m-am gândit decât la mine însumi, la ticurile stupide de mascul,....la tabieturile idioate...
CLARA: Ei, nu!
MIHAI: Tutun, cognac...ziare....căldură...casă...bănoci...
CLARA: Au fost farmecul tău....
MIHAI:...lecturi...curve...
CLARA: M-ai înşelat?...Des?...Nu-i aşa...
MIHAI: Din poftă...mi se încingeau creierii....
CLARA: Pentru?
MIHAI: O crupă, un sfârc, un bulan...
CLARA: Vai ce greţos eşti!
MIHAI: O poziţie mai specială...
CLARA: Ce vulgar...
MIHAI: Sex, sex, sex!
CLARA: Poftim?!?
MIHAI: Gata, gata , nu mai mă provoca!
CLARA: Cum adică?
MIHAI: Hai să ne liniştim!?!
CLARA: Ce propui?
MIHAI: Orice!
CLARA: Precizie, dragule! Suntem in secolul XX!
MIHAI: OK! Alege! Stiri, bărfe, publicitate!
CLARA: Nu înţeleg!?!
MIHAI: Secolul XX se termină azi! Mâine începe anul 2000!Şansa ta e numai a ta!
CLARA: Priviţi acest destin feminin!
MIHAI: Profită!
CLARA: Un secolul al învingătorilor începe astăzi! Pasiunea coboară din avion....
MIHAI: Următoarea staţie de metrou: vă oferă o gamă largă de posibilităţi de opţiune!
CLARA: Pentru femeia care alege!
MIHAI: Un brun meridional! Este bărbatul sentimental!
CLARA: E sensibil! Tandru! Pasional!
MIHAI: Rispitor! Avar! Distrugător! Nu uitaţi de bărbatul infernal!
CLARA: E sportiv?
MIHAI: Exact!
CLARA: E întrepinzător?
MIHAI: Din a familiei istoriei destin!
CLARA: Ucigător de senzual? Nu-i aşa!
MIHAI: Distrugător!
CLARA: Aceasta este sfidarea vieţii!
MIHAI: O risipă în amorul neîntrerupt!
CLARA: Energia secolului XX este nucleră!
MIHAI: Se desfid limitele! Barierele nu sunt decăt amintiri! Opreliştile nu mai funcţionează...
CLARA: Poţi accede doar la ce era interzis!
MIHAI Pentru dumneavoastră, am desfinţat negaţia!
CLARA: Matematica se schimbă săptămănal!
MIHAI: Fizica e un ziar de provincie!
CLARA: Iar istoria o rubrică în permisul auto!
MIHAI: Bravo! Ati descoperit valoarea!
CLARA: Ceea ce este vital este esenţial!
MIHAI: Un permis auto A, B, C, D!
CLARA: A! A! A! e o plimbare la Băneasa!
MIHAI: B! e un sofer de mare tonaj! Conducând un vehicul ce utilizează Castrol!
Un ulei pentru cei care ştiu să aprecieze DISTAN|ELE!
CLARA: C! Un tur-retour european! Ar putea fi o orgie pe roţi! Un circuit mediterenean! Veţi regăsi tărâmurile fermecate la cele mai convenabile reduceri!
MIHAI: Fără a afecta oferta agenţiei noastre!
CLARA: D! Un motociclist de care îţI striveşti sânii!
MIHAI: Fiţi atente! Depăşirea de viteze favorizează cancerul mamar!
CLARA: Inceteaaaază!
MIHAI: 48% din cazuri sunt in rândurile populaţiei tinere care utilizează cu precădere acest vehicul!
CLARA: Te rog!
MIHAI: Pentru EA o aventură cu EL începe pe două roţi! Pasiune şI moarte!
Un destin modern!
CLARA: NUUUUU!!!
Si fuge urlând! A părăsit camera! El a rămas singur. Ea e într-o cameră alăturată. Ar putea să fugă după ea! Dar o aşteaptă. Liniştit. Ştiind că va veni!

Scena 7
Mihai îşI aprinde o ţigară. E singur. Se aşează pe scaun. Prinvindu-i pe toţi ce-i mulţi care-l urmăresc...
MIHAI: Rămâneţi pe TELE 2000! Vă prezintă LIVE ultimele şapte ore ale unui
cuplu. Este cuplul care a câştigat opţiunea a 99% din spectatorii de mijloace
audio- vizuale difuzate în eter! Veţi fi alături de ei, fără ca ei să afle, să ştie sau să presupună! Reflectoarele ultrasensibile care nu-şi fac simţită prezenţa! Microfoane care nu rezonează cu nici o gamă de sunete: vocale, râgăiituri, plescăituri, şuşoteli, etc...Cei mai de top reporteri: fără feţe, ultra-neutri, capabili să se
instant-instanureze în orice ipostază indiferesnt de sex, religie, apartenenţă politică,
etc...Rămâneţi pe Tele 2000! Alături de Mihai şI Clara! Mihai, 9 ani la rănd un soţ model! Clara, 9 ani, o soţie de vis! Un cuplu monden! Un cuplu profi! Vivat! Ce spui Mihai!...Mi-este greu să vorbesc despre mine / O voi face eu / Te rog /
Iată cheia sucesului: Drumul ascendent al celui care în liceu era liderul incontestabil al olimpiadelor de matematică: etapele regionale, nu a reuşit la cele naţionale doar dintr-o reacţie de frondă / Oh, te înşeli, deşi liderul organizaţiei UTC pe liceu, propietar ambulatoriu al mai multor teorii de revoluţionare-corijare- emancipare a partidului unic în a cărui rânduri după mama, tata intrase în anul următor, toate creînd un complex pshanalitic de sorginte estică cu filiaţii sartriene,
lecturează lunar revista secolului în curs, critic platonian al postului Radio Europa Liberă, abandonează performanţa matematică la sfârşitul stagiunii de cules porumb a începutului de an şcolar ultim, regăsind în colega, de la etajul ultim a blocului central în care-i domiciliază familia, pasiunea unei fiinţe din schimbul trei căreia dimineaţa la ora 8.00 îi plesnesc buzelele arse de neoanele din toiul nopţii, a cărei inimă în braţe îţi pompează săngele în ritmul presei la care a schimbat 487 de corpuri cave pe schimb, pe care visezi să o posezi cu acel membru care i se pierde în palmele cărnoase şI unse încă, dimineaţa de vaselină şI care tremura ca şI o pasăre ce cade de pe creangă....istovitoare sunt primele zile ale masculinităţii / Vă mulţumin, vom reveni! Deocamdată doar o scurtă pauză publicitară! Un sejur de vis în ţara metaforelor! Un sejur fantastic într-un tărâm imaginar şI dublu milenar! Doar cu 783 USD şI TVA: Zece zile de vis, paturi calde şI vii, zboruri pirateşti!
Draculand-2000 începe măine! Spune: DA!

Scena 8
Clara îşI toarnă de băut. In faţa noastră. Mihai e undeva departe....
CLARA: O femeie care bea e întodeauna o femeie singură! O femeie singură uită să mintă. O femeie care nu ştie să mintă nu mai e femeie...O femeie care nu mai e femeie e cea mai mare pacoste...Atăt pentru ea, cât şI pentru ceilalţi! O să incerce cu prima ocazie, prin orice mijloace să redevină femeie...decapitănd, excrocănd, urând, natural chiar minţind, tot, orice, individ, destin, soartă, amant, mai ales şi cu circumstanţe...Fereşte-te de femeia care bea că poate să verse pe tine...Iubeşte-o pe femeia care bea! Are răsuflarea caldă şi sughiţul vesel!....Uit-o pe femeia care bea! E o amintire falsă care te poate duce pe nesimţite la puşcărie!....Mărturiseşte-te femeii care bea tărie! Te va judeca aspru, dar nu te va părăsi...nu incerca să-nbeţi o femeie ca să faci amor cu ea! Te va urâ o viaţă întreagă! Dă-i să bea şI te va dispreţui de îndată. Niciodată nu o vei mai câştiga....Dacă vezi o femeie că bea, las-o în pace...ştie ea mai bine ce-i cu ea....ce ar vrea să-nece...ce mizerie de viaţă o duce zilnic după ea...ce dobitoc trebuie să-l desfacă la prohab...să se agite...să tremure...să nu uite....la o vita de lăngă ea...de căte ori am auzit ce tortură e noaptea...ce infern în care nu poţi regăsi pe cineva apropiat pe umărul căruia să-ţi laşi capul....unde dracul e bărbatul asta...mă lasă să beau singură...o femeie care bea singură nu minte...tata imi punea pe limbă o picătură de vin....o femeie care nu minte nu mai e femeie....ce şpriţuri trăgeam cu Mihai la revelioane...o femeie care nu mai e femeie e un pericol public!.....


Scena 9
De dincolo, Mihai urlă:
MIHAI: Unde îmi e portmoneul!
CLARA: Nu ştiu!
MIHAI: Dragă, zi, nu mă isteriza!?!
CLARA: Nu ştiu....în frigider?!...în cămară.....pe boiler....
MIHAI: Ai păţit ceva?...
CLARA: L-ai găsit?
MIHAI: L-am găsit pe dracu! Asta-i casa în care nu mai găseşti numic!
CLARA: O să faci tu ordine! Nu-ţi ştiam eu veleităţile cazone, dar în fine...
MIHAI: Eu te rog să nu faci mişto!
CLARA: Doamne fereşte! Respect total!
MIHAI: Eşti în formă!
CLARA: Întineresc! Nu te bucuri?
MIHAI: Iradiez!...
CLARA:...parcă era pe birou...
MIHAI: L-am găsit...
CLARA: Ce faci? pleci?....
MIHAI: Ies! Plătesc telefonul!
CLARA: O ce banal...
MIHAI: Mai lasă-mă cu metafizicile...
CLARA: Ce grijuliu eşti...
MIHAI: Păi da’ acum trebuie...Nu?!
CLARA: Oh! Impresionant!
MIHAI: Dacă te-aş pune şI pe tine la plată?! NU? Câte telefoane la Arad! câte mobile! Dar cănd îl suni pe...
CLARA: Pe cine...
MIHAI:Nu ştiu...dar nu există un EL!?!
CLARA: Poate da, poate nu!
MIHAI: Te joci, nu-mi spune mie că nu ştiai de ce-ţi sclipeau ochii revenind acasă
CLARA: Eram alta, nu te simţeai umilit?
MIHAI: Dacă altcineva te putea face fericită!....
CLARA: Bravo! Ce nemernic eşti!
MIHAI: Măcar nu mă regreţi...
CLARA: Ce cauţi?
MIHAI: Recipisa!
CLARA: E la mine în poşetă!
MIHAI: Poftim? De ce?
CLARA:Aşa! Nu ghiceşti?
MIHAI: Hm..
CLARA: Lasă-mi poşeta!
MIHAI: Nu vreau!
CLARA: Ba da!
MIHAI: Ce ai dragă?
CLARA: Oh, dar nu bănuiam că eşti aşa! |ine! L-am plătit!
MIHAI: Potim...Cum adică?
CLARA: Pur şI simplu....
MIHAI: Mă sfidezi!
CLARA: Ei, na!
MIHAI: Da, sigur! Ca să-mi dai peste nas!
CLARA: Exagerezi!
MIHAI: Nu, dar ţi-am cerut eu să-l plăteşti...ţi-am cerut eu pănă acum bani pentru telefon...spune! De nouă ani de cănd...
CLARA: Dar mai lasă-mă cu ‘de nouă ani’!!!...Pur şI simplu mi-a venit!
MIHAI: Cănd!
CLARA: Ce importanţă are?
MIHAI: Răspunde!
CLARA: Mă intereoghezi?
MIHAI: Imi ascunzi ceva?
CLARA: Pe dracu’!
MIHAI: Atunci?
CLARA: Azi dimineaţa cănd am plecat la tribunal!...tu nu veneai....oricum mai aveam vreo oră liberă...hai să-mi fac de lucru...
MIHAI:....la o adică...
CLARA: Oh, nu mai fi aşa de suspicios....pur şI simplu...
MIHAI: Inţeleg...
CLARA: Ce înţelegi? Nu e nimic de înţeles! Pur şI simplu! L-am plătit! Nu l-am instrumentat în instanţă, ci doar am achitat nota!
MIHAI: Oh, serios? ce limbaj!
CLARA: M-am molipsit şI eu.....
MIHAI: Serios?
CLARA: Da!
MIHAI: Doar atât?
CLARA:Nu dar ce atâta frecţie! L-am plătit! pur şI simplu! Stiu eu de ce ?...Din
prostie! Clar! Sau pur şI simplu din generozitate!...hm...nu bani...ci doar să mai fac
şI eu ceva în casă....ştiu că nu am fost perfectă...că te părăsesc...că poate te va durea...ştiu eu...l-am plătit că-mi făcea plăcere! Inţelegi! M-am bucurat!
MIHAI: De ce te enervezi?
CLARA: Tu mă ucizi în fiecare clipă!...
MIHAI: Eu? De ce ? Te-am intrebat dacă mai era ceva trecut pe recipisă? Te ascult cănd vorbeşti la telefon? Iţi imput ceva?
CLARA: Gata! Gata! GATAAA!Inţelegi! gattta! M-am săturat de toate! De tribunal! De nervi! De intrebări! De suspiciuni..Da!...de suspiciuni, de toate căcaturile astea!Înţelegi! Gata!...Crede-mă! Imi vine să vărs! Nu te uita la mine aşa! Mi-a fost frică! Mi-a fost frică şI c-o să mă intrebe dăcă te mai vreau, dacă
ne-am culcat astă-noapte, dacă ai utilizat numele meu în vreo afacere...dacă imi încredinţez cuiva ceva?...Gata! Nu vrei să încercăm să uităm căteva clipe....
MIHAI: Nu ştiu...mie frică...
CLARA: De ce?
MIHAI: Uneori, mi se pare.....că de o viaţă... incerc să uit!....să tot uit....
CLARA: Ce vrei să spui?
MIHAI: Cănd eram kinder uitam jucăriile care le doream de ziua mea...apoi a trebuit să uit că eram înnebunit după o ţară în care nu puteam să ajung...America, hippy, Coca-cola, le-am trecut la inamici cănd am intrat la pioneri...că aventura nu-mi va fi posibilă....să uit susccesele cu care eram creditat....să uit planurile pe care nu le poţi pune în practică într-un oraş minuscul de provincie unde cel mai bine e să-ţi uiţi amantele de o noapte, duşmanii posibili de o viaţă, tunurile pe care le pui la cale la bere...datoriile faţă de rudele care te fură cănd iţi moare o mătuşă ...beţiile la care ai vomat în taxi....uiţi...sănii tari ai iubitei...copii pe care ai vrut să-i faci...filozofiile stupide de la optusprăzece ani cănd ai crezut că vei schimba lumea...ştii...am fost un căcat....niciodată nu am avut o căt de căt intuiţie că acel calvar în care trăiam, inchisoarea aia de trei lei, cu cozile ei băşite şI nenorocite, cu destinele pierdute între raţii de ulei şI zahăr..toată această infiorătoarea mascaradă se va duce dracului...Dracului! tu mă crezi? Că mi-e ruşine că l-am uitat pe Dumnezeu!
CLARA: Toţi l-am uitat pe Dumnezeu...
MIHAI:...niciodată să nu spui asta...
CLARA: Tu nu simţi ce gust pervers are îngheţata de căpşuni la cutie? LUX? Căt de fină e mătasea desourilor care le-am luat săptămăna trecută de la Imperial?...Ce puternică e maşina pe care o conduce Mia?...Ce tentante sunt ţigările mentolate?... Femeile care te concurează zilnic, obligându-te să te dezechipezi...să înveţi să umbli fără chiloţi...să ţii sub pernă mobilul...civilizaţia înseamnă concurenţă! Cu cine eşti pe pistă? Măine-poimăine îl vei găsi pe Sf. Petru pe stadion la derbiul returului! Un bilet e un prize! Nu!?!....Ce frondă îţI provoacă şampania la sfărşit de săptămănă...
MIHAI: Hfff..iarăşi nu înţelegi...
CLARA: Pe dracu! Lasă crizele astea de conştinţă care-ţi fac atât de bine la bilă...
MIHAI Sunt perfect!
CLARA: Nu mă-ndoiesc...
MIHAI: Imi amintesc ce căcăcios eram la şcoală....Eu! marele ateu ambiţios
perfect cunoscător a tainii lumii care ne înconjoară....maniac al datoriei îndeplinite
CLARA: Iţi renegi robsperienismele?
MIHAI Idioţenii! A exista înseamnă a nega!
CLARA: Când eşti tânăr?
MIHAI Exact!..
CLARA: Parcă în armata..
MIHAI:Tţ...acolo am fost golan, am regăsit gustul răzvrătirii...
CLARA:..păi şI când ne-am intălnit...
MIHAI: Imi consumasem toată combustia vâscoasă şI colorată ca sucul de roşii
...prima revelaţie a fost cănd am realizat că un comerţ en-gros de blugi te poate
face să uiţi ideologia naţiunii...că te poţi căca pe tine şI să crăpi, dar poţi valora toată viaţa mai puţin decăt o cafea de un sfert de kil....că un trafic clandestin în complex îţi asigură o înrolare certă în detaşementele de informatori locali!...că un mariaj atent pregătit face cât o repartiţie, iar un socru la putere îţI asigură destinul!
CLARA: Dragă, dar nu te ştiam aşa de Rastignac!
MIHAI: Nici n-am fost! Am clacat de la inceput! Tu m-ai găsit cănd soileam şI lecturam zile în şir şI ceasuri săptămânale, îI descoperisem pe ruşi, pe americani,
uitam de toate idioţenile locale...
CLARA: Ai dat în benga?! M-ai spus asta de vreo cinzeci de ori! Ştiu! Ce tot te invârţi pe acolo!...ce urmăreşti?....să nu-mi spui că...insinuezi că eu şI...
MIHAI: Căcat! Inţelegi! Căcat! Nici nu dădusem de tine sau tu de mine şI te ştiam perfect....Dinu care te adusese în cameră, te visa cu frenezie...oral şI în cel puţin 40000 de caractere pe seara...tot ceea ce el descoperise...dar nu îndrăznise să ia în stăpânire mi le propaga nocturm cu frenezie, obligându-mă să mă masturbez, cel puţin mental, gândindu-mă la sânii tăi pe care îI poţi vedea de la spate, la mirosul corpului tău asemeni unei claie de fân, ştiu clişeu! dar dă bine!....la buzele tale uscate şI amare ca vişinele, ştii vii şI ne....şi toate acestea amical şI obsesiv pănă întratăt încât ajunsem să înnebunesc gândindu-mă la tine şI îndrăgostindu-mă irepresiv şi bestial de diavoliceşte, inainte să te pot căt de căt.....ştii....
CLARA:....adică...
MIHAI: stiu că e îngrozitor.... odată trebuie să-ţi spun...
CLARA:..m-ai curtat la inceput numai că să mă furi....
MIHAI:...mintea-mi colcâia de împreunări fără sfărşit....de subjugării umilitoare ale corpului făcut parcă să fie strivit de al meu....de vânătăi multicolore cu care degetele mele de oţel îţi împodobeau corpul, de răsuflării istovitoare de amor ce-mi susurau în chicoteli dimineaţa în urechi...
CLARA: Mă torturezi....
MIHAI: Trebuia să te călăresc, să nu te mai port peste tot în poveştilea alea....
CLARA:...de cănd ai început, totuşi, să ţii la mine?!?...
MIHAI:...de cănd ai inceput, totuşi, să ţii la mine!?!...
CLARA: Adică această dragoste nebună care ne-a consumat atâţia ani TOTAL a început de fapt din accidentul unui vânător care cade în propia cursă?!?
MIHAI: Adevărul e întodeauna dureros de infect!
CLARA: Oh! Miroase frumos! Il cumpăr!
MIHAI: Nu-nţeleg?!
CLARA: Pardon! E paşaportul existenţe mele cotidiene viitoare liniştite?
Oh. Ce generos eşti! dar şi ce complicat! Ingrozitor! Afară! Mă schimb...
Ai înţeles!...Imi ucizi regretele! Mă igienizezi....Afară!
MIHAI: Nu-ţi place să chiţcăii! Ok-ei....
Evacuat de ea, el dispare obosit şI îmbătrănit!....

Scena 10
Ea a rămăs singură in cameră. Işi aprinde o ţigară. Fumează. Telefonul sună. Ridică receptorul într-un tărziu...
CLARA: Alo...Da! Da! Daaaa! Vă ascult!...Nu se aude...Hm...Nu vrei să vorbeşti?....Nu-ţi place vocea mea? Mai trebuie să ai răbdare...încă câteva ceasuri...
E pe aici...dar uite...nu-l strig...poate scoţi o vocală...o silabă....nu ştiam că se fute. cu mute....Îţi ascult respiraţia! |i-e frică să laşi receptorul...te cam caci pe tine.... începe să-ţi placă vocea mea...nu-i aşa...dar chiar nu vrei să spui nimic?....nimica!?!
eşti docilă?...îl sugi?...vrei să-ţi spun eu cum îi place...Eu care l-am spălat....care îI ştiu şi cum îi pute gura când nu avea bani de carii... cum e de gentil când îI trebuie bani!...cum sforăie iarna, cum adoarme vara cu gura deschisă?!...cu câtă vervă bate câmpii ca să se laude cu inepţiile ce-i trec prin creier, cum se bâlbăie cănd bea bere cu ţuică!?! combinaţia ce-i provoacă în stomac un orgasm ca un sex cu un poponar...nu te-a tuns pe fofo?....nu te loveşte? ţi-e frică să spui ceva..nuuu?...şi săptămăna trecută îţi găsesc tampoanele aruncate în gunoiul de la bucătărie.... nesimţita dracului sau era alta pe care o tăvăleşte in duet cu tine? Să nu te mai prind că suni că-ţi rup fălcile!....Căcăcioasa naibii...
A aruncat telefonul şI a părasit camera. Linişte. Apoi apare el. Se uită după ea prin cameră. Ridică telefonul. Doar tonul. Il lasă jos şI se retrage. Iese din cameră. Imediat sunetul enervant al telefonului se aude. Revine în grabă. Ridică receptorul precipitat.
MIHAI: Alo! tu eşti? pss...poftim?...dolari...cu o dobăndă de 10% lunar? E enorm!
Cum de ce-am lăsat numărul asta!...Faceţi reducere pentru o sumă mai mare...Hm..
M-ar interesa vreo şapte sute cinzeci, nu, optzeci şI cinci, pentru trei luni...cum e prea puţin?..minim 1000, bine, dacă vreţi dvoastră..garanţie?, casa, maşina? nu şofez..cum adică nu are importanţă, păi ce crezi că mi-am luat maşină de banbilici...nu nu am maşină, dar 1000 de dolari mi-ar prinde, chiar şI 2000
că aş schimba placa la computer...mi-aş lua nişte ţoale în sezonul ce vine
şI aş zugrăvi casa care e cam coşcovită, hm, ce zici?...crezi că ai vorbit cu o doamnă cu o voce distinsă şI care păreă că e...ăhm...şi eu nu sunt de încredere?...
...măta!...
A părăsit din nou camera. Revine imediat cu o sticlă de vin căutând ceva. Ezită, dar apoi o strigă.
MIHAI: Clara!...Claraaa! Nu ai văzut tirbuşonul?...Clara...bei un vin?...Tirbuşonul!
Clara apare, desface o geantă, extrage tirbuşonul şi-l înmânează lui Mihai.
CLARA: Poftim!
MIHAI: Păi, nu am discutat că-ţi revine!
CLARA: Dragă, dar asta mi l-ai făcut cadou!
MIHAI: Ei, ţi l-am făcut cadou? Ai luat şI tu un vin într-o seară ploioasă!
CLARA: Iar tu mi-ai luat un tirbuşon special!
MIHAI: De vreo 89000 de lei! Aproape 18 dolari!
CLARA: Cu un desen in partea ceramică! Un rac ca şI zodia mea1
MIHAI: Dragă, dar tirbuşonul e un obiect în primul rănd bărbătesc!
CLARA: Ei, na! Că o femeie nu are voie să deschidă o sticlă de tărie!
MIHAI: Alea au alt dop! Alt sistem!
CLARA: Merci!
MIHAI: Nu, dar de ce nu iei atunci şi aparatul de ras? Nu foloseai tu lamele mele când ţi se termina soluţia de depilat?
CLARA: Uite ce e, te rog să nu fii mitocan!
MIHAI: Înţeleg să renunţ la o casă, la volumele de proză sud-americană de care doamna este îndrăgostită, să-ţi dau discurile de muzică că totuşi tu vrei să-ţi aminteşti de mine...şi mai ce? A, da!...filodendronul din hol pe care ţi-l trimit pe spezele mele la Arad, cratiţele de Inox speciale ca să nu-ţi strici digestia, ce drăguţ din partea mea, nu? cerga, scaunul pe rotile, rachetele de tenis, vrei în continuare să faci sport! merci...imprimanta care îţI place ţie că e verticală, îţi iei trusoul ca să mă laşi fără cearceafuri...iar tu probabil că-mi laşi ce? spray-urile de găndaci! tampoanele să mi le pun în urechi, televizorul căruia i se duce tubul, căcat! dar nu tirbuşonul faţă de care ai veleităţi romanţioase! mai bine îţi scoteam vreo trei măsele cu el să te înveţi minte?
CLARA: Abjectule! In loc să fii mulţumit că m-ai păstrez anumite obiecte care
ţi-au fost...ştiu eu cum mai apropiate, acum îmi faci crize? istericale...nesimţitule!
MIHAI: Te rog să nu-mi ţii lecţii de generozitate, te rog, tu! care-ţi cauţi în pedigree-ul care nu-l ai nişte posibili, chiar in trecere, bunici, mătuşi, ştiu eu ce, nemţi, scoţieni dacă am fi mai apoape de ei, ca să justifici...zgărcenia crasă...
CLARA: Eu? Pardon?
MIHAI: Păi, da, de ce nu am ţinut câine? Mănâncă prea mult?
CLARA: Denaturezi, ar fi făcut o mizerie...
MIHAI: Hm, şi pisica lasă păr, dar ţi-am angajat |IE o femeie să-ţi spele, să-ţi facă bucătăria, tot ce vrei!?! NU?
CLARA: Porcule, vrei să ştii ceva? nu suportam pisica din gelozie, ţi-era greu şI aşa să fii tandru, ai uitat ce e o mângăiere....
MIHAI: Cu un diavol ca tine în braţe!..
CLARA: Imi spui mie asta! Mie care mă ţineai în casă...să umblu..să stau....să mă poţi simţii că astfel nu poţi să-ţi rulezi programele acelea imbecile..din care storci banii, ducăndu-i la nu ştiu căte vinoase pe cei ce ţI le comandă...imi faci mie scene de astea? mi-e care mă implorari să am vocea mai caldă, mai senzuală, mai paţimasă, să-ţi spun porcăriaore! Ca să-ţi dai drumul!
MIHAI Unul şI cu unul fac doi!
CLARA: Nu noi!
MIHAI: Tirbuşonul rămăne aici!
CLARA: Iubi, iubi, iubi...te implor lasă-mi-l, te rog, l-am luat numai din dragoste
sunt clipe cănd îmi vine să urlu....nu pot să plec aşa pur şI simplu...înţelegi...
fii dulce...te rog....
MIHAI: Eşti ca o lipitoare!...
CLARA: Hai toarnă-mi un pahar...
MIHAI: Ai mai băut astăzi!
CLARA: Fără tine....desfă sticla...
MIHAI: Dragă...o sparg...
CLARA: Toarnă...aşa...
MIHAI:...ce voce caldă ai...
CLARA: Pentru tine...un pusi!
MIHAI: Iţi doresc noroc!
CLARA: Să mă cauţi....oricănd!
MIHAI: Mă înnebuneşti....
CLARA: Stai lângă mine...
MIHAI:..uneori mi-e frică...
CLARA: Iubire...
MIHAI: Sărută-mă!....
Sticla a rămăs jos. Sunt unul lipit de celălălat. Doar răsuflarea, umbrele care li se lipesc de pereţi, două suflete care freamătă, acum, unul pentru celălalt....
CLARA: Strânge-mă...
MIHAI: Ajută-mă..
CLARA: Nu te grăbi..încet.....aşa cum ştii tu...
MIHAI: Iartă-mă....ai să-mi lipseşti atât de mult...
CLARA: Să mă suni...
MIHAI: Spune-mi că mă doreşti!..
CLARA: Nu simţi...
MIHAI: Lasă-mi sânii...
CLARA: Sunt ai tăi, nebunule....cocoşelu’
MIHAI: Vreau aici! Pe masă! Oriunde! |ipă! Urlă să se zâgânească geamurile!
CLARA: Muşcă-mă...nu-ţi fie milă!
MIHAI: Tipă că vrei! Tipă că NIMENI nu a fost aşa...
CLARA: Nu a fost nimeni aşaşaAAA...
MIHAI: Nu va fi niciodată...
CLARA: Nu va fi niciodată...
MIHAI: Ai să suferi...
CLARA:....aaaa...am să sufăr...
MIHAI: Spune-mi că-mi vrei sexul!
CLARA: Sexul tău!..
MIHAI: Sexul cel viguros!
CLARA: Sexul cel viguros!
MIHAI: Sexul cel scabros!
CLARA: Sexul cel scabros!
MIHAI: Sexul care ţi-a isterizat simţurile!
CLARA: sexul, sexuuul, sexul!....
MIHAI: De mai multe ori...
CLARA:....de oricâte ori vrei...
MIHAI: Nu ne vom opri...
CLARA: NU ne vom opri...
MIHAI: Niciodată!
CLARA: Nici acum şI niciodatăăăă!
MIHAI: Pe duşumea...
CLARA: Oriunde....dormitor....calorifer...zgârăie-mă, ucide-mă, muşcă-mă...
MIHAI: Na, na, naaa! NA!
CLARA: NA! Daaa! Daaa! Na!
MIHAI: Ah! Daaa! Na!
CLARA: Naaaăăănmmmuu!
MIHAI: Vorbeşte!
CLARA: Imediat!
MIHAI: Promite!
CLARA: Tot ce vreeei!
MIHAI: Ai să mă provoci şI tu apoi!...
CLARA: Si eu apoooi....de câte ori...
MIHAI: De oricăte ori vreau!
CLARA: VREAU!
MIHAI: Da! DA!DAAAA!
CLARA: Iubitule! Acum! Rămâi aici.......
Au rămas întinşi în pat. Striviţi unul în altul, răsuflare în răsuflare, măna lui atărnând peste şoldul ei. Împreună. Seara se lasă in cameră! Firave raze de lumină o umbră palidă mai desenează!
























ACTUL II
scena 1

Sunt intinşi în pat, două corpuri care revenind la viaţă se redescoperă unul pe altul.
CLARA: Iubi...
MIHAI: O ţigară?
CLARA: Mă dobori...
MIHAI: Va fi fost ultima oară!
CLARA:...cât e ceasul...
MIHAI: Până la cât stai..
CLARA:....nu vreau să pierd trenul...
MIHAI: Mai avem trei ore şI patruzeci...
CLARA: ULTIMELE trei ore şI patruzeci..
MIHAI:..şi trei de minute...
CLARA:....nu vreau să pierd...trenul...
MIHAI: Iţi plătesc un taxi..totuşi...
CLARA: Totuşi!
MIHAI: Crezi că se poate amâna ceva?
CLARA: Acel ceva nu se poate amâna!
MIHAI: Ei na!
CLARA: Fără na!
MIHAI: De ce?
CLARA:Viaţa mea nu e un balon de săpun!
MIHAI: Se amână curse de avion: Oslo, Paris! Bugete, datorii, copii din pricina chenzinei! Destine din vina metroului! Istoria din cauze sentimentale! Mai rar, e adevărat! Trenuri din cauza zăpezii!
CLARA: Sexul din cauza apei calde! Operaţii....datorită electriciăţi...
MIHAI: Pleacă mâine!
CLARA: Plec azi!
MIHAI: Ultimele trei ore şI...
CLARA: treizeci şI nouă de minute...
MIHAI:...timpul fuge....totul!
CLARA: Nu te risipi!....iubiii!
MIHAI: Pusiii!
CLARA: Sunt amanta ta! La dispoziţia ta! Profită! Incă trei ore şI...
MIHAI: treizeci şI....
CLARA: două de minute! Grăbeşte-te!
MIHAI: Sunt amantul tău?
CLARA: Eşti amantul meu!
MIHAI: Ai să bei alături de mine?
CLARA: Am să beau alături de tine!
MIHAI: Ai să mă provoci?
CLARA: Am să te provoc!
MIHAI: Fără limite!
CLARA: Fără limite!
MIHAI Pasiunea e durere!
CLARA: Mai ales durere!
MIHAI: Imaginaţie...
CLARA: Imaginaţia strivitoarea!
MIHAI: Ucigătoare...
CLARA: Ameţitoare!
MIHAI: Sănii tăi mă înebunesc!
CLARA: Umeri tăi îmi dau incredere...
MIHAI: Şoldurile tale sunt irezistibile!
CLARA: Degetale sunt liniştitoare...
MIHAI: Buzele tale imi înfierbântă creierii...
CLARA: Hm...de câte ori noaptea?... am visat paşii tăi..
MIHAI:...pântecul tău...
CLARA:..mai ţii minte?... bretonelul!
MIHAI:...bretonelul, pruna!...coşelul o căuta...
CLARA: Vai, iarăşi eşti mitocan! Ai băut un pic mai mult!
MIHAI: Fără tine voi tot bea!
CLARA:...ai să te ucizi...
MIHAI:..îndrăzneşte şI tu...
CLARA: Fără tine mă voi vinde!
MIHAI:..carnea este capitalul tău?
CLARA:..carnea este cel mai bună capital!
MIHAI: In Somalia! Etiopia! Patagonia!Dar aici?!?
CLARA: Peste tot şI mai ales aici!
MIHAI: Serios? Unde pe stradă? prin corespondenţă?!
CLARA: O aprobarea o căştigi cu un zămbet! O comandă cu o prezentare! Dragostea cu amorul cotidian!
MIHAI: Ai să-ţi găseşti de îndată un EL!
CLARA: ŞI tu ai să-ţi găseşti de îndată o EA!
MIHAI: Eu am s-o cuceresc!
CLARA: La vârsta ta a curta e un bluff! Compania e totul! Singurătatea e moarte!
Sexul e o cură psihanalitică la domiciliu!
MIHAI: Nu va fi una! Zeci! Se vor bate la uşa mea! Voi fi cinic şi arogant!
Indivizii adoră înconştient să fie umiliţi!
CLARA: Ai să umbli după bani! Iţi vei stoarce creierii ca să exişti!
MIHAI: Tu eşti mai optimistă!
CLARA: Eu sunt făcută să căştig bani!...
MIHAI: Cănd ai descoperit asta?
CLARA: E adevărat recent...dar..ştii...tu...
MIHAI:..eu?....
CLARA: Tu eşti făcut să-i pierzi...
MIHAI: Iţi baţi joc de mine....
CLARA: Departe....găndul....fii atent că va veni o zi....cănd vei fi singur...
MIHAI: Acum sunt cu tine!
CLARA: Stiu! Cumpără-mă!..Cu ce?...Ghici?!
MIHAI: De ce, dragă?
CLARA: E mai convenabil! O amintire! un cec! căteva bancnote...niciodată nu strică...fii îngăduitor..
MIHAI: Ex-soţie, fără a fi purtat sarcină, ofer companie domnilor generoşi..tel...
CLARA: Ha, ha, haa!Spuneţi o dorinţă...
MIHAI: Ceva de măncare?
CLARA: Azi nu gătesc...
MIHAI: Ceva tare....
CLARA: Vinul roşu nu-l combina!...
MIHAI: Ai putea să ai tu iniţiativa!?!
CLARA: Doar dacă mă conduci!
MIHAI: De ce?
CLARA: Mintea cea mai bolnavă o au vizionarii!...
MIHAI: Ti-ai adus aminte de ce ţi-am spus?......Că o pagină din Poe e mai agreabilă decăt o amantă?....Că poţi să renunţi la prieteni cănd ai acces pe Internet! Că spuma de căpşuni îmi dă un orgasm de adolescent?! Că istoria e un basm bun pentru manuale...Că l-am uitat pe Dumnezeu!..Că sunt înnebunit după femeile care nu poartă sutien!...Nu-ţi permit! Şi ţie ţi-a convenit să faci pe femeia care se masturbează în baie! Tipai acu’ zece ani! De ce mă-sa nu mai e apă caldă vinerea?!?...Hm... Şi ce vrei să spui că eu ţi-am pompat toate vomităturile astea! Ai uitat de iubita ta prietenă Lidia care ne povestea râzănd la onomastici de ce sunt buni castraveţii muraţi pentru cavitatea bucală, am încheiat citatul!
De amici noştri: Mia şI Florin care spărgeau lunar o chiuvetă!...
CLARA: Am uitat! Dar nu te-am uitat pe tine când mă puneai să-mi schimb desourile! Când mă obligai să-ţi repovestesc bărfele nenorocitelor care-şi înşelau soţii!...Cănd ai rămas la Budapesta douăzeci de minute în sex-shop-ul italian ! De bancurile pe care ţi le spuneau subalternii! De numele cu care îţI botezai fişierele: Suzi, Isabela, eu cine naiba mai eram!?!...
MIHAI: Tu ai rămas Clara!
CLARA: Clara pe care ai uitat-o...
MIHAI: Niciodată...
CLARA: Ai uitat să-mi mai cumperi flori, ai uitat să-mi mai spui un vers...să-mi mai cănţi! Tu care ai vocea aceea caldă şI minunată cu care nu poţi decât să-ţi dai în petec la petreceri! Urăsc petrercerile la care cânţi! Petrecerile la care te acompaniază Dia!Le urăsc! Mă uram şi pe mine cănd trebuia să-ţi reamitesc să-mi pui zahăr în cafea! Să te rog să facem o plimbare seara! Să dai mai încet televizorul cănd sunt meciurile alea tămpite! De cănd nu mi-ai mai spus: hai la o prăji!?!
MIHAI: Dragă nu aveam timp!
CLARA: Hai că acum eşti tămpit! Dă bani şi mă lucrezi pe la spate! Iţi place?!? Îmi vine să vomit cănd mă aud!...Sunt bătrână...am ratat atâtea în viaţa asta! Atâtea după care îmi vine să urlu!...Să urlu, mă crezi! Să nu zici ba, că fac ceva ţăndări!..dar am ratat....Excursia din Polonia când a rămas tuşa Elisabeta în America!...Repartiţia aia nenorocită ca să nu mă despart de tine...temporizările tale...nu fă asta..lasă aşa...ce mă-sa....trebuia să ma laşi să căştig...sunt un titirez, poate te complexez......şi tu numai să stau ca o cloşcă lăngă tine...ţii minte!
a trebuit să-mi iau carnet pe şest!...te-am iubit şi poate te mai iubesc....
MIHAI:..şi eu te mai iubesc...
CLARA:...taci...
MIHAI:....tac...
CLARA: Ţine-mă in braţe!...


Scena 2
Seara s-a lăsat în continuare. Mihai se trezeste. Face cativa pasi. Vrea sa pornească televizorul, dar o miscare a Clarei il determina sa renunţe. Plimbă patul cu ea in altă cameră, undeva departe. Revine cu un televizor pe care il aseaza pe masa. Este departe de priza. Trebuie sa-l aseze pe jos pe podea. Putin intors si iata-l urmărind, aşezat ca pe un scăunel pe televizor, imaginile buletinului de ştiri reflectate din departare de oglinda din hol. O pozitia a ganditorului in care locul bolovanului a fost luat de televizor.
MIHAI: Indivizii pot fi grupati in inalţi, scunzi, geniali, ologrofeni, mincinoşi, rari oneşti, diferite clasificări, cum ar fi: oameni care mănâncă, oameni care crapă de foame! Femeia de dincolo nu mai este un caz! A fost!...a fost femeia care crapă de foamea... două luni după ce ne-am luat...apoi am primit burse care nu te lasă să mori de foame...a fost si femeia care îşi ucide pruncul....femeia care intră in organizaţia de bază...femeia de societate...femeia care acum este liberă! Işi poate cumpăra oricând ciorapi italieni, Berdiaev, cafea Iacobs, un bărbat tânăr şI discret prin ziarul România Liberă, tampoane: Stilux X, va deschide o societate privată cu capital privat, educaţia austriacă o va determina să-şi plătească impozitele...a fost un membru de bază al organizaţie 5 UASCR din cadrul facultăţii de informatică...un posibil prototip de viitor al omului moderm...care citea ziarul Scânteia Tineretului, nu asculta ‘şanţul’, nu spunea niciodată in societate bancuri cu Ceaşcă şI Elena, cu unele erori, cum fusesem informaţi, măcar de plitiseală, o plictiseau verbalismele, umbla nudă prin casă, poate, pentru că frecventa plajele de nudişti in vacanţe...toate astea au rămas amintiri, dar hainele vechi îţi vine greu să le arunci....va fi în câteva ore unul din elemetele ce compun mulţimea de femei întrepinzătoare, independentă, liberă, sportivă, competiţională...o spun cu sinceritate...fără fiţe...ar fi imposibil să o cuceresc pe acestă femeie dacă aş
întălni-o măine pe stradă, nu aş avea ce să-i vorbesc într-un compartiment de tren, poate aş spera la o aventură, ce cuvânt strâin firii mele, unde să-mi abandonez toate inhibiţiile astea...nu ştiu...
CLARA: Nu cred in femeia dezinhibată! Nu cred in naturalism! Nu cred in eliberarea sexuală! Nu cred in magia vitezei! Nu cred în omul informatizat!
Nu există amorul computerizat! Emoţia toamnei o regăseşti doar pe o stradă cu frunze!
El a fost surprins de aparitia ei! Mica polemică ideologică scoate scântei!
MIHAI: Ai să lupţi, ai să alergi, ai să-l votezi, ai să-l divinizezi pe B~RBATUL fără complexe! Pe Bărbatul liberal! Pe Bărbatul individualist! Nu mă minţi, ameţI, păcăli, oricăt de frumos ar suna, nu-mi cumpăra zâmbetul! E plin de carii! El
nu te va abandona măcar pentru pericolul de a nu fi rechiziţionată de altcineva! Va fi un competitor! Va decreta amorul sportiv! Va produce zilnic surplus-ul bugetar familial!
CLARA: Mă găndeam să-l caut pe Bărbatul indragostit de natură! E un crez! Nu e puţin lucru azi! Se îmbracă in verde! Este tânăr luptător! Dezinbibat! Il voi educa! Viaţa e un compromis! Trebuie uneori să mai şI furi, să distrugi o situaţie, un destin!...şI viaţa, ce e in fond, decât un alt nimic!
MIHAI: Nu voi face decăt să caut, chiar şI ani mulţi, pe femeia cu credinţă veche, este greu ca ea să mai iubească, cu o patimă asemeni nouă! Rar se întămplă, dar cănd o întălneşti, cănd frisoane îI trezeşti, vei afla o iubire nouă! Iată de ce eu vreau să caut o iubită cu a Lui credinţă! Dacă tot eşti împărţit măcar să o faci cu cineva! Nu cu fiteşcine! Ci cu un Creator! Căci femeia creştine nu cunoaşte avortul, ţigarea sau paharul! Ziarul ei este rugăciunea! Un dar rar şi preţios!
CLARA: Este un amor dificil! Nu vei mai merge duminica pe stadioane! Va trebuii să dăruieşti! Cel puţin la paşte! Noapte să fii în piaţă! Să posteşti, lucru greu cănd te-ngraşi, să nu minţi, imposibil pare azi, cănd banii îi ai aşa de greu!...Cum să ia o morală cănd toate se schimbă! Nu mai e de preţ ceea ce ţi-ai pus ca firmă?! Ia răspunde-mi ce-ai să faci? Ai să pierzi!...
MIHAI: Intr-o lume care se schimbă este bine să-ţi poţi recunoaşte casa! Nu e o staţie de metrou unde din pat coboară dimineaţă altcineva! Innebunesc dacă nu ştiu cine îmi deschide uşa casei! Azi o arivistă, mâine o martiră, poimănăine o rispitoarea!
CLARA: Astăzi femeile sunt mai ataşate pasiunii. Nu pregetă să şi-o afirme, să
o chiar înfieze, achiziţioneze! Cumpără-ţi un amant, spune multă lume!...uită de
mirosul soţului, e atât de infect, de obtuz! de tern! Un amant întodeauna irupe de inedit, inventivitate şI îndrăzneală! Soţul nu te mai ţine în braţe cu anii, amantul îţI desface o şampanie la fiecare întălnire! Soţul te plictiseşte, amantul te înveseleşte! Soţul sforăie, amantul toarce! Soţul nu mai visează, amantul e plin de idei!
MIHAI: Fii atentă că ai prea mult avânt! Mulţi escroci debutează în viaţa unei femei în pat!
CLARA: L-aş ucide pe cel ce ar îndrăni!
MIHAI: Nu mai apuci! A fugit! Te-a părăsit!
CLARA: E un infern această viaţă unde cartea de credit ţi-o fură un electron, un semnal electric, de FILE ! EDIT! sau FORMAT!
MIHAI: E o lume competitională! Eu abia astept să pleci, ca să-mi reîntâlnesc prietena din Canada! E în Otawa! II plac florile, poeziile cu subiecte hibernale, jazz, psihanaliza prin corespondenţă!
CLARA: Uite, ce-ţi spuneam! Pentium-ul este o sofa cu un covor persan!
MIHAI: Poţi să verşi orice: amintiri din copilărie, vise, idei, reţete de bucătărie, declaraţii de infidelitate, bancuri cu porcărioare...
CLARA: Inseamnă că destinul nu-l mai cauţi în Indii sau într-un salon francez!
MIHAI: Este imposibil să-l găseşti fără Internet!
CLARA: Este imposibil să-ţi faci o carieră fără un permis auto!
MIHAI: Este imposibil să exişti fără un mobil!
CLARA: O femeie este ciungă fără anticoncepţionale!
MIHAI: Fără cont, un bărbat este un farsor!
CLARA: Dacă nu ştie nimic se face politician!
MIHAI: O femeie modernă trebuie să fie şi curvă!
CLARA: Cine nu ştie să mintă poate să-şi taie limba!
MIHAI: Nu vorbeşti engleza? Realy?!? Eşti un handicapat!
CLARA: Azi doar barbarii mai ucid, violează sau încendiază! Elitele falimentează,
dispun, încorporează, îşI masturbează martirajul propiul destin!
MIHAI: Iată sfinţii de azi! Sunt ouaţi de-n guvern şi plonjaţi pe Internet!
CLARA: End-of-job!?!
MIHAI: Yes! Do you want to save the changes of the IDEOLOGICAL SCENE!
Yes, no, cancel! Answer, please! Pleaseeeee!!!....
CLARA: Did you want to finish your windows sesion?
MIHAI: YESSS!
CLARA: Fuck! Write your’s secret parrol!
MIHAI: It’s mine! Mine! Did you understand?
CLARA: Let’s close the open file!!!
MIHAI: Mai am 133 de minute...
Răzănd Clara dispare din cameră strigăndu-l:
CLARA: Caută-mă, caută-mă, caută-mă!


Scena 3
CLARA: Cum le ştii tu pe toate!
MIHAI: Ei, pe dracu’!
CLARA: Îmi răspunzi?
MIHAI: Zi!
CLARA: De ce m-ai lăsat atunci?!?..
MIHAI: Oh, iară...
CLARA: Nu ţi-a fost frică! Nu de poliţie, familie, prieteni! De altcineva...
MIHAI: Nu aveam bani...
CLARA: Bani îi afli şi pe stradă!
MIHAI: Idei...
CLARA: Ce idei îţI mai trebuie cănd se poate schimba totul....
MIHAI:...eu niciodată nu mă mai găndesc...decăt aşa....ca la o cursă...ştiu că tu nu poţi să uiţi...
CLARA: Era o zi de iarnă cu soare...
MIHAI: Decisesem nu de o zi, două sau trei, ci de o lună, cinci, de un an şI jumătate de cănd eram împreună! A fost cu ghinion!....
CLARA: Ai stat o dimineaţă în cameră la mine. Fetele erau la cursuri, am băut ceaiuri...nimic...vinuri fierte, am mutat mobila, un infern! am plecat în piaţă împreună...
MIHAI: Împreună...
CLARA:...mai ţii minte cum ţipau ţiganii: Ia postinolul! Ia pastila! Ia sexul! Ia amorul! Ia Postinolul!
MIHAI:...nu aveam bani...a trebut să mă târguiesc...urlau după mine...miliţianul...
CLARA: Acela era înţeles...
MIHAI: Mi-era frică...uneori...mă cac pe mine....asta e...
CLARA:..apoi m-ai lăsat să mă întorc singură...te-ai dus să bei o bere în piaţă...
mă tot uitam după tine din tramvaiul care pleca din staţie...uite-l pe iubi, cum stă printre oameni...mă gândeam că ai să fugi după mine...să-mi faci un semn...ştiu eu ce....am luat o doză triplă...
MIHAI: Nu-mi mai reaminti!
CLARA: Crezi că eu pot să nu-mi reamintesc! Noaptea, dimineaţa, în metrou,
la firmă, pe stradă, în bucătărie...
MIHAI: Ce mai pot să-ţi spun...
CLARA:..când nu mai poţi să spui nimic...totul e nimic...înţelegi...o doză triplă...
mă sfărtecau ferestraie în păntec....îmi venea să urlu şI nu puteam decăt să fac o baie şi să tac...era să mă înec...ai apărut tu...m-ai cărat la baba aia, doctorul m-a dat pe uşă afară, tu nu aveai bani decăt pentru hoaşca aia care m-a curăţat...pentru todeauna....todeauna...todeauna...
MIHAI: Speram să fie bine...
CLARA: Aşa s-a născut CLARA cea stearpă!
MIHAI Încetează!
CLARA: Dintr-o clipă de iubire...ce-a devenit o laşitate murdară...o frică bolnav de tâmpă de ziua neagră de mâine...din acestea toate şi multe alte murdării, delaţiuni, cozi, seceri, ciocane, cravate de pioneri, discoteci până la zece seara, borcane care le arunci pe geam să vezi dacă îţI iei un examen, lanurile culese de porumb, zilele de roboteală la cantină....frica de avea un copil cănd nu ai ce mănca, ce-ţi lua din bursă, nu ai habar ce-ţi vomită destinul, unde-ţi decedează visele, se vând prin consignaţii amintirile fără să ştii, nu ştii niciodată vremea exactă, dar ştii perfect cum ţI se urcă foamea, nu te doare burta, ci se duce din coşul pieptului până în creştetul capului şI de acolo ricoşează, ca o minge de baschet în ceafă, creierul mic, pe care ţi-l toacă pănă îţI ţiuie urechile de nu ştii cum te-a luat curentul, dar.... ştii că îţi vor trebui bani pentru atâtea şI atâtea...şi curaj ca să înjuri nopatea şI creier, iară creierul ca să găseşti explicaţii...da, da, da din atâtea toate...din atâtea cu cotidiene, cu ghinion, intelectualist-vizionar-nonpozitiv, din atâtea toate s-a născut Clara cea stearpă!
MIHAI: Eşti beată!
CLARA: Eşti un gunoi! Te scuip eu Clara cea sterpă! Ştii ce mi-a spus la câteva
luni Virgi, care tocmai nâscuse: E ALTCEVA! E COMPLET ALTCEVA!
MIHAI: O sentimentală de trei parale!
CLARA: Nu nega! Ţi-am spus de sute de ori şi nu ai putut pricepe! Si Puiu, bărbatu’ său mi-a spus: E COMPLET ALTCEVA! ALTCEVA!
MIHAI: Taci! Iţi crăp capul!
CLARA: Pentru Clara cea stearpă niciodată nu va fi ALTCEVA! Niciodată nu va exista ALTCEVA! NEVER!
MIHAI: Ai înnebunit! Imi vorbeşti ca şI cum eu aş fi decretat împuţitele alea de legi! De decrete! Ca şi cum eu aş fi Securitatea!
CLARA: Las-o baltă! Nu te-ai opus! Te-au dus apele! Pe tine! Pe mine! CLARA CEA STEARPA!...cea fără Dumnezeu!
MIHAI: Eşti isterică!?!
CLARA: Da! Sunt! Pe mă-ta! De ce m-ai lăsat! Dacă erai bărbat!?...trebuia să ma pupi! Să te înbeţi! Orice! Numai să nu mă laşi să fac prostia ai! Tâmpitule! Un nemermic! NUMAI ESTI UNICUL! ERAI UNUL DIN SUTELE DE MII!
MIHAI: Ieşi! Carăte! Să nu te vâd!
CLARA: Taci! Că-ţi dau eu ceva în cap! Te scot EU afară!
MIHAI: Vită!
CLARA:Pulă verde!
MIHAI: Dispari!
CLARA: Da? Hm..şi dacă erai aşa de bun, isteţ, vizionar, informatician, politicos,
ambitios, onest cetăţean opozant, vorbitor de limbi străine, practicant duminica de băi termale, familist, jucător de şah, tandru, imaginar,
MIHAI: Eşti chiar nebună!
CLARA: Cu un graţios şI metafizic univers dintre Romană şI Rosetti, mofluz dimineaţă, cititor zilnic al ziarului...
MIHAI: Ce pizda mătii vrei de fapt?!
CLARA: De ce nu ai ajutat-o pe Clara cea stearpă să-şi găsească o fetiţă ca o păpuşă....
MIHAI: Eşti complet cretină!
CLARA:..sau un băieţel dulce mic...
MIHAI: Te-ai sclerozat!...
CLARA: Păi, da! Că tu nu creşti copii altora care pot să fie mâine bolnavi sau poimăine mai puţin deştepţi decăt domnia ta....
MIHAI: |i-am mai explicat...
CLARA: I-ai explicat Clarei cea stearpă că tu eşti perfect raţional, că 1+1=2,
că noi ne tragem din daci, nu din ţigani, că tu ai buletin de Bucureşti....
MIHAI: Dacă nu taci!
CLARA: Mă pocneşti? sau mi-o dai! Clarei cea stearpă! Aşa ca să vadă că eşti bărbat! Eşti bărbatul raţional, liberal, umanist, progresit, bei bere....
MIHAI Dar încetează! INCETEAZĂ!
CLARA: Dar că nu ai treabă cu copii şI oare de ce te toc atâta eu pe tine! Eu Clara cea sterpă! Pe tine!
MIHAI: Aşa, vezi!Poate eu trebuia să-ţi fac scene! să-ţi spun că mă duc la curve,
vecine, taci, nu comenta!...Lasă-mă să-mi las sămânţa!
CLARA: Oh! Ultravirilul!Ulatravirrilissimul! Ultraviririririlulluluuuu!
MIHAI: Da! Stearpa dracului!Taci dracului odată si du-te! Du-te! Unde ştii!
CLARA: Dă-i Clarei cea sterpă anii care i-ai furat! Dă-i hoţule! mincinosule!
Dă-i Clarei cea stearpă secundele, lunile care te-a iubit şI tu nu ai vrut să visezi, să fii generos, să speri, să crezi, să duci ce ţi-a dat ~l de sus, dă-i şI Clara cea stearpă pleacă imediat....se duce din casa asta de om de NIMIC!...se duce unde vede cu ochii Clara cea sterpa...
MIHAI: Mă ucizi!
CLARA: Nu eu...Clara cea sterpă...Clara cea stearpă..sterpa....ea o să te omore...
o să te facă să plăteşti...să nu uiţi asta niciodată...fii atent...
MIHAI:..opreşte-te...te rog...
CLARA: Clara cea stearpă niciodată nu se va opri...va căuta lumina din zori..
păpuşa cu moţ....băieţelul care o strigă...
MIHAI:..iartă-mă...
CLARA: Nu eu....CLARA CEA STEARPĂ!...Ea!...Clara...cea...STEARPĂĂĂ!!!


SCENA 4 - SCENA LIPSĂ!!!
Acesta este purul adevăr! Scena 4 din argumente rămase necunoscute şi care aparţin după unele surse autorului, după altele directorului de scenă sau al Teatrului, cu T-mare,
această scenă lipseşte. Credem că spectatorului i se poate comunica aceasta, chiar de unul din actori: fie Mihai, fie: nu ştim cine este acum Clara sau Clara cea stearpă! Se va meţiona absolutamente lipsa oricărei conotaţii politice, administrative, dramatice! Spectatorii vor fi rugaţi cu toată amabilitatea să aibă puţină răbdare, vor fi invitaţi, de una din voci ce va răzbate din întunericul scenei, chiar să folosească acestă scurtă
pauză pentru a sta puţin pe gânduri, pentru a deschide, acum, unul din pachetele de jeleuri pe care le au în mână, pentru a-şi privi, chiar mai multe clipe, apropiatul cu care a sosit la spectacol. Spectacolul va continua! Atât cu Clara, cât şI Mihai, sau Clara cea sterpă! Aveţi puţintică răbdare!...Orice este posibil!...Era posibil ca scena să fie pur şI simplu furată, interzisă, cumpărată de un colecţionar ciudat! Era posibil o intervenţie a sindicatului actorilor care îi putea cere Clarei cea stearpă să fie mai moderată! In fond toţi am suferit! Domiciliul în statul poliţienesco-dictatorial este traumatic pentru orice rezident: fie victimă, fie călău! Se vor interzice, cu ocazia acestei scene-lipsă, manifestaţii de simpatie faţă de Clara cea sterpă! Actriţa care o interpretează pe Clara cea stearpă a anunţat spectatorii că nu va da autografe sub această identitate! Clara cea stearpă este o virtualitate! Realitatea este Clara! Clara cea stearpă este, aşa, poate o imagine, sau o, cum îi zice, metaforă, nu ştim cu certitudine, dar aparţinănd unui back-ground discutabil
şi de care doar o mică parte a publicului agrează să se apropie! Clara cea stearpă, după unele surse, deosebit de autorizate, este chiar subiectul unui dosar penal, virtual, dar penal! Vă imaginaţi că această culpă de pruncucidere, chiar reală, nu poati fi ignorată, nici chiar dacă subiectul există in alt spaţiu, în cazul nostru, cel virtual! Ea însă va fi judecată aşişderi virtual! Unele surse apreciază că acest proces, virtual, este din punct de vedere analitic, mult mai dificil pentru subiect, că el este mult mai scormonitor, mai dureros chiar pentru privitor.....Personajele din spaţiul virtual au o capacitate emoţională ridicată care debalansează raporturile dramatice cu cele reale; existenţa scenică a primelor este permisă doar in anumite condiţii artistice sau tehnice; inclusiv cele legate de lumină, muzică, armosferă! Totuşi această posibilitate, de a explora spaţiul virtual, fiinţele virtuale, gândurile virtuale...este o şansă pe care oricărui subiect căruia i se oferă este păcat să o refuze...Spunem subiect, pentru că însuşi privitorul este supus unui proces de testare cu vădit caracter experimental!..Pentru orice excursie in spaţiul
virtual: nu uitaţi să aveţi asupra dumneavoastră biletul retur!


Scena 5
Mihai apare de undeva din depărtare pe ecranul computerului. Faţă lui, însoţită de vocea lui. O voce obosită, care se va tot repeta...
MIHAI: Azi....orele.....nu pot să nu mă revolt faţă de toate acuzaţiile care mi s-au
adus recent. Iată un document explicativ!Un Mihai1 exp.doc legat de informaţiile pe care fişierul Clara1 div.doc le lansează!....Eu sunt o fire complet dezactivă! Sunt şarmat! Bat cămpii! Am carismă! Dar!.... Nu am aptitudini de a influenţa indivizii asupra viitoarelor decizii!...Dumneavoatră ştiţi căte familii, cupluri au luat o decizie similară! Incercaţi să aflaţi procente şi o să vă îngroziţi!...Fără fiţe! Ştiţi cum era luată această decizie?....in acel stat generosc care la răndu-i îl procreea pe omul de aur, omul de mâine, omul multidimesional, individul fără probleme, un Mesia care visa un tractor, delator săptămănal, onanist în wc-urile curselelor internaţionale....,
care îşI vindea mătuşa pentru o pungă de portocale,.... acesta era individul neavortabil, netransmisbil, netimbrabil, neopozabil, nesesizabil, necredicios ...găsibil zilnic la maternităţi, alimentare, şcoli, săli de clasă, blocuri standardizate,
wc-uri publice, analitic după jurnal...Seara in pat? Romantic? Sictir! Nu!...Cănd venea omu’ de la coada la ulei, zahăr, ouă, pâine, lapte....când scăpa de la şedinţa de sindicat, unde se declara unul din luptătorii împotriva pericolului nuclear...când primea înştinţarea de la CAR-ul uzinal asupra împrumutului ce i se acorda în anul în curs, pentru ca dânsul şI familia sa să-şi cumpere: fie un frigider, fie o garnitură de mobilă, fie...căcat! şi anunţ pe oricine doreşte să mă chestioneze în această chestiune că voi răspunde la întrebări în ordinea în care figuram, şI poziţia aşişderi, pe lista de butelii, de garsoniere, de împrumut la mobila în rate, de televizor în culori, de smântăna care ne-o aducea o femeie din secţia de matriţe care avea la ţară, la 5 km, o văcuţă!....se poate face o medie simplă aritmetică între aceste poziţii sau o integrală riemanienă şi eu vă voi sta la dispoziţie!....
Mihai împinge măsuţa mobilă pe care e aşezat computerul într-un colţ, unde computerul continuă să verse din fişierul Mihai1 exp.doc diferite confesiuni! De-a valma!Impresii despre fotbal, sex, bani, politică...cu care toate aceste impresii Mihai continuă să converseze, să bombone, să se mai şI ciorovăiască, în timp ce aşează masa. In cameră sunt doi Mihai: unul, tot o mezalianţă-virtuală, de pe computer, altul cel din faţa noastră care aşează masa în timp ce la baia Clara, Clara lui, nu Clara cea stearpă se duşează şI doar un firicel al zgomotului pe care-l face apa când, probabil, se loveşte de corpul ei....
MIHAI1.DOC: Existenţa individului este unică, deciziile sunt decisive! Cum
să spui DA sau NU! Matematica însuşi a elaborat teorii, logica este o ştiinţă născută din aceste divagaţii umane! O decizie afirmativă este implicatoare pentru individ, este creativă!... ea startând: un eveniment, o acţiune, o poziţie decisivă! Negaţia este refuzul, stoparea, distrugerea! Este de multe ori provocatoarea crizelor existenţiale, căci încită la atitudinea inversă: afirmaţia!...Nu ştiu să fi luat în discuţie, de la adolescenţă toate aceste teorii. Judecata mea, de multe ori, se doreşte limpede, degrevată de emoţii, sensibilităţi, pasiuni!... I-am acceptat acestei femei la care literalmente am ţinut, totul: dragostea, felul ei ciudat de a săruta, chiverniseala finaciară, divorţul, partajul, ţigările fără filtru care-ţi lasă tutunul pe buze, dar este peste puteri ca observând repetatele acuze de complicitate la posibila culpă de pruncucidere să nu încerc, chiar tardiv, să clarific situaţia! Nimic, in afară de faptul în sine natural al stării ei, însărcinată de şase săptămăni, deci o anumită prezenţă a voinţei divine, i-l dăduse Dumnezeu, nimic în afara faptului în sine, nu se aşeza în talerul balanţei pentru o decizie favorabilă! Totul era contrar venirii acelei, era o fiinţă, căci asfel nici nu o putem defini,...culpa această de pruncucidere ce provoacă crizele acelei fiinţe: Clara cea stearpă!....această culpă cum poate să există aici în
acestă realitate atât de pregnantă: o uşă e o uşă, un ceas este un ceas care ticăie, apa din pahar curge....dar aceea posibilă fiinţă încă nu exista, acesasta era crudul adevăr, nimeni din cei apropiaţi: prieteni, părinţi rudenii, nu ţin minte să ne fi încurajat, să-l aştepte, să sosească, să vină...nimeni...deci totul era contrar posibilei apariţii....aveam atunci alte scopuri, alte obiective ale destinului nostru, ale posibilei noastre cariere....şi eu şi ea: Clara,....eram într-o cursă contracronometru pentru o notă, medie, examen care să ne permită o repartiţie, cum se dădeau la sfârşitul studiilor, pentru posibilitatea de a te remarca, impresiona, accede la o frumuşică carieră universitară! Nu pierde ocazia! era sloganul nostru!...Va veni şI vremea lui, nu acum , puţin mai târziu!...ei şi uite că nu a fost să fie!...totul era împotrivă....ar fi însemnat să alerg...eram singuri în campusul acela, mişto, o nebunie, dar asta era situaţia...în tot oraşul, nu era lapte, papa, scutece, apă caldă, căldură, lumină, era o nenorocire....cineva mic era o mare belea, era un infern să-l creşti, iar eu vroiam să cuceresc aceea lume, să mă afirm, şi nu numai eu, ci şi această doamnă care mă acuză, prin intermediul unei alte voci, auzi, Clara cea stearpă! Intodeauna cănd face o criză se produce asfel, uitând că acest personaj,
Clara cea sterpă avusese avantaje, hm, ştim noi!...cum ştim şi ambiţiile ei, resorturile care împing înainte... care nu te lasă să abandonezi...m-am intrebat adeseori, ce o apropiase de mine: multe femei mi-au spus că le atrag, dar şi alte multe că le reping, nu sunt puternic, fizic, doar par, nu am humor, decăt rar, lunar, nu am nebunii, care mie mi se par că-i fac pe oameni fascinanţi...nu vreau să clădesc un hotel în Retezat, să fac o seră la marginea oraşului, ochii, cu care mă alinta mama, ochii aceştia sunt de ani de zile încercănaţi...obosiţi,....eu nu scriu, poate în liceu am încercat ceva, mie se spunea că aş avea ceva talent, cum aveam de fapt şi la matematici, la biologie, dar nu mă interresează să pun, ştiu eu ce poveste în pagină!?!....eu cred că nici această femeie, Ea, Clara, simplă, nu fantasma accea de Clara cea stearpă, nu mai ştie cum s-a îndrăgostit de mine şi cum a ajuns să mă prindă în laţul ei......ce e viaţa, un program cotidian individual? o sumă de nimicuri care cică converg în gogoaşa care se cheamă destin? o iluzie care apune zilnic? o cursă pe care o schimbi cu un tichet de metrou....nimicul asta să fie preţul existenţei.....incercaţi şi dumneavoastră să răspundeţi şi să vedeţi ce chestii veţi afla! Dacă!?!.....In tot acest timp, cănd vocea lui Mihai răzbate, puţin dogit şI infundat, din micile boxe, lipite de computer, de acolo din fundul camerei reuşind să inunde întreaga casa unde în salon, Mihai, cu ceremonie, aşează căteva platouri, probabil, pentru ultima masă împreună. Si-a desfăcut o sticlă, un cognac, care-l incălzeşte, e puţin frig. Bea o gură, agasat şI plictisit de vocea din fişier care si-a terminat discursul. Mihai ascultă in spatele uşii femeia care se spală. Nu apasă clanţa uşii se îndepărtează în linişte. Revine în fotoliu mormăind...
MIHAI: E tulburător să aştepţi o femeie care se îmbăiază. Apa care clipoceşte. Tu stai. Ea e dincolo. Va reveni. Apoi vă veţi despărţi. Fiecare clipă are o emoţie în plus. Ai spune că e mai frumoasă această clipă, amară şI tristă ca o zi de toamnă, că era o iubire neîmplinită dacă n-o întălneai, că e minunat să fii alături de ea, acum cănd trece peste apă, nu vei mai fi niciodată cu ea pe acelaşi mal, ai fost îndrăgosatit, ai adorat-o, ea te-a iubit, aţi trăit împreună, zile multe....multe, calde, aprinse, ca şI săngeriul care buzele le acoperă, liniştite cănd nimic şI nimeni nu putea prevesti furtuna ce va veni,...uite...s-a dus totul....şi doar nimicul şI amintirea sunt aievea ca să-ţi confirme că nu totul a fost o iluzie....
Ea apare înfăşurată intr-un prosop, trece ca o năluncă şI se pierde în întunericul unei alte camere. Mihai o urmează...

Scena 6
Pentru mai multe minute apartamentul rămâne îngropat în întunericul în care răzbat: zgomotul străzii, firave raze de lumină albastră, roşie, galbene, verde aruncate de NIKE, Marboro, Chanel, uneori chicotelile lor, ţipetele, urletele leonine, caline, feline cucerite de ludicul pe care-l pot gusta în aceste ultime minute...iată-l pe el revenind în cameră , pe ea aşezăndu-se la masa aşezată in grabă, aprinde cu ţigarea o lumânăre, mănâncă repede cu poftă ce găseşte, ciuguleşte repede ceva, peştele care-i face poftă...
CLARA: Tu vezi ce tare sunt...
MIHAI: Mă enervezi...cu ce poftă mănânci!?!...
CLARA: Mănânc peşte de la doi ani, niciodată nu m-am înnecat...
MIHAI: Imi vine să mă îmbăt...
CLARA: Pot să mănânc peşte cu pâine, separ oasele în timp ce mestec carnea fragedă....niciodată nu mi s-a întămplat un os să-mi alunece pe gât in jos....
MIHAI: Când ai un bunic pescar....
CLARA: Irezistibil,....şarmant, ce te-nvaţă ritmul cu care e bine să mesteci....
MIHAI: Ritmul este decisiv!
CLARA: Porcule!
MIHAI: De ce nu? Sexul trăieşte prin ritm! Inima se conjugă cu pulsiunea! Curentul casnic nu are sens fără frecvenţă!
CLARA: Filozofule! E vorba de moşu’!!!
MIHAI: Da, ştiu! nebunul! unul dintre primii opt propietari de motocicletă din Arad, ....elegant, cum se purta viaţa inainte de război....
CLARA: Bărbat, nu glumă,...
MIHAI: Oh, ştiu aceste figuri masculine-creştine, meditaţii asupra păcatului
primar... parcă le-am mai văzut într-un film...sau în ceva piesă..într-o tavernă...
CLARA: Ce tavernă!?! O casă de cultură! Arta populară! Hrana poporului sclav!
MIHAI: Nu te hizli! Poporul sclav e pretenţios! Il adoră pe Sartre, Cehov, Ionesco!
Divaghează săptămânal despre destinul solar!
CLARA: Am tot sperat să regăsesc sexualitatea existenţialist cooperatistă!
MIHAI: Nu despera! Dictaturile nu dispar! Ideologiile se schimbă ca şi moda!
CLARA: Mini-ul secerei şi ciocanului?
MIHAI: Un comunist hermafrodit angajat la Mac Donald!
CLARA: Haute-couture-ul pauperităţii?
MIHAI: Societatea clonează handicapaţii!
CLARA: Ce vorbeşti?! Nu te cred!
MIHAI: Ciungii umplu gările! Orbii te intămpină pe aeroport! Malformaţii se rostogolesc pe trotuare în centru şi leagă şireturile poliţiştilor!
CLARA: Întâmplător?
MIHAI: Pe dracu! Să ajungă să ţipe cetăţeanul: ordine şI disciplină!
CLARA: TOTUL LEGIFERAT! Fără maternităţi, tribunale, primării! Legea este creatoare de haosul anatomic!
MIHAI: Exact! Congratulations! Lasă peştele! Nu mai rupe oase între măsele!
CLARA: Nu mă enerva! Incearcă şI tu, dar fără să te crispezi!
MIHAI: Sunt leorcă cănd trebuie cănd te văd cum mesteci peştele.....ai băut cam mult!
CLARA: Ti-e frică!....dar te-ai găndit cine îţi poate trimite moartea?
MIHAI: Bestie!
CLARA: Să fie oare purul şI inocentul Isus!?!
MIHAI: De ce ar fi?
CLARA: De ce nu ar fi....
MIHAI: Oricum....mai onorabil decăt hazardul....
CLARA: Exact! căci ai putea să crezi că o meriţi!
MIHAI: Nici nu mă îndoiesc de păcate, dar m-aş mira să aibă timp de mine...
CLARA:...dar poate te-ai gândit câte speranţe şi-a pus în tine?....
MIHAI: Dar EU?!
CLARA: ŞI alţii?! Ei te judecă!
MIHAI: Scuteşte-mă de viziunea asta personalist-apocaliptică!
CLARA: E tentantă o balanţă care să-ţi certifice în ce măsură eşti indrituit să
nu-i deschizi uşa doamnei în negru....
MIHAI: Insăşi faptul că respir...
CLARA: Că te hrăneşti, faci sex, comunici!?! Crezi?....e banal....
MIHAI: Dar nici tu nu eşti îndreptăţită să spui asta!
CLARA: Nici eu, nici nimeni altcineva...avantajos!
MIHAI: Incepem sesiunea a doua de seară a avocatului poporului!?!
CLARA: Joacă-te! ai să crăpi răzând!
MIHAI: Dumnezeule!!!
CLARA: Bhrrrhhrrr....
Un grohăit convulsiv o cuprinde pe Clara care se apleacă încercănd să scuipe un os stupid, care uite îi face feste!!! Mihai o loveşte peste spate. Scuipă! Trage faţa de masă şI aruncă totul pe jos! Masa rămăne nudă! Doar lemnul natur pe care Mihai reaşează sticla de şampanie, paharele, ea îşI aprinde din nou o ţigare, a noua? îI face semn Mihai!
CLARA: De ce mama măsii? nu putem bea în linşte un simplu pahar de şampanie?
MIHAI: M-am găndit că poate mai vrei să ciuguleşti ceva.
CLARA: Lasă raţiunea! Instinctu’!
MIHAI: Pentru ce să ciocnim?
CLARA: Fiecare pentru şansa celuilalt!
MIHAI: Vei fi o viaţă-ntreagă o câştigătoare!
CLARA: Merci! Tu?
MIHAI: Un iremediabil nefericit!
CLARA: Oh! Iară! Spune-mi tu nu crezi că viaţa ţi-a dat şi o să-ţi mai dea, cu vărf şI îndesat, BUCURIE!
MIHAI: Sunt un cârcotaş!
CLARA: Uite, vreau să te rog ceva!
MIHAI: Spune!
CLARA: I-aş lasa un mesaj lui Cici, de care nu am dat..
MIHAI Cu vaca aia?!
CLARA: Ştii că te place! Nu fi urâcios!E posibil să fiu sunată de câteva firme cărora le-am dat numărul de telefon! Orientează-te, vezi cu cine ai de-a face şi lasă-le numărul de la Arad!
MIHAI: Vrei să ma faci telefonista ta?
CLARA: Dragă, poate îmi dai motiv să te mai sun!
MIHAI: Peste o oră şi jumătate voi fi un alt Mihai!
CLARA: Ce entuziast eşti?!!
MIHAI: Întodeauna dezastrele sunt provocatoare de mari energii!
CLARA: Sunt un taifun de care exulţi că scapi?!?
MIHAI: O partidă pe care nu o mai poţi conduce e ca şi pierdută!
CLARA: Ia-o înaintea mea!
MIHAI: Cum? Habar n-am!
CLARA: Iţi spun eu!
MIHAI: Varsă!
CLARA: Fă-mi un cadou, lasă-mi o amintire....
MIHAI: Ei, na...
CLARA: De ce.....dacă tot mă minţi aşa...
MIHAI: Mint fromos?
CLARA: DA! Dar ar trebuii să te pui şi la tocat!
MIHAI: Cum?
CLARA: Fii tu Clara cea stearpă!
MIHAI: Oh...Încetează! Iară începi!
CLARA: Nu! Iţi dau o şansă!
MIHAI: O buturugă pe care să-mi pun capul!
CLARA: Trebuie să fii nemilos cu tine!
MIHAI: E chiar aşa de reconfortant!
CLARA: Asfel nu aveam enegia să o iau din loc!
MIHAI: Văd că eşti încă aici!
CLARA: Şansa ta e trenul care pleacă peste o oră!
MIHAI: Şi companie de taxi care te duce la gară?...un telefon cu trei cifre, sentimentalismul tău cănd bei!?!
CLARA: Dragă, dar de ce nu vorbeşti şI despre tine? Ti-e frică? Te căci pe tine?
MIHAI: Ce mai vrei, pe mama draculu să-ţi spun?
CLARA: Ceva urăt, borăt, căcăcios despre tine.....ceva ce să te ruşinez...
MIHAI: Ştii totul despre mine...
CLARA: Hopa?....chiar totul...aşa....vezi cum te dai de gol....
MIHAI: Cum adică?
CLARA: Convenţia a fost că astăzi suntem sinceri....că nu ne ascundem nimic...dar
nimic...nimic...nimic....
MIHAI: Ei şi!?!
CLARA: Spune-mi....spune-mi...spune-mi...
MIHAI: Ce mă-ta vrei să-ţi spun?.....că mă masturban în liceu....că m-am culcat cu Cici? o ştii bine.....că mi-era frică cănd cu mizeria aia din Decembrie.....că beau dimineaţa la baie...
CLARA: Nu există nimic de care să-ţi fie ruşine?..îngrozitor de ruşine....să regreţi?
MIHAI: ..uneori..îmi aduc aminte...nu pot să uit...nu era ceva special...a trecut atâta vreme...cănd eram kinder...m-a supărat un puşti din blocul de vis-a-vis....l-am aşteptat pe Dani, cu unu’ Nelu dimineaţa cănd se întorsese de la lapte, era cu sticle în mănă, se grăbea, îl aştepta taică-su’ care nu ştia multe....vroian să-l bat...eram pe câteva scări care coborau din stradă in curtea aceea din faţa blocurilor unde ne jucam tenis....era surprins...nu ştia ce o să avem de gănd...i-am spart sticlele toate...lapte acela scurgându-se pe scări pe lângă sandalele înţepenite...mi-l aduc aminte...
CLARA: Dacă mai continui aşa îmi dau lacrimile....
MIHAI: Ce vrei in fond?....
CLARA: Răul! Varsă! Vomită! Vreau!
MIHAI: Am fost rău cănd eram tânăr şI iubeam....
CLARA: Oh! Ştiu! nenumărate fete în floare pe care le minţeai şi cu a ta vorbă dulce corpul cel poftit il cucereai....nu-mi repeta neruşinarea cu care minciuna spurcată îţi ieşea în voioşie pe limbă! Cum fără griji că ai fi putut suferinţa să o provoci....te destrăbălai in voie păcâlind a copilelelor minţi....Oh, dar astea sunt nimicuri...
MIHAI: Pe dracu, dar ce ai vrea să-ţi mărturisesc şi în genunchi, probabil, iertarea să ţi-o cer? Mă mir că-mi spui acum şi nu ieri noapte, să mă poţi căra apoi şi-n sală şi public să mă pocăiesc!
CLARA: Oh, nu fi idiot!
MIHAI: Tu ştii că de ani de zile eu mi-am furat propiul destin! că mi-am ucis visele...că mi-am scuipat şi minţit voinţă-mi propie îmbătănd-o într-un ocean de perle, disertaţii, vorbe, discursuri, nu bea acum cănd îţi vorvbesc că-ţi crăp capul, m-ai mai auzit pe mine plănuind şi alceva în afară de cum să dau, şi nu ştiu cum se face că nu mi-a ieşit niciodată, doar aşa, un mic tunuleţ!...să alerg să sper...ce să mai visez...să încerc să privesc doar în faţă....liniştit.....acestă cloacă care se cheamă viaţă.....să privesc....aşa liniştit cum o faci pe malul mării...cănd totul s-a terminat...cănd nu mai există decăt valurile....valurile care vin....dacă m-ai bei te pocnesc....
CLARA: Tu de ce nu bei?
MIHAI: Pentru că vreau să fiu căt mai treaz, curva dracului, înţelegi, vreau să te mai pot păstra, înregistra, amintiraaaAAAA! Dacă tot te cari!
CLARA: Mai sunt patruzeci de minute şi reîncep să realizez de ce te-am iubit!
MIHAI: Iţi spun eu de ce m-ai iubit! Nu pentru sexul cel mai nemaiponit de viguros! Nu pentru cota de la ceaiuri! NU pentru farmecul, bancurile, prostiile....ci pentru imaginea aceasta perfectă şi în fond tot atât de adevărată ca şi nenorocita de Clara cea sterpă!....acestă imagine a neputinţiei aici, acum şI întodeauna, EU! Imaginea aceasta este realitatea mea...adevărată....cel cu care în mintea ta ai fost la oficiul ţării civile....cu care ai trăit vreo nouă ani....mergănd braţ la braţ la petreceri....acela e....aşa o virtualitate ca şI nenorocita de Clara cea sterpă....acest bărbat real cu care ai ajuns să trăieşti zi de zi....este atât de adevărat....cum îţi spun eu! Inţelegi! Virtualitatea! este diagnosticul şansei rătării mele...dă-mi să beau...îmi vin să mă îmbăt....nu sunt nimic şi cine îmi poate confirma că măcar aş fi putut să fiu ceva....poate era mai bine să nici nu putut să fiu....nu era mai linişte şi pace....
m-ai mai fi iubit.....Da! această a fost.....darul vieţii mele....că te-am găsit pe tine....
....iar tu pleci....bucuria mea...
CLARA: Mai ai vreo douăzeci şi şapte de minute....
MIHAI: Hai să bem....
CLARA: Ultima şampanie.....
MIHAI: Chiar dacă ne vom mai întălni....va rămăne ultima....
CLARA:...ştiu....
MIHAI: te-am iubit....
CLARA:.....şI eu...
MIHAI: Inţelegi...ce-ţi spuneam...că l-am pierdut pe Dumnezeu...că am aruncat cu noroi în tot ce mi-a dat.....crezi că eu nu-mi dau seama de cât de singur voi fi ani mulţi de acuma încolo....nu voi mai putea fără cineva cu duhul tinereţii să reînvii şi să fiu decăt un stărv....o legumă...sau tananâna....dă-mi să beau....să iei şi tirbuşonul cu tine....
CLARA: Te pup!
MIHAI: ....tot ce vrei....din păcate....eu voi rămăne aici....
CLARA: Te voi suna....
MIHAI: Nu mai fă greşeli!
CLARA: Ai să-mi pregăteşti câte ceva frumos....din tolba ta de visuri de nea...
MIHAI: Nimeni nu cumpără asemenea prostii!
CLARA: O minciună mică, mică, mică şI dulce....
MIHAI: Iară mă provoci.....
CLARA: Ura! Hai dă-ţi drumul! Spune-mi ce-ţi trece prin cap....
MIHAI: O prostie!...
CLARA: Curaj!
MIHAI O idioţenie!
CLARA: Idioţeniile au schimbat lumea....
MIHAI: Mi-a tot trecut aşa prin cap...cum tot le beau eu...cum stau aşa singur la masă sătul de toţi cretinii...să deschid un birt, o cafenea...
CLARA: Căreia să-i zici Clara!
MIHAI: Exact! Cum de ai ghicit?
CLARA: Pur şI simplu....şi....
MIHAI: Fii atentă..o cafenea....unde să lansez cărţi....dacă tot nu pot să scriu....
orice....dar lansate cu un stil anume...in care cărţile poliţiste să le lanseze manechine îmbracate in trench-iuri, un roman de dragoste să fie precedat de un
rendez-vous oferit de gazdă....o cafenea de unde să poţi pleca în lume...să-ţi laşi actele, banii, hainele şi să dispari....să poţi reveni oricănd...dar şi pleca....
CLARA: Interesant...
MIHAI: Uneori i-aş scoate pur si simplu firma...ca şI cum nu ar fi nimic acolo
lăsându-i să intre doar pe obişnuiţii casei....
CLARA: Hm...mister...
MIHAI: Tu nu vezi ce săraca este lumea....aş anunţa, prin ziare sau colpotrări care sunt mai demne de crezare decât orice ştire, că a fost inchisă de poliţie....că acel nume al Clarei e al unei femeii fatale, distrugătoare, diabolice....
CLARA: Ha, ha, ha....dulcele meu!
MIHAI: Iar apoi aş reboteza-o, oficial se înţelege, ceva in genul, să zicem: Farendrein 451*, o zi, două, până aş aranja cu şeful pompierilor să-mi interzică firma pentru titlu belicos şI provocator....
CLARA: Oh...e minunat! Dragă, dă-i bice...
MIHAI: Ce să fac?
CLARA: Do it!
MIHAI: Oh, dar nu se poate...tu nu ai înţeles....nu te-ai prins..nu ţi-ai dat seama
că aş putea orice, dar nu să o pun în practică...că m-ar fura toţi, că mi-aş pierde zilele după o aprobare şI chiar nu mai am răbdare...că nu sunt genul să urmăresc tâmplarii cum lăcuiesc scaunele, să angajez câteva puicuţe fără să le fac avansuri...să respir tutun toată ziua fără să să mă mişc de la post...că toate aceste poveşti, aceste cuvinte mari şi mici cer atâta efort că întreaga vrajă se va risipi....vai, dar nu crezi că dacă aş fi putut nu m-ai fi părăsit....ai fi fost lăngă mine...sau în maşină la un furnizor după combustibil...
CLARA: E păcat să nu încerci....
MIHAI: Am încercat pănă la 33 să fiu pioner...să fac tenis de performanţă....
să fiu secretar UTC...să vând blugi în complex...să fac carieră...am evitat
integramele...te-am găsit pe tine....am fost puternic acu’ câţiva ani...am visat
să plec în America şI am rămas aici de frică...am cântat la chitară....sunt cel mai bun informatician din judeţ.....pot să dau cele scumpe meditaţii de matematică din tot oraşul asta împuţit de provincie...mi-e frică să zbor cu avionul...beau enorm tărie....nu fac politică angajată de lene, dar polemizez întodeauna la birt...nu am crezut în Dumnezeu şI ştii bine căt m-am mândrit cu asta..... ateu raţional
pentru că omul este cea mai frumoasă, puternică, generosă fiinţă, unicul manifer carnivor care raţionează şI a ajuns pe Lună...lasă-mă să beau că te pocnesc....de ce mama-masii nu ai luat grădina aia acu trei ani şi copilul ală dacă tot vroiai, dacă ştiai că tu vrei s-o ucizi pe Clara cea stearpă? te-aş fi ajutat....Înţelegi, că după o crimă, poate să vină alta...cară-te!
CLARA: Nu mai bea!
MIHAI: Nu-mi ordona...nimic....pleacă!
CLARA: O să-ţi vină rău!
MIHAI Perfect! Mi-e imposibil să închid uşa după tine....du-te!
CLARA: Iubitule....
MIHAI Mi-e groază! Inţelegi! sunt o cărpă....să-nchizi şi să laşi cheia sub preş...
CLARA: Eşti extraordinar!
MIHAI: Nu mă atinge!...poţi să păstrezi cheia
CLARA: Hai să te întinzi...
MIHAI: Dacă totuşi treci prin oraş.....Lasă-mă aici pe jos ca un gunoi!
CLARA: Ai să răceşti.....
MIHAI: Pleacă! Te urăsc!
CLARA: Iubire!
MIHAI: Scorpie! Lasă-mă!
CLARA: Mihai....iubi...
MIHAI: Dispa....aa.....rrrrr....iii..ptiu.....
Clara il lasă pe Mihai. Aleargă să-şi străngă bagajele pe care le cară spre uşă. Telefonul sună confirmându-i taxi-ul care o aşteaptă jos. Işi mai aduce din altă cameră o valiză...
Mihai somnolează întins pe covorul din salon.


Scena 7
Mihai a rămas singur în casa în care lumina nopţii s-a aşezat. Clara revine să-şi ia ultima valiză. Mihai e întins pe jos. Mormăie, grohăie, se acoperă cu covorul căci parcă îI e frig.
Clara îl acoperă, lasă o fereastră a balconului puţin întredeschisă, câteva conducte de la calorifer gălgăie scoţănd un sunet ciudat, ea s-a aşezat obosită pe acestă ultimă valiză după care a venit...
CLARA:...eu ştiu perfect, căci el nu mai este aici..după atâţia ani îi cunosc somnul, aşa cum îi ştiu mirosul, gândurile, spaimele...nu mai e aici...aleargă pe o stradă in capătul celălăllalt al oraşului, murdar şi ud de ploaia care nu s-a mai oprit, uite-l pe scara pe care urcă in grabă...de lăngă o poartă îl priveşte un afiş...o femeie cu aceiaşi ochi verzi ca marea, cu maxilarele puternice şi buzele mari şi groase de plăcerile ce le tot caută în viaţă...are o cicatrice mică cât o unghie lângă tâmpla stângă...femeie aceia de lângă poarta lângă care s-a oprit acest bărbat a cărui respiraţie în somn eu nu o voi uita nicicănd....cu mulţi ani în urmă m-a lovit în clasă un copil cu un echer în tâmplă....am leşinat căteva minute....s-au speriat cu toţii....uite-l deschizând uşa aceea cu un salon leit casa de la Arad, unde niciodată nu a venit....e obosit...doar puţin băut.....îi zăgăne creierii, nu de cognac, ci de bâlbâieliile pe care precis le-a ascultat şi azi primărie, unde i-au cerut precis să mai refacă o dată programul cu plata funcţionarilor din sectorul....toate acestea ca să poată să-i mai reducă din bani...iarăşi va trebui să-şi revizuiască bugetul individual de burlac...e obosit....îl văd cum se lasă pe canapea....murdar şI nebarbierit....in cameră uită că intră femeia aceea de pe afiş....nu e singură...o fetiţă speriată de bărbatul meu intins pe canapea rămâne lângă uşă, nu ştie cine e străinul acesta....fetiţa strănge în braţă o păpuşă...o păpuşă care scoate nişte sunete ce nu sunt vorbe...sunt poate asemeni gâlgâiturilor caloriferelor ce mormăie când le spală de murdării, o dată la mulţi ani, primăria, nu ştiu să mai fi auzit aceste sunete care parcă uneori sunt clinchetele lustrei pe care mi-a adus-o el din Polonia...ce sunete firave pe care zgomotul străzii le acoperă cum se aştern valurile marii peste nisipul plajei de care se agaţă întodeauna meduzele cu corpurile lor lipicioase de o dorinţă a sexului marin care cutreiera oceanul albastru pe o corabie tâmpă fără pânze...o corabie de unde marinarii se aruncă înnebuniţii în valuri...doar căpitanul a rămas cu o păpuşă în braţe uităndu-se după o fetiţă aflată pe o barcă plină de funcţionari, artişti, profesori, muncitori, şoferi care acum se pierde în noapte...uite cum a zburat păpuşa prin valuri ajungând la fetiţa care o ţine strâns în braţe legănând-o în timp ce bărbatul meu e luat la rost de aceea femeie....cum ai ajuns aici?....cine eşti...ce cauţi aici....îl întreabă femeia atentă să nu-şi sperie copilul lipit de uşa din hol....
Clara este încă aşezată pe valiza ultimă după care a veni, de afară se aude un claxonul taxiului, înfăşurat în covorul ce-i ţine cald, Mihai, în somn, bolboroseşte ceva cu capul afundat în resturile pe care stomacul lui rebel le revarsă din cănd în când pe parchetul de lemn lăcuit.
MIHAI: ....lasă-mă să stau....nu mă goni....
CLARA: cine eşti....
MIHAI:..nici măcar diavolul....
CLARA:...nu ai să spui nimănui....
MIHAI:.. că v-am găsit aici...
CLARA:...nimeni nu ştie de fetiţa aceasta fără acte....
MIHAI:...e frumoasă...
CLARA:....seamănă cu tatăl ei.....
MIHAI:...copii trebuie vaccinaţi şi daţi la şcolile din cartierul în care locuiesc...
CLARA:...e un copil cuminte....
MIHAI:...copii care nu au un tată declarat oficial vor fi înregistraţi cu numele mamei...
CLARA:...va trebui să plec....
MIHAI:...schimbarea numelelui, chiar în cazul unor erori se va face printr-un anunţ în monitorul oficial...
CLARA:...fetiţa va veni cu mine....
MIHAI:...la eliberarea paşapoartelor, legitimaţiilor speciale, tichetelor compesantorii pentru sume majore destinate copiilor, părinţii vor prezenta copiile propiilor caziere...
CLARA:...e târziu...
MIHAI:...nu mă lăsa singur....
CLARA:...dormi....
MIHAI:....iubeşte-mă....
CLARA:..nu te chinuiiii...
MIHAI...mi-e frig....
CLARA:....ai răbdare....vor veni şi clipe calde...
Chircindu-se în covorul din care doar o mâna îi iese afară asemeni unui înnecat pe care apa vrea să-l înghită, Mihai tremură nervos. Intr-un târziu, Clara se ridică, se aşează lângă el străngându-l de mâna aceea spasmodică. S-a liniştit. Ea îşi ia o valiza şI părăseşte camera. Singur a rămas Mihai in apartamentul unde zgomotul străzii se amestecă cu gâlgâitul caloriferelor, cu piuiturile computerului unde peştii înnoată mecanic în oceanul violet....Intr-un târziu Mihai se ridică, străbate casa fără a o găsi pe Clara, închide ferestra, scoate televizorul, computerul, telefonul din prize...Stă singur....Il ustură mâna. Aceea mână pe care a ţinut-o în palme Clara, aceea mână cu care implora ajutorul, mâna lui pe care el descoperă o ceva ciudat, inexplicabil, poate o arsură...
MIHAI:...precis m-am ars când am vrut să-i încălzesc cafea....ce pată roşiatică
...aşa ca luna când plină străluceşte pe cerul vânăt de furtănă....uite cum mă ustură
ar trebuii să dau cu o alifie, să mă doftoricesc, sânt singur, s-a dus dracului această femeie cu gura ei care nu-i mai tace, cu mintea doldora de poveşti prosteşti, obositoare fiinţă, grele ceasuri, uf , ce bine că am scăpat, sunt liber ar trebui să ies în oraş, să beau un cognac cu Paul, mâine trebuie să duc comanda la primărie, o să mă cert iară pentru bani cu zgărciţii ăia care o să invoce tot felul de chestii numai să nu-mi dea mai nimic, cretinii, ţţ, ce ustură arsura asta, o să-i arăt doamnei... uite ce-am păţit când ţi-am făcut ultima cafea, cine ştie când o să-şi mai facă apariţia, poate va suna, exact! Ce mizerie pe aici....Să fie o boală, un semn funest prevestitor....ustură, e roşie, maronie, nu se întinde, dar va trebui să aştept să văd când va dispare.....Aceasta va fi prima chestie când va suna, că va suna să intrebe
ceva de bani, de afacerile ei falite, de prietenele ei idoate, va suna...ştiu şi o să-i spun că în primul rand de această urmă care....uite doare....care te poate trezi din somn, compromite când dai măna cu cineva, oamenii, am observat sunt atât de bănuitori...trebuie să fii atent.....cum de încă nu sună....sunt sigur că încearcă acum...ia să pun telefonul în priză...aşa...e bine..să văd şI computeraşu’ să mai vedem ce face dşoara din Canada...cred că e la cumpărături, mai dă-o şi pe asta in mă-sa cu fiţele ei...cu poeziile ei polare, o inimă franceză într-un imperiu britanic, nu mă interesează.....de ce nu sună femeia asta că uite telefonul are ton...
mă ustură mâna asta..ce formă are pata...hm e dificil de exprimat.....ar putea fi o para....un peşte plat cu aripoare mici.....o ţară....a cărei nume l-am ştiu precis la şcoală....să-i fac o poză...poate un pansament să-i pun...de ce nu a vrut să plece ea dimineaţa...ca oamenii...ce înfiorătoare sunt zgomotele astea...şi ea mai vroia un copil...atunci să vezi un bâlci...eu nu m-aş fi opus.....căştig, destul....astea sunt gânduri, vise, fiţe...ar fi fost haios....o să mai vedem...hm o să-i zic eu odată şi o dată...când o să sune....niciodată nu e prea târziu....deşi...cum trec toate...ce pute casa asta....putea să mai aerisească...o să-i zic cănd sună....hm...acum nu mai sun...şi ce se mai lăuda....o să te tot sun, uite aici numărul meu....nu EU nu sun, să sune EA! EA! EA!...apoi poate o voi suna şi eu....are o voce frumosă, caldă, fermecătoare....puţin arsă de tutun, i-am tot spus....fumezi prea mult, e periculos, şI pata ar putea fi periculoasă!...Eu o să-i spun de această pată, de acest semn, ca o scorbură sau un peşte plat cu aripioare mici sau o ţară a cărui nume.....


III
Bucureşti; 01.11.1998