Căderea
primului guvern revoluţionar
Când a apărut
Dinescu la televizor, Ceauşescu îi mai speria doar pe fraieri. A
fost un uruit în oraş!... Un vuiet de telefoane, maşini, tramvaie,
voci şi câte şi
mai câte. Pentru
multe minute, Dinescu a fost Dumnezeul multora.
Lazăr
Tornel a fost primul care i-a rupt lui Nae portretul, în curtea
goală a fabricii. Îl porecliseră aşa pentru că era omul
directorului şi îi turna pe toţi. Nu
era un om rău. Era curat şi pedant. Funcţionar. Avea umor şi la
cei 50 şi ceva de ani era un mare fante. Dumnezeu îi dăduse o
fată. Îl înţepa întrebându-l de viitorul ginere, încă
necunoscut, Dinicu, un mare palavragiu. Lazăr tăcea dar maxilarele
îi tremurau continuu. Cică, iubitului fetei îi era sortit să
toace averea bătrânului. Bătrânul scăpase cu vârsta; nimeni nu
l-a scuipat în obraz. În jurul lui s-au strâns mulţi.
Au
început să vorbească între ei, să ţipe şi să chiuie. Se tot
pupau. S-au oprit toate presele şi strungurile, iar oamenii nu-şi
găseau locul. Unii au deschis o sticlă de palincă pe care o aveau
în raftul de scule. Cam
într-o oră s-a golit toată fabrica.
Unii
au plecat acasă şi s-au lipit de televizoare. Alţii s-au dus în
centru la Primărie. Aici, din cinci în cinci minute, se anunţa un
nou primar sau o altă otrăvire a apei. Spre seară, au început să
se audă şi de teroriştii de la aeroport. Între timp căzuseră
multe guverne locale. În multe erau băieţi tineri, de mare
nădejde, dar apăreau tot felul de directori. Mulţimea îi huiduia
pe ştabi cu consecvenţă.
II
Când
Gyuszi s-a întors acasă, Ceauşescu fusese prins, iar Caramitru
urca pe tanc, îi implora pe terorişti să nu mai tragă. Maria îşi
frângea mâinile cu disperare. Gyuszi a vrut să
sune la telefon pe o vară de-a lui din capitală dar n-a reuşit că
receptorul ţiuia într-un fel misterios.
Nevastă-sa
a făcut repede masa în sufragerie unde erau strânşi cu toţii.
El, ea şi Cornel; socru-su’ Ion se culcase de cum apăruse
Nicolaescu la televizor. Puştiu’ ţipa într-una; Ole, ole, ole şi
iar ole. Gyuszi era răguşit. Maria care îl tot deochia pe Petrică,
că era frumos şi deştept şi tânăr, îl blagoslovea pe
taică-su’. Că cum poate să doarmă când ţara se chinuie. Ea se
uita cu drag la Cornel care era tânăr şi n-o să mai prindă o
viaţă de câine. Lui Gyuszi îi era tare foame. Maria s-a dus la
vecini să schimbe butelia că se şi terminase. N-a reuşit. Le-a
făcut o papară pe reşou. Mâncau cu toţii şi se uitau la
televizor.
Cuvintele veneau de
la televizor.
CARAMITRU: Nu mai
trageţi! Nu mai trageţi!
MARIA: Gyuszi,
Gyuszi…
GYUSZI:
Sss, ssss, fi-ţi atenţi…
MARIA: Doamne,
doamne, ţţ…
CORNEL: Mama!
MARIA: Gyuszi, spune
şi tu ce vor ăia?!?
GYUSZI: Vor pe
dracu!
CARAMITRU:
Dictatorul Ceauşescu a fost prins! Dictatura comunistă…
CORNEL: Trebe’ să
curgă sânge….
MARIA : Morţii
de la Timişoara...
GYUSZI: Ce-i cu
ei?
MARIA: Nu-i
lăsa!
CARAMITRU:
Armata e cu noi...
CORNEL: N-am
stare...
GYUSZI: Gata,
gata! Că s-au dus.
CORNEL: Secu e
secu...
MARIA: Aşa e!
UN
REVOLUŢIONAR: Nu mai trageţi, nu mai trageţi, predaţi-vă!
GYUSZI: Ţi-ai
găsit?!?
CORNEL: Măi,
măi, nu ştiu cum stau acolo!
MARIA: Aşa în
faţă.
GYUSZI: Îi
poate împuşca imediat! Măi! Da’ nu-i joacă!
UN
REVOLUŢIONAR: De-aici din studioul patru!
MARIA:
Oi! Oi, oi, oi oi!
GYUSZI:
Ia să-l chemi pe tatu-tău! Că el era mare luptător în munţi!
MARIA:
De cum a apărut Nicolaescu a zis că-i şarlatanie. Că nu se face
revoluţie cu artiştii!
CORNEL: L-am
sculat eu să-i zic de Iliescu că le anunţa în conducerea nouă pe
Blandiana şi doamna Cornea şi Brucan...
MARIA:
Au fost toţi la televizor. Şi Petre Roman şi vreo trei generali
iar tata, ca şi Toma, le sforăie. Da săracul a umblat toată
dimineaţa cu căruciorul după butelie.
MAZILIU:
Fac un apel la trupele Ministerului de Interne!
CORNEL: Mă da’
ăsta n-a fost securist?
GYUSZI: A fost!
Da’ a protestat la Geneva.
MARIA:
Eu când îi văd pe copii ăştia...că dacă era peste un an când
era Cornel în armată...
CORNEL: Fără
milă, trăgeam!
MAZILU:
Am fost conducătorul unităţii militare de elită...
GYUSZI: Le are.
MARIA: Tati,
uite că nemernicii ăştia nu se lasă...
GYUSZI: Le e
frică!
CORNEL: Trebuie
făcută curăţenie în ţară!
GYUSZI: Hm,
mintenaş...
MARIA:
Doamne da’ de nu i-ar mai ierta Dumnezeu...
CORNEL: Hai să
dăm pe unguri.
GYUSZI: Lasă-l
aici că-i mai cald...
PETRE POPESCU:
Revenim în studioul...
MARIA: Dă-l în
acolo că ei ştiu mai multe!
Televiziunea
maghiară transmitea programul de actualităţi de la francezi.
ANTHENE
2: Bucharest paye du sang sa liberte. Tout le monde regarde
attentivement les Roumains qui luttent contre Dracula comuniste!
GYUSZI:
S-au dus, mă! S-au dus! Hai mă la noi să-l văd pe Caramitru!
Cornel
s-a ridicat de la masă şi a schimbat din nou postul. A ieşit pe
balcon şi a început să ţipe de zor.
- Ole, ole, ole! Ceauşescu nu mai e!
Jos, în curtea
blocului, era toată gaşca. La parter, în blocul familiei sale,
Laurenţiu instalase un televizor. Aveau vin şi lumânări. Se
pupau. L-au fluierat şi pe Cornel care a coborât de grabă. Au stat
toată noaptea. Nimeni nu le-a spus nimic. Puţini s-au culcat şi
lumini era pe la aproape toate ferestrele. Televizoarele duduiau.
Cerul era plin de stele. Spre dimineaţă, Cornel s-a reîntors
acasă.
Gyuszi şi Maria
erau tot în faţa televizorului. Cornel s-a aşezat la masă.
Gyuszi a început să
se îmbrace. Maria i-a făcut pachetul. Gyuszi îşi făcea pantofii
când a apărut socrul său în cameră. Era voios şi zăngănea
sticlele de lapte. Şi-a şi aprins o ţigară.
-Gyuszi, voi
lucraţi astăzi?
Gyuszi a fost puţin
mirat. A băjmăjit ceva. S-a ridicat şi a sunat la fabrică.
-Alo, alo, alo!
Poarta! Poarta!...
Ai
lui aţipeau la televizor. Gyuszi s-a aşezat la masă. I-a turnat
lui socru-său o palincă. Au ciocnit.
-E liber pînă
de Crăciun.
-Lăudat fie
Iisus
III
Două zile nu s-au
mişcat din faţa televizorului. Mâncau cu poftă şi oalele se
adunau pe masă. Au trecut pe la ei şi vecini şi colegi de-ai lui
Gyuszi dar l-au găsit ameţit şi au discutat cu Maria. Maria ştia
ce se întâmplă în Bucureşti. La masa din sufragerie s-a
bărbierit Cornel, iar la televizor apăruseră: Iliescu, Roman şi
unul cu barbă. Cornel n-a mai plecat de acasă. A sunat-o pe iubita
lui şi a venit ea la el. Mariei nu-i plăcea de Diana că i se părea
fandosită. Gyuszi i-a simţit privirea de regret când fata s-a
aşezat la masă şi s-a bucurat când a văzut că trece peste asta.
A apărut la televizor doamna Doina Cornea. Ei, toţi, au început să
ţipe într-un glas: ’’Ura! Ura! Ura!’’.
Bătrânul intrase
în cameră cu o farfurie de sarmale şi s-a speriat. Le-a scăpat pe
covor. Dar Maria s-a ridicat de la masă şi l-a luat în braţe.
-Tătiţu’,
tătiţu’! Lasă-le în acolo de sarmale!... Uite că am apucat să
ajungem şi ziua asta!... Tătiţu’, tătiţu’...
IV
A sunat
soneria. Maria a ieşit să deschidă uşa. Cei trei bărbaţi
ciocneau în faţa televizorului. Maria l-a chemat pe Gyuszi în
bucătărie. Acolo era Nelu Dobre şi învârtea între degete un
bileţel. Şedea pe un scaun. Gyuszi s-a aşezat şi el.
-Ce-i
tov. Dobre?... Trăieşti?!?
-Mă,
Gyuszi, mă,... Tu mă şti pe mine, mă...
-Parcă te
alergau ăia prin fabrică...
-Mă,
tu mă şti pe mine... că n-am supărat pe nimeni... şi n-am făcut
rău nimănui... Că pe cine am putut am ajutat... c-o casă... c-o
butelie... sau un bilet de tratament... Aşa au fost indicaţiile.
-No
şi ce! I-auzi! Ai să mă faci să-mi dea lacrimile... Dobre... ai
fost tu om mare şi greu ! GREU! O ştii şi matale...
-Mă, Gyuszi...
-Gata, te-ai
dus! Ce te agăţi?
-Nu
mă agăţ. Gata!... Predau! Tot!
-Aşa, mă!
Şi-atunci?!?
-Gata,
gata!...M-am apucat să fac ordine! Oi plimba şi eu nepoţii! Numai’
că uite am găsit într-un sertar câteva bonuri de ridicat butelii.
-Şi?!?
-Mă,
ca să le ia cine s-o nimeri?!? Eşti tu! Mai e şi Letea! Şi
Indianu şi Ivan şi câţiva care staţi în fruntea listei de ani
de zile să luaţi o butelie...
-I-auzi?!?
-Da!
Mă’ Gyuszi! Nu te iuta aşa la mine că ştiu eu cine e om bun şi
necăjit... Sindicatu’ a avut şi el păcatele lui... Că şti că
partidu’ ne călărea pe toţi...
Gyuszi se smuci
într-o parte şi Dobre crezu că vrea să-l pocnească. Dar el îşi
puse o ţigară între buze. Ieşi din bucătărie lăsându-l pe
celălalt singur. În hol se lovi de Maria care se ştergea cu un
ştergar pe mâini.
-Ce faci?
Îl auzi pe
porcu’ şela!
-Da! da’ ce
faci?!? Ca să nu-mi spui c-o fi şi că n-o fi şi n-o ieşi că
înnebunesc!
-Maria!
-Gyuszi!
-Tu eşti
nebună!
Nu sunt şi şti
bine că iar ni s-a terminat gazu’! Că aştepţi butelia de ani de
zile! Că pe asta am dat cinci mii! Nu trei sute!
-Mă compromit!
Da’
de ce? Nu e revoluţie?!? Pentru cine?! Pentru ei? Pentru ştabi?
Pentru secretaru’... pentru tov. Ilisie?!?... pentru tov.
Director?!?
-Taci tu!
-Ce să tac?!?
Taci tu! Ia bonu’ şi du-te şi scoate butelia! Om avea una de
rezervă pe care o s-o încărcăm şi oi găti şi eu liniştită că
nu mă lasă gazu’!
-Mă acesta-i
şerpos?!?
-Îi pe dracu’
că i s-a dus vremea!
V
Când
Gyuszi a ajuns în secţie, de macaraua de la podul rulant era
agăţată o mătură întoarsă. Toate strungurile duduiau dar
nimeni nu lucra. Băieţii erau deoparte şi discutau de „odiosu”
ce fusese împuşcat. Mătura se rotea şi Gyuszi observă acum tava
de colectare a deşeurilor aşezată dedesubt. Era plină de murdării
şi excremente; rămăşiţe ala diferitelor materiale de propaganda
sindicală sau politică plutea alături de câteva sticle şi un
şobolan. Într-o poză, Gyuszi îi observă pe cei „doi”! Putea!
Un fum uşor şi palid se răspândea. Cineva aruncase un pumn de
vaselină care ardea mocnit. Gyuszi scuipa cu poftă. Apoi se adresă
celorlalţi:
-Noroc,
bă?!?...Ole?
-OLE! OLE!
-Cum aţi
dormit?
-Ce
somn tov. Maistru?! PROCESUL!!!
-Ce, bă! Da’
acela a fost proces?!?
-A fost pe
pizda-măsii!
-N-a prea
fost...da’ trebuia împuşcat să le taie avântul la terorişti!
-Toţi ar
trebui jugăniţi!
-Să le ia
mau’!
-Eu credeam că
„piticu” fuge la arabi...
-L-au lăsat de
izbelişte ai lui!
-El nu s-a
lăsat!
-Bă! Da’ ce
voce avea acela!
-Procurorul!
-Nu, mă! era
judecătoru’
-Ce ţi-l mai
pizduia...
-Avocaţii lui
erau pe nicăieri...
-Erau înţeleşi!
-El se ţinea
tare!
-Ea era mai slabă
dar el: Nu şi NU!!!
-Numa’ în faţa
poporului!
-Le avea, măi...
-Era tare Nae!
-Se tot uita la
ceas...
-Bă, îţi dai
seama dacă scăpa...
-Îi termina!
-Ne termina!
Gyuszi
îi lăsa să vorbească şi o lua prin secţie. Era mulţumit. Nu
atât că-l împuşcase pe Nae, el sincer nu se aşteptase la asta
niciodata, ci că nimeni nu avea nimic cu el. „ Uite. Ce bine că
fusese om şi nu se legase de nimeni şi-şi văzuse de treabă, că
nu-l înjură nimeni şi băieţii liniştiţi...”. Toată lumea se
plimba şi stătea de vorbă. Radioul transmitea ştiri după ştiri.
Se amestecă printre alţii. Urcă sus la birouri. Multe uşi erau
mânjite cu catran sau rahat. Lunga centrală telefonică era biroul
securistului uzinei. Pe uşa acestuia a fost agăţată o cutie
poştală. O cutie pe care nu era niciodată scris nimic. Biroul era
răvăşit. Printre cei câţiva dinăuntru, îl recunoscu pe Dinicu.
- Aţi găsit
ceva???
Dinicu
clătină din cap. Îi arată o cutie de ciocolată plină cu
delegaţi şi biroul şi fişetul pe care erau numai bilete de tren.
Bilete şi iar bilete; peste tot, numai bilete.
-
Îşi bat şi acum joc de noi! Păi de ce îţi spun eu să-i futem
pe toţi şefii. Adică, nu dosare ! nu scrisori! nu liste! Numa’
bilete de tren???
Gyuszi
n-a spus nimic. A ieşit cu Dinicu după el. A luat cutia poştală
de pe uşă, a deschis un geam de pe coridor şi a aruncat-o drept în
mijlocul curţii.
-Mă, Gyuszi, mă…
- Gata, mă! La vot! Să vedem cine rămîne şi cine pleacă!
Toată conducerea,
fiecare şef sau şefuleţ să fie ales!
- S-au făcut tot
felul de liste, de bilete, de cupoane. Înainte de votarea finală,
Gyuszi care era şi el în poziţia a patra, a tot stat şi cugetat.
De multe ori s-a trezit în mână cu bonul de butelie. Ofta. Câţi
trecuseră pînă să-şi poată şi el cumpăra o butelie fără să
nenorocească bugetul familiei. Când îi spunea el lui Cornel cât
trebuie să icneşti în viaţa asta! Şi lui i se făcuse lehamite
de vorbele sale; d-apoi băiatului. Măcar de-ar duce-o el mai bine.
Ei, ei,
ei... Cum zicea Cornel, acu trei ani, până l-a pocnit peste gură
Maria:
- Sunt sătul de
minciunile mele!…A votat toată lumea. De la muncitori până la
ingineri; de la director până la femeia de serviciu, pompier sau
portar…Toată conducerea a fost demisă!…
VI
Gyuszi a lăsat
căruciorul pentru butelii la intrarea în magazin. Vânzătorul l-a
chemat la casă. I-a
dat restul. Gyuszi nu scotea o vorbă. Vânzătorul l-a chemat pe
şeful său. Şeful
a apărut în magazin. A cercetat cu atenţie bonul şi a dispărut
pe uşa care intrase. Gyuszi nu se lasă şi-l urmează. După ce-au
trecut prin vreo trei coridoare întunecoase, grasul s-a oprit în
faţa unei uşi . Nu
i-a spus nimic lui Gyuszi. S-au
privit lung. Au intrat înăuntru dar după ce uşa a fost descuiată
cu mare atenţie. Pe mai multe rafturi erau numai şi numai butelii.
Lui
Gyuszi i s-a tăiat respiraţia. Şefu’ s-a dus după o tejghea.
Gyuszi n-a mai
făcut nici un pas. Într-un dosar au trecute mai multe detalii de pe
bonul adus de Gyuszi. El număra în şoaptă buteliile şi se
gândea… „Doamne, doamne,… câte butelii şi câţi bani sunt
aici… dacă aş mai avea una i-aş da-o lu’ socru’ meu s-o ţină
în garaj unde are el sculele şi beţele de pescuit că ar putea să
facă o lampă cu gaz şi câte ar mai putea el face… el care e cel
mai cel mai „eszer-meşter”… dacă ar avea cinci le-ar vinde şi
şi-ar lua motocicletă…ţţ ţţ ţţ…cu 20 de butelii şi-ar
rezolva toate problemele… şi pe cele de acum şi pe cele din
următorii trei ani!… Doamne, doamne, doamne… Era himnotizat de
rafturile de butelii! Şeful s-a dus la fereastră şi a cercetat din
nou bonul. Gyuszi îl privea cu răutate. Celălalt
a tuşit semnificativ. S-a dus şi a luat o butelie din raft. A
aşezat-o pe masă. Gyuszi
nu schiţa nici un gest. Grasul
s-a aplecat şi a luat o cârpă dintr-un sertar . Gyuszi îl
urmărea cu atenţie. A
şters butelia de praf. Se uitau unul la celălalt. Grasul parcă se
blegise de tot. Gyuszi începuse să-şi revină… A scos un pachet
de ţigări. Carpaţi- ieftine şi tari! Pe
una a umezit-o. În
privirea lui, buna şi caldă, grasul l-a citit! Grasul
s-a oprit din ştersul buteliei. A
privit un anunţ de pe perete. „PERICOL DE EXPLOZIE”. Gyuszi a
luat butelia şi după un gest scurt, în loc de salut, a ieşit. A
aşezat butelia în cărucior şi a plecat pierzîndu-se printre
trecători.
VII
Gyuszi trăgea voios
căruciorul de butelii. Deşi iarnă, afară era vreme frumoasă.
Gyuszi simţea că zboară. Fredona. Treceau câteva maşini cu
ajutoare . Erau străine. El se opri şi le salută cu bucurie. Pe
străzi era o veselie generală. Revoluţie,
sărbători, toţi oameni se iubeau.
Gyuszi
s-a oprit în faţa unui birt. Pe
terasa de beton, oamenii stăteau în faţa unor mese de tablă.
Gyuszi a intrat cu căruciorul după el. Când
să comande berea, s-a trezit cu Abrudan în spatele său.
- Noroc, nea
Gyuszi!
- Noroc!
S-au privit. Au
ajuns la masă, au ciocnit şi au băut. Iarăşi s-au privit. Şi
Abrudan era vesel!
- E bine?!? OLE!!!
- OLE!!! Olele!!!
Abrudan îşi
desface servieta murdară şi veche. O
deschide şi o întoarse. Se
rostogolesc portocale.
- Vrei, nea
Gyuszi? Pentru doamna…
- Avem şi noi c-a
luat ieri fecioru’ din centru…
Abrudan descoperă
butelia.
- Aţi rămas fără
butelie?!?
- No, no, no,
no,…ţţ… ţţ … Hai că dau o bere.
- Păi?!?
- E NOUĂ! Acum am
luat-o!
- Bravo, bravo!!!
…cum aşa?!?… De unde?
- DOUĂ SUTE
ŞAPTEZECI ŞI DOI DE LEI ŞI PATRUZECI ŞI CINCI DE BANI!!!
Abrudan radiază.
Gyuszi se duce la ghereta metalică şi revine cu două beri. Râgâie
cu poftă.
-
Ei, ei, ei. Eu am
cinci mii pe una acu’ trei ani…
O mângâie ca pe un
prunc. Îl priveşte cu mare bucurie pe Abrudan. Se uită apoi cu
modestie în jos la butelie.
- Acu’ chiar că
nu mai ai probleme…
- Bă, Abrudane!
Ştii cum era? Când ţi-era lumea mai dragă…De SĂRBĂTORI, în
CONCEDIU, CÂND AVEAM ŞI EU O TREABĂ!!!
- Întotdeauna se
întâmpla aţa...
- Şi ţine-te şi
aleargă după maşină prin oraş, dă telefoane la cunoştinţe…
Uneori MARIA era cu MÂNCAREA CALDĂ pe aragaz!!!
- Acu’ trei ani
la soacră-mea în cartier s-au bătut ca chiorii când a venit
maşina care nu mai trecuse de trei săptâmâni…
Mai beau cu poftă,
fiecare, câte o gură de bere. Abrudeanu se freca pe bărbie. Un
beţiv ridică sticla în sus şi răcneşte:
- Trăiască MAREA
REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Ce l-a pus la zid pe cel mai ticălos dictator!
-
I-auzi puradelu’ !
- Anul 1989 ! Nu
se mai putea! Polonia! Cehoslovacia! Germania! Ungaria! Şi acu’
România!
- De unde a-ţi
luat-o!
- Mă, e, …ps,
ps…
- Hai, nea Gyuszi,
zi-mi şi mie că doar n-o fi groasă!
- Lasă… Acu’
să vezi c-o să fie pe toate drumurile...
-
Mă duc acu’ s-o cumpăr!
Gyuszi ezită.
Abrudan insistă. Se privesc.
- Mai, Abrudan,
mai …
-
Hai, nea Gyuszi! Se
poate?!?
Se mai privesc
odată. Iarăşi beau. Şi se mai privesc.
- Mi-a dat Dobre
un bon de scos butelia… Un bon în regulă!
- Cum dracu’ ?!?
DE FRICĂ!
- A fost el de
capul lui la mine!
- Ei, ei?!?
- Nu eu l-am
chemat!
- Te cred! Îs
nişte curve ăşti…
- C-o fi, c-o
păţi… că i-au mai rămas nişte bonuri…
- Ei, na?!?
- Era oricum
printre primii pe tabel… De cinşpe ani m-am înscris… Nu poţi
cu una în casă…
- Fără eşti
chiar pe nicăieri.
- Aşa… a fost…
- Măi… măi…
-
Am luat-o că doar nu era s-o las să se piardă. Hai
noroc!
-Beau şi iarăşi
se privesc. Veselie mare pe terasă. Radioul continuă să
funcţioneze. Mai apare lângă ei beţivul. Se clatină.
- Ole! Ole! Ole! A
murit împuşcat marele dictator Ceauşescu de MAREA ŞI VITEJASCA
REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Trăiască prietenia dintre popoarele române şi
ungureşti!
- Uite… Abia am
apucat s-o scot…
- Nu trebuia, nea
Gyuszi, nu trebuia…serios… eu nu ştiu dacă trebuia s-o scoţi.
-
Mie îmi venea rândul s-o iau. De
patru ani sunt pe locul trei!
- Te cred . Da’…
- Şi n-am apucat
s-o iau…. Că i-o dam lui acesta care are copii, că eu degeaba
aveam… că-i ăstălalt care e rudă cu cutare… eu nu eram… iar
ăstălalt e tânăr şi e… membru… de viitor… în care ne
punem speranţele şi vrem să-l păstrăm…că pe mine ştiau că
nu mă apucă strechea şi stau liniştit în banca mea…
- Da, măi nea
Gyuszi, dar nu e revoluţia…
- Oleeee! Trăiască
Marea Revoluţie ROMÂNĂ!
VIII
În bucătărie,
Gyuszi şi Maria stau la masă. Aragazul
funcţionează cu toate ochiurile. Maria
îşi priveşte fericită bărbatul. Acesta se uită la butelie. Apoi
îşi toarnă o ţuică. O dă pe gât. Se privesc. Sunt
obosiţi. Ea e fericită.
- Măi, Gyuszi…
Mâine, poimâine te trezeşti c-o ia Cornel pe Diana…
- Da’ ţie parcă
nu-ţi prea plăcea…
- Mă ştii că nu
te întrebă. Da’ eu ca mamă îi spun că am obligaţia asta. O
am şi i-o spun… Că
în ce pot eu îl ajut…
Gyuszi o aprobă
fără a-i desprinde privirea de la ea.
- Şi când se
aşează la casa lui îi dau şi eu…o butelie şi…una alta…
- Numai de nu s-ar
chinui… numai… numai…
Se mai privesc o
dată în ochi. Aragazul merge în continuare cu toate ochiurile.
Gyuszi o mângîie pe mână pe Maria.
IX
În club se ţine o
şedinţă condusă de Frontul Salvării Naţionale „Mecanica”.
Vacarm. Mulţi vor să vorbească în acelaşi timp. Pe podium se
află comitetul. Printre ei e şi Gyuszi. Dinicu,
aflat în picioare, ţipă:
-
DOMNILOR!!!
Linişte! Linişte! Linişte!… Noi nu putem satisface şi răspunde
tuturor întrebărilor şi dorinţelor dumneavoastră! Ce vreţi?!?
Nici la ale mele nu putem. Asta e! Dar cum bine ştiţi, noi ne-am
constituit prin votul dumneavoastră ca să reglementăm câteva
probleme! NOI ne-am constituit şi organizat după cum am văzut
la televizor pe prototipul! Aşa! Nu după cum a vrut unul sau altul…
că trebe o autoritate! TREBE! Aşa temporar dar trebuie să conducă
cineva. Noi suntem în slujba Dumneavoastră Atât cât e nevoie…Aşa
că şi Frontul cel de la Bucureşti !?!
Unii
îl aproba. Se face
puţină linişte. Dinicu e încă nemulţumit. Îi face un semn lui
Abrudan care se ridică în picioare. El se aşeză.
-Eu am cerut
cuvântul pentru că vreau să vă întreb ceva. Am aflat că domnul
Vişan a primit o butelie…şi a primit cică şi domnu Ivan şi…îl
indică pe Gyuszi…toţi de la tovarăşul Dobre…
Stupoare!
Fluierături!… Abrudan revine:
-Eu le cer să spună
dacă e sau nu aşa! E sau BA!!!
Huiduieli! Ţipete!
Vânzoleală!
X
Pe uşa clubului
uzinei ies cei de la prezidiu. Se mai aud vociferări. Dinicu le
arată pumnul celor din incintă. Cei de afară sunt tare aprinşi.
Gyuszi o ia de capul lui şi pleacă. Vreo
doi îl strigă. El tot merge. Fără
a întoarce capul le schiţează un salut.
Iarăşi îl strigă.
- Gyuszi! Gyuszi
!
Dar el merge; singur
şi năuc de supărare. Îi vâjâie urechile. E negru de supărare.
XI
Gyuszi, Mariaşi
tatăl ei stau la masă. E noaptea de Anul Nou. Mănâncă cu poftă.
Televizorul funcţionează. Maria gustă un pahar de vin alb. Gyuszi
remarcă mulţumit şi naiv murăturile.
- Îţi place,
tatiţu’ cârnatul’ ?!?
- Da! Da’ mai
vreau hrean…
Îl serveşte pe
bătrân . Gyuszi
gustă şi el din vin. Se
înveseleşte.
- Hai noroc,
Marie! C-am mai îmbătrânit un an…
- Păi nu desfaci
şampania?!?
Gyuszi zâmbeşte.
Se uită la bătrân şi vrea să se ridice de la masă dar cel din
faţă i-o ia înainte. Sună
şi telefonul.
Maria ridică
receptorul.
- Alo?!? Da?!?
- E Corneluş!
Apare din hol
bătrânul cu sticle de şampanie. Uşile rămân deschise larg în
urma-i. El radiază.
-
E rece ca ghiaţă! GHIAŢĂ!
Maria se învârte
pe loc fără a se putea opri în timp ce vorbeşte la telefon.
- Te pup băiatul
mamii! Şi noi îţi dorim numai bine! Gata! …s-au dus, Ceauşescu,
comunismul şi dictatura! Vrei să vorbeşti cu tata?… Şi noi îţi
dorim numai bine! Vă pupăm pe amândoi!… Vă distraţi bine? La
mulţi ani! Şi noi o să ciocnim! O să ne gândim şi la voi!
Oh…o…o…
Numai de nu va-ţi
mai chinui voi dar… lasă că vine vremea voastră! La mulţi ani!
Ţi-l dau pe tata!
- Gyuszi tocmai
aşeza paharele de şampanie pe masă iar bătrânul încerca să
deschidă sticla şi era atent să nu lovească ceva.
- Ne transmite:
„La mulţi ani!” Şi
el şi Diana! Hai că vrea să vorbească şi cu tine… E
de la sindrofia lor…
Gyuszi duce
receptorul la ureche. Bătrânul deschide sticla şi toarnă şampania
în pahare. Maria gesticulează vorbindu-i tatălui.
- Să ciocnim
EXACT la miezul nopţii! Un pahar pentru ei! Oh,
băiatul mamii… Atunci
trebuie să ciocnim!!!
- Mai repede! Mai
repede!…
Se întoarce.
Gyuszi
lasă receptorul telefonului în furcă. Se
serveşte şi el cu un pahar. Îl observă şi el pe Iliescu. Un
rictus al feţei. Bătrânul îl atenţionează.
- Vezi că v-a
încălecat…
- Lasă tătiţu’
… şi Maria reduce volumul televizorului. Se întoarce spre cei doi
bărbaţi. Aceştia vor să ducă paharele la gură şi să bea.
Gyuszio
e chiar nervos. Bătrânul
se hizleşte. Maria e precipitată în faţa televizorului.
- Să vină
ceasurile!
Şi ceasurile apar
pe ecran. Ele ticăie şi invadează ecranul. Sunt din ce în ce mai
multe. „ La mulţi ani!”. Cei din cameră se pupă şi se
felicită! Maria radiază.!
-Pentru băiatul
mamii! LA MULŢI ANI !
Îşi priveşte cu
dragoste tatăl şi bărbatul. Gyuszi o priveşte cu căldură. Cu
ochii săi mari şi trişti…
MARIUS TH. BARNA
15.04.1994,
Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu