imi tremurau picioarele ca la cutremur, proza scurta

O tema etern valabila


IMI TREMURAU PICIOARELE CA LA CUTREMUR



1995, de MARIUS TH. BARNA

















Cristina intră în cameră. Udă în ploaie. Şi-a oprit pe buze salutul, observându-le pe Georgiana şi Violeta dormind. Işi dă jos fesul. Îl aşează pe speteaza unui scaun în faţa radiatorului alimentat cu curent de la dulia becului din plafon. Cristina se lasă pe scaun. Se strânge toată. Işi consultă agenda telefonică. Se opreşte când la un număr, când la o adresă. Işi scotoceşte buzunarele. Un fişic de fise este aşezat pe colţul mesei. Răzbat în cameră glasuri de fete, frânturi de melodii dar şi fluierăturile băieţilor ce-şi strigă iubitele. 105 ! 105 ! 105 ! MARIA !!!
Cristina deschide una din cele patru uşi identice ale dulaplui comun. Alege de pe unul din rafturile de sus câteva truse de farduri şi o casetă. Revine cu ele la masa aşezată între două paturi. Intr-unul din paturi doarme Violeta, Georgiana moţăie în cealaltă parte a camerei, în grupul supraetajat. Din când în când sforăie. Ca şi nişte muşte, sunetele se lipesc de Cristina.
Cristina şi-a ales câteva cărţi de pe o poliţă. Pe o foaie de hârtie trece câteva preţuri. Nu scapă neevaluate nici şiragurile de mărgele şi vreo două broşe aflate în casetă. Poşeta s-a golit. Banknote de lei, alături de una de dolari, aşezată sub celofanul pachetului de tutun. Cristina rupe cu migală o coală ministerială pe care anterior greşise începutul unei cereri. Pe bileţele apar denumirile cursurilor , însoţite de preţuri. Beton Armat de Păulescu, în două volume la 500 lei. Sume rezultată pe listă este mică şi în capul tabelului apar două ciocolăţi. Afară plouă.
Cristina aranjează în grabă masa unde rămân într-un colţ cărţile. Impinge între geamurile ferestrei borcanul cu dulceaţă. Vişine – MAI ; se linge pe degete. Ii vine greaţă. Capul o doare. Scoate din poşetă un tub de lipici. Bileţele – anunţuri le îndeasă în poşetă. Işi îmbracă fesul. Se pudrează. E palidă. Işi muşcă buzele. Se rujează. Aruncă în poşetă un pachet de vată şi cheile. Dar, din neatenţie, o lingură de lemn de ziarul cu coji de mere. Iese din cameră.
Revine in cameră, însoţită de Gina. Gina degajă mai multă forţă. Nu numai din lanţuri, geacă ci şi din mişcări, din felul de a-şi aprinde o ţigară sau de a slobozi fumul. Căcat! Nu-şi găseşte scrumiera. Gina îşi aruncă parker-ul pe un raft. Cristina se aşează cuminte pe un scaun.
GINA : Eu nu înţeleg de ce vinzi ?!? Hm… Asta e cel mai uşor, să vinzi şi să-ţi rezolvi problemele cârpind sacul.
CRISTINA : Îmi trebuie bani !… îi arată ghemotocul desfăcut de unde socotelile se scurg.
Deşi Cristina îi face semn să vorbească mai încet, Gina explodează.
GINA : Lasă-mă dracului cu cifrele că destul le văd la şcoală !…Căcat ! Vinzi în pierdere !…
CRISTINA : N-am timp ! Eu orele le simt aici… repetă ciocănitul din lentila ceasului în frunte. Cristina aproape boceşte…
GINA : Călin?!? Bărbatul…
Gina se ridică şi deschide uşa dulapului Cristinei. Observam că pe interior au fost lipite câteva fotografii ale unui grup de excursionişti.
GINA : Acum poţi să vezi cum te poate apăra… că aşa să te caţeri pe stânci cu nu ştiu câte kilograme în spate…hm…colţare…coadă de rândunică…avalanşă….
În timp ce Gina o bombardează verbal, Cristina a scos din buzunar cele două bancnote verzi şi le aşează în centrul mesei golită de obiectele împinse în margine.
CRISTINA : M-am întâlnit cu el la şcoală şi mi-a dat banii.
GINA : Ei şi ? Tu nu i-ai dat un tenc de bani pe ei ?
CRISTINA : Ba da… de aia şi mai vând.
GINA : Da ? Păi de ce nu vinzi ?!? De ce ? Şi asta ! Şi asta ! Şi asta ! Totul !...aruncă Gina umeraşele cu hainele Cristinei. Rochiile zboară prin cameră. Plutesc şi aterizează, fie pe pat, fie pe câte un scaun, fie pe podea. Unele sunt prinse de Cristina, altele cad lângă cele două fete. Dulapul rămâne gol. Cristina e înmărmurită… De ce nu vinzi ?…
VIOLETA : Ce e cu voi ?
GINA : Nimic… hai să mâncăm.
Cristina smiorcăie adunându-şi lucrurile. Un batic, un săpun, un fir de iasomie.
Georgiana continuă să doarmă. Violeta mănâncă mahmură un măr. Gina curăţă cartofii. Cristina o urmăreşte cu apatie. Lucrurile vărsate din poşetă sunt pe masă. Cristina se serveşte cu o ţigară din pachetul Ginei. Fumează înecându-se. Tuşeşte. Gina continuă să cureţe cartofii şi să monologheze…
GINA : O femeie, dacă nu poate să stea singură dreaptă pe picioarele ei nu-I rămâne decât să cadă… Şi gata, fără bocete! Fără! Îşi desface cracii şi o călăresc unul după altul !… nu numai bărbatul ei ci şi cel care îi acordă o slujbă, croitorul care-i măsoară rochia, cofetarul care-i pregăteşte odată pe sezon un tort de ziua copilului.
Cristina îşi strânge hainele. Îmbufnată. Violeta o urmăreşte cu un zâmbet tâmp. Gina o apostrofează.
GINA: Tu ce faci?!? Ce tot caşti ochii ? Pune şi tu mâna !…
Violeta coboară anevoie din pat. Gina îi face cu ochiul Cristinei. Ea îi zâmbeşte cald.
Violeta aşează un castron cu salată de masă. Patru farfurii mici cu piureu de cartofi; în faţa uneia Cristina trasează diferite traiectorii. Gina e în hol. Prăjeşte pe un reşou electric câteva bucăţi de salam.
GINA: Dar dânsa? Georgiana? Nu serveşte masa? Georgiana?
GEORGIANA: Dânsa ar dori să se odihnească…
Se retrage sub pătură.
GINA: V-am invitat la masă!…
Cântă şi dansează prin cameră…
GINA: Cum zicea bunica/Pe mâncare să nu te mâni/Că-i cocoş, bou sau vacă/Cât poţi azi să te îmbuibi.
Gina le aşează în farfurii bucăţi de salam bucăţi de salam prăjite. Mănâncă cu poftă Violeta. Cristina înghite mecanic. Georgiana se aşează la masă; dezgustată, refuză salamul. Taie câteva felii de castraveţi şi le aşează pe cartofi. Gustă şi e nemulţumită.
GEORGIANA: Vai! E uns?!?… se retrage.
Celelalte o privesc mustrător. Schimbă priviri. Nu se văd. Mănâncă, mănâncă şi iar mănâncă. Georgiana revine la masa cu o ceşcuţă de ness. Gina împarte bucata de salam rămasă în trei părţi egale.
GEORGIANA: Cu mâncarea asta… se ridică şi închide furioasă uşa de la cameră. Revine… Toată camera e plină de miros! Gina mormăie câte ceva.
VIOLETA: Te mai miri că ai ulcer şi că ea e cu ulcer pe spate?…
GINA: Taci! Taci! Taci! … Nu pleci?!?
GEORGIANA: Puţintică răbdare… soarbe câte o gură de cafea. Încet şi cu multă reţinere. Îi place cafeaua. Gina fumează cu poftă. Cristina a rămas pe gânduri. Violeta se fardează. Georgiana se apropie de ea şi-i continuă mica şedinţă de cosmetică. Gina şi Cristina vorbesc în şoaptă. Violeta s-a lăbărţat pe un scaun. Georgiana, gata îmbrăcată, deschide uşa camerei.
GEORGIANA: Vio! Hai degrabă că-i sâmbătă şi-i târziu… Violeta iese din cameră, iar Georgiana le face cu ochiul celor două.
,,Fane de mă strigă
Mătuşii să-i găsiţi vină
C-am plecat deseară
C-o mândră bălaie
Ole!
Gina şi Cristina rămân singure în cameră. Deodată, după o pauză de câteva secunde, Gina deschide fereastra şi strigă: GINA: Fane! Fane! Fane! şi-i răspund cu tot felul de argouri, diferite voci bărbăteşti… Fane! A fugit mă! A fugit vaca!
CRISTINA: Gina! Te rog…
GINA: Te înşeală mă Fane! Mintenaş şi cu doi arăbeţi!
Dar Georgiana a deschis furioasă uşa camerei. Vrea să spună ceva şi o ucide cu privirea pe Gina. Aceasta e promptă, căci îi şi trânteşte uşa în nas. O blochează cu yala. Se lipeşte de uşă şi cum de dincolo Georgiana continuă să înjure, ea ţipă!
GINA: Afară! Să ţipaţi unde vă futeţi!
Rămâne lipită de uşă. Cele două fete se privesc stingherite.
GINA: News?!?
Din pat, întoarsă cu faţa la perete, Cristina îi răspunde.
CRISTINA: Rien!…

Gina revine în cameră cu două găleţi de apă. Cristina se dă jos din pat. Gina mătură camera.
GINA: Ai fost şi la greci?
CRISTINA: Grecii dau scump. Am primit dimineaţa două adrese în căminele de arabi unde pot să găsesc injecţii.
GINA: Şi?…
CRISTINA: Am fost cu dolarii camerei. Vrea să spună ceva şi o ucide cu privirea pe Gina. Aceasta e promptă, căci îi şi trânteşte uşa în nas. O blochează cu yala. Se lipeşte de uşă şi cum de dincolo Georgiana continuă să înjure, ea ţipă!
GINA: Afară! Să ţipaţi unde vă futeţi!
Rămâne lipită de uşă. Cele două fete se privesc stingherite.
GINA: News?!?
Din pat, întoarsă cu faţa la perete, Cristina îi răspunde.
CRISTINA: Rien!…

Gina revine în cameră cu două găleţi de apă. Cristina se dă jos din pat. Gina mătură camera.
GINA: Ai fost şi la greci?
CRISTINA: Grecii dau scump. Am primit dimineaţa două adrese în căminele de arabi unde pot să găsesc injecţii.
GINA: Şi?…
CRISTINA: Am fost cu dolarii pe care mi-i dăduse Călin, cu gândul că le scot mai ieftin…şi pe măsură ce vorbeşte, Cristina se scotoceşte prin buzunare… dar am dat peste femeile lor.
Gina se opreşte din măturat. Ce femei?!?…
CRISTINA: Nişte moldovence…
GINA: Galeze… rele şi n-au lăsat din preţ…
CRISTINA: Să mă bată, tuu!
Cristina continuă să caute ceva pe masa plină de farfurii şi nimicuri. Se uită după calorifer. Trage scaunele.
CRISTINA: Banii!! TU!
GINA: Dolarii?!?
CRISTINA: Da’ tu!
Totul se mută de colo-acolo. Panicată, Cristina tremură. Gina descoperă într-o cută a cuverturii de pe pat bancnotele căutate. Cristina are o descărcare nervoasă. Răsuflă uşurată dar apoi izbucneşte în plâns. Plânge, plânge şi iar plânge.
GINA: Hai tu, că avem treabă.

Cristina spală pe jos. Gina îi dirijează mişcările. Să fie mai ample, mai în forţă şi cu mai mult avânt.
GINA: Nu sta! Hai! Acu trei luni am spălat toate coridoarele din cămin.
Cristina spală de zor. Vrea să spele pe sub paturi. Gina o opreşte. Îi face semn. Cristina trage paturile. Se chinuie.
GINA: Eu mă cunosc pe mine. Ştiu ce pot…Dar tu?!?
Cristina se odihneşte. Monologhează… ,,Nici nu m-am gândit la aşa ceva. Dar trebuie să reuşesc.Eu fac ce vreau cu mine însămi!…’
Cristina împinge grupul de paturi în mijlocul camerei. Gina îşi aprinde o ţigară. Cu poftă fumează.
GINA: Prima ţigară… primul sărut… mâna care-ţi mângâie sânii…primul bărbat.
CRISTINA: Pentru noi doi, la început a fost important să reuşim să ne iubim… să ne avem…Ea spală în continuare pe jos. Cu sete stoarce cârpa. Mută un dulăpior. Un scaun cu cărţi. Şterge de praf o etajeră. Revine… Nu ne făceam griji…simţeam că nu vrem să avem copii şi fiind aşa … având această dorinţă… n-o să avem probleme… s-a oprit în faţa Ginei cu un geamantan.
GINA: Gata! Nu te mai plimba ca alea pe aici că-i fără rost. EL! EL! EL! … Şi-i arată dulapul.
Dulapul o striveşte pe Cristina. Încearcă fără a reuşi să-l clintească. Îi schimbă poziţia. Gina îi reaşează picioarele astfel încât să se poată înfige în ele. Îi potriveşte palmele. O împinge din şale. Ţipă: HAI! HAI! HAI! …pentru o clipă parcă-l clintesc. Cristina e roşie. Crapă. Gâtul o doare.
GINA: Hai! Mai în forţă!
Cristina mugeşte. Părul i s-a despletit. Hainele se lipesc de ea.
GINA: Împinge! ÎMPINGE! Că dacă nu ai futut-o!
CRISTINA: Nu pot! Nu pot! Nu pot!…sughite….
GINA: Să poţi că dacă nu, tot la cuţit ajungi!…
Cristina tipă: Îl aştept pe Călin!
GINA: Să ce?!? Măcar dacă te-ar călări toată noaptea şi să scapi aşa!
CRISTINA: NOI NE IUBIM!
GINA: Atunci mută-l în mijlocul camerei….Se îmbracă. Iese… Când mă întorc, să-l văd afară!
Cristina se chinuie să împingă dulapul. Fie că încearcă să-l tragă, fie că se pune de-a buşilea între el şi perete, fie îl loveşte, dar de clintit nici vorbă. Îşi rupe o unghie. Îi vine să urle. Îşi suge degetul… O uşă se deschide şi o loveşte peste faţă. E umilită. Dă în dulap fără rost. Trage de el. Aproape că-l răstoarnă. Nu poate să nu înghită praf. Uneori, un gest îi scapă şi, obosită, se şterge pe obraz. S-a murdărit. Se forţează. Simte că plezneşte. Pantofii o strâng. Se apleacă. Apucă de un colţ. Se taie. Vopseaua îi rămâne în palme. Şalele îi pleznesc. ÎMPINGE!… Da! Uite că înaintează…pulpele îi tremură…îşi înghite saliva…un ochi îi bate…Nu se lasă…Nu…Nu…Nu…Nuuu…Hai… simte că se umple de aerul uns şi rânced. Tuşeşte, dar se îneacă, în creier gândurile dau să iasă. Scuipă cu poftă. Plânge. Imploră. Se roagă mâncându-şi vorbele. Camera se învârte…Nici nu-şi dă seama cum a ajuns în centrul ei. Se lasă pe podea. Dulapul o face să vomite. E sfârşită. Încet, încet, înctişor…
GINA: Bravo! Bravo! Bravo! O să-ţi dau un premiu!
CRISTINA: Hmmm…încearcă să spună ceva dar nu poate. Ochii i se închid. Dă din cap aprobând-o pe Gina. De afara se aud aceleaşi glasuri ale băieţilor care îşi strigă iubitule, aceleaşi frânturi de muzică, acelaşi zumzet la care nu poate reacţiona.
GINA: BEA! E fiert!
Cristina ia paharul din faţa ei şi, încet, încet, încet, îl bea. Plânge şi bea. Plânge…
Gina şi Cristina sunt aşezate pe câte un scaun faţă în faţă. Gina îşi umple paharul şi nu-l uită nici pe al Cristinei. Fetele îşi aprind câte o ţigară.
GINA: Vinul face bine!…
CRISTINA: O să mă ameţesc…
GINA: Ei nenică! Să vezi tu?!? Făceam nişte reprize alternative de vin cu forţă. Dulapul, păturile şi o să luăm şi cărţile…
CRISTINA: Nu ştiu… dar să ştii că nu pot nici cum să-l păstrez.
GINA: Hai că eşti nebună! Şi-i mai toarnă un păhărel.
CRISTINA: NU?!? Noi am convenit că abia după ce terminăm şcoala şi ajungem acasă la ai mei o să avem unu’ mic.
GINA: Da’ dragă, îmi dau seama…Uite…
CRISTINA: E şi chestie de bani.
GINA: Eu să nu înţeleg?…Lasă că facă şi nişte duşuri fierbinţi…
Fetele mai beau un pahar.
CRISTINA: Şi dacă?…
GINA: Şi ce dacă?!? Tu crezi că ne oprim?!? Păi două luni numai după injecţii o să umbli şi apoi după doctor şi atunci, doamne fereşte, să ai ceva probleme, că te nenorocesc curcanii.
CRISTINA: Ce vite!…
GINA: Eu cred că vită eşti tu acum!
CRISTINA: Eu?
GINA: Da’ tu! MHUUU! Be! Be! Be! BEEE!
CRISTINA: Da?!?
GINA: Şi ce numai tu?!? O naţie de vite?!? Oi! Cireada bolşevică!
Gina s-a ridicat de pe scaun şi s-a apropiat de fereastră. Ţipă. Behăie la fereastră! Ţipă: Vasile! Vasile! Vasile! Mircea! Ştefan! Iaşi! Constanţa! Năvodari! Agigea! Televizorul! Televizorul!
Ţipă. Descoperă un borcan gol.
GINA: Cristina?
CRISTINA: Da? …da.
Pleosc! Borcanul se sparge de asfalt. Ura! Ura! Uraaaa! ţipă fetele. Ele se îmbrăţişează. De afară se aude muzica. Luminile sclipesc la diferite ferestre. După dulap apare Călin.
CĂLIN: Ce e dragă bairamu’ ăsta?!?
GINA: Ne mutăm!
CĂLIN: Poftim?
Gina aranjează pe masă şi pe pat diferite lucruri ce la aparţin. Aruncă pe masă un geamantan. Îi face Cristinei cu ochiul. Surprinsă, dar bucuroasă de sosirea iubitului, Cristina acceptă complicitatea. Lui îi scapă gestul ei.
GINA: Mai multe luni. Şi împreună! Cineva trebuie să îngrijească pe cineva!
CĂLIN: Ce spui?!?
Cristina zâmbeşte tâmp.
CĂLIN: I-auzi?!?
Se întoarce şi o scoate afară din cameră pe Gina. Gina ţipă şi-l înjură. Cristina e surprinsă. Călin a blocat uşa. Sunt doar ei doi. Călin şi Cristina.
Cristina se ridică de pe scaun.
CRISTINA: Ce faci?!? Gina a glumit.
CĂLIN: Lasă bancurile. Ai luat injecţiile?
Călin se învârte prin cameră. Figura imberbă nu arată bărbăţia. E nervos. Agitat. Joacă în mână tot felul de nimicuri.
CRISTINA: Sunt prea scumpe.
De afară, Gina bate în uşă. Cei doi o ignoră. Cristina încearcă să se apropie de Călin. Iritat, acesta o respinge.
CRISTINA: Mă pregăteam să vând ceva.
CĂLIN: Cristina…încearcă să fie mai convingător…Cristina tu ştii că eu ţin la tine dar că acum nu pot să mă descurc făcând ceea ce vreau. Trebuie! Acum şi cât mai repede pentru că cu cât o întindem, va fi mai dificil şi ne va costa mai mult…
CRISTINA: Să faci sau să facem…
CĂLIN: Uite, să nu ne certăm. Mai am câteva adrese şi mă duc să caut câteva injecţii.
Cristina îi aruncă banii. Ea se întoarce şi se aşează la fereastră. Călin vrea să spună ceva. Renunţă. Ia banii de pe masă. Se apropie de Cristina. Fata îl respinge.
CĂLIN: Fug! Suntem în criză de timp!…o sărută: Revin!
Uşa rămâne întredeschisă.
Cristina a rămas singură în cameră. Se opinteşte şi se chinuie mai mult decât adineauri, dar reuşeşte să împingă dulapul la perete. Face câte o scurtă pauză pentru a bea un pahar de vin. Împinge paturile. Teancuri de cărţi sunt aşezate pe etajeră. Părăseşte camera. Se clatină mergând pe coridorul lung şi sordid. Revine cu un teu în mână. Cu meticulozitate spală podeaua camerei care luceşte , luceşte, luceşte.
Mai bea un pahar de vin. Fiert. Simte că arde. Întră în baie. Duşul curge neîncetat. Sleită, Cristina se aşează în ligheanul de plastic. Îşi ridică tricoul – fustă astfel încât să nu-l ude. Apa caldă îi face bine. O dulce moleşeală o cuprinde.
Totul se amestecă în vălmăşagul amintirilor. Totul! Clipele când cocoţaţi pe craca unui copac aflat în scuarul de lângă o arteră de circulaţie…şi Călin mânca floricele…Îşi aduce aminte şi de nespălata aia care i-a băgat în mână dolarii şi care, atunci când a sesizat că nu-i dăduse suficienţi lei, a dat-o afară ca pe o râmă, sub privirile unsuroase ale arabului…Iat-o cu Călin în amfiteatru…tocind de zor…Călin strănută într-una provocând ilaritate. Ea se întoarce spre el şi-l pupă zgomotos pe nas…Sunt împreună la el în cameră. Iau micul dejun. Afară ninge…Camera s-a răcit. Ea s-a aşezat la fereastră bălăbănindu-şi în jos picioarele. Etajul opt. Afară zăpada străluceşte. Uite-l pe el mic, mic, mic…venind cu sticle de lapte. Alunecă şi pleosc…Îi venea să urle în piaţă când s-au luat ţigăncile după ea. Ia suta şi Postinolu’! Hai coniţă să te fuţi liniştită! Ia Postinolu’…Să tot fugi…Să alergi…Să nu te opreşti…Să cauţi în afişurile de pe stâlpii din complex…Să nu-ţi poţi spune numele la doctor!… Să ţi se ceară buletinul. Să te faci ca nu-l ai. Iar să fugi, să alergi într-una…Să tot alergi…pentru că nu ai voie să te opreşti. Nu poţi…de fel…dacă cazi, ei te ajung. Cristina leşină în mijlocul camerei când stoarce cârpa de spălat pe jos.
Mai mulţi o iau şi o aşează pe un pat ginecologic. Medicul şi asistentele sunt înconjurate de câţiva ofiţeri. Unul are poşeta. Actele ei sunt cercetate. Îi scotoceşte portmoneul. Ţipă! Imploră! Iertare! Se simte sfârtecată! Apelează la medici. Aceştia rămân în spatele poliţiştilor. Ţipă. Plânge. Urlă!
Gina o ia în braţe. O calmează. O aşează în pat. Cristina e lividă.
GINA: Linişteşte-te! Hai că e bine…E bine…BINE!?!
CRISTINA: Îmi tremurau picioarele ca la cutremur…

Cristina e întinsă pe pat. Gina caută într-o cutie de medicamente. Iese din cameră. Cristina nu are nici o reacţie. Linişte. Revine Gina în cameră. Toarnă apă într-un pahar. Are în mână pastilele de algocalmin. Apare Călin. Gina îl linişteşte din priviri. Călin îngenunchează la marginea patului. Gina îi dă Cristinei să bea calmantul. Călin tace. Gina părăseşte camera.
Călin se ridică şi se întinde lângă Cristina. O mângâie cu duioşie şi tandreţe. Îi aranjează cuvertura. Cristina deschide ochii.
CRISTINA: E bine…
CĂLIN: Şşş…şşş…şş…şş…Hai giu-giu. Vise plăcute!
CRISTINA: Îmi tremurau picioarele ca la cutremur…
CĂLIN: Linişte…şş…şş.
Călin se ridică şi stinge lumina. Se aşează din nou lângă ea. O sărută pe frunte. Firave raze ale lunii camera o luminează.
CĂLIN: Aşa mi-eşti de dragă…
CRISTINA: Îmi tremurau picioarele ca la cutremur!…