CALUGARITELE VRAJITOARE, in 21 decembrie, de la 20.00 pe N 24 plus!

CALUGARITELE VRAJITOARE

Regia Marius Th Barna, dupa un scenariu de Doina Rusti

O productie: Paradox Film

Un documentar de lung metraj despre toleranta/intoleranta, raporturile individului cu statul, dar si magie, atat in trecut, cat si prezent.

Pornind de la un fapt real petrecut la Bucuresti , in 15.08.1715, cand principesa domnitoare Pauna Cantacuzino, a avut o criza in timpul slujbei de Sf Maria, ea fiind suspectata ca impreuna cu sotul ei l-au tradat turciilor pe precedentul principe Constantin Brancoveanu. Pentru a o disculpa, nestiindu-se natura crizei, epilepsie, cadere de calciu, etc, sub pretextul ca ar fi fost fost vrajita, 2 calugarite martore ale crizei au fost spanzurate, iar alta zidita de vie in subsolurile unei manastiri.

O intoarcere in timp, reflectand mentalitati atat din trecut, cat si present, o multitudine de intervievati: istorici, antropologi, pshiatri, oameni simpli, etc. O privire lucida asupra fragilitatii finite umane in raport cu statul, dar si a mentaluluii colectiv care nu se poate ignora magia, mistica, etc.

Cu: Antoaneta Olteanu, Bogdan Popa, Vintila Mihailescu, Aurora Liiceanu, Eugen Negrici, Soralta Solcan, etc. Imaginea Sorin Gociu, Muzica Petru Margineanu.

The witch nuns


A feature documentary about tolerance / intolerance, the relationship between the individual and the state, also about magic both in the past and present.
Starting from a real happening which took place in Bucharest, on 15.08.1715, when the reigning Princess Păuna Cantacuzino had a breakdown during the service of St. Mary, being suspected that, with her husband, had betrayed the previous ruler Constantin Brâncoveanu to the Turks. In order to exonerate her /prove her innocence, not knowing the nature of her crisis: epilepsy, calcium deficiency, etc, under the pretext that she was enchanted/put under a spell, two nuns who had witnessed the breakdown were hung, and another built alive in a monastery basements.
A trip to the past, reflecting the mentalities both of past and present, with many respondents: historians, anthropologists, psychiatrists, common people, etc. A lucid view over the fragility of human beings in relation to the state, but also to the collective mentality which cannot ignore the magic, or the mysticism, etc.

Asa scria Alexandru Tatos

Printr-un concurs de imprejurari,  am putut avea in fata, pentru cateva clipe paginile scrise in jurnal, in mai multe carnetele, de Alexandru Tatos. Asa scria efectiv Alexandru Tatos. Un scris clar, minutiuos, cursiv, precis. Carnetele sunt veritabile piese de muzeu, ar merita efectiv scanate, sunt 8-9? Autorul le cauta formatul, le purta cu el, iar notatiile veneau de la sine cu sinceritate deplina. A fost un autor, un om de mare moralitate si umanitate, un artist care a cautat permanet sa se implineasca prin opera...

Am mai facut cateva notati, cu ani in urma,  despre acest jurnal, al lui Alexandru Tatos, pe care l-am citit pe nerasuflate intr-o prima editie aparuta in 1994.

O carte a unui destin exceptional. Un destin si cartea asisideri, a tenacitatii. Cu o minutie reamarcabila, autorul isi noteaza traseul evolutiei artistice in zona filmului. Tatos a fost si regizor de notabil de teatru, dar evident filmul i-a incercat puterile peste masura.

A fost si ramane, un autor unic, al unor filme care nu pier si nu se duc: 'Duios Anastasia Trecea', 'Mere Rosii' 'Secvente', 'Fructe de Padure, iar in carte descoperi drumul deloc facil si responsabil al acestor filme, eterna lupta din comunism cu nenumaratele bariere care i se puneau in fata unui autor responsabil, profesionist deloc predispus spre superficial si banal, sau compromis....

Martuirisesc ca am vazuit aceste filme in comunism, 'Mere Rosii', atat la cinema sau tv, intodeauna m-a emotionat. Prima secventa din filmul cu titlu similar, m-a intepenit, Diaconu, era in partea a doua monumental. Peste ani, la facultate, am avut sansa sa fac un curs cu Mircea Diaconu si Florin Mihailescu, despre actorie de film, unde multe exercitii erau pe baza unor secvente din 'Mere Rosii'. Un curs solid.

Tatos, asemeni jurnalului lui a fost un om al tenacitatii, un regizor indubitabil de forta si creativitate, responsabil, pentru care cuvantul gratuit nu prea cred ca functiona.

Jurnalul sau este asideri o carte exausiva a traseului unui artist intr-un regim totalitar. Pana si datele tehnice ale dimensiunii cartii sunt exemplare pentru forta, precizia, cuprinderea notatiei.
Nu cred si nu cunosc, vreaun exemplu de acesta cuprindere a notatiei, poate Bribarac-ul, lui Pintilie, dar acela e mai 'extern'.

Asisderi filmelor sale, sunt sigur ca si jurnal va ramane, viguros evocator, dar si provacator in moralitatea ce o desfasoara.

IN MEMORIAN DORU MITRAN

Un cineast desavarsit, un mare operator, om de caracter, barbat adevarat, cunoscator si iubitor adevarat si precis a mediului cinematografic, ne-a parasit ieri, 22.04.2018, acum este acolo sus, de unde probabil ne priveste cu ingaduinta si intelegere.

A filmat: "Adela", "La capatul liniei", "Balanta"  si inca cate si ultrabine!

Viata este adeseori cruda si ii ia de langa noi prea devreme pe unii in deplina putere.....

CINEMARATON, ora 20.00 in 22.04.2018, RAZBOI IN BUCATARIE

http://barnathmarius.blogspot.ro/2008/03/note-de-lucrula-razboi-in-bucatariedupa.html
vezi promo

CUM AM FILMAT: RĂZBOI ÎN BUCĂTĂRIE

A scrie despre un film pe care l-ai realizat pare gratuit, tardiv , provocator , dar este de netaguit ca randurile tale in alte dati, au şansa de a întâlni un lector deosebit de curios…

Există câteva motivaţii care mă îndeamnă la travaliul scrisului si încerc aceasta, mărturisesc , cu cât mai multă sinceritate si obiectivitate, atât cât îmi stă in putinţă. Realizarea unui film , cel puţin de postura regizorului – una principală -, seamănă cu o adevarată „ întreprindere” , căreia i te închini şi i te dedici , cel puţin o bună perioadă de timp , un proiect cu „ componentă „ tructurală notabilă , care la finele său îţi oferă şansa de a concluziţiona câte ceva , măcar despre proporţia , evoluţia , şansa etc. împlinirii artistice sau a lumii pe care o socoteşti că ai descoperit-o in traseul tău …

Interesant cumse face un film , aproape de anul 2000, în România…

În 1997, sunt invitata la Studioul de film TVR , Domnul Dan Necşule îmi pune în braţe scenariul literar Război în bucătărie , scris de Răsvan Popescu, achiziţionat ulterior de studio , care era destinat a fi realizat de Stere Gulea , devenit recent director general , deci într-o imposibilitate de a-l face.Directorul Studioului îmi solicita o opţiune regizorală , menită să-l convingă dacă îmi va încredinţa scenariul. Proiectul îi făcuse să dea bir cu fugiţii pe unii… Am scris o concepţie regizorală care poziţiona si dezvolta drama, ceea ce mi-a dat câştig de cauză , şi a fost începutul colaborării mele cu Răsvan, un autor căruia i-am administrat ambi’ia , talentul si efortul de a face ca proiectul său să ajungă un film. O poveste de dragoste pe un fundal de adversitate etnică , o poveste cu personaje puţine , dificil de filmat , o distribuţie decisivă pentru care am călătorit de mai multe ori pe ruta Cluj- Oradea- Targu-Mureş , astfel descoperind-o pe Imola Kezdi, o poveste care trebuia sa fie filmată vara şi natural că aceasta s-a întâmplat să fie iarna, care mi-a oferit posibilitatea de a lucra cu „ marele şi notabilul „ Gheorghe Dinică, un film realizat în condiţiile pure – adevărate- tipice de fruste ale Europei de Est…

Dificultatea primordială era de a face o poveste credibilă şi a ţine în balanţă un conflict în care fiecare tabără ( în cazul nostru română şi maghiară ) îşi cere partea. Îmi plăcea povestea , mai ales că opera cu individualităţi , în travaliul regizoral am putut să o dezvolt , iar această problematică de conflict etnic, în care energiile negative se dezvoltă exponenţial , obturând raţionalitatea , nu îmi era străină . Cu mai mulţi ani în urmă am scris o proză , Dragoste şi ură , tot pe această temă a evoluţiei paroxistice şi distrugătoare a energiilor angajate dintr- o minimă stare de conflictualitate…

A fost una din marile bucurii pe care filmul mi le-a adus, faptul că , din faza lui de televiziune , am primit reacţii atât din zona maghiară , cât si din cea română , despre cât de adevărat este în cruzimea şi evoluţia sa. Dinică , un actor care aproape nu scoate o vorbă tot filmul , dar juca ce gândea ungurul , “ a fost exact ca tata” , mi-a spus o doamnă din Covasna ; un prieten din studenţie , din Stei ( Apuseni), m-a sunat să mă felicite. Au fost personalităţi la care ţineam, artişti de a căror forţă nu mă îndoiam şi care au primit bine filmul: Mircea Nedelciu, Ştefan Câlţia , Alex. Leo Şerban etc.

Au fost şi reacţii deosebit de violente : „ …cum am putut eu , tată de fetiţă, să fac opoveste atât de îngrozitoare , în care un tânăr român făcea asemenea grozăvii” şi ta na na şi bla bla bla . Unele, mărturisesc , m-au durut şi chiar întristat.

Pe de altă parte , acel fel frust, simplu, direct de a filma o poveste, un stil pe care , apoi, l-am descoperit (mergând cu alt film prin festivaluri) ca fiind aparţinator unui spaţiu clar delimitat al Europei de Est, mi- a dat încredere într-un fel de a exprima vizual un deziderat artistic…

Mă simt aproape de acest film nu atât prin faptul că îmi aparţine, ci prin acela , major, că descopăr o lume , câteva personaje antrenate în conflict sub o viziune auctorială ţinând de contemporaneitatea propriei lor existenţe …

După ce ai făcut un film, dacă te uiţi pe ciorne, pe planurile de filmare , descoperi din nou evoluţia proiectului, uneori , te îngrozeşti constatând cum hazardul sau rizibilul au influenţat planurile tale sau cu câtă inconştienţă ai mers înainte. Distribuţia a fost căutată multe luni de zile ,dar apoi a fost schimbată cu o săptămână înainte de filmare . Nici vorbă să o regret pe precedenta, dar … Apoi , am umblat mai multe luni fără succes să descoperim un canton părăsit, pentru ca în final să revenim şi să-l amenajăm pe cel descoperit in prima zi de prospecţie împreună cu operatorul Doru Mitran…În varianta de sală(lung metraj ) , filmul a fost gata din noiembrie 1999 , dar când scriu aceste rânduri, în februarie 2001, având toate acordurile luate , nu ştiu încă dacă premiera sa va fi în luna aprilie. Filmul stă de paisprezece luni în cutie. Ca şi România , cinematografia navighează în haos neostenit. Să ne mai mirăm că Eugen Ionesco , inventatorul absurdului, este originar din România?... El , filmul, e deja trecutul… Sunt absolut convins că va mai găsii un public interesat sau televiziuni străine dispuse să-l difuzeze. Ar putea să facă o figură frumoasă şi în câteva festivaluri internaţionale. Dar când va fi aceasta?? Oficiul Naţional al Cinematografiei ne-a tăiat din deviz copia subtitrată în limba engleză…

În perioada pregătirii, am avut şansa de a câştiga un concurs de debut pentru lung metraj cu un alt proiect: Faţă in faţă ( de data aceasta , după un scenariu propriu). Cele două proiecte au ajuns să se intersecteze , rememorez multele presiuni menite să mă determine să renunţ la unul dintre proiecte . Să turnezi două filme unul după altul , o adevărată inconştienţă . În anumite zile simţeam să nu-mi mai ţin capul pe umeri . Răsvan m-a întrebat o singură dată dacaă pot să le duc la capăt pe amândouă , iar eu , care cum aş fi putut să abandonez vreun proiect în care deja mă implicasem major, am mers înainte…

În varianta primă deteleiziune , am filmat în exterior , multe zile , la aproape - 20˚C, ceea ce a transmis de mai multe ori interpreţilor o tensiune interioară favorabilă jocului , apoi, când am realizat completarea de peste 25 minute pentru marele ecran , am filmat cantonul pe platou la televiziune, peste un an , introducând mai multe secvenţe , care intrau în film între finele uneia şi începutul alteia, cu interpreţii, peste mai mult de 18 luni de la primul turnaj , totul fără să se simtă . Nu a fost uşor , un rateu era uşor posibil. Dar pentru filmarea de pe platou a decorului real , nu pot să nu îi mulţumesc încă odată operatorului Doru Mitran …

Am ajuns să văd filmul de mai multe ori în diferite proiecţii cu public. Momentele povestirii de dragoste evident , emoţionează ,parcă îţi freamătă inima, mi-a zic cineva . Eugenia Vodă , scriind o critică severă în România Literară , remarca derularea spectaculoasă pe sinusoida sentimentală a filmului. De mai multe ori am simţit cum îi cuprinde un junghi pe unii spectatori când dezertorul ( interpretata de Ovidiu Niculescu) îl leagă cu lanţul sau încearcă să-l facă să mănânce forţat pe bătrânul cantonier. Finalul când tânărul îl descoperă pe cantonier mort , Dinică joacă perfect moartea, îti taie răsuflarea , sala îngheaţă , este una din secvenţele cele mai puternice realizate de mine. Poţi înţelege atunci ce e cinema-ul, ce forţă maximă de expresie… În acele momente, nimic din dificultăţi , probleme , adversităţi etc. nu mai contează. Faptul că un film rămâne independent să „ navigheze” în lume, chiar şi fără tine , să te exprime sau să vorbească în numele tău , face ca efortul să nu fie gratuit. Altfel ar fi îngrozitor. Dar aşa , câte din pasiuni , energii, acţiuni nu se risipesc şi se pierd , se duc, lăsându-l pe acest „ object” artistic care este filmul, sau chiar o carte acum , să-şi urmeze drumul…Marius Th. Barna

(Text aparut in Observatorul Cultural, aprilie 2002, dar si in volumul cu acelasi titlu al lui Razvan Popescu, publicat la PARALELA 45, in 2004)

LOVESC, DECI EXIST, pe CINEMARATON in 22.04.2018 de la ora 16.00

Filmul este focusat pe prezentarea si decriptarea mecanismelor, mentalitatilor, motivatiilor care determina o crestere a agresivitatii si violentei in contemporanietatea autohtona.

Filmul impartit in mai multe capitole: familia, orasul, suporterii, scoala, marginali, experinte, judecati, stapani si sclavi reflecta o gama larga de mentalitati extrem de autentica, plecand de la ceea domestica, intersectand diferite destine, fie condamnati, bulibasa, seropoziti, antroplogi, sociologi, pana la violenta profesionala, etc pentru a reflecta violenta din contemporanietate.

O multitudine de subiecti vorbesc natural fie cu fata, fie cu spatele descoperind diferite situatii, reflectand o lume care are in componeta ei esentiala violenta. Un film reflexiv, dramatic, dar uman.

Cu: Mihaela Miroiu, Cristian Parvulescu, Vintila Mihailescu, Oana Baluta, Dan Antonescu, Alfred Bulai, Costel Galca, Dinu Gutu, Vasile Ernu, Smarandoica din Ferentari, Bulibasa Tei, diferiti detinuti, și mulți altii.

 https://www.hotnews.ro/stiri-haute_culture-22121217-lovesc-deci-exist-trafic-corporatii-cronica-unui-film-despre-violenta-din-romania.htm

FROZEN IGNAT in cinematografe! Cel mai recent film a lui DINU TANASE!

FROZEN IGNAT (AKA: CINE A UCIS CRACIUNUL?)

un film de DINU TANASE

Inspirat de o întamplare adevarată, Cine a ucis Craciunul?, este povestea tragica a unor destine dintr-un sat izolat pe grindurile din Delta Dunarii. “Un loc blestemat, care face ce vrea din oameni” așa îl caracterizează bătrâna Stanca.

Nepoate ei, Ana revine în țară din străinătate, unde a lucrat mai mulți ani, în Delta Dunării, într-un sat izolat,la capătul lumii, pentru a participa la înmormantarea bunicului ei Dumitru – soțul Stancăi. O călătorie inițiatică, cu o puternică rezonață mistică datorată spațiului unde ajunge.

Pe vapor se întâlnește cu câteva personaje care se vor implica în evenimente: Preotul, Medicul legist, Comisarul, Procurorul. Într-o discuție apropiată cu Preotul, ii relatează personalitatea puternică a bunicului ei Dumitru, amprentat la rându-i de spațiu și mediu, despre care știe că în urmă cu mulți ani – în copilărie, a ucis un om, un milițian venit să îl aresteze pe tatăl lui cu care stătea ascuns în Deltă. Crima lui Dumitru a fost văzuta de un copil, Petre - fiul militianului, care apoi l-a turnat la Securitate, asfel încât a fost închis mulți ani împreună cu tatăl său. Tatăl a murit în închisoare iar despre întâmplarea din Delta nu vorbește niciodată. În discuția dintre ceilalți pasageri aflăm că Procurorul caută un dispărut, tocmai pe Petre iar Comisarul are diferite anchete de făcut, pentru că spațiul are o forță negativă aparte.

Comportamentul ciudat al Stancăi o face pe Ana să devină circumspectă mai ales în momentul când află că Petre a fost împreună cu Dumitru în ziua de Ignat. Din povestea martorului confirmată tacit și de Stanca. Dumitru a căzut lat în mijlocul curții după care Petre a dispărut.

Pe drumul spre cimitir, un incident banal le dezvăluie celor din cortegiu, că Dumitru nu murit de moarte bună.

Ancheta este declanșată automat, Comisarul și Procurul se implică, apar și jandarmii care ridică cadavrul lui Dumitru pentru a-l duce la Tulcea la autopsie. Cu toată împotrivirea Anei, Stanca pleacă cu jandarmii și cu cadavrul lui Dumitru la Tulcea.

Timpul se precipită pentru Ana care încearcă sa îl caute prin sat pe dispărutul Petre Crăciun bănuind că acesta l-ar fi ucis de Dumitru. Ajunsă la casa în care locuiește Petre, încearcă să o forțeze pe soția acestuia – Varvara să-i spună unde e ascuns. O amenință că îi dă foc casei, dar fără nici-un rezultat. Reia căutarea prin sat întrebând prin vecini, scotocind prin locuri neumblate, prin blocurile parasite de lângă ruinele unui fost combinat comunist. Nu îl găsește.

A doua zi jandarmii se întorc de la Tulcea aducând cadavrul lui Dumitru. Cu stupoare Ana află că Stanca a rămas la Tulcea.

Comisarul ii pune întrebări, ea își mărturisește nepuntința, dar și un destin nerealizat în viață.

Informat de Procuror, Comisarul ii spune ca Stanca se află în sediul poliției din Tulcea și a mărturisit tot ce s-a întâmplat în ziua de Ignat. Ana este blocată de adevarul ce îl va afla.

Mărturisirea Stancăi: “ De Igant, Petre Crăciun a venit să îl ajute să taie porcul pe Dumitru. Discută de una alta , mai beau și iar mai beau, iar acțiunea de tăiere a porcului de Crăciun, datorită trecutului celor doi, dar și hazardului care le conduce destinele, are un sfârșit tragic. O lovitură greșită și Dumitru îi taie brațul lui Petre. Violența precipită faptele, amintirile răbufnesc și duc la răzbunarea mocnită de ani și ani. Dumitru împlinește destinul omorându-l pe Petre.

Într-un acces de demență pune paie pe el și îi dă foc. Apoi îl despică și îi amestecă măruntaiele cu cele ale porcului în ceaunul care clocotește. Îngrozită, Stanca pune capăt masacrului omorându-l la rândul ei pe Dumitru cu o lovitură de sapă. Pentru o clipă, încrâncenarea din ochii ei pare să dezlănțuie forțe nebănuite care fac să înghețe ca-ntr-un vârtej apocaliptic Dunărea, martorul și protejatorul ei într-un moment atât de tragic și parcă de neoprit într-o lume blestemată și primitivă. Izolată asfel de restul lumii, Stanca va aștepta deznodământul… “

Șocată de mărturisirea Stancăi, în mijlocul furtunii dezlănțuite pe neașteptate, printre strălucirile fulgerelor și în zgomotul asurzitor al trăznetelor, Ana are revelația legăturii ei aproape transcedentale cu Stanca. Pentru o clipă plutește parcă deasupra patului în care se află bătrâna, ajutănd-o să leviteze înainte de a trece în lumea de dincolo. Aplecată deasupra valurilor învolburate de furtună, Ana are viziunea morții bătrânei.

Noaptea, jandarmii descoperă în closetul din curte rămășițele lui Petre. Printre sătenii încadrați de jandarmi, Varvara își jelește soțul neputincioasă. O jurnalistă încearcă fără succes să afle ceva de la comisar.

A doua zi, Ana se îmbarcă pe vapor și părăsește satul în care probabil, nu va mai reveni niciodată.

Filmul are o distributie notabila: Alexandra Fasola ( un debut remarcabil), Dana Dogaru, Dorel Visan, Constantin Cojocaru, Mircea Rusu, Valer Delakeza, Lari Giorgescu, Tatiana Iekel,

Filmul este realizat dupa un scenariu de Dinu Tanase si Rasvan Rosca. Producator executiv: Marius Th. Barna, producatori: Marius Th Barna, Avram Iclozan , Director de productie: Elena Popa Nitu, Scenografia: Mihnea Tautu, Mihai Ionescu, Costumele: Svetlana Mihailescu, Machiajul : Mariana Ianas, Raluca Moldoveanu, Muzica: Mircea Florian, Imaginea si Camera: Patru Paunescu, Regia: Dinu Tanase, O productie PARADOX FILM cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei si Zenith Media Comunications.

Dinu Tanase revine cu un film aspru despre conditia umana.

CALUGARITELE VRAJITOARE in cinematografe, in Bucuresti, Cluj,Iasi, Constanta, Tg Jiu, Timisoara, et

CALUGARITELE VRAJITOARE, pe 17.01.2017 si 26.01.2017, ora 19.00 la cinemateca Eforie

P

La Muzeul Taranului Roman pe 17,18 ian de la ora 18.00

CALUGARITELE VRAJITOARE

Realizat cu suportul

Centrului National al Cinematografiei

Un film de Marius Th Barna

Dupa un scenariu de DOINA RUSTI

Cu: EUGEN NEGRICI, ANTOANETA OLTEANU, SORALTA SOLCAN, MARIUS CONSTATINESCU, BOGDAN POPA, AURORA LIICEANU, dr CRISTIAN ANDREI, VINTILA MIHAILESCU,ION PREDESCU,MAICA ECATERINA

cu participare:MEDA VICTOR, CONSTANTIN FLORESCU, LILIANA PANA, GELU NITU

MUZICA: PETRU MARGINEANU SCENOGRAFIE RECONSTITUIRI :GRIGORE PUSCARIU

COSTUME :FLAVIA BARABS MONTAJ: CRISTIAN GEORGESCU, VLAD NEDELCU MIXAJ: MIHAI ORASANU, MDV DIRECTOR DE PRODUCTIE: ELENA POPA-NITU IMAGINEA SI CAMERA SORIN GOCIU REGIZOR SECUND :SPERANTA GANECI

PRODUCATORI: MARIUS TH.BARNA,AVRAM ICLOZAN PRODUCATOR EXECUTIV: MARIUS TH.BARNA SCENARIUL: DOINA RUSTI, REGIA: MARIUS TH. BARNA

documentar de lung metraj, dupa un scenariu de Doina Rusti, regia Marius TH Barna (autor UTOPIA IMPUSA, doc)

cu Eugen Negrici, Aurora Liiceanu, Vintila Mihailescu, Bogdan Popa, Soralta Solcan, Aurora Olteanu, Cristian Andrei. diferiti intervievati, filmari in Bucuresti, Govora, Manastirea intr-un Lemn, Cozia, etc, reconstituiri cu Meda Victor, Constantin Florescu, Gelu Nitu, etc.

Inspirat dintr-un caz real, de Sf Maria, in 1715, in ziua executiei lui Constantin Brancoveanu la Istambul, , principesa Pauna Cantacuzino, are la Manstirea intr-un Lemn, o criza nervoasa grava, neexplicata medical, doar descrisa in documentele epocii. Pentru a o salva de supozitia de culpabilitate fata de Brancoveanu, pe care l-ar fi tradat, principele domnitor Stefan Cantacuzino condamna trei calugarite. Una, Olimpiada va fi zidita de vie, in subsolurile unei manastiri, iar alte doua vor fi spanzurate sub acuzatia de vrajitorie. Un documentar despre toleranta/intorleranta, despre mentalitati atunci/acum legate de vrajitorie, dar si manipulare sau fragilitatea feminina in raport cu statul.