duminică, 30 martie 2014
BEFORE '89
Moartea unui şef de stat
atât de mult a plouat în acea zi
nenorocită şi tristă
când eram la grădi
şi mama, mămica mea nu mai venea...
ploua într-una...
şi nu venea....
tantile educatoare ne împingeau în colţuri,
noi cu jucăriile nu ne mai jucam,
ploaia lovea la ferestre într-una
şi mama nu venea.
Era un plicits într-una
şi o supărare imensa că ea şi alte mămici tot întârziau
iar noi nimica nu ştiam
până într-un târziu
după mai multe ore
când a venit să mă ia
şi am aflat că murise Dej
şi-l îngropaseră în tristeţe şi plânsete
şi nu mai ştiu pe unde i-au cărat pe toţi...
şi nu ştiu pe unde, de la institut pe mama o plimbaseră
în ploaie de dimineaţa până sear
şi ea şi altele abia într-un târziu...
ajunseră să mă ia acasă.
Ploua enorm
şi din tranvai ploua şi era trist.
Tare m-am suparat pe Dej
Ce viaţă şi ce chin şi pe ce ploaie mama umblase
iar pe tata, când şanţul îl asculta şi înjura
şi pe Dej şi pe Ceaşcă, mai abitir
de îndată îl înţelegeam...
STĂPÂNUL PODULUI
Eram kinder pe strada 1 mai
în anii cică faini ai lui Ceaşcă
şi zilnic ne căram în parcul cu trandafiri
să culegem după ploaie,
pe zece lei, o pungă de ciuperci.
Mai şi pescuiam pe Crişul alăturat,
unde în fiecare vară se înecau la baraj vreo doi, trei...
Vara era foarte fain
şi într-un an a apărut unul Vincze
băiat bun şi blond şi ungur.
Taică-su făcuse ceva puşcărie,
cred că aşa de-a moaca
dar Vincze era şmecher mare şi ne vrăjise într-una
de strângeam bani mulţi, vreo 25 lei,
pentru ca Vincze să sară de pe pod în Criş,
de la vreo cinci metri fehes,
în marea nostra admiraţie.
Noi aliniaţi unul lângă altul pe malul Crişului
cu inima cât un purice
ne uitam la el cum mergea pe balustrada podului.
El, stăpânul podului,
mergea până la mijlocul Crişului, unde în apă sărea.
Era un rege, Tarzan, tare nu glumă!
Nebunia lui şi obsesia
era să sară când trecea tranvaiul!
Îşi regla mersul încet, ca o felină, când tranvaiul pe pod intra
iar vatmanul care îl observa
şi de îndată frâna, încetinea şi oprea
exact în centrul podului
iar abia atunci Vincze sărea în marele Criş,
natural pe banii noştri, cei 25 de lei!
Dar era vedeta, Tarzan, rege!
Nimeni nu comenta,
sincer nu prea îmi plăcea de el, că ne trombonea cam mult.
Nu citea nimic, era plin de ghişefturi.
Totuşi, când peste ani şi el la bulău a ajuns,
am fost oleacă trist
căci eu niciodată nu fusesem Tarzan ca şi el,
să opresc tranvaiul pe pod!
Să fiu Stăpânul Podului!
CUM SĂ TE RĂZBUNI ŞI CUM SĂ DAI LOVITURA PE VREAMEA LUI CEAŞCĂ
Cand eram kinder pe vremea lui Ceaşcă
jucam foţi în curte la blocuri de dimineaţa până seara!
Până la epuizare…
Eram foarte fericit
Când mama mă trimetea la cumpărături
stăteam la coadă într-una:
pâine, banane, cafea, portocale, de toate
şi întodeauna dădeam lovitura:
luam peste rând,
cu mare aplomb şi energie aproape revoluţionară!
Jucam fotbal toţi în curte şi îl uram pe administratorul blocului vecin
Grasul, porcul, cum îl fluieram, ne tăia mingea de 13 lei,
ne trimitea la plimbare cum ne prindea
Îl uram, mult şi ne tot frecam ridichea cum să ne răzbunăm...
Am găsit!
Într-o după-amiază, eu şi Nelu
să-l aşteptăm dimineaţa pe fiu-său,
a lui porcu', când venea de la lapte!
Aşa am facut exact!
A doua zi de dimi, când curtea era goală!
L-am prins cu doua sticle şi un-doi i le-am spart.
Era în sandale şi laptele i se scurgea pe picioare.
Ambele sticle s-au dus
I-am tras o palmă şi i-am zis lui taică-său să nu îi zică nimic!
Am jucat apoi fotbal într-una şi fără probleme...
Super şi la porţi din cărămidă!
Apoi am mers la şcoală...
dar vorbeam mult în bancă...
Şcoală solidă, Bastia nu glumă,
până când Dira a vrut să mă corijeze şi recicleze
Pe mine şi pe un friend Sandu, ne-a pus
Să strângem sticle şi borcane din toata clasa!
4 sticle de un litru şi 4 borcane de castraveţi
De cap de coleg...
Le strâgeam şi notam într-un caieţel dictando
Apoi cu ele ne căram şi le duceam
în marile pivniţe catacombe ale şcolii liceului Bastilia
Dar de aici cu o mişcare două
Ne umpleam plasele cu alte sticle goale
De şampanie, groase, verzi
Ce apoi cu bani grei le vindeam la un chioşc de lângă strada 1 Mai!
Trei luni apoi am mâncat isleruri, prăjituri dulci grămadă, batoane de ciocolată...
Ne-am pus burta la cale cu dulciuri grămadă!
Asta da lovitură!
Pe ultra-bune-adevarat şi când eram pioneri fruntaşi!
CUM ERA VIAŢA PE CALEA 1 MAI
Eram kinder în Oradea
înainte de anii 70
iar ai mei locuiau pe calea 1 Mai
vis a vis de marele hotel Dacia.
Ore în şir ne uitam de pe trotuar
la şirul de maşini ceheşti şi poloneze şi nemenţeşti
ce într-una goneau spre mare
mare, mare, mare, marea albastră
marele litoral românesc
unde ajungeam şi noi la tabăra Năvodari
de jucam periniţa şi arinjimjim-aramjamjam
de diminineaţa până seara, de ne pupam într-una.
Era fain dacă la tabăra internaţională
plină de nemţi-cehi-polonezi
cu care schimbam gume, insigne, cravate aiurea
de îi păcăleam ziceam nonstop
şi 13 zile stăteam şi reveneam acasă pe calea 1 mai
cu reviste nemţeşti şi tricouri ceheşti
mă dădeam mare că jucam foţi în poartă
şi vorbeam franceza cu ăia care tot plecau spre mare
seara ne aşezam pe banca în pauza la ascunsa pierde turma
mai steam de vorbă şi îi bârfeam pe ăia de la etajul unu
din blocul vecin, fain şi maro
toţi fuseseră şefi mari la Secu
şi daţi degrabă afară, dar încă cu mari relaţii
de erau nişte domni adevaraţi.
Erau domni unul şi unul
fie încă unul profesor fie altul şmecher mare vindea aspargus la italieni
Noi eram doar kinderi
care ne umpleam orele cu foţi şi visuri de amor
şi poveştile pe şoptite
cu ştirile de la şanţ
pe care, de la cinci, le ascultau zilnic babacii !
POEZIE-POVESTE-SCRIITURA URBANA DIN COMUNISM
Eram in city-ul Oradea
nişte adolescenţi aiurea care nu se îndoiau de istorie, blugi şi cola
Într-o primăvară am rămas trăsniţi
când nişte lăzi-imense-cu inscripţii USA
au aterizat lânga Casa de cultură a Sindicatelor,
loc de mare inspiraţie culturală
Au trecut săptămâni şi s-a inaugurat
Marea Expoziţie Americană
Cu multe pliante!!!!
Super Americaaaa!
O iubeam de foarte de mult...
Şi atunci a început la amiază scandalul
Dispăruse steagul american!
Nasol! Scandal! Etc.! Chestie politică...
Am aflat apoi...
Că era Dănilă, golanul clasei, ăl mai turbat.
Îl furase suindu-se pe strapotina de la intrare
Şi fugise la iubita sa draga să il dea cadou
Ea îl premiase cu multe kiss-uri
În acest timp în oraş se isterizaseră băieţii cu ochi albaştri
Telefoane, conexiuni, au aflat ca el, Dănilă, furase steagul
L-au sunat pe taică-su, contabil tare la bancă
I-au spus...
Ştiţi fiul dvs...
Iar el a sunat acasă unde nu răspundea nimeni şi apoi la gagica lui
L-a cerut la telefon
Ei erau printre bezele...
Tata, contabilul a fost direct!
Să duci steagul înapoi!
Dănila s-a executat!
Într-o oră l-a returnat...
Aşa a fost life-ul în city-ul Oradea
Kafka-Ionescu-pe bune...
Şi noi cu blugii, filmele la unguri...
şi săptămânal muzica la şanţ! Pe bune!
Spe km spre cel mai dulce sărut din lume
A fost de mult
când eram student la Poli
şi aveam restanţe o mulţime!
Vara trebuia să învăţ o grămadă...
Ai mei mă tăiau de la porţie şi banii de vacanţă!
Iar într-un an m-am angajat în construcţii
la izolatori, turnam smoala pe blocuri
cu unii ce mâncau slană la zece şi un sfert de pe ziar,
muncitori unul şi unul, barbaţi adevaraţi
am lucrat vreo trei săptămâni
dând lovitura la un siloz de zahăr şi luam vreo trei mii,
bani unul şi unul cu care la mare să te duci
DARRRRRRRRR baieţii înebuniseră, cum să dea lovitura
zahăr-ţucăr să îşi umple cât mai mult plasele
cu zahăr bun pentru de toate şi la mare lipsă în casă!
I-a venit ideea lui Gyusi
să umple cazanul de smoală cu care incinsese smoala turnată
pe silozul de 5 etaje
iar apoi dupa ce în ultima zi l-au umplut pe deasupra,
au turnat un start subţire de smoală
ca un fel de camuflaj.
Aşa am ieşit fără probleme din curtea uzinei unde erau silozurile.
De controlurile de la poartă am scăpat uşor
spre oraş am pornit-o de îndată
dar nasol-ghinion, când nu te aşteptai
oraşul era blocat că venea Ceaşcă la vânătoare.
Ceasuri întregi, pe ploaie, am mers pe lângă oraş până să ajungem
la şantier unde ţoalele le vom schimba
iar de aici cu zahăr în plasele pline acasă,
după ce pojghiţa de smoală Gyury o spărsese
aşa ajunseră fiecare acasă cu plase de ţucăr bun
să înburojezeze inima consoartei ce cu poftă şi drag
când intra pe poartă, îl săruta
aşa că, deci,
mulţi km şi ore pe ploaie
pentru un cel mai dulce sărut din lume...
ÎNCĂ NU….
Eram golan, turbat, uşchit prin discoteci
când ingineria la Timi o teminai.
Mă şi mir cum reuşii să nu bifez un an
Cu sârbii în cameră pe tv, restanţe ghiotura, bişniţă niema
Nu vroiam să mă risc să sifonez,
Şi învăţam pe burtă în sesiuni...
În mare disperare, fără cartelă la cantină
luai un post acasă şi după un chef monstru plecai
să mă înrolez pe două săptămâni la tancuri, tot la Lipova
Iar un plutonier mă întreba de mamă, tată,
şcoală, rude dincolo, nimic
O cerere de plecare în străinezia?!?
ÎNCĂ NU !!!
L-am blocat pe plutonier, era sa îmi dea o palmă latăăăăăăăăăăă
cât eram inginer de trei zile, dar probabil a zis că nu merit…
Apoi mai multe iubite unguroaice, nemţoaice, sârboaice
Trăgeau de mine
Hai iubi să fugim, plecăm, definitv şi irevocabil
DINCOLO
Şi eu tâmpiţel ziceam…încă nuuuuuuuuuuu!
Am mai fost în străinezia.
E beautiful Parisul, prin Canada se vorbeşte şi franceza,
Veneţia e plină de ape ca Dunarea de peşti…
Iar eu spre dezolarea alor mei mă reîntorceam
aici, unde sunt şi azi,
Ca şi voi, mai mult sau mai puţin happy
la marginea imperiului, unde euro sună
În sol mi mebol…
departe de lumea dezlănţuită
Aici unde te hrăneşti cu vise şi trudă
şi munca e pentru tâmpiţi, boi şi fraieri
Care întodeauna zic
Încă nu!?!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Multam, de aprecieri. O saincerc sa mai 'comit'. Cu simpatie. Marius
Trimiteți un comentariu