pe la MTR, octombrie-noiembrie.....

P R O G R A M
Noul Cinematograf al Regizorului Roman
28 octombrie - 2 noiembrie


Vineri, 28 octombrie
17:00 Majoritatea, Regia: Seren Yuce, Turcia, 111 min., Drama
19:00 Din Dragoste cu cele mai bune intentii, Regia: Adrian Sitaru, Romania, 2011, 105 min.
21:00 Secrete bine ascunse, Regia: Rajko Grilic, Croatia, 2011, 87 min.
22:45 Din dragoste cu cele mai bune intentii, Regia: Adrian Sitaru, Romania, 2011, 105 min.

Sambata, 29 octombrie
16:00 Incendii, Canada, Regia: Denis Villeneuve, 2010, Drama de razboi, Thriller, 130 min.
18:30 Principii de viata, Regia Constantin Popescu, Romania, 2011, 97 min.
20:30 Din dragoste cu cele mai bune intentii, Regia: Adrian Sitaru, Romania, 2011, 105 min.
22:30 Secrete bine ascunse, Regia: Rajko Grilic, Croatia, 2011, 87 min.

Duminica, 30 octombrie
15:00 Din dragoste cu cele mai bune intentii, Regia: Adrian Sitaru, Romania, 2011, 105 min.
17:00 Secrete bine ascunse, Regia: Rajko Grilic, Croatia, 2011, 87 min.
19:00 Din dragoste cu cele mai bune intentii, Regia: Adrian Sitaru, Romania, 2011, 105 min.
21:00 Secrete bine ascunse, Regia: Rajko Grilic, Croatia, 2011, 87 min.

Luni, 31 octombrie
19:00 British Documentary
David Hockney – A bigger picture, Bruno Wolheim, 54 min.
21:30 Case 39, Regia: Christian Alvart, Horror, SUA, 2010, 109 min.
Proiectie speciala Halloween. Veniti pe barba voastra!!!

Marti, 1 noiembrie
17:00 Din dragoste cu cele mai bune intentii, Regia: Adrian Sitaru, Romania, 2011, 105 min.
19:30 Sa nu bati la usa mea!
Retrospectiva Wim Wenders
Goethe Institut, Invitat: Andrei Cretulescu

Miercuri, 2 noiembrie
Festivalul KINOdiseea 2011
12:00 Calup Scurtmetraje Competitie 1 – 57 min.
14:00 Calup Scurtmetraje Competitie 2 – 57 min.
17:00 Scrisoarea secreta – 87 min., Olanda, 2010, +10 ani
19:00 Kapi – 95 min., Thailanda, 2010, +8 ani
21:00 Din dragoste cu cele mai bune intentii, Regia: Adrian Sitaru, Romania, 2011, 105 min.


Mai multe informatii gasiti pe www.ncrr.ro sau pe www.muzeultaranuluiroman.ro.

In noiembrie prin Bucuresti: FESTIVAL DE FILM EXPERMENTAL

Marele Premiu Orizzonti– Veneția 2010 în premieră în Competiția Festivalului Internațional de
Film Experimental București – BIEFF 2011 (17-20 Noiembrie)
-------------------------------------------------------------------------------------

Seria surprizelor oferite de Competiția BIEFF 2011 continuă cu noi titluri de excepție prezentate în premieră în România, și premiate la Veneția, Tampere, San Sebastian, Sarajevo sau Oberhausen.


OUT, al artistului vizual israelian Roee Rosen este câștigătorul Premiului pentru cel mai bun mediu metraj la Festivalul de la Veneţia 2010, unde a fost prezentat în inovativa secţiune Orizzonti, şi al Premiului ARTE, obținut la ediția din 2011 a Festivalului de la Oberhausen. Nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film din partea Festivalului de la Sarajevo, OUT e un film hibrid, o combinație de documentar, horror, spectacol erotic şi reflecţie politică. Partea centrală a filmului e o secvenţă sado-masochistă, care se desfășoară într-o sufragerie obișnuită. Scena nu e jucată, ci „prestată” de două femei ale căror preferinţe se îndreaptă, şi în viaţa reală, către sado-masochism. De data aceasta,
însă, loviturile primite de la „Stăpână” o fac pe „Sclavă” să scuipe citate din discursurile unuia dintre cei mai radicali politicieni israelieni de extremă dreaptă. Finalul inedit e un omagiu direct, chiar dacă distor-
sionat, adus secvenţei finale dintr-un alt film-hibrid ce tratează sexualitatea şi politica radicale: W.R.The Mystery of the Organism de Dusan Makavejev. Vorbind despre filmul său, Roee Rosen mărturisește: „Ideologia rasistă şi naţionalistă este demonizată în film, dar, în același timp, ea nu apare ca un rău de
provenienţă externă, ci ca un element înrădăcinat în trupurile erotizate ale tinerilor israeliţi. Privind lucrurile din acest punct de vedere, OUT problematizează renegarea moralizatoare și comfortabilă a
acestei ideologii şi lansează ipoteza că actorii şi spectatorii s-ar putea să fie partasii acestei viziuni despre lume.”

Alături de OUT, BIEFF 2011 aduce, tot in premiera romaneasca, o selecție de filme lansate international în secțiunea Orizzonti din cadrul Festivalului de la Veneția 2010: HOW TO PICK BERRIES, al finlandezei Elina Talvensaari, premiat în festivaluri prestigioase (San Sebastian, Tampere, Premiers Plans Angers, Lisabona sau Bilbao) şi proiectat in muzee renumite precum Centrul Pompidou sau MOMA New York, analizează mentalitatea finlandeză şi absurdităţile economiei globale. Adoptând stilistica filmului SF, reflectă asupra modului în care inegalitățile economice îi duc pe unii oameni parcă pe o planetă străină, iar pe alții îi fac să se comporte ca și cum ar avea de-a face cu niște extratereștri. Economia e uneori mai ciudată decât orice ficţiune. În mlaştinile ceţoase din nordul Finlandei apar vizitatori
veniţi de undeva de departe. Sunt inofensivi, dar simpla lor prezenţă perturbă mersul obişnuit al lucrurilor. Noii sosiţi au venit să culeagă coacaze, o activitate care dintr-o data pare să întrupeze toate valorile culturale
locale. Cine e de vină şi cine are de profitat?

Ce au în comun nişte oameni care stau la coadă în faţa unui altar, a unei galerii de artă, la o agenţie de pariuri şi la casa unui supermarket? Oameni de toate felurile stau la şapte cozi diferite. Primul din fiecare coadă de-
vine ultimul din coada următoare. Se crează un şir imens de oameni care stau la coadă. Dar odată ajunşi în faţă, ordinea se răstoarnă. CASUS BELLI, regizat de grecul Yorgos Zois este laureatul Premiului pentru cel
mai bun scurtmetraj la Gala Premiilor Academiei Elene de Film în 2011 şi a fost prezentat în festivaluri de prestigiu, precum Rotterdam, Los Angeles, Palm Springs, Melbourne sau Clermont Ferrand. Potrivit lui Yorgos Zois, “Casus belli înseamnă <>. Nu mă refer aici la războaiele dintre ţări, ci la un război interior, al cărui motiv e sărăcia. Până acum câţiva ani, clasa mijlocie era predominantă. Astăzi, diferenţa dintre bogaţi şi săraci a crescut enorm. Din punctul meu de vedere, noul casus belli e sărăcia. Foamea este cel mai rău lucru care i se poate întâmpla unui cetăţean civilizat al Europei. Coada la supravieţuire e coada finală la care trebuie să stăm.Camera se mişcă într-un lung traveling lateral(...), iar cadrele au fost
editate în aşa fel încât dau impresia unei mişcări de camera continue, fără tăieturi, creând legături între personaje, la fel ca în viaţa reală. De fapt, atunci când un om cade, cădem cu toţii. Suntem legaţi unul de altul, si
daca apare o situatie de urgenta, ne afectează pe toţi. Iar situaţia de urgenţă a apărut deja.”

Conform curatorului IDFA Amsterdam, IL CAPO, al artistului vizual italian Yuri Ancarani, prezentat în premieră în România după un impresionant periplu festivalier (Cinema du Reel, Sidney, Sarajevo, etc.), reprezintă “un impresionant limbaj al semnelor ce ia naștere între om și mașină, în carierele de marmură din orașul italian
Carrara. Într-un peisaj ireal, un om dirijează braţul unei maşinării către blocul de marmură care stă să se spargă în bucăţi. E aceeaşi marmură pe care a folosit-o Michelangelo când l-a creat pe David. Omul, marmura şi utilajul sunt cu toţii antrenaţi într-un joc al puterii.”

Pe lângă filmele de la Veneția, competiția BIEFF reunește și cele mai premiate titluri de la legendarul festival Oberhausen. „Acasă” înseamnă confort, siguranţă şi linişte. În lumea unui veteran de război suferind de sindrom post-traumatic,
aceste noţiuni sunt distorsionate şi generatoare de anxietate. „Acasă” devine un mediu ostil, iar cei din familie sunt purtători ai demonilor împotriva cărora veteranul trebuie să lupte. Prezentat in premiera in Romania, I’M NOT
THE ENEMY, regizat de artistul vizual german Bjørn Melhus a primit Menţiunea specială a Juriului de la Oberhausen 2011, care a declarat: “Dorim să atragem atenţia asupra lucrărilor cinematografice semnate de artişti vizuali.
Bjørn Melhus îşi însuşeşte o listă de filme americane despre veteranii războiului din Vietnam şi transferă totul într-un spa-ţiu german. Extrăgând replicile din contextul lor original, efectului de alienare al lui I’M NOT THE ENEMY
ne face conştienţi de fisurile din suprafaţa societăţii.” Lucrarile lui Melhus fragmenteaza, deconstruiesc şi apoi reconstituiesc personaje, teme şi strategii mass media bine-cunoscute, deschizand calea către noi interpretări critice
ale cinema-ului si televiziunii.

Premiera romaneasca HOW TO RAISE THE MOON e o combinaţie de animaţie experimentală şi filmare realistă, inspirată de mai multe şcoli din istoria artei și culturii. Regizoarea Anja Struck crează o atmosferă tulburătoare în-
tr-un colaj condensat de imagini neobişnuite, un univers oniric amintind de filmul mut suprarealist, unde şi cele mai familiare lucruri devin fascinant de stranii. Anja mărturisește: „Când lucrezi intuitiv, lucrurile au libertatea de a-şi
dezvălui frumuseţea şi logica proprie. Muzica vorbeşte direct emoţiilor şi amintirilor noastre şi declanşează un noian de asociaţii de idei. Aş dori ca oamenii să vadă filme în acelaşi mod în care ascultă muzică: în loc să încerce să
descifreze mesaje, să se lase cuprinşi de fluxul asociaţiilor şi sentimentelor personale (dacă acestea există) declanșate de vizionare. Asta sper să realizez și eu cu cinema-ul meu intuitiv: să deschid acea cutie secretă din subconştient, unde spectatorul îşi poate regăsi ami ntiri demult uitate şi vise despre care nu ştie nimeni altcineva. Pentru mine, filmul înseamnă codificarea secretelor, nu decodificarea lor.” HOW TO RAISE THE MOON a câștigat First
Prize NRW Competition la Oberhausen 2011 și a participat la festivaluri precum Annecy, Curtas Vila do Conde sau Lille.

De-a lungul a patru decenii, o femeie se îndreaptă către obiectivul camerei soţului ei. Câştigător al Premiului Juriului la Oberhausen 2010 şi al Premiului pentru Cel mai bun film experimental la Curtas Vila do Conde, prezentat la
Hamburg, Sao Paulo, Varşovia, Oslo, Cork şi în multe alte festivaluri, YOU & ME, al regizorului german KarstenKrause e un emoționant documentar experimental, care, pornind de la o arhivă personală, prin montaj, sunet și muzică, dezvăluie poezia vieţii de fiecare zi, privite prin filtrul emoțional al amintirii.

BIEFF este primul festival de film din România care promovează zona de graniță dintre cinema și artele vizuale, oferind vizibilitate unor artiști proeminenți prin poziția lor inovatoare, ale căror lucrări sunt prezentate mai ales în
muzee și galerii de artă, și mai rar la cinema. Punctul de întâlnire al celor două medii este un teritoriu extrem de fertil din punct de vedere creativ, din care au provenit de-a lungul anilor voci artistice unice precum Peter Greenaway,
Derek Jarman, Andy Warhol sau David Lynch. La fel ca în 2010, mare parte din autorii filmelor din competiție sunt artiști vizuali. In acest an, BIEFF continuand colaborarea de succes inceputa in 2010 cu Netherlands Media Art
Institute (cel mai important distribuitor olandez de artă vizuală), aduce, în premiera în România, cele mai recente lucrări a patru artiști vizuali olandezi celebri: Lernert & Sander, Julika Rudelius și Erwin Olaf.

THE PROCRASTINATORS 1: A FAR L’AMORE COMINCIA TU al duo-ului Lernert & Sander reprezintă primul episod al unei serii de 11 documentare animate minimaliste, despre artisti care vorbesc despre rolul pe care amânarea, evadarea și fofilarea îl joacă procesul lor creativ. Auto-analiza a produs monologuri uneori tragicomice, al-
teori hilare, pe care filmul le susţine vizual cu naturi moarte stilizate. Lernert & Sander revin la BIEFF după ce, anul trecut, au participat cu How to Explain It to My Parents: Arno Coenen, o amuzantă și dureroasă cronică a modului în care 9 artiști încearcă să-și explice creațiile, adeseori abstracte, părinților lor.

Cea mai recentă lucrare a controversatului artist vizual olandez Erwin Olaf, THE EVOCATION OF SADNESS e un omagiu stilizat adus lui Luchino Visconti. Suntem în sec. 19. O tânără de familie nobilă e înconjurată de oameni
încă din momentul în care se trezește. Resemnată, îşi duce la bun sfârşit ritualul matinal, în timpul căruia trei servitoare o îmbracă şi o piaptănă. Pe măsură ce ziua înaintează, devine din ce în ce mai paranoică. Oamenii pe care ea
îi vede nu sunt observaţi de ceilalți. Sau, oare e într-adevăr supravegheată?.. Subiectul filmului lui Erwin Olaf devine chiar procesul realizării unui film. Spulberând iluzia, el analizează însăți natura cinema-ului. Spre deosebire de holly-
woodianul The Truman Show, unde protagonistul e singurul care nu ştie că trăieşte într-un spectacol de televiziune, Sophie e singura care vede într-o ţară a orbilor.

La graniţa dintre ficţiune, documentar şi artă vizuală, cel mai recent film al artistei Julika Rudelius, DRESSAGE, proiectat la Rotterdam, Oberhausen, Centre Pompidou și în multe alte festivaluri și muzee prestigioase, pune în scenă
un ritual de trecere la maturitate feminin, o variantă neaşteptat de agresivă a ritualului masculin redat cu subtilitate în filmul anterior al lui Rudelius, RITES OF PASSAGE.

Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București va avea loc în perioada 17 - 20
noiembrie, la Cinema Scala.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Festivalul International de Film Experimental Bucuresti BIEFF este organizat de Asociatia Cultura si Imagine si
sustinut de UNATC, UNArte, Le Fresnoy Studio National des Arts Contemporaines, ARCUB, Romania Film, Institutul
Cultural Roman, British Council, Ambasada Finlandei, Centrul Ceh, Fundatia Konrad Adenauer, Institutul Polonez,
Delegatia Wallonie-Bruxelles, Design Forge

Sponsori: JTI, Abis Studio, DHL, DACIA, EVEREST Tipografie, Kodak CineLabs Romania, ALLTUR, Hotel Moxa

Parteneri Media: TVR2, 24FUN, Radio Guerrilla, anzisoft, Cinemarx, Modernism.ro, Filmreporter, Metropotam, Cinefan,
Filmetari, HBO, Apropo.ro, Veiozaarte.ro, Art Act Magazine, Liternet.ro, ro.tilllate.com, hipmag.ro, 121.ro

BIEFF e pe facebook, youtube, vimeo, twitter, tumblr, mubi si pe multe alte canale social media:


https://www.facebook.com/bucharest.expiff

http://www.youtube.com/user/bieffromania

http://vimeo.com/bieffromania

https://twitter.com/bieff_romania

http://bieff.tumblr.com/

http://mubi.com/users/426525


DEPARTE DE HAMLET, APROAPE DE CONU' IANCU: PUTEREA LA ROMANI!

Notiune de putere are la romani cateva particularitati, propii, specifice existentei autohtone.

Puterea este unica, irepetabila, maxima, incomparabila.

Puterea nu este raspunzatoare, arareori inculpabila, foarte rar, exceptional, supusa judecatii, asa pe la revolutii, foarte rar si ele!

Puterea se conjuga cu istoria si destinul natiunii. Adeseori, a dovedit ca este fulminanta, power, ultradecisiva. In istoria recenta a trecutului comunist a avut o conjugare kafkiana notorie, cu o amprenta in contemporanietate certa. Puterea si azi e certa si decisiva. Cine o detine iese din multime!

Puterea este cu IQ maxim ca si imagine, evident rinoricerizata, cei care o neaga sunt iresponsabili si rauvoitori, ea ne aduce in fata indivizi adeseori buni de pusi la zid, care nu isi motiveaza actiunuile si gesturile, ce sa mai vorbim de decizii, iar istoria doar ultrarecent democratic ne-a probat ca sunt etern legitimabili.

Puterea ne-a oferit o scena teatrala, o comicarie balcanica, unde orice e foarte posibil, de la liceu ajungi la minister, de la o firma de apartament decizi alocatii europene, pe traseul ei de la concursuri de miss decizi legi, nu uita ca restul sunt fraieri-cretinetti-spalatorie de creier.

Puterea e un miraj absolut, ultradivinizat, nu prea insotita de decizii cerebrale vadite. Puterea aduce beneficii maxime, are sporuri maxime, si dividente exceptionale. Da sa fie sa traiti! E foarte bine acolo sus, jos tragi la vasle e mai greu, votezi, nu e ca la etajele superioare,c a si la balcon, aiia de sus, ca si al cinema-urile populare iti scuipa semninte in cap.

Acolo sus intodeauna cineva te iubeste, parca nici Doamne Doamne nu are timp de tine, pana sa ajungi sa i te confesezi sau marturisesti, el nu are mobilul tau, poti face adesori tot ce vor muschii tai, cu cat esti mai sus, esti mai super!

Conu Iancu a fost mic copil, pe langa ai nostri tineri care au luat metroul nu spre cursa de Paris, ci spre Palatul lui Ceasca, aici legile sunt o bagatele, multe si complicate, le ginesti mai easy in bufet!

Puterea e de TOP, doar pentru cei alesi, restul sii rod unghiile, strang cureaua si spera la povestile din abecedar! In fond e doar episodul UNU. Puterea e serial familial! O telenovela la care unii joaca, iar altii se benocleaza. Cand au zapat corespunzator. Cand nu vad ce le da, cei de la cablu sau cine stie!?!

PE LA NEW-YORK!.....

THREE WAYS TO SUBMIT TO THE LARK!
hotINK FESTIVAL 2012

O MICA-MARE SANSA!

hotINK Submissions
only one week left!

SUBMISSION INFORMATION:

· DEADLINE: October 15, 2011

· Full-length plays in English from any country outside the U.S. that have not had productions in the U.S. are welcome. We are currently unable to consider musicals. We can only accept one play from each author.

· Electronic submissions preferred.

FOR COMPLETE SUBMISSION INFORMATION, CLICK HERE


PLAYWRIGHTS' WEEK 2012
Playrights' Week
Submissions Now Open!

· DEADLINE: November 30, 2011

· Writers selected for Playwrights’ Week are provided with creative teams including a director, professional actors, and a resource person for ten hours of rehearsal time to address specific development goals, culminating in an informal presentation in order to share their work with an audience.

· This annual program serves as the central entry point for unsolicited play submissions.

· Electronic submissions preferred.

FOR COMPLETE SUBMISSION INFORMATION, CLICK HERE


VAN LIER PLAYWRITING FELLOWSHIPS
Van Lier Fellowships submissions
only one week left!

SUBMISSION INFORMATION:

· DEADLINE: October 15, 2011

· During a year-long residency, Playwright Fellows will work on multiple artistic projects through an individually-tailored program of Lark development opportunities, and form relationships with other theatermakers at various career stages from all parts of the world. The Fellowship includes an $8,000 stipend and access to a wide range of Lark resources, including office and rehearsal space, and staff support.

· In the 2012 cycle, the Lark will award two Van Lier Playwriting Fellowships to writers of color under the age of 30 who are able to demonstrate financial need.

· Electronic submissions preferred.

FOR COMPLETE SUBMISSION INFORMATION, CLICK HERE

MEDGIDIA, MON AMOUR!....apres Cristian Teodorescu

MEDGIDIA, MON AMOUR!

Randurile mele, parafraza a unui film celebru de Alain Resnais, in nici un caz o competitie sau paraferaza fata de un alt titlu autohton, se vrea sa remarce, spendidul si 'viu-ul roman' al lui Cristian Teodorescu: MEDGIDIA, VIATA DE APOI.

O dimensiune de Faulkner, de reflexie post a unei lumi dintr-un univers uman, Megidia, orasul natal al autorului, reunita in mai mult de 100 de povesti, scurte, minione, biblice, care reflecta un univers din perioada interbelica contorsionat de destine, aramte, legionari, evrei, carciunari, bordeluri, doctori, oameni, trenuri, viata, viata, multa viata, o reusita litera mai mult decat notabila, nu faceti eroare de a o uita!

Din site-ul editurii citez:

Premiul National de Proza „Ziarul de Iasi” pe anul 2009
Premiul pentru cel mai valoros roman, în cadrul Colocviilor Romanului Romanesc, Alba Iulia, 2010
Premiul pentru Proza al Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2009
Nominalizari la Premiile revistei Observator cultural si la Premiile Romaniei literare, in 2009 

Pentru prima oara in literatura romana, cititorii isi pot scrie singuri romanul, pe masura ce aduna la un loc, cu sufletul la gura, nu doar povestile care il alcatuiesc, ci si firele invizibile care le leaga. Sint 103 nopti si zile ale locuitorilor tuturor oraselor de apoi.
Romanul este o savuroasa colectie de ,,istorii” individuale profilate pe fundalul agitat al anilor ’40 din secolul trecut, pret de zece ani de zbucium politic, dar si de viata, pur si simplu. In decorul tirgului dobrogean − care devine, in logica fictiunii, un centru al Lumii − se ,,filmeaza”, cu maxima acuitate si fidelitate a imaginii, memorabile secvente din vremea Razboiului, a rebeliunii legionare ori a ocupatiei sovietice.
Medgidia, orasul de apoi poate fi, la scara redusa, oricare oras de pe harta Romaniei, insufletit de pasiuni omenesti, de lupte politice, cu mize mai mici sau mai mari. Mersul implacabil al Istoriei se reflecta − amplificat pina la teroare sau, dupa caz, pina la grotesc − in oglinda biografiilor netrucate ale locuitorilor lui.
„Cristian Teodorescu din Medgidia, de profesie croitor literar, a taiat o bucata din Dobrogea si a facut din ea un costum impecabil, asa cum se purta pe vremea marilor scriitori. Trebuie spus ca Dobrogea are stofa, iar cine nu stie nimic despre cum poti ramine fermecat de praful, apele, oamenii si de infinitele ei povesti, are acum o buna ocazie sa afle. Cele o suta de triburi ale Dobrogei fac impreuna un mic Babilon fratern si isi traiesc, netulburate, tihna de o mie de ani. Teodorescu a avut noroc si le-a fotografiat in secunda miraculoasa a copilariei lui. Dupa aceste imagini rare a cusut apoi o carte extraordinara, ajunsa la moda inca din tipar.” (Doru Buscu)

Cititi un interviu cu Cristian Teodorescu pe blogul lui Eugen Istodor.

In America se faceau 3 filme si un serial de succes dupa aceasta carte, la noi e 'doar', dar, esential a carte te face sa o citesti fara a o lasa din mana.

SISIF CONTEMPORAN!...

'Radacina de bucsau' un roman de O. Nimigean aparut in 2010 la (normal) POLIROM este un roman sisific, o reflexie a unui destin tragic, scris magistral de autor, asupra unei situatii etern umane-universale-dar ignorate cel putin la un asemenea nivel in literatura autohtona.

O mare si considerabila lectie de moralitate, literatura pur-sange, scrisa cu sange care urmareste existenta secunda de secunda a unui 'looser' sa isi salveze mama aflata intr-o situatie critica si fiind internata, pe muchie de cutit, in spital.

O umanitate ravasitoare, o minutie a prezentarii fragilitatii umane in raport cu cei de care atarnam decisiv (mama, care stim e numai una!!!...), o stilistica hard si power, in care sensibiliattea are ritmul bataii inimi, in pragul morti, acolo unde suntem toti egali si nimeni, ci doar ce putem face cu ingadunita lui cel de Sus.

Citez din site-ul editurii:

Radu Aldulescu depre Radacina de bucsau: "As fi murit sau as fi innebunit de fericire daca as fi scris acest roman."
Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2010 - Filiala Sibiu
Premiul pentru Proza al revistei Observator cultural pe anul 2010
Cititi interviuri cu autorul pe blogul lui Istodor, pe RomaniaLibera.ro, pe Adevarul.ro, pe chestiilivresti.blogspot.com si pe AgentiadeCarte.ro.
Prefata de Bogdan‑Alexandru Stanescu
Radacina de bucsau este parcursul initiatic al unui antierou perfect, un personaj ajuns intr-o punct limita. Liviu esueaza atit in casnicie, cit si in cariera, ajungind intr-adevar, precum spune titlul, asemeni celor sarmani si dispretuiti, care "n-au ca piine decit radacina de bucsau". Boala si apropierea mortii mamei completeaza scenariul unui prag de ratare, dupa care, pentru un hipersensibil ca acest nou Iov, nu poate urma decit iluminarea. Intoarcerea lui Liviu in casa parinteasca, pentru a-si ingriji mama, are rolul de a-i reconecta pe cei doi si de a forta astfel intrarea personajului intr-un timp mitic, ca la inceputurile lumii in care a fost aruncat cindva. Dragostea si moartea, cele doua mari cordonate ale romanului, sint aneantizate intr-un final deschis, in care tot ce paruse cindva important piere si ramine, ca unic reper, doar clipa prezenta.
„O. Nimigean nu are nevoie nici de fundalul unei planete post-apocaliptice (apocalipsa personala ii este de ajuns), nu are nevoie sa intre in mintea unui criminal in serie (crimele pe care le comite in gind si in fapt, chiar, personajul sau nu au asemanare), insa stie sa scrie un roman total, sprijinit pe doua axe vechi de cind lumea: iubirea si moartea. Plus toate combinatiile posibile intre ele. Daca nu as crede intr-un destin singular (cu tot ce implica termenul) al acestui roman, l-as putea vedea polemic fata de marea majoritate a prozei romanesti actuale.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)

 „Romanul lui O. Nimigean, de o extraordinara coerenta epica si simbolica, infatiseaza o experienta a deposedarii, traita cu o intensitate totala: deposedare afectiva, pierdere a sensului cunoasterii si a rostului artei. Radacina de bucsau reprezinta un moment de gratie al literaturii contemporane.” (Doris Mironescu)

 „O. Nimigean a scris un Infern si un Purgatoriu romanesti intr-o singura carte, printre ale carei «versete», la inceput sincopate si tiranice, iar mai apoi ample si meditative, se intrevede mereu si cite un Paradis al fiecarei clipe si al fiecarei vocabule. Intinderile si fragmentele, infinitezimalul si enormul sint deopotriva stapinite de acest strateg al campaniilor epopeice care, avansind in pasi de haiku, reuseste sa urzeasca o poveste unica, ce subjuga atentia si elibereaza contemplatia.” (Chris Tanasescu)
Cititi confesiunea autorului despre carte, aici.

Daca nu aveti 'time' decat pentru maximum cinci carti pe an, una merita a fi acesta carte de O. NIMIGEAN. Maximum de respect fata de autor!!!

CEL MAI FRUMOS DISCURS! (power!!!...n.r)

Cel mai frumos discurs - Steve Jobs

Aceasta este transcrierea textului citit de Steve Jobs, CEO al Apple Computer, la 12 iunie 2005, la ceremonia de absolvire a studentilor Universitatii Stanford.

Steve_JobsSunt onorat sa fiu cu voi astazi, in ziua plecarii voastre de la una dintre cele mai bune universitati din lume. Eu n-am absolvit niciodata facultatea. Adevarul fie spus, acum e momentul in care m-am apropiat cel mai mult de o absolvire. Si vreau sa va spun astazi trei povesti din viata mea. Atat. Nu cuvinte mari. Doar trei povesti.


Prima poveste este despre unirea unor puncte.
Am renuntat la Facultatea Reed dupa doar 6 luni, dar am stat aproape de facultate pentru inca 18 luni inainte sa o parasesc definitiv. De ce am renuntat?
Totul a inceput inainte ca eu sa ma fi nascut. Mama mea biologica era tanara, absolventa necasatorita de liceu, asa ca s-a hotarat sa ma dea spre adoptie. Si a simtit foarte tare nevoia sa ma incredinteze unor absolventi de facultate, asa incat lucrurile pareau stabilite dinainte pentru mine sa fiu adoptat la nastere de un avocat si sotia lui. Numai ca atunci cand am aparut pe lume, ei s-au razgandit si au considerat ca-si doresc o fetita.

Asa ca parintii mei, care erau pe o lista de asteptare, au primit un telefon in mijlocul noptii prin care erau intrebati: "Avem un baietel care poate fi adoptat. Il doriti?". Au spus "Bineinteles!". Mama mea biologica a aflat mai tarziu ca mama adoptiva nu absolvise niciodata facultatea si ca tatal meu adoptiv nu absolvise liceul. Asa ca a refuzat sa semneze actele de adoptie. S-a razgandit doar cateva luni mai tarziu, cand parintii mei adoptivi i-au promis ca o sa ma trimita la facultate.

Si, 17 ani mai tarziu, chiar m-au trimis. Dar am ales in mod naiv o facultate care era aproape la fel de scumpa ca si Stanford si toate economiile parintilor mei s-au evaporat pe plata studiilor mele. Dupa 6 luni, n-am mai vazut valoare in acele studii. N-aveam nicio idee despre ce sa fac cu viata mea si nicio idee despre cum m-ar putea ajuta facultatea in viata. Si m-am vazut la facultate, cheltuind toti banii pe care parintii mei ii stransesera in toata viata lor. Asa ca m-am hotarat sa renunt si sa am incredere ca pana la urma toate lucrurile se vor dovedi a fi ok. Eram cam speriat la acea vreme, dar privind inapoi imi dau seama ca a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat in toata viata mea. Minutul in care am renuntat m-a ajutat sa nu mai merg la cursurile care nu ma interesau si sa merg la cele care mi se pareau utile.

N-a fost chiar totul romantic. N-aveam o camera in care sa dorm, asa ca dormeam pe podeaua camerelor prietenilor. Am returnat sticle de Cola pentru cei 5 centi pe care ii primeai inapoi pentru returnarea unei sticle. Si am mers in fiecare duminica seara cei 7 kilometri pana in partea cealalta a orasului, doar pentru a beneficia de o masa gratuita la Templul Hare Krishna. Mi-a placut la nebunie. Si toate lucrurile acelea care mi-au starnit curiozitatea si intuitia s-au dovedit a fi nepretuite in viitor. Sa va dau un exemplu.

Facultatea Reed avea la acea vreme cel mai bun curs de caligrafie din SUA. In tot campusul, orice poster, orice titlu si orice indicator erau superb caligrafiate. Pentru ca renuntasem si nu mai eram obligat sa merg la cursurile normale, am decis sa merg la cursul de caligrafie si sa invat cum sa scriu frumos. Am invatat despre tipurile de fonturi, despre varierea cantitatii de spatiu dintre mai multe combinatii de litere, despre ce face caligrafia sa fie o arta. Era frumos, demn de tinut minte, subtil artistic intr-un mod in care stiinta nu poate explica. Si am gasit acest lucru fascinant.

Bineinteles ca, la acea vreme, cursul in sine nu avea niciun fel de aplicatie practica in viata mea. Dar 10 ani mai tarziu, cand am dezvoltat primul Machintosh, mi-am amintit toate acele lucruri. Si le-am integrat in Mac. A fost primul computer care a folosit fonturi extraordinare. Daca n-as fi renuntat la celelalte cursuri si daca nu as fi avut astfel timp sa merg la cursul de caligrafie, Mac-ul n-ar fi avut niciodata mai multe tipuri de fonturi si un scris atat de bine proportionat. Si din moment ce Windows doar a copiat Mac-ul, e foarte probabil ca niciun fel de computer sa nu fi avut astfel de fonturi. Daca n-as fi renuntat, n-as fi facut niciodata cursul de caligrafie, poate computerele personale n-ar fi avut fonturi atat de frumoase ca acum. Bineinteles ca la acel moment, tanar fiind, era imposibil sa unesc punctele. Dar cativa ani mai tarziu, imaginea a fost cu mult mai clara.
Asa ca, nu poti uni punctele daca privesti in viitor. Poti sa le unesti doar daca te uiti inapoi in viata ta. Asa ca trebuie doar sa ai incredere ca punctele se vor uni cumva in viitor. Trebuie sa ai incredere in ceva - instinctul tau, destinul tau, viata ta, karma, orice altceva. Abordarea asta nu m-a lasat niciodata balta si a facut diferenta in toata viata mea.

A doua poveste este despre dragoste si pierderi.
Am fost norocos sa aflu ce imi place sa fac tanar fiind. Woz (Steve Wozniak) si cu mine am inceput povestea Apple in garajul parintilor mei cand aveam 20 de ani. Am muncit din greu si in 10 ani Apple a ajuns sa creasca de la un garaj in care munceam noi doi la o companie care valora 2 miliarde de dolari si avea 4.000 de angajati. Tocmai ne lansasem cea mai noua creatie (computerul Machintosh), iar eu tocmai implineam 30 de ani. Apoi am fost concediat. Cum poti fi concediat de la o companie pe care tu ai infiintat-o? Ei bine, pe masura ce Apple a crescut, am angajat pe cineva, despre care credeam ca are talentul sa conduca Apple alaturi de mine, iar pentru primul an lucrurile au mers bine. Apoi viziunile noastre despre viitor au inceput sa fi divergente, asa ca el a pus piciorul in prag. Si atunci cand a facut-o, Consiliul nostru Director a stat alaturi de el. Asa ca, la 30 de ani, am fost dat afara de la Apple. Si a fost o poveste publica. Singurul lucru care contase in toata viata mea de adult se dusese pe apa sambetei. Si eu eram devastat.

Cateva luni n-am stiut ce sa fac. Am aflat ca dezamagisem o intreaga generatie de antreprenori, ca scapasem bastonul de maresal tocmai atunci cand eram foarte aproape sa-l primesc. M-am intalnit cu David Packard si Bob Noycesi, am incercat sa ma scuz pentru ca o dadusem in bara atat de urat. Eram un esec public si toate gandurile mele imi spuneam sa fug din Vale (Sillicon Valley). Dar, incet-incet, a inceput sa ma cuprinda un nou gand. Inca imi placea ce fac. Si intamplarea de la Apple nu schimbase lucrurile foarte mult. Eram respins, dar eram inca indragostit. Asa ca am decis sa o iau de la capat.

N-am vazut atunci, dar s-a dovedit ca a fi concediat de la Apple a fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla. Povara pe care o porti atunci cand ai succes a fost inlocuita cu usurarea pe care o simti cand o iei din nou de la capat, mai putin sigur de ce o sa ti se intample. M-am eliberat de stres si am avut astfel sansa sa intru intr-una dintre cele mai creative perioade din viata mea.

In timpul urmatorilor cinci ani, am pornit o companie numita NeXT, o alta companie numita Pixar si m-am indragostit de o femeie extraordinara, care a devenit sotia mea. Pixar a creat Toy Story si este astazi (in 2005) una dintre cele mai de succes intreprinderi de animatie din lume. Intr-o schimbare remarcabila a sortii, Apple a cumparat NeXT, eu m-am intors la Apple si tehnologia pe care o dezvoltasem la NeXT a stat la baza renasterii Apple. Iar Laurene si cu mine avem o familie frumoasa impreuna.

Sunt foarte sigur ca nimic din toate aceste lucruri nu s-ar fi intamplat, daca n-as fi fost concediat de la Apple. A fost un medicament greu de inghitit, dar cred ca pacientul avea nevoie de el. Uneori viata te loveste in cap cu o caramida. Nu-ti pierde increderea. Sunt convins ca singurul lucru care m-a ajutat sa-mi pastrez directia a fost faptul ca imi placea ce fac.
Trebuie sa gasesti lucrurile care-ti plac. Si asta e valabil atat pentru munca ta, cat si pentru partenerul tau de viata. Munca ta o sa-ti umple o parte insemnata din viata si singurul mod in care vei fi cu adevarat satisfacut este sa crezi ca faci o munca extraordinara. Si singurul mod in care poti face o munca extraordinara este sa-ti placa ce faci. Daca n-ai reusit inca, continua cautarea. Nu te multumi cu putin. Asa cum e si cu partenerul de viata, vei sti atunci cand l-ai intalnit. Si, la fel ca in orice alta relatie extraordinara, lucrurile vor merge din ce in ce mai bine pe masura ce trec anii. Asa ca nu te opri din cautare. Nu te multumi cu putin.

A treia poveste este despre moarte.
Cand aveam 17 ani, am citit un text care spunea ceva de genul: "Daca traiesti fiecare zi ca si cum ar fi ultima din viata ta, la un moment dat vei avea dreptate". Citatul m-a impresionat si de atunci, pentru cei 33 de ani care au trecut, m-am uitat in oglinda in fiecare dimineata si m-am intrebat: "Daca astazi ar fi ultima zi din viata mea, as vrea sa fac ce fac astazi?". Si atunci cand raspunsul a fost "Nu" pentru mai multe zile la rand, am stiut ca trebuie sa schimb ceva.

Ideea ca in curand o sa mor a fost cea care m-a ajutat sa fac cele mai importante alegeri in viata. Pentru ca aproape orice - toate asteptarile noastre, tot orgoliul, toate fricile referitoare la esec - toate aceste lucruri palesc in fata mortii, lasand afara singurul lucru care este cu adevarat important. Ideea ca o sa mori este cel mai bun mod in care poti evita capcana fricii ca ai ceva de pierdut. Esti deja dezbracat. Si nu exista niciun motiv pentru care sa nu-ti urmezi inima.

Cu aproape un an un urma, am fost diagnosticat cu cancer. Am facut un CT la 7.30 dimineata si a aratat in mod clar o tumora in pancreasul meu. Habar n-aveam ce e un pancreas la acea vreme. Doctorii mi-au spus ca acest tip de cancer e aproape sigur incurabil si ca n-ar trebui sa ma astept la mai mult de 3 pana la 6 luni de viata. Doctorii mei m-au sfatuit sa merg acasa si sa-mi pun lucrurile in ordine, un fel de a spune ca ar trebui sa ma pregatesc pentru moarte. Si esti pus in situatia in care incerci sa le spui copiilor tai, in doar cateva luni, toate lucrurile pe care ai fi vrut sa le spui in ultimii 10 ani. Si esti fortat sa te asiguri ca toate lucrurile sunt puse in ordine astfel incat sa fie cat de simplu se poate pentru familia ta in viitor. Esti fortat sa-ti iei ramas bun.

Am trait cu acel diagnostic toata ziua. Mai tarziu, am facut o biopsie, mi-au bagat un endoscop pe gat pana in stomac si intestine, mi-au facut o punctie in pancreas si mi-au luat cateva celule din tumora. Am fost sedat, dar sotia mea, care era acolo, mi-a spus ca, atunci cand s-au uitat la celule sub microscop, doctorii s-au intristat pentru ca se dovedea a fi o forma foarte rara de cancer pancreatic, incurabila cu chirurgia clasica. Am facut acea operatie si acum sunt bine.

Acest moment a fost cel care m-a apropiat cel mai tare de moarte si sper sa fie la fel si pentru urmatorii ani. Faptul ca am supravietuit ma face sa va spun cuvintele urmatoare cu ceva mai multa experienta decat atunci cand credeam ca moartea e un concept pur intelectual.

Nimeni nu vrea sa moara. Chiar si oamenii care vor sa mearga in Rai nu vor sa moara pentru a ajunge acolo. Si, totusi, moartea este singura directie clara spre care ne indreptam cu totii. Nimeni nu poate scapa de moarte. Si asa trebuie sa fie, pentru ca Moartea este in mod sigur cea mai buna inventie a vietii. Este agentul de schimbare al vietii. Elimina vechiul pentru a face loc noului. Chiar acum, voi sunteti noul, dar peste o vreme, nu departe de acest moment, veti deveni incet-incet vechiul. Si veti fi eliminati. Scuze ca sunt atat de dramatic, dar e adevarat.

Timpul vostru e limitat, asa ca nu va pierdeti vremea traind viata altcuiva. Nu va inglobati in dogme - traind cu rezultatul gandirii altor oameni. Nu lasati zgomotul opiniilor altora sa va ascunda vocea voastra interioara. Si cel mai important, trebuie sa aveti curajul sa va urmati inima si intuitia. Ele stiu deja ce va doriti cu adevarat sa deveniti. Toate celelalte lucruri sunt secundare.

Cand eram tanar, exista o publicatie uimitoare care se numea Catalogul Intregii Lumi. Un soi de biblie a generatiei mele. A fost creata de un om pe nume Stewart Brand, nu departe de locul unde ne aflam acum, si el a adus-o la viata punandu-i un strop de atingere poetica. Asta se intampla la inceputul anilor 1960, inainte de aparitia computerelor si a publishing-ului digital, asa ca revista era construita cu masini de scris, foarfeci si camere polaroid. Era un soi de Google in forma printata, cu 35 de ani inainte sa apara Google. Era idealist si mustea de notiuni extraordinare si instrumente utile.

Stewart si echipa lui au scos mai multe editii ale Catalogului, dupa care lucrurile au inceput sa nu mai mearga bine, asa ca au fost nevoiti sa scoata ultimul numar. Era la mijlocul anilor 70, iar eu aveam varsta voastra. Pe ultima coperta a ultimului numar era o fotografie a unui drum de tara in zori, genul de drum pe care te gasesti atunci cand pornesti intr-o aventura extraordinara. Sub poza erau cuvintele "Ramai flamand. Ramai naiv". Asta era mesajul lor de adio. Ramai Flamand. Ramai Naiv. Si eu mi-am dorit intotdeauna sa raman asa. Iar astazi, cand voi absolviti si incepeti o viata noua, va doresc asta si voua.

Ramaneti flamanzi. Ramaneti naivi.
Multumesc mult.


ULTIMILE CUVINTE INAINTE DE MOARTE AU FOST:
"Love is like a puzzle, hard to piece together, but beautiful when all the right pieces are put together”
- Dragostea este ca un puzzle: greu de asamblat, însă minunat atunci când toate piesele sunt aşezate cum trebuie".

Respiram acelasi aer, mergem pe aceleasi sosele, dar traim in tari diferite! de Petre Craciun

(citam si recomandam)

Locuim in aceeași țară, folosim aceleași șosele (proaste!), respirăm același aer, dar, de fapt, trăim în țări diferite. România nu este aceeași pentru toți. De fapt, este foarte diferită.

Mai multe țări într-una singura! Politicienii au propria lor țară, care le oferă posibilități care nu le sunt accesibile celorlalți. România clasei politice este una a cuvintelor meșteșugite, a promisiunilor care nu împlinesc niciodată, a banilor și funcțiilor, a contractelor cu statul pentru firmele lor și ale prietenilor, a drumurilor la Bruxelles sau in alte capitale din care țara și cetățenii săi nu câștigă nimic, a imunităților și a calculelor politicianiste. România lor este una care nu are nicio legătură cu cea a populației pe care o guvernează. In acestă parte de țară se aud imnuri de slavă și marșuri triumfale, iar poeții de curte, pricepuți in a scrie versuri plăcute conducătorilor, sunt la mare căutare, primind posturi călduțe la conducerea unor institute culturale.

De cealalată parte există România celor mulți, cea reală, de dincolo de parbrizul Mercedesului. Aceasta este România in care se simte frigul, foamea, teama de prezent și de viitor, de boală și de șomaj. În care se simt în mod dureros efectele politicilor care se adoptă ”dincolo”, fără nicio legătură cu realitatea și cu nevoile celor care trebuie să suporte aceste decizii. Această Românie a majorității nu se conduce ea insăși, ci este guvernată de cei care, imediat ce obțin votul celor mulți, fug in partea lor de Românie unde nu vor să fie deranjați de nimeni. Locuitorii ”standard” ai acestei Românii sunt cei care muncesc, fac copii, tac, se uită numai la B1Tv și la Etno, asculta manele cu Guță și cu Prințesa Ardealului. Daca au ceva carte, pot citi și texte scrise de Andreea Pora sau Patapievici.

Aceste două Românii sunt cele mai importante, dar nu sunt singurele.

Mai avem o Românie interlopă, a mafioților care se îmbogățesc pe seama celor mulți, cu complicitatea celor din prima România. Este o Românie violentă, guvernată de forță, de puterea banilor, de legea tăcerii.

Minoritățile sexuale și cele religioase au și ei universul lor care este, de multe ori, mai important decât cadrul general.

Nici minoritățile etnice nu fac opinie separată, cea mai mare preocupare a celor care le conduc fiind aceea de a crea reguli locale și a obține autonomii care exced dorinței de păstrare a propriei identități.

Acestă divizare a României în intregul său este, fără îndoială, responsabilă pentru viteza extrem de redusă cu care ”navigăm” către zonele de bunăstare ale Uniunii Europene.

Trăim in mai multe Românii, fiecare mergând în altă direcție.

Petre Crăciun

http://www.optimalmedia.ro/editorial/respiram-acelasi-aer-mergem-pe-aceleasi-sosele-dar-traim-in-tari-diferite/4952

UN DESTIN CARE A INVINS ISTORIA!

Indubitabil, Regele Mihai, are atat admiratori, cat si detractori. Sunt multi care regreta absenta monarhiei din conducerea statului, sunt asideri unii care ii neaga actiunile, dar mai ales actul de la 23 August, iar ceea ce reprezinta definitv depasit.

Eu personal am crescut in comunism intr-o lume extrem de ideologizata care ii neaga orice merita si il pusese in oprobiul mental. Sistemul comunist parea pentru foarte multi de neclintit si 'for ever'. Istoria joaca adeseori feste, iar aceasta lume kafkiana a sucombat.

Printre cei carora li s-a oferit posibilitatea de 'reveni' la viata publica' a fost si Regele Mihai. Desi, in liceu eram fan al Revolutiei Franceze, dupa '90, am avut bucuria sa descopar un om cu un discurs limpede, clar, extrem de cavaleresc si foarte vivace.
Meritele actiunii de la 23 August ii sunt major recunoscute, desi constestarii de la difeirte nivele nu lipsesc. Regele Mihai a revenit in peisajul public autohton nu facil, poate chiar dificil, adesori intr-o isterie mediatica-plotica-de mase, dar a reusit sa isi impuna prezenta si figura intr-o maniera rar de eleganta.

Intr-o lume competionala modul in care si-a dus existenta in exil, reusind sa isi asigure suportul; familiei ocupandu-se pur si simplu de o ferma sunt o dovada a fortei unei personalitati cu multiple calitati.

Regele Mihai a invins indubitabil Istoria! Ai putea spune ca a facut o figura aparte si familie unde diferiti reprezentanti au fost si sunt departa de statul sau imperial, de logica gandului sau clar si limpede, de fair-play-ul nejucat, de capacitatea de a vedea adevarul in adancul lucrurilor.

Cred ca trebuie sa fim fericiti ca in peisajul autohton a exixtat si exixta o figura charismatica care si-a trait cu o reala noblete rolul in Istorie.