I
Când a apărut Dinescu la
televizor, Ceauşescu îi mai speria doar pe fraieri… A fost un
uruit în oraş. Un vuiet de telefoane, maşini, tramvaie, voci şi
câte mai câte. Pentru multe minute, Dinescu a fost Dumnezeul
multora.
Lazăr Tornel
a fost primul care i-a rupt lui Nae portretul, în curtea goală a
fabricii. Îl porecliseră aşa pentru că era omul directorului şi
îi turna pe toţi. Nu
era un om rău. Era curat şi pedant. Funcţionar. Avea umor şi la
cei 50 şi ceva de ani era un mare fante. Dumnezeu îi dăduse o
fată. Il înţepa întrebându-l de viitorul ginere, încă
necunoscut, Dinicu, un mare palavragiu. Lazăr tăcea dar maxilarele
îi tremurau continuu. Cică, iubitului fetei îi era sortit să
toace averea bătrânului. Bătrânul scăpase cu vârsta ;
nimeni nu l-a scuipat în obraz. In jurul lui s-au strâns mulţi.
Au început să
vorbească între ei, să ţipe şi să chiuie. Se tot pupau. S-au
oprit toate presele şi strungurile, iar oamenii [nu-şi găseau
locul. Unii au deschis o sticlă de palincă pe care o aveau în
raftul de scule. Cam
într-o oră s-a golit toată fabrica.
Unii au plecat acasă şi s-au
lipit de televizoare. Alţii s-au dus în centru la Primărie. Aici,
din cinci în cinci minute, se anunţa un nou primar sau o altă
otrăvire a apei. Spre seară, au început să se audă şi de
teroriştii de la aeroport. Intre timp căzuseră multe guverne
locale. In multe erau băieţi tineri, de mare nădejde, dar apăreau
tot felul de directori. Mulţimea îi huiduia pe ştabi cu
consecvenţă.
II
Când Gyuszi
s-a întors acasă, Ceauşescu fusese prins, iar Caramitru urca pe
tanc, îi impălora pe terorişti să nu mai tragă. Maria îşi
frângea mâinile cu disperare. Gyuszi a vrut să
sune la telefon pe o vară de-a lui din capitală dar n-a reuşit ca
receptorul ţiuia într-un fel miterios.
Nevastă-sa a făcut repede masa
în sufragerie unde erau strânşi cu toţii. El, ea şi Cornel;
socru-su’ Ion se culcase de cum apăruse Nicolaescu la televizor.
Puştiu’ ţipa într-una; Ole, ole, ole şi iar ole. Gyuszi era
răguşit. Maria care îl tot deochia pe Petrică, că era frumos şi
deştept şi tânăr, îl blagoslovea pe taică-su’. Că cum poate
să doarmă când ţara se chinuie. Ea se uita cu drag la Cornel care
era tânăr şi n-o să mai prindă o viaţă de câine. Lui Gyuszi
îi era tare foame. Maria s-a dus la vecini să schimbe butelia că
se şi terminase. N-a reuşit. Le-a făcut o papară pe reşou.
Mâncau cu toţii şi se uitau la televizor.
Cuvintele veneau de la televizor.
CARAMITRU: Nu mai trageţi! Nu
mai trageţi!
MARIA: Gyuszi, Gyuszi…
GYUSZI: Sss,ssss, fi-ţi atenţi…
MARIA: Doamne, doamne, ţţ…
CORNEL: Mama!
MARIA: Gyuszi, spune şi tu ce
vor ăia?!?
GYUSZI: Vor pe dracu!
CARAMITRU: Dictatorul Ceauşescu
a fost prins! Dictatura
comunistă….
CORNEL: Trebe’ să curgă
sânge….
MARIA : Morţii de la
Timişoara...
GYUSZI: Ce-i cu ei?
MARIA: Nu-i lăsa!
CARAMITRU: Armata e cu
noi...
CORNEL: N-am stare...
GYUSZI: Gata, gata! Că s-au
dus.
CORNEL: Secu e secu...
MARIA: Aşa e!
UN REVOLUŢIONAR: Nu mai
trageţi, nu mai trageţi, predaţi-vă!
GYUSZI: Ţi-ai găsit?!?
CORNEL: Măi, măi, nu ştiu
cum stau acolo!
MARIA: Aşa în faţă.
GYUSZI: Îi poate împuşca
imediat! Măi! Da’ nu-i joacă!
UN REVOLUŢIONAR: De-aici
din studioul patru!
MARIA: Oi! Oi, oi, oiioi!
GYUSZI: Ia să-l chemi pe
tatu-tău! Că el era mare
luptător în munţi!
MARIA: De cum a apărut
Nicolaescu a zis că-i şarlatanie!
Că nu se face
revoluţie cu artiştii!
CORNEL: L-am sculat eu să-i
zic de Iliescu că le anunţa
în conducerea nouă
pe Blandiana şi doamna Cornea
şi Brucan...
MARIA: Au fost toţi la
televizor. Şi Petre Roman şi vreo
trei generali iar
tata, ca şi Toma, le sforăie. Da
săracul a umblat
toată dimineaţa cu căruciorul
după butelie.
MAZILIU: Fac un apel la
trupele Ministerului de Interne!
CORNEL: Mă da’ ăsta n-a
fost securist?
GYUSZI: A fost! Da’ a
protestat la Geneva.
MARIA: Eu când îi văd pe
copii ăştia...că dacă era peste
un an când era
Cornel în armată...
CORNEL: Fără milă,
trăgeam!
MAZILU: Am fost conducătorul
unităţii militare de elită...
GYUSZI: Le are.
MARIA: Tati, uite că
nemernicii ăştia nu se lasă...
GYUSZI: Le e frică!
CORNEL: Trebuie făcută
curăţenie în ţară!
GYUSZI: Hm, mintenaş...
MARIA: Doamne da’ de nu
i-ar mai ierta Dumnezeu...
CORNEL: Hai să dăm pe
unguri.
GYUSZI: Lasă-l aici că-i
mai cald...
PETRE POPESCU: Revenim în
studioul...
MARIA: Dă-l în acolo că
ei ştiu mai multe!
Televiziunea maghiară transmitea
programul de actualităţi de
la francezi.
ANTHENE2: Bucharest paye du
sang sa liberte. Tout le
monde regarde
attentivement les Roumains qui luttent
contre Dracula
comuniste!
GYUSZI: S-au dus, mă! S-au
dus! Hai mă la noi să-l văd pe
Caramitru!
Cornel s-a ridicat de la masă şi
a schimbat din nou postul. A ieşit
pe balcon şi a început să ţipe
de zor.
-
Ole, ole, ole! Ceauşescu nu mai e!
Jos, în curtea blocului, era
toată gaşca. La parter, în blocul familiei sale, Laurenţiu
instalase un televizor. Aveau vin şi lumânări. Se pupau. L-au
fluierat şi pe Cornel care a coborât de grabă. Au stat toată
noaptea. Nimeni nu le-a spus nimic. Puţini s-au culcat şi lumini
era pe la aproape toate ferestrele. Televizoarele duduiau. Cerul era
plin de stele. Spre dimineaţă, Cornel s-a reîntors acasă.
Gyuszi şi Maria erau tot în
faţa televizorului. Cornel s-a aşezat la masă.
Gyuszi a început să se îmbrace.
Maria i-a făcut pachetul. Gyuszi îşi făcea pantofii când a
apărut socrul său în cameră. Era voios şi zăngănea sticlele de
lapte. Şi-a şi aprins o ţigară.
-Gyuszi, voi lucraţi astăzi?
Gyuszi a fost puţin mirat. A
băjmăjit ceva. S-a ridicat şi a sunat la fabrică.
-Alo, alo, alo! Poarta!
Poarta!...
Ai lui aţipeau la televizor.
Gyuszi s-a aşezat la masă. I-a turnat lui socru-său o palincă.
Au ciocnit.
-E liber pînă de Crăciun.
-Lăudat fie Iisus!
III
Două zile nu s-au mişcat din
faţa televizorului. Mâncau cu poftă şi oalele se adunau pe masă.
Au trecut pe la ei şi vecini şi colegi de-ai lui Gyuszi dar l-au
găsit ameţit şi au discutat cu Maria. Maria ştia ce se întâmplă
în Bucureşti. La masa din sufragerie s-a bărbierit Cornel, iar la
televizor apăruseră: Iliescu, Roman şi unul cu barbă. Cornel n-a
mai plecat de acasă. A sunat-o pe iubita lui şi a venit ea la el.
Mariei nu-i plăcea de Diana că i se părea fandosită. Gyuszi i-a
simţit privirea de regret când fata s-a aşezat la masă şi s-a
bucurat când a văzut că trece peste asta. A apărut la televizor
doamna Doina Cornea. Ei, toţi, au început să ţipe într-un glas:
’’Ura! Ura! Ura!’’.
Bătrânul intrase în cameră cu
o farfurie de sarmale şi s-a speriat. Le-a scăpat pe covor. Dar
Maria s-a ridicat de la masă şi l-a luat în braţe.
-Tătiţu’, tătiţu’!
Lasă-le în acolo de sarmale!...Uite că am apucat să ajungem şi
ziua asta!... Tătiţu’, tătiţu’...
IV
A sunat soneria. Maria a
ieşit să deschidă uşa. Cei trei bărbaţi ciocneau în faţa
televizorului. Maria l-a chemat pe Gyuszi în bucătărie. Acolo era
Nelu Dobre şi învârtea între degete un bileţel. Şedea pe un
scaun. Gyuszi s-a aşezat şi el.
-Ce-i tov.
Dobre?...Trăieşti?!?
-Mă,Gyuszi, mă,...Tu mă
şti pe mine, mă...
-Parcă te alergau ăia prin
fabrică...
-Mă, tu mă şti pe
mine...că n-am supărat pe nimeni...şi n-am făcut rău
nimănui...Că pe cine am putut am ajutat...c-o casă...c-o
butelie...sau un bilet de tratament...Aşa au fost indicaţiile.
-No şi ce! I-auzi! ai să mă
faci să-mi dea lacrimile...Dobre...ai fost tu om mare şi greu
!GREU!O ştii şi matale...
-Mă, Gyuszi...
-Gata, te-ai dus! Ce te
agăţi?
-Nu mă agăţ.
Gata!...Predau! Tot!
-Aşa, mă! Şi-atunci?!?
-Gata, gata!...M-am apucat să
fac ordine! Oi plimba şi eu nepoţii! Numai’ că uite am găsit
într-un sertar câteva bonuri de ridicat butelii.
-Şi?!?
-Mă, ca să le ia cine s-o
nimeri?!? Eşti tu! Mai e şi Letea! Şi Indianu şi Ivan şi câţiva
care staţi în fruntea listei de ani de zile să luaţi o butelie...
-I-auzi?!?
-Da!mă’ Gyuszi! Nu te iuta
aşa la mine că ştiu eu cine e om bun şi necăjit...Sindicatu’ a
avut şi el păcatele lui...Că şti că partidu’ ne călărea pe
toţi...
Gyuszi se smuci într-o
parte şi Dobre crezu că vrea să-l pocnească. Dar el îşi puse o
ţigară între buze. Ieşi din bucătărie lăsându-l pe celălalt
singur. În hol se lovi de Maria care se ştergea cu un ştergar pe
mâini.
-Ce faci?
Îl auzi pe porcu’ şela!
-Da! da’ ce faci?!? Ca să
nu-mi spui c-o fi şi că n-o fi şi n-o ieşi că înnebunesc!
-Maria!
-Gyuszi!
-Tu eşti nebună!
Nu sunt şi şti bine că iar
ni s-a terminat gazu’! Că aştepţi butelia de ani de zile! Că pe
asta am dat cinci mii! Nu trei sute!
-Mă compromit!
Da’ de ce? Nu e
revoluţie?!? Pentru cine?! Pentru ei? Pentru ştabi? Pentru
secretaru’...pentru tov. Ilisie?!?...pentru tov. Director?!?
-Taci tu!
-Ce să tac?!? Taci tu! Ia
bonu’ şi du-te şi scoate butelia! Om avea una de rezervă pe care
o s-o încărcăm şi oi găti şi eu liniştită că nu mă lasă
gazu’!
-Mă acesta-i şerpos?!?
-Îi pe dracu’ că i s-a
dus vremea!
V
Când Gyuszi a ajuns în secţie,
de macaraua de la podul rulant era agăţată o mătură întoarsă.
Toate strungurile duduiau dar nimeni nu lucra. Băieţii erau
deoparte şi discutau de „odiosu” ce fusese împuşcat. Mătura
se rotea şi Gyuszi observă acum tava de colectare a deşeurilor
aşezată dedesubt. Era plină de murdării şi excremente; rămăşiţe
ala diferitelor materiale de propaganda sindicală sau politica
plutea alături de câteva sticle şi un şobolan. Într-o poză,
Gyuszi îi observă pe cei „doi”! Putea! Un fum uşor şi palid
se răspândea. Cineva aruncase un pumn de vaselină care ardea
mocnit. Gyuszi scuipa cu poftă. Apoi se adresă celorlalţi:
-Noroc, bă?!?...Ole?
-OLE! OLE!
-Cum aţi dormit?
-Ce somn tov. Maistru?!
PROCESUL!!!
-Ce, bă! Da’ acela a fost
proces?!?
-A fost pe pizda-măsii!
-N-a prea fost...da’
trebuia împuşcat să le taie avântul la terorişti!
-Toţi ar trebui jugăniţi!
-Să le ia mau’!
-Eu credeam că „piticu”
fuge la arabi...
-L-au lăsat de izbelişte
ai lui!
-El nu s-a lăsat!
-Bă! Da’ ce voce avea
acela!
-Procurorul!
-Nu, mă! era judecătoru’
-Ce ţi-l mai pizduia...
-Avocaţii lui erau pe
nicăieri...
-Erau înţeleşi!
-El se ţinea tare!
-Ea era mai slabă dar el: Nu
şi NU!!!
-Numa’ în faţa poporului!
-Le avea, măi...
-Era tare Nae!
-Se tot uita la ceas...
-Bă, îţi dai seama dacă
scăpa...
-Îi termina!
-Ne termina!
Gyuszi îi lăsa să vorbească
şi o lua prin secţie. Era mulţumit.Nu atât că-l împuşcase pe
Nae, el sincer nu se aşteptase la asta niciodata, ci că nimeni nu
avea nimic cu el. „ Uite. Ce bine că fusese om şi nu se legase de
nimeni şi-şi văzuse de treabă, că nu-l înjură nimeni şi
băieţii liniştiţi...” . Toată lumea se plimba şi stătea de
vorbă. Radioul transmitea ştiri după ştiri. Se amestecă printre
alţii. Urcă sus la birouri. Multe uşi erau mânjite cu catran sau
rahat. Lunga centrală telefonică era biroul securistului uzinei. Pe
uşa acestuia a fost agăţată o cutie poştală. O cutie pe care nu
era niciodată scris nimic. Biroul era răvăşit. Printre cei câţiva
dinăuntru, îl recunoscu pe Dinicu.
- Aţi găsit ceva???
Dinicu clătină din cap. Îi
arată o cutie de ciocolată plină cu delegaţi şi biroul şi
fişetul pe care erau numai bilete de tren. Bilete şi iar bilete;
peste tot, numai bilete.
- Îşi bat şi acum joc de noi!
Păi de ce îţi spun eu să-i
futem pe toţi şefii.Adică, nu
dosare ! nu scrisori! nu liste! Numa’ bilete de tren???
Gyuszi n-a spus nimic. A ieşit
cu Dinicu după el. A luat cutia poştală de pe uşă, a deschis un
geam de pe coridor şi a aruncat-o drept în mijlocul curţii .
-Mă, Gyuszi, mă…
-
Gata, mă! La vot! Să vedem cine rămîne şi cine pleacă!
Toată conducerea, fiecare şef
sau şefuleţ să fie ales!
- S-au făcut tot felul de
liste, de bilete, de cupoane. Înainte de votarea finală, Gyuszi
care era şi el în poziţia a patra, a tot stat şi cugetat. De
multe ori s-a trezit în mînă cu bonul de butelie.Ofta. Câţi
trecuseră pînă să-şi poată şi el cumpăra o butelie fără să
nenorocească bugetul familiei. Când îi spunea el lui Cornel cât
trebuie să icneşti în viaţa asta! Şi lui i se făcuse lehamite
de vorbele sale; d-apoi băiatului. Măcar de-ar duce-o el mai bine.
Ei, ei, ei... Cum zicea Cornel, acu trei ani, până
l-a pocnit peste gură Maria:
- Sunt sătul de minciunile
mele!…A votat toată lumea. De la muncitori până la ingineri; de
la director până la femeia de serviciu, pompier sau portar…Toată
conducerea a fost demisia!…
VI
Gyuszi a lăsat căruciorul
pentru butelii la intrarea în magazin. Vânzătorul l-a chemat la
casă. I-a dat restul. Gyuszi nu scotea o vorbă.
Vânzătorul l-a chemat pe şeful său. Şeful a apărut în
magazin. A cercetat cu atenţie bonul şi a dispărut pe uşa care
intrase. Gyuszi nu se lasă şi-l urmează. După ce-au trecut prin
vreo trei coridoare întunecoase, grasul s-a oprit în faţa unei uşi
. Nu i-a spus nimic lui Gyuszi. S-au privit
lung. Au intrat înăuntru dar după ce uşa a fost descuiată cu
mare atenţie. Pe mai multe rafturi erau numai şi numai butelii.
Lui Gyuszi i s-a tăiat respiraţia. Şefu’ s-a
dus după o tejghea. Gyuszi n-a mai făcut nici un pas.
Într-un dosar au trecute mai multe detalii de pe bonul adus de
Gyuszi. El număra în şoaptă buteliile şi se gândea… „Doamne,
doamne,… câte butelii şi câţi bani sunt aici… dacă aş mai
avea una i-aş da-o lu’ socru’ meu s-o ţină în garaj unde are
el sculele şi beţele de pescuit că ar putea să facă o lampă cu
gaz şi câte ar mai putea el face… el care e cel mai cel mai
„eszer-meşter” ….dacă ar avea cinci le-ar vinde şi şi-ar
lua motocicletă…ţţ ţţ ţţ…cu 20 de butelii şi-ar rezolva
toate problemele… şi pe cele de acum şi pe cele din următorii
trei ani! …Doamne, doamne, doamne… Era himnotizat de rafturile de
butelii! Şeful s-a dus la fereastră şi a cercetat din nou bonul.
Gyuszi îl privea cu răutate. Celălalt a tuşit
semnificativ. S-a dus şi a luat o butelie din raft. A aşezat-o pe
masă. Gyuszi nu schiţa nici un gest. Grasul
s-a aplecat şi a luat o cârpă dintr-un sertar . Gyuszi îl
urmărea cu atenţie. A şters butelia de praf. Se uitau unul
la celălalt. Grasul parcă se blegise de tot. Gyuszi începuse
să-şi revină …A scos un pachet de ţigări. Carpaţi- ieftine şi
tari! Pe una a umezit-o. În privirea lui,
buna şi caldă, grasul l-a citit! Grasul s-a
oprit din ştersul buteliei. A privit un anunţ de pe perete.
„PERICOL DE EXPLOZIE”. Gyuszi a lut butelia şi după un gest
scurt în loc de salut a ieşit. A aşezat butelia în cărucior şi
a plecat pierzîndu-se printre trecători.
VII
Gyuszi trăgea voios căruciorul
de butelii. Deşi iarnă, afară era vreme frumoasă. Gyuszi simţea
că zboară. Fredona. Treceau câteva maşini cu ajutoare . Erau
străine. El se opri şi le salută cu bucurie. Pe
străzi era o veselie generală. Revoluţie, sărbători, toţi
oameni se iubeau.
Gyuszi s-a
oprit în faţa unui birt. Pe terasa de beton, oamenii stăteau
în faţa unor mese de tablă. Gyuszi a intrat cu căruciorul după
el. Când să comande berea, s-a trezit cu Abrudan
în spatele său.
- Noroc, nea
Gyuszi!
- Noroc!
S-au privit. Au ajuns la masă,
au ciocnit şi au băut. Iarăşi s-au privit. Şi Abrudan era vesel!
- E bine?!? OLE!!!
- OLE!!! Olele!!!
Abrudan îşi desface servieta
murdară şi veche. O deschide şi o întoarse. Se
rostogolesc portocale.
- Vrei, nea Gyuszi? Pentru
doamna…
- Avem şi noi c-a luat ieri
fecioru’ din centru…
Abrudan descoperă butelia.
- Aţi rămas fără butelie?!?
- No, no, no, no,…ţţ… ţţ
… Hai că dau o bere.
- Păi?!?
- E NOUĂ! Acum am luat-o!
- Bravo,bravo!!! …cum
aşa?!?…De unde?
- DOUĂ SUTE ŞAPTEZECI ŞI DOI
DE LEI ŞI PATRUZECI ŞI CINCI DE BANI!!!
Abrudan radiază. Gyuszi se duce
la ghereta metalică şi revine cu două beri. Râgâie cu poftă.
- Ei, ei,
ei. Eu am cinci mii pe una acu’ trei ani…
O mângâie ca pe un prunc. Îl
priveşte cu mare bucurie pe Abrudan. Se uită apoi cu modestie în
jos la butelie.
- Acu’ chiar că nu mai ai
probleme…
- Bă, Abrudane! Ştii cum era?
Când ţi-era lumea mai dragă…De SĂRBĂTORI, în CONCEDIU,CÂND
AVEAM ŞI EU O TREABĂ!!!
- Întotdeauna se întâmpla
aţa...
- Şi ţine-te şi aleargă
după maşină prin oraş, dă telefoane la cunoştinţe… Uneori
MARIA era cu MÂNCAREA CALDĂ pe aragaz!!!
- Acu’ trei ani la soacră-mea
în cartier s-au bătut ca chiorii când a venit maşina care nu mai
trecuse de trei săptâmâni…
Mai beau cu poftă, fiecare, câte
o gură de bere. Abrudeanu se freca pe bărbie. Un beţiv ridică
sticla în sus şi răcneşte:
- Trăiască
MAREA REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Ce l-a pus la zid pe cel mai
ticălos dictator!
- I-auzi puradelu’ !
- Anul 1989 ! Nu se mai putea!
Polonia! Cehoslovacia! Germania! Ungaria! Şi acu’ România!
- De unde a-ţi luat-o!
- Mă, e, …ps, ps…
- Hai, nea Gyuszi, zi-mi şi
mie că doar n-o fi groasă!
- Lasă… Acu’ să vezi c-o
să fie pe toate drumurile...
- Mă duc duc acu’ s-o
cumpăr!
Gyuszi ezită. Abrudan insistă.
Se privesc.
- Mai, Abrudan, mai …
- Hai, nea
Gyuszi! Se poate?!?
Se mai privesc odată. Iarăşi
beau. Şi se mai privesc.
- Mi-a dat Dobre un bon de scos
butelia… Un bon în regulă!
- Cum dracu’ ?!? DE FRICĂ!
- A fost el de capul lui la
mine!
- Ei, ei?!?
- Nu eu l-am chemat!
- Te cred! Îs nişte curve
ăşti…
- C-o fi, c-o păţi… că
i-au mai rămas nişte bonuri…
- Ei, na?!?
- Era oricum printre primii pe
tabel…De cinşpe ani m-am înscris… Nu poţi cu una în casă…
- Fără eşti chiar pe
nicăieri.
- Aşa…a fost…
- Măi…măi…
- Am luat-o
că doar nu era s-o las să se piardă. Hai noroc!
- Beau şi iarăşi se privesc.
Veselie mare pe terasă. Radioul continuă să funcţioneze. Mai
apare lângă ei beţivul. Se clatină.
- Ole! Ole! Ole! A murit
împuşcat marele dictator Ceauşescu de MAREA ŞI VITEJASCA
REVOLUŢIE ROMÂNĂ! Trăiască prietenia dintre popoarele române şi
ungureşti!
- Uite… Abia am apucat s-o
scot…
- Nu trebuia, nea Gyuszi, nu
trebuia…serios… eu nu ştiu dacă trebuia s-o scoţi.
- Mie îmi
venea rândul s-o iau. De patru ani sunt pe locul trei!
- Te cred . Da’…
- Şi n-am apucat s-o iau….
Că i-o dam lui acesta care are copii, că eu degeaba aveam… că-i
ăstălalt care e rudă cu cutare… eu nu eram… iar ăstălalt e
tânăr şi e… membru… de viitor… în care ne punem speranţele
şi vrem să-l păstrăm…că pe mine ştiau că nu mă apucă
strechea şi stau liniştit în banca mea…
- Da, măi nea Gyuszi, dar nu e
revoluţia…
- Oleeee! Trăiască Marea
Revoluţie ROMÂNĂ!
VIII
În bucătărie, Gyuszi şi Maria
stau la masă. Aragazul funcţionează cu toate
ochiurile. Maria îşi priveşte fericită bărbatul. Acesta
se uită la butelie. Apoi îşi toarnă o ţuică . O dă pe gât. Se
privesc. Sunt obosiţi. Ea e fericită.
- Măi, Gyuszi… Mâine
,poimâine te trezeşti c-o ia Cornel pe Diana…
- Da’ ţie parcă nu-ţi prea
plăcea…
- Mă ştii că nu te întrebă.
Da’ eu ca mamă îi spun că am obligaţia asta. O
am şi i-o spun… Că în ce pot eu îl ajut…
Gyuszi o aprobă fără a-i
desprinde privirea de la ea.
- Şi când se aşează la casa
lui îi dau şi eu…o butelie şi…una alta…
- Numai de nu s-ar chinui…
numai… numai…
Se mai privesc o dată în ochi.
Aragazul merge în continuare cu toate ochiurile. Gyuszi o mângîie
pe mână pe Maria.
IX
În club se ţine o şedinţă
condusă de Frontul Salvării Naţionale „Mecanica”. Vacarm.
Mulţi vor să vorbească în acelaşi timp. Pe podium se află
comitetul. Printre ei e şi Gyuszi. Dinicu, aflat
în picioare, ţipă:
-
DOMNILOR!!! Linişte! Linişte! Linişte! …Noi nu putem
satisface şi răspunde tuturor întrebărilor şi dorinţelor
dumneavoastră! Ce vreţi?!? Nici la ale mele nu putem. Asta e! Dar
cum bine ştiţi, noi ne-am constituit prin votul dumneavoastră ca
să reglementăm câteva probleme! NOI ne-am constituit şi
organizat după cum am văzut la televizor pe prototipul! Aşa! Nu
după cum a vrut unul sau altul… că trebe o autoritate! TREBE! Aşa
temporar dar trebuie să conducă cineva. Noi suntem în slujba
Dumneavoastră Atât cât e nevoie…Aşa că şi Frontul cel de la
Bucureşti !?!
Unii îl
aproba. Se face puţină linişte. Dinicu e încă nemulţumit.
Îi face un semn lui Abrudan care se ridică în picioare. El se
aşeză.
-Eu am cerut cuvântul pentru că
vreau să vă întreb ceva. Am aflat că domnul Vişan a primit o
butelie…şi a primit cică şi domnu Ivan şi…îl indică pe
Gyuszi…toţi de la tovarăşul Dobre…
Stupoare! Fluierături!…
Abrudan revine:
-Eu le cer să spună dacă e sau
nu aşa! E sau BA!!!
Huiduieli! Ţipete! Vânzoleală!
X
Pe uşa clubului uzinei ies cei
de la prezidiu. Se mai aud vociferări. Dinicu le arată pumnul celor
din incintă. Cei de afară sunt tare aprinşi. Gyuszi o ia de capul
lui şi pleacă. Vreo doi îl strigă. El tot
merge. Fără a întoarce capul le schiţează un salut.
Iarăşi îl strigă.
- Gyuszi! Gyuszi !
Dar el merge; singur şi năuc de
supărare. Îi vâjâie urechile. E negru de supărare.
XI
Gyuszi, Mariaşi tatăl ei stau
la masă. E noaptea de Anul Nou. Mănâncă cu poftă. Televizorul
funcţionează. Maria gustă un pahar de vin alb. Gyuszi remarcă
mulţumit şi naiv murăturile.
- Îţi place, tatiţu’
cârnatul’ ?!?
- Da! Da’ mai vreau hrean…
Îl serveşte pe bătrân .
Gyuszi gustă şi el din vin. Se
înveseleşte.
- Hai noroc, Marie! C-am mai
îmbătrânit un an…
- Păi nu desfaci şampania?!?
Gyuszi zâmbeşte. Se uită la
bătrân şi vrea să se ridice de la masă dar cel din faţă i-o ia
înainte. Sună şi telefonul.
Maria ridică receptorul.
- Alo?!? Da?!?
- E Corneluş!
Apare din hol bătrânul cu
sticle de şampanie. Uşile rămân deschise larg în urma-i. El
radiază.
- E rece ca
ghiaţă! GHIAŢĂ!
Maria se învârte pe loc fără
a se putea opri în timp ce vorbeşte la telefon.
- Te pup băiatul mamii! Şi
noi îţi dorim numai bine! Gata! …s-au dus, Ceauşescu, comunismul
şi dictatura! Vrei să vorbeşti cu tata?… Şi noi îţi dorim
numai bine! Vă pupăm pe amândoi!… Vă distraţi bine? La mulţi
ani! şi noi o să ciocnim! O să ne gândim şi la voi! Oh…o…o…
Numai de nu va-ţi mai chinui voi dar… lasă că vine vremea
voastră! La mulţi ani! Ţi-l dau pe tata!
- Gyuszi tocmai aşeza
paharele de şampanie pe masă iar bătrânul încerca să deschidă
sticla şi era atent să nu lovească ceva.
- Ne transmite: „La mulţi
ani!” Şi el şi Diana.! Hai că vrea să
vorbească şi cu tine… E de la sindrofia lor…
Gyuszi duce receptorul la ureche.
Bătrânul deschide sticla şi toarnă şampania în pahare. Maria
gesticulează vorbindu-i tatălui.
- Să ciocnim EXACT la miezul
nopţii! Un pahar pentru ei! Oh, băiatul mamii…
Atunci trebuie să ciocnim!!!
- Mai repede! Mai repede!…
Se întoarce. Gyuszi
lasă receptorul telefonului în furcă. Se serveşte şi el
cu un pahar. Îl observă şi el pe Iliescu. Un rictus al feţei.
Bătrânul îl atenţionează.
- Vezi că v-a încălecat…
- Lasă tatiţu’ … şi
Maria reduce volumul televizorului. Se întoarce spre cei doi
bărbaţi. Aceştia vor să ducă paharele la gură şi să bea.
Gyuszio e chiar nervos. Bătrânul se
hizleşte. Maria e precipitată în faţa televizorului.
- Să vină ceasurile!
Şi ceasurile apar pe ecran. Ele
licăie şi invadează ecranul. Sunt din ce în ce mai multe. „ La
mulţi ani!”. Cei din cameră se pupa şi se felicita! Maria
radiază.!
-Pentru băiatul mamii! LA
MULŢI ANI !
Îşi priveşte cu dragoste tatăl
şi bărbatul. Gyuszi o priveşte cu căldură. Cu ochii săi mari şi
trişti…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu