2015

2015, un an ultrabun
le doresc tuturor ce cutreiera acest blog
sa aveti parte de sanatate
happy cat mai mult
properitatea sa va fie aproape
celor dragi si apropiati
sa le mearga cat mai bine
fiti generosi
caci din dar se face darul
solidari caci parca am uitat
ca suntem in aceiasi barca a vietii toti
intelepti cu ale voastre vieti decizii
desi ratiunea nu ne straina
adeseori gresim
cu cele mai bune intentii
nu uitati ca pe cat de ticaloasa
viata e frumosa
si  merita traita.
la anu si al multi ani
sa ne vedem cu bine
si aici prin virtual in 2015!

TIMISOARA, DECEMBRIE '89, un film de Ovidiu Bose Pastina

De pe youtube si fb, un film adevarat al unui om care putea sa faca mult mai multe in viata.
https://www.youtube.com/watch?v=dDSEZ8IMk-E
Asa e viata, asa a fost la Timisoara.....

De pe la Revolutie....de prin '89

Căderea primului guvern revoluţionar

Când a apărut Dinescu la televizor, Ceauşescu îi mai speria doar pe fraieri. A fost un uruit în oraş!... Un vuiet de telefoane, maşini, tramvaie, voci şi câte şi mai câte. Pentru multe minute, Dinescu a fost Dumnezeul multora.

Lazăr Tornel a fost primul care i-a rupt lui Nae portretul, în curtea goală a fabricii. Îl porecliseră aşa pentru că era omul directorului şi îi turna pe toţi. Nu era un om rău. Era curat şi pedant. Funcţionar. Avea umor şi la cei 50 şi ceva de ani era un mare fante. Dumnezeu îi dăduse o fată. Îl înţepa întrebându-l de viitorul ginere, încă necunoscut, Dinicu, un mare palavragiu. Lazăr tăcea dar maxilarele îi tremurau continuu. Cică, iubitului fetei îi era sortit să toace averea bătrânului. Bătrânul scăpase cu vârsta; nimeni nu l-a scuipat în obraz. În jurul lui s-au strâns mulţi.

Au început să vorbească între ei, să ţipe şi să chiuie. Se tot pupau. S-au oprit toate presele şi strungurile, iar oamenii nu-şi găseau locul. Unii au deschis o sticlă de palincă pe care o aveau în raftul de scule. Cam într-o oră s-a golit toată fabrica.

Unii au plecat acasă şi s-au lipit de televizoare. Alţii s-au dus în centru la Primărie. Aici, din cinci în cinci minute, se anunţa un nou primar sau o altă otrăvire a apei. Spre seară, au început să se audă şi de teroriştii de la aeroport. Între timp căzuseră multe guverne locale. În multe erau băieţi tineri, de mare nădejde, dar apăreau tot felul de directori. Mulţimea îi huiduia pe ştabi cu consecvenţă.

II

Când Gyuszi s-a întors acasă, Ceauşescu fusese prins, iar Caramitru urca pe tanc, îi implora pe terorişti să nu mai tragă. Maria îşi frângea mâinile cu disperare. Gyuszi a vrut să sune la telefon pe o vară de-a lui din capitală dar n-a reuşit că receptorul ţiuia într-un fel misterios.

Nevastă-sa a făcut repede masa în sufragerie unde erau strânşi cu toţii. El, ea şi Cornel; socru-su’ Ion se culcase de cum apăruse Nicolaescu la televizor. Puştiu’ ţipa într-una; Ole, ole, ole şi iar ole. Gyuszi era răguşit. Maria care îl tot deochia pe Petrică, că era frumos şi deştept şi tânăr, îl blagoslovea pe taică-su’. Că cum poate să doarmă când ţara se chinuie. Ea se uita cu drag la Cornel care era tânăr şi n-o să mai prindă o viaţă de câine. Lui Gyuszi îi era tare foame. Maria s-a dus la vecini să schimbe butelia că se şi terminase. N-a reuşit. Le-a făcut o papară pe reşou. Mâncau cu toţii şi se uitau la televizor.

Cuvintele veneau de la televizor.

CARAMITRU: Nu mai trageţi! Nu mai trageţi!

MARIA: Gyuszi, Gyuszi…

GYUSZI: Sss, ssss, fi-ţi atenţi…

MARIA: Doamne, doamne, ţţ…

CORNEL: Mama!

MARIA: Gyuszi, spune şi tu ce vor ăia?!?

GYUSZI: Vor pe dracu!

CARAMITRU: Dictatorul Ceauşescu a fost prins! Dictatura comunistă…

CORNEL: Trebe’ să curgă sânge….

MARIA : Morţii de la Timişoara...

GYUSZI: Ce-i cu ei?

MARIA: Nu-i lăsa!

CARAMITRU: Armata e cu noi...

CORNEL: N-am stare...

GYUSZI: Gata, gata! Că s-au dus.

CORNEL: Secu e secu...

MARIA: Aşa e!

UN REVOLUŢIONAR: Nu mai trageţi, nu mai trageţi, predaţi-vă!

GYUSZI: Ţi-ai găsit?!?

CORNEL: Măi, măi, nu ştiu cum stau acolo!

MARIA: Aşa în faţă.

GYUSZI: Îi poate împuşca imediat! Măi! Da’ nu-i joacă!

UN REVOLUŢIONAR: De-aici din studioul patru!

MARIA: Oi! Oi, oi, oi oi!

GYUSZI: Ia să-l chemi pe tatu-tău! Că el era mare luptător în munţi!

MARIA: De cum a apărut Nicolaescu a zis că-i şarlatanie. Că nu se face revoluţie cu artiştii!

CORNEL: L-am sculat eu să-i zic de Iliescu că le anunţa în conducerea nouă pe Blandiana şi doamna Cornea şi Brucan...

MARIA: Au fost toţi la televizor. Şi Petre Roman şi vreo trei generali iar tata, ca şi Toma, le sforăie. Da săracul a umblat toată dimineaţa cu căruciorul după butelie.

MAZILIU: Fac un apel la trupele Ministerului de Interne!

CORNEL: Mă da’ ăsta n-a fost securist?

GYUSZI: A fost! Da’ a protestat la Geneva.

MARIA: Eu când îi văd pe copii ăştia...că dacă era peste un an când era Cornel în armată...

CORNEL: Fără milă, trăgeam!

MAZILU: Am fost conducătorul unităţii militare de elită...

GYUSZI: Le are.

MARIA: Tati, uite că nemernicii ăştia nu se lasă...

GYUSZI: Le e frică!

CORNEL: Trebuie făcută curăţenie în ţară!

GYUSZI: Hm, mintenaş...

MARIA: Doamne da’ de nu i-ar mai ierta Dumnezeu...

CORNEL: Hai să dăm pe unguri.

GYUSZI: Lasă-l aici că-i mai cald...

PETRE POPESCU: Revenim în studioul...

MARIA: Dă-l în acolo că ei ştiu mai multe!

Televiziunea maghiară transmitea programul de actualităţi de la francezi.

ANTHENE 2: Bucharest paye du sang sa liberte. Tout le monde regarde attentivement les Roumains qui luttent contre Dracula comuniste!

GYUSZI: S-au dus, mă! S-au dus! Hai mă la noi să-l văd pe Caramitru!

Cornel s-a ridicat de la masă şi a schimbat din nou postul. A ieşit pe balcon şi a început să ţipe de zor.

• Ole, ole, ole! Ceauşescu nu mai e!

Jos, în curtea blocului, era toată gaşca. La parter, în blocul familiei sale, Laurenţiu instalase un televizor. Aveau vin şi lumânări. Se pupau. L-au fluierat şi pe Cornel care a coborât de grabă. Au stat toată noaptea. Nimeni nu le-a spus nimic. Puţini s-au culcat şi lumini era pe la aproape toate ferestrele. Televizoarele duduiau. Cerul era plin de stele. Spre dimineaţă, Cornel s-a reîntors acasă.

Gyuszi şi Maria erau tot în faţa televizorului. Cornel s-a aşezat la masă.

Gyuszi a început să se îmbrace. Maria i-a făcut pachetul. Gyuszi îşi făcea pantofii când a apărut socrul său în cameră. Era voios şi zăngănea sticlele de lapte. Şi-a şi aprins o ţigară.

-Gyuszi, voi lucraţi astăzi?

Gyuszi a fost puţin mirat. A băjmăjit ceva. S-a ridicat şi a sunat la fabrică.

-Alo, alo, alo! Poarta! Poarta!...

Ai lui aţipeau la televizor. Gyuszi s-a aşezat la masă. I-a turnat lui socru-său o palincă. Au ciocnit.

-E liber pînă de Crăciun.

-Lăudat fie Iisus

III

Două zile nu s-au mişcat din faţa televizorului. Mâncau cu poftă şi oalele se adunau pe masă. Au trecut pe la ei şi vecini şi colegi de-ai lui Gyuszi dar l-au găsit ameţit şi au discutat cu Maria. Maria ştia ce se întâmplă în Bucureşti. La masa din sufragerie s-a bărbierit Cornel, iar la televizor apăruseră: Iliescu, Roman şi unul cu barbă. Cornel n-a mai plecat de acasă. A sunat-o pe iubita lui şi a venit ea la el. Mariei nu-i plăcea de Diana că i se părea fandosită. Gyuszi i-a simţit privirea de regret când fata s-a aşezat la masă şi s-a bucurat când a văzut că trece peste asta. A apărut la televizor doamna Doina Cornea. Ei, toţi, au început să ţipe într-un glas: ’’Ura! Ura! Ura!’’.

Bătrânul intrase în cameră cu o farfurie de sarmale şi s-a speriat. Le-a scăpat pe covor. Dar Maria s-a ridicat de la masă şi l-a luat în braţe.

-Tătiţu’, tătiţu’! Lasă-le în acolo de sarmale!... Uite că am apucat să ajungem şi ziua asta!... Tătiţu’, tătiţu’...

IV

A sunat soneria. Maria a ieşit să deschidă uşa. Cei trei bărbaţi ciocneau în faţa televizorului. Maria l-a chemat pe Gyuszi în bucătărie. Acolo era Nelu Dobre şi învârtea între degete un bileţel. Şedea pe un scaun. Gyuszi s-a aşezat şi el.

-Ce-i tov. Dobre?... Trăieşti?!?

-Mă, Gyuszi, mă,... Tu mă şti pe mine, mă...

-Parcă te alergau ăia prin fabrică...

-Mă, tu mă şti pe mine... că n-am supărat pe nimeni... şi n-am făcut rău nimănui... Că pe cine am putut am ajutat... c-o casă... c-o butelie... sau un bilet de tratament... Aşa au fost indicaţiile.

-No şi ce! I-auzi! Ai să mă faci să-mi dea lacrimile... Dobre... ai fost tu om mare şi greu ! GREU! O ştii şi matale...

-Mă, Gyuszi...

-Gata, te-ai dus! Ce te agăţi?

-Nu mă agăţ. Gata!... Predau! Tot!

-Aşa, mă! Şi-atunci?!?

-Gata, gata!...M-am apucat să fac ordine! Oi plimba şi eu nepoţii! Numai’ că uite am găsit într-un sertar câteva bonuri de ridicat butelii.

-Şi?!?

-Mă, ca să le ia cine s-o nimeri?!? Eşti tu! Mai e şi Letea! Şi Indianu şi Ivan şi câţiva care staţi în fruntea listei de ani de zile să luaţi o butelie...

-I-auzi?!?

-Da! Mă’ Gyuszi! Nu te iuta aşa la mine că ştiu eu cine e om bun şi necăjit... Sindicatu’ a avut şi el păcatele lui... Că şti că partidu’ ne călărea pe toţi...

Gyuszi se smuci într-o parte şi Dobre crezu că vrea să-l pocnească. Dar el îşi puse o ţigară între buze. Ieşi din bucătărie lăsându-l pe celălalt singur. În hol se lovi de Maria care se ştergea cu un ştergar pe mâini.

-Ce faci?

Îl auzi pe porcu’ şela!

-Da! da’ ce faci?!? Ca să nu-mi spui c-o fi şi că n-o fi şi n-o ieşi că înnebunesc!

-Maria!

-Gyuszi!

-Tu eşti nebună!

Nu sunt şi şti bine că iar ni s-a terminat gazu’! Că aştepţi butelia de ani de zile! Că pe asta am dat cinci mii! Nu trei sute!

-Mă compromit!

Da’ de ce? Nu e revoluţie?!? Pentru cine?! Pentru ei? Pentru ştabi? Pentru secretaru’... pentru tov. Ilisie?!?... pentru tov. Director?!?

-Taci tu!

-Ce să tac?!? Taci tu! Ia bonu’ şi du-te şi scoate butelia! Om avea una de rezervă pe care o s-o încărcăm şi oi găti şi eu liniştită că nu mă lasă gazu’!

-Mă acesta-i şerpos?!?

-Îi pe dracu’ că i s-a dus vremea!

V

Când Gyuszi a ajuns în secţie, de macaraua de la podul rulant era agăţată o mătură întoarsă. Toate strungurile duduiau dar nimeni nu lucra. Băieţii erau deoparte şi discutau de „odiosu” ce fusese împuşcat. Mătura se rotea şi Gyuszi observă acum tava de colectare a deşeurilor aşezată dedesubt. Era plină de murdării şi excremente; rămăşiţe ala diferitelor materiale de propaganda sindicală sau politică plutea alături de câteva sticle şi un şobolan. Într-o poză, Gyuszi îi observă pe cei „doi”! Putea! Un fum uşor şi palid se răspândea. Cineva aruncase un pumn de vaselină care ardea mocnit. Gyuszi scuipa cu poftă. Apoi se adresă celorlalţi:

-Noroc, bă?!?...Ole?

-OLE! OLE!

-Cum aţi dormit?

-Ce somn tov. Maistru?! PROCESUL!!!

-Ce, bă! Da’ acela a fost proces?!?

-A fost pe pizda-măsii!

-N-a prea fost...da’ trebuia împuşcat să le taie avântul la terorişti!

-Toţi ar trebui jugăniţi!

-Să le ia mau’!

-Eu credeam că „piticu” fuge la arabi...

-L-au lăsat de izbelişte ai lui!

-El nu s-a lăsat!

-Bă! Da’ ce voce avea acela!

-Procurorul!

-Nu, mă! era judecătoru’

-Ce ţi-l mai pizduia...

-Avocaţii lui erau pe nicăieri...

-Erau înţeleşi!

-El se ţinea tare!

-Ea era mai slabă dar el: Nu şi NU!!!

-Numa’ în faţa poporului!

-Le avea, măi...

-Era tare Nae!

-Se tot uita la ceas...

-Bă, îţi dai seama dacă scăpa...

-Îi termina!

-Ne termina!

Gyuszi îi lăsa să vorbească şi o lua prin secţie. Era mulţumit. Nu atât că-l împuşcase pe Nae, el sincer nu se aşteptase la asta niciodata, ci că nimeni nu avea nimic cu el. „ Uite. Ce bine că fusese om şi nu se legase de nimeni şi-şi văzuse de treabă, că nu-l înjură nimeni şi băieţii liniştiţi...”. Toată lumea se plimba şi stătea de vorbă. Radioul transmitea ştiri după ştiri. Se amestecă printre alţii. Urcă sus la birouri. Multe uşi erau mânjite cu catran sau rahat. Lunga centrală telefonică era biroul securistului uzinei. Pe uşa acestuia a fost agăţată o cutie poştală. O cutie pe care nu era niciodată scris nimic. Biroul era răvăşit. Printre cei câţiva dinăuntru, îl recunoscu pe Dinicu.

- Aţi găsit ceva???

Dinicu clătină din cap. Îi arată o cutie de ciocolată plină cu delegaţi şi biroul şi fişetul pe care erau numai bilete de tren. Bilete şi iar bilete; peste tot, numai bilete.

- Îşi bat şi acum joc de noi! Păi de ce îţi spun eu să-i futem pe toţi şefii. Adică, nu dosare ! nu scrisori! nu liste! Numa’ bilete de tren???

Gyuszi n-a spus nimic. A ieşit cu Dinicu după el. A luat cutia poştală de pe uşă, a deschis un geam de pe coridor şi a aruncat-o drept în mijlocul curţii.

-Mă, Gyuszi, mă…

• Gata, mă! La vot! Să vedem cine rămîne şi cine pleacă!

Toată conducerea, fiecare şef sau şefuleţ să fie ales!

- S-au făcut tot felul de liste, de bilete, de cupoane. Înainte de votarea finală, Gyuszi care era şi el în poziţia a patra, a tot stat şi cugetat. De multe ori s-a trezit în mână cu bonul de butelie. Ofta. Câţi trecuseră pînă să-şi poată şi el cumpăra o butelie fără să nenorocească bugetul familiei. Când îi spunea el lui Cornel cât trebuie să icneşti în viaţa asta! Şi lui i se făcuse lehamite de vorbele sale; d-apoi băiatului. Măcar de-ar duce-o el mai bine. Ei, ei, ei... Cum zicea Cornel, acu trei ani, până l-a pocnit peste gură Maria:

- Sunt sătul de minciunile mele!…A votat toată lumea. De la muncitori până la ingineri; de la director până la femeia de serviciu, pompier sau portar…Toată conducerea a fost demisă!…

VI

Gyuszi a lăsat căruciorul pentru butelii la intrarea în magazin. Vânzătorul l-a chemat la casă. I-a dat restul. Gyuszi nu scotea o vorbă. Vânzătorul l-a chemat pe şeful său. Şeful a apărut în magazin. A cercetat cu atenţie bonul şi a dispărut pe uşa care intrase. Gyuszi nu se lasă şi-l urmează. După ce-au trecut prin vreo trei coridoare întunecoase, grasul s-a oprit în faţa unei uşi . Nu i-a spus nimic lui Gyuszi. S-au privit lung. Au intrat înăuntru dar după ce uşa a fost descuiată cu mare atenţie. Pe mai multe rafturi erau numai şi numai butelii. Lui Gyuszi i s-a tăiat respiraţia. Şefu’ s-a dus după o tejghea. Gyuszi n-a mai făcut nici un pas. Într-un dosar au trecute mai multe detalii de pe bonul adus de Gyuszi. El număra în şoaptă buteliile şi se gândea… „Doamne, doamne,… câte butelii şi câţi bani sunt aici… dacă aş mai avea una i-aş da-o lu’ socru’ meu s-o ţină în garaj unde are el sculele şi beţele de pescuit că ar putea să facă o lampă cu gaz şi câte ar mai putea el face… el care e cel mai cel mai „eszer-meşter”… dacă ar avea cinci le-ar vinde şi şi-ar lua motocicletă…ţţ ţţ ţţ…cu 20 de butelii şi-ar rezolva toate problemele… şi pe cele de acum şi pe cele din următorii trei ani!… Doamne, doamne, doamne… Era himnotizat de rafturile de butelii! Şeful s-a dus la fereastră şi a cercetat din nou bonul. Gyuszi îl privea cu răutate. Celălalt a tuşit semnificativ. S-a dus şi a luat o butelie din raft. A aşezat-o pe masă. Gyuszi nu schiţa nici un gest. Grasul s-a aplecat şi a luat o cârpă dintr-un sertar . Gyuszi îl urmărea cu atenţie. A şters butelia de praf. Se uitau unul la celălalt. Grasul parcă se blegise de tot. Gyuszi începuse să-şi revină… A scos un pachet de ţigări. Carpaţi- ieftine şi tari! Pe una a umezit-o. În privirea lui, buna şi caldă, grasul l-a citit! Grasul s-a oprit din ştersul buteliei. A privit un anunţ de pe perete. „PERICOL DE EXPLOZIE”. Gyuszi a luat butelia şi după un gest scurt, în loc de salut, a ieşit. A aşezat butelia în cărucior şi a plecat pierzîndu-se printre trecători.

VII

Gyuszi trăgea voios căruciorul de butelii. Deşi iarnă, afară era vreme frumoasă. Gyuszi simţea că zboară. Fredona. Treceau câteva maşini cu ajutoare . Erau străine. El se opri şi le salută cu bucurie. Pe străzi era o veselie generală. Revoluţie, sărbători, toţi oameni se iubeau.

Gyuszi s-a oprit în faţa unui birt. Pe terasa de beton, oamenii stăteau în faţa unor mese de tablă. Gyuszi a intrat cu căruciorul după el. Când să comande berea, s-a trezit cu Abrudan în spatele său.

- Noroc, nea Gyuszi!

- Noroc!

S-au privit. Au ajuns la masă, au ciocnit şi au băut. Iarăşi s-au privit. Şi Abrudan era vesel!

- E bine?!? OLE!!!

- OLE!!! Olele!!!

Abrudan îşi desface servieta murdară şi veche. O deschide şi o întoarse. Se rostogolesc portocale.

- Vrei, nea Gyuszi? Pentru doamna…

- Avem şi noi c-a luat ieri fecioru’ din centru…

Abrudan descoperă butelia.

- Aţi rămas fără butelie?!?

- No, no, no, no,…ţţ… ţţ … Hai că dau o bere.

- Păi?!?

- E NOUĂ! Acum am luat-o!

- Bravo, bravo!!! …cum aşa?!?… De unde?

- DOUĂ SUTE ŞAPTEZECI ŞI DOI DE LEI ŞI PATRUZECI ŞI CINCI DE BANI!!!

Abrudan radiază. Gyuszi se duce la ghereta metalică şi revine cu două beri. Râgâie cu poftă.

- Ei, ei, ei. Eu am cinci mii pe una acu’ trei ani…

O mângâie ca pe un prunc. Îl priveşte cu mare bucurie pe Abrudan. Se uită apoi cu modestie în jos la butelie.

- Acu’ chiar că nu mai ai probleme…

- Bă, Abrudane! Ştii cum era? Când ţi-era lumea mai dragă…De SĂRBĂTORI, în CONCEDIU, CÂND AVEAM ŞI EU O TREABĂ!!!

- Întotdeauna se întâmpla aţa...

- Şi ţine-te şi aleargă după maşină prin oraş, dă telefoane la cunoştinţe… Uneori MARIA era cu MÂNCAREA CALDĂ pe aragaz!!!

- Acu’ trei ani la soacră-mea în cartier s-au bătut ca chiorii când a venit maşina care nu mai trecuse de trei săptâmâni…

Mai beau cu poftă, fiecare, câte o gură de bere. Abrudeanu se freca pe bărbie. Un beţiv ridică sticla în sus şi răcneşte:

- Trăiască MAREA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Ce l-a pus la zid pe cel mai ticălos dictator!

- I-auzi puradelu’ !

- Anul 1989 ! Nu se mai putea! Polonia! Cehoslovacia! Germania! Ungaria! Şi acu’ România!

- De unde a-ţi luat-o!

- Mă, e, …ps, ps…

- Hai, nea Gyuszi, zi-mi şi mie că doar n-o fi groasă!

- Lasă… Acu’ să vezi c-o să fie pe toate drumurile...

- Mă duc acu’ s-o cumpăr!

Gyuszi ezită. Abrudan insistă. Se privesc.

- Mai, Abrudan, mai …

- Hai, nea Gyuszi! Se poate?!?

Se mai privesc odată. Iarăşi beau. Şi se mai privesc.

- Mi-a dat Dobre un bon de scos butelia… Un bon în regulă!

- Cum dracu’ ?!? DE FRICĂ!

- A fost el de capul lui la mine!

- Ei, ei?!?

- Nu eu l-am chemat!

- Te cred! Îs nişte curve ăşti…

- C-o fi, c-o păţi… că i-au mai rămas nişte bonuri…

- Ei, na?!?

- Era oricum printre primii pe tabel… De cinşpe ani m-am înscris… Nu poţi cu una în casă…

- Fără eşti chiar pe nicăieri.

- Aşa… a fost…

- Măi… măi…

- Am luat-o că doar nu era s-o las să se piardă. Hai noroc!

-Beau şi iarăşi se privesc. Veselie mare pe terasă. Radioul continuă să funcţioneze. Mai apare lângă ei beţivul. Se clatină.

- Ole! Ole! Ole! A murit împuşcat marele dictator Ceauşescu de MAREA ŞI VITEJASCA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Trăiască prietenia dintre popoarele române şi ungureşti!

- Uite… Abia am apucat s-o scot…

- Nu trebuia, nea Gyuszi, nu trebuia…serios… eu nu ştiu dacă trebuia s-o scoţi.

- Mie îmi venea rândul s-o iau. De patru ani sunt pe locul trei!

- Te cred . Da’…

- Şi n-am apucat s-o iau…. Că i-o dam lui acesta care are copii, că eu degeaba aveam… că-i ăstălalt care e rudă cu cutare… eu nu eram… iar ăstălalt e tânăr şi e… membru… de viitor… în care ne punem speranţele şi vrem să-l păstrăm…că pe mine ştiau că nu mă apucă strechea şi stau liniştit în banca mea…

- Da, măi nea Gyuszi, dar nu e revoluţia…

- Oleeee! Trăiască Marea Revoluţie ROMÂNĂ!

VIII

În bucătărie, Gyuszi şi Maria stau la masă. Aragazul funcţionează cu toate ochiurile. Maria îşi priveşte fericită bărbatul. Acesta se uită la butelie. Apoi îşi toarnă o ţuică. O dă pe gât. Se privesc. Sunt obosiţi. Ea e fericită.

- Măi, Gyuszi… Mâine, poimâine te trezeşti c-o ia Cornel pe Diana…

- Da’ ţie parcă nu-ţi prea plăcea…

- Mă ştii că nu te întrebă. Da’ eu ca mamă îi spun că am obligaţia asta. O am şi i-o spun… Că în ce pot eu îl ajut…

Gyuszi o aprobă fără a-i desprinde privirea de la ea.

- Şi când se aşează la casa lui îi dau şi eu…o butelie şi…una alta…

- Numai de nu s-ar chinui… numai… numai…

Se mai privesc o dată în ochi. Aragazul merge în continuare cu toate ochiurile. Gyuszi o mângîie pe mână pe Maria.

IX

În club se ţine o şedinţă condusă de Frontul Salvării Naţionale „Mecanica”. Vacarm. Mulţi vor să vorbească în acelaşi timp. Pe podium se află comitetul. Printre ei e şi Gyuszi. Dinicu, aflat în picioare, ţipă:

- DOMNILOR!!! Linişte! Linişte! Linişte!… Noi nu putem satisface şi răspunde tuturor întrebărilor şi dorinţelor dumneavoastră! Ce vreţi?!? Nici la ale mele nu putem. Asta e! Dar cum bine ştiţi, noi ne-am constituit prin votul dumneavoastră ca să reglementăm câteva probleme! NOI ne-am constituit şi organizat după cum am văzut la televizor pe prototipul! Aşa! Nu după cum a vrut unul sau altul… că trebe o autoritate! TREBE! Aşa temporar dar trebuie să conducă cineva. Noi suntem în slujba Dumneavoastră Atât cât e nevoie…Aşa că şi Frontul cel de la Bucureşti !?!

Unii îl aproba. Se face puţină linişte. Dinicu e încă nemulţumit. Îi face un semn lui Abrudan care se ridică în picioare. El se aşeză.

-Eu am cerut cuvântul pentru că vreau să vă întreb ceva. Am aflat că domnul Vişan a primit o butelie…şi a primit cică şi domnu Ivan şi…îl indică pe Gyuszi…toţi de la tovarăşul Dobre…

Stupoare! Fluierături!… Abrudan revine:

-Eu le cer să spună dacă e sau nu aşa! E sau BA!!!

Huiduieli! Ţipete! Vânzoleală!

X

Pe uşa clubului uzinei ies cei de la prezidiu. Se mai aud vociferări. Dinicu le arată pumnul celor din incintă. Cei de afară sunt tare aprinşi. Gyuszi o ia de capul lui şi pleacă. Vreo doi îl strigă. El tot merge. Fără a întoarce capul le schiţează un salut.

Iarăşi îl strigă.

- Gyuszi! Gyuszi !

Dar el merge; singur şi năuc de supărare. Îi vâjâie urechile. E negru de supărare.

XI

Gyuszi, Mariaşi tatăl ei stau la masă. E noaptea de Anul Nou. Mănâncă cu poftă. Televizorul funcţionează. Maria gustă un pahar de vin alb. Gyuszi remarcă mulţumit şi naiv murăturile.

- Îţi place, tatiţu’ cârnatul’ ?!?

- Da! Da’ mai vreau hrean…

Îl serveşte pe bătrân . Gyuszi gustă şi el din vin. Se înveseleşte.

- Hai noroc, Marie! C-am mai îmbătrânit un an…

- Păi nu desfaci şampania?!?

Gyuszi zâmbeşte. Se uită la bătrân şi vrea să se ridice de la masă dar cel din faţă i-o ia înainte. Sună şi telefonul.

Maria ridică receptorul.

- Alo?!? Da?!?

- E Corneluş!

Apare din hol bătrânul cu sticle de şampanie. Uşile rămân deschise larg în urma-i. El radiază.

- E rece ca ghiaţă! GHIAŢĂ!

Maria se învârte pe loc fără a se putea opri în timp ce vorbeşte la telefon.

- Te pup băiatul mamii! Şi noi îţi dorim numai bine! Gata! …s-au dus, Ceauşescu, comunismul şi dictatura! Vrei să vorbeşti cu tata?… Şi noi îţi dorim numai bine! Vă pupăm pe amândoi!… Vă distraţi bine? La mulţi ani! Şi noi o să ciocnim! O să ne gândim şi la voi! Oh…o…o… Numai de nu va-ţi mai chinui voi dar… lasă că vine vremea voastră! La mulţi ani! Ţi-l dau pe tata!

- Gyuszi tocmai aşeza paharele de şampanie pe masă iar bătrânul încerca să deschidă sticla şi era atent să nu lovească ceva.

- Ne transmite: „La mulţi ani!” Şi el şi Diana! Hai că vrea să vorbească şi cu tine… E de la sindrofia lor…

Gyuszi duce receptorul la ureche. Bătrânul deschide sticla şi toarnă şampania în pahare. Maria gesticulează vorbindu-i tatălui.

- Să ciocnim EXACT la miezul nopţii! Un pahar pentru ei! Oh, băiatul mamii… Atunci trebuie să ciocnim!!!

- Mai repede! Mai repede!…

Se întoarce. Gyuszi lasă receptorul telefonului în furcă. Se serveşte şi el cu un pahar. Îl observă şi el pe Iliescu. Un rictus al feţei. Bătrânul îl atenţionează.

- Vezi că v-a încălecat…

- Lasă tătiţu’ … şi Maria reduce volumul televizorului. Se întoarce spre cei doi bărbaţi. Aceştia vor să ducă paharele la gură şi să bea. Gyuszio e chiar nervos. Bătrânul se hizleşte. Maria e precipitată în faţa televizorului.

- Să vină ceasurile!

Şi ceasurile apar pe ecran. Ele ticăie şi invadează ecranul. Sunt din ce în ce mai multe. „ La mulţi ani!”. Cei din cameră se pupă şi se felicită! Maria radiază.!

-Pentru băiatul mamii! LA MULŢI ANI !

Îşi priveşte cu dragoste tatăl şi bărbatul. Gyuszi o priveşte cu căldură. Cu ochii săi mari şi trişti…

MARIUS TH. BARNA

15.04.1994, Bucureşti

Ce te faci cand cresti mare?

Eterna intrebare pe care parintii o adreseaza copiilor o pusesi si eu, Ioanei, fetita mea de 5 ani.
Doctorita sau poltista?... cum spunea de cateva saptamani.

'O sa ma fac politista
Sa ii prin pe hotii cei rai.
Ei fug, alearga
Si eu va trebuii sa merg repede
Sa fug, sa ii prind
Dupa ei...
Pentru asta va trebuii
Sa mananc
multa mancare si legume'....

ana un film de alexa visarion

La 33 de ani de la premiera lungmetrajului Înghițitorul de săbii -  unul dintre filmele de referință realizat înainte de ’89 – actorii Răzvan Vasilescu, Mircea Albulescu și Dorina Lazăr se regăsesc pe genericul noului film regizat de Alexa Visarion: Ana. Filmul va avea premiera în România vineri, 12 decembrie, la Cinematograful Studio. Ana este un film închinat memoriei marelui actor Ștefan Iordache, care s-a stins din viață în urmă cu șase ani.

Din distribuția filmului mai fac parte: Dorel Vișan, care a colaborat cu Alexa Visarion în teatru şi film, dar și András Demeter și Cristina Drăghici, aceasta din urmă făcându-și astfel debutul în lungmetraj.

În primăvara acestui an, filmul a avut avanpremiera mondială la Salonic, în deschiderea Zilelor Francofoniei, fiind proiectat, de asemenea, la Atena şi la Institutul Cultural Român din New York.

Filmul spune povestea unui bărbat în pragul batrâneții, a unei tinere ajunsă printr-o întâmplare nefericită prostituată în Italia și a unui adolescent încercat de viață, care reușesc să comunice, susținuți în dialogul lor de legenda „Meșterului Manole”. Un film despre prezent, care nu te lasă să uiți trecutul.

Despre Ana, regizorul Alexa Visarion spune: „Singurătatea este temă majoră în Creația mea, alături de ambiguitatea apelor umane și de degradarea ce ne amenință constant. Când eram tânăr credeam că autoritate înseamnă putere, și că disciplina și ordinea înseamnă responsabilitate. Acum știu că dragostea poate să ne împlinească și artistul trebuie să îl caute necontenit pe omul care a fost cândva liber. Ana este un capitol din opera deschisă pe care o trăiesc și prin care mă mărturisesc.”



Mircea Albulescu, Răzvan Vasilescu și Dorel Vișan despre Ana

Mircea Albulescu: „Ana certifică încă o dată calitățile de cineast ale lui Alexa Visarion. În măsura în care în acest film sunt reprezentate, în imagini esențializate, așa cum mărturisește chiar regizorul, „existența, pragurile și răspântiile venite din copilărie, frica, detenția tatălui, teama de risipire și ratare, atacul agresiv al nimicniciei... suferința și bolile celor dragi... bătrânețea care nu iartă pe nimeni.” Am pornit la drum împreună, pe scenă și în film, și mă bucur că Ana dă valoare prieteniei noastre artistice.”
Răzvan Vasilescu: „Cred că am fost un actor norocos. Mulțumesc Cerului că am avut noroc mare să încep primele ore în viitoarea mea meserie cu profesori de teatru adevărați. Alexa Visarion, profesorul meu, m-a învățat să fac din arta interpretării o știință, așa ca matematica. Personajul la el trebuie să fie  individualitatea aparte, complexă, care să descopere încet, încet, pas cu pas, o ființă născută dintr-o mulțime de calități şi cantităţi măsurate matematic, alcătuite muzical armonic ca într-o crimă perfectă, fără pată și urmă de autor. Aici e aici! Aici e nebunia! Aici e arta! Și Alexa Visarion are această nebunie.”
Dorel Vișan: „Alexa Visarion nu poate fi comparat decât cu el însuși. Face parte din cei puțini și mari. Mare artist, mare regizor, mare profesor, mare prieten, mare om. Mulți au învățat de la el un țel nobil în viață: orice acțiune să faci după puterea propriului tău talent.  Fapta lui de acum este Ana, un  film pe care vă invit să aveți răbdare, înțelepciune și suflet pentru a-l vedea.” 

 

 http://www.cotidianul.ro/ana-noul-film-al-regizorului-alexa-visarion-in-premiera-in-cinematografele-noastre-252830/

 http://www.agerpres.ro/cultura/2014/12/13/filmul-ana-de-alexa-visarion-a-avut-premiera-de-gala-15-36-50

 http://elena-dulgheru.blogspot.ro/2014/12/ana-un-mit-in-miscare.html

 http://aarc.ro/articole/7466