SARBATORI FERICITE

Acum. intre Craciun  si Noul An
Fara discutie 2016!
Le doresc tuturor ce cutreiera acest blog!
Numai Happy-uri-garla, bunastare cat cuprinde!
Love-ul si dragostea sa va umple inima!
Ce e un blog?
Decat o halta prin metro-ul FB!
Nu uitati real-ul cotidian!
Fii bucurosi, zambitori si generosi!
Caci din dar din dar se umple desagul!
Cum  e plin world-ul de singuratate
Fiti solidari!
Nu vegetati!
Faceti, construiti, mai dihai ca orice stahanovist!
Si biserica si viata va va tine pulsul!
Agitati-va, macar pentru un cros urban
al dvoatra mental!
Uitati de E-uri si dobanzi, basca taxe
caci sunt doar sunt ciupercile contemporane!
Fiti cu curaj si nepasare
Mai ales aplomb!
Intodeauna voi insiva!
Retineti, nimic nu e mai de pret de cat
un baby sau junior!
Net-ul uita distantele, doar doar
Mind-ul le pulverizeaza!
Si tot asa flacai si fete si fete si mai urati
Si daruiti bucuria vietii sa fie 2016!
A lot of bien joixe de vivre!
Cu ultradrag si simpatie! M th B

CADEREA PRIMULUI GUVERN REVOLUTIONAR!...ceva de prin decembrie '89

I

Când a apărut Dinescu la televizor, Ceauşescu îi mai speria doar pe fraieri… A fost un uruit în oraş. Un vuiet de telefoane, maşini, tramvaie, voci şi câte mai câte. Pentru multe minute, Dinescu a fost Dumnezeul multora.

Lazăr Tornel a fost primul care i-a rupt lui Nae portretul, în curtea goală a fabricii. Îl porecliseră aşa pentru că era omul directorului şi îi turna pe toţi. Nu era un om rău. Era curat şi pedant. Funcţionar. Avea umor şi la cei 50 şi ceva de ani era un mare fante. Dumnezeu îi dăduse o fată. Il înţepa întrebându-l de viitorul ginere, încă necunoscut, Dinicu, un mare palavragiu. Lazăr tăcea dar maxilarele îi tremurau continuu. Cică, iubitului fetei îi era sortit să toace averea bătrânului. Bătrânul scăpase cu vârsta ; nimeni nu l-a scuipat în obraz. In jurul lui s-au strâns mulţi.

Au început să vorbească între ei, să ţipe şi să chiuie. Se tot pupau. S-au oprit toate presele şi strungurile, iar oamenii [nu-şi găseau locul. Unii au deschis o sticlă de palincă pe care o aveau în raftul de scule. Cam într-o oră s-a golit toată fabrica.

Unii au plecat acasă şi s-au lipit de televizoare. Alţii s-au dus în centru la Primărie. Aici, din cinci în cinci minute, se anunţa un nou primar sau o altă otrăvire a apei. Spre seară, au început să se audă şi de teroriştii de la aeroport. Intre timp căzuseră multe guverne locale. In multe erau băieţi tineri, de mare nădejde, dar apăreau tot felul de directori. Mulţimea îi huiduia pe ştabi cu consecvenţă.

II

Când Gyuszi s-a întors acasă, Ceauşescu fusese prins, iar Caramitru urca pe tanc, îi impălora pe terorişti să nu mai tragă. Maria îşi frângea mâinile cu disperare. Gyuszi a vrut să sune la telefon pe o vară de-a lui din capitală dar n-a reuşit ca receptorul ţiuia într-un fel miterios.

Nevastă-sa a făcut repede masa în sufragerie unde erau strânşi cu toţii. El, ea şi Cornel; socru-su’ Ion se culcase de cum apăruse Nicolaescu la televizor. Puştiu’ ţipa într-una; Ole, ole, ole şi iar ole. Gyuszi era răguşit. Maria care îl tot deochia pe Petrică, că era frumos şi deştept şi tânăr, îl blagoslovea pe taică-su’. Că cum poate să doarmă când ţara se chinuie. Ea se uita cu drag la Cornel care era tânăr şi n-o să mai prindă o viaţă de câine. Lui Gyuszi îi era tare foame. Maria s-a dus la vecini să schimbe butelia că se şi terminase. N-a reuşit. Le-a făcut o papară pe reşou. Mâncau cu toţii şi se uitau la televizor.

Cuvintele veneau de la televizor.

CARAMITRU: Nu mai trageţi! Nu mai trageţi!

MARIA: Gyuszi, Gyuszi…

GYUSZI: Sss,ssss, fi-ţi atenţi…

MARIA: Doamne, doamne, ţţ…

CORNEL: Mama!

MARIA: Gyuszi, spune şi tu ce vor ăia?!?

GYUSZI: Vor pe dracu!

CARAMITRU: Dictatorul Ceauşescu a fost prins! Dictatura

comunistă….

CORNEL: Trebe’ să curgă sânge….

MARIA : Morţii de la Timişoara...

GYUSZI: Ce-i cu ei?

MARIA: Nu-i lăsa!

CARAMITRU: Armata e cu noi...

CORNEL: N-am stare...

GYUSZI: Gata, gata! Că s-au dus.

CORNEL: Secu e secu...

MARIA: Aşa e!

UN REVOLUŢIONAR: Nu mai trageţi, nu mai trageţi, predaţi-vă!

GYUSZI: Ţi-ai găsit?!?

CORNEL: Măi, măi, nu ştiu cum stau acolo!

MARIA: Aşa în faţă.

GYUSZI: Îi poate împuşca imediat! Măi! Da’ nu-i joacă!

UN REVOLUŢIONAR: De-aici din studioul patru!

MARIA: Oi! Oi, oi, oiioi!

GYUSZI: Ia să-l chemi pe tatu-tău! Că el era mare

luptător în munţi!

MARIA: De cum a apărut Nicolaescu a zis că-i şarlatanie!

Că nu se face revoluţie cu artiştii!

CORNEL: L-am sculat eu să-i zic de Iliescu că le anunţa

în conducerea nouă pe Blandiana şi doamna Cornea

şi Brucan...

MARIA: Au fost toţi la televizor. Şi Petre Roman şi vreo

trei generali iar tata, ca şi Toma, le sforăie. Da

săracul a umblat toată dimineaţa cu căruciorul

după butelie.

MAZILIU: Fac un apel la trupele Ministerului de Interne!

CORNEL: Mă da’ ăsta n-a fost securist?

GYUSZI: A fost! Da’ a protestat la Geneva.

MARIA: Eu când îi văd pe copii ăştia...că dacă era peste

un an când era Cornel în armată...

CORNEL: Fără milă, trăgeam!

MAZILU: Am fost conducătorul unităţii militare de elită...

GYUSZI: Le are.

MARIA: Tati, uite că nemernicii ăştia nu se lasă...

GYUSZI: Le e frică!

CORNEL: Trebuie făcută curăţenie în ţară!

GYUSZI: Hm, mintenaş...

MARIA: Doamne da’ de nu i-ar mai ierta Dumnezeu...

CORNEL: Hai să dăm pe unguri.

GYUSZI: Lasă-l aici că-i mai cald...

PETRE POPESCU: Revenim în studioul...

MARIA: Dă-l în acolo că ei ştiu mai multe!

Televiziunea maghiară transmitea programul de actualităţi de

la francezi.

ANTHENE2: Bucharest paye du sang sa liberte. Tout le

monde regarde attentivement les Roumains qui luttent

contre Dracula comuniste!

GYUSZI: S-au dus, mă! S-au dus! Hai mă la noi să-l văd pe

Caramitru!

Cornel s-a ridicat de la masă şi a schimbat din nou postul. A ieşit

pe balcon şi a început să ţipe de zor.

• Ole, ole, ole! Ceauşescu nu mai e!

Jos, în curtea blocului, era toată gaşca. La parter, în blocul familiei sale, Laurenţiu instalase un televizor. Aveau vin şi lumânări. Se pupau. L-au fluierat şi pe Cornel care a coborât de grabă. Au stat toată noaptea. Nimeni nu le-a spus nimic. Puţini s-au culcat şi lumini era pe la aproape toate ferestrele. Televizoarele duduiau. Cerul era plin de stele. Spre dimineaţă, Cornel s-a reîntors acasă.

Gyuszi şi Maria erau tot în faţa televizorului. Cornel s-a aşezat la masă.

Gyuszi a început să se îmbrace. Maria i-a făcut pachetul. Gyuszi îşi făcea pantofii când a apărut socrul său în cameră. Era voios şi zăngănea sticlele de lapte. Şi-a şi aprins o ţigară.

-Gyuszi, voi lucraţi astăzi?

Gyuszi a fost puţin mirat. A băjmăjit ceva. S-a ridicat şi a sunat la fabrică.

-Alo, alo, alo! Poarta! Poarta!...

Ai lui aţipeau la televizor. Gyuszi s-a aşezat la masă. I-a turnat lui socru-său o palincă.

Au ciocnit.

-E liber pînă de Crăciun.

-Lăudat fie Iisus!

III

Două zile nu s-au mişcat din faţa televizorului. Mâncau cu poftă şi oalele se adunau pe masă. Au trecut pe la ei şi vecini şi colegi de-ai lui Gyuszi dar l-au găsit ameţit şi au discutat cu Maria. Maria ştia ce se întâmplă în Bucureşti. La masa din sufragerie s-a bărbierit Cornel, iar la televizor apăruseră: Iliescu, Roman şi unul cu barbă. Cornel n-a mai plecat de acasă. A sunat-o pe iubita lui şi a venit ea la el. Mariei nu-i plăcea de Diana că i se părea fandosită. Gyuszi i-a simţit privirea de regret când fata s-a aşezat la masă şi s-a bucurat când a văzut că trece peste asta. A apărut la televizor doamna Doina Cornea. Ei, toţi, au început să ţipe într-un glas: ’’Ura! Ura! Ura!’’.

Bătrânul intrase în cameră cu o farfurie de sarmale şi s-a speriat. Le-a scăpat pe covor. Dar Maria s-a ridicat de la masă şi l-a luat în braţe.

-Tătiţu’, tătiţu’! Lasă-le în acolo de sarmale!...Uite că am apucat să ajungem şi ziua asta!... Tătiţu’, tătiţu’...

IV

A sunat soneria. Maria a ieşit să deschidă uşa. Cei trei bărbaţi ciocneau în faţa televizorului. Maria l-a chemat pe Gyuszi în bucătărie. Acolo era Nelu Dobre şi învârtea între degete un bileţel. Şedea pe un scaun. Gyuszi s-a aşezat şi el.

-Ce-i tov. Dobre?...Trăieşti?!?

-Mă,Gyuszi, mă,...Tu mă şti pe mine, mă...

-Parcă te alergau ăia prin fabrică...

-Mă, tu mă şti pe mine...că n-am supărat pe nimeni...şi n-am făcut rău nimănui...Că pe cine am putut am ajutat...c-o casă...c-o butelie...sau un bilet de tratament...Aşa au fost indicaţiile.

-No şi ce! I-auzi! ai să mă faci să-mi dea lacrimile...Dobre...ai fost tu om mare şi greu !GREU!O ştii şi matale...

-Mă, Gyuszi...

-Gata, te-ai dus! Ce te agăţi?

-Nu mă agăţ. Gata!...Predau! Tot!

-Aşa, mă! Şi-atunci?!?

-Gata, gata!...M-am apucat să fac ordine! Oi plimba şi eu nepoţii! Numai’ că uite am găsit într-un sertar câteva bonuri de ridicat butelii.

-Şi?!?

-Mă, ca să le ia cine s-o nimeri?!? Eşti tu! Mai e şi Letea! Şi Indianu şi Ivan şi câţiva care staţi în fruntea listei de ani de zile să luaţi o butelie...

-I-auzi?!?

-Da!mă’ Gyuszi! Nu te iuta aşa la mine că ştiu eu cine e om bun şi necăjit...Sindicatu’ a avut şi el păcatele lui...Că şti că partidu’ ne călărea pe toţi...

Gyuszi se smuci într-o parte şi Dobre crezu că vrea să-l pocnească. Dar el îşi puse o ţigară între buze. Ieşi din bucătărie lăsându-l pe celălalt singur. În hol se lovi de Maria care se ştergea cu un ştergar pe mâini.

-Ce faci?

Îl auzi pe porcu’ şela!

-Da! da’ ce faci?!? Ca să nu-mi spui c-o fi şi că n-o fi şi n-o ieşi că înnebunesc!

-Maria!

-Gyuszi!

-Tu eşti nebună!

Nu sunt şi şti bine că iar ni s-a terminat gazu’! Că aştepţi butelia de ani de zile! Că pe asta am dat cinci mii! Nu trei sute!

-Mă compromit!

Da’ de ce? Nu e revoluţie?!? Pentru cine?! Pentru ei? Pentru ştabi? Pentru secretaru’...pentru tov. Ilisie?!?...pentru tov. Director?!?

-Taci tu!

-Ce să tac?!? Taci tu! Ia bonu’ şi du-te şi scoate butelia! Om avea una de rezervă pe care o s-o încărcăm şi oi găti şi eu liniştită că nu mă lasă gazu’!

-Mă acesta-i şerpos?!?

-Îi pe dracu’ că i s-a dus vremea!

V

Când Gyuszi a ajuns în secţie, de macaraua de la podul rulant era agăţată o mătură întoarsă. Toate strungurile duduiau dar nimeni nu lucra. Băieţii erau deoparte şi discutau de „odiosu” ce fusese împuşcat. Mătura se rotea şi Gyuszi observă acum tava de colectare a deşeurilor aşezată dedesubt. Era plină de murdării şi excremente; rămăşiţe ala diferitelor materiale de propaganda sindicală sau politica plutea alături de câteva sticle şi un şobolan. Într-o poză, Gyuszi îi observă pe cei „doi”! Putea! Un fum uşor şi palid se răspândea. Cineva aruncase un pumn de vaselină care ardea mocnit. Gyuszi scuipa cu poftă. Apoi se adresă celorlalţi:

-Noroc, bă?!?...Ole?

-OLE! OLE!

-Cum aţi dormit?

-Ce somn tov. Maistru?! PROCESUL!!!

-Ce, bă! Da’ acela a fost proces?!?

-A fost pe pizda-măsii!

-N-a prea fost...da’ trebuia împuşcat să le taie avântul la terorişti!

-Toţi ar trebui jugăniţi!

-Să le ia mau’!

-Eu credeam că „piticu” fuge la arabi...

-L-au lăsat de izbelişte ai lui!

-El nu s-a lăsat!

-Bă! Da’ ce voce avea acela!

-Procurorul!

-Nu, mă! era judecătoru’

-Ce ţi-l mai pizduia...

-Avocaţii lui erau pe nicăieri...

-Erau înţeleşi!

-El se ţinea tare!

-Ea era mai slabă dar el: Nu şi NU!!!

-Numa’ în faţa poporului!

-Le avea, măi...

-Era tare Nae!

-Se tot uita la ceas...

-Bă, îţi dai seama dacă scăpa...

-Îi termina!

-Ne termina!

Gyuszi îi lăsa să vorbească şi o lua prin secţie. Era mulţumit.Nu atât că-l împuşcase pe Nae, el sincer nu se aşteptase la asta niciodata, ci că nimeni nu avea nimic cu el. „ Uite. Ce bine că fusese om şi nu se legase de nimeni şi-şi văzuse de treabă, că nu-l înjură nimeni şi băieţii liniştiţi...” . Toată lumea se plimba şi stătea de vorbă. Radioul transmitea ştiri după ştiri. Se amestecă printre alţii. Urcă sus la birouri. Multe uşi erau mânjite cu catran sau rahat. Lunga centrală telefonică era biroul securistului uzinei. Pe uşa acestuia a fost agăţată o cutie poştală. O cutie pe care nu era niciodată scris nimic. Biroul era răvăşit. Printre cei câţiva dinăuntru, îl recunoscu pe Dinicu.

- Aţi găsit ceva???

Dinicu clătină din cap. Îi arată o cutie de ciocolată plină cu delegaţi şi biroul şi fişetul pe care erau numai bilete de tren. Bilete şi iar bilete; peste tot, numai bilete.

- Îşi bat şi acum joc de noi! Păi de ce îţi spun eu să-i

futem pe toţi şefii.Adică, nu dosare ! nu scrisori! nu liste! Numa’ bilete de tren???

Gyuszi n-a spus nimic. A ieşit cu Dinicu după el. A luat cutia poştală de pe uşă, a deschis un geam de pe coridor şi a aruncat-o drept în mijlocul curţii .

-Mă, Gyuszi, mă…

• Gata, mă! La vot! Să vedem cine rămîne şi cine pleacă!

Toată conducerea, fiecare şef sau şefuleţ să fie ales!

- S-au făcut tot felul de liste, de bilete, de cupoane. Înainte de votarea finală, Gyuszi care era şi el în poziţia a patra, a tot stat şi cugetat. De multe ori s-a trezit în mînă cu bonul de butelie.Ofta. Câţi trecuseră pînă să-şi poată şi el cumpăra o butelie fără să nenorocească bugetul familiei. Când îi spunea el lui Cornel cât trebuie să icneşti în viaţa asta! Şi lui i se făcuse lehamite de vorbele sale; d-apoi băiatului. Măcar de-ar duce-o el mai bine. Ei, ei, ei... Cum zicea Cornel, acu trei ani, până l-a pocnit peste gură Maria:

- Sunt sătul de minciunile mele!…A votat toată lumea. De la muncitori până la ingineri; de la director până la femeia de serviciu, pompier sau portar…Toată conducerea a fost demisia!…

VI

Gyuszi a lăsat căruciorul pentru butelii la intrarea în magazin. Vânzătorul l-a chemat la casă. I-a dat restul. Gyuszi nu scotea o vorbă. Vânzătorul l-a chemat pe şeful său. Şeful a apărut în magazin. A cercetat cu atenţie bonul şi a dispărut pe uşa care intrase. Gyuszi nu se lasă şi-l urmează. După ce-au trecut prin vreo trei coridoare întunecoase, grasul s-a oprit în faţa unei uşi . Nu i-a spus nimic lui Gyuszi. S-au privit lung. Au intrat înăuntru dar după ce uşa a fost descuiată cu mare atenţie. Pe mai multe rafturi erau numai şi numai butelii. Lui Gyuszi i s-a tăiat respiraţia. Şefu’ s-a dus după o tejghea. Gyuszi n-a mai făcut nici un pas. Într-un dosar au trecute mai multe detalii de pe bonul adus de Gyuszi. El număra în şoaptă buteliile şi se gândea… „Doamne, doamne,… câte butelii şi câţi bani sunt aici… dacă aş mai avea una i-aş da-o lu’ socru’ meu s-o ţină în garaj unde are el sculele şi beţele de pescuit că ar putea să facă o lampă cu gaz şi câte ar mai putea el face… el care e cel mai cel mai „eszer-meşter” ….dacă ar avea cinci le-ar vinde şi şi-ar lua motocicletă…ţţ ţţ ţţ…cu 20 de butelii şi-ar rezolva toate problemele… şi pe cele de acum şi pe cele din următorii trei ani! …Doamne, doamne, doamne… Era himnotizat de rafturile de butelii! Şeful s-a dus la fereastră şi a cercetat din nou bonul. Gyuszi îl privea cu răutate. Celălalt a tuşit semnificativ. S-a dus şi a luat o butelie din raft. A aşezat-o pe masă. Gyuszi nu schiţa nici un gest. Grasul s-a aplecat şi a luat o cârpă dintr-un sertar . Gyuszi îl urmărea cu atenţie. A şters butelia de praf. Se uitau unul la celălalt. Grasul parcă se blegise de tot. Gyuszi începuse să-şi revină …A scos un pachet de ţigări. Carpaţi- ieftine şi tari! Pe una a umezit-o. În privirea lui, buna şi caldă, grasul l-a citit! Grasul s-a oprit din ştersul buteliei. A privit un anunţ de pe perete. „PERICOL DE EXPLOZIE”. Gyuszi a lut butelia şi după un gest scurt în loc de salut a ieşit. A aşezat butelia în cărucior şi a plecat pierzîndu-se printre trecători.

VII

Gyuszi trăgea voios căruciorul de butelii. Deşi iarnă, afară era vreme frumoasă. Gyuszi simţea că zboară. Fredona. Treceau câteva maşini cu ajutoare . Erau străine. El se opri şi le salută cu bucurie. Pe străzi era o veselie generală. Revoluţie, sărbători, toţi oameni se iubeau.

Gyuszi s-a oprit în faţa unui birt. Pe terasa de beton, oamenii stăteau în faţa unor mese de tablă. Gyuszi a intrat cu căruciorul după el. Când să comande berea, s-a trezit cu Abrudan în spatele său.

- Noroc, nea Gyuszi!

- Noroc!

S-au privit. Au ajuns la masă, au ciocnit şi au băut. Iarăşi s-au privit. Şi Abrudan era vesel!

- E bine?!? OLE!!!

- OLE!!! Olele!!!

Abrudan îşi desface servieta murdară şi veche. O deschide şi o întoarse. Se rostogolesc portocale.

- Vrei, nea Gyuszi? Pentru doamna…

- Avem şi noi c-a luat ieri fecioru’ din centru…

Abrudan descoperă butelia.

- Aţi rămas fără butelie?!?

- No, no, no, no,…ţţ… ţţ … Hai că dau o bere.

- Păi?!?

- E NOUĂ! Acum am luat-o!

- Bravo,bravo!!! …cum aşa?!?…De unde?

- DOUĂ SUTE ŞAPTEZECI ŞI DOI DE LEI ŞI PATRUZECI ŞI CINCI DE BANI!!!

Abrudan radiază. Gyuszi se duce la ghereta metalică şi revine cu două beri. Râgâie cu poftă.

- Ei, ei, ei. Eu am cinci mii pe una acu’ trei ani…

O mângâie ca pe un prunc. Îl priveşte cu mare bucurie pe Abrudan. Se uită apoi cu modestie în jos la butelie.

- Acu’ chiar că nu mai ai probleme…

- Bă, Abrudane! Ştii cum era? Când ţi-era lumea mai dragă…De SĂRBĂTORI, în CONCEDIU,CÂND AVEAM ŞI EU O TREABĂ!!!

- Întotdeauna se întâmpla aţa...

- Şi ţine-te şi aleargă după maşină prin oraş, dă telefoane la cunoştinţe… Uneori MARIA era cu MÂNCAREA CALDĂ pe aragaz!!!

- Acu’ trei ani la soacră-mea în cartier s-au bătut ca chiorii când a venit maşina care nu mai trecuse de trei săptâmâni…

Mai beau cu poftă, fiecare, câte o gură de bere. Abrudeanu se freca pe bărbie. Un beţiv ridică sticla în sus şi răcneşte:

- Trăiască MAREA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Ce l-a pus la zid pe cel mai ticălos dictator!

- I-auzi puradelu’ !

- Anul 1989 ! Nu se mai putea! Polonia! Cehoslovacia! Germania! Ungaria! Şi acu’ România!

- De unde a-ţi luat-o!

- Mă, e, …ps, ps…

- Hai, nea Gyuszi, zi-mi şi mie că doar n-o fi groasă!

- Lasă… Acu’ să vezi c-o să fie pe toate drumurile...

- Mă duc duc acu’ s-o cumpăr!

Gyuszi ezită. Abrudan insistă. Se privesc.

- Mai, Abrudan, mai …

- Hai, nea Gyuszi! Se poate?!?

Se mai privesc odată. Iarăşi beau. Şi se mai privesc.

- Mi-a dat Dobre un bon de scos butelia… Un bon în regulă!

- Cum dracu’ ?!? DE FRICĂ!

- A fost el de capul lui la mine!

- Ei, ei?!?

- Nu eu l-am chemat!

- Te cred! Îs nişte curve ăşti…

- C-o fi, c-o păţi… că i-au mai rămas nişte bonuri…

- Ei, na?!?

- Era oricum printre primii pe tabel…De cinşpe ani m-am înscris… Nu poţi cu una în casă…

- Fără eşti chiar pe nicăieri.

- Aşa…a fost…

- Măi…măi…

- Am luat-o că doar nu era s-o las să se piardă. Hai noroc!

- Beau şi iarăşi se privesc. Veselie mare pe terasă. Radioul continuă să funcţioneze. Mai apare lângă ei beţivul. Se clatină.

- Ole! Ole! Ole! A murit împuşcat marele dictator Ceauşescu de MAREA ŞI VITEJASCA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Trăiască prietenia dintre popoarele române şi ungureşti!

- Uite… Abia am apucat s-o scot…

- Nu trebuia, nea Gyuszi, nu trebuia…serios… eu nu ştiu dacă trebuia s-o scoţi.

- Mie îmi venea rândul s-o iau. De patru ani sunt pe locul trei!

- Te cred . Da’…

- Şi n-am apucat s-o iau…. Că i-o dam lui acesta care are copii, că eu degeaba aveam… că-i ăstălalt care e rudă cu cutare… eu nu eram… iar ăstălalt e tânăr şi e… membru… de viitor… în care ne punem speranţele şi vrem să-l păstrăm…că pe mine ştiau că nu mă apucă strechea şi stau liniştit în banca mea…

- Da, măi nea Gyuszi, dar nu e revoluţia…

- Oleeee! Trăiască Marea Revoluţie ROMÂNĂ!

VIII

În bucătărie, Gyuszi şi Maria stau la masă. Aragazul funcţionează cu toate ochiurile. Maria îşi priveşte fericită bărbatul. Acesta se uită la butelie. Apoi îşi toarnă o ţuică . O dă pe gât. Se privesc. Sunt obosiţi. Ea e fericită.

- Măi, Gyuszi… Mâine ,poimâine te trezeşti c-o ia Cornel pe Diana…

- Da’ ţie parcă nu-ţi prea plăcea…

- Mă ştii că nu te întrebă. Da’ eu ca mamă îi spun că am obligaţia asta. O am şi i-o spun… Că în ce pot eu îl ajut…

Gyuszi o aprobă fără a-i desprinde privirea de la ea.

- Şi când se aşează la casa lui îi dau şi eu…o butelie şi…una alta…

- Numai de nu s-ar chinui… numai… numai…

Se mai privesc o dată în ochi. Aragazul merge în continuare cu toate ochiurile. Gyuszi o mângîie pe mână pe Maria.

IX

În club se ţine o şedinţă condusă de Frontul Salvării Naţionale „Mecanica”. Vacarm. Mulţi vor să vorbească în acelaşi timp. Pe podium se află comitetul. Printre ei e şi Gyuszi. Dinicu, aflat în picioare, ţipă:

- DOMNILOR!!! Linişte! Linişte! Linişte! …Noi nu putem satisface şi răspunde tuturor întrebărilor şi dorinţelor dumneavoastră! Ce vreţi?!? Nici la ale mele nu putem. Asta e! Dar cum bine ştiţi, noi ne-am constituit prin votul dumneavoastră ca să reglementăm câteva probleme! NOI ne-am constituit şi organizat după cum am văzut la televizor pe prototipul! Aşa! Nu după cum a vrut unul sau altul… că trebe o autoritate! TREBE! Aşa temporar dar trebuie să conducă cineva. Noi suntem în slujba Dumneavoastră Atât cât e nevoie…Aşa că şi Frontul cel de la Bucureşti !?!

Unii îl aproba. Se face puţină linişte. Dinicu e încă nemulţumit. Îi face un semn lui Abrudan care se ridică în picioare. El se aşeză.

-Eu am cerut cuvântul pentru că vreau să vă întreb ceva. Am aflat că domnul Vişan a primit o butelie…şi a primit cică şi domnu Ivan şi…îl indică pe Gyuszi…toţi de la tovarăşul Dobre…

Stupoare! Fluierături!… Abrudan revine:

-Eu le cer să spună dacă e sau nu aşa! E sau BA!!!

Huiduieli! Ţipete! Vânzoleală!

X

Pe uşa clubului uzinei ies cei de la prezidiu. Se mai aud vociferări. Dinicu le arată pumnul celor din incintă. Cei de afară sunt tare aprinşi. Gyuszi o ia de capul lui şi pleacă. Vreo doi îl strigă. El tot merge. Fără a întoarce capul le schiţează un salut.

Iarăşi îl strigă.

- Gyuszi! Gyuszi !

Dar el merge; singur şi năuc de supărare. Îi vâjâie urechile. E negru de supărare.

XI

Gyuszi, Mariaşi tatăl ei stau la masă. E noaptea de Anul Nou. Mănâncă cu poftă. Televizorul funcţionează. Maria gustă un pahar de vin alb. Gyuszi remarcă mulţumit şi naiv murăturile.

- Îţi place, tatiţu’ cârnatul’ ?!?

- Da! Da’ mai vreau hrean…

Îl serveşte pe bătrân . Gyuszi gustă şi el din vin. Se înveseleşte.

- Hai noroc, Marie! C-am mai îmbătrânit un an…

- Păi nu desfaci şampania?!?

Gyuszi zâmbeşte. Se uită la bătrân şi vrea să se ridice de la masă dar cel din faţă i-o ia înainte. Sună şi telefonul.

Maria ridică receptorul.

- Alo?!? Da?!?

- E Corneluş!

Apare din hol bătrânul cu sticle de şampanie. Uşile rămân deschise larg în urma-i. El radiază.

- E rece ca ghiaţă! GHIAŢĂ!

Maria se învârte pe loc fără a se putea opri în timp ce vorbeşte la telefon.

- Te pup băiatul mamii! Şi noi îţi dorim numai bine! Gata! …s-au dus, Ceauşescu, comunismul şi dictatura! Vrei să vorbeşti cu tata?… Şi noi îţi dorim numai bine! Vă pupăm pe amândoi!… Vă distraţi bine? La mulţi ani! şi noi o să ciocnim! O să ne gândim şi la voi! Oh…o…o… Numai de nu va-ţi mai chinui voi dar… lasă că vine vremea voastră! La mulţi ani! Ţi-l dau pe tata!

- Gyuszi tocmai aşeza paharele de şampanie pe masă iar bătrânul încerca să deschidă sticla şi era atent să nu lovească ceva.

- Ne transmite: „La mulţi ani!” Şi el şi Diana.! Hai că vrea să vorbească şi cu tine… E de la sindrofia lor…

Gyuszi duce receptorul la ureche. Bătrânul deschide sticla şi toarnă şampania în pahare. Maria gesticulează vorbindu-i tatălui.

- Să ciocnim EXACT la miezul nopţii! Un pahar pentru ei! Oh, băiatul mamii… Atunci trebuie să ciocnim!!!

- Mai repede! Mai repede!…

Se întoarce. Gyuszi lasă receptorul telefonului în furcă. Se serveşte şi el cu un pahar. Îl observă şi el pe Iliescu. Un rictus al feţei. Bătrânul îl atenţionează.

- Vezi că v-a încălecat…

- Lasă tatiţu’ … şi Maria reduce volumul televizorului. Se întoarce spre cei doi bărbaţi. Aceştia vor să ducă paharele la gură şi să bea. Gyuszio e chiar nervos. Bătrânul se hizleşte. Maria e precipitată în faţa televizorului.

- Să vină ceasurile!

Şi ceasurile apar pe ecran. Ele licăie şi invadează ecranul. Sunt din ce în ce mai multe. „ La mulţi ani!”. Cei din cameră se pupa şi se felicita! Maria radiază.!

-Pentru băiatul mamii! LA MULŢI ANI !

Îşi priveşte cu dragoste tatăl şi bărbatul. Gyuszi o priveşte cu căldură. Cu ochii săi mari şi trişti…

RAZBOI IN BUCATARIE, pe N24plus, sambata 21.11.2015, ora 20.

CUM AM FILMAT: RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE

A scrie despre un film pe care l-ai realizat pare gratuit, tardiv , provocator , dar este de netaguit ca randurile tale in alte dati, au şansa de a întâlni un lector deosebit de curios…

Există câteva motivaţii care mă îndeamnă la travaliul scrisului si încerc aceasta, mărturisesc , cu cât mai multă sinceritate si obiectivitate, atât cât îmi stă in putinţă. Realizarea unui film , cel puţin de postura regizorului – una principală -, seamănă cu o adevarată „ întreprindere” , căreia i te închini şi i te dedici , cel puţin o bună perioadă de timp , un proiect cu „ componentă „ tructurală notabilă , care la finele său îţi oferă şansa de a concluziţiona câte ceva , măcar despre proporţia , evoluţia , şansa etc. împlinirii artistice sau a lumii pe care o socoteşti că ai descoperit-o in traseul tău …

Interesant cumse face un film , aproape de anul 2000, în România…

În 1997, sunt invitata la Studioul de film TVR , Domnul Dan Necşule îmi pune în braţe scenariul literar Război în bucătărie , scris de Răsvan Popescu, achiziţionat ulterior de studio , care era destinat a fi realizat de Stere Gulea , devenit recent director general , deci într-o imposibilitate de a-l face.Directorul Studioului îmi solicita o opţiune regizorală , menită să-l convingă dacă îmi va încredinţa scenariul. Proiectul îi făcuse să dea bir cu fugiţii pe unii… Am scris o concepţie regizorală care poziţiona si dezvolta drama, ceea ce mi-a dat câştig de cauză , şi a fost începutul colaborării mele cu Răsvan, un autor căruia i-am administrat ambi’ia , talentul si efortul de a face ca proiectul său să ajungă un film. O poveste de dragoste pe un fundal de adversitate etnică , o poveste cu personaje puţine , dificil de filmat , o distribuţie decisivă pentru care am călătorit de mai multe ori pe ruta Cluj- Oradea- Targu-Mureş , astfel descoperind-o pe Imola Kezdi, o poveste care trebuia sa fie filmată vara şi natural că aceasta s-a întâmplat să fie iarna, care mi-a oferit posibilitatea de a lucra cu „ marele şi notabilul „ Gheorghe Dinică, un film realizat în condiţiile pure – adevărate- tipice de fruste ale Europei de Est…

Dificultatea primordială era de a face o poveste credibilă şi a ţine în balanţă un conflict în care fiecare tabără ( în cazul nostru română şi maghiară ) îşi cere partea. Îmi plăcea povestea , mai ales că opera cu individualităţi , în travaliul regizoral am putut să o dezvolt , iar această problematică de conflict etnic, în care energiile negative se dezvoltă exponenţial , obturând raţionalitatea , nu îmi era străină . Cu mai mulţi ani în urmă am scris o proză , Dragoste şi ură , tot pe această temă a evoluţiei paroxistice şi distrugătoare a energiilor angajate dintr- o minimă stare de conflictualitate…

A fost una din marile bucurii pe care filmul mi le-a adus, faptul că , din faza lui de televiziune , am primit reacţii atât din zona maghiară , cât si din cea română , despre cât de adevărat este în cruzimea şi evoluţia sa. Dinică , un actor care aproape nu scoate o vorbă tot filmul , dar juca ce gândea ungurul , “ a fost exact ca tata” , mi-a spus o doamnă din Covasna ; un prieten din studenţie , din Stei ( Apuseni), m-a sunat să mă felicite. Au fost personalităţi la care ţineam, artişti de a căror forţă nu mă îndoiam şi care au primit bine filmul: Mircea Nedelciu, Ştefan Câlţia , Alex. Leo Şerban etc.

Au fost şi reacţii deosebit de violente : „ …cum am putut eu , tată de fetiţă, să fac opoveste atât de îngrozitoare , în care un tânăr român făcea asemenea grozăvii” şi ta na na şi bla bla bla . Unele, mărturisesc , m-au durut şi chiar întristat.

Pe de altă parte , acel fel frust, simplu, direct de a filma o poveste, un stil pe care , apoi, l-am descoperit (mergând cu alt film prin festivaluri) ca fiind aparţinator unui spaţiu clar delimitat al Europei de Est, mi- a dat încredere într-un fel de a exprima vizual un deziderat artistic…

Mă simt aproape de acest film nu atât prin faptul că îmi aparţine, ci prin acela , major, că descopăr o lume , câteva personaje antrenate în conflict sub o viziune auctorială ţinând de contemporaneitatea propriei lor existenţe …

După ce ai făcut un film, dacă te uiţi pe ciorne, pe planurile de filmare , descoperi din nou evoluţia proiectului, uneori , te îngrozeşti constatând cum hazardul sau rizibilul au influenţat planurile tale sau cu câtă inconştienţă ai mers înainte. Distribuţia a fost căutată multe luni de zile ,dar apoi a fost schimbată cu o săptămână înainte de filmare . Nici vorbă să o regret pe precedenta, dar … Apoi , am umblat mai multe luni fără succes să descoperim un canton părăsit, pentru ca în final să revenim şi să-l amenajăm pe cel descoperit in prima zi de prospecţie împreună cu operatorul Doru Mitran…În varianta de sală(lung metraj ) , filmul a fost gata din noiembrie 1999 , dar când scriu aceste rânduri, în februarie 2001, având toate acordurile luate , nu ştiu încă dacă premiera sa va fi în luna aprilie. Filmul stă de paisprezece luni în cutie. Ca şi România , cinematografia navighează în haos neostenit. Să ne mai mirăm că Eugen Ionesco , inventatorul absurdului, este originar din România?... El , filmul, e deja trecutul… Sunt absolut convins că va mai găsii un public interesat sau televiziuni străine dispuse să-l difuzeze. Ar putea să facă o figură frumoasă şi în câteva festivaluri internaţionale. Dar când va fi aceasta?? Oficiul Naţional al Cinematografiei ne-a tăiat din deviz copia subtitrată în limba engleză…

În perioada pregătirii, am avut şansa de a câştiga un concurs de debut pentru lung metraj cu un alt proiect: Faţă in faţă ( de data aceasta , după un scenariu propriu). Cele două proiecte au ajuns să se intersecteze , rememorez multele presiuni menite să mă determine să renunţ la unul dintre proiecte . Să turnezi două filme unul după altul , o adevărată inconştienţă . În anumite zile simţeam să nu-mi mai ţin capul pe umeri . Răsvan m-a întrebat o singură dată dacaă pot să le duc la capăt pe amândouă , iar eu , care cum aş fi putut să abandonez vreun proiect în care deja mă implicasem major, am mers înainte…

În varianta primă deteleiziune , am filmat în exterior , multe zile , la aproape - 20˚C, ceea ce a transmis de mai multe ori interpreţilor o tensiune interioară favorabilă jocului , apoi, când am realizat completarea de peste 25 minute pentru marele ecran , am filmat cantonul pe platou la televiziune, peste un an , introducând mai multe secvenţe , care intrau în film între finele uneia şi începutul alteia, cu interpreţii, peste mai mult de 18 luni de la primul turnaj , totul fără să se simtă . Nu a fost uşor , un rateu era uşor posibil. Dar pentru filmarea de pe platou a decorului real , nu pot să nu îi mulţumesc încă odată operatorului Doru Mitran …

Am ajuns să văd filmul de mai multe ori în diferite proiecţii cu public. Momentele povestirii de dragoste evident , emoţionează ,parcă îţi freamătă inima, mi-a zic cineva . Eugenia Vodă , scriind o critică severă în România Literară , remarca derularea spectaculoasă pe sinusoida sentimentală a filmului. De mai multe ori am simţit cum îi cuprinde un junghi pe unii spectatori când dezertorul ( interpretata de Ovidiu Niculescu) îl leagă cu lanţul sau încearcă să-l facă să mănânce forţat pe bătrânul cantonier. Finalul când tânărul îl descoperă pe cantonier mort , Dinică joacă perfect moartea, îti taie răsuflarea , sala îngheaţă , este una din secvenţele cele mai puternice realizate de mine. Poţi înţelege atunci ce e cinema-ul, ce forţă maximă de expresie… În acele momente, nimic din dificultăţi , probleme , adversităţi etc. nu mai contează. Faptul că un film rămâne independent să „ navigheze” în lume, chiar şi fără tine , să te exprime sau să vorbească în numele tău , face ca efortul să nu fie gratuit. Altfel ar fi îngrozitor. Dar aşa , câte din pasiuni , energii, acţiuni nu se risipesc şi se pierd , se duc, lăsându-l pe acest „ object” artistic care este filmul, sau chiar o carte acum , să-şi urmeze drumul…Marius Th. Barna

(Text aparut in Observatorul Cultural, aprilie 2002, dar si in volumul cu acelasi titlu al lui Razvan Popescu, publicat la PARALELA 45, in 2004)

Da la GAUDEAMUS 2015

Criticul Paul Cernat despre volum, pe coperta patru: Scrise din perspective multiple, prozele lui Marius Teodor Barna au certe calități cinematografice: ritm, naturalețe a dialogurilor, decupaje situaționale eficiente. Experiența de regizor și dramaturg se simte la tot pasul: nu doar la nivel de construcție, ci și în calitatea privirii. De remarcat robustețea realistă, o anume franchețe bărbăteasca a "scenelor de viață urbană". Ceea ce particularizează aceste scurtmetraje narative este naturalețea și, asa-zicând, simplitatea complexă cu care autorul surprinde pe viu dinamica relațiilor interumane.

Fotografia copertei a fost realizată de artistul giurgiuvean Daniel Grecu.

Marius Th Barna, regizor, scenarist și producator de film s-a născut la Oradea, la 7 septembrie 1960. Este absolvent al Facultății de Regie Film din cadrul ATF București în 1995. Filmul de absolvență MAIL LIFE a fost premiat la Edinburgh, Montreal, Sankt-Petersburgh, fiind achiziționat de Canal Plus.

A realizat mai multe lung metraje de ficțiune. Față în față (1999, selectat la Montreal, Helsinki, Alexandria, Los Angeles) Război în bucătarie, (după un scenariu de Răsvan Popescu, prezentat la Sarajevo, Geneva, Kiev, Albena etc.), Dincolo de America (Cairo, Viena, Moscova), Casanova Identitate Femină. Este regizorul și producatorului lung metrajului documentar UTOPIA IMPUSA (după un scenariu de Lucian Dan Teodorovici) ce reflecta perioada comunistă prin câteva cuvinte - teme cult.

Volumul său de teatru - Erotica 2000 - fost premiat de Ministerul Culturii si Cultelor pentru debut în 2003.

A produs, alături de Alexandru Iclozan, mai multe filme de ficțiune: Umilința (regia: Catalin Apostol - Cairo), Viata mea sexuală (Cornel George Popa - Moscova), Ana (regie: Alexa Visarion - Salonic, New-York). În prezent este producator la Paradox Film. (Editura Zorio)

La targul GAUDEAMUS  EDITURA ZORIO, INEL  3. 20 stand 111.
 https://www.youtube.com/watch?v=OlFCtx-je8w
http://www.revistaluceafarul.ro/index.html…
http://www.bihon.ro/o-carte-care-lasa-amprente-viat…/1578284...