DRAGOSTE SI URA, doar proza...

După ce ne naştem învăţăm ce e binele şi răul, dragostea şi ura, Dumnezeu şi păcatul. Toate acestea trăiesc în noi, dar cei care ne ţin de mână se simt îndatoraţi să ni le repete pentru a nu le confunda. După ani, care nu rareori sunt mulţi, se naşte în tine o dorinţă căreia ajungi să i te înrobeşti cu toată energia şi puterea ce o posezi şi, condus de o voinţă oarbă, încerci cu o disperare vecină cu nebunia să învingi tot ceea ce ţi se opune, chiar cu riscul de a te pierde pe tine însăţi. Mintea este slabă faţă de ceea ce prin sânge vine de la inimă...

Sunt întinsă în pat. Simt că mă prinde somnul. Aş fuma. Mi-e atât de lene să mă ridic. Tac. Dar nu pot să-mi abandonez gândurile...

Iubi ar fi trebuit să fi venit. Mi-e atât de drag. Visurile unuia sunt şi ale celuilalt. Şi, deşi trăim într-o ţară de căcat, cu o lume nenorocită şi o viaţă mizeră, eu şi el suntem fericiţi...Ce e dragostea în stare...

Vorbind, mă aprind. Îmi dau seama că devin mai pătimaşă, mai impulsivă şi că pot părea lesne o exaltată. Cei care m-ar asculta sau m-ar citi dacă aş scrie, şi ce păcat că n-am această înzestrare căci ce pagini ar ieşi, cu aventuri, pasiuni şi ce mai viaţă, vai, vai, vai... dar pe bună dreptate, ar putea spune oricine că sunt prea pulsională şi aşa... deloc chibzuită... Hm… că pledez fără a dezvălui, că invoc fără să cer şi că, deşi tot vorbesc, mă agit, ţip sau alerg fără ca ceva concret să se poată observa sau intui... Totuşi realizez că şi eu şi oricine şi de oriunde şi oricând, înapoi aici se va întoarce, va descoperi totul aşa cum a fost cu dragostea şi ura ce dau oamenilor nebănuite forţe... Sunt lucruri de care nu mă îndoiesc.

Întotdeauna după masa de prânz stau întinsă în pat. Intimităţi. Chiar şi sexuale. Încălzesc. Cum ar spune el: mă promenadez prin menajeria proprie... Celelalte colcăie între ele legănându-şi paturile... Arcuri, praf şi poate plictis...

Iar el nu mai vine... O bătaie, două în uşă... Uite-i pe ai mei. Tata şi mama cum îi ştiam de nouasprezece ani. Zâmbete, bezele, agitaţie ca-ntr-o cameră de patru unde sunt şase persoane în picioare. Toată lumea s-a aşezat pe scaune şi a început să discute despre: şcoală, vreme, oraş, repartiţie, sănătate, fără Europa Liberă că era totuşi prea multă lume în cameră, iarăşi despre şcoală, de două ori despre mozodromul din complex, Timişoara, cantină, vreme, penticostali şi baptişti, poluarea din România ’80 că atât era, trenuri care întârzie, zahărul de pe cartelă, acumulatorul de la maşina alor mei cu care veniseră de la Oradea şi din nou şcoală şi, natural, toate celelalte din cameră au plecat lăsându-ne singuri cu ai mei. Eu şi ei. Ei nu mai erau mami şi tati... Erau Şerifu’ şi Scorpia ! El îi botezase aşa. Fără supărare ! De când refuzaseră să-l vadă. Cu mine! Dar ţine-te bine ! Căci nici el nu mai era iubi...

Nu, nu, nuuu ! Doar un oltean împuţit şi puturos ca toţi ceilalţi, iar aici le-aş fi dat dreptate deşi nu mai aveam când s-o fac, căci pe ei îi interesa numai el, cel care le întorcea viaţa, gândurile şi natural ţi mai ales, nelipsita sănătate, pe dos. Că nu vroia să mă lase pe mine în pace bună. Iar eu, fiica cea bună şi scumpă şi dulce, nu vroiam, dar de fapt ca întotdeauna în viaţă, să fac astfel de cum îmi doreau ei binele meu şi al lor. Şi, în loc ca eu, bozgoriţa cum precis mă pomenea maică-sa, să mă duc şi să mă şi fut, culc, da’ de toate dacă chiar vreau, da’ cu unul de-al nostru, nealcoş dar curat, eu cea frumoasă şi sensibilă şi educată, am înnebunit.

Cum diavolul intrase în mine, tata a început să facă tumbe. Mama-şi rupea nasturii blestemându-mă. Se loveau în cameră de o cămasă a lui, de ţigările din scrumieră sau de versurile cu care îmi tapetase peretele de deasupra patului. Ţipau! Îi imploram... Îşi făceau semne. Fiecare era pe drumul lui. Reproşurile curgeau. Nimeni nu-l înţelegea pe celălalt... Şi atunci ştiam şi ştiu şi voi şti toată viaţa că sunt momente pe care le reţii pentru totdeauna. Explozia, însă, mi-a scăpat! Totul până la a patra palmă. Primele trei le-am primit repede. Refuzasem să le cred. Deşi fuseseră, nu le-am luat în seamă. Dar următoarea mi-a fost scârboasă! Ea m-a făcut să cad pe pat. Şi niciodată nu mi s-a părut o pătură mai păroasă, degetele tatii mai unsuroase, iar mama mai umflată. Nu puteam decât să mugesc. Ca o vită. Plânsul care mi se zbătea în piept îmi făcea greaţă! Da! Greaţă, greaţă, greaţă!... Vai, aş fi vomitat dar parcă mi se lipise stomacul. Nările nu mai aveau aer. Sângele îmi plesnea în degete.

Nu le-a trebuit nici 10 minute ca să-şi dea seama câtă lenjerie îşi lăsase el la mine la spălat, ce cursuri le scriam împreună pe indigo şi câţi bani aveam... Cum m-am spălat pe faţă, cum ne-am târât pe coridoare şi cum ne-am blocat într-o cameră de hotel, mi se pare de prisos să mai repet. Noaptea am încercat să-mi fac planuri şi planuri şi alte planuri, doar ca să pot să-mi revin. Încă îmi era frică. Tăceam. Din voia mea. Abia dimineaţă am început să vorbesc. Fără rost şi cu cât efort. Cât eram de atentă, cum încercam să nu-mi scape nimic, să mă concentrez, să intuiesc şi să prevăd ce vor. Pentru ce? Că ce? Şi ce! Într-o cameră de hotel, cică de lux, unde gândacii urcau pe pereţi, mi se scurgea pe creier urinatul tatii de la baie, iar ochii galbeni ai mamei mă provocau să-l scuip. Nu mai era în ei decât răutate, ură şi negreală. Nu mai era tata care mă conducea pe tricicletă... Nu mai era mama cu care chiţcăiam în bucătărie lângă aluatul cald… La revedere familie care făcea bezele fotografului pe plajă... Erau nişte nemernici care nu puteau suporta să iubesc pe cineva, pe care ei, în aversiunea lor neputincioasă şi nenorocită, nu-l puteau accepta. Înfiorător!... Trei zile. Eu, Scorpia şi Şerifu’.

În acele zile am ascultat din nou, de zeci de ori, povestea vieţii părinţilor mei. Uneori şi suferinţa îţi provoacă silă şi dispreţ. Nu mă mai interesa nici bunicul care venise de la ruşi o epavă. Când îi auzeam bocind de cât efort se mutaseră la oraş ca să mă dea la o şcoală severă, mie îmi venea să râd. Renunţasem şi la casa pentru care îşi nenorociseră şi sănătatea! Să o dea toată soră-mii! Gata! Că vreau şi eu să-mi fac viaţa!...

Ca să spun că era ca-n filme, că nu ieşeam din cameră decât câteva minute la aer pe o terasă, că serveam cina urmărindu-ne reciproc, că nu aveam câte dar le-am cerut poşeta, nu ştiu de ce dar mi se pare stupid.

În a treia noapte l-am văzut în stradă. În cameră, întunericul plesnea de sforăituri. El era jos !... Am coborât în fugă, desculţă şi cu sandalele în mână. Bâlciul abia începea... Între etajele trei şi patru, un beţiv mi-a zâmbit; voi avea noroc! Să fie!... Când l-am strâns în braţe pe iubi tremuram, tremura, tremuram…

Nu mai aveam ce căuta în oraş. Din gară am sunat-o pe soră-mea şi am anunţat-o de plecarea mea la Craiova. I-am dat adresa părinţilor lui. Ea urma să-i sune pe ai mei la hotel. Noi ne-am urcat în primul tren spre sudul cel atât şi atât de iubit. Mi se cam făcea lehamite. Nu aveam nici un pic de încredere. Zaibăr, lene şi o boală după decoraţii – toate îmi provocau frisoane. O familie extaziată de cel care mă ţinea în braţe, mă punea pe gânduri. Cum îi ştiam pe ai mei, bănuiam că vor veni după noi. Ne vom mai bate! Nu va fi uşor... Ce bine că eram cu el !... Iubi, iubi, iubi...

Iubi ! Aşa-i spuneam. Tudor, numele său de botez, mi se părea umflat ca un pepene. Toată fanfaronada alor lui, ce-l trompetau de parcă vedeau moaştele străbunei eroine, mie mi se părea deplasată. Eram decisă să schimb o pagină de istorie în una de dragoste.

Iubito, uneori reuşesc să ning nefiind decât un fulg de nea... Puiule... Mă săruta. Eu îl ţineam de curea. Eram pe culoar. Doi blatişti. Uneori îl pişcam de şold. Acolo unde avea puţină cărniţă. Mai moale şi mai caldă. Când în palmă ţi se lasă... Prunci mulţi eu ţi-aş face... Era noapte şi trenul gonea. Uneori şoseaua se lua după noi... Te-am căutat ca un disperat. Zic, din gară să mergem la biserică. Ne-om lua şi nimeni nu ne-o împiedica... Dar eu nu sunt o slută ori o ţoapă ori o nimenea! Nu! Nu,nu,nuuuu! Vreau să-i văd pe toţi în spate când voi spune DAAA !... Da! Să fie! Să trăiţi!... Nu fi prost... Poate vin ai tăi degrabă, căci e noaptea lungă şi albastră... Sunt după noi, dar ţine-mă de mână... căci în tren mi-e frig şi o ureche îmi vâjâie! Lasă-te pe umărul meu! Mândru, falnic sta-voi noaptea-ntreagă treaz... Brrr ! N-a fost decât o sclipire! Când pe Scorpie o văzui călare ! Pe mătură zbura şi trenul ajungea! Îşi întinse mâna. Rubinia piatra geamul îl zgâria... Nu mi-e teamă de viaţă, cât de greu să ne fie. Bani şi şpagă vom da! Împreună într-o cameră ne-om muta!... Iubi ! DOI ANI mai sunt până când vom termina şcoala! Mi-e cam frică! Hai să fugim în lumea largă!… Lasă tu, că ne-o da bani babacu’! Tot la el în garnizoană ne-om întoarce !… Crezi c-o să-i placă? Fără zestre şi cu dispreţ? Căci lumea e rea dar bună de ureche! Repede te află! De cine? De Şerif mi-e mai teamă! Tare aprig e! Multe nu prea ştie! Poate e la barieră! Uită-te la maşini! Multe sunt... Dacii-s toate şi pocite!… Lasă asta! Casa ne-om aranja... doar un an doi, poate trei, copil n-om face! CAR, rate, împrumuturi cu curaj şi îndrăzneală! Ai să vezi cum vor veni în casă! Rând pe rând. Alb imaculat şi înalt! El frigiderul Fram!... Voi fi harnică şi gospodină! O maşină de spălat e bună şi pentru îmbăiat! Voi fi tandru şi pentru vecini impunător! Niciodată nu voi intra beat în dormitor! Să te cred? Eu îţi jur! Că de zaibăr o să uit! Te voi ţine ca pe o regină! Eva, Evi, Evichea! Toată lumea ne-o invidia!

Când îl auzeam cât pălăvrăgea şi vedeam cât se hizlea şi simţeam cum se avântă ca un ameţit, mă întrebam cum puteam fi atât de senină. Nici ai lui nu erau prea încântaţi de noi. Dintre cei care ne cunoşteau, ne încurajau, realizam eu, datorită unei simpatii faţă de exotismul legăturii noastre. În afară de câţiva prieteni de-ai săi, dar pe care nu puteam conta, nimeni nu s-a oferit să ne ajute astfel decât cu sfaturi, încurajări şi bezele.

Am ajuns la ai lui a doua zi pe la amiază. Sudul cel iubit!… La marginea oraşului ţiganii au tras semnalul de alarmă ca să poată coborî mai convenabil. Trenul a icnit şi a rămas acolo patru ceasuri. Am fi putut să o luăm pe jos dar am rămas aşteptând clipa imediată a plecării. Ne pregăteam să-i găsim pe Şeriful şi Scorpia la masă... În casă nu era decât soţul soră-sii, ce fugise de la slujbă cu trei amici să bage o ciorbă de burtă şi acum completau lozul de duminică. Unsuroşi la faţă, mi-au zâmbit cu drag. Au început telefoanele. Într-un sfert de ceas a apărut colonelul anunţând mobilizare generală. Eu eram murdară şi prăfuită. Mi se părea că put. Am intrat la baie. I-am lăsat pe bărbaţi să pună lumea la cale. Radio-ul urla! Cincinale, pace, arăturile de primăvară, va cânta peste un ceas Florica Calotă ! Apa caldă nu curgea! Am făcut un duş rece, rece, rece! Ghiaţă! Dar mi-am revenit... De dincolo se auzeau vocalizele casei. Apăruseră précis femeile! Toate!... Băiatu’ mamii, mamii şi dă-i cu bocete şi ţipete şi lacrimi. Lângă ea, un glas mai subţire. Ah, ce pălărie mov! E a ei, a Evei mai precis! De slăbit a mai slăbit?!?... Auzi care erau problemele noastre? Îmi venea deci să vărs. Scroafele!... M-am aşezat pe marginea vanei, lângă uşă şi am început să mă şterg uşor, uşor, uşor, auzind şi duşul care mai şiroia şi ameţeala de-afară. Iar oboseam. Mă simţeam străină... Mi se făcuse dor de casă. Dar dor, dor, dooor. E aşa greu să-ţi faci viaţa ta? Eu şi el. Noi doi ! Dacă chiar vrem asta.

Dincolo, explicaţiile curgeau una după alta. Cum e tata gospodar şi mama distinsă... Ei ne iubesc, nu se opun, dar să ştim cât de greu o să ne fie... Nimeni să nu se mire când şi alţii au principii. Drepte strâmbe, fiecare singur şi le judecă. Mai de dispreţuit sunt cei fără un gând... Tot oraşul îl respectă ca pe un general. Numai bine făcut. Domn aşa, mai rar, au spus multe doamne... Lasă mamă, că ştii bine cum mi-ai spus să nu mă-ncurc cu orice mâţă?!? Moldovencele sunt puturoase, regăţencele mincinoase, iar cele din Banat prea fudule!... Multe-s şmechere şi închipuite. Repede te prostesc, fără să ştii cui îi spui: te iubesc!... Colonelul spunea că sunt fată bună! El în ochii mei credea! Nu sunt verzi ca şi marea, ci albaştri ca şi cerul... Voi fi o nevastă iubitoare! Ştie asta ginerele său! Unguroaicele sunt şi aprige! Sângele îl au şi roşu... Ba sunt chiar curve, zicea nevastă-sa! Tudorică să fii grijuliu! Precis să ştii câţi drăguţi a mai avut !... Că cu ea în casă degrabă vrei să vii... Vai, văleu, dar ce au bozgorii cu noi?!? Din valahi împuţiţi nu ne scot !... Ce, noi n-avem un nume?!? O tradiţie şi o istorie milenară?... Domnitori şi oameni de ştiinţă?... Că pe Coandă şi Brâncuşi îi ştie şi America toată!!!… Lasă, mamă, ne-om împăca… sunt şi harnici şi strângători. Mult face, ei ţi-l dau! Trebuie să ne împăcăm cu toţii! O familie să facem împreună. Voi cu ei. Eu cu ea.

M-am privit în oglindă. Doar mi-am rujat buzele. Cu acel baton vişiniu, păstos şi lipsit de luciu. Când am ajuns în cameră, toţi m-au complimentat. Mama lui radia. Iubi să mă sărute... Dar a sunat soneria! Lung şi scurt... Ştiam cine e la uşă.

Toţi s-au repezit la uşă, dar nimeni n-a îndrăznit să deschidă. Am ajuns eu. Mi-era frică. Am închis ochii, doar pentru o clipă...

Şeriful mi-a zâmbit. Iubi mă ţinea de braţ. Mama se prezenta. El a vorbit primul. Vocea lui sigură, clară şi directă, i-a încovrigat pe toţi. Nimeni n-a îndrăznit să-l contrazică. Ba mai mult, se uitau la el cu respect pentru lovitura ce le-o dase. Chipurile lor zâmbeau anemic şi-mi stârneau dispreţ. Îl uram pe tata! Pentru ce-mi spusese... Niciodată nu mi s-a părut binele mai slab şi răul mai puternic. Nicidată nu am văzut vrăjmăşia crescând mai repede şi mai impunător. Iar speranţa mai bleagă... Niciodată nu mi s-a părut mai nemernică viaţa!... Eram umilită. Neputincioasă şi chiar mânjită. Atunci eu nu eram acolo decât dovada celor spuse de el!

• Aşa cum a fugit de la noi, o să vă părăsească şi pe voi!...

Peste trei ani, într-un oraş nenorocit din acel sud imposibil, un tribunal pronunţa fără complicaţii divorţul dintre noi doi. Nici unul dintre noi nu s-a luptat să schimbe hotărârea celuilalt. Ce, poate, ne-ar fi putut împiedica, copilul nu exista...

MARIUS TH. BARNA

15.03.1999, Bucureşti

ALEJANDRO GONZALES INARRITU, POWER!

ORASUL

Orasul
asta, cica, un city
e plin de claxoane, nervi, injuraturi.
Unii ii zic cu drag Bucale
e plin de smecheri
ca si un maidanez de paduchi.
O arhitectura lipsita de proportii
strica adesori peisajul.
Toti sunt grabiti
din morning pana seara
cu rezultate adesori indoielnice.
E plin de tembeliziuni
de strazi si marginale si altele
beautiful, cica respirabile...
frumoase ca si une rue din Paris
sunt multi in tara asta care
se crucesc
cum unii aici pot exista....
dormi, iubi, creste copii
mergand neclintit in life-ul
asta banal
in care timpul alearga, fuge, dispare
dar fiecaruia ii ramane
macar respiratia
pentru ziua de maine
si speranta ca oricand o poti lua
de la capat
ca poti iubi
trai
gandi, spera, visa...
in fond e doar un city
aici mai sus de Dunare...

GRECIA, from remember....

URA

Intr-o lume
cica atat de crestina
sau cu un EL in suflet
ceea ce gasesti
non-stop, ca la
mini-marketurile
unde unii lucreaza ca si sclavii...
este  ura!
Te uraste vecinul
de cum pasesti seara prin sufragerie...
ba te  si reclama la politie!
Te blestema colegul din internationala
ca poate-l concurezi!
Promo-urile de la stiri
Nu anunta doar catastrofe, razboie, inundatie
Ci mai ales ura!
Un cuvant ultraperforment
fata de care, cel de solidaritate e pur si simplu
NASPAAAAAA!
chiar si infantil, penibil prin ziua de azi.
Ura e si pe strada, prin trafic...
cel putin prin Bucale, toti sofeaza parca cu o
mitraliera langa schimbatorul de viteza.
Ura e si in familie, cati nu se fura unii pe altii
iar daca te uiti la filmulul ION
chit ca e unul bun, cu Serban in rol supermare,
multi par niste barbari.
Cu ani in uram am trecut pe ploaie
pe trecerea de pietoni pe rosu
un taximetrist m-a cadorist
cu o flegma exact pe obrazul drept.
Suntem cu net-ul in casa, la bucatarie,
vedem imagimi de pe MARTE
iar unii nu-l lasa pe unul sa urce in metrou
ca  e black.
Nu vorbesc ca toate marile love-uri
cu mari iubiri si etc
se incheie cu ura plina de disperare!
Kinder-ul tau la scoala poate sa o ia pe coaja
doar pentru un penar mai colorat care
i l-a adus Mos Craciun.
O EA daca e piscata in troleu
si face nazuri e evacuata
e data jos la prima statie....
Un batran in tranvai
e o pacoste, o taxa in plus....
Oare mai apar statii
Mai relaxate?
In care bestiile sa fii duse la
zoo sau urgenta?!?

EROTICA 2000, teatru

Bile mai degraba albe

Cristina IONICA

Marius Theodor BARNA
Erotica 2000 sau Prima poveste de dragoste a mileniului
Editura Paralela 45, Colectia „Scena“, Pitesti-Bucuresti-Brasov-Cluj-Napoca-Constanta, 2002, 224 p., 45.000 lei


1. Adolescentul sub lupa

Marius Theodor Barna, scenarist si regizor cunoscut, realizator a doua lungmetraje – Fata in fata si Razboi in bucatarie, primul dupa un scenariu propriu, al doilea dupa unul semnat de Rasvan Popescu –, dar si a numeroase videoclipuri muzicale si spoturi publicitare, a publicat in acest an, la Editura Paralela 45, un volum cuprinzind trei texte dramatice provocatoare. Volumul poarta titlul primei piese, Erotica 2000, cea mai indrazneata, dar si cea mai „cu probleme“ din volum, dupa cum vom argumenta.
Povestea de dragoste dintre doi adolescenti (16-17 ani, in orice caz minori) care decid sa isi inceapa impreuna viata sexuala in „noaptea mileniului“ – iata un subiect tabu. In tara noastra, adolescentii care fac sex probabil ca fumeaza, consuma alcool si se drogheaza, se imbraca scandalos si cu siguranta nu invata nimic la scoala. Este o imagine pe care o anumita parte a populatiei o impune cu atita vehementa, incit a pretinde ca lucrurile nu stau chiar asa poate sa para un atentat la sfintele valori morale ale comunitatii sau inconstienta.

Adolescentii din Erotica 2000 fumeaza, sint implicati in relatii sexuale, uneori la limita promiscuitatii, sau cocheteaza cu ideea (povestea cu „trofeele“ Ginei, de exemplu, e trasa de par si miroase a bravada), se imbata ocazional, dar in acelasi timp incep sa aiba obiective precise, vizind o anumita cariera sau burse de studii in strainatate – si pe buna dreptate: Adi este un programator foarte bun (momentan implicat in rentabila, se pare, activitate de productie de virusi), Dia citeste poezie contemporana si are o intelegere a vietii care-i depaseste virsta, Gina vrea sa fie fotomodel etc. E o lume, ce-i drept, nonconformista, pe alocuri vulgara, dar in nici un caz in deriva; adolescentii lui Marius Barna exploreaza fara a-si pierde identitatea printre tentatii.
Acesta este punctul de rezistenta al textului, fixarea intr-o problematica strict contemporana, abordind unui subiect sensibil, „noua generatie“, si bruscind prejudecatile „atasate“. Acesta e insa, in acelasi timp, si punctul de risc, pentru ca este foarte dificil de produs un fir epic, o serie de scene-cheie si mai ales un limbaj care sa creeze, intr-o suta de pagini de text, imaginea coerenta a unei generatii despre care se stiu foarte putine si a unei virste care a reprezentat intotdeauna, pentru scriitori si in general, o enigma. Pentru ca Marius Barna, sa precizam inca o data, nu scrie despre propria adolescenta, intr-un trecut recuperat, ci opereaza cu foarte tinere personaje ale zilelor noastre.

Pentru creionarea contextului contemporan, Marius Barna foloseste ingenios reclama. Piesa este presarata cu scene tip advertisement, jucate „in direct“ de actori sau filmate in prealabil si proiectate pe un ecran. Procedeul permite o foarte rapida procesare a informatiei de catre cititor/spectator, evident prin apelul la background-ul cultural, dar nu functioneaza intotdeauna impecabil. Exista scene de acestui tip foarte reusite, de o bufonerie irezistibila, cu un strop de spirit critic la adresa obiceiurilor contemporane, atit cit demersul sa nu para moralizator, foarte bine lipite in text: de exemplu, scena sm din actul I, in care ea il biciuieste pe el dupa cum urmeaza: „Aliajul din care au fost realizate bilele este o structura speciala care combina metale nobile realizate in vid, oferind subiectului o protectie igienica perfecta! Procedeul testeaza capacitatea rezistentei la o actiune violenta, dinamica si periodica. Ea, actiunea, natural, hm... ofera pacientului posibilitatea de a-si balansa excesele printr-un supliciu cu veleitati de penitenta. O combinatie de placere si durere doar pentru cei... Instrumentele, la preturi diferite in functie de numarul de bile: 300, 600, 900 pe unitatea de snur, le puteti obtine comandind la numarul 89-89-910!“. Structurile cliseizate ale teleshopping-ului sint reproduse perfect, nelipsind nici gafa de traducere tipica acestui gen de „productii“: „a-si balansa excesele“ (in loc de echilibra), pentru englezescul balance. Nu intotdeauna, insa, autorul este atit de inspirat in alegerea scenariilor si in... echilibrarea limbajului. Uneori apar exclamatii in exces chiar si pentru textul publicitar, deraierea discursului catre sugestia sexuala poate fi brutala si insuficient pregatita de context, iar structurile-cliseu sint reproduse pur si simplu, fara vreun indiciu textual al prezentei ironiei.

Limbajul eroilor insisi ridica, spuneam, probleme destul de serioase, eroii fiind adolescenti si aceasta fiind o piesa de teatru. Coordonatele sint bune – elemente de argou, multe expresii englezesti, cautarea punctului de echilibru dintre romantism si cinism etc., toate tipice acestei generatii. Dar, ca de obicei in probleme de asemenea subtilitate, detaliile ne omoara. Elementele de argou se intimpla sa fie uneori suspecte (nu am auzit vreodata un adolescent folosind cuvintul „banoci“ pentru „bani“), iar engleza personajelor e catastrofala – la reprezentanti totusi „de elita“ ai unei generatii care invata aceasta limba la scoala din clasa a II-a si practic vorbeste, la modul curent, intr-un soi de romgleza extrem de expresiva. Cuvintul specially nu exista in limba engleza, nici femele, nici emploiet, se spune no problem si nu without problems, iar daca ar fi totusi de crezut ca unui adolescent i se intimpla uneori sa faca asemenea erori, cu siguranta nu i se intimpla vreodata sa foloseasca suspect cuvintul fuck sau sa-i incurce contextele de ocurenta cu ale lui fucking. Si exemplele pot continua.
Folosirea de cuvinte si sintagme incorecte provenind din limbi straine (cel mai des, din engleza) devine un obicei in literatura ultimilor ani. Fraze, altfel, reusite sint aruncate in ridicol de asemenea „scapari“ (fiind, in general, vorba de pure banalitati, nu de cine stie ce subtilitati de limba) pe care mai intii autorul si apoi redactorul de carte si le permit cu o inexplicabila seninatate.

Daca tevatura din jurul pierderii virginitatii este condusa cu destula ingeniozitate epica, adesea cu umor de calitate, finalul e ratat, cu scena de amor peste care se aude tipatul copilului care, subinteles, se va naste din relatia celor doi, totul pe fondul trecerii in „celalalt mileniu“. Ce vrea cu orice pret sa demonstreze autorul e clar: ca noul mileniu incepe sub semnul vietii (idee, de altfel, total fara legatura cu restul textului). Dar una dintre bilele albe meritate de aceasta piesa era ostentativa lipsa de miza simbolica – iar acest final strica efectul, fiind artificial si discutabil, avind in vedere ca totusi „parintii“ sint minori, iar tinerii din ziua de azi numai in telenovele se poate intimpla sa mai aiba vocatia maternitatii, respectiv a paternitatii, de la 16 ani.

Exaltarea si isteria personajelor sint conforme cu o anumita viziune asupra adolescentei, care nu e neaparat „de ultima ora“, dar e un progres in literatura noastra; iar dialogurile „curg“, de cele mai multe ori, foarte bine. Repartizarea rolurilor are un aer de serial american, exista hacker-ul (personaj nou in productia literara romaneasca), iubita inteligenta (Dia), prietena „crazy“ (Cita), „fosta“ frivola (Gina), „afaceristul“ (Ovi) si o intreaga menajerie de personaje bizare din contactul cu care acestia pot extrage lectii de viata: prostituate, un peste, indivizi implicati in comertul cu programe de spart baze de date etc. La un moment dat intra in scena citiva studenti, destul de reusit conturati, si mai exista parintii „indragostitilor“, probabil personajele cel mai bine individualizate din piesa, cu discursul cel mai autentic. Avem, deci, in fata o piesa care ar putea foarte bine sa devina si un film, o piesa la zi, curajoasa, singulara in spatiul romanesc si cu ceva „defecte“ inlaturabile la montare. Ramine de vazut in ce mod decide autorul sa o „utilizeze“.


2. Iubirea si adevarul

Toate piesele acestui volum au in centru un cuplu in criza. Daca in Erotica 2000 tensiunea era provocata de inceperea vietii sexuale, in Fata in fata, text mai vechi (a stat la baza filmului cu acelasi nume), ce incheie volumul lui Marius Barna, sursa problemelor este un amanunt important din trecut, pe care unul dintre parteneri i-l ascunsese celuilalt. Cuplul de intelectuali de prestigiu (ea: cariera universitara, el: director al unui ziar important) care se afla in centrul acestei piese este pe cale sa se dizolve atunci cind ea, dizidenta cunoscuta in perioada comunista, afla din presa ca sotul ei a fost informator al Securitatii. Povestea se desfasoara alert, cu acuzatii de ambele parti, cu momente de isterie alternind cu altele de calm, cu o buna „complicare“ a situatiei prin introducerea unor motivatii de natura sentimentala, profesionala etc. Personajele sint bine construite, iar dialogurile respira un patetism bine dozat, mai degraba potrivit pe o scena de teatru, in orice caz, decit intr-un film.
Pentru utilizarile ulterioare ale textului, de recomandat evitarea cuvintului de alint „pusi“, de care se face uz si abuz in intregul volum, datorita existentei unui cuvint englezesc extrem de bine cunoscut care inseamna un lucru foarte precis si care poate compromite definitiv seriozitatea unor scene de efuziune sentimentala familiala; daca in Erotica 2000 i se putea banui o utilizare ironica, in Fata in fata contextul nu mai permite asta si uneori all it takes e buturuga mica...

Din nou foarte buna alternanta planurilor „viata reala“, reflectarea ei in presa (pe mesajul de tip TV se merge de fapt, preponderent, aici). Implicarea unui reporter de televiziune „luminat“ in conflict (Bogdan, care se strecurase pe furis in casa celor doi) permite constituirea a inca unei viziuni asupra intregii situatii, o viziune situata undeva la mijloc intre realitate si ce se vede pe ecranul televizorului sau intre ce li se spune oamenilor in presa si ce cred ei in forul interior. Subtilitate, multitudine de fatete, deci, in prezentarea unei povesti, din nou, contemporane. Zi de zi, oameni din Romania afla (cind reusesc sa afle, caci lung e drumul...) ca rude apropiate sau prieteni de o viata au informat Securitatea despre activitatile lor. Cazul lui Stelian Tanase, „turnat“ de cel mai bun prieten, mult mediatizat in ultima vreme si prezentat in amanunt in cartea Acasa se vorbeste in soapta, aparuta anul acesta la Editura Compania, se incadreaza in aceasta categorie. Subiectul este deci „fierbinte“ (cel putin in teorie, pentru ca e clar ca traim intr-o tara in care toate lucrurile se petrec la temperaturi reduse), iar faptul ca relatia „compromisa“ este una de cuplu face din piesa lui Marius Barna una cu atit mai interesanta.

Insa, ca si in cazul piesei despre care am discutat inainte, finalul este absolut dezamagitor. Ar fi fost, e adevarat, oarecum in acord cu logica de pina atunci a piesei ca Ioana sa-l ierte pe sotul ei Victor (cuplul fiind unul extrem de bine cimentat si rezistent in timp, pina la aflarea „micului detaliu“) – dar Ioana face mult mai mult decit atit. „...Toate informatiile oferite de dl Petroni au avut acordul meu... De la cea mai banala caracterizare si pina la strategia unor demersuri din zona universitara, pe care sotul meu a fost provocat sa le ofere, eu am stiut de acestea inainte...“, declara ea presei. Iertarea in sine era dificila; acest accept de a participa la vina este insa absurd. De unde aveam in piesele lui Marius Barna personaje feminine cu totul straine de rolul de „anexa“ in viata unui barbat, cu viata profesionala si obiective proprii, pentru care familia nu era singurul lucru existent sub soare, iata ca in numai citeva rinduri personajul din Fata in fata e dotat cu doza regulamentara de masochism si cu vocatia traditionala de martir-a. Ca si cum nu era destul, fiica Ioanei se extaziaza: „Ce puternica este mama!...“. Iar textul se incheie asa: „STOP-CADRU: Ioana si Victor zimbind multumiti in poarta casei, in timpul transmisiei live“. Cind se va termina, in literatura romana, cu personajele feminine „proaste de bune“ nu putem sa nu ne intrebam; si cu bizara etica mereu dispusa sa inchida un ochi si sa pretinda ca a lua, inocent fiind, asupra ta vina altuia e o proba de tarie...


3. Dupa divort

Clara cea stearpa este o piesa, intr-un fel, mai „cuminte“ decit celelalte doua: nu alege un subiect „soc“, urmind mai degraba o tema „clasica“: Mihai si Clara sint doi fosti soti care, dupa pronuntarea divortului, petrec impreuna o ultima noapte. Intruziunile lirice nu foarte inspirate, presarate din loc in loc si in celelalte texte, nu lipsesc nici aici, dar piesa este bine condusa spre finalul deschis (Mihai asteptind nervos in apartament, dupa plecarea Clarei, ca aceasta sa-l sune), dialogurile sint in general bune, iar scenele, destul de usor de montat (poate in afara celor de sex, mai curind explicite...). Disponibilitatea personajelor de a tine discursuri pe diverse teme (nu face exceptie nici chiar hacker-ul adolescent din Erotica 2000) lungeste „contraproductiv“ unele scene, dar discutiile in contradictoriu sint foarte bine conduse si trebuie spus ca Marius Barna are un stil original si „identificabil“ de a regiza pasarea vinei de la unul la altul, acumularea rautatilor, izbucnirea frustrarilor bine acoperite de pres cu anii etc. Cind personajele se cearta, textul nu are decit de profitat, din punct de vedere stilistic. Si in aceasta piesa, cum actiunea se desfasoara dupa un divort, personajele se cearta pe destul de multe pagini.

Trecind peste titlul nefericit, trauma care sta la baza problemelor de cuplu ale celor doi soti divortati este intreruperea de sarcina in urma careia Clara n-a mai putut avea copii. Obsesia maternitatii, care „bintuie“ mai degraba accidental si prin celelalte piese, este aici unul dintre motoarele esentiale ale textului dramatic, nelipsind o anumita nuantare si subtilitate in tratare. Personajul de tip „isteric“, cu emotii intense si rapid consumate, agitat si iritabil caracterizeaza aceasta piesa, ca si pe celelalte din volum – lasind o impresie de anxietate in fata vitezei cu care se desfasoara viata azi, dar si de disponibilitate de a recupera ceea ce s-a pierdut in mers. Si, important de asemenea, impresia ca intr-o situatie comunicationala oricit de disperata se mai poate continua, inca, dialogul.
Semnul unei increderi in arta dramatica, in fond...

31 martie 2008, 11:02, OBSERVATORUL CULTURAL

Theatrum mundi

EROTICA 2000 SAU NUFĂRUL SI PREZERVATIVUL
Mircea GHITULESCU


Dacã timpul nu ar fi mãsurat, Marius Theodor Barna (n. la Oradea în 1960), nu ar fi fost atît de emotionat în pragul anilor 2000 încît sã scrie acest bilant patetic de sfîrsit de mileniu intitulat Erotica 2000. „Au mai rãmas 40 de zile. E un noiembrie infect cu ploi apocaliptice, te furã tiganii prin autobuz, anul 2000 e un banchet, nici vorbã de sfîrsitul lumii”. Scenarist, regizor, autor de videoclipuri, Marius Barna descoperã cã tot literatura îi oferã cea mai deplinã formã de exprimare. Si nu orice fel de literaturã, ci literatura în dialog, care oferã omului posibilitatea de a vorbi citind. Erotica 2000 este orice – scenariu cinematografic, piesã de teatru, roman teatral – dar, înainte de orice, un manifest. Mileniul al treilea va fi sexual sau nu va fi deloc, pare sã ne spunã Barna care, alãturi de generatia sa, descoperã sexul cu bãrbãtie, denuntînd ipocriziile literare care l-au romantat. Din fericire, la el, franchetea nu este acelasi lucru cu brutalitatea, iar expresivitatea nu înseamnã limbaj desuchiat, bun si el la nevoie. Gîndirea scepticã, în categorii negative, exprimate în stilul neo-furios este bemolatã. Personajele, aceiasi tineri care se zbat, se frãmîntã, se rãnesc, se automutileazã în numele vietii depline, pretinzînd cu arogantã cã acesta si nu altul este adevãrul, descoperind mizeriile corpului odatã cu vraja sexului au o identitate nouã: nu-si mai condamnã pãrintii (care, oricum sînt de condamnat de vreme ce ne aruncã fãrã sã ne întrebe în aceastã situatie incertã care este viata), ci încearcã sã-i înteleagã. Relatia dintre pãrinti si copii, cea mai grav afectatã de atitudinile si gustul literar transmilenar se reduce, în fond, la a afla cã si ei au fost la fel. Marile întrebãri ale vîrstei se simplificã. Dia este curioasã sã stie dacã si mama ei l-a înselat pe tatãl sãu asa cum este ea înselatã de iubitul ei. Apar, însã, alte elemente de recuzitã: internatul si prezervativul. Toate amestecate cu o poezie violentã a iubirii. De fapt este o poveste de dragoste între Dia si Adi (sau Ida si Dei sau cum s-o mai putea învîrti aceastã anagramã) care se inflameazã. Adi furã un nufãr de la Grãdina Botanicã sã i-l dãruiascã. Aleargã nebun cu bicicleta sã ajungã la Dia, dar apare o altã idee. „Se opreste la o cismea, scoate un prezervativ, îl umple cu apã si pune nufãrul deasupra. Adi ridicã triumfãtor prezervativul cu apa pe care pluteste nufãrul. Dia e stupefiatã. Adi îl agatã de lustra din camerã”. Ea, normal, este rãvãsitã. „Pusi, esti senzational” Ce idee… E asa de provoca tor… clar, ceva revolutionar… anarhist… am sã scriu ceva maxime… puah!” Asistãm la renasterea metaforei marxiste a crinilor care cresc în mlastini. Marx se referea la putreziciunea societãtii capitaliste pe fondul cãreia înfloreste crinul comunismului, iar Barna ne explicã de ce urîtul este sublim sau invers. Sã remarcãm cã simbolurile noului mileniu sînt nufãrul si prezervativul. Este si o cronicã bucuresteanã a ultimului deceniu exprimat argotic. Dar si iubirea la superlativ a doi tineri genialoizi care se iubesc sîngeros si îsi fac declaratii de dragoste crestîndu-si pielea cu lama. Adi este un hacker temut, care vinde virusi electronici. Dia trãieste si scrie cum vorbeste: în mare vitezã, sacadat. Îsi transcrie viata într-un jurnal prin dicteu automat, de parcã viata însãsi ar fi un dicteu automat. Sînt fiintel2e fragile cu o mare vocatie de a trãi poetic. Iatã o declaratie de dragoste rostitã de Adi: „M-as ucide un rãu sã-ti fac. Nu vezi cum vorbele tale inima mi-o vrãjesc! Ochii-mi ard în tîmple ca si cum ar fi crestati cu jar, buzele tale mã magnetizeazã”. (Atentie la Caragiale, care ofileste totul, cãci, zice Ricã Venturiano: Fruntea mea îmi arde, tîmplele-mi se bat. Sufãr peste poate, parcã sînt turbat.) De unde porneste acest tip de a scrie pasional, dacã nu de la Shakespeare. Altminteri frumoasã scenã de dragoste, Scena 12, o nouã „scenã a balconului” retrãitã de doi tineri care îsi închipuie cã în nebunie este adevãrul. Exact ca la Shakespeare. Totul este foarte pasional. Si foarte ambitios: „Promo. Imagini ale evolutiei umane. Isus. Cruciadele. Descoperirea Americii. Revolutia francezã. Radioul. Automobilul. Mc. Donald’s. Societatea informatizatã”. Aici, formatia de cineast a lui Marius Theodor Barna îsi spune cuvîntul printr-un anume dispret al detaliilor lãsate pe seama imaginii. Erotica 2000 este ceea ce a dorit sã fie: o sintezã semi-violentã a perceptiei actuale asupra „problemelor tineretului”. Nota zero la purtare a anului 2000. Care ar putea avea acelasi succes ca si piesa lui Octavian Sava si Virgil Stoenescu (1956), dacã ar fi luatã în seamã.

31 martie 2008, 11:33

O GASITI PE
www.elefant.ro

www.librarienicol.ro

www.barnathmarius.blogspot.ro

www.editura zorio.ro

www.librariaeminescu.ro

3, una si una!

 Sunt rarisime cărţile de critică, teorie sau istorie literară care conving atât prin profesionalismul demonstraţiei, cât şi prin entuziasmul vădit al autorului faţă de subiect. De aceea, când se ivesc, ele trebuie salutate pe două voci: una din public, admirativ-emotivă, marcată de plăcerea nudă a lecturii, iar alta din fotoliul critic, hermeneutic-evaluativă, să spunem, atentă la eficacitatea argumentului. O astfel de carte este Gândirea romanului, ultimul volum al lui Toma Pavel (trad. din franceză de Mihaela Mancaş după ediţia originală din 2003, Bucureşti: Humanitas, 2008), dedicat în egală măsură atât unei istorii comparate a romanului, cât şi unei teorii a acestuia (aş spune „unei filosofii a romanului” dacă nu m-aş teme de complicarea problematicii acestei cronici dincolo de atribuţiile ei revuistice). Dacă este să privim cartea într-o bibliografie de autor, ea trebuie pusă în legătură atât cu precizia conceptuală şi cu deliciile formale din Lumi ficţionale, carte care l-a consacrat pe Toma Pavel printre campionii ficţionalismului, cu exerciţiul metacritic din Mirajul lingvistic, cât şi cu revenirea la o anumită imanenţă a lecturii, precum aceea din Arta îndepărtării. Gândirea romanului are atât un proiect critic (reabilitarea unor forme romaneşti şi o reaşezare corespunzătoare a istoriei lor), cât şi unul estetic, explicitat de autor în primele rânduri: „îşi are originea în dezacordul dintre gusturile mele literare şi prejudecăţile privind istoria romanului“.
(MIHAELA URSA- INTOARCEREA LA ROMAN, APOSTROF, 2015)

Jurnal de cămin este o colecţie de evocări ale vieţii din căminele bucureştene, scrisă de 24 de studenţi şi studente de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, coordonaţi de Zoltán Rostás şi Sorin Stoica. Ar putea fi deci o lectură banală, o simplă trecere în revistă a unui mediu social probabil destul de interesant - acela al provincialilor veniţi la Bucureşti ca să înveţe / să-şi facă un rost în viaţă / să se realizeze. Dar nu este. Ceea ce-l aşteaptă însă pe cititor între copertele acestui volum cu titlu cuminţel zguduie serios barierele înţelegerii şi normalităţii. Profesorul Zoltán Rostás ne face o binevenită introducere in subiect, menţionând în cuvântul înainte al cărţii ca în cămine funcţionează "o moralitate sexuală care tolerează toate manifestările posibile" şi "un pluralism cultural-politic nesigur". Cred că este cazul, având în vedere minunăţiile pe care urmează să le descriu în rândurile de mai jos, să detaliez in concreto: prima sintagmă descrie situaţia în care, cum s-ar spune frigid-funcţionăreşte, doi studenţi de sex opus "întreţin nestingheriţi relaţii sexuale" sub o pătură, în timp ce colegul/colega/colegii trăncănesc, joacă whist sau ronţăie seminţe cu ochii la vreun film pe calculator. A doua formulare, cu "pluralismul cultural-politic", îmi pare însă foarte ambiguă. Ştiu din proprie experienţă că studenţimii de prin căminele bucureştene puţin îi pasă de politică; cât despre "cultură" (cu riscul de a dezamăgi aşteptările celor care îşi fac speranţe că "generaţia tânără" va fi mai bună decât înaintaşii, doar pentru motivul că e "tânără" şi n-a trăit sub Ceauşescu), nu recomand nimănui să nimerească în perioada festivalurilor dedicate studenţilor la vreo reprezentaţie la operă sau la vreo piesă de teatru cu sala plină de tineri care au căpătat gratis invitaţii "
SILVIU MAN, www.bookblog.ro

Structurat in cinci parti (numite de autor LP-uri), volumul cuprinde povestiri in majoritate inedite, dar si citeva care au a aparut de-a lungul anilor (intr-o forma prescurtata sau modificata) in diverse publicatii din Romania, precum si in antologia oZone friendly (2002). In Numele mierlei – 50 de clipuri vesele si triste au fost incluse variantele integrale si definitive ale textelor.
Una dintre povestirile din volum, Pregatiri de nunta, a stat la baza scenariului de scurtmetraj selectat printre cele trei finaliste de la concursul HBO din 2008. „Un scriitor stralucit, ce va marca o epoca.” (Mircea Iorgulescu) „O intrebare: stie cineva daca exista vreun site care ofera cartile, in format electronic, scrise de Radu Pavel Gheo? Indiferent daca este gratis sau cu bani.” (http://forum.softpedia.com)

„De curind l-am descoperit pe publicistul Radu Pavel Gheo si, cu toate ca nu sint intotdeauna de acord cu el, n-are cum sa nu-mi placa. Cititi-l, e amuzant: Adio, adio, patria mea cu i din i, cu a din a, Romanii e destepti, DEX-ul si sexul :-).” (http://www.fcsteaua.ro)

„Radu Pavel Gheorocks! Ultima citita a fost DEX-ul si sexul–o colectie de articole tare misto, o recomand la toata lumea.” (http://www.garsonieraluimaruta.ro)

www.karte.ro

OLDIES, BUT BEST!

spe km spre cel mai dulce sarut din lume!

A fost de mult
cand eram student la poli
si aveam restante o multime!
Vara trebuia sa invat o gramada....
ai mei ma taiau de la portie si banii de vacanta!
iar intr-un an m-am angajat in constructii
la izolatori, turnam smoala pe blocuri
cu unii ce mancau slana la zece si un sfert de pe ziar,
municitori, unul si unul, barbati adevarati,
am lucrat vreo trei saptamani
dand lovitura la un siloz de zahar si luan vreo trei mii
bani unul si unul cu care la mare sa te duci
DARRRRRRRRR baietii inebunisera cum sa dea lovitura
zahar-tucar-sa isi umple cat mai mult plasele
cu zahar bun pentru de toate si la mare lipsa in casa!
i-a venit ideea lui gyusi
sa umple cazanul de smola cu care incinsese smaoala turnata
pe silozul de 5 etaje
iar apoi dupa ce in ultima zi l-au umplut
pe deasupra au turnat un start subire de smoala
ca un fel de camuflaj
Asa am iesit fara problema din curtea uzinei unde erau silozurile
de controlurile de la poarta am scapat usor
spre oras am pornit-o de indata
dar nasol-ghinion-cand nu te asteptai
orasul era blocat ca venea Ceasca la vanatore
ceasuri intregi, pe ploaie, am mers pe langa oras pana sa ajungem
la santier unde toalele le vom schimba
iar de aici cu zahar in plasele pline acasa
dupa ce pojghita de smoala Gyury o sparsese,
asa ajunsera fiecare acasa cu plase de tucur bun
sa inburojezeze inima consortei ce cu pofta si drag
cand intra pe poarta
il saruta
asa ca deci
multi km si ore pe ploaie
pentru un cel mai dulce sarut din lume...........

don't forget....

3 titluri, unul si unul!

PROZA!

Daca exista o marginalitate interesanta, aceea a deviantilor, a infractorilor, a boemilor, a lumii interlope, care a atras dintotdeauna privirea artei, a presei si a stiintelor despre om, Radu Aldulescu ne atrage atentia asupra umanitatii umile – mirii nemuririi –, de rang secund, care dintotdeauna vietuieste in marginea istoriei, dar care, asemenea speciilor invizibile, aparent minore, este cea care perpetueaza nu numai specia si patura de exclusi ai societatii, ci si valorile simple, de baza, alfabetul umanului. Vieti simple, drame etern umane, existente fara istorie, de care romanul, in goana sa dupa senzational si atipic, nu s-a mai interesat consistent de la Zola incoace. Mirii nemuririi traiesc in afara timpului.

„Radu Aldulescu este, dupa parerea mea, cel mai puternic prozator, omul cu filonul narativ cel mai viril din proza noastra aparuta dupa ’89. Mirii nemuririi este un roman greu de inghitit, dar va asigur ca toata aceasta mizga, toata aceasta existenta pestinentiala stie sa se alchimizeze si are si ea doza ei de sublim.” (Dan C. Mihailescu)....www.polirom.ro

WONDERFULLLLLLLLLLLLLL!!!

In volumul coordonat de Alina Purcaru, dar si Dan Lungu, optsprezece poete, prozatoare si eseiste povestesc despre posibilitatea scrisului dupa aparitia copiilor: firesc, uman, cu autenticitatea si curajul confesiunii.Textele vorbesc despre transformari profunde, care au atins si scrisul, despre relatia cu lumea din jur, despre reusite si obstacole si nu in ultimul rind, despre forme de dragoste si atasament – fata de copii si fata de propriile carti. O scriitoare care este si mama e inevitabil pusa in fata un sir de decizii sensibile, iar Povesti cu scriitoare si copii  aduce la suprafata optsprezece marturii despre incercarile de fiecare zi, in care scrisul a ramas o prezenta vitala, chiar si atunci nu a (mai) fost o prioritate.

Svetlana Carstean • Adina Dabija • Ana Dragu • Domnica Drumea • Cristina Ispas • Luminita Marcu • Angela Marinescu • Stefania Mihalache • Ioana Morpurgo • Viviana Musa Augusto • Carmen Musat • Simona Popescu • Adina Rosetti • Miruna Runcan • Georgiana Sarbu • Simona Sora • Mihaela Ursa • Elena Vladareanu

„O carte a carei lectura va fi la fel de pasionanta pentru cititori si cititoare, pentru ca tema maternitatii este pusa in balanta cu cea a profesiunii: o dilema mai actuala ca oricind. Iar faptul ca este vorba despre cariera de scriitoare aduce un plus de atractivitate prin talentul si sinceritatea, uneori socanta, a celor 18 proze si eseuri. Ele vorbesc despre cum se confrunta si cum se articuleaza instinctul maternitatii cu instinctul scrisului. Despre alegeri, sacrificii si, nu in ultimul rind, despre acel echilibru al vietii pe care il aduce copilul.

Si dau 18 raspunsuri la o intrebare banala: este mai greu sa fii scriitoare decit scriitor?” (Gabriela Adamesteanu)

„Despre impletirea dintre scris si maternitate, experienta cunoscuta direct, iar nu prin mediere culturala, marturisesc scriitoarele din volumul coordonat, cu luciditate mereu la pinda si cu subtila participare subiectiva, de Alina Purcaru. Poete, prozatoare, eseiste, critici literari (imposibil de gasit aici un echivalent feminin...), fiecare cu vocea-i specifica si experientele-i particulare, scriu aici firesc, uman, cu un curaj al confesiunii care, raminind totusi discreta, nu tine seama de inhibitii, tabuuri sau idei primite de-a gata.” (Bianca Burta-Cernat)  www. polirom.ro

ULTRANOTABIL, DE DORIT ANUAL!!!

Cu un total de 40 de texte de o mare varietate stilistica scrise de 23 de autori, volumul reuneste cele mai bune povestiri ale celor mai buni autori de proza scurta din anii 2000. Daca romanele scriitorilor din noua generatie au avut parte de succes la public si de receptare critica, proza scurta a ramas in schimb prea putin cunoscuta si apreciata. Aceasta antologie, o premiera in spatiul editorial romanesc, reprezinta astfel si un act de recuperare, menit sa duca la redescoperirea si reevaluarea genului scurt si a noii generatii de prozatori.   

Ioana Baetica Morpurgo • T.O. Bobe • Lavinia Braniste • Dan Coman • Luca Dinulescu • Adrian Georgescu • Radu Pavel Gheo • Silviu Gherman • Florin Lazarescu • Dan Lungu • Cosmin Manolache • Mihai Mateiu • Mitos Micleusanu • Angelo Mitchievici • Veronica D. Niculescu • Radu Paraschivescu • Cezar Paul-Badescu • Liviu Radu • Sorin Stoica • Lucian Dan Teodorovici • Alex Tocilescu • Calin Torsan • Marian Truta

www.polirom.ro

CONVERSE

CONVERSE
(din volumul ' VIATA CA UN METEORIT DE SEARA', ed ZORIO, 2014,
o gasiti pe www,optimalmedia.ro, libraria Mihai Eminescu, librariile Nemira.
dar si in curand pe www.elefant.ro, www.diverta.ro, www.emag.ro si etc)


CONVERSE

Cartier de blocuri. Cutii de chibrite. Vio trece printre alei.

O alee, o ia pe la stanga. Apoi la dreapta. Intra in scara unui

bloc.

Usa se deschide si Vio intra in micul hol al apartamentului. Isi lasa rucsacul in hol si intra la bucatarie unde mama, Dorina, 47 de ani, mai plinuta, gateste de zor. Un miros de manacare. Ardei umpluti sunt pe terminate.

-Buna, mama!

-Te pupa mama...Stai jos sa manaci.

-Mama ma nenorocesti. Ardei astia, grasimi...se pun imediat.

De ce crezi ca fug seara. Nu stiu..si asa unsurosi...fain, dar grasi...atata carne mananca oamenii si sarbatorile care au trecut...

-Ceva teste?

-Inca nu. Saptamana viitoare. Dar la mate sunt sigura ca e de bine,

iar emotiile ce le am la romana sunt mici...

-Simularea asta o sa intre in calcul la admitere nu?

-Asa se zice, dar inca nu e clar...

-Nu pot sa inteleg.
-Asa e pentru toata lumea. Mama fa-mi repede niste paste,

ceva cu parmezan usor...ca nu mananc carne...Mami, iubire...stii de excursia de vineri de la Sinaia...

-Sa nu spui ca mai trebuie platit ceva. Tata iti da maine banii de

buzunar...1 milion...sa nu te rogi de unii...

-Mama...e primavara, munte o sa fie superb. Asculata-ma. As vrea sa imi i-au niste CONVERSI!

-Ce tu? Ce conserve?!

-Mama esti o gospodina perfecta! ConversE! Marca!!!Tenisi cooli

sunt la UNIREA, albi cu verde, 1 milion si saptesute te implor...stii cat te iubesc....

-Iubirea mea...eu iau bani peste zece zile...tata peste o sapatamana...s-a imprumtat sa iti dea bani 2 milione excursia si

milionul de cheltuiala...am inteles ca stai trei zile..
-Mami...nu pot sa merg la munte fara CONVERSI..si asa umblu

cum umblu imbracata...

-Ma eu te inteleg...dar ce sa fac..

-Fa ceva...suna-l pe tata, dar fa ceva...Asa e moda..asa e filmul...decat fara mai bine stau acasa...deschide ferestra ca e un abur

Nu mai asteapta multe se ridica, cu o farfurie, cu un sanwich minuscul si paraseste camera. Dorina a ramas singura. Lasa mancarea pe foc .Sta pe ganduri. Deschide ferestra. Isi ia un mobil ordinar si o suna pe prietena ei Felicia. Bipeaza numarul ingadurata.

-Feli...sunt eu Dorina. Ce faci la spital de garda? Poti vorbi..asa o leaca...mai trebuie sa iti mai dau cinci sute...tu cum mai stai...inteleg...pana saptamana viitoare...am inteles..pleaca fata la munte si stii sa nu se ude...

Nu prea a rezolvat mare lucru. Iese din bucatarie.

Bate la usa camerei Vioricai. Deschide. Acesta vorbeste la telefon. O vede ii face semn sa o lase singura, dar de indata se ridica, o retine si ii arata pe ecranul computerului unde sunt niste tenisi CONVERSE, verzi si cu dungi albe care troneaza ecranul, Dorina se uita mirata, nu zice nimic, apoi Vio ii arata ca vorbeste la telefon si nu poate vorbi cu ea de fata si Dorina retrage inchizand cu grija usa.. Se duce in sufragerie. Sta acolo singura. Clipe lungi nestiind ce sa faca. Apare Vio.

-Ai gasit ceva, mami?

-Ce sa gasesc..uite am sunat-o pe Felicia..

-Si pe tata?

-Ce sa-l mai sun pe tata? Sa-l mai intorc pe dos, uiti ca a avut doua luni libere....ca iarna nu pune nimeni termopane....

-Sa-i zici ca sunt ca si o tiganca in clasa...ca mai bine ma lasati

la orfelinat...nu sa ma luati degeaba.....sa vede ca nu esti mama mea

-Vio....Vio incepe sa faca ture prin sufragerie. Gesticuleaza aproape plangand.

-Se vede ca nu esti mama mea..ci asa de rezerva si eu de umplutura.... sa ai si un un copil...suna-l... sa-i zici ca

stiu ca mi-au zis cinci luni unii...si se vede ca nu semanam...da de ce dracu' v-ati pus sa ma luati ca nu aveam treaba ...ma

luau altii nu niste nenorociti ca voi...
-Vio! Nu stii ce vorbesti...

-Stii ca sunt a nimanui..nu asa face o mama adevarata...cauta, gaseste solutii da tu ce stii, ce te doare pe tine ca o sa fiu ca si o calica...o pereche obisnuiti de CONVERSI!Sa fiu ca si tine...

Dar eu vreau si altceva...De aia invat ca sa ajung la ASE! Si nu la tejghea. Intelegi?...Si daca o data pe semestru. Merg si eu intr-o excursie...O data mama, ca nu merg saptamanal...Am zis eu ceva ca nu aveti vila la Sinaia? sa alerg sa ma catar pe munte, sa rad, sa dansez seara si nu sa fiu crispata si disperata...Fericirea e simpla...o pereche de CONVERSI, albi cu verde...

-Vio imi impietresti inima...

-O lasa-ma, mai bine eram la orfelinat, imi gaseam unul sa

mi-i faca cadou....Lasa-ma...lasa-ma.

Vio a iesit si a fugit in camera ei. Usa ca s-a inchis in forta, cheia rotita in clanta. Dorina este stana de piatra. Nu zice nimic. Se imbraca mecanic. Paraseste apartamentul. In tacere.

Dorina iese din bloc si o ia pe aleea. Trece de pe o alee pe alta. E micuta as cum o vedem din departare. Afara parca picura, ea isi strage fasul in jurul copului sa se protejeze de frig. Intra intr-un mic chiosc de cartier. Un mic magazin cum sunt pline cartierele. Dorina intra in chiosc. E magazinul in care lucreza ea ca si vanzatoarea. Colega ei de schimb tocmai toarna cafea macinata

-Ce faci Dori. Iti lipsim? Ai ramas fara ulei.

-Sefa nu e aici?

-E prin zona. Revine intr-o juma’ de ceas...

-O astept...

S-a asezat pe un scaun intr-un colt langa o sobita ce da o caldura mica. E asa obosita de griji si nu prea in apele ei. Colega ei continua sa serveasca diferiti clienti. Timpul trece incet. Colega ii face o cafea si i-o da printre alte treburi sau clienti care ii serveste intr-un. Sunt amandoua plictisite. Nu prea isi vorbesc.

Apare sefa. A parcat anterior masina, observata de Dorina care se ridica de pe scaun si o astepta in picioare intr-o pozitie docila.

-Buna fetelor!

-Ce faci, Dori nu ai fost de dimineata?

-Ba da, dna Camelia. Aveam o mica problema...

-Orice numai bani nu!

-Merge micuta mea in excursie la Sinaia si mai trebuie sa ii iau una-alta...stiti cum sunt copii.

-Stiu ca si eu am doi si sunt si la facultate. Nu vor sa mearga la cursuri ca mie bine si iau ceva partime sa fac bani, parca poti sa faci si bani si scoala...Nu POT Dori ca imi vin distribuitori

si am plati de facut, iar incasarile stii si voi ca au fost mici...

-2 milioane sefa.

-LUNI! Nu mai insista. Iti dau luni in avans.Ca azi intr-o ora vin aia de la COCA COLA si stii si tu daca nu le platesc 75 milioane imi taie discount-urile...Dorina a intepenit. Sefa e clara in vorbe. Dorina. Nu mai zice nimic. Paraseste chisocul trista rau.

Iata-o trecand printre alei. O vedem trecand prin fata scarii de bloc de unde iesit. Trece de colo colo, plimbandu-se asa fara rost si pe ganduri. Mai trec vecini cu care se saluta mecanic. Dupa vreo doua ture intra in bloc. Asteapta liftul. Urca in cabina de lift. Observam becurilor palpind pana la sase, apoi liftul se opreste si din nou becurile palpaie si liftul coboara la etajul trei.

Dorina iese din lift,asa muncita de ganduri, suna la un apartament. Apare Vasile, administratorul blocului, 55 de ani, inalt, matalos, imbracat de casa cu un sfeter tricotat. Cand o descopera pe Dorina se si uita asa ciudat in jur.

-Ce e? La sapte, fac incasari.Jos in administratie...

-Aveam ceva...nu sunteti singur?

-Ba da. Intra....Ii face loc sa intre si inchide usa grabit dupa ea.

O bucatarie miniscula de bloc. E luna. Vasile e singur. Dar curatenie e bec. El se aseaza pe un scaun la o masa unde sunt cateva dosare, stampila si cutia pentru bani.

-Ce e Dorina?...Vocea sa a devenit mai blanda. Ea se aseaza obosita pe scaun de langa el. Trista si abatuta.

-Sunt terminata. Imi trebuie urgent 2 milioane.
-Si mie pensia imi vine peste doua saptamani. Iara vrei sa iau

din casa?!? Vine un control si ma face de bacanie. Stii ca ma tot reclama Teodorescu!?!

-Ti-i dau luni, cel tarziu marti. Ca iau un avans de la butic.

-Tu stii ca eu tin la tine. De cate ori nu te-am ajutat.

Nu ne-am mai vazut de mult...O priveste mai amabil, cu ganduri, mana sa ii mangaie incet palma femeii. Ea nu pare a reactiona. E plina de tristetile ei. Sfarsita si obosita de discutiile cu Vio, de plimbarile prin ceata, prin chiosc si de una alta.

-Ma asteapta Viorica nevoie-mare.Sunt terminata si fara nci un chef.Dar mai trec eu pe la tine. Stii ca nu te aburesc...

Vasile da aprobator din cap. Se ridica bolovanos si o inconjoara pe Dorina. Se lipeste de ea si o prinde de la spate de sani. O ridica in picioare si o saruta cu pofta. Ea nu prea e in forma, mai flasca. El o pipaie intr-un asa mai primitiv. Ea nu il respinge, il accepta tacit si obosita. Trupul ei pietros nu reactioneaza. Isi lasa capul pe pieptul lui solid si obosita murmura.

-Vin poimaine, poimaine, poimaine.Bem o cafea pe dupa pranz cand ies.

El da aprobator din cap, dar nu se poate retine sa nu o mai tina in brate cateva minute si sa o pipaie intr-una. Cum ea e asa intepenita o lasa sa se scurga pe scaun. Se aseaza si el pe scaun, asa incalzit si putin obosit de acesta mica inflacareala erotica.

Deschide cutia de bani, marunti, dar si niste sute si zeci de lei.

Ii socoteste douazeci de bancnote de o suta de mii lei, asa cu degetele sale groase cu care invarte meserias banii. Ii numara banii. Ea ii ia banii, aproape sa ii pupe mana, il saruta zgomotos pe obraz. Isi baga banii in buzunar.

-Multam fain. Fug.Ma asteapta Viorica.

Iese in fuga din bucatarie si paraseste in graba apartamentul.

Pe aragaz e o oala de manacare. Dorina sta obosita pe scaun. De cealalta parte a mesei e Dumitru sotul ei care mananca cu pofta o ciorba.

-Fii atenta ca poate ne cheama si sambata. Nu e rau ca platesc...

Macar sa fie...Am facut si un ciubuc ca da aia am intarziat...

Viorica?

-Mi-a cerut niste bani si a plecat sa isi ia niste tenisi.

-Ai avut?

-Am cerut de la sefa...si i-am dat sa ii fac o bucurie...

-Bine ai facut. Ca e fata buna. Felul doi?

Ea se ridica si pune ardeii umpluti in farfurie. El scoate din buzunarul de la piept o chitanta si o pune sprijinita de fereastra

-Era la caserie jos deschis si am intrat sa platesc intretinerea, ca nu imi place sa raman scris acolo pe panou cu restante. Si stii ceva?

-Ce?

-Nea Vasile e salon. Mi-a zis ca imi trece un milion din fondul de

rulment, sa il dau restulla inceputul lunii urmatoare. Sa pui chitanta in sertar....Ea ia chitanta si o pune in vitrina dulapului de la bucutarie. revine la masa si se aseaza privindu-si barbatul cum manancu cu pofta mancarea.

-Ce viata...

-Si vremea asta ploiasa. Abia astept sa vina fata...

Mananca in tacere. O tacere blanda se lasa in bucatarie in care cei doi sunt la masa. Clipe lungi si calme se scurg incet. Se aude usa de la intrare. Ochii lui Dumitru se umplu de bucurie. Usa de la bucatarie se deschide si intra Viorica cu plasa in mana.

E vesela nevoie mare. Scoate niste tenisi CONVERSE, verde cu alb, pe care ii arata elor doi care zambesc cu drag.

-Cadou de la mama DRAGUTA! Dar pupici la amandoi!...Ii pupa pe amandoi parintii.
-Bravo! Sa ii porti sanatoasa.

-Promit note mari la teste.

-Asa sa fie.

Ea se invarte vesela cu tenisi prin mica bucatarie. Se aseaza pe un scaun si ii incalta. Rapid. Se invarte prin bucatarie. Vesela fredonand. Isi scoate din geaca un telefon Il bipeaza.

-Il sun pe Dinu sa ne vedem jos sa ma admire. Ca zbor. Pupici.

Fug pana jos o jumatate de ora....Le trimite o bezea din usa bucatariei si iese in graba vorbind la telefon. E toata un zambet.

Cei doi raman la masa privindu-se cu drag.