https://www.facebook.com/maties.daiana/posts/10200525106302550?comment_id=5236392&offset=0&total_comments=15&notif_t=share_reply
https://www.facebook.com/groups/200109036712987/553345214722699/?comment_id=553367981387089&notif_t=likehttps://www.facebook.comhttps://www.facebook.com/maties.daiana?hc_location=stream
/maties.daiana?hc_location=stream

Special Thanks: DAIANA MATIES.



From Stuttgart, cu diferite reactii pe FB unde mai nou toata lume comunica mult mai usor. Simpatii, si multumri mici-dar marii echipe ca a facut posibila difuzarea acestor filme: Razboi in Bucatarie, Fata inFata si Dupa gaste. Cateva filme in care cred si ma bucur sa fie vii peste ani.

DRAGOSTE SI URA, proza scurta

In republicare apropo de difuzare ok a filmului 'Razboi in bucatarie" la  Stuttgart (cu sprijinul Daiana Maties, zig zig de romania si altii care ii gasiti in link-uir de mai jos)

După ce ne naştem învăţăm ce e binele şi răul, dragostea şi ura, Dumnezeu şi păcatul. Toate acestea trăiesc în noi, dar cei care ne ţin de mână se simt îndatoraţi să ni le repete pentru a nu le confunda. După ani, care nu rareori sunt mulţi, se naşte în tine o dorinţă căreia ajungi să i te înrobeşti cu toată energia şi puterea ce o posezi şi, condus de o voinţă oarbă, încerci cu o disperare vecină cu nebunia să învingi tot ceea ce ţi se opune, chiar cu riscul de a te pierde pe tine însăţi. Mintea este slabă faţă de ceea ce prin sânge vine de la inimă...

Sunt întinsă în pat. Simt că mă prinde somnul. Aş fuma. Mi-e atât de lene să mă ridic. Tac. Dar nu pot să-mi abandonez gândurile...

Iubi ar fi trebuit să fi venit. Mi-e atât de drag. Visurile unuia sunt şi ale celuilalt. Şi, deşi trăim într-o ţară de căcat, cu o lume nenorocită şi o viaţă mizeră, eu şi el suntem fericiţi...Ce e dragostea în stare...

Vorbind, mă aprind. Îmi dau seama că devin mai pătimaşă, mai impulsivă şi că pot părea lesne o exaltată. Cei care m-ar asculta sau m-ar citi dacă aş scrie, şi ce păcat că n-am această înzestrare căci ce pagini ar ieşi, cu aventuri, pasiuni şi ce mai viaţă, vai, vai, vai... dar pe bună dreptate, ar putea spune oricine că sunt prea pulsională şi aşa... deloc chibzuită... Hm… că pledez fără a dezvălui, că invoc fără să cer şi că, deşi tot vorbesc, mă agit, ţip sau alerg fără ca ceva concret să se poată observa sau intui... Totuşi realizez că şi eu şi oricine şi de oriunde şi oricând, înapoi aici se va întoarce, va descoperi totul aşa cum a fost cu dragostea şi ura ce dau oamenilor nebănuite forţe... Sunt lucruri de care nu mă îndoiesc.

Întotdeauna după masa de prânz stau întinsă în pat. Intimităţi. Chiar şi sexuale. Încălzesc. Cum ar spune el: mă promenadez prin menajeria proprie... Celelalte colcăie între ele legănându-şi paturile... Arcuri, praf şi poate plictis...

Iar el nu mai vine... O bătaie, două în uşă... Uite-i pe ai mei. Tata şi mama cum îi ştiam de nouasprezece ani. Zâmbete, bezele, agitaţie ca-ntr-o cameră de patru unde sunt şase persoane în picioare. Toată lumea s-a aşezat pe scaune şi a început să discute despre: şcoală, vreme, oraş, repartiţie, sănătate, fără Europa Liberă că era totuşi prea multă lume în cameră, iarăşi despre şcoală, de două ori despre mozodromul din complex, Timişoara, cantină, vreme, penticostali şi baptişti, poluarea din România ’80 că atât era, trenuri care întârzie, zahărul de pe cartelă, acumulatorul de la maşina alor mei cu care veniseră de la Oradea şi din nou şcoală şi, natural, toate celelalte din cameră au plecat lăsându-ne singuri cu ai mei. Eu şi ei. Ei nu mai erau mami şi tati... Erau Şerifu’ şi Scorpia ! El îi botezase aşa. Fără supărare ! De când refuzaseră să-l vadă. Cu mine! Dar ţine-te bine ! Căci nici el nu mai era iubi...

Nu, nu, nuuu ! Doar un oltean împuţit şi puturos ca toţi ceilalţi, iar aici le-aş fi dat dreptate deşi nu mai aveam când s-o fac, căci pe ei îi interesa numai el, cel care le întorcea viaţa, gândurile şi natural ţi mai ales, nelipsita sănătate, pe dos. Că nu vroia să mă lase pe mine în pace bună. Iar eu, fiica cea bună şi scumpă şi dulce, nu vroiam, dar de fapt ca întotdeauna în viaţă, să fac astfel de cum îmi doreau ei binele meu şi al lor. Şi, în loc ca eu, bozgoriţa cum precis mă pomenea maică-sa, să mă duc şi să mă şi fut, culc, da’ de toate dacă chiar vreau, da’ cu unul de-al nostru, nealcoş dar curat, eu cea frumoasă şi sensibilă şi educată, am înnebunit.

Cum diavolul intrase în mine, tata a început să facă tumbe. Mama-şi rupea nasturii blestemându-mă. Se loveau în cameră de o cămasă a lui, de ţigările din scrumieră sau de versurile cu care îmi tapetase peretele de deasupra patului. Ţipau! Îi imploram... Îşi făceau semne. Fiecare era pe drumul lui. Reproşurile curgeau. Nimeni nu-l înţelegea pe celălalt... Şi atunci ştiam şi ştiu şi voi şti toată viaţa că sunt momente pe care le reţii pentru totdeauna. Explozia, însă, mi-a scăpat! Totul până la a patra palmă. Primele trei le-am primit repede. Refuzasem să le cred. Deşi fuseseră, nu le-am luat în seamă. Dar următoarea mi-a fost scârboasă! Ea m-a făcut să cad pe pat. Şi niciodată nu mi s-a părut o pătură mai păroasă, degetele tatii mai unsuroase, iar mama mai umflată. Nu puteam decât să mugesc. Ca o vită. Plânsul care mi se zbătea în piept îmi făcea greaţă! Da! Greaţă, greaţă, greaţă!... Vai, aş fi vomitat dar parcă mi se lipise stomacul. Nările nu mai aveau aer. Sângele îmi plesnea în degete.

Nu le-a trebuit nici 10 minute ca să-şi dea seama câtă lenjerie îşi lăsase el la mine la spălat, ce cursuri le scriam împreună pe indigo şi câţi bani aveam... Cum m-am spălat pe faţă, cum ne-am târât pe coridoare şi cum ne-am blocat într-o cameră de hotel, mi se pare de prisos să mai repet. Noaptea am încercat să-mi fac planuri şi planuri şi alte planuri, doar ca să pot să-mi revin. Încă îmi era frică. Tăceam. Din voia mea. Abia dimineaţă am început să vorbesc. Fără rost şi cu cât efort. Cât eram de atentă, cum încercam să nu-mi scape nimic, să mă concentrez, să intuiesc şi să prevăd ce vor. Pentru ce? Că ce? Şi ce! Într-o cameră de hotel, cică de lux, unde gândacii urcau pe pereţi, mi se scurgea pe creier urinatul tatii de la baie, iar ochii galbeni ai mamei mă provocau să-l scuip. Nu mai era în ei decât răutate, ură şi negreală. Nu mai era tata care mă conducea pe tricicletă... Nu mai era mama cu care chiţcăiam în bucătărie lângă aluatul cald… La revedere familie care făcea bezele fotografului pe plajă... Erau nişte nemernici care nu puteau suporta să iubesc pe cineva, pe care ei, în aversiunea lor neputincioasă şi nenorocită, nu-l puteau accepta. Înfiorător!... Trei zile. Eu, Scorpia şi Şerifu’.

În acele zile am ascultat din nou, de zeci de ori, povestea vieţii părinţilor mei. Uneori şi suferinţa îţi provoacă silă şi dispreţ. Nu mă mai interesa nici bunicul care venise de la ruşi o epavă. Când îi auzeam bocind de cât efort se mutaseră la oraş ca să mă dea la o şcoală severă, mie îmi venea să râd. Renunţasem şi la casa pentru care îşi nenorociseră şi sănătatea! Să o dea toată soră-mii! Gata! Că vreau şi eu să-mi fac viaţa!...

Ca să spun că era ca-n filme, că nu ieşeam din cameră decât câteva minute la aer pe o terasă, că serveam cina urmărindu-ne reciproc, că nu aveam câte dar le-am cerut poşeta, nu ştiu de ce dar mi se pare stupid.

În a treia noapte l-am văzut în stradă. În cameră, întunericul plesnea de sforăituri. El era jos !... Am coborât în fugă, desculţă şi cu sandalele în mână. Bâlciul abia începea... Între etajele trei şi patru, un beţiv mi-a zâmbit; voi avea noroc! Să fie!... Când l-am strâns în braţe pe iubi tremuram, tremura, tremuram…

Nu mai aveam ce căuta în oraş. Din gară am sunat-o pe soră-mea şi am anunţat-o de plecarea mea la Craiova. I-am dat adresa părinţilor lui. Ea urma să-i sune pe ai mei la hotel. Noi ne-am urcat în primul tren spre sudul cel atât şi atât de iubit. Mi se cam făcea lehamite. Nu aveam nici un pic de încredere. Zaibăr, lene şi o boală după decoraţii – toate îmi provocau frisoane. O familie extaziată de cel care mă ţinea în braţe, mă punea pe gânduri. Cum îi ştiam pe ai mei, bănuiam că vor veni după noi. Ne vom mai bate! Nu va fi uşor... Ce bine că eram cu el !... Iubi, iubi, iubi...

Iubi ! Aşa-i spuneam. Tudor, numele său de botez, mi se părea umflat ca un pepene. Toată fanfaronada alor lui, ce-l trompetau de parcă vedeau moaştele străbunei eroine, mie mi se părea deplasată. Eram decisă să schimb o pagină de istorie în una de dragoste.

Iubito, uneori reuşesc să ning nefiind decât un fulg de nea... Puiule... Mă săruta. Eu îl ţineam de curea. Eram pe culoar. Doi blatişti. Uneori îl pişcam de şold. Acolo unde avea puţină cărniţă. Mai moale şi mai caldă. Când în palmă ţi se lasă... Prunci mulţi eu ţi-aş face... Era noapte şi trenul gonea. Uneori şoseaua se lua după noi... Te-am căutat ca un disperat. Zic, din gară să mergem la biserică. Ne-om lua şi nimeni nu ne-o împiedica... Dar eu nu sunt o slută ori o ţoapă ori o nimenea! Nu! Nu,nu,nuuuu! Vreau să-i văd pe toţi în spate când voi spune DAAA !... Da! Să fie! Să trăiţi!... Nu fi prost... Poate vin ai tăi degrabă, căci e noaptea lungă şi albastră... Sunt după noi, dar ţine-mă de mână... căci în tren mi-e frig şi o ureche îmi vâjâie! Lasă-te pe umărul meu! Mândru, falnic sta-voi noaptea-ntreagă treaz... Brrr ! N-a fost decât o sclipire! Când pe Scorpie o văzui călare ! Pe mătură zbura şi trenul ajungea! Îşi întinse mâna. Rubinia piatra geamul îl zgâria... Nu mi-e teamă de viaţă, cât de greu să ne fie. Bani şi şpagă vom da! Împreună într-o cameră ne-om muta!... Iubi ! DOI ANI mai sunt până când vom termina şcoala! Mi-e cam frică! Hai să fugim în lumea largă!… Lasă tu, că ne-o da bani babacu’! Tot la el în garnizoană ne-om întoarce !… Crezi c-o să-i placă? Fără zestre şi cu dispreţ? Căci lumea e rea dar bună de ureche! Repede te află! De cine? De Şerif mi-e mai teamă! Tare aprig e! Multe nu prea ştie! Poate e la barieră! Uită-te la maşini! Multe sunt... Dacii-s toate şi pocite!… Lasă asta! Casa ne-om aranja... doar un an doi, poate trei, copil n-om face! CAR, rate, împrumuturi cu curaj şi îndrăzneală! Ai să vezi cum vor veni în casă! Rând pe rând. Alb imaculat şi înalt! El frigiderul Fram!... Voi fi harnică şi gospodină! O maşină de spălat e bună şi pentru îmbăiat! Voi fi tandru şi pentru vecini impunător! Niciodată nu voi intra beat în dormitor! Să te cred? Eu îţi jur! Că de zaibăr o să uit! Te voi ţine ca pe o regină! Eva, Evi, Evichea! Toată lumea ne-o invidia!

Când îl auzeam cât pălăvrăgea şi vedeam cât se hizlea şi simţeam cum se avântă ca un ameţit, mă întrebam cum puteam fi atât de senină. Nici ai lui nu erau prea încântaţi de noi. Dintre cei care ne cunoşteau, ne încurajau, realizam eu, datorită unei simpatii faţă de exotismul legăturii noastre. În afară de câţiva prieteni de-ai săi, dar pe care nu puteam conta, nimeni nu s-a oferit să ne ajute astfel decât cu sfaturi, încurajări şi bezele.

Am ajuns la ai lui a doua zi pe la amiază. Sudul cel iubit!… La marginea oraşului ţiganii au tras semnalul de alarmă ca să poată coborî mai convenabil. Trenul a icnit şi a rămas acolo patru ceasuri. Am fi putut să o luăm pe jos dar am rămas aşteptând clipa imediată a plecării. Ne pregăteam să-i găsim pe Şeriful şi Scorpia la masă... În casă nu era decât soţul soră-sii, ce fugise de la slujbă cu trei amici să bage o ciorbă de burtă şi acum completau lozul de duminică. Unsuroşi la faţă, mi-au zâmbit cu drag. Au început telefoanele. Într-un sfert de ceas a apărut colonelul anunţând mobilizare generală. Eu eram murdară şi prăfuită. Mi se părea că put. Am intrat la baie. I-am lăsat pe bărbaţi să pună lumea la cale. Radio-ul urla! Cincinale, pace, arăturile de primăvară, va cânta peste un ceas Florica Calotă ! Apa caldă nu curgea! Am făcut un duş rece, rece, rece! Ghiaţă! Dar mi-am revenit... De dincolo se auzeau vocalizele casei. Apăruseră précis femeile! Toate!... Băiatu’ mamii, mamii şi dă-i cu bocete şi ţipete şi lacrimi. Lângă ea, un glas mai subţire. Ah, ce pălărie mov! E a ei, a Evei mai precis! De slăbit a mai slăbit?!?... Auzi care erau problemele noastre? Îmi venea deci să vărs. Scroafele!... M-am aşezat pe marginea vanei, lângă uşă şi am început să mă şterg uşor, uşor, uşor, auzind şi duşul care mai şiroia şi ameţeala de-afară. Iar oboseam. Mă simţeam străină... Mi se făcuse dor de casă. Dar dor, dor, dooor. E aşa greu să-ţi faci viaţa ta? Eu şi el. Noi doi ! Dacă chiar vrem asta.

Dincolo, explicaţiile curgeau una după alta. Cum e tata gospodar şi mama distinsă... Ei ne iubesc, nu se opun, dar să ştim cât de greu o să ne fie... Nimeni să nu se mire când şi alţii au principii. Drepte strâmbe, fiecare singur şi le judecă. Mai de dispreţuit sunt cei fără un gând... Tot oraşul îl respectă ca pe un general. Numai bine făcut. Domn aşa, mai rar, au spus multe doamne... Lasă mamă, că ştii bine cum mi-ai spus să nu mă-ncurc cu orice mâţă?!? Moldovencele sunt puturoase, regăţencele mincinoase, iar cele din Banat prea fudule!... Multe-s şmechere şi închipuite. Repede te prostesc, fără să ştii cui îi spui: te iubesc!... Colonelul spunea că sunt fată bună! El în ochii mei credea! Nu sunt verzi ca şi marea, ci albaştri ca şi cerul... Voi fi o nevastă iubitoare! Ştie asta ginerele său! Unguroaicele sunt şi aprige! Sângele îl au şi roşu... Ba sunt chiar curve, zicea nevastă-sa! Tudorică să fii grijuliu! Precis să ştii câţi drăguţi a mai avut !... Că cu ea în casă degrabă vrei să vii... Vai, văleu, dar ce au bozgorii cu noi?!? Din valahi împuţiţi nu ne scot !... Ce, noi n-avem un nume?!? O tradiţie şi o istorie milenară?... Domnitori şi oameni de ştiinţă?... Că pe Coandă şi Brâncuşi îi ştie şi America toată!!!… Lasă, mamă, ne-om împăca… sunt şi harnici şi strângători. Mult face, ei ţi-l dau! Trebuie să ne împăcăm cu toţii! O familie să facem împreună. Voi cu ei. Eu cu ea.

M-am privit în oglindă. Doar mi-am rujat buzele. Cu acel baton vişiniu, păstos şi lipsit de luciu. Când am ajuns în cameră, toţi m-au complimentat. Mama lui radia. Iubi să mă sărute... Dar a sunat soneria! Lung şi scurt... Ştiam cine e la uşă.

Toţi s-au repezit la uşă, dar nimeni n-a îndrăznit să deschidă. Am ajuns eu. Mi-era frică. Am închis ochii, doar pentru o clipă...

Şeriful mi-a zâmbit. Iubi mă ţinea de braţ. Mama se prezenta. El a vorbit primul. Vocea lui sigură, clară şi directă, i-a încovrigat pe toţi. Nimeni n-a îndrăznit să-l contrazică. Ba mai mult, se uitau la el cu respect pentru lovitura ce le-o dase. Chipurile lor zâmbeau anemic şi-mi stârneau dispreţ. Îl uram pe tata! Pentru ce-mi spusese... Niciodată nu mi s-a părut binele mai slab şi răul mai puternic. Nicidată nu am văzut vrăjmăşia crescând mai repede şi mai impunător. Iar speranţa mai bleagă... Niciodată nu mi s-a părut mai nemernică viaţa!... Eram umilită. Neputincioasă şi chiar mânjită. Atunci eu nu eram acolo decât dovada celor spuse de el!

• Aşa cum a fugit de la noi, o să vă părăsească şi pe voi!...

Peste trei ani, într-un oraş nenorocit din acel sud imposibil, un tribunal pronunţa fără complicaţii divorţul dintre noi doi. Nici unul dintre noi nu s-a luptat să schimbe hotărârea celuilalt. Ce, poate, ne-ar fi putut împiedica, copilul nu exista...

MARIUS TH. BARNA

15.03.1999, Bucureşti

moartea unui sef de stat

  o mai public la cerere...

atât de mult a plouat în acea zi

nenorocită şi tristă

când eram la grădi

şi mama, mămica mea nu mai venea...

ploua într-una...

şi nu venea....

tantile educatoare ne împingeau în colţuri,

noi cu jucăriile nu ne mai jucam,

ploaia lovea la ferestre într-una

şi mama nu venea.

Era un plicits într-una

şi o supărare imensa că ea şi alte mămici tot întârziau

iar noi nimica nu ştiam

până într-un târziu

după mai multe ore

când a venit să mă ia

şi am aflat că murise Dej

şi-l îngropaseră în tristeţe şi plânsete

şi nu mai ştiu pe unde i-au cărat pe toţi...

şi nu ştiu pe unde, de la institut pe mama o plimbaseră

în ploaie de dimineaţa până seara

şi ea şi altele abia într-un târziu...

ajunseră să mă ia acasă.

Ploua enorm

şi din tranvai ploua şi era trist.

Tare m-am suparat pe Dej

Ce viaţă şi ce chin şi pe ce ploaie mama umblase

iar pe tata, când şanţul îl asculta şi înjura

şi pe Dej şi pe Ceaşcă, mai abitir

de îndată îl înţelegeam...

http://www.onlinereflect.eu/home.php?id=a0b0c0de

http://www.barnathmarius.blogspot.ro/2008/03/note-de-lucrula-razboi-in-bucatariedupa.html http://www.barnathmarius.blogspot.ro/2008/03/face-to-facefragmente.html
 http://www.barnathmarius.blogspot.ro/2009/06/dupa-gastepromo.html

5, nu uita!

POEZIE URBANA DIN COMUNISM!

Eram in city-ul Oradea

nişte adolescenţi aiurea care nu se îndoiau de istorie, blugi şi cola

Într-o primăvară am rămas trăsniţi

când nişte lăzi-imense-cu inscripţii USA

au aterizat lânga Casa de cultură a Sindicatelor,

loc de mare inspiraţie culturală

Au trecut săptămâni şi s-a inaugurat

Marea Expoziţie Americană

Cu multe pliante!!!!

Super Americaaaa!

O iubeam de foarte de mult...

Şi atunci a început la amiază scandalul

Dispăruse steagul american!

Nasol! Scandal! Etc.! Chestie politică...

Am aflat apoi...

Că era Dănilă, golanul clasei, ăl mai turbat.

Îl furase suindu-se pe strapotina de la intrare

Şi fugise la iubita sa draga să il dea cadou

Ea îl premiase cu multe kiss-uri

În acest timp în oraş se isterizaseră băieţii cu ochi albaştri

Telefoane, conexiuni, au aflat ca el, Dănilă, furase steagul

L-au sunat pe taică-su, contabil tare la bancă

I-au spus...

Ştiţi fiul dvs...

Iar el a sunat acasă unde nu răspundea nimeni şi apoi la gagica lui

L-a cerut la telefon

Ei erau printre bezele...

Tata, contabilul a fost direct!

Să duci steagul înapoi!

Dănila s-a executat!

Într-o oră l-a returnat...

Aşa a fost life-ul în city-ul Oradea

Kafka-Ionescu-pe bune...

Şi noi cu blugii, filmele la unguri...

şi săptămânal muzica la şanţ! Pe bune!

CUM SA TE RAZUBUNI SI CUM SA DAI LOVITURA PE VREAMEA LUI CEASCA

Cand eram kinder pe vremea lui Ceasca

Jucam foti in curte la blocuri de dimineata pana seara!

Pana la epuizare..

Eram foarte fericit

Cand mama ma trimtea la cumparaturi

Stateam la coada intruna

Paine, banane, cafea, portocale, de toate

Si intodeauna dadeam lovitura

Luam peste rand

Cu mare aplomb si energie aproape revolutionara!

Jucam fotbal-foti in curte si il uram pe administratorul blucului vecin

Grasul, porcul cum il fluieram ne taia mingea de 13 lei

Ne trimitea la plimbare cum ne prindea

Il uram, mult si ne tot frecam ridichea cum sa ne razbunam....

Am gasit intr-o dupa-amiaza eu si Nelu

Sa-l asteptam dimineata pe fiu-sau, a lui porcu', cand venea de la lapte!

Asa am facut exact!

A doua zi de dimi, cand curtea era goala!

L-am prins cu doua sticle si un-doi i le-am spart.

Era in sandale si laptele i se scurgea pe picioare.

Ambele sticle s-au dus

I-am tras o palma si i-am zis lui taica-sau sa nu ii zica nimic!

Am jucat apoi fotbal intr-una si fara probleme...

Super si la porti din caramida!

Apoi am mers la scoala....

dar vorbeam mult in banca...

Scoala solida, Bastia nu gluma,

Pana cand Dira a vrut sa ma corijezeze si recilceze

Pe mine si pe un friend Sandu ne-a pus

Sa strangem sticle si borcane din toata clasa!

4 sticle de un litru si 4 borcane de castraveti

De cap de coleg...

Le strageam si notam intr-un caietel dictando

Apoi cu ele ne caram si le duceam

In marile pivnite catocombe ale scolii liceului Bastilia

Dar de aici cu o miscare doua

Ne umpelam plasele cu alte sticle goale

De sampanie, groase, verzi

Ce apoi cu bani grei le vindeam la un chios de langa strada 1 Mai!

Trei luni apoi am mancat isleruri, prajituri dulci gramada, batoane de ciocolata....

Ne-am pus burta la cale cu dulciuri gramada!

Asta da lovitura!

Pe ultra-bune-adevarat si cand eram pioneri fruntasi!

Spe km spre cel mai dulce sarut din lume

A fost de mult

cand eram student la poli

si aveam restante o multime!

vara trebuia sa invat o gramada....

ai mei ma taiau de la portie si banii de vacanta!

iar intr-un an m-am angajat in constructii

la izolatori, turnam smoala pe blocuri

cu unii ce mancau slana la zece si un sfert de pe ziar,

municitori unul si unul, barbati adevarati

am lucrat vreo trei saptamani

dand lovitura la un siloz de zahar si luan vreo trei mii

bani unul si unul cu care la mare sa te duci

DARRRRRRRRR baietii inebunisera cum sa dea lovitura

zahar-tucar-sa isi umple cat mai mult plasele

cu zahar bun pentru de toate si la mare lipsa in casa!

i-a venit ideea lui gyusi

sa umple cazanul de smola cu care incinsese smaoala turnata

pe silozul de 5 etaje

iar apoi dupa ce in ultima zi l-au umplut

pe deasupra au turnat un start subire de smoala

ca un fel de camuflaj

Asa am iesit fara problema din curtea uzinei unde erau silozurile

de controluirle de la poarta am scapat usor

spre oras am pornito de indata

dar nasol-ghinion-cand nu te asteptai

orasul era blocat ca venea Ceasca la vanatore

ceasuri intregi, pe ploaie, am mers pe langa oras pana sa ajungem

la santier unde toalele le vom schimba

iar de aici cu hahar in plasele pline acasa

dupa ce pojghita de smoala Gyury o sparsese

asa ajunsera fiecare acasa cu plase de tucur bun

sa inburojezeze inima consortei ce cu pofta si drag

cand intra pe poarta

il saruta

asa ca deci

multi km si ore pe ploaie

pentru un cel mai dulce sarut din lume...........

STAPANUL PODULUI

eram kinder pe strada 1 mai

in anii cica faini ai lui ceasca

si zilnic ne caram in parcul cu trandafiri

sa culegem dupa ploaie

pe zece lei o punga de ciuperci

mai si pescuiam pe crisul alaturat

unde in fiecare vara se inecau la baraj vreo doi, trei...

vara era foarte fain

si intr-un an a aparut unul vincze

baiat bun si blond si ungur

taica-su facuse ceva puscarie

cred ca asa de-a moaca

dar vincze era smecher mare si ne vrajise intr-una

de strangeam bani

multi vreo 25 lei

pentru ca vincze sa sara de pe pod in cris

de la vreo cinci metri fehes

in marea nostra admiratie

noi aliniati unul langa altul pe malul crisului

cu inima cat un purice

ne uitam la el cum mergea pe balustrada podului

el stapanul podului!

mergea pana la mijlocul crisului unde in apa sarea

era un rege, tarzan, tare nu gluma!

nebunia lui si obsesia

era sara cand trecea tranvaiul!

isi regla mersul incet, ca o felina, cand tranvaiul pe pod intra

iar vatmanul care il observa

si de indata frana, incetinea si oprea

exact in centrul podului

iar abia atunci vincze sarea in marele cris

natural pe banii nostri cei 25 de lei!

Dar era vedeta, tarzan, rege!

Nimeni nu comenta,

sincer nu prea imi placea de el ca ne trombea cam mult

nu citea nimic era plin de ghisesturi

totusi cand peste ani si el la bulau a ajuns

am fost oleaca trist

caci eu niciodata nu fusesem tarzan ca si el!

sa opresc tranvaiul pe pod!

Sa fiu Stapanul Podului!

 

INCA NU….

Eram golan, turbat, uschit prin discoteci

Cand ingineria la timi o teminai 

Ma si mir cum reusii sa nu bifez un an

Cu sarbii in camera pe tv, restante ghiotura, bisnita niema

Nu vroiam sa ma risc sa sifonez,

Si invatat pe burta in sesiuni...

In mare disperare, fara cartela la cantina

Luai un post acasa si dupa un chef monstru plecai

Sa ma inrolez pe doua sapatamni la tancuri, tot la Lipova

Iar un plutonier ma intreba de mama, tata,

Scoala, rude dincolo, nimic

O cerere de plecare in strainezia?!?

INCA NU !!!

L-am blocat pe plutonier, era sa imi dea o palma lataaaaaaaaaaaaaaaa

cat eram inginer de trei zile, dar probabil a zis ca nu merit…

Apoi mai multe iubite unguroice, nemtoice, sarboaice

Trageau de mine

Hai iubi sa fugim, plecam, definitv si irevocabil

DINCOLO

Si eu tampitel ziceam…inca nuuuuuuuuuuu!

Am mai fost in strainezia.

E beautiful Parisul, prin Canada se vorbeste si franceza,

Ventia e plina de ape, ca si Dunarea de pesti…

Iar eu spre dezoalarea alor mei ma reintorceam

Aici, unde sunt si azi,

Ca si voi mai mult sau mai putin hapyy

La marginea imperiului, unde euro suna

In sol bi mebol…departe

De lumea dezalantuita

Aici unde te hranesti cu vise si truda

Si munca pentru tampiti, boi si fraieri

Care intodeauna zic

Inca nu!?!

LA STUTTGART, 07.06.2013

https://www.facebook.com/maties.daiana
https://www.facebook.com/groups/200109036712987/548411958549358/
http://www.barnathmarius.blogspot.ro/2008/03/face-to-facefragmente.html
 http://www.barnathmarius.blogspot.ro/2008/03/note-de-lucrula-razboi-in-bucatarie
htmlhttp://www.barnathmarius.blogspot.ro/2009/06/dupa-gastepromo.html

Hristos a INVIAT!

Paste fericit si implinit!
Le doresc tuturor ce ajung pe acest blog.
Viata e si simpla, si complicata.
Alergam, vb, fugim...
Dar uneori mai si stam
Tacem....
Privim pe celalalt mal
La o zi, trecatorii, una, alta...
toate se duc,
pana si unele articole
din cuprinsul acestui blog au disparut
pur si simplu!
Nu e o problema
rien nu perfect, pana si mac-urile mai si crapa,
iar viata merge inainte.
Nu disperati!
Never!
Intodeauna dupa ploaie vine soare,
speranta moare ultima
Cat tu mai crezi in tine
poti conta pe un continent!
De fapt....
el cica a fost un golan
din aia de la univeristate
care i-a imbrabodit pe multi
ca  e rege si in nori, sus, sus, sus!
Unii zic ca vorbea fain-misto-electrizant
Simteau ca zboara-fly-adulmeca vantul.
Stiau ca il vor intalnii dincolo, sus...
Ca ii va transpune si izbavi...
desi, pe bune, multi ziceau ca e si farsor.....
Dar uite asa s-a nascut o LUME
Care fara a lui gand
e totul in van.....
Si doar a lui intuitie si gand te
ultraridica.....susususususuuuuuuuuuuuuuuuussssssssssssss....
Paste implint!

Din 1 Mai pana in Paste la Sinaia!

La Sinaia, intre 1 Mai si Paste, daca ajungi, poti 'petrece' blajin cateva zile frumoase si linistite.

Statiunea, orasul e aproape gol, turistii intarzie sa vina. Pana si taximetrele dorm. E fain, e cald, placut, ploua putin, noroc cu cateva autocare cu rusi si ucrainieni care anima targul. Statiunea e aproape neschimbata de atatia ani, cu exceptia catorva hoteluri, pensiuni care au strabatut criza mult mai inspirat decat vecini. Sunt inca multe locuri, case, vile neamenajate, semn ca programele de credit, de sustinere ale UE sunt inca ceva sf, nu pt toti, doar pentru cei alesi. Asa e la romani....

1 Mai e o poveste cu mici, bere, defilari, etern uitata, actulamente nu mai umple nici o terasa. Pentru nepoti le putem spune ca marea victorie a comunismului izbavitor in fata lui ISUS e doar o amintire de un teatru tv. Uneori cand intri intr-o librarie si descoperi, relaxat si natural, zeci de carti, pe care comunstii gloriosi le-au interzis, e greu sa-i regreti pe cei plecati din Istorie.

Sinaia are peisaj, natura, palatul regal non-stop vizitat si o manastire unde mai si cugeti sau te reculegi.

Venit din acel Bucale-plin de claxoane-disperati, nu pot sa nu zic ce fain e sa simti cum trec in gol clipele, sa vezi crestele muntilor, verdele padurilor, cerul, uf cate banalitati...si pur si simplu vorba lui Arghezi, sa stai sa cugeti. Viata e simpla, banala, dar si agitata pana la refuz.

Uneori e bine sa te gandesti ca e bine si sa dai, ca gandul celui de aproape e la fel de important ca si al tau, ca nu esti intr-o competietie de care/pe care, ca intodeauna dupa ploaie vine soare, viata pur si simplu merge inainte, cu nepoti si iubiri, cu reusite si disperari, cu ambitii si increderea in ceva ce e mai presus de noi.....

CUM ERA VIATA PE CALEA 1 MAI!

Eram kinder în Oradea

înainte de anii 70

iar ai mei locuiau pe calea 1 Mai

vis a vis de marele hotel Dacia.

Ore în şir ne uitam de pe trotuar

la şirul de maşini ceheşti şi poloneze şi nemenţeşti

ce într-una goneau spre mare

mare, mare, mare, marea albastră

marele litoral românesc

unde ajungeam şi noi la tabăra Năvodari

de jucam periniţa şi arinjimjim-aramjamjam

de diminineaţa până seara, de ne pupam într-una.

Era fain dacă la tabăra internaţională

plină de nemţi-cehi-polonezi

cu care schimbam gume, insigne, cravate aiurea

de îi păcăleam ziceam nonstop

şi 13 zile stăteam şi reveneam acasă pe calea 1 mai

cu reviste nemţeşti şi tricouri ceheşti

mă dădeam mare că jucam foţi în poartă

şi vorbeam franceza cu ăia care tot plecau spre mare

seara ne aşezam pe banca în pauza la ascunsa pierde turma

mai steam de vorbă şi îi bârfeam pe ăia de la etajul unu

din blocul vecin, fain şi maro

toţi fuseseră şefi mari la Secu

şi daţi degrabă afară, dar încă cu mari relaţii

de erau nişte domni adevaraţi.

Erau domni unul şi unul

fie încă unul profesor fie altul şmecher mare vindea aspargus la italieni

Noi eram doar kinderi

care ne umpleam orele cu foţi şi visuri de amor

şi poveştile pe şoptite

cu ştirile de la şanţ

pe care, de la cinci, le ascultau zilnic babacii !

UTOPIA IMPUSA, joi, 03.05.2012 pe TVR 1, ora 22.00

2009 – Utopia impusa - un documentar video despre comunism, 90 de minute. Un glosar video al perioadei comuniste: carnetul de partid, cravata de pioner, ideologia, frica de securitate, sexul si anticonceptionalele, coada si omul nou. 7 termeni definitorii despre perioada comunista. Dupa un scenariu de Lucian Dan Teodorovici, cu Mircea Diaconu, el insusi intr-o ipostaza inedita de prezentator si comentator, cu diferiti intervievati: Stejarel Olaru, Marius Oprea, Mihaela Miroiu, Doina Jela, Ion Bogdan Lefter, Cristian Parvulescu, Rasvan Popescu, Dan Bitman, Ioan Ghury Pascu, Pavel Susara, Vlad Ciobanu si alti care au strabatut epoca. Multe imagini de arhiva, diferite reconstituiri. Fotografii de epoca de Florin Andreescu. 90 de minute de film documentar curat. “Un documentar pe care l-am realizat pe parcursul mai multor ani. Indraznesc sa cred ca va ramane si va merita a fi vazut multi ani.” http://www.barnathmarius.blogspot.com/2011/07/utopia-impusa-vineri-08-iulie-pe-b-1- tv.html /